De altfel, conceptul de echilibru între viaţa profesională şi cea privată a început să preocupe firmele din România de câţiva ani, chiar dacă la nivel public se ştiu încă foarte puţine. Departamentele de HR şi liderii de bussiness au înţeles că un personal fericit este mai performant şi că uneori, este recomandat să te asiguri, ca lider de organizaţie, că munca nu prevalează asupra timpului liber.
„Românii s-au obişnuit cu un mediu de lucru hiperconcurenţial, dar această stare de lucruri nu este benefică pe termen lung. Nenumărate studii internaţionale au demonstrat că oamenii fericiţi sunt mai performanţi, iar fericirea la locul de muncă înseamnă şi relaxare, şi loc şi timp pentru viaţa personală”, a explicat Simona Nicolaescu.
Sondajul a relevat că 30% dintre respondenţi dau „destul de des” prioritate muncii în detrimentul timpului petrecut cu familia sau prietenii. Alţi 40% fac aceasta „uneori”.
„Aţi spune că merită, din moment ce sunt plătiţi cu salarii mult peste cel mediu, că beneficiază de pachete financiare etc, însă la un moment dat se ard şi pur şi simplu nu mai dau randament sau pleacă şi-şi deschid afaceri antreprenoriale. Aceştia sunt cei mai valoroşi angajaţi pierduţi de companii doar din cauză că nu au reuşit să le impună un echilibru între muncă şi relaxare”, explică Simona Nicolaescu.
Această realitate îşi are originile în goana după succesul profesional a generaţiilor de după 1989, în dorinţa de realizare, dar şi în atmosfera de stres creeată de criza economică ce a lovit serios în locurile de muncă din companii, în middle management, în clasa de mijloc, în general.
Leave a Reply