Tag: imigranti

  • Cum a devenit o ţară vecină cu România un centru fierbinte al industriei mortale a contrabandei de carne vie

    Când o tragedie – moartea a 39 de imigranţi, găsiţi sufocaţi într-un camion în Essex – a lovit Marea Britanie, ziarele locale, cu pretenţii sau tabloide, s-au întrecut să coboare pe firul poveştii şi au ajuns până în Bulgaria, cea mai săracă economie din Uniunea Europeană. Cum a devenit Bulgaria un rai pentru contrabandiştii de oameni?

    The Sun, un tabloid, este unul dintre ziarele care au urmărit firul acestei poveşti. Chiar dacă modul în care a redat-o este eclectic, aceasta arată modul în care este percepută în Marea Britanie, o ţară care vrea să părăsească UE, periferia Uniunii. The Sun are unul dintre cele mai mari tiraje din Regat. Patronul său, Rupert Murdoch, este un susţinător al Brexitului.

    „Sun Online poate dezvălui cum Bulgaria a devenit un centru fierbinte al industriei mortale a contrabandei umane, de 5,5 miliarde de lire la nivel mondial – cu profituri de mii de lire sterline per migrant”, scrie publicaţia britanică.

    Din umbră, într-una dintre staţiunile turistice ale Bulgariei, imigranţi epuizaţi urmăresc mulţimile de oameni care trec pe lângă ei, căutându-i pe cei care îi pot ajuta să ajungă în Marea Britanie. Nu durează mult – cam 10 minute – pentru ca ei să găsească bande brutale de contrabandişti şi intermediarii care să-i poată trece peste graniţă. Serviciile vin cu un cost imens – uneori chiar moartea.

    „Se numeşte jocul”

    Poliţia britanică lucrează pentru identificarea cercurilor de contrabandă irlandeze cu posibile legături cu bandele bulgăreşti după ce 39 de imigranţi, printre care un adolescent, au fost găsiţi morţi în Essex în interiorul unui camion frigorific înmatriculat în Bulgaria. Mai multe persoane au fost arestate în urma tragediei: patronul unei firme de transport, Thomas Maher, şi soţia sa, Joanna, au fost reţinuţi sub suspiciunea de conspiraţie la trafic de persoane şi uciderea a 39 de oameni, în timp ce şoferul camionului-sicriu Maurice „Mo“ Robinson este anchetat pentru suspiciunea de omor. În mod alarmant, comerţul ilicit, supranumit „Jocul”, este în creştere – cu familii din ce în ce mai disperate care fug de război, de sărăcie şi de instabilitatea din ţările lor de origine pentru „primitorul” Regat Unit.

    „Dacă mergi, reuşeşti. Dacă nu mergi, pierzi. De aceea îi spun «jocul»“, explică un migrant afgan, Ahmad Shakib, în vârstă de 20 de ani, care a ajuns în Serbia din Bulgaria după trei „jocuri“. Pentru mulţi imigranţi, Bulgaria este o ţară de legătură atractivă. Este membru al UE din 2007 şi se învecinează cu Turcia – unde se strâng familii fugite din Siria, Irak şi Afganistan. „Motivul pentru care Bulgaria a devenit o atracţie pentru bandele de contrabandă cu oameni se reduce într-adevăr la geografie”, spune Alexander Betts, specialist în migraţie forţată şi afaceri internaţionale la Oxford.

    „Este locul în care un număr mare de oameni disperaţi goniţi de războiul şi sărăcia din Africa şi Orientul Mijlociu pot ajunge înainte de a avea nevoie de paşapoarte şi documente oficiale.“ „Există un număr mare de migranţi blocaţi în Bulgaria şi în alte ţări balcanice, disperaţi să ajungă mai spre vest, dar fără documentele de care ar avea nevoie pentru a face acest lucru, iar bandele din spatele comerţului de contrabandă cu oameni chinuiţi de probleme îi vânează pe aceşti oameni pentru a face bani“, a adăugat el. De asemenea, imigranţii din ţările Asiei de Est precum China sunt aduşi ilegal în Bulgaria prin Orientul Mijlociu. În oribilul caz Essex, cei 39 de migranţi sunt cu toţii chinezi.

