Autorităţile din Turcia au emis mandate de reţinere pentru 47 de foşti jurnalişti şi manageri ai publicaţiei Zaman, care ar avea legături cu clericul musulman Fethullah Gulen, aceasta fiind o nouă măsură de acest fel care vizează presa turcă în ultima săptămână, relatează Reuters online.
Agenţia de ştiri turcă Anadolu, citată de Reuters, a anunţat că cel puţin un jurnalist de la Zaman, fostul editorialist Sahin Alpay, a fost reţinut miercuri. Zaman, o publicaţie care se speculează că ar fi avut legături cu mişcarea religioasă a clericului Gulen, a fost închisă de guvern în luna martie.
La începutul acestei săptămâni, autorităţile au emis mandate de arestare pentru alţi 42 de jurnalişti, dintre care 16 au fost deja reţinuţi.
Leave a Reply