(P) Ce sunt şi ce îşi propun fondurile de “Absolute-return”?

Alfred Winslow Jones este cel care a creat în 1949 primul fond cu strategii de AR. Odată cu începerea crizei financiare din 2007, industria fondurilor de AR a explodat la nivel European, existând astăzi peste 120 de astfel de fonduri numai în Europa, cererea fiind alimentată de dobânzile scăzute şi de volatilitatea ridicată din pieţe. Conform statisticilor EFAMA  aceste fonduri au avut cea mai bună dinamică a vânzărilor în ultimii cinci ani. Astfel, din ianuarie 2013, până în aprilie 2014, activele unui fond de AR administrat de Pimco au crescut de la 1.2 mld GBP la peste 16.8 mld GBP în timp ce activele unui fond administrat de Goldman Sachs au crescut cu 17.5 mld USD.

Fondurile de absolut return sunt un bun instrument de diversificare a investiţiilor, datorită mai multor avantaje printre care merită menţionate: obiectivul de a obţine randamente anuale pozitive indiferent de trendul pieţelor financiare; o corelaţie mică cu celelalte clase de active (acţiuni, obligaţiuni, materii prime, metale preţioase, etc.); un profil de risc mai mic raportat la fondurile de acţiuni sau obligaţiuni.

Află mai multe despre fondurile cu strategii de Absolute-return! Intră pe www.otpfonduri.ro.

OTP Asset Management România SAI SA. Societate administrate în sistem dualist. Sediul în Bd. Dacia nr. 83, Sector 2, Bucureşti, CUI 22264941, ORC J40/15502/2007,  Autorizaţie CNVM nr. 2620/2007,  Reg CNVM PJR05SAIR/400023/2007, Tel. 031/3085563, Fax: 031/3085555, office@otpfonduri.ro. Depozitar BCR.

Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *