BusinessMagazin

Category: Arta si societate

  • STATISTICI

     

    TIFF

    Nr. Spctatori

    Buget

    2002

    10.000

    200.000 €

    2003

    15.000

    220.000 €

    2004

    30.000

    430.000 €

    2005

    33.000

    600.000 €

     

  • Bani (si idei) in miscare

    Autorul ne indeamna sa renuntam la blocarea banilor in conturi, in fonduri mutuale, imprimand lichiditatilor de care dispunem o viteza in continua acceleratie

     

    Daca, in momentul in care navigati pe Net, sunteti preocupati de aflarea celui mai potrivit mod de a va administra banii si, eventual, de a-i inmulti, e aproape imposibil sa nu va intersectati cu numele lui Robert T. Kiyosaki. Citat cu religiozitate, citit hulpav pe toate meridianele planetei, tratat ca un guru al finantelor si investitiilor spectaculoase, Kiyosaki s-a impus dupa o carte care a devenit bestseller in doar cateva luni de la aparitie, „Tata bogat, tata sarac“ (1.200.000 de exemplare, doar in SUA, tradus ulterior in 35 de limbi).

     

    El insusi un investitor de succes, autorul stie sa se adreseze direct, ocolind formulele docte, isi povesteste experientele financiare per-sonale cu mult sarm narativ, face sa explodeze locurile comune si prejudecatile, e persuasiv fara risipa de retorica, intr-un cuvant merge drept la sufletul cititorului, fara sa-i subestimeze mintea.

     

    Desigur, nu trebuie sa ne pripim: nu tot ce atinge Kiyosaki se transforma in aur, precum regele Midas. El da sfaturi, sugereaza mijloace, isi pune zalog propriile experiente, negrabindu-se sa se proclame infailibil. Iata, de pilda, cum isi interpreteaza propria istorie de familie:  intre cei doi „tati“ ai sai, primul este licentiat in filosofie, un om „subtire“, cu un venit confortabil, care, insa, la fiece sfarsit de luna, desi se straduie sa-si dramuiasca banii cu intelepciune, ramane fara o letcaie.

     

    Bietul om a murit sarac lipit pamantului. Al doilea tata, de o cu totul alta anvergura intelectuala, este dat afara din scoala la varsta de 13 ani. Ceea ce nu il impiedica sa-si puna pe picioare propria afacere si sa devina in scurt timp unul dintre cei mai bogati oameni din Hawaii. Mesajul este simplu: nu trebuie sa ai un venit ridicat ca sa devii bogat, iar feluritele chipuri in care poti sa-ti edifici averea nu se invata, cu siguranta, la scoala.

     

    Acest ghid destinat mai degraba parintilor si felului in care trebuie sa-si educe odraslele in vederea unui prosper viitor financiar, a fost urmat de multe alte carti care – aproape toate („Ghidul investitorului“, „Afaceri interactive“, „Tanar si bogat“) – au avut mare succes. Prezenta carte (scrisa impreuna cu Sharon L. Lechter) continua principiul enuntat in volumele anterioare: „Lasa banii sa lucreze pentru tine, in loc sa muncesti pentru bani“, insistand pe ideea potrivit careia „cu cat banii se vor misca mai repede, cu atat veti avea parte de castiguri mai mari, fara implicarea factorilor de risc“.

     

    Asumandu-ne, matur, concluzia ca esecul face intotdeauna parte din victorie, trebuie sa dam deoparte vechile invataminte din domeniul financiar (economisirea banilor, investitia pe termen lung), sa renuntam la blocarea banilor in conturi, in fonduri mutuale, imprimand lichiditatilor de care dispunem o viteza in continua acceleratie.

     

    Pentru ca „locurile de munca nu mai prezinta o siguranta atat de mare, nu a fost nicicand mai imperios sa preluati con-trolul asupra vietii voastre financiare“ sustin, cu indreptatire, autorii, sfatuindu-ne sa depasim in regim de urgenta „statutul de investitori amatori“ si sa devenim niste profesionisti alerti si inteligenti. O carte pe care consilierii dumneavostra financiari va vor sfatui cu tarie sa nu o cititi (nu de alta, dar le veti lua painea de la gura).   

