Experienţa Cătălinei Muşat în industria asigurărilor a început însă cu mai bine de zece ani în urmă, când s-a angajat ca HR supervisor la AIG Life Asigurări.Muşat a absolvit cursurile Facultăţii de Psihologie, Pedagogie şi Sociologie din cadrul Universităţii din Bucureşti în 1998 şi, la încheierea studiilor universitare şi-a început cariera ca psiholog în cadrul producătorului de anvelope Tofan Grup, funcţie din care coordona, printre altele, testele psihologice pentru angajaţii expuşi la riscuri.
Primul job de HR manager a fost în cadrul companiei elene Inform Lykos, unde a lucrat până în aprilie 2003, când s-a orientat spre industria asigurărilor. Printre cele mai recente realizări se numără dezvoltarea programului Metropolitan School, la care participă colegii cu scopul de dezvoltare accelerată a competenţelor profesionale.
În viitor, Muşat se vede lucrând tot în domeniul resurselor umane, folosind la maximum tot ce a învăţat până în prezent: “Îmi place foarte mult ceea ce fac, am multe bucurii şi mă simt împlinită profesional”.
Cătălina Muşat face parte din promoţia tinerilor manageri de top din 2014 şi a fost premiat în cadrul galei Business Magazin. Citeşte în premieră alte 99 de poveşti de succes ale tinerilor manageri din România în a noua ediţie a catalogului 100 TINERI MANAGERI DE TOP, lansat de Business Magazin în luna mai.

Comandă acum catalogul în format electronic la preţul de 35 lei.
Leave a Reply