BusinessMagazin

Category: Carte

  • O carte cat o biblioteca

    Pentru cei nefamiliarizati cu domeniul enciclopedisticii se
    cuvine precizat ca Enciclopedia Britannica este o lucrare
    generalista de limba engleza, editata de compania privata
    Encyclopedia Britannica Inc., ale carei articole sunt scrise de
    circa 100 de editori cu norma intreaga si de aproximativ 4.000
    (sic!) de colaboratori-experti. Este unanim considerata, chiar si
    de catre concurenti, cea mai academica enciclopedie a momentului si
    se mai poate mandri cu titlul de cea mai veche enciclopedie de
    limba engleza aflata inca in publicare.

    A aparut, pentru intaia oara, intre 1768 si 1771, la Edinburgh, in
    Scotia (editori: Adam si Charles Black) si a crescut, atat in
    popularitate, cat si in volum, intr-un interval destul de scurt.
    Cea de-a treia editie, datand din 1801, ajunsese la 21 de volume,
    iar statutul sau (in termeni de prestigiu) a progresat remarcabil,
    prin recrutarea de colaboratori eminenti, asa incat editiile cu
    numerele 9 (1875-1889) si 11 (1911) au ajuns repere universale atat
    in privinta eruditiei, cat si a calitatii in redactarea
    articolelor. Aceasta ultima versiune a inceput sa-si simplifice
    articolele, astfel incat sa-si poata largi piata in America de
    Nord. In 2004, versiunea cea mai completa a Enciclopediei totaliza
    120.000 de articole. Din 1993, fiecare articol este adus la zi in
    privinta informatiei in momentul retiparirii.

    Despre aparitia monumentalei lucrari in versiune romaneasca,
    Cornelia Marinescu, coordonatoarea editiei, afirma: “Este o dubla
    premiera. Pe de o parte, este prima lucrare apartinand
    prestigioasei companii Encyclopedia Britannica Inc., dar si prima
    enciclopedie straina de renume care este editata si in limba
    romana. In al doilea rand, zestrei de informatii oferite de
    original editorii romani i-au adaugat aproape 1.000 de articole
    care acopera spatiul geografic, istoric si cultural romanesc”.

    “Enciclopedia concisa Britannica” Editura Litera,
    Bucuresti, 2009

    Aparitii noi

    • Filozofie, stiinta si literatura
      Atunci cand vorbesti despre Nicholas Mosley, laureat al premiului
      Whitbread pe 1990 (chiar pentru volumul pe care vi-l prezentam),
      exista o paranteza biografica ce nu poate fi ocolita: scriitorul cu
      o minte atat de deschisa si sensibila, erou in cel de-al Doilea
      Razboi Mondial, este fiul lui Sir Oswald Mosley, lider al
      fascistilor britanici in anii ’30 ai secolului trecut, unul dintre
      cei mai aprigi sustinatori al lui Hitler si Mussolini din
      Occidentul european. Romanul “Monstri plini de speranta”, comparat
      adesea cu opera lui Joyce, din unghiul complexitatii constructiei
      si al multiplicitatii planurilor narative, povesteste relatia
      dintre Max Ackerman, un student britanic in fizica si biologie, si
      Eleanor Anders, antropolog cu origini evreiesti, a carei mama
      fusese discipola a Rosei Luxemburg. Pe fundalul istoriei lor de
      amor se deseneaza o intreaga panorama a veacului XX, privit din
      perspectiva istorica, dar, mai ales intelectuala, prilej de
      intalnire cu personaje precum Albert Einstein sau Ludwig
      Wittgenstein.
      Nicholas Mosley “Monstri plini de speranta”, Editura
      Vellant, 2009

    • Minunatele romance
      Fie ca este vorba despre doamna Marica Brancoveanu, despre Zoe
      Golescu sau despre o darza militanta ca Alexandrina Cantacuzino,
      fie ca reflectam la destinele femeii-activist sau urmarim
      ascensiunea politica a femeii contemporane, volumul ne invita la
      reflectie si la o suita intreaga de reevaluari. Domeniile de
      ilustrare sunt dintre cele mai variate, de la viata politica la
      stiinte, arta, sport sau mass-media. Intr-o masura insemnata sunt
      evocate destinele marilor figuri ale scenei romanesti datorita
      contributiei lor notabile la educatia publicului romanesc.
      “Dictionarul” reinventeaza la persoana a treia feminin atmosfera
      unui indepartat Ev Mediu, a unei epoci moderne dominate de nevoia
      de innoire a corpului social, a unei perioade comuniste marcate de
      o falsa afirmare a spiritului feminist si apoi a unei
      contemporaneitati in care femeia isi redefineste statutul
      public.
      George Marcu, Rodica Ilinca “Dictionarul personalitatilor
      feminine”, Editura Meronia, Bucuresti, 2009

  • Dincolo de tacerea expertilor

    E ca o pestera a lui Ali Baba, in care au fost stivuite circa
    1.500 de sfaturi si sugestii utile, taine interzise si ponturi
    subtile, scurtaturi abile spre intelepciune si proptele de nadejde
    in graba noastra zilnica. Iata, in opinia autorilor, rostul acestui
    sipet cu surprize: “Cu totii am fost victime fie ale unei proaste
    informari, fie ale dezinformarii, ceea ce, in final, ne-a costat
    bani, timp si energie. Sa-i spunem tacerea expertilor. Nu ca ar fi
    ei niste mincinosi sau ca ar vrea sa ne insele constient. Doar ca,
    uneori, detin informatii pretioase, care ne-ar putea fi de mare
    ajutor, si prefera sa taca. Din plictiseala sau poate din
    lene”.

    Indiferent de motive, comerciantii si corporatiile care ascund sau
    modifica adevarul reprezinta o realitate care marcheaza fiecare
    aspect al vietii noastre. Cei de la Reader’s Digest i-au contactat
    pe experti, pe cei din interiorul sistemului, si i-au determinat sa
    rupa tacerea despre subiecte delicate: trucuri ale
    supermarketurilor pentru a te convinge sa cumperi cel mai scump
    produs; informatii top secret despre chimicalele “care se furiseaza
    in casa noastra” mascate in produsele de reimprospatare a aerului
    sau in cele de curatat; tactici rar dezvaluite de vanzare a
    masinilor; smecheriile unor depanatori la reparatii pe care le-ai
    putea face singur intr-un timp scurt; trucuri de pe urma carora
    profita companiile de asigurari; reguli nescrise de care managerii
    firmelor si specialistii in resurse umane chiar tin seama.

    Grupate pe domenii (sanatate, casa, gradina, haine, aparate
    casnice, masina, cumparaturi, bani, slujba, lege, viata de familie,
    timp liber, calatorii, educatie), aceste sfaturi de taina au scopul
    sa ne faca mai isteti in fata smecheriilor de tot felul cu care
    suntem asaltati.

    “Secrete bine pastrate”
    Editura Reader’s Digest,
    Bucuresti, 2009

    Aparitii noi

    • Strabatand secolul
      Romanul “Ritornela foamei” a aparut in Franta in toamna lui 2008 cu
      putina vreme inainte ca juriul academiei Nobel sa anunte ca ii
      decernase autorului sau premiul pentru literatura. A fost un
      fericit concurs de imprejurari, care a facut ca volumul sa ajunga
      in varful listei de vanzari a anului 2009. Cartea a venit sa ofere
      o justificare in plus (de ordin strict literar si contrazicand
      zvonurile ce acreditau ideea ca premiul fusese conferit pe criterii
      politice) a optiunii comitetului Nobel. “Am scris aceasta istorie
      in amintirea unei fete care a fost fara voia ei o eroina la
      douazeci de ani”. Astfel se incheie romanul lui Le Clézio, dupa o
      dureroasa si emotionanta traversare a secolului XX de catre Ethel
      (propria sa mama), femeia care a cunoscut foamea si mizeria dupa
      incheierea razboiului. Aceste chinuri nu fac parte dintre acelea pe
      care memoria, oricat de selectiva ar fi ea, sa le poata sterge.
      Sunt amprenta unei vieti, marca indelebila a unui trecut prea
      apasator, refrenul incapatanat al unor deziluzii indepartate.

      J.M.G. Le Clezio “Ritornela foamei”,
      Editura Polirom, Iasi, 2009

    • Civilizatia Heechee
      Pohl este un clasic in viata al SF-ului. S-a nascut in 1919, la 14
      ani dupa moartea lui Jules Verne, a fost bun prieten cu Isaac
      Asimov (impreuna cu care a facut parte din faimosul grup
      “Futurians”), a fost editor al doua reviste-cult ale genului,
      “Galaxy” si “If”, si a scris o biblioteca intreaga de nuvele,
      romane si serii romanesti, distopii, aventuri si satire in spirit
      SF, dar si eseuri pe teme politice sau stiintifice. In acest al
      treilea volum din saga “Heeche”, autorul ne introduce in spatiul
      inteligentei artificiale, pe care o exploreaza incercand sa
      raspunda la intrebari de tipul “Ce inseamna sa fii viu?” sau “Daca
      rolurile ar fi inversate, cine ar fi mai real, omul sau masina?”.
      Iata un fragment din prologul volumului, in care Albert
      (“prietenul” eroului principal, Robin Broadhead) isi fixeaza
      identitatea: “Sunt un program de calculator. Aceasta este o
      situatie onorabila si nu sunt defel rusinat de ea, mai ales pentru
      ca sunt un program foarte sofisticat, potrivit nu numai pentru a
      completa o progresie matematica, ci si pentru a cita din poeti
      obscuri ai secolului XX”.
      Frederik Pohl “Intalnire cu Heechee”,
      Editura Nemira, Bucuresti, 2009

  • Invatati sa vindeti

    “Ceea ce facem noi, creativii, de fapt, este sa conceptualizam.
    Luam aspiratiile comerciale de baza ale clientilor nostri si le
    transformam in idei care sa fie rezonante pentru consumatori.
    Ulterior, acele idei isi gasesc expresia in presa, la radio, pe
    internet sau in televiziune”, scrie Gettins. “Pentru mine,
    adevaratul proces creativ consta in a lua cele cateva obiective de
    marketing, ce pot fi destul de complexe uneori, si a le transforma
    in idei simple de comunicat, care pot schimba atitudini si, in cele
    din urma, comportamente”.

    Iata, tradus in cateva cuvinte esentiale, modul cum se petrece
    transferul. Conceptul din spatele marcii Nike, spune Gettins, este,
    de exemplu, “nesupunerea justificata”: “Fiecare dintre aceste doua
    cuvinte valoreaza aproape un miliard de dolari. Impreuna fac din
    Nike o marca si nu doar un pantof. Aceste doua cuvinte neinsemnate
    informeaza pe toata lumea despre comunicarea Nike, de la reclamele
    pe care le face compania la oamenii pe care ii angajeaza, pana la
    starurile pe care le alege pentru a le sponsoriza.”

    Pornind de la afirmatia lui Wally Armbruster care spunea “Daca
    n-aveti nimic de vandut, verificati-va pulsul, pentru ca siguranta
    inseamna ca ati murit”, putem constata, cu totii, ca, in fiecare
    zi, in fiecare clipa, suntem pusi in situatia de a vinde: alegerea
    unui canal de televiziune, a mesei de seara, a destinatiei pentru
    urmatorul concediu, a unui produs, a propriei noastre persoane
    (daca suntem in cautarea unei slujbe).

    Ca sa ajungi sa sintetizezi insa in doar doua cuvinte esenta
    unui produs sau a unui brand, ca in exemplul de mai sus, iti
    trebuie har, inteligenta, dar si cunoasterea amanuntita a
    tehnicilor si principiilor care asigura succesul si eficienta unui
    text publicitar. Cu explicarea acestora din urma se ocupa Gettins,
    punandu-le sub lupa modul de functionare pentru fiecare tip de
    canal de comunicare: TV, radio, postere, direct mailing, comunicate
    de presa, newslettere. Sugestia de fond a autorului (si care
    constituie, probabil, mesajul de baza al cartii sale) este insa ca
    numai atunci cand stii regulile le poti incalca.

    Dominic Gettins, “Cum sa scrii reclame”, Editura Publica,
    Bucuresti, 2009

  • Dragoste in vremea dictaturii

    La intoarcere, a devenit producator de documentare artistice
    pentru CBS si jurnalista, solicitata de cele mai importante
    publicatii canadiene. Mutipremiata, inca de la primul sau roman,
    “Elephant Winter”, Kim Echlin a publicat in luna martie a acestui
    un an un nou volum, caruia i-au fost cumparate drepturile de
    traducere in aproape 20 de tari. “Cei disparuti” este relatarea
    unei alte povesti, o poveste moderna de dragoste, cea dintre Anne
    Graves, o adolescenta din Montreal, si Serey, un tanar cambodgian
    emigrant. Pasiunile si preocuparile lor comune, singuratatea si
    dramele exittentiale ii vor face sa se caute cu disperare, chiar
    cand viata ii va desparti.

    Kim Echlin, “Cei disparuti”, Editura Trei, Bucuresti, 2009

  • Exista viata dupa Freud?

    Sa fie chiar atat de nociva doctrina freudiana incat sa merite
    un asemenea efort, o asemenea incrancenare de demascare a
    minciunilor, iluziilor sau chiar crimelor psihanalizei? Oricum ar
    sta lucrurile, cartea, mai neagra decat ne putem imagina (si decat
    merita, fara indoiala, psihanliza), a constituit un mare boom
    publicistic si a devenit in Franta un veritabil bestseller, la
    scurta vreme dupa aparitie. {i a reprezentat un excelent instrument
    de publicitate pentru tabara adversa psiho-analistilor, cea a
    practicienilor terapiilor cognitiv-comportamentale.

    Catherine Meyer, coordonatoarea volumului, ii explica
    necesitatea: “Franta, alaturi de Argentina, este cea mai freudiana
    tara din lume. Aceasta situatie ne orbeste: in strainatate,
    psihanaliza a devenit marginala. Istoria sa oficiala este pusa in
    cauza de niste descoperiri stanjenitoare. Eficacitatea sa
    terapeutica se dovedeste din ce in ce mai slaba. Pertinenta sa
    filozofica este contestata. Psihanaliza a fost traita de generatia
    ca un vant de libertate, dar insurgentii de ieri au devenit
    paznicii templului de azi, grijulii sa-si pastreze pozitia
    dominanta in universitati, in spitale si in mass-media”. E
    interesant de urmarit bilantul unui secol de freudism, chiar facut
    de pe pozitii virulent contestatare, chiar operat cu armele
    incriminate, cele ale povestirii seducatoare (in materie de care
    bunul doctor Freud era un expert desavarsit).

    Concluziile ar fi urmatoarele: ineficienta si nefondata,
    psihanaliza tine mai mult de credinta decat de demersul stiintific,
    iar autorii se straduiesc sa puna in evidenta o serie intreaga
    omisiuni, de erori si de manipulari care au permis teoriilor
    “vieneze” sa ocupe aproape intreg campul psihiatriei. Asa stand
    lucrurile, trebuie sa intelegem ca deslusirea vietii psihice a
    omului a evoluat mult de un secol incoace si ca exista multe alte
    posibilitati, in afara de cele ale psihanalisilor, de a intelege,
    de a analiza si ingriji suferinta mentala. Exista viata si dupa
    Freud – adica, in terapie, poti sa lucrezi pe un inconstient
    non-freudian; poti, de asemenea, sa fii preocupat de copilarie, de
    sexualitate, de istorie si de emotiile fiecaruia fara sa aderi la
    conceptele freudiene.

    Catherine Meyer (coordonator), “Cartea neagra a psihanalizei”,
    Editura Sedcom Libris, Bucuresti, 2009

  • Din nou in Vigata

    Comisarul Montalbani, pe masura ce numarul anchetelor sale
    politiste se inmulteste, devine prietenul de nedespartit al
    cititorilor, iar Sicilia, un loc pe care nu-ti mai vine sa-l
    parasesti. In “Sunetul viorii” ne aflam, ca de obicei, in oraselul
    sicilian Vigata, iar ancheta va urmari pe posesoarea unei
    veritabile comori artistice: o vioara estimata la mai multe
    miliarde de lire italienesti.

    ANDREEA CAMILLERI
    “SUNETUL VIORII”, EDITURA NEMIRA, BUCURE{TI, 2009

  • Varsta inocentei

    Departe de orice fel de clisee, ea recreeaza un cotidian
    ultrarealist, cu unghere nestiute, stradute obscure si planuri de
    ansamblu de o remarcabila frumusete a detaliului: ne aflam in
    Londra anului 1792, in clipa cand ebenistul Thomas Kellaway ia in
    serios invitatia lui Philip Astley, directorul unui circ ambulant
    aflat in trecere prin Dorset, satul in care locuia, si se duce in
    capitala regatului sa-si incerce norocul. Va fi insotit de copiii
    sai, Jem si Maisie, impreuna cu care va privi, cu ochi inocenti,
    viata tumultuoasa si necrutatoare a marelui oras.

    TRACY CHEVALIER
    “SIMETRIA DE TEMUT”, EDITURA POLIROM, IASI, 2009

  • Cum arata o cladire frumoasa?

    Pornind de la complexitatea descurajanta a acestei discipline,
    care-i sperie pe multi, tanarul filozof (si el!) Alain de Botton
    incearca sa desluseasca puterile arhitecturii si in cel fel ne
    influenteaza personalitatea, modul de a gandi si felul de a ne
    comporta, invitandu-ne sa descoperim “casa ideala”. Pentru el, este
    esential ca noi toti sa vorbim despre arhitectura, pentru ca, in
    lipsa acestui forum, suntem condamnati sa ramanem pasivi, in timp
    ce spatiul din preajma noastra este dat pe mana celor care il
    desfigureaza. Problema este, mai spune el, ca nu mai indraznim sa
    judecam arhitectura.

    “Ni s-a indus ideea ca frumosul este o notiune relativa. Eu nu cred
    asta. Exista o arhitectura frumoasa, dupa cum exista si una urata.”
    Desi cu totii parem sa stim aceasta in mod instinctiv, putini sunt
    aceia care si reusesc sa explice de ce prefera sa mearga mai
    degraba la Paris decat la Detroit sau la Roma decat la Frankfurt.
    “Un imobil frumos are multe dintre calitatile unei fiinte umane”,
    afirma tanarul filozof. “Are echilibru, armonie, gratie, simetrie
    si chiar haz. Desigur, asa cum exista mai multe feluri in care un
    individ poate fi bun, tot asa exista mai multe maniere in care un
    imobil poate fi frumos.”

    Cum arata, deci, o cladire frumoasa? Raspunsul la aceasta
    intrebare, insa, reprezinta o meditatie asupra filozofiei si a
    psihologiei arhitecturii, al carei scop este sa ne ofere o noua
    perspectiva asupra locuintei proprii, a strazii si chiar asupra
    propriei persoane. De Botton analizeaza cladiri din toata lumea, de
    la colibe medievale din lemn la zgarie-nori moderni; examineaza
    canapele si catedrale, seturi de ceai si complexe de birouri,
    dezvaluind detalii surprinzatoare si profund filozofice ale
    conceptului de locuire.

    ALAIN DE BOTTON
    “ARHITECTURA FERICIRII”, EDITURA VELLANT, BUCURESTI, 2009

  • In sfarsit, un bancher marturiseste ca e hot

    Sub numele Cresus se ascunde un fost director al unei banci
    franceze, unii spun ca ar fi fost numarul doi ierarhic, care a ales
    pseudonimul din pricina acuzelor de o deosebita gravitate pe care
    le aduce lumii finantelor. Dorind, aparent, sa-si marturiseasca
    regretul pentru toate ticalosiile in care a fost implicat, un
    bancher povesteste, in premiera, fapte greu de imaginat (investitii
    hazardate, pierderi disimulate, lipsa controlului riscurilor,
    delicte comise de initiati, incompetenta actorilor financiari,
    paradisurile fiscale, coruptia, laxismul etc.).

    Tot in premiera, avem, in sfarsit, descrierea informata si
    minutioasa a unei escrocherii dirijate din interior. Cinicul Cresus
    demistifica meseria de bancher, povestind, pas cu pas, jocurile
    financiare cetoase, produsele bancare toxice sau procedeul
    tranzactiilor fictive. Practici din care el insusi s-a infruptat,
    fara regret, ani de zile, cu unicul scop de a spori castigurile
    bancii pe care a slujit-o si, implicit, de a-si umfla propriul
    buzunar. Nici nu mai conteaza daca “bancherul” si-a scris sau nu
    singur povestea, daca l-a ajutat un ziarist sau autorul e chiar un
    ziarist financiar sau, mai mult, autorul este unul colectiv. Dupa
    cum nici nu mai conteaza ca editorul a uitat sa scrie, sub titlul
    cartii, cuvantul “roman”.

    “Pseudonimul,” spune postfatatorul volumului, “poate ascunde un
    grup de frustrati care au dorit sa se razbune pe sistem sau unul de
    idealisti care au sperat sa contribuie la reformarea acestuia. In
    mod sigur insa, lectura cartii va pune sub semnul nelinistii si al
    indoielii orice viitoare intalnire bancher-client sau
    bancher-bancher.” Cartea scrisa de “Cresus” este atat de
    captivanta, incat poate fi citita si ca un roman politist – si, din
    acest motiv, spre a nu dizolva suspansul, nu trebuie povestita
    viitorului cititor. Un lucru e sigur: chiar daca acest volum nu va
    reusi sa ajute la recuperarea milioanelor pierdute prin smecherii
    financiare, va izbuti, cu siguranta, sa aduca, gratie succesului
    sau de piata, milioane in buzunarele autorului si editorului
    sau.

  • Ramele goale din cel mai mare muzeu al lumii

    Ce il face deosebit este faptul ca e pur fictiv. Este un raft cuprinzator al memoriei noastre colective, unde au fost stivuite spre contemplare nostalgica mari opere de arta care au fost sustrase din colectii private sau din spatii muzeale publice. Mai pe sleau spus, opere furate si pe care, foarte probabil, nu le vom mai revedea niciodata altfel decat in reproduceri.

    Simon Houpt, autorul volumului pe care vi-l prezentam, a facut primii pasi in compunerea acestui muzeu imaginar. A inventariat, antologat si categorisit tablouri sau sculpturi disparute si ni le-a readus in fata ochilor. Mai mult, a adaugat acestor „imagini spre aducere-aminte” istoria, expusa ca intrun veritabil roman politist, a felului cum se presupune ca au fost sustrase (si, unele dintre ele, putine, chiar recuperate): de la descinderi in plina zi, ca, de pilda, in cazul raptului unui Matisse din muzeul Chacara du Ceu, din Rio Janeiro, cu luare de ostatici, si pana la furtul nazdravan al unui tablou de Klimt, operat, se pare, cu ajutorul unei undite, de pe acoperisul muzeului Ricci Oddi din Piacenza.

    Aceste povestiri palpitante sunt intotdeauna insotite de reflectii morale si de analize privind multiplele implicatii pe care le dezvolta furtul de arta, precum si de notatii istorice privind piata licitatiilor de arta, falsurile, comertul cu arta furata sau furtul oficial „organizat” pe timp de razboi. Asa cum veti putea vedea parcurgand aceasta carte-album, furtul de arta a ajuns o problema globala. Este o infractiune care ne afecteaza pe toti. Aproape jumatate dintre lucrarile recuperate se afla in afara tarii din care au fost furate. In ceea ce priveste lucrarile cu valoare mare, cele care au fost scoase din tara de origine sunt si mai numeroase. Sunt implicate sume uriase de bani, exista legaturi cu crima organizata, iar piesele disparute ale mostenirii noastre culturale sunt de neinlocuit.

    Cu toate acestea, exceptand Italia, furtul de arta nu se numara printre prioritatile politiei nicaieri in lume, desi Interpolul are o lista cu peste 25.000 de opere sustrase. De ce? Ne raspunde Simon Houpt: „Pentru ca, din pacate, publicul larg nu intelege gravitatea acestui fenomen, iar politicienii nu sunt dispusi sa cheltuiasca banii contribuabililor pe resursele necesare pentru a se lupta cu acest tip de infractiune”. Asa ca era nevoie de un semnal de alarma, iar jurnalistul Houpt s-a invrednicit sa-l lanseze inainte, poate, sa fie mult prea tarziu.