“Am avut în această dimineaţă (luni – n.r.), împreună cu operatorul de transport gaze naturale, Transgaz Mediaş, o analiză a situaţiei, iar, din datele primite, rezultă că avem deja stocate peste 1,4 miliarde de metri cubi de gaze naturale. Mai mult, în ultima lună şi, inclusiv, în prezent, producţia internă a României depăşeşte consumul naţional, ceea ce ne ajută foarte mult. Şi, să nu uităm, că vin luni de vară, în care consumul scade natural”, a spus Nicolescu în comunicat.
Grupul rusesc Gazprom, de la care România importă indirect gaze naturale, a anunţat luni că a avertizat Comisia Europeană în legătură cu “posibile perturbări” în aprovizionare, în cazul în care Ucraina, căreia Rusia a decis să înceteze să-i mai furnizeze gaze neplătite în avans, prelevează gaze din volumele aflate în tranzit, relatează AFP.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
Leave a Reply