     

    Robert T. Kiyosaki, Sharon Lechter, Cine mi-a luat banii?,

    Editura Amaltea, Bucuresti, 2005

  • DE LA BIG BANG LA GAURILE NEGRE

    Aceasta este cea dintai carte pe care Stephen Hawking a scris-o pentru marele public. Astrofizicianul britanic, tintuit de ani buni intr-un scaun cu rotile si comunicand doar prin intermediul unui sintetizator vocal legat de un computer, ne expune, fara sa foloseasca nici macar o singura ecuatie matematica (editorul sau i-a marturisit ca prezenta unei singure ecuatii ar reduce vanzarile la jumatate), intr-un limbaj simplu si accesibil, cele mai recente descoperiri legate de natura timpului si a universului.

     

    Ofera si revelatii privind limitele fizicii, ale astronomiei, cosmologiei, dar si ale curajului uman. Revizitand marile teorii ale spatiului, de la Galilei la Newton, la Einstein si Poincaré, si incercand sa explice natura gaurilor negre, el „ridica manusa“ celei mai mari provocari a timpurilor moderne: teoria ce ar ingadui reconcilierea Relativitatii generale cu Mecanica cuantica.

     

    Stephen Hawking, Scurta istorie a timpului,

    Editura Humanitas, Bucuresti, 2005 (editia a III-a)

  • LUMINILE ORIENTULUI

    Autoare a mai multor volume despre spiritualitatea crestina ortodoxa, Michelina Tenace invita, in recent aparutul sau studiu privind „istoria, teologia si traditiile monastice“,  la depasirea cliseelor si prejudecatilor privind monahismul rasaritean, potrivit carora este idealizata si exaltata figura calugareasca, mai mult imaginara decat reala, rupta de lume.

     

    Nu in ultimul rand, volumul expune diferentele dogmatice care au separat bi-sericile crestine, dar si continua lor aspiratie spre unitate in polifonie. Cum ar spune autoarea: „Un singur Dumnezeu, Trei persoane divine. O singura credinta crestina, dar atatea biserici“. Cititorii romani vor avea surpriza sa citeasca pagini cu adevarat revelatorii despre teritorii familiare.

     

    Un bun exemplu este descrierea republicii calugaresti a Muntelui Athos, a datinilor religioase locale si a implicatiilor isihasmului, inchipuit, ca metoda de rugaciune si stil de viata, de catre heraldul ortodoxiei care a fost Grigore Palamas.

     

    Michelina Tenace, Crestinismul bizantin,

    Editura Cartier, Chisinau, 2005

  • O pereche excentrica

    „Blue Orchid“ va fi piesa care va face oamenii sa danseze si care va fi utilizata in reclamele pentru masini si detergent de-a lungul verii

     

    E ceva ciudat cu White Stripes, adica Jack si Meg. Chiar daca sunt niste outsideri cu fete palide si aspect straniu, cei doi au reusit sa se afiseze in compania unor staruri hollywoodiene (Jack a iesit la un moment dat cu Renee Zellweger…) si sa inceapa o cariera actoriceasca (… si a debutat onorabil in pelicula „Cold Mountain“ a lui Minghella).

     

    Din punct de vedere muzical, sunt cat se poate de autentici, caci si-au inregistrat ultimul album cu niste echipamente mai „batrane“ chiar decat suma varstelor lor, refuzand sa faca apel la tehnologia digitala. Structura obisnuita a muzicii lor, in care se regasesc numai chitara, vocea si tobele, indica dorinta de a reduce rock and roll-ul la elementele sale de baza.

     

    Cu toate acestea, chiar daca viziunea lor muzicala este caracterizata de un puritanism auster ce considera majoritatea progreselor tehnologice inregistrate in domeniul muzical in decursul ultimilor douazeci si cinci de ani  drept lucrarea Satanei, imaginea tru-pei este inselatoare, glumeata si mai plina de pacaleli decat cea a fetelor de la Spice Girls.

     

    Formatia se imbraca numai in rosu, membrii ei s-au dat drept frate si sora, dupa care au sustinut ca s-au casatorit si au divortat (afirmatie pe care acum o neaga) si se distreaza pe seama presei, alimentand-o cu zvonuri bine ticluite si gaselnite publicitare.

     

    Un bun exemplu in acest sens este nunta recenta a lui Jack cu modelul Karen Elson, oficiata de un saman intr-o canoe pe Amazon. Un astfel de gest ar fi fost mai degraba de asteptat din partea unui membru al unei trupe de rock ce concerta pe stadioane in anii ‘80 decat din partea unei trupe lo-fi de garage rock din Detroit, care, pe deasupra, mai este si teribil de sincera.

     

    Ultimul lor album, ce poarta un titlu menit sa intrige, „Get Behind Me, Satan“ („Ina-poia mea, Satana“), se conformeaza aceleiasi etici evidentiate de catre mult laudatul lor LP, „Elephant“. „Elephant“ a fost inregistrat in studiourile londoneze Toe Rag, care sunt, de fapt, o corcitura intre studio de inregistrari si muzeu de echipamente clasice, pe cand „Satan“ a fost inregistrat in numai doua saptamani in studioul din locuinta lui Jack. Bine, nu bate el recordul lui „Astral Weeks“, semnat de Van Morrison (inregistrat in doar 48 de ore in 1968), dar tot e un act de curaj intr-o industrie muzicala axata pe realizarea unui produs vandabil si livrarea lui la termene fixe.

     

    Coldplay, al caror nou  album a fost lansat cam in aceeasi perioada cu „Satan“, au reusit performanta de a cauza scaderea pretului actiunilor EMI, pentru ca LP-ul lor nu a fost gata la data stabilita. In acest context, abordarea celor de la The White Stripes, care lanseaza un album la foarte putin timp dupa inregistrarea lui este o surpriza placuta, mai ales pentru o trupa atat de importanta.

     

    Se pare ca nici una dintre piese nu era finalizata la momentul in care duetul a intrat in studio, fiind toate compuse din „pian, marimba si chitara acustica“. Desi nu-s convins de utilitatea marimbei, un fel de xilofon de lemn si totodata instrumentul national al Guatemalei, in procesul de compunere a unui cantec, ideea pe care ti-o transmit comunicatele de presa oficiale remise in vederea promovarii LP-ului este ca acest lucru reprezinta ceva foarte diferit de abordarea muzicala obisnuita a celor de la The White Stripes. Dar nu e cazul.

     

    Chiar daca au folosit aproximativ de trei ori mai multe instrumente pentru realizarea lui „Satan“ decat la „Elephant“, noul album ofera de fapt inca o portie din acelasi fel. Un garage rock mustind de blues. Led Zeppelin modern cu ceva mai mult folk. Are chiar si piesa obligatorie, in care o auzi pe Meg cantand cu o voce ce pare sa spuna „stiu ca nu ma pricep la cantat, dar nu credeti ca seman la voce cu Maureen Tucker de la Velvet Underground?“.

     

    Primul single de pe album, „Blue Orchid“, surprinde perfect spiritul muzicii rock ce se adreseaza ringului de dans, o explozie de energie disco punk, si e probabil una dintre cele mai bune piese ale lor. Din nefericire, restul pieselor din „Satan“ nu se mai ridica la inaltimea „Blue Orchid“.

     

    La fel ca „Elephant“, care s-a vandut in peste 3,5 milioane de exemplare la nivel mondial, in mare parte datorita unei piese criminale indie-dance, „Seven Nation Army“, si aici, „Blue Orchid“ va fi piesa care va face oamenii sa danseze si care va fi utilizata in reclamele pentru masini si detergent de-a lungul verii.

