Florin Anghel, fiul lui Bercea Mondial, a depus plângere contra lui Mircea Băsescu pentru trafic de influenţă şi înşelăciune

 Avocatul Pavel Abraham, care îi reprezintă pe Florin Anghel, fiul lui Bercea Mondial, şi pe ginerele acestuia, Marius Constantin, în dosarul în care sunt cercetaţi pentru presupusa şantajare a lui Mircea Băsescu, a adus, vineri, la DNA Constanţa, două înregistrări audio-video ce urmează să fie evaluate de către procurorii anticorupţie şi, “în raport de concluziile lor să se ia măsuri în consecinţă”, transmite corespondentul MEDIAFAX.

“Este vorba despre două înregistrări, audio şi video în care apar aspecte legate de această cauză şi care, în viziunea noastră, contracarează ceea ce s-a spus în parte până acum. Apar persoanele la care s-a făcut referire. (…) În discuţie este implicat şi domnia sa (Mircea Băsescu – n.r.) dar ce spune nu putem preciza. Eu zic să lăsăm anchetatorii să evalueze probele şi după aceea sunt convins că veţi vedea şi consecinţe practice, pe care dânşii le vor lua potrivit legii”, a spus Pavel Abraham la ieşirea din sediul DNA.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *