BusinessMagazin

Category: Arta si societate

  • CEO reloaded

    Michael S. Dell a preluat din nou conducerea companiei pe care a fondat-o, in urma demisiei fostului director executiv, Kevin Rollins.
    Compania a justificat demisia lui Rollins dupa mai bine de un an in care a avut de infruntat numeroase dificultati ca o decizie a consiliului de conducere in urma careia Dell a fost nevoit sa preia atributiile executive. Plecarea lui Rollins, anticipata timp de un an de analistii industriei de pe Wall Street, se soldeaza cu un bonus in actiuni in valoare de 30 de milioane de dolari (23,06 milioane de euro) care vor intra in portofoliul fostului executiv. Noul sau, mai bine zis, vechiul CEO Michael Dell a anuntat o strategie de reducere a costurilor pentru repozitionarea companiei in top, care va aduce si anularea primelor si reducerea numarului de manageri de la 20 la 12.
    Aceasta decizie este justificata de Dell prin prisma eforturilor mari si a rezultatelor deloc spectaculoase cu care compania a incheiat anul fiscal. In acelasi timp, Dell i-a asigurat pe angajatii sai ca intentioneaza sa ramana director executiv al companiei si in urmatorii ani.

  • Vin cu buchet de WWW

    Vinurile speciale si scumpe au un singur defect major… sunt putine si greu de gasit. Crushpad, un start-up web de nisa, vrea sa rezolve aceasta problema si sa ii implice deopotriva pe oenofilii impatimiti in procesul de producere a vinului lor personalizat. Totul a inceput cand Michael Brill, fondatorul start-up-ului, s-a hotarat sa renunte la un job in IT pentru a-si cultiva curtea din spatele casei vita de vie. Crushpad vine sa ii ajute pe cei care isi doresc sa traiasca aceeasi experienta fara a renunta la cariera. Ideea start-up-ului este simpla si exploateaza ineficientele din lantul de distributie al vinurilor premium. Folosind acest serviciu, clientii Crushpad nu numai ca pot comanda orice tip de vin isi doresc, dar il vor obtine la o fractiune din pretul de piata si vor avea sansa de a-si face si ucenicia lucrand cot la cot cu profesionisti in productia de vinuri. Crushpad se dovedeste a fi un ajutor nepretuit mai ales pentru clientii pasionati de sortimentele rare. Indiferent cat de greu de gasit ar fi acestea, Brill si echipa sa se angajeaza sa gaseasca si sa cultive pretiosii struguri, astfel incat clientul sa aiba mereu la dispozitie propria lui sursa sigura de vin.

  • Privilegiul de a fi cosmopolit

    Exista oameni de afaceri in Romania care fac business, mountain biking, expeditii in India si studii postuniversitare la Londra. Toate pana la varsta de 40 de ani. Acestia sunt oamenii multidimensionali sau…. cosmopolitii din businessul romanesc.

    Un coleg de redactie al carui nume nu o sa il mentionez aici pentru a-l proteja de reactiile breslei asiguratorilor imi spunea cu umor, dar semiconspirativ, cum si-a intocmit polita de asigurare de viata: “Faceti sport?”, il intreba agentul de asigurare. “Nu chiar… doar ma catar pe munti din cand in cand”, raspunde viitorul norocos asigurat. “Aha, deci putem mentiona ca jucati sah”, a conchis agentul. Amuzant sau uimitor cum ar parea, incercarea omului de la asigurari de a ajusta, macar pe hartie, personalitatea colegului, pentru a-l face mai putin plurivalent si mai putin predispus la riscuri, deci mai profitabil pentru compania pe care o deservea, m-a facut sa ma gandesc de doua ori la dimensiunile umane si la cum sunt ele percepute de societate.
    Rezumam: pentru compania de asigurari trebuie sa fii un personaj tern, pentru angajator trebuie probabil sa fii cel mai competitiv, cel mai indraznet si inovativ, in timp ce pentru brokerul de la bursa este nevoie, probabil, sa iti renegi total aversiunea la risc. Familia te vrea devotat si constant. Pentru tine insuti, vrei sa calatoresti, sa citesti, sa fii liber sa iti pui ideile in aplicare. Cum s-ar numi, prin urmare, macar ipotetic, enigmaticul personaj care ar reusi toate acestea?
    Mi-a deslusit misterul povestea lui Dragos Tanase, directorul financiar al companiei de comunicatii UPC, care are o cifra de afaceri de aproape 200 de milioane de euro, cu care am incercat conceptul de shadow day si l-am insotit pe parcursul unei intregi zile de lucru. Finantistul de la UPC a fost in meeting-uri, a dat directii si s-a gandit la strategii de business, dar a vorbit continuu si despre marea lui pasiune, fotografia, sau despre locuri exotice in care vrea sa schieze, precum Marocul sau Cipru. Intrebat, la sfarsitul zilei, care ii sunt visele, Dragos Tanase a spus ca orice om trebuie sa aiba mai multe dimensiuni si el isi doreste sa fie un lider de business.
    Si exemplul Rucsandrei Hurezeanu, care a intrat pe piata de dermatocosmetice cu un brand romanesc autentic, are un aer special. Fondatoarea Ivatherm, care a fost vizionara prin valorificarea apelor termale de la Herculane, si-a adus compania, intr-un an si jumatate, la o cifra de afaceri de 1 milion de euro si calatoreste mult intre Bucuresti, Paris si alte capitale europene. Are atitudine de Audrey Hepburn si un master in marketing farmaceutic la ?cole Superiore de Commerce din Paris.
    Evrika! Am gasit! Am hotarat sa imi denumesc omul “multidimensional” – mai simplu – cosmopolit. Si pentru ca TARGET a prezentat, vreme de aproape un an de la aparitie, oameni de afaceri care sunt cosmopoliti prin multe dimensiuni in afara de cea de business, ne-am hotarat sa scoatem in lumina reflectoarelor cei mai cosmopoliti dintre oamenii de business din Romania, barbati sau femei, antreprenori sau manageri, sofisticati prin stilul cu care au facut un business sau prin ideea inovatoare. Mai mult, TARGET va premia cei mai cosmopoliti oameni de afaceri din Romania, oameni care au avut privilegiul de a fi liberi, si-au urmat ideile si au demarat afaceri inedite sau au fost manageri desavarsiti in cadrul companiilor, au calatorit si au facut studii la institutii de prestigiu in strainatate. Cu alte cuvinte, oameni de afaceri reprezentativi, care au avut curajul sa ne spuna deschis ca in viata lor exista mai multe dimensiuni si ca fac cu placere schi off pist ori scuba diving, sau abia asteapta urmatorul safari, chiar cu riscul de a-si creste substantial prima politei de asigurare de viata.

  • Piata de arta inflamata

    Detin puterea financiara si se incapataneaza sa intre si in posesia bunului-gust. Interesul miliardarilor americani pentru obiectele de arta a ridicat preturile la cote ametitoare. In 2006, pretul obiectelor de arta a inregistrat o rata de crestere anuala de 27%, ceea ce reprezinta un adevarat record.
    Desi in ultimii cinci ani preturile au crescut mai repede decat in ultimii 25 de ani la un loc, ritmul de majorare este inca lent in comparatie cu boom-ul din perioada 1985-1990, ceea ce inseamna ca procesul este departe de a se termina. Mai mult, spre deosebire de anii e80, cresterea pietei de opere de arta nu se datoreaza numai averilor provenite din sectorul imobiliar. “Acum avem averile din Rusia, averile din China, averile din Japonia, acumularile fondurilor de investitii, acumularile intreprinzatorilor. Exista o concentratie imensa de bogatii la varful piramidei economice, o concentratie mai mare decat asteptase cineva vreodata”, a subliniat Bill Ruprecht, director executiv la Sothebyes. Numai anul trecut cele doua case de licitatii rivale, Sothebyes si Christies, au inregistrat vanzari de peste 7,5 miliarde de dolari (5,6 miliarde de euro), depasind valoarea lucrarilor vandute in 1990, in timpul boom-ului anterior.

  • Un PIN de elita

    Cardurile de credit au depasit epoca in care au fost privite exclusiv ca metode de plata a cumparaturilor sau de virament al salariilor si au ajuns simboluri ale statutului social privilegiat.

     

    Invitatii la spectacole private, asistenti personali sau acces in saloane VIP din aeroporturi sunt privilegiile cu care marii emitenti de carduri de credit incearca sa atraga conturile de elita. De curand, si bancile din Romania au inceput sa tinteasca acest segment premium, prin carduri care sunt mai mult decat  simple instrumente de plata si care integreaza un intreg sistem de servicii de lifestyle.

     

    In materie de carduri, un client trebuie sa parcurga un fel de scara ierarhica pana sa atinga culmea exclusivismului. In Romania, cei care au venituri nete de peste 1.600 de euro se califica pentru cardurile Gold, iar peste 3.500 apare oferta de Platinum. La varful ierarhiei, inca nedisponibile pe piata romaneasca, sunt cardurile Signature, care pot fi obtinute numai pe baza de invitatie speciala.

     

    Piata locala a cardurilor este in plina dezvoltare si a depasit noua milioane de unitati la sfarsitul lui decembrie 2006, cu 26% mai mult decat in aceeasi perioada a anului precedent, conform datelor BNR. In acelasi timp, cel mai mare salariu net incasat de un angajat in Romania a fost de 109.986 de euro, lunar, in 2005, conform informatiilor furnizate de Agentia Nationala de Administrare Fiscala. Cel mai bine platit angajat din Romania in 2005 a castigat intr-o luna 534 de salarii medii nete pe economie. In acest context a aparut nisa instrumentelor de plata premium, care pe langa serviciile clasice, functioneaza ca simboluri ale statutului social. Deocamdata, cel mai folosit card de acest fel este cel din categoria Gold, insa este de asteptat ca piata sa evolueze, mai ales dupa lansarea, in aceasta luna, a primului card Visa Platinum in lei, de catre Banca Transilvania.

     

    „Cele peste 5.000 de carduri Visa Gold emise de Banca Transilvania intr-un timp relativ scurt (le-am lansat la inceputul anului 2005) arata ca piata era deja pregatita pentru produse de tip premium“, spune Gabriela Nistor, director de retail banking al Bancii Transilvania. Conform lui Nistor, cardul Visa Gold de la Banca Transilvania, destinat persoanelor cu venituri lunare nete de peste 1.600 de euro, are o cota de 25% din piata cardurilor Gold din Romania, cu 5.400 de unitati emise. Ceilalti emitenti de carduri Gold (Visa si Mastercard) sunt ING Bank, HVB Tiriac Bank, Banca Comerciala Romana, ABN Amro si Banca Romaneasca.

    Nistor estimeaza ca Banca Transilvania va avea 500 de clienti de Visa Platinum intr-un an, un an si jumatate.

     

    Cardurile premium ii vizeaza in special pe cei din top managementul companiilor foarte mari si pe oamenii de afaceri. Robert C. Rekkers, directorul general al Bancii Transilvania, si Catalin Cretu, vicepresedintele Visa International pentru Romania si Bulgaria, sunt primii posesori ai unui card Platinum emis de o banca romaneasca. Clientii au acces la o linie de credit de pana la 30.000 de euro echivalent in lei si o perioada de gratie de 56 de zile pentru returnarea sumelor.

     

    Odata cu Visa Platinum sunt emise doua carduri, Priority Pass si Priority Traveller, care ofera acces in 500 de saloane VIP Lounge din aeroporturi din peste 90 de tari, tarife preferentiale la cazare sau diferite discounturi. Principiul acestor carduri de calatorie este legat de existenta unei echipe speciale care preia apelurile telefonice ale posesorului, actionand asemenea unui agent de turism: se ocupa de rezervari la avion si la hotel, furnizeaza informatii despre orasul de destinatie sau achizitioneaza, de exemplu, bilete la teatru ori la concerte. Cardul inseamna si acces in peste 250 de cluburi de golf, sali de fitness si spa-uri din Europa, America sau Asia. Amatorii de golf isi pot imbunatati handicapul la Cable Beach Golf Club din Bahamas, The Vale Golf & Country Club din Anglia sau Golf de Clecy din Franta, iar celor ce doresc relaxare in stil spa li se ofera variante ca Taman Sari Royal Heritage Spa din Vancouver sau Grand Hyatt din Bali.

