"In analiza existentei unei pozitii dominante, trebuie luati in calcul mai multi indicatori, printre care: cota de piata a firmei presupuse dominante, gradul de concentrare ridicat a pietei si existenta unor bariere la intrare", se arata intr-un comunicat de presa transmis de Consiliul Concurentei.
In ceea ce priveste cota de piata, nici legislatia comunitara, nici cea romaneasca in domeniul antitrust nu specifica un prag peste care un agent economic poate fi considerat dominant. In jurisprudenta comunitara in materie, s-a retinut ca doar un nivel al cotei de piata situat intre 40% si 50% poate indica existenta unei pozitii dominante.
In Romania, agentii economici care desfasoara comert modern reprezinta aproximativ 35% din totalul comertului cu produse de larg consum, conform datelor aflate la dispozitia autoritatii de concurenta. Ca atare, balanta comertului cu produse preponderent alimentare din Romania este inca inclinata spre comertul traditional, prin magazine alimentare de mici dimensiuni.
Spre deosebire de Romania, in alte tari membre UE, ponderea comertului modern in total comert preponderent alimentar este mult mai mare, intre 60% si 96%.
Structura pietei de retail din Romania este caracterizata de un grad redus de concentrare. Acest fapt este demonstrat de cota valorica detinuta de primii 10 retaileri (aproximativ 20%), conform datelor aferente anului 2006, fata de minim 60% in alte state, se mai arata in comunicat.
De asemeni, patronatele si sindicatele din industria alimentara si a agriculturii intentioneaza sa ceara autoritatilor interzicerea construirii super/hipermarketurilor in centrul oraselor sau al zonelor rezidentiale pentru a stopa aglomerarile de trafic, disparitia zonelor verzi si cresterea pretului terenurilor.
Solicitarea vine din partea Romalimenta, Agrostar, Federatiei Sindicale din Industria Alimentara (FSIA), Asociatiei Romane a Carnii (ARC), Patronatului National al Viei si Vinului (PNVV), Rompan si Asociatiei Patronale Romane din Industria Laptelui (APRIL). Reprezentantii patronatelor si sindicatelor spun ca vor cere reglementarea legislativa a practicilor comerciale ale supermarketurilor pentru a opri abuzul de putere al retailerilor asupra micilor producatori.
Leave a Reply