Câţi bani vor pierde barurile, cafenelele şi restaurantele odată cu intrarea în vigoare a legii care interzice fumatul în spaţii publice

Legea care interzice fumatul în spaţii publice, care va intra în vigoare la jumă­ta­tea lunii martie, va avea un impact de mici dimensiuni asupra businessului res­tau­rantelor, cafe­ne­le­lor, cluburilor şi baru­rilor din România, scă­derile urmând a fi de maximum 5% şi doar pentru două-trei luni.

Astfel, la un total al businessului din domeniu de circa 7 mld. lei anual, scă­derile cauzate de intrarea în vigoare a acestei legi vor fi de 50-80 de milioane de lei, potrivit estimărilor ZF. În ceea ce îi priveşte pe producătorii de ţigări, aceştia nu au ieşit public pentru a face de­claraţii privind această lege şi dacă in­tra­rea ei în vigoare le va afecta bu­si­nessul. Anual românii cheltuie pe ţigări 13-14 mld. lei, în contextul în care circa un sfert din populaţie (5 milioane de oa­meni) fumează. Piaţa este împărţită de trei giganţi – Philip Morris, BAT şi JTI.

„Dacă ne uităm istoric la ce s-a întâmplat pe alte pieţe, impactul intrării în vigoare a unei astfel de legi este mic. Ne aşteptăm să vedem o scădere uşoară a vânzărilor de la bar, însă nu cred că va fi un impact semnificativ. Consumatorul român cred că este pregătit psihologic pentru această lege, dat fiind că se vorbeşte despre ea de mult timp deja şi a durat destul de mult intrarea ei în vigoare“, spune Oprea Bebi, fondatorul Bordello, unul dintre cele mai vechi şi populare baruri din Bucureşti.

Cititi mai multe pe www.zf.ro

Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *