BusinessMagazin

Category: Arta si societate

  • Poseta dvs., domnule

    Gentile au fost destinate prin traditie sexului frumos. Acum insa nu e nevoie decat de o plimbare pe Champs Elysées sau pe High Street-ul londonez pentru a capata convingerea ca imaginea barbatului modern nu mai poate fi completa fara o geanta.

     

    Inceputul a fost probabil episodul din „Friends“ cand Rachel a adus acasa cel mai nou model de geanta pentru barbati de la Ralph Lauren. La inceput, Joey, cel mai „fashion victim“ dintre personajele masculine, dar si cel mai mandru de asta, nici nu concepea sa poarte asa ceva. Ramas intr-o seara singur insa, el si cu geanta au ajuns sa se imprieteneasca, iar Joey in scurt timp a devenit atat de dependent de geanta sa incat nici macar nu mai concepea sa iasa din casa fara ea.

     

    Si n-a fost singurul. „Gentile pentru barbati au inceput sa fie prezente in colectiile marilor creatori de moda incepand cu al doilea razboi mondial. Totusi, de-abia in anii ’80, pe fondul dezvoltarii zonei accesoriilor pentru barbati, acestea s-au individualizat“, spune Alin Galatescu, analist de moda. Despina Andrei, critic de moda, crede ca ultimii zece ani au fost definitorii pentru accesoriile masculine, iar Prada, Louis Vuitton sau Gucci au reusit sa le puna cel mai bine in valoare.

     

    Cu toate ca gentile pentru femei sunt adevaratele vedete din prezentari, cu modele precum Birkin de la Hermes sau Spy de la Fendi, care au inregistrat recorduri de vanzari si au intrat in istorie, se pare ca pana la urma barbatii au fost primii care au purtat o geanta. „Primele genti asumate istoric au fost cele ale vanatorilor si ale primitivilor care adunau lemne – ocupatii masculine prin excelenta“, spune Galatescu.

     

    Analistul de moda se declara chiar un mare fan al gentilor, precizand ca are o colectie proprie de 30 sau 40 de modele din linia Addidas by Stella McCartney, Gap sau Zara Men. „Gentile le folosesc pentru un scop pur tehnic, am foarte multe materiale documentare, reviste, CD-uri, mai nou car si laptop-ul. Am genti cu multe buzunare, foarte compartimentate. Nu-mi plac gentile monovolum in care bagi mana pana la cot pentru a gasi ceva“, spune Galatescu.

     

    In Romania insa, gentile pentru barbati nu sunt considerate neaparat un accesoriu fara de care nu poti iesi pe strada. De fapt, nici macar un accesoriu cu care poti sa te afisezi. „La nivel de masa va mai dura cativa ani pana sa prinda aceasta tinuta. Cei care nu sunt trendsetteri nu o adopta imediat, insa vedetele in voga sau pasionatii de moda apar imediat in public cu modelul preferat“, crede Despina Andrei.

     

    Iar Dana Iuga, o tanara designer de accesorii, e de parere ca romanii nu sunt atrasi de ideea de a purta genti inclusiv din cauza mentalitatii ca acestea reprezinta un accesoriu exclusiv feminin. „Pana acum, imaginea gentii purtate de un barbat a fost promovata foarte putin sau chiar deloc in Romania. Cu toate acestea, ma bucura faptul ca am inceput sa vad din ce in ce mai des pe strada barbati «accesorizati». Probabil ca mentalitatea si stilul vestimentar al celor din UE isi pun amprenta si asupra romanilor“, spune designerul.

     

    Dana Iuga a realizat propria colectie de accesorii, pentru a completa ansamblurile vestimentare ale colectiei „Paparazzi by Dan Arcus“. „Realizarea unei colectii de accesorii pentru barbati a fost ceva nou pentru mine, deoarece pana in acel moment concepusem doar colectii feminine.“

     

    La realizarea gentilor, care imitau forma unui aparat foto, s-au luat in considerare necesitatile practice, din punctul de vedere al compartimentarii interioare. Pentru realizarea tehnica s-au folosit materiale naturale si imitatii, intr-o gama de texturi si culori adecvata colectiei lui Dan Arcus. Insa gentile realizate de Dana Iuga nu se gasesc momentan pe piata, pentru ca a fost vorba doar o colectie de imagine, iar produsele le-a impartit prietenilor.

     

    De altfel, un barbat pasionat de moda care isi doreste o geanta fashion nu prea are de unde alege din magazinele din Romania. Insa lucrurile sunt pe cale sa se schimbe. Firma Musette pregateste lansarea unei colectii noi dedicate exclusiv barbatilor, sub brandul Giannini. „Am dezvoltat o noua colectie care va avea doua game de produse: gama clasica eleganta si cea sport casual trendy. Avem o echipa care lucreaza cu casa italiana Giannini, ce produce pantofi de aproape 100 de ani in Italia“, spune Diana Dumitran, reprezentant al Musette.

     

    Cei de la Musette spun ca ideea a venit in momentul cand au observat ca pe piata nu exista genti fashion pentru barbati si au realizat ca exista o nisa care trebuie exploatata. Linia va avea culori neutre, gri, maro, negru, cu efecte speciale care dau un aspect de invechire, un look vintage. Reprezentantii Musette spun ca anul viitor se vor purta auriu si bronz satinat, iar gentile vor avea si astfel de accesorii. Linia va fi reprezentata in magazine. „Cred ca barbatii vor reactiona foarte bine. In sezonul trecut am avut o linie cu doua modele de pantofi sport, care au avut foarte mult succes. Cumparatorii au venit atunci in magazine si ne-au intrebat despre genti“, spune Dumitran, care estimeaza ca noua colectie va fi lansata incepand cu sezonul primavara-vara 2007.

     

    Pe piata internationala, Louis Vuitton, care a facut istorie cu linia sa de genti pentru femei, a lansat sezonul acesta peste zece linii diferite de accesorii pentru barbati, de la serviete la genti de moda.

     

    Unele dintre cele mai bine vandute genti se gasesc la Mulberry, unde vanzarile de genti pentru barbati au crescut cu 62% intr-un singur an, iar linia respectiva aduce 20% din totalul cifrei de afaceri doar in Marea Britanie. Stuart Vevers, care a preluat functia de designer al Mulberry cu doi ani in urma, crede ca vanzarile vor continua sa creasca, in prezent existand 30 de modele dintre care se poate alege. Care este formula lui Vevers? „Ma concentrez asupra detaliilor masculine. M-am inspirat din gentile din trecut – cele militare, ale vanatorilor sau pescarilor“. Asemenea genti sunt bogate in detalii functionale pe care Vevers le adapteaza la stilul de viata modern, urban. „Este o functionalitate masculina care ii face pe barbati sa se simta bine si oarecum in siguranta“. Desigur, forma este la fel de importanta ca functionalitatea. „Pana la urma, o geanta trebuie sa se potriveasca cu toate hainele din garderoba unui barbat“, spune Stuart Vevers.

     

    In cazul Mulberry, atentia este concentrata asupra tonurilor subtile, naturale si a pielii cu aspect invechit. „Modelele capata o autenticitate care este extrem de masculina“, spune Vevers. Si desi varful de gama al colectiei Mulberry consta inca in doua sau trei stiluri traditionale de serviete din piele, redesenate recent de Vevers pentru a capata un look mai contemporan, accentul se pune acum pe stilul mai relaxat, casual.

     

    Cele mai populare se pare ca sunt gentile tip ghiozdan, care au atasata o bareta lunga pe care barbatii o pot purta pe umar sau in diagonala. Cel mai bine vandut model Mulberry este Rockley (740 de euro) care are suficient spatiu pentru un laptop si dosare, dar are un stil suficient de adaptabil pentru a fi purtat si in weekend. Modelul Eastwood (1.180 de euro) este chiar mai spatios, are suficienta capacitate pentru a sustine obiectele necesare pentru slujba, echipamentul de gimnastica si sa se poata transforma chiar in geanta de voiaj.

  • Un thriller alchimic

    Probabil ca multi dintre dumneavoastra, aflati in cautare de informatii pe fluviul cartilor achizitionabile online, Amazon.com, s-au izbit de formula „cei care au cautat acest autor au mai fost interesati de…“. Sau cam asa ceva.

     

    Ideea – o nada de marketing, evident – stabileste niste genuri proxime. E foarte posibil (inca nu am verificat) ca pe lista de carti si autori frecventati de cei ce au achizitionat  „Biblioteca geografului“ de Jon Fasman, recent aparut intr-o izbutita versiune romaneasca la editura Polirom, sa se afle „Numele trandafirului“ sau  „Codul lui Da Vinci“. Cu alte cuvinte, carti care sapa prin misterele unui trecut prins in ceturile evului de mijloc, carti cu trama politista, carti erudite (sau aparent erudite) si, nu in ultimul rand, bestseller-uri.

     

    Cartea lui Fasman reprezinta debutul literar al autorului, un tanar jurnalist (n. 1975) cu preocupari eclectice si multiple inzestrari (colaborator la The Times Literary Supplement, Slate, The Moscow Times, The Washington Post sau The Economist). Un volum care a fost tradus si publicat rapid in cateva zeci de tari si care isi exercita netulburat seductia, in ciuda faptului ca se strecoara prin complexe arcane alchimice, are multiple planuri narative, cu intersectii din vraistea carora iti trebuie atentie si istetime ca sa poti iesi.

     

    Puzzle-ul se oranduieste in jurul unei anchete politiste ce devine palierul cel mai ademenitor al cartii: o ancheta condusa de un jurnalist neofit (Paul Tomm) din Connecticut, care se straduie sa afle motivele mortii unui profesor local de origine estoniana, Jaan Puhapaev. Mergand pe firul oferit de cele cateva indicii, ajungem in 1154, la Palermo, cand un spargator fura din biblioteca geografului arabo-spaniol Al-Idrisi (cartograful personal al regelui Siciliei) un sac care contine cincisprezece obiecte ciudate, talismane si unelte alchimice, intre care „Masa de smarald“, izvor al vesnicei tinereti. Pretioasele scule se disperseaza in cele patru zari, iar vremelnicii lor posesori sunt haituiti, terorizati si in cele din urma ucisi. Rafinata, palpitanta si inteligenta, aceasta istorie politista a Alchimiei va cuceri cu siguranta multe inimi, chiar daca nu orice cuvant atins de Fasman se transforma in aur.

     

    Proiectul editurii Polirom, in cadrul caruia a aparut volumul de fata, se numeste „Thriller“ si reuneste pana in prezent 7 romane. E interesant de notat, pentru amatorii genului, ca vor urma „L.A. Confidential“ si „Colectionarul de oase“ de Jeffery Deaver, romane ce au stat la baza celebrelor filme omonime.

  • Noutati

    Internet cerebral

    Romanul „Aer“ (2004), al cunoscutului autor de SF Geoff Ryman, a primit nu mai putin de patru premii premii prestigioase, intre care Arthur C. Clarke si Sunburst. Tiparit la doar un an dupa un „fantasy“ de succes („Lust“), volumul descrie – admirabil, din punct de vedere literar – viata dintr-un sat traditional – Kizdulah, aflat in indepartata regiune a Karzistanului. Cele aproximativ 30 de familii ale comunitatii (predominant buddhiste, dar avand si o puternica prezenta musulmana) traiesc din cultivarea orezului si isi pastreaza cutumele milenare cu sfintenie. Intre personajele satului se detaseaza Mae Chung, o femeie care devine, gratie nenumaratelor sale talente, liderul informal al micutei societati din Kizdulah. Atunci cand ONU hotaraste introducerea in acest colt uitat de lume a proiectului Air (o retea informationala universala ale carei receivere sunt plasate direct in creierul uman), prima  beneficiara este chiar Mae. Realizand ce imense confuzii poate sa nasca aceasta tehnologie aberanta, ea incearca sa-i opreasca aplicarea.

     

    Geoff Ryman, Aer,

    Editura Tritonic, 2006

     

     

    O carte cat o lume

    Seria de autor dedicata de editura Curtea Veche operei lui Orhan Pamuk, detinatorul celui mai recent premiu Nobel pentru literatura, continua cu cel de-al saselea roman publicat de catre scriitorul turc – „Viata cea noua“. O carte care in tara de bastina a autorului a devenit bestseller absolut, daramand in prima saptamana dupa publicare toate recordurile de vanzari anterioare. Romanul incepe deconcertant de simplu: „Intr-o zi am citit o carte si intreaga mea viata s-a schimbat“. Simplitatea initiala nu este insa decat o amagire, pentru ca mai apoi vom fi tarati pe piste false. Personaj principal si narator, tanarul Osman este student la arhitectura in Istanbul. El descopera in mainile fetei de care se va indragosti o carte a cartilor care ii va schimba viata si il va tari, spre a-i afla misterele, prin toate cele patru zari ale Turciei.