     

    Asemeni altor albume importante lansate de Oasis si Coldplay in acelasi timp cu „Get Behind Me Satan“ si acesta ii arata pe The White Stripes continuand sa faca ceea ce stiu mai bine. Din fericire, ceea ce stiu ei cel mai bine sa faca nu este sa ofere imnuri fotbalistice pentru fani cvasihuligani (Oasis) sau balade epice pline de sabloane pentru studenti enervanti (Coldplay). Ei fac doar o muzica rock grozava, redusa la elementele de baza.

  • Design, dulce design

    Cand omul de afaceri Alexandre Eram se pregateste sa plece in vacanta pentru cateva zile, de regula isi face rezervare la un hotel design. Dezvoltate sub „umbrela“ Design Hotels AG, hotelurile design reprezinta un fenomen pe piata mondiala, avand ca nota comuna non-conformismul si o grija „microscopica“ pentru detalii.

     

    Totul a inceput in 1987, cand Claus Sendlinger, actualul director executiv al Design Hotels AG, a deschis o agentie de turism orientata exclusiv spre serviciile de lux. In urma reactiilor pozitive primite dupa realizarea unei emisiuni de televiziune despre grupul de hoteluri Royal Paramount, Sendlinger a decis sa puna bazele unei agentii de creatie care sa se ocupe de proiectarea si decorarea unor hoteluri speciale. In acest moment, grupul Design Hotels AG are peste 140 de membri, in 41 de tari.

     

    Luca Conte, responsabil PR  al companiei Design Hotels AG, spune ca „fiecare hotel de acest tip se individualizeaza printr-un concept orientat spre design. Hotelurile design sunt de cele mai multe ori opera unor designeri si arhitecti recunoscuti si prezinta cele mai avansate inovatii din industria turismului“. Javier Sanchez, India Mahdavi, Vicenzo de Cotas, Karim Rashid sunt doar cativa dintre designerii si arhitectii faimosi care au lucrat la realizarea unor astfel de hoteluri.

     

    India Mahdavi si Javier Sanchez, bunaoara, au lucrat impreuna la proiectarea si decorarea hotelului Condesa (unde decoratiunile ultra-moderne contrasteaza cu sobrietatea cladirii construite in 1928 in stil francez neoclasic), iar Karim Rashid a decorat hotelul Semiramis din Atena, care iese in evidenta prin decoratiunile in culori electrice de verde, roz si portocaliu.

     

    Alexandre Eram, presedintele companiei Sonya Mod, si-a facut deja un obicei din a „vana“ in calatoriile sale astfel de hoteluri. „Cu cativa ani in urma, intr-un hotel design din Paris am descoperit o carte speciala «Design hotels of the world». De atunci imbin mereu pasiunea mea pentru design si arhitectura cu placerea de a locui vreo doua zile intr-un astfel de hotel“, marturiseste el.

     

    In fond, ce au atat de special aceste hoteluri? Conform analistilor din industrie, turistii au devenit tot mai pretentiosi – isi doresc mai mult decat lux si confort, cautand o nuanta distinctiva, ceva care sa-i socheze, sa iasa in evidenta. Din cate spune Conte, „fie ca trebuie sa calatoreasca in interes de afaceri sau doar din placere, turistii cauta locuri unde serviciile, arhitectura, designul si ambianta sunt ajustate in functie de individ“. Adica tocmai pe ceea ce au mizat hotelurile design, pe unicitate.

     

    De altfel, studiile PricewaterhouseCoopers arata ca 85% dintre hotelurile care se vor construi in Europa in urmatorii cinci ani vor fi din categoriile „design“ sau „boutique“. Paul Marasoiu, presedintele Peacock Hotels/Global Hotel Management, spune ca acestea se evidentiaza „printr-o filozofie aparte si un concept solid, personalizat, ce sta la baza fiecarui nou proiect“. Practic, fiecare hotel are propria sa personalitate, „degajand“ o atmosfera unica. De exemplu, in hotelul Blacks din Amsterdam, care i-a atras atentia si lui Alexandre Eram, totul este negru.

