Directorul grupului petrolier francez Total a murit într-un accident aviatic la Moscova

Avionul privat de tip Falcon 50 urma să efectueze cursa Moscova – Paris, însă s-a prăbuşit la ora locală 23.58 (22.58, ora României), pe aeroportul Vnukovo, după ce ar fi intrat în coliziune cu o maşină de deszăpezit, a declarat reprezentantul Comitetului rus pentru investigaţii în domeniul transportului, Tatiana Morozova.

“În urma coliziunii, au murit patru persoane. Au fost găsite cadavrele lor”, a precizat Morozova.

Reprezentantul oficial al Aeroportului Vnukovo, Elena Krîlova, a anunţat ulterior că în acest accident au murit trei membri ai echipajului şi directorul grupului Total, potrivit agenţiei RIA Novosti.

Acestă informaţie a fost confirmată de grupul Total.

Grupul Total confirmă cu profundă tristeţe că directorul său general, Christophe de Margerie, în vârstă de 63 de ani, a decedat în noaptea de luni spre marţi, într-un accident aviatic, pe Aeroportul Vnukovo din Moscova, în urma unei coliziuni cu un vehicul pentru deszăpezire”, a anunţat compania într-un comunicat.

Potrivit lui Morozova, forţele ruse au fost deschis o anchetă penală în legătură cu acest accident.

Aeroportul a fost închis temporar, pentru efectuarea unor investigaţii la locul accidentului.

Aeroportul din Vnukovo este unul din cele aeroporturi internaţionale din Moscova. Situat în sud-vestul capitalei ruse, el dispune, de asemenea, de un terminal pentru zboruri de afaceri.

Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *