“Am luat această decizie având în vedere situaţia dificilă în care se află o mare parte a clienţilor Volksbank România S.A. care au contractat credite în francul elveţian. Banca Transilvania are posibilitatea de se implica rapid pentru a găsi soluţii în favoarea consumatorilor afectaţi”, a declarat Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei.
Conform Legii Concurenţei, o concentrare economică nu poate fi pusă în aplicare înainte de înainte de a fi declarată compatibilă cu un mediu concurenţial normal, printr-o decizie adoptată de Consiliul Concurenţei. În cazuri excepţionale, Consiliul Concurenţei poate emite, la cerere, o decizie de derogare de la această interdicţie dacă solicitarea este motivată. Decizia Consiliului Concurenţei ţine cont de efectele asupra companiilor implicate şi asupra concurenţei, informează CC.
Banca Transilvania S.A a solicitat o derogare de la prevederile legii, urmând să notifice concentrarea economică, în cel mai scurt timp posibil. Banca Transilvania S.A. şi Volksbank România S.A. activează pe piaţa financiar-bancară. Volksbank Services România S.A prestează servicii de administrare şi vânzare a proprietaţilor dobândite de VBRO din executări silite.
Consiliul de Administraţie al Băncii Transilvania (TLV) a aprobat în decembrie preluarea Volksbank România, contractul fiind semnat miercuri, 10 decembrie. Tranzacţia a vizat achiziţia a 100% din titlurile băncii. Volksbank este una dintre băncile care au acordat cele mai multe credite în franci elveţieni pe piaţa din România.
Leave a Reply