Adolescenta, care se semnează Julia T., este elevă la un liceu din Connecticut şi a participat la un concurs de eseuri lansat de publicaţia Huffington Post. Tănăra s-a simiţit jignită de afirmaţiile făcute de candidatul Donald Trump şi i-a adresat acestuia o scrisoare deschisă, relatează Agerpres.
„Nimeni din frumoasa şi diversa mea comunitate de imigranţi români nu este un monstru. Ei nu sunt oameni răi aşa cum susţine Trump. Sunt asistente medicale care au grijă de pacienţi, medici care salvează vieţi, stomatologi care creează locuri de muncă, avocaţi care pledează pentru drepturile oamenilor, agenţi de pază care protejează oamenii, lideri religioşi care adună împreună comunităţi, cântăreţi care-şi împărtăşesc cultura prin muzică, ingineri care proiectează avioane militare şi studenţi care învaţă la unele dintre cele mai bune instituţii din ţară. Ei sunt oamenii pe care i-am admirat toată viaţa mea”, afirmă adolescenta în scrisoarea adresată lui Donald Trump.
Leave a Reply