     

    Orhan Pamuk, Viata cea noua,

    Editura Curtea Veche, Bucuresti 2006

  • Diamantele nu-s pentru copii

    Care este garantia succesului unui film de actiune? Cascadoriile, rasturnarile de situatie, un final in care eroul cel bun castiga? Dar daca un film de actiune contine, pe langa aceste lucruri, si un mesaj politic si social consistent?

    Este cazul ultimului film al lui Edward Zwick („Ultimul samurai“, „Legendele toamnei“), o tensionata poveste despre Sierra Leone si despre „diamantele sangeroase“ („conflict diamonds“ sau „blood diamonds“), adica pietrele pretioase produse de unele tari africane si utilizate pentru a cumpara arme si a finanta razboaiele civile din tarile respective. In „Blood Diamond“ (al carui titlu a fost tradus in romaneste prin „Diamantul sangeriu“), Zwick reuseste foarte bine sa asocieze adrenalina pura cu motivatiile sociale, iar actorii (foarte buni cu totii) il ajuta perfect sa spuna aceasta poveste despre schimbare, durere si ceea ce este valoros.

     

    Solomon Vandy (Djimon Hounsou) este un pescar a carui viata e data peste cap cand satul ii este pradat de trupe rebele. El este luat sclav pe campurile de diamante, iar fiul sau Dia (Kagiso Kuypers) este obligat sa se inroleze in trupa de copii soldati a rebelilor. Solomon gaseste un diamant roz imens, pe care il ascunde stiind ca ar putea insemna salvarea familiei sale. Mercenarul si contrabandistul Danny Archer (Leonardo DiCaprio) afla in inchisoare ca Solomon are acest diamant si cei doi barbati se intorc impreuna in tinuturile controlate de rebeli pentru a recupera piatra, un mijloc comun pentru ca amandoi sa-si atinga visul: Solomon sa-si recupereze familia, iar Danny sa paraseasca pentru totdeauna Africa in cautarea unei vieti mai bune. Cei doi barbati sunt ajutati de o jurnalista din Statele Unite, Maddy Bowen (Jennifer Connelly), care duce propria lupta impotriva marilor companii de pe piata diamantelor, implicate si ele in jocurile murdare si in coruptia din politica africana.

     

    Cu trei actori buni (desi DiCaprio o sa fie nominalizat la Oscar mai degraba pentru „The Departed“/“Cartita“ decat pentru „Blood Diamond“), Zwick trece cu nonsalanta printre gafele scenariului, specifice aproape oricarui film de actiune, si stapaneste perfect exotismul natural si politic al Africii, purtandu-ne atat prin catunurile de pescari (care aduc cu pitorestile mahalale africane din „The Constant Gardener“) cat si prin jungla sau zgomotoasele baze militare. Prin urmare, asteptati-va la un film cu de toate, caci regizorul imbina in doze interesante scenele de actiune si cele de dragoste, pentru ca era inevitabil sa iasa cateva scantei intre DiCaprio si Connelly.

     

    Zwick considera ca povestea din „Blood Diamond“ „trebuia neaparat spusa“. Preocuparea lui a fost crearea unui film de succes, demn de Hollywood, dar in acelasi timp implicat social si politic. Si caracterul polemic al filmului este evident datorita marilor producatori de diamante, care au gasit ca subiectul pune intr-o lumina extrem de nefavorabila industria pe care o reprezinta. Astfel a izbucnit o inflacarata dezbatere, pe de o parte aflandu-se marile companii din industria diamantelor, cea mai ofensiva fiind De Beers, si producatorii filmului, care au subliniat in repetate randuri ca „diamantele de conflict“ nu sunt decat o mica parte din motorul povestii din „Blood Diamond“. Si asa si este: personajul principal al filmului este de fapt pescarul Solomon Vandy, caruia ii pasa de diamante numai in masura in care acestea i-ar putea salva familia.

     

    Chiar daca de obicei cand vine vorba de „Blood Diamond“ se discuta mai degraba de Leonardo DiCaprio, nici Djimon Hounsou nu este uitat. Rolul sau, cel al pescarului Mende plecat in cautarea fiului sau, acum copil soldat, este cel mai incarcat din punct de vedere emotional. Iar actorul se descurca de minune in incercarea de a reda puternicele emotii ale personajului sau, care isi risca viata pentru a salva ceea ce are cel mai de pret: familia. Si daca pentru acest lucru trebuie sa renunte la un fabulos diamant roz, nici o problema: ce valoare are o piatra, oricat de pretioasa, in comparatie cu cele mai importante persoane din viata ta?

     

    Iar Zwick a intuit foarte bine ideea de valoare in acest film: „In timpul filmarilor, tema obsedanta a copiilor soldati si a rapirii copiilor a capatat o importanta de ce in ce mai mare. Exploatarea resurselor din lumea a treia a fost intotdeauna legata de exploatarea copiilor. Este o fraza pe care am scris-o pe coperta exemplarului meu din scenariu. Este primul lucru pe care il vedeam la inceputul fiecarei zile de filmare. Spunea: «Copilul este de fapt diamantul».“   

     

    BLOOD DIAMOND/DIAMANTUL SANGERIU. R: EDWARD ZWICK. CU: LEONARDO DICAPRIO, DJIMON HOUNSOU, JENNIFER CONNELLY, KAGISO KUYPERS, ARNOLD VOSLOO, ANTONY COLEMAN, STEPHEN COLLINS. DIN 26 IANUARIE

  • Reset dupa sarbatori

    Spa-urile urbane promit revigorare instantanee dupa mesele copioase de sarbatori, iar piata de frumusete creste odata cu fiecare client mai suplu.

     

    Carnati si sarmale la cina de familie din ajunul Craciunului, foie gras si piept de rata, a doua zi la petrecerea de la un restaurant select. De Revelion, o masa cat o noapte intreaga, iar pe partie mici gustari, sa dea energie pentru o noua coborare in forta. Toate udate din plin cu sampanie, vin rosu sau alb. Cam asa a aratat ritualul de „infrumusetare“ in cele doua saptamani de vacanta de sarbatori. Dupa un an plin de evenimente, cu agenda incarcata de sedinte, intalniri si negocieri, vacanta de Craciun si Anul Nou a venit ca o pauza in care telefonul a sunat numai pentru a fi mesagerul felicitarilor. Insa mesele lungi si dese nu pregatesc nicidecum organismul pentru un nou an la fel sau inca si mai complicat decat prece-dentul. „Oamenii sunt uneori mai morocanosi, mai lipsiti de chef, dupa mesele copioase din perioada sarbatorilor“, spune Razvan Dumitrica, chimioterapeut la spa-ul bucurestean Cella Center. Iar spa-urile urbane au devenit varianta aleasa de tot mai multi manageri sau oameni de afaceri pentru a-si recapata fortele.

     

    Spa-urile inseamna pe plan mondial afaceri de sute de milioane de euro care atrag doritorii de relaxare in stil mare. In Bucuresti insa spa-urile sunt foarte putine, iar „piata inca nu este total pregatita pentru centrele de punere in forma“, considera Oana Perian, presedinte al Cella Center, infiintata in urma cu 12 ani.

     

    Totusi, impachetarile cu alge sau ciocolata, gomaj cu lavanda si sare Camargue, aromaterapie, hidroterapie, cromoterapie si vitaminoterapie par a atrage anumite categorii de clienti. „In baza de date a Eden Spa s-au strans peste 1.000 de clienti – abonati, clienti fideli, inclusiv clienti corporatisti (ceea ce poate insemna cateva zeci de persoane pentru fiecare companie), persoane invitate la spa-party-uri“, spune Mihaela Ungureanu, director executiv al Eden Spa.

     

    „Oamenii vin chiar si la 7 dimineata, in pauza de pranz sau dupa 8 seara. Au fost cazuri in care cate un client a plecat si la miezul noptii. Pe unii ii aduc prietenii ori sotiile, altii acceseaza site-ul sau aud de la colegi“, afirma presedintele de la Cella Center, care spune ca investitia totala de-a lungul anilor in centru a ajuns la 500.000 de euro. Cella Center a avut anul trecut o cifra de afaceri de 150.000 de euro, iar anul acesta estimeaza ca va atinge pragul de 200.000 de euro.

     

    Proprietarii de spa-uri afirma ca un client programeaza in medie o sedinta de relaxare de circa trei ori pe saptamana si este dispus sa cheltuiasca in acelasi interval intre 200 si 1.000 de euro in medie pentru astfel de servicii. „Potentialul pietei de spa din Romania este enorm, avand in vedere spre ceea ce se indreapta lucrurile in strainatate in acest domeniu. „De exemplu, in Bulgaria, deja nu se mai construiesc hoteluri de patru sau cinci stele fara un centru spa. Este deja notoriu faptul ca aici turistii aleg un hotel de lux inclusiv dupa acest criteriu: daca au sau nu centre spa“, spune Liliana Paraipan, managing partner al Mondoforum Business Consultancy, prima firma romaneasca de consultanta pentru afacerile cu spa.

     

    Daca in perioada noiembrie-decembrie cele mai cerute programe sunt cele de slabire si de pregatire a corpului pentru sarbatori, dupa mesele copioase de Craciun si Revelion clientii spa-urilor prefera procedurile de detoxifiere. Iar clinicile de infrumusetare si-au adaptat oferta la piata in plina dezvoltare.

     

    Detoxifierile externe din centrele spa se fac prin aplicarea de diferite masti: cu alge, care detoxifica in profunzime, cu argile vulcanice care au actiune la nivelul pielii sau masti pe baza de guarana, cafea si ceai verde.

     

    Eden Spa, de pilda, are cure de 12 sedinte de doua sau trei ori pe an care sa fie integrate in ritualul de ingrijire. O privire pe lista cu programe de detoxifiere da impresia cui o citeste ca face o calatorie in jurul lumii. Green Tea Ceremony, un program detoxifiant de ingrijire corporala care incepe cu exfoliere cu ierburi japoneze, urmata de o impachetare in alge si ceai verde, face aluzie la ceremonia nipona a ceaiului. Maroccan Coccoon cu Rassoul, un tratament pe baza de argila vulcanica al carei rol este sa remineralizeze pielea, duce cu gandul la exotismul marocan. Lavande de la Provence Body Ritual, o terapie care presupune exfoliere, impachetare si masaj cu miere de albine si lavanda, induce ideea unei vizite in Provence. Pretul terapiilor variaza intre 50 si 585 de euro pentru un tratament complet. Cei care sunt dispusi sa acorde mai mult timp ritualului de detoxifiere au la dispozitie Eden Spa Detox Day, trei ore si jumatate de biostimulare, cu drenaj limfatic, tratament facial si consultatie de nutritie.

     

    In general, barbatii sunt mai degraba interesati de masaje, detoxifieri, ritualuri de energizare, de aceea aproximativ 20-25% din clientii care aleg pachetele de detoxifiere sunt barbati, sustin reprezentantii Eden Spa.

     

    Elena Voinea, director de comunicare la furnizorul de energie electrica Electrica SA, spune ca foloseste pachetul Algae Super Detox Body Wrap urmat de Well Being Massage de aproape trei luni. „Cred ca este foarte potrivit pentru cei care duc o viata sedentara, care petrec foarte mult timp la birou si mananca intre mese, care consuma putine lichide, pe scurt care nu au un stil de viata prea sanatos.“

     

    Si Ciprian Ghioc, director general al furnizorului de servicii IT Asesoft Smart, spune ca prefera detoxifierea pentru a-si recapata forma. „Un program axat pe detoxifiere poate fi acel ceva de care aveai nevoie pentru a reintra in forma, dupa ce o perioada ai cam exagerat cu statul peste program, cu deadline-urile mult prea scurte si te-ai suprasolicitat fara sa te gandesti la cum te vei simti mai tarziu“, spune Ghioc. Si Cella Center a diversificat oferta de programe de detoxifiere, introducand recent impachetarile cu fese termice, pentru completarea efectelor altor proceduri, ca de pilda Ionozonbath, peeling cu sare marina sau Spa Detox. Pretul programelor de detoxifiere variaza intre 100 si 170 de lei, iar o sedinta dureaza maxim 75 de minute. Reprezentantii Cella Center spun ca cea mai ceruta combinatie este reflexoterapia cu Spa Detox. Programul Spa Detox presupune un peeling cu sare de la Marea Moarta, dupa care corpul este invelit cu alge, care patrund in straturile adanci ale pielii, pentru detoxifiere. Iar reflexoterapia, careia i se atribuie rolul de echilibrare a organismului, completeaza procedura detoxifierii cu alge. Razvan Dumitrica insista pe efectul relaxant al unor astfel de proceduri: „Punctul culminant in timpul ritualului Spa Detox este drenajul facial realizat cu degetele, in care chiar si cel mai stresat client adoarme dupa maxim cateva minute“.

