Chinurile creditului

Explozia creditelor pentru populatie, care au crescut in 2003 cu aproape 260%, iar in 2004 cu aproape 60%, a determinat BNR sa puna de cateva ori piciorul pe frana.

FEBRUARIE 2004: BNR a limitat rata lunara la credit la maxim 30% din venitul lunar net al solicitantului si a impus un avans minim de 20% din pretul bunului achizitionat pe credit. In cazul creditelor imobiliare, limita de indatorare a fost stabilita la 35%.

AUGUST 2004: Cresterea puternica a creditarii in valuta in 2003 si in 2004 i-a determinat pe bancherii de la BNR sa vina cu o serie de masuri administrative menite sa urce costul valutelor. Banca centrala a impus bancilor comerciale sa constituie o rezerva minima de 30% (fata de 25% anterior) pentru fondurile in valuta cu maturitate mai mica de doi ani.

FEBRUARIE 2005: Masura din august 2004 nu a avut prea mare impact, asa ca BNR a decis, in februarie 2005, aplicarea ratei de 30% la rezervele obligatorii si pentru pasivele in valuta cu maturitate de peste doi ani atrase efectiv de banci.

IULIE 2005: Creditarea in valuta a continuat totusi sa creasca, ajungand la o rata de crestere de 45% in mai 2005. Banca centrala a intervenit din nou, cerand aplicarea ratei de 30% la rezervele obligatorii pentru toate pasivele in valuta. In acelasi timp, pentru a incuraja creditarea in moneda nationala, BNR a decis sa reduca cerintele pentru rezervele constituite de banci pentru pasivele in lei cu maturitati de pana la doi ani, de la 18% la 16%. Au fost aprobate noi norme pentru creditarea populatiei – rate lunare limitate la 40% din veniturile unui solicitant, dar in conditiile in care rata creditului si dobanda aferenta tuturor tipurilor de contracte de credit sunt limitate la maxim 40% din veniturile nete lunare ale solicitantului de credit. Angajamentele de plata lunare decurgand din credite de consum si imobiliare, indiferent de creditor, nu pot depasi 30%, respectiv 35% din veniturile nete lunare ale solicitantului de credit.

SEPTEMBRIE 2005: BNR stabileste ca bancile vor acorda imprumuturi in valuta in limita a cel mult 300% din fondurile proprii sau capitalul initial detinute de fiecare institutie de credit. Si cum, la data respectiva, procentul era deja depasit de cele mai multe dintre banci, cerinta bancii centrale a echivalat, mai mult decat cu o diminuare, cu o gatuire a creditarii in valuta.