Pana la urma, pe aparat scrie TMobile G1, unde T-Mobile este operatorul (al patrulea de pe piata americana, dupa AT&T, Verizon si Sprint), iar pentru “G” nu avem decat un candidat. Teoretic, Google putea sa nu fie deloc implicat in proiect – Android este open source, asa ca il poate folosi orice producator, fara sa aiba nevoie de nici o aprobare – insa este de presupus ca gigantul a colaborat strans cu fabricantul pentru a obtine un produs care, in viziunea mea, isi propune mai degraba sa demonstreze posibilitatile softului decat sa devina un mare succes comercial.
Pe de alta parte, Google este un brand care “se vinde bine”, asa ca marketingul nu-l putea rata. Nu intamplator, Larry Page si Sergey Brin au fost prezenti la conferinta de lansare si chiar au venit intr-un mod destul excentric, pe role, subliniind ca n-ar fi putut sa faca asta (de pilda sa raspunda la e-mail-uri “din mers”) cu un laptop. Cel putin nu la fel de comod.
Dar este important de notat ca termenul de comparatie pentru acest smartphone nu a fost un alt telefon sau PDA, ci un computer. Insa, fie si implicit, exista un etalon cu care G1 este inevitabil comparat: iPhone. Chiar daca la o prima privire comparatia este favorabila produsului de la Apple (macar din perspectiva designului), este dincolo de orice indoiala ca G1 beneficiaza astfel, indirect, de toata voga starnita de iPhone.
Dincolo de aspect si de detalii constructive (de pilda, prezenta tastaturii fizice la G1, care ofera un confort sporit cu pretul grosimii si al greutatii suplimentare), exista asemanari si deosebiri intre cele doua produse. La capitolul asemanari, putem incepe cu legarea de o anumita retea (AT&T pentru iPhone, T-Mobile pentru G1), oarecum obligatorie pentru a aduce la preturi acceptabile pentru niste produse care fac, totusi, pionierat in domeniu.
Astfel, G1 poate porni de la doar 179$ (cu 20 mai putin decat iPhone), fata de cei 399$ ceruti pentru un aparat fara abonament. Ambele aparate dispun de suportul unor servicii web: Apple iTunes si respectiv Amazon MP3 Store pentru muzica, MobileMe si respectiv Google Apps pentru sincronizare si aplicatii web. Pe de alta parte, ambele aparate sunt echipate cu sisteme de operare de tip Unix si ofera tertelor parti posibilitatea de a dezvolta si comercializa aplicatii, prin iPhone App Store si respectiv Android Store.
Dar aici intervine o deosebire fundamentala, cea care plaseaza cele doua produse in lumi paralele. Pe de-o parte, Apple este un univers inchis. Jobs si oamenii sai vor sa controleze fiecare aspect al produselor pe care-si pun brandul. Asa a fost dintotdeauna si asa este si in cazul iPhone si a aplicatiilor dezvoltate de terti pentru acesta. Inainte de a aparea in App Store, orice produs trebuie sa treaca printr-un destul de abscons proces de aprobare.
Pe de alta parte, Android este total deschis, astfel incat terti proiectanti pot nu doar sa dezvolte aplicatii, dar pot chiar sa modifice sistemul. Spre deosebire de App Store, care este unica sursa autorizata de aplicatii pentru iPhone, Android Store este mai degraba un simplu catalog de prezentare, pentru ca ceea ce-si doreste Google este o piata de aplicatii libera, de care sa beneficieze toti utilizatorii aparatelor echipate cu Android.
Nu pot sa nu remarc similaritati cu istoria Mac-urilor in competitia cu PC-urile de tip IBM echipate cu soft-uri Microsoft. Este foarte probabil ca aplicatiile pentru iPhone vor fi mai bune, mai sigure, mai frumoase. Dar sunt convins ca aplicatiile pentru Android vor fi mult mai multe, iar printre nenumarate gunoaie se vor gasi si perle.
Pana la urma, este foarte bine ca Apple sa aiba un competitor puternic si este din nou bine ca web-ul mobil a prins aripi.
Asus a lansat zilele acestea Eee cu conectivitate telefonica, Nokia a cumparat cu totul Symbian si intentioneaza sa-l faca open source, dar cocheteaza cu Linux (Maemo). Mai devreme sau mai tarziu, competitia ne va pune tuturor web-ul in buzunar.
Leave a Reply