  • MUZICA: Cel mai bun album in 2006

    Oamenii care dau tonul in domeniul lor sunt niste indivizi enervanti, care ne spun mereu ce sa facem, cu ce sa ne imbracam, ce sa ascultam. Totusi, m-am hotarat sa intreb cinci astfel de oameni ce se numara printre preferatii mei din lumea muzicii care ar fi albumul anului 2006, dupa parerea lor.

     

    Eu unul v-am spus deja care este, dupa mine, albumul anului in articolul anterior: primul album solo al lui Jarvis Cocker, intitulat simplu „Jarvis“. Sa nu mai vorbim despre mine. Sa vedem ce spun invitatii nostri, care au ales, fiecare, cate doua albume. Fiti atenti, caci s-ar putea sa invatati ceva.

     

    TRG – DJ si producator muzical. Poate vi-l aduceti aminte pe TRG dintr-un articol mai vechi: e un DJ esential al scenei drum & bass si a facut valva cu productiile sale dubstep lansate in Marea Britanie.

     

    Burial – „Burial“. Un debut socant de la un producator absolut anonim. Desi lansat la un label dubstep, Burial aduce sound-ul dark garage al sfarsitului de mileniu si il reinterpreteaza intr-o cheie lo-fi de profunda muzicalitate. Piese preferate: „U Hurt Me“, „Forgive“.

     

    SKC – „Killing Me Softly“. Un album de autor al unuia dintre cei mai talentati producatori din Budapesta. Varietatea de surse muzicale invocate in textura albumului il face sa treaca de la home-listening la dancefloor in cateva minute. Piese preferate: „Heartbreak“, „Tearjerker“.

     

    Electric Brother – DJ, producator si muzician pe bune. Electric Brother e cel cu care trebuie sa discuti atunci cand vine vorba de tot ce tine de jazz si nu-jazz. Pe langa productiile bogat stratificate downtempo, acesta a avut si niste spectacole live extrem de incitante in acest an, in unele dintre ele avand alaturi o orchestra pentru acompaniament. „E foarte dificil sa aleg doua albume aparute in 2006, pentru ca toata muzica interesanta pentru mine functioneaza acum pe ideea de single. Foarte greu se mai fac acum albume, pentru ca sunt greu de vandut. Totusi, cativa norocosi isi permit sa faca albume si le si vand“, zice Electric Brother.

     

    Bonobo – „Days To Come“. Al treilea disc al lui Bonobo si cel mai bun pana acum. Un amestec incredibil de ritmuri si de atmosfere. Cinci stele direct! Fara comentarii!

     

    Gecko Turner – „Chandalismo Ilustrado“. Nu are rost sa va pomenesc numele muzicienilor care apar pe acest disc, dar pot spune ca ei in mod normal canta cu Chick Corea, Caetano Veloso, Paco de Lucia, Milton Nascimento. Percutionisti cubanezi de prima mana, MC direct de la Londra si „regina UK soul-ului“ la voce, un chitarist de jazz si basist deep-afro, alaturi de un baterist nord-american si, evident, de Gecko himself. Un sound nemaipomenit in zilele noastre, un disc pentru toata familia.

     

    Rock DJ – DJ si pasionat de muzica. In ciuda numelui, Rock DJ nu pune prea multa muzica rock, dar il iertam: e o mina de informatii despre tot ce tine de folk pana la electro.

     

    Isobel Campbell & Mark Lanegan – „Ballad of the Broken Seas“. Ea este din Glasgow, el dintr-un sat de langa Seattle. Ea a fost membra Belle & Sebastian, el – Screaming Trees. Ea este una dintre cele mai luminoase figuri din muzica pop, iar el este omul care i-a vandut lui Kurt Cobain pusca cu care acesta s-a sinucis. Impreuna au creat „Ballad of the Broken Seas“, albumul meu al anului 2006, in egala masura suav si infricosator, bantuit de fantomele unor Leadbelly, Hank Williams, Johnny Cash.

     

    LCD Soundsystem – „45:33“. Nu e  album, ci o piesa; a fost comandata de Nike, are 45 de minute si este conceputa pentru a fi ascultata in timpul joggingului. Hmm. Pana acum nimic bun. Chiar daca teoretic nu are nicio sansa, in practica devine al doilea album al anului 2006 pentru mine. S-ar fi putut numi „Istoria ilustrata a muzicii americane de dans sau de la disco la techno potrivit domnului James Murphy“. Nu incercati sa va imaginati cati bani a incasat autorul, ascultati piesa.

     

    The Model – DJ, producator si gigolo. Cu un contract semnat cu legendara casa de inregistrari International DJ Gigolos, the Model pare ca va da lovitura cu productiile sale propulsate de techno si electro.

     

    Traxx pres. The Dirty Criminals – „Collision Between Us and the Damned“. O revenire in forta a lui Traxx din Chicago, cu un album old school de chicago si acid, garantat sa produca paranoia generalizata pe ringul de dans. Un om pentru care conceptul hype si sell out nu exista!

     

    Andy Vaz – „Repetitive Moments Last Forever“ (Vazbit). Domnul legenda Andy Vaz si label-ul sau Background au facut istorie in minimal techno cu primele releasuri de la Terrence Dixon. Acum Background revine, dupa multi ani, cu un nou release al lui Dixon si un album Vaz. Minimalism repetitiv si proaspat din nou la fiecare masura, care va ramane! Undeva intre minimalism, disco, cut & paste si early chicago house! Referinta!

     

    Brazda Lui Novak – Producator si ex-pert in electronica. Victor Popescu, alias Domnul Brazda, e o mare legenda a scenei de electronica, creator al unei muzici electronice de o frumusete imposibil de descris.

     

    Gary Numan – „Jagged“, in primul rand pentru ca imi place foarte tare si in plus, demonstreaza ca omul asta cu cat inainteaza in varsta devine din ce in ce mai bun. Il asteptam cu mare interes dupa „Pure“.

     

    Plaid & Bob Jaroc – „Greedy Baby“. Nu stiu cine sau cat a avut aportul acolo, insa albumul asta este foarte bun de la un cap la altul. Au umplut golul lasat de lipsa unui album Autechre in 2006.

     

    Cezar Panait – basistul trupei „Omul cu sobolani“. Inca un muzician adevarat? Ce s-a intamplat? Ni s-au terminat DJ-ii?

     

    Arctic Monkeys – „Whatever People Say I Am, That’s What I’m Not“. Clar albumul anului 2006 pentru mine pentru ca l-am ascultat si il ascult obsesiv chiar si acum, o data la doua zile. Versuri betonate, prospetime, energie, mult chef de cantat. Si de parca toate astea nu erau de ajuns, maimutele astea mai vin si din Anglia. All Hail England!

     

    Muse – „Black Holes And Revelations“. Un album la fel de epic ca „Stapanul Inelelor“ 1, 2 si 3 la un loc, plus ceva Harry Potter. Gandalf este basistul, Aragorn bate regeste toba, iar Voldemort tortureaza chitara si scuipa vraji. Mie asa mi se pare, desi am auzit fani Harry Potter cu alte pareri.

  • Un agent de vanzari ideal

    Inainte sa ne initieze in misterele artei de a vinde, Benson Smith si Tony Rutigliano isi fac curat la locul de munca. Mai precis, distrug, gospodareste, tot ce inseamna mituri legate de vanzari.

     

    In primul rand – pe cel mai persistent: adica acela care afirma ca un bun vanzator poate vinde orice. Urmeaza, in ordine, mitul educational, cel al experientei, mitul abordarii corecte a vanzarii de produse, mitul specializarii, cel al relatiilor, cel al banilor si, in fine, cel al dorintei. Pentru ca mult mai interesant ni se pare ceea ce pun in loc (deci ceea ce construiesc), nu vom zabovi decat asupra unei singure demolari. Ea incepe cu o intrebare de concurs televizat: „Stiti ce au in comun Bill Gates, Harry Truman si Dave Thomas (fondatorul lantului de magazine de hamburgeri Wendy’s)?“. In afara solutiei evidente, potrivit careia fiecare dintre cei trei a fost un om de mare succes financiar (inclusiv presedintele Truman a evoluat cu pricepere in spatiul afacerilor), mai exista una, mai greu de banuit: nici unul nu a avut studii universitare.

     

    Trecand, de aici, la rezultatul unui sondaj care afirma ca „majoritatea persoanelor de varf din domeniul vanzarilor nu aveau titluri postuniversitare (de tip MBA, sa zicem) si ca majoritatea angajatilor cu un randament bun nu obtinusera note mari in facultate, autorii conchid ca o educatie buna nu duce automat la eficienta si succes in planul muncii. E vorba, desigur, de munca in aria vanzarilor, pentru ca alte domenii solicita, fara echivoc, o instructie indelungata. Contrar, deci, unei prejudecati foarte raspandite, nu exista un profil al unui bun vanzator, tot asa cum nu exista o reteta care sa asigure succesul in vanzari. Agentii de vanzari trebuie sa faca apel la resursele personale. Cheia succesului ar trebui sa se afle in autodescoperirea punctelor forte, in aflarea talentelor fiecaruia si aplicarea lor eficienta. E vorba, evident, despre acele talente in legatura cu motivatia angajatilor, abilitatea lor de a influenta persoanele din jur, modul in care ei stabilesc relatiile sociale, felul in care isi indeplinesc sarcinile de serviciu, capacitatea lor de a analiza si de a se gandi la problemele clientilor. Gratie grilelor de evaluare puse la dispozitie de cei doi autori (dar si instrumentului Strengthfinder, accesibil pe Internet si elaborat de Gallup, organizatia-partener care a intervievat 250.000 de agenti de vanzari si 25.000 de directori de vanzari), oricine isi poate identifica potentialul pentru orice talent implicat in procesul vanzarilor. Cea de-a doua etapa consta in gasirea rolului adaptat talentelor fiecaruia, precum si in descoperirea domeniului, a companiei si sefului care sa te puna in valoare.

  • Noutati

    O geanta cat o lume

    Kelly Link este laureata a premiilor World Fantasy, Locus, Hugo si Nebula. S-a lansat cu volumul „Stranger Things Happen“ (2001) si a continuat cu „Magic for Beginners“ (2005). Acesta din urma, recent tiparit de editura Tritonic, este o colectie de povestiri care aduna, ca prin magie, zombies, vrajitoare, supereroi sau magazine bantuite. Cel dintai text, „Geanta fermecata“, este povestea Genevievei si a bunicii ei Zofia, cea mai mare mincinoasa din lume. Este povestea povestilor pe care aceasta bunica le spune, dar nu inainte de a sfatui auditoriul sa nu creada nimic. Este povestea unei genti fermecate, proprietate a bunicii, ajunsa dupa moartea acesteia la nepoata. O geanta in care, pe rand, dispar ba sotul bunicii, ba iubitul nepoatei, ba o intreaga populatie, a celor de sub deal. Unii dintre ei se intorc, numai ca o zi de stat in geanta face cat douazeci de ani de-ai nostri.


    Kelly Link, Magia pentru incepatori,

    Editura Tritonic, Bucuresti, 2006

     

     

    Detectivul otoman

    Istoric de profesie si calator inversunat, Jason Goodwin a realizat o foarte temeinica istorie a Imperiului otoman, „Lords of the Horizons“ (1999), dupa care s-a reorientat, cu mult succes de public, spre eseuri cu teme vilegiaturistice si, in cele din urma, spre fictiunea pura. „Copacul ienicerilor“, primul sau bestseller romanesc, este istoria unei investigatii detectivistice care se desfasoara intr-un mediu neobisnuit: e vorba despre Istanbulul pestrit al secolului al XIX-lea, in mediile apropiate Inaltei Porti, unde o serie de crime zguduie tihna locului. Insarcinat sa dea de urma ucigasilor, eunucul Yashim Togalu are la dispozitie zece zile ca sa adune probele unui complot ce ii incrimineaza pe membrii trupelor de elita ale sultanului, faimosii ieniceri. Corpul ieniceresc, oficial desfiintat, continua sa exercite o malefica influenta in mediile puterii, iar Yashim se straduie sa o stavileasca.

     

    Jason Goodwin, Copacul ienicerilor,

    Editura RAO, Bucuresti, 2006

  • Imperfectiunea fara cusur

    Desi anul acesta nu a dus deloc lipsa de road-movie-uri de familie, se pare ca resursele genului pot fi extrem de ofertante, cu o noua abordare.

     

    Este cazul unui film independent, „Little Miss Sunshine“ („Fiecare se crede normal“ – o traducere foarte in spiritul filmului), despre care nimeni n-ar fi banuit ca va avea un uimitor succes. Ingredientele? Un scenarist debutant (Michael Arndt), un cuplu de regizori (Jonathan Dayton, Valerie Faris) aflati la al doilea film, sase actori cunoscuti si cinci ani de incercari nereusite din cauza banilor. Dar iata ca a meritat. Filmul care arunca in aer imaginea familiei americane si a cultului invingatorului cu orice pret, invaluindu-i intr-o privire calda pe „loserii“ (oamenii obisnuiti) de orice fel este nominalizat la doua Globuri de Aur si unul dintre candidatii aproape siguri la premiile Oscar. In „Fiecare se crede normal“, nimeni nu se crede normal. Personajele au suficienta onestitate pentru a recunoaste ca sunt departe de perfectiune, dar reusesc asa bine sa promoveze imaginea perfectibila a fiintei umane, incat ar putea usor inlocui cativa ani de vizite regulate la psiholog.

     

    Familia Hoover e departe de a fi perfecta. Tatal, Richard (Greg Kinnear), incearca cu disperare sa-si publice programul motivational in noua pasi, repetand cu incapatanare siesi si restului familiei „invataturile“ incluse in acesta. Fiul, Dwayne (Paul Dano), a jurat sa nu mai scoata o vorba (omagiu adus lui Nietzsche) pana cand nu va fi admis la Academia Aeronautica. Bunicul (Alan Arkin) redefineste termenul de „batran pervers“ care tocmai si-a descoperit o noua pasiune (heroina) si recomanda nepotului sau cat mai mult sex cu cat mai multe femei, ca filozofie de viata. Cumnatul, Frank (Steve Carell), este homosexual si tocmai a incercat sa se sinucida dupa ce iubitul sau (care ii era si student) l-a parasit. Iar fetita, Olive (Abigail Breslin), este o pustoaica de sapte ani, mioapa si supraponderala, obsedata de concursurile de frumusete pentru copii, a caror regina incoronata spera sa fie cat mai curand. Cat despre mama, Sheryl (Toni Collette), singura ei problema este faptul ca nu prea reuseste sa-si tina familia unita, din cauza certurilor. Cand Olive este admisa ca participanta la celebrul concurs de frumusete pentru copii „Little Miss Sunshine“, toata familia alege s-o sustina, asa ca se imbarca in batrana dubita Volkswagen si traverseaza tara pentru a-si implini, fiecare in felul sau, visurile.

     

    Coregizat de sotii Jonathan Dayton si Valerie Faris, mai obisnuiti cu videoclipurile de televiziune, „Little Miss Sunshine“ este o fantana de realitate, lucru pe care rareori il vezi pe marele ecran. In LMS, dupa cum deja e codificat titlul, nu se simte vesnica presiune a dimensiunilor perfecte, nici cea  a danturii fara cusur, a vietii de familie de basm, gen „Beverly Hills“ sau cea de care se face haz in „American Beauty“.

     

    Cu toate ca a castigat o multime de premii ale criticilor, „Little Miss Sunshine“ a trecut suspect de putin bagat in seama la nominalizarile la Globurile de Aur. Cu doar doua nominalizari, una pentru cel mai bun film de comedie, cealalta pentru actrita in rol principal (Toni Collette), LMS ar fi putut foarte usor sa fie nominalizat si pentru actor in rol secundar. Steve Carell este magnific in rolul fratelui suicidar si depresiv Frank.

     

    Si cand te gandesti ca initial producatorii au vrut sa-i ofere rolul lui Bill Murray, iti vine sa sari de bucurie ca acesta era prins cu alte proiecte: sigur ar fi interpretat rolul exact ca in „Broken Flowers“ sau „Lost in Translation“. Dupa un rol induiosator in „Virgin la 40 de ani“, Carell reuseste in LMS un tur de forta, imbinand de minune cinismul omului care nu mai asteapta nimic de la viata si entuziasmul celui care isi da seama cat de bine se poate simti intr-o familie care-i seamana mai mult decat se putea astepta.

     

    Si nici n-ai cum sa nu te simti bine intr-o astfel de familie: Hoover-ii reunesc atat de multe defecte, incat dau nastere unor situatii pline de umor (nu neaparat) negru, dar extrem de credibile. Ei ne indeamna sa ne acceptam defectele fara a ne obseda imaginea (pe cat de falsa, pe atat de nesanatoasa) role-model-ului american, imaginea aceea de gaunoasa perfectiune cu care ni se scot ochii de obicei in filmele de peste Ocean.

     

    Un exemplu absolut al acestei firesc de imperfecte familii este Abigail Breslin, care ii da viata pustoaicei Olive, un copil foarte departe de standardele Barbie, dar plin de viata si dragalasenie. Sa speram ca Breslin, cu defectele ei fizice, sa nu indeparteze producatorii de filme mainstream, care ar avea mult de castigat daca ar distribui-o, pentru ca e (deja) o superactrita.     

     

    LITTLE MISS SUNSHINE/FIECARE SE CREDE NORMAL R: JONATHAN DAYTON, VALERIE FARIS CU: ABIGAIL BRESLIN, TONI COLLETTE, STEVE CARELL, GREG KINNEAR, ALAN ARKIN, PAUL DANO DIN 5 IANUARIE

  • Craciun cu foie gras si somon

    Imaginati-va o masa de Craciun. Friptura de porc, carnati, slaninuta, un pic de ceapa pentru aroma, cabanos, lebar? Nu si daca va doriti sa fiti la moda.

     

    Pana acum cativa ani, mesele romanesti de Craciun aratau aproape la fel, fie ca slaninuta era asezata pe o farfurie cumparata din Obor sau pe un platou din cel mai fin portelan Rosenthal. Iar Mos Craciun, fie ca ar fi intrat pe geamul unui apartament din Rahova sau prin ferestrele caselor din Dorobanti, era intampinat invariabil cu carnati. In ultimii doi ani insa gusturile s-au rafinat, au devenit mai eclectice, iar masa de Craciun a inceput sa semene mai degraba cu meniurile restaurantelor de lux din Franta. Cel putin in ceea ce priveste preferintele amatorilor de gastronomie de lux. Cererea pentru icre de Manciuria, foie gras, hering in suc de portocale sau specialitati de ciocolata a dat nastere unei piete care, desi este considerata inca de nisa, pare din ce in ce mai animata in ultima perioada.

     

    Printre cele mai recente aparitii pe piata „boutique-urilor de gastronomie“  galica se numara Le Manoir, care anul acesta a deschis primul sau magazin, dar si Chocolat sau French Bakery (care a inceput afacerea in septembrie 2005). Magazinele cu produse fine s-au alaturat celor care au deja cativa ani la activ pe piata, precum Delicateria Traiteur, Croissant de Paris sau Leonidas.

     

    In total, brandurile care vand gastronomie de lux cu greu trec de zece si se adreseaza unei piete destul de restranse, cam 5% din populatie, dupa cum estimeaza Adrien Damour, general manager la Delicateria Traiteur. „Spre deosebire de alte piete care cresc rapid, piata gastronomiei de lux este in crestere lenta“, spune managerul.

     

    „La inceput, lumea ne privea ca pe niste extraterestri; a fost greu ca romanii sa faca trecerea de la ciocolata chinezeasca la bomboane de lux. Oamenii intrau in magazin si spuneau ca suntem nebuni sa vindem ciocolata la asemenea preturi“, isi aminteste M’Bei Jolyon, proprietarul magazinului Leonidas, specializat in ciocolata belgiana de lux.

     

    Jolyon a deschis boutique-ul cu cinci ani in urma. „Am inceput chiar inaintea Pastelui si am ajuns sa ne intrebam daca a fost o idee buna. De Craciun am primit o comanda de 100 de kilograme de ciocolata de la o banca, ceea ce insemna foarte mult pentru noi in acel moment. Acea comanda a fost primul semn ca se poate si totusi au fost necesari aproape doi ani pentru a consolida afacerea“, isi aminteste proprietarul francizei Leonidas in Romania.

     

    Jolyon spune ca investitia totala in realizarea stocurilor si amenajarea magazinului s-a ridicat la 40.000 de euro. „Am inceput sa avem clienti tot mai diversi, de la un indragostit care vine sa ii cumpere iubitei 3-4 praline pana la un director de banca care cumpara 1-2 kilograme la fiecare doua saptamani“, povesteste managerul. Pretul mediu al unui kilogram de praline este de 118 lei. Pe langa calitatea ingredientelor, Leonidas mizeaza foarte mult pe prospetimea ciocolatei si spune ca se aprovizioneaza la fiecare doua saptamani. „Ciocolata care se afla acum la vanzare nu are mai mult de 3-4 zile, iar gustul este cu adevarat deosebit“, spune Jolyon. Managerul spune ca de Craciun vanzarile cresc cu 100%, iar de obicei clientii vin in ultimele doua saptamani dinaintea sarbatorii. „Au fost cazuri cand am epuizat tot stocul de ciocolata.“

     

    „Anul trecut de Craciun am vandut o tona de ciocolata, in conditiile in care de Paste vindem in jur de 600-700 de kilograme“, spune managerul, care estimeaza ca intr-o luna obisnuita se vand in medie 200 de kilograme de praline.

     

    Adrien Damour de la Delicateria Traiteur este de acord ca sarbatorile sunt o perioada foarte aglomerata. „In luna decembrie, vanzarile cresc cu 60-80% fata de luna noiembrie“, spune Damour. Se pare ca aceia care intra in cele doua magazine Delicateria Traiteur prefera pentru sarbatori prajiturile, sampania, bomboanele, obligatoriu din cele mai fine. Foie gras este o alta delicatesa cu priza la amatorii de lux gastronomic, iar managerul estimeaza ca in decembrie se vand 600-800 de kilograme din produsul preferat al francezilor, care acum innobileaza si mesele de sarbatori ale consumatorilor romani.

     

    Delicateria Traiteur este primul maga-zin din Romania specializat in delicatese specific frantuzesti. Proprietarul francez al marcii s-a axat in special pe preparate galice: terina (de somon, de salau, de mistret, caprioara si fazan), jambon, foie gras, prajituri si torturi cu ciocolata si fructe.

     

    Cel mai scump produs din magazin este foie gras cu trufe, 490 de lei kilogramul. „Preturile sunt cu 20% mai mici decat cele practicate in magazine din afara, pentru ca majoritatea produselor sunt realizate in fabrica proprie“, spune Damour, care estimeaza ca cifra de afaceri de anul acesta va fi cu 30% mai mare decat anul trecut. „Investitiile in cele doua magazine sunt de 400.000-500.000 de euro plus investitiile in productie“, spune managerul.

     

    Faptul ca romanii au devenit mari amatori de gastronomie de lux este demonstrat si de clientii care intra in magazin. „Clientela este, acum, reprezentata in proportie de 30% de straini si 70% de romani“, spune Damour.

     

    Magazinele de delicatese au transformat chiar si mancarurile clasice in produse exclusiviste. „Luna aceasta am realizat niste cozonaci speciali, cu stafide, nuca si migdale feliate deasupra, dupa o reteta din Franta“, spune George Ilie, director economic la French Bakery, care estimeaza ca in aceasta perioada vanzarile cresc cu 10%. Primul French Bakery s-a deschis in septembrie 2005, iar pana in prezent reteaua a ajuns la 5 magazine, al caror numar se va dubla in 2007.

     

    Croissant de Paris mizeaza, la randul sau, pe cozonaci pentru a-i atrage pe amatorii de gastronomie de lux in perioada Craciunului. Localul e creatia unui regizor francez pasionat de patiserie, Alain Bastien Thiery, care a adus din Franta retete originale, inclusiv pentru celebrele „quiche“-uri (tarte cu somon, cu praz sau carne si legume), „profiterolle au chocolat“ sau „sorbet aux fruits de saison“. „In decembrie vanzarile cresc cu 30% fata de o luna obisnuita“, estimeaza managerul, care nu concepe o reteta de cozonac fara unt si apa plata.        

     

    Una dintre cele mai proaspete aparitii de pe piata este Le Manoir, importatorul exclusiv al mai multor marci de gastronomie de lux din Franta si Italia, precum Comtesse du Barry sau Marabotto din Piemonte. „Cel mai  bine se vand, luna aceasta, cadourile pentru Craciun“, spune Cristian Preotu, unul dintre proprietari. De exemplu, cosul „Surprise Gourmande“ care include un vin rosu sec Bordeaux, vin alb Chateau La Grave St. Croix du Mont, o cutie de bomboane muscalines, o terina gascogne si o terina de iepure Comtesse du Barry. Cei de la Le Manoir au gandit produsele astfel incat sa alcatuiasca un meniu complet, iar pretul cosurilor cu delicatese variaza intre 61 si 990 de lei, in functie de continut.

     

    Preotu estimeaza ca vanzarile vor creste anul acesta cu aproximativ 20% fata de perioada similara a anului trecut si spune ca sarbatorile aduc aproape jumatate din vanzarile anuale.

     

    Iar cei ce considera ca o masa de Craciun in Romania nu ar avea totusi niciun farmec fara carnati si sarmalute n-au decat sa incerce sa asorteze foie gras cu un preparat traditional ori pralinele belgiene cu o bucata de cozonac „made in Romania“.