Va plac filmele lui Andrei Tarkovski? Este Nichita Mihalkov unul dintre regizorii dumneavostra preferati? Ei bine, daca numelor celor doi titani ai cinematografiei ruse nu va sunt total straine, nu trebuie sa ratati “Rondul de noapte”. Un film despre care celebrul Quentin Tarantino nu a ezitat sa spuna ca “odata ce va fi lansat si in afara Rusiei, va deveni noul <Lord of the Rings>”.
Alb-negru, intuneric-lumina, bun-rau. Practic, intriga din Rondul de noapte se reduce la aceste antiteze. Modul in care acestea au fost surprinse pe pelicula, au surprins, insa, o lume intreaga.
Rondul de noapte este prima parte a unei trilogii SF scrisa de Serghei Lukyanenko. Initial a inspirat un joc de PC foarte popular in Rusia. Ulterior, intriga trilogiei s-a transformat intr-un film
“plimbat” pe la majoritatea festivalurilor importante ale lumii, fiind primit (si privit) peste tot cu acelasi entuziasm nedisimulat. Motivul?
De-a lungul istoriei cinematografiei, confruntarea dintre “Bine” si “Rau” a fost transpusa pe pelicula in cele mai neasteptate moduri. Si totusi, regizorul Timur Bekmambetov a reusit sa prezinte cea mai veche “rivalitate” din istorie printr-o abordare unica.
S-a scris despre acest film ca ar fi o combinatie intre Harry Potter si Matrix”. Altii au spus, insa, ca e chiar mai mult. Povestea, asunsa in noaptea Moscovei contemporane, porneste de la ideea ca, in urma cu 1.000 de ani, “Binele” si “Raul” au incheiat un armistitiu. Numa ca, la inceput de secol XXI, pacea atat de greu dobandita e pe cale sa se rupa.
Doar la venirea noptii, fortele raului lupta cu super-oamenii din “Night Watch”, o organizatie a carei misiune este aceea de a patrula si proteja orasul. Numai ca, o veche profetie spune ca, intr-o buna zi, de undeva, va aparea un super-om care va provoca un nou razboi intre “Bine” si “Rau”, al carui rezultat va fi catastrofal. De altfel alesul va fi chiar unul din membrii organizatiei, iar puterea lui va rasturna echilibrul si va declansa un razboi apocaliptic (nu vom intra aici in domeniul posibilelor comparatii cu Razboiul Stelelor).
Dincolo de poveste, poate primul lucru care te fascineaza la acest film este faptul ca nu s-a nascut pe platourile de la Hollywood, ci tocmai in indepartata Rusie. Un alt aspect remarcabil ar fi si acela ca bugetele de ordinul milioanelor de dolari nu mai constituie “apanajul” exclusiv al cinematografiei americane. Rondul de noapte, candidatul oficial al Rusiei la Oscarurile din 2005, a costat 5 milioane de dolari, o mare parte din aceasta suma intrand in conturile efectelor speciale. Iar acest lucru se vede, la propriu, imaginea fiind ireprosabila.
Pe de alta parte, se poate spune ca investitia a meritat, deoarece filmul a strans din biletele vandute, doar in Rusia, peste 15 milioane de dolari, dintre care 8,5 milioane doar in primele 11 zile de rulare in cinematografe, depasind pe plan local incasarile blockbuster-elor americane ale verii trecute Spider-Man 2 sau Troia. Iar acest lucru se intampla in conditiile in care filmul nu a ajuns inca pe ecranele din intreaga Europa, iar in Statele Unite va rula abia la inceputul anului urmator.
Rondul de noapte (Night Watch/Nochnoj Dozor)
R: Timur Bekmambetov
Distributie: Vladimir Menshov, Konstantin Khabensky
Durata: 115 minute
Premiera: 30.09.2005
Leave a Reply