    Mafioţi fără scrupule

    „Bandele de contrabandişti sunt nemiloase şi doresc bani. Dacă nu-i obţin, i-ar putea ţine ostatici pe membrii familiei rămaşi acasă sau chiar i-ar putea răpi“, spune avocatul specializat în imigrare Harjap Bhangal. Aceasta este adesea situaţia migranţilor chinezi. Temutele bande chineze Snakehead – care fac milioane cu sclavi şi prostituate „importate” din est în vest – s-ar putea să fi  jucat un rol în ultima tragedie. În 2013 se estima că circa 600.000 de oameni au intrat în UE ilegal în fiecare an, iar aproximativ 80% dintre ei erau aduşi de aceşti Snakehead. Mafioţii chinezi ar putea avea legături şi cu alte orori – inclusiv cu cazul celor 58 de imigranţi ilegali chinezi găsiţi morţi, sufocaţi, într-un camion din portul Dover, Kent, în anul 2000.

    Ajunseseră în Europa de Est cu avionul înainte de a primi paşapoarte furate pentru a fi duşi peste graniţe. „Capii interlopi controlează procesul de aducere de la un capăt la celălalt. Au contacte în China, Marea Britanie şi la fiecare oprire de pe traseu“, a informat Serviciul Naţional de Informaţii Penale din Marea Britanie. În zona Podul Leilor din Sofia, gangsterii bulgari recrutează în fiecare seară sute de oameni pentru a-i duce în Europa de Vest – cu condiţia să fie dispuşi să se înghesuie în maşini şi să plătească mai mult de 600 de euro fiecare.

    Unii migranţi ajung să plătească 10.000 de euro pentru călătoria lor periculoasă spre vest. „Toată lumea ştie să vină la pod pentru a găsi un contrabandist”, povestea Amid, un sirian de 23 de ani, pentru Al Jazeera în 2015. „Ei lucrează foarte pe faţă. N-ai cum să nu găseşti unul în 10 minute.“ În primul rând, imigrantul cade de acord cu contrabandistul asupra preţului şi detaliilor. Apoi îşi vede fiecare de treaba lui. Câteva zile mai târziu, imigrantul întâlneşte un şofer într-o locaţie separată şi urmează transportul spre graniţă.
    Familii care dorm în paturi infestate cu ploşniţe

    În aşteptarea preluării, unii imigranţi stau la pensiuni, unde dorm în paturi infestate cu paraziţi precum ploşniţele şi împart o toaletă murdară cu zeci de alţii ca ei, relatează Wall Street Journal. Oficialii de securitate bulgari au declarat că poliţiştii fac descinderi la pensiuni şi arestări. Însă ameninţarea cu acuzaţii de natură penală nu descurajează bandele de contrabandişti pentru care doar banul şi viaţa lor sunt importante şi care îşi vor abandona clienţii – care le-au plătit adesea în avans – imediat ce dau de probleme. „Bandele par să funcţioneze fără frică”, spune avocatul Harjap Bhangal.

    Din Sofia, mulţi migranţi sunt conduşi spre nord-vest spre oraşul port Vidin – denumit capitala contrabandiştilor din Bulgaria – de unde sunt trecuţi peste râul Timok în Serbia. Harjap susţine că „bandele au atât de multă putere încât îi pot cumpăra pe agenţii de securitate din porturile europene”. În timp ce multă lume din Vidin trăiesc în sărăcie, capii contrabandiştilor  se lăfăie în maşini de lux şi îşi transformă casele în adevărate palate. „Bandele de contrabandişti cu oameni fac adesea parte din reţele criminale mai mari”, spune Alexander Betts, specialist britanic în migraţie. „Baronii care trag sforile sunt de obicei în siguranţă în umbră, departe.” Atât Bulgaria, cât şi Serbia sunt de-a lungul aşa-numitei „rute balcanice”, despre care experţii spun că a fost folosită de peste un milion de oameni în ultimii patru ani pentru a intra în Europa şi a solicita azil. Ca în Sofia, şi în Belgrad clienţii contrabandiştilor de oameni stau şi aşteaptă în locuri publice, în văzul tuturor. Din Serbia, migranţii ar putea încerca să traverseze Bosnia şi Croaţia, sperând să ajungă în Slovenia, care se învecinează cu Austria şi Italia. Alţii încearcă să plece din Bulgaria în Grecia.

    Mafioţii caută rute mai lejere
    Anul trecut, 689 de persoane au fost arestate încercând să intre ilegal în Bulgaria. Ţara a anunţat anterior că „doar 50 de migranţi” pe zi au fost tranzitaţi prin contrabandă – dar acest număr a fost contestat. Cu toate acestea, în timp ce oficialii bulgari au încercat să combată contrabanda – inclusiv prin construirea unui gard de sârmă ghimpată de-a lungul frontierei cu Turcia şi consolidarea controalelor la frontieră – nu există niciun sfârşit la orizont. „Este foarte dificil pentru poliţie să facă faţă”, spune Alexander. „Mărimea transportului rutier este copleşitoare: este greu să inspectezi fiecare camion. Şi oricum, pe măsură ce controalele se înăspresc, bandele devin mai clandestine şi caută rute cu securitate mai laxă.“

    Anul trecut, 12 bulgari au fost condamnaţi la închisoare în urma morţii a 71 de imigranţi, descoperiţi în Austria sufocaţi într-un camion închis ermetic – într-o scenă ce aminteşte de ultima tragedie. Apoi, în urmă cu patru luni, un cerc de contrabandă cu baza în Bulgaria a fost spart după ce poliţiştii au descins în case din Sofia şi din alte oraşe cu traficanţi din Afganistan şi Irak. 
    Numai luna trecută, Comisia Europeană a spus că este conştientă de o creştere recentă a numărului de imigranţilor care vin ilegal din Turcia în Bulgaria, precum şi în Grecia, stat membru al UE.

    Săptămânile trecute, trei membri bulgari ai unei bande de crimă organizată care au traficat în Marea Britanie femei pentru exploatare sexuală au fost trimişi la închisoare pentru un total de 24 de ani de către o instanţă britanică.  Bulgăroaica Eleonora Vasileva, de 34 de ani, spre exemplu, a făcut parte dintr-o bandă de crimă organizată care a traficat femei în Anglia pentru prostituţie. A fost condamnată la 11 ani de închisoare.

    Ilia Mihailov, de 31 de ani, membră a aceleiaşi grupări infracţionale, a primit 10 ani de închisoare.

    Contrabandiştii condamnaţi sunt de obicei peşti mărunţi
    În Bulgaria, contrabandiştii pot primi condamnări de 10 ani de închisoare şi pot fi amendaţi cu mii de euro dacă sunt prinşi (deşi diverse surse spun că mulţi contrabandişti condamnaţi scapă doar cu o amendă). 

    Însă cei condamnaţi sunt de obicei peşti mici care acţionează după ordinele capilor mafioţi. Asif, un contrabandist, a fost recrutat de capi din Milano, Italia. El a fost ales pentru a transporta oamenii între Bulgaria şi Serbia, deoarece poate vorbi dari – una dintre limbile oficiale din Afganistan – şi mulţi migranţi care ajung în Bulgaria sunt afgani. „Am făcut odată 2.400 de euro într-o zi“, a declarat el pentru Deutsche Welle. „Preţul variază de obicei între 600 şi 900 de euro. Lucrez aici timp de cinci luni. Apoi trebuie să mă întorc în Italia, deoarece nu mai pot părăsi ţara, pentru că propria mea cerere de azil este procesată acolo“, a continuat el. În 2015, viceministrul de interne al Bulgariei Filip Gunev a declarat că ţara îşi ocupă cea mai mare parte a timpului şi îşi consumă resursele limitate „investigând şi urmărind contrabandişti mărunţi, care acţionează de capul lor”.

    Un „joc” pe viaţă şi pe moarte
    În tot acest timp, victimele contrabandiştilor joacă un joc riscant pe viaţă şi pe moarte. Imigrantul sirian Aras Mahmoud a plătit unui contrabandist 58.000 de euro – de 16 ori salariul mediu anual din ţara sa natală – într-o înercare disperată de a-şi aduce la adăpost familia cu opt membri.
    În timpul călătoriei, el şi copiii săi au dormit pe iarba umedă în munţii bulgari, în întuneric, ascultând urletele animalelor sălbatice şi rugându-se să supravieţuiască încă o noapte. În cele din urmă, familia a ajuns în Serbia. Dar au fost abandonaţi acolo, fără niciun ban. Trăiesc acum într-un centru pentru refugiaţi administrat de stat, după ce contrabandistul a dispărut cu economiile lor de-o viaţă. „Tot ce am făcut, tatăl meu şi cu mine, timp de peste 38 de ani am pierdut în şase luni“, povesteşte Aras.

  • Franţa vrea să reintroducă o nouă cotă de imigranţi care provin din afara graniţelor UE

    Franţa intenţionează să reimpună o anumită cotă de muncitori străini din afara graniţelor Uniunii Europene, ca parte a unor măsuri care au ca scop abordarea preocupărilor legate de imigraţie, azil politic şi integrare, potrivit BBC.

    ”Vrem să avem din nou controlul asupra politicii noastre migratorii”, a declarat premierul francez Edouard Philippe.

    ”Prin reluarea controlului asupra politicii noastre migratorii înseamnă să reluăm lupta împotriva abuzurilor adupra dreptului la azil, împotriva imigraţiei ilegale. Ţara noatră va pune aşadar umărul la o reconstrucţie a Europei”, a adăugat acesta.

    Accesul la asistenţă medicală va fi tăiat pentru persoanele care nu au drept de şedere în ţară.

    Taberele de imigranţi care au fost instalate în mai multe zone din nord-estul Parisului vor fi desfiinţate până la sfârşitul anului.

    Franţa este una dintre ţările europene care au permis accesul pe teritoriul său unui aflux de imigranţi ilegali, iar în ultimul timp Guvernul trebuie să reacţioneze la presiunea politică exercitată asupra sa de către partidul de extremă-dreapta condus le Marine Le Pen, Adunarea Naţională.

  • Germania avertizează asupra apariţiei a unei noi crize a imigranţilor

    Miniştrii UE s-au întâlnit pentru a discuta problema imigraţiei întrucât Grecia a devenit principala poartă de intrare în Europa a oamenilor provenind din Orientul Mujlociu, Asia şi Africa care îşi părăsesc ţările de origine din cauza sărăciei sau a războiului.

    ”Dacă vom lăsa ca toate statele aflate la graniţele Uniunii Europene (să se descurce singure), nu va exista niciodată o politică comună europeană privind azilul. Iar dacă nu avem o politică comună în acest sens, există pericolul ca imigraţia necontrolată să aibă loc din nou în întreaga Europă. Am mai văzut acest lucru înainte şi nu vreau să se întâmple din nou”, a declarat ministrul german de Interne, Horst Seehofer, în cadrul reuniunii miniştrilor de Externe din UE, care are loc în Luxenburg.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Administraţia Trump anunţă noi restricţii pentru imigranţi

    Imigranţilor care solicită vize li se va refuza intrarea în Statele Unite cu excepţia cazului în care pot dovedi că îşi pot permite asigurări medicale, potrivit unei proclamaţii semnate vineri de preşedintele Donald Trump, informează Associated Press.

    Noua regulă se aplică persoanelor care solicită vize de imigranţi din străinătate – nu celor din SUA. Nu afectează rezidenţii permanenţi legali. Nu se aplică solicitanţilor de azil, refugiaţilor sau copiilor.

    Dar se va aplica soţilor şi părinţilor cetăţenilor americani. Acest lucru ar putea avea un impact asupra familiilor care încearcă să-şi aducă părinţii în SUA

    Proclamaţia spune că imigranţilor li se va interzice intrarea în ţară, cu excepţia cazului în care vor fi avea o asigurare de sănătate pe 30 de zile la intrare sau vor avea suficiente resurse financiare pentru a plăti costurile medicale. Măsura va intra în vigoare pe 3 noiembrie.

    Administraţia Trump încearcă să treacă dintr- un sistem de imigraţie bazat pe familie într-un sistem bazat pe merite, iar proclamaţia de vineri este un alt efort pentru a limita accesul imigranţilor la programele publice.

    Casa Albă a informat printr-un comunicat că prea mulţi cetăţeni profită de „programele generoase de sănătate publică” din SUA şi că imigranţii contribuie la problema „costurilor de îngrijire medicală necompensate”.

    Sursa: Mediafax

  • Veşti proaste pentru cei care vor să călătorească în Marea Britanie

    Priti Patel va anunţa că, în contextul Brexit, are misiunea de a “opri libera circulaţie a persoanelor” şi de a “introduce un sistem de imigraţie pe bază de puncte asemănător cu modelul australian”, “un sistem care să funcţioneze în interesul Marii Britanii”, prin atragerea “celor mai inteligenţi”, a “oamenilor de ştiinţă”, a “academicienilor”, au declarat sursele citate.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Dăncilă, „sigură” la Guvernare, face bilanţul „imigranţilor” de la ALDE: Mulţi secretari de stat şi colegi au rămas alături de PSD

    „În teritoriu, dar şi la nivel guvernamental avem secretari de stat de la ALDE. În teritoriu avem mulţi colegi de la ALDE care nu au vrut să îşi dea demisia şi care vor să stea alături de PSD. Avem doi secretari de stat care m-au contactat imediat, unul de la Apărare, unul de la MAE care au spus că ei nu vor să iasă din guvernare pentru că drumul lor li se pare corect alături de PSD”, a declarat Viorica Dăncilă, la Hunedoara.

    Premierul a afirmat că nu le-a cerut membrilor ALDE care au rămas la guvernare să intre în PSD.

    Citiţi mai mult pe mediafax.ro.

  • România se numără printre ţările care vor prelua imigranţi de pe nava Ocean Viking

    Ocean Viking, operată de organizaţiile SOS Méditerranée şi Doctori fără Frontiere, este blocată de mai multe zile pe mare după ce i s-a refuzat accesul în port.

    “Malta a acceptat să fie o parte a soluţiei acordate navei Ocean Viking”, se arată într-un comunicat al Guvernului maltez.

    Imigranţii vor ajunge în Malta, de unde vor fi transportaţi în Franţa, Germania, Irlanda, Luxemburg, Portugalia şi România.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Vreţi să vă mutaţi din România? O ţară superbă din Europa caută cu disperare imigranţi care să vină să se stabilească la ei pentru că nu mai au muncitori

    În vreme ce majoritatea ţărilor încearcă să scape de imigranţi, Portugalia încearcă să îi atragă ca măsură de a reduce declinul populaţiei.
     
    “Avem nevoie de mai mulţi imigranţi şi nu vom tolera niciun discurs cu tentă xenofobică”, a declarat în mai prim ministrul Antonio Costa, atrăgând aplauze din partea publicului, scriu cei de la South China Morning Post.
     
    Portugalia a fost primul stat care şi-a anunţat disponibilitatea de a prelua imigranţi de la bordul navei de salvare Lifeline, care se află în apropierea coastei italiene încă de pe 21 iunie.
     
    Potrivit unor studii citate de autorităţi, Portugalia are nevoie de 75.000 de noi de rezidenţi anual pentru a menţine la un nivel stabil forţa de muncă, ajunsă azi la doar 10.4 milioane de oameni.
     
    De-a lungul anilor ce au urmat crizei din 2008, peste 300.000 de portughezi au plecat în căutarea unui loc de muncă mai bun, cei mai mulţi fiind tineri absolvenţi.
     
    În perioada 2015-2018, Potugalia a primit 1.552 refugiaţi ca parte a programului de relocare propus de Uniunea Europeană.
  • Dezastrul demografic într-una dintre cele mai importante ţari din Europa: Populaţia ţării se va înjumătăţi

    Guvernul populist din Italia a adoptat o poziţie anti-imigraţionistă încă de când politicienii partidelor care guvernează astăzi erau în campanie, iar acea poziţie a început să se transforme în politici care ar putea dăuna Italiei pe termen lung.

    Populaţia zonei euro se va diminua cu 20 de milioane de oameni până la finalul secolului, potrivit previziunilor Eurostat, citate de Bloomberg.

    În principal acest lucru se va datora Italiei, ţară cu 60 de milioane de locuitori în prezent, încât populaţia ţării va scădea cu 16 milioane de oameni – pe fondul populaţiei îmbătrânite şi a natalităţii scăzute.

    Dacă nu vor exista fluxuri de oameni care să migreze în Italia pentru restul secolului, pe fondul politicilor anti-imigraţie, populaţia Italiei va scădea cu 30 de milioane de persoane, adică la jumătate faţă de nivelul pe care îl înregistrează în prezent.

    O nouă lovitură populistă asupra imigranţilor a venit săptămâna aceasta, când Matteo Salvini, liderul partidului de populişti La Liga, a închis în Sicilia ceea ce a fost în trecut cel mai mare centru de imigranţi din Europa.

    Închiderea centrului Mineo, cu o capacitate de peste 4.000 de persoane, este încă o victorie a populiştilor.

    Potrivit BBC, în timp ce numărul de imigranţi ajunşi în italia a scăzut dramatic, de la 181.000 în 2016 la 3.071 până acum în 2019, numărul celor declaraţi morţi sau dispăruţi a crescut semnificativ la 667, adică 1 din 6.

     

     

     

  • Cronică: Să mai vorbim şi de filme romantice

    Bazat pe nuvela cu acelaşi nume, The Sun Is Also a Star se încadrează perfect în genul young adult fantasy, varianta fără elemente SF a genului literar care v-a adus Twilight, The Maze Runner sau The Hunger Games, young adult fiction; nu vă aşteptaţi, prin urmare, la multe intrigi sau răsturnări de situaţie, pentru că publicul-ţintă e unul care vrea lucrurile cât mai clare.

    Ry-Russo Young pare pornit să stârnească cât mai multă emoţie în rândul spectatorilor, transformând scenariul semnat de Tracy Oliver într-o fabulă ce are ca element central viaţa de imigrant în Statele Unite.

    Protagoniştii încearcă să-şi onoreze tradiţiile strămoşeşti, acelea care îi definesc, fără a fi însă dispuşi să piardă prea mult din adevărata experienţă americană; toate aceste elemente sunt prezentate spectatorilor prin filtrul unei poveşti de dragoste.

    Două puncte forte ale peliculei sunt modul în care este filmată şi succesiunea cadrelor, părând uneori că urmăreşti un colaj de imagini bine alese, potrivite pentru a întări dialogul dintre personaje.

    Yara Shahidi (care impresionează în serialul Black-ish) şi Charles Melton îi interpretează pe Natasha şi Daniel, fiica unor imigranţi jamaicani, respectiv fiul unui imigrant coreean. La acest moment, sunt convins că vă trece prin minte ideea că vorbesc despre un film plin de clişee şi accente pe care numai patriotismul american exagerat le poate aduce. Parţial, lucrurile chiar aşa stau; dar The Sun Is Also a Star are şi ceva propriu, care îl diferenţiază de celelalte mii de filme care ies de la Hollywood având ca unic scop promovarea visului american. Filmul de faţă captivează graţie interacţiunii dintre cei doi actori, dar şi unei doze de realism care de cele mai multe ori lipseşte.

    În fine, consider că era cazul să mai vedem şi astfel de producţii în cinematografe (şi ca ele să fie promovate), pentru că ultimele luni ne-au adus în prim-plan doar blockbustere cu bugete de sute de milioane de euro. Nu că asta ar fi ceva rău – până la urmă, acestea sunt cele care pun în evidenţă cel mai bine evoluţia industriei cinematografice – dar simţi, măcar ocazional, nevoia de a urmări un film care să trezească în tine cele mai simple emoţii umane.

    The Sun Is Also a Star e un film care merită văzut, mai ales pentru sinceritatea cu care tratează relaţia dintre cele două personaje principale.

    Notă: 7/10