     

    „Oamenii sunt imbracati in negru, personalul feminin are halate negre, croite drept, strict, lungi pana in pamant. Camerele sunt decorate in alb si negru, iar preparatele culinare sunt ornate cu forme ciudate“, povesteste omul de afaceri. Un alt hotel de pe lista preferatelor sale este si Semiramis, aflat intr-una dintre zonele selecte ale Atenei. „Este putin socant pentru cei care locuiesc acolo, fiindca nu se potriveste deloc cu arhitectura zonei. Acest soc face ca hotelul sa iasa bine in evidenta.

     

    Este destul de colorat, fiindca designerul Karim Rashid iubeste culorile tari, drept pentru care a folosit multe materiale moderne, plexi, sticla, sticla colorata“. De altfel, exista multe elemente care particularizeaza hotelul. Camerele nu au numar, ci un semn specific. Cand platesti, nu semnezi, ci primesti un autocolant pe care il lipesti cu semnatura ta pe nota de plata.

     

    Intr-un hotel design totul este gandit in cele mai mici amanunte. Grija pentru detalii a mers chiar pana la lansarea unor compilatii de muzica ambientala adaptate in functie de interiorul fiecarui hotel, carti de design interior, totul culminand cu Design Hotels Yearbook, un soi de enciclopedie in care sunt prezentati toti membrii grupului.

     

    Practic, hotelurile design au devenit locuri in care sunt testate cele mai in voga elemente de decoratiuni contemporane. Intrebarea fireasca este ce se va intampla cu toate acestea in clipa in care se vor demoda, avand in vedere rapiditatea cu care se schimba tendintele. Se pare ca s-au gandit si la asta. Raspunsul il dau chiar reprezentantii companiei, in opinia carora, daca hotelul este proiectat corect, poate fi redecorat la fiecare trei ani. Hotelul 25hours din Hamburg, de exemplu, a fost proiectat astfel incat sa poata fi reamenajat cu doar 15.000 de dolari si totusi sa para radical diferit pentru cei care i-au mai trecut pragul.

     

    Exista un „algoritm“ prestabilit prin care un simplu hotel se poate ridica la „statutul“ de hotel design? Conte de la Design Hotels AG spune ca nu. „Luam in considerare impresia globala, atentia acordata calitatii, conceptul si personalitatea care se ascund in spatele brandului hotelului, precum si oamenii care au dat viata conceptului – de la arhitect, proprietar, angajati“, explica el. In plus, nici investitia nu este de neglijat.

     

    „Investitia tinde catre bugetele alocate hotelurilor de 4 stele si chiar mai mult. In cazul unor proiecte cu un indice mare de spectaculozitate si inedit, bugetele pot capata o dimensiune «generoasa»“, spune Marasoiu, mai ales daca se apeleaza la serviciile unui arhitect sau designer renumit si se achizitioneaza opere de arta ale unor artisti contemporani celebri.

     

    Cand vom vedea un hotel design in Romania? Paul Marasoiu crede ca „dupa maturizarea pietei hoteliere si a celei de investitii in egala masura, probabil nu mai devreme de 2008-2009“. Pentru ca o astfel de investitie „necesita o abordare fundamental diferita fata de cum este – inca – perceputa investitia hoteliera in Romania“.

     

    Iar reprezentantii Design Hotels AG, care in fiecare an adauga noi hoteluri la portofoliul companiei spun ca „pana acum nu am primit nici o solicitare de la un hotel din Romania, dar suntem foarte interesati de pietele noi pe masura ce se dezvolta din ce in ce mai multe concepte interesante“.

     

    Pana atunci, pasionatii de design si de hoteluri va trebui sa se multumeasca cu hotelul Concordia din Targu Mures, despre care Paul Marasoiu spune ca „poate fi intr-o oarecare masura asimilat unui astfel de concept“, pentru ca are un design avangardist. Sunteti curiosi? Drum bun!

  • Declaratie de design

    In acest moment, Spania este tara cu cele mai multe hoteluri design, in vreme ce intr-un top mondial al marilor orase locul intai este ocupat de Londra.

     

    ARTA: Hotelul Claris din Barcelona are propriul muzeu, cu una dintre cele mai mari colectii private de arta egipteana din Spania (400 de sculpturi si picturi)

    HAUTE COUTURE: Hotelul Straf din Milano a fost decorat de artistul Vicenzo de Cotas, designer de moda haute couture, din materiale reciclate

    INEDIT: Exista hoteluri design construite in foste parcari, cum este cazul hotelului Soho din Londra, sau in foste gari (Great Eastern Hotel din centrul financiar al Londrei)

    PATRIMONIU: Hotel Condesa, realizat de arhitectul Javier Sanchez si de renumitul guru al designului interior India Mahdavi, se afla intr-o cladire franceza neoclasica, din 1928, care face parte din patrimoniul Institutului National de Arte Frumoase

  • Intoarcerea lui Lucas

    La Festivalul de la Cannes se discuta cu toata seriozitatea, pentru a doua oara, despre George Bush. Anul trecut, regizorul american Michael Moore lua Palme d’Or cu un documentar in care presedintele american era personajul principal. Anul acesta se fac paralele intre George Bush si Darth Vader, creatorul imperiului galactic al raului din Star Wars.

    Regizorul George Lucas, cel care a creat seria Star Wars, e fara indoiala omul zilei la Cannes. Nu numai ca toata lumea a asteptat aici, cu infrigurare, avanpremiera mondiala a ultimului film din seria Star Wars – „Revenge of the Sith“, care va fi intra in cinematografe saptamana aceasta. Dar tot la Cannes, George Lucas va primi trofeul festivalului, o distinctie onorifica pentru intreaga cariera, distinctie care a mai fost acordata, in trecut, cineastului britanic Ken Loach si actorului Max Von Sydow. Lucas e al zecelea om de cinema care primeste distinctia, ce-i va fi inmanata, intr-un cadru restrans, de presedintele festivalului, Gilles Jacob.

    Merita un creator de filme SF, fie ele si de succes, o astfel de distinctie la Cannes? Cei mai multi spun ca da, de vreme ce cele cinci episoade precedente au schimbat, incepand cu 1977, fata cinematografiei. Daca ar exista un trofeu acordat pentru afaceri cu filme, putini se indoiesc ca Lucas l-ar fi primit deja. Povestea SF pe care a inceput s-o scrie in 1971 a adunat, pana acum, 3,4 miliarde de dolari din bilete vandute. Iar veniturile suplimentare, rezultate din casete, carti, jucarii si altele se cifreaza la 9 miliarde de dolari. Intr-o discutie pe care a avut-o cu jurnalistii acum doua saptamani la ferma sa, Skywalker, George Lucas isi exprima convingerea ca ultimul episod din saga Star Wars nu va face bani. „Ca orice om care face filme, sunt convins ca urmatorul va fi un esec. Acum cred ca nu va face, probabil, bani si ca va fi considerat prost“, a spus el. Lucas e un om de afaceri experimentat si nu e exclus ca, dincolo de angoasele inevitabile inaintea unei lansari, sa aiba dreptate. Acest ultim episod e asteptat cu infrigurare, fiind, de fapt, cheia intregii povesti intergalactice. Dar pe de o parte e considerat, de unii, o poveste rasuflata, iar de altii, condamnat la incasari mai mici si din cauza ratingului primit, PG-13, care inseamna o audienta mai mica decat a precedentelor episoade in randul copiilor sub 13 ani.

    Dar chiar daca ultimul film din serie nu va fi un succes, Lucas ramane unul dintre cei mai bogati si mai populari regizori din istorie. A ajuns sa faca filme din intamplare. Parintii isi doreau ca George sa preia afacerea familiei, el spera sa devina pilot de curse. Un accident de masina l-a impiedicat sa ajunga ce-ar fi vrut, asa ca a decis sa studieze film la University of Southern California. 

    A facut primul sau film la 26 de ani: „THX 1138“ e o versiune lunga a scurt-metrajelor din studentie. A urmat, dupa trei ani, „American Grafitti“, un film despre un grup de adolescenti californieni ai anilor ‘50 – era prima productie facuta la propriul sau studio, Lucasfilm – cu care a castigat un Glob de Aur si cinci nominalizari la Oscar. In aceeasi perioada Lucas avea sa gandeasca Star Wars, proiectul al carui punct final l-a pus saptamana aceasta, o data cu lansarea „Revenge of the Sith“.

    „Decat sa fac un film manios, relevant din punct de vedere social, m-am gandit la un alt fel de relevanta, una chiar mai importanta – la vise si fantezii, la a-i face pe copii sa creada ca viata inseamna mai mult decat gunoaie si asasinate“, declara Lucas unui jurnalist britanic in urma cu cativa ani. „O intreaga generatie crescuse fara povesti.“ George Lucas a riscat cu Star Wars, in 1977. A acceptat un onorariu mic atat pentru regie, cat si pentru scenariu, dar a cerut 40% din drepturile pentru merchandising.  A fost, privind retrospectiv, decizia castigatoare a vietii lui, una care l-a facut miliardar si i-a permis sa faca filmele exact asa cum si le-a dorit. 

    I-a permis sa construiasca ceea ce azi e imperiul Lucasfilm, cu toate diviziile lui, printre care se numara LucasArts Entertainment (care a produs jocurile Star Wars si Indiana Jones), Industrial Light & Magic si Skywalker (care au creat efecte vizuale si sonore pentru zeci de filme, printre care „Saving Private Ryan“ si „Jurassic Park“) si Lucas Licenses (care se ocupa de licentele pentru jucarii si alte produse Star Wars).  Lucas a luat si decizii mai putin stralucite de afaceri. Din 1977 incoace, a stiut ca tehnologia e instrumentul de care are nevoie pentru a-si face filmele – iar efectele speciale digitale l-au preocupat intotdeauna. A creat, pentru a obtine grafica imbunatatita pe computer, Pixar Animation Studios, companie pe care a vandut-o insa in 1986 lui Steve Jobs, proprietarul Apple Computers. Azi, Pixar are in portofoliu filme profitabile, printre care se numara „Toy Story“ si „Finding Nemo“.

    Dar, in ansamblu, Lucas poate fi considerat un om de afaceri remarcabil. Saptamana aceasta se incheie o odisee care dureaza de 34 de ani. „Nu sunt trist, sunt usurat“, spunea Lucas, de obicei rezervat cu presa, intr-un interviu acordat acum doua saptamani TIME. Una dintre bucuriile sale marturisite e ca a putut face filmele asa cum a vrut el. „Sunt sigur ca daca nu m-as fi putut finanta singur, studioul mi-ar fi spus s-o las balta, ca nu ne putem intoarce la povestea unui copil de 10 ani“, spune Lucas. „Intr-un fel, am distrus industria de la Hollywood, doar ca am distrus-o facand filme mai inteligente, nu mai infantile.“

    „Revenge of the Sith“ e, intr-un fel, razbunarea lui Lucas impotriva Hollywood-ului corporatist si ultimul act dintr-o misiune pe care abia acum o poate considera implinita.
     

    • ULTIMUL EPISOD: Revenge of the Sith, despre care Lucas sustine ca este episodul cel mai sumbru al seriei, reconstituie povestea lui Anakin Skywalker – tatal lui Luke, eroul episoadelor IV, V si VI ale seriei – care trece de partea „intunecata“ a Fortei si a devenit Darth Vader.

      Spectatorilor indignati de ratingul filmului, considerat cel mai violent din serie – „o baie de sange“, cum l-au numit jurnalistii invitati la vizionare, George Lucas le-a raspuns: „Ce puteam face? Trebuia sa spun povestea“.


  • Banii Star Wars

    Star Wars este una dintre cele mai profitabile francize din istoria cinematografului.

    RECORDURILE STAR WARS: Inainte de lansarea „Revenge of the Sith“, cele cinci episoade Star Wars au avut incasari la box-office de aproape 3,4 miliarde de dolari si alte 9 miliarde de dolari in vanzari de retail. 

    LOCUL 3: Primul film din seria Star Wars ocupa locul al treilea in topul incasarilor de box-office din istorie, daca se tine cont de inflatie: 1,4 miliarde de dolari la valoarea din 2003. Primele doua clasate sunt „Pe aripile vantului“ si „Alba ca Zapada“. 

    DUPA JAMES BOND: Franciza Star Wars ocupa locul al doilea, in privinta incasarilor, in clasamentul seriilor – dupa James Bond. In 1997, Star Wars a fost primul film cu incasari de peste de 300 de milioane dolari.

  • Istoria omenirii, altfel decat o credeam

    Un top 100 al evenimentelor din istoria lumii a fost publicat de Editura Reader’s Digest. Faptele descrise marcheaza rasturnarile de situatie care, incepand cu antichitatea, au facut posibila lumea de azi.

    Descrierea cartii de istorie purtand marca Reader’s Digest ar trebui sa inceapa cu povestea lui 1 februarie 1922. In aceasta zi, DeWitt si Lila Wallace lansau proiectul revistei Reader’s Digest, un concept cultural  care a debutat timid si excentric, dar care a sedus in scurt timp intreaga planeta. 

    Generatorii proiectului, fideli principiului „multum in parvo“, au hotarat sa pastreze si sa difuzeze, intai sub forma periodica, apoi prin carti propriu-zise, doar elementele informative esentiale ale culturii tehnice sau umaniste, intr-o forma atractiva si inteligibila. Ei au pornit de la ideea, banala de altminteri, ca majoritatea informatiilor cu care intram in contact prin intermediul cartilor si al ziarelor sunt date uitarii.  O prezenta relativ recenta in spatiul autohton, editura Reader’s Digest se afla acum la o noua aparitie de marca: „Cand, unde & cum s-a intamplat“. In versiunea originala, volumul mai contine in titlu si un semnificativ „why“ (de ce), pierdut, din ratiuni inexplicabile, in traducerea romaneasca. Despre rosturile cartii vorbeste cel mai bine Asa Briggs, coordonatoarea colectivului de autori: „Aceasta este un nou fel de carte de istorie.  Ea se concentreaza pe 100 dintre evenimentele cele mai importante ale lumii, incepand cu lumea antica. 

    Toate aceste evenimente au schimbat lumea, chiar daca au facut-o in chipuri foarte diferite, unele dramatic si dintr-o data, altele incet si imprevizibil“.  Desigur, cifra aleasa – 100 – nu este magica, ci pur si simplu memorabila, iar istoria, atat de densa si de alambicata a umanitatii, nu poate fi redusa la o suta de evenimente, dupa cum nu ar putea fi indestulator comprimata nici macar intr-o mie. Faptele descrise sunt insa capitale si marcheaza rasturnari fara de care civilizatia contemporana nu ar fi avut fata pe care i-o cunoastem astazi. Evenimentele au fost alese si pentru faptul ca mai genereaza inca  nedumeriri si controverse. In acest sens, autorii s-au straduit sa aduca o lumina noua asupra istoriei si s-o investigheze, intr-o maniera detectivistica, incitanta si lipsita de detalii superflue. Fiecare eveniment beneficiaza de un segment informativ care consemneaza optica celor care au fost contemporani cu el, martori oculari sau „scribi“ oficiali, urmat de altul care relateaza faptele prin prisma interpretarii „distantate“ a istoricilor. Povestea tesuta din vorbe este luxuriant ilustrata cu imagini, care sunt fie tablouri, fie fresce sau fragmente de basoreliefuri, fie fotografii de presa sau scheme. Cu deosebire interesant este faptul ca „marile 100 de evenimente“ nu inseamna doar razboaie, dezastre si culise mefistofelice ale conflictelor „reci“, asa cum ne-au invatat clasicele manuale de istorie, ci si momente-cheie din istoria stiintei, tehnologiei, medicinei sau artei.


    Cand, unde & cum s-a intamplat, Reader’s Digest, Bucuresti, 2005