Un vulcan din Japonia a intrat în erupţie. Opt oameni au fost răniţi – VIDEO

Muntele Ontake, cu o altitudine de 3.067 de metri, a început să erupă la jumătatea zilei de sâmbătă.

Imaginile difuzate de televiziune au arătat nori de fum uriaşi ridicându-se din conul vulcanic, care este o destinaţie preferată de amatorii de drumeţii în Japonia.

Televiziunea publică NHK a anunţat că opt persoane au fost rănite în urma erupţiei, dintre care una grav, în timp ce autorităţile locale au primit informaţii neconfirmate despre turişti răniţi.

Agenţia de meteorologie a anticipat noi erupţii şi a avertizat că materia expulzată de vulcan ar putea ajunge până la patru kilometri distanţă de crater.

Ultima activitate majoră a Muntelui Ontake datează din 1979, când vulcanul a erupt peste 200.000 de tone de cenuşă, potrivit presei locale.

Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *