Pesimisti si optimisti

Intotdeauna atitudinea in fata progresului tehnologic (si nu numai) a oscilat intre optimismul entuziast si teama ca fiecare pas intr-o directie inca necunoscuta ne poate conduce catre catastrofa. Ar fi o greseala sa ne indoim de buna-credinta a pesimistilor, chiar daca in cele mai multe cazuri temerile lor s-au dovedit neintemeiate. Socrate se temea ca raspandirea scrierii va avea efecte devastatoare asupra abilitatii oamenilor de a gandi, pentru ca mai apoi teologii crestini sa considere tiparnita ca fiind o creatie diabolica. Si totusi, scrierile unor Platon si Xenofon ni-l dezvaluie astazi pe Socrate, cu tot cu aversiunea lui pentru litera scrisa. Nici Iisus nu indragea scrisul, dar invatatura sa s-a raspandit in mare masura prin scrieri, iar prima carte tiparita de Gutenberg a fost chiar Biblia. Chiar daca s-au inselat, este remarcabila intuitia de care au dat dovada in privinta efectelor colosale pe care raspandirea scrierii si apoi a tipariturilor le-ar putea avea asupra civilizatiei. Suntem (inca) o civilizatie a literei scrise.

 

Nici internetul nu este scutit de o permanenta privire critica, iar scepticii sunt, si acum, de buna-credinta. De data aceasta, teama majora priveste tocmai indepartarea de la modelul de civilizatie pe care litera scrisa l-a impus. Si in aceasta privinta, ne putem astepta la efecte majore si din aceasta perspectiva ingrijorarea este fireasca, desi se pare ca a fost atinsa masa critica necesara pentru a face procesul “internetizarii” ireversibil. Care ar fi pericolele evidentiate de pesimisti? E suficient sa citez titlurile (si, mai ales, subtitlurile) catorva carti care au facut valuri in ultimii ani. Despre cartea lui Andrew Keen, “The Cult of the Amateur” am mai vorbit in aceasta pagina. Subtitlul este apocaliptic: Cum blogurile, MySpace, YouTube si restul continutului generat astazi de amatori ne distrug economia, cultura si valorile. Dar Keen este inca bland. Mark Bauerlein a publicat de curand o carte care se cheama “The Dumbest Generation” (cea mai tampita generatie) si subtitlul subliniaza inca de pe coperta ca Era Digitala provoaca confuzie (“stupefies”) in randul tinerilor americani si ne ameninta viitorul (cu o alternativa intre paranteze: “Sa nu te increzi in cineva sub 30 de ani”). Nici Maggie Jackson nu vine departe cu noua sa carte numita “Distracted: The Erosion of Attention and the Coming of Dark Age”, in care prevesteste declinul civilizatiei datorita abundentei si progresului tehnologic care, prin multiplicarea permanenta a stimulilor, ne erodeaza capacitatea de a ne concentra asupra chestiunilor esentiale. Desi aceste carti (si altele in aceeasi nota) cumuleaza mii de pagini, textul cel mai celebru este articolul “Is Google Making Us Stupid?” publicat de Nicholas Karr in The Atlantic. Recunosc ca am folosit Google pentru a “masura” intr-un fel impactul acestor lucrari si rezultatul este ca de departe articolul lui Karr este cel mai adesea referit (peste 11 milioane de rezultate).

 

Pe cealalta baricada sunt optimistii. Internetul ne-a adus la indemana o colosala cantitate de informatie si ne-a permis sa devenim mai productivi, mai eficienti si – de ce nu? – mai destepti. In articolul “The Critics Need a Reboot: The Internet Hasn’t Led Us Into a New Dark Age”, David Wolman ne indeamna sa ne gandim doar la Wikipedia si la Wiktionary pentru a constata ca efortul nenumaratilor participanti demonstreaza de fapt o nemaiintalnita “foame” de informatie corecta si de cunoastere. Desi imperfecte, aceste constructii publice produc efecte la scara mare si nu este lipsit de semnificatie faptul ca pana si Encyclopedia Britannica va accepta in curand contributii din partea utilizatorilor, subliniind insa ca va fi “un proces colaborativ, dar nu unul democratic”. Si totusi, intregul internet contribuie semnificativ la democratizarea accesului la cunoastere, un exemplu notoriu fiind situl Public Library of Science, care pune acum la dispozitia publicului o serie intreaga de publicatii care pana acum aveau a o circulatie limitata la zona academica. Articolul lui Wolman nu este unul singular – de altfel revista care l-a publicat, Wired, este considerata o tribuna a tehno-optimistilor.

 

Cine are pana la urma dreptate? Ca de obicei, fiecare are partea sa de adevar. Probabil ca viteza cu care evolueaza astazi lumea nu ne-a ingaduit inca sa gasim cele mai bune modalitati de a filtra si a folosi aceasta fantastica masinarie. Dar, asa cum Socrate nu a putut impiedica raspandirea literei scrise, nici scepticii de azi nu vor putea stavili inevitabila impunere a digitalului.