     

    Cardurile Platinum sunt insa doar un fel de etapa intermediara in drumul spre statutul de veritabila elita. Companii precum Visa, MasterCard sau American Express au inventat carduri atat de exclusiviste, incat nici nu prea se vorbeste despre existenta lor, iar consumatorii romani mai au ceva de asteptat pana sa isi poata vedea numele pe astfel de carduri. „Deocamdata ne vom concentra asupra constituirii unui portofoliu sanatos de Visa Platinum si cu siguranta vom fi capabili sa identificam momentul in care putem veni cu mai mult“, spune Gabriela Nistor.

     

    Insa pe piata internationala cardurile super premium s-au transformat demult in adevarate „status symbols“, la care accesul este limitat. De exemplu, cardul Centurion de la American Express nici macar nu este mentionat pe site-ul companiei; este disponibil numai cu invitatie din partea American Express, iar posesorii trebuie sa plateasca un comision anual de 2.500 de dolari (1.900 de euro) si sa cheltuiasca minim 5.000 de dolari (3.850 de euro) pe luna.

     

    Se pare ca nu exista decat 10.000 de carduri Centurion in lume, iar reprezentantii American Express refuza sa dea orice detalii despre clienti. Cardul Centurion, cunoscut si ca Black Card, a fost introdus in 1999 si ofera privilegii precum un bilet de avion gratuit pe an pe curse transatlantice, stilisti personali la retaileri ca Escada sau Saks Fifth Avenue si invitatii la cluburi pentru care exista liste uriase de asteptare. Fiecare posesor de card are un fel de valet propriu care poate fi oricand apelat la telefon si care se ocupa de orice, de la rezervari de bilete si pana la satisfacerea celor mai ciudate cereri, precum localizarea unui anumit tablou sau a unei case pe o insula exotica. In plus, un posesor de card Black poate petrece o noapte pe an la hotelurile din cadrul grupului Mandarin Oriental.

     

    Conform Snopes.com, un website despre lifestyle, a existat un posesor de Centurion care si-a dorit sa achizitioneze calul lui Kevin Costner din filmul „Dansand cu lupii“. Calul a fost gasit de catre cei de la American Express la o ferma din Mexic, cumparat si trimis in Europa. O alta cerere cel putin neobisnuita a venit de la o doamna care isi dorea sa fie actrita si sa faca parte din distributia unui serial difuzat saptamanal, iar cei de la American Express se pare ca au jucat rolul agentului. Cu alte carduri, precum MasterCard World Signia sau Visa Infinite, posesorul poate sa capete acces la Super Bowl, sa obtina lectii private de golf cu Jim Flick sau sa-si rezerve bilete la show-urile de pe Broadway.

     

    Cardurile pot rezolva si problema rezervarii unei mese la restaurantele in voga, pentru care in mod obisnuit se fac liste de asteptare de o luna. De exemplu, se spune ca pentru a obtine o masa in restaurantul Per Se din New York este nevoie de o interventie divina. Totusi, daca esti posesor de carduri exclusiviste, nu este nevoie decat de o rezervare telefonica. Visa are chiar un program prin care posesorii de Visa Signature au rezervata in permanenta o masa la restaurantul preferat. Conditia este, previzibil, ca respectivii clienti sa achite consumatia cu cardul.

  • Filozofia de cafenea

    Barbarismul „cafenea zonocrepusculariana“ a fost inventat de John Strelecky, autorul volumului de care vorbim, cu intentia de a ne oferi senzatia de revelatie traita intr-o cafenea denumita „De ce te afli aici?“.

     

    Intr-o buna zi, din pricina unui accident major pe autostrada pe care circula, povestitorul se vede silit sa o apuce pe drumuri laturalnice. Tot ratacind, odata cu rabdarea i se termina si benzina, iar apropierea noptii si pustietatea ii creeaza o acuta stare de anxietate. Pana ce vede in zare luminitele unui local. Inauntru – oameni ospitalieri, o atmosfera calda si suficiente resurse ca sa-si astampere foamea de lup. Pe meniul bine garnisit troneaza, tiranica, intrebarea „De ce te afli aici?“ Aceeasi care, pe peretele dinafara locandei, statea atarnata cu litere mari din tuburi de neon. Printre omlete si cartofi prajiti, personajul nostru  – sa-i zicem John – incepe sa traiasca revelatii succesive, toate derivand din intrebarea titulara: care e SDAE („scopul de a exista“)? O intreaga maieutica de cafenea incepe sa-si desfasoare plasa. In urma prospectarii propriului suflet, dar si, mai ales, dupa discutiile cu Casey, Ann sau Mike, angajati sau clienti ai cafenelei, John ajunge la concluzii de urmatorul tip: „Nu are rost sa ne irosim atat timp pregatindu-ne pentru cand o sa putem face ce vrem, in loc sa facem chiar acum ce vrem“. Sau: „Cu cat consum mai mult timp si mai multa energie cu valurile potrivnice ale vietii, cu atat imi raman mai putin timp si mai putina energie pentru valurile prielnice“. Ori: „Sa nu lasi vreodata lucrurile sau oamenii sa te duca intr-un punct in care sa simti ca nu mai detii controlul asupra propriului destin“.

     

    Una peste alta, concluzii si teoreme existentiale simplisime, cu aparenta banala, dar care, atunci cand sunt privite cu atentie indarjita, asa, in miez de noapte, intr-o cafenea de tip „twilight zone“, isi dezvaluie valente de intelepciune si de profunzime nebanuite si iti pot brusc schimba viata. Am vazut, nu fara un zambet trist, faptul ca unii dintre cititorii lui Strelecky (numarul lor, la nivel global, e de ordinul milioanelor) compara aceasta carte, prin zguduitoarea ei simplitate, cu „Micul print“ sau cu „Pescarusul Jonathan Livingstone“. Ca sa nu ne pierdem cu totul capul, as sugera o apropiere mai nimerita, cea cu scrierile lui Anthony de Mello (un brazilian cu educatie budista), care profeseaza aceeasi religie a simplitatii si mimeaza la fel de talentat intelepciunea, avand milioane de fani in toata lumea.

  • Noutati

    Surasul si amnezia

    Biografie pusa sub semnul lui Bouvard si Pécuchet, binecunoscutii eroi ai lui Flaubert, „Povestea unui idiot…“ spune intotdeauna mai mult decat afirma si doare, cu siguranta, mai tare decat marturiseste eroul-povestitor. Decupata pe fundalul unei Spanii postbelice stridente – careia ii sunt sugerate toate surprinzatoarele evolutii -, Azua nareaza o lucida aventura picaresca. Iata cum incepe volumul: „In toate fotografiile in care sunt infatisat in copilarie, apar cu acelasi suras nesuferit. Este pururi egal, identic, ca si cand ar fi vorba despre o masca. Acest semn fara echivoc de abjectie mi-a hotarat viata“. Si iata cum se incheie: „Ar fi mai bine sa spun ca acest suras imi aminteste ca am uitat ceva. Dar nu stiu ce, fiindca am uitat. Si cum poti sa-ti amintesti ca ai uitat ceva?“

     

    Felix de Azua, „Povestea unui idiot spusa de el insusi“,

    Editura Polirom, Iasi, 2006

     

     

    Patimile dupa Bach

    In ciuda unui titlu sforaitor, aparut parca la editura „Cartea rusa“ cu 40 de ani in urma, volumul lui Davitt Moroney este cat se poate de proaspat, de subtil si incarcat de dezvaluiri surprinzatoare privind viata lui Johann Sebastian Bach. Desi autorul volumului are un doctorat in muzicologie si a desfasurat o prodigioasa activitate de clavecinist si organist specializat in muzica baroca, el nu intreprinde aici o calatorie docta pe portative. Atras de detaliul biografic dens in semnificatii, Moroney incearca sa-i intrevada reverberatiile in opera sau, dimpotriva, refractia: Bach si-a pierdut mai multi copii, a trait in doliu si in amaraciune, a fost subevaluat de catre contemporani, insa muzica a izbutit, in numeroase randuri, sa-l calauzeasca, sa-l salveze de depresie, sa-l ridice deasupra mizeriilor cotidianului. Tot asa, aflam ca asprul cantor de la Thomaskirche din Leipzig, cu aerul sau sever si modul sau de viata auster, a ascuns un om cu o inima uriasa, mereu indragostit de viata si dornic de tandrete.

     

    Davitt Moroney, „Bach, o viata iesita din comun“,

    Editura Humanitas, Bucuresti, 2006

  • De ce e buna o doza de teroare

    Terorizat in liceu din cauza aspectului sau, Patrick Wolf s-a refugiat in muzica, unde pare gata sa dea lovitura cu ultimul sau album.

     

    Inainte sa se simta cineva ofensat, trebuie sa clarific problema. Nu e amuzant sa terorizezi pe cineva. E oribil. Sunt sigur ca toata lumea a avut parte de asa ceva la un moment dat, iar acesta e genul de lucru care, fara exceptie, te face sa-ti doresti sa te incui intr-un dulap si sa nu mai iesi de-acolo. Si gata cu partea serioasa.

     

    Totusi, abia atunci cand intalnesti pe cineva care n-a fost terorizat in viata lui, iti dai seama ca teroarea are si o parte buna. Daca nu ti s-a intamplat in copilarie sa rada cineva de pantofii tai sau de ideile tale ridicole, te transformi intr-un adult groaznic de enervant. La universitate, toti cei care studiasera cu profesori particulari se potriveau acestei descrieri. Ajungeai sa-ti doresti sa-i pocnesti numai pentru aerele de importanta pe care si le dadeau. O doza sanatoasa de terorizare te invata cand sa-ti tii gura, iar uneori ne poate da si niste muzica incredibila.

     

    Daca a existat vreodata cineva menit sa-si petreaca copilaria cu capul indesat in vasul de toaleta, acela este Patrick Wolf. „Un englez excentric“ nu e o descriere suficient de graitoare pentru el – individul e nebun de legat. O scurta trecere in revista a garderobei lui da la iveala pantofi roz cu talpa inalta si papioane din lamé auriu. Era, dupa cum recunoaste si el, o „ciudatenie de copil“. Deloc surprinzator, aspectul sau, asemanator cu cel al unui elf androgin cazut in cutia de costume pentru pantomima, nu a fost prea bine primit la liceu, iar tocmai faptul ca era terorizat l-a facut sa se afunde si mai tare in muzica. A spus adesea ca, la fel ca multi artisti inaintea lui, muzica devenise pentru el o evadare dintr-o existenta din ce in ce mai neplacuta si ca a inceput sa compuna „obsesiv“ de la o varsta frageda, folosind o gama de instrumente neconventionale, de la harpa la ukulele.

     

    Wolf nu este un nou-venit pe scena muzicala. Nu e nici un artist asupra caruia sa se fi napustit presa de cum a scos  vreo doua single-uri. Are deja doua albume la activ, desi abia al treilea, intitulat „The Magic Position“, pare menit sa-l catapulteze in atentia publicului.

     

    La fel ca „Wind in the Wires“ si „Lycanthropy“, ultimul sau album merita cu adevarat eticheta de „folktronica“ (o combinatie de folk si electronica, va spun asta inainte sa ma intrebati). Wolf, instrumentist polivalent, foloseste o gama foarte larga de instrumente – clarinete, viori, violoncele, in combinatia potrivita cu tot felul de sunete electronice pentru a crea ceva deosebit. Daca „Wind in the Wires“ era un album intunecat, inspirat de vremurile in care Wolf locuia pe coasta engleza intr-o coliba, „The Magic Position“ este mult mai vesel. Wolf s-a indragostit, iar albumul prezinta parcursul relatiei. Piese ca „The Magic Position“ sunt adevarate zburdalnicii euforice, iar „Enchanted“ e un cantec de dragoste in sensul traditional, pur si simplu. Acesta este, desigur, acel Patrick Wolf, care a scris anterior despre violarea si mutilarea copiilor, despre acrobati paralizati si povesti ciudate, asa ca albumul are si o parte mai intunecata. Piese ca spectaculoasa „Augustine“ sunt de-a dreptul terifiante prin intensitatea lor, cu un Wolf intreband: „Do we kill this one tonight?“(Il omoram pe asta asta-seara?). Frumos.

     

    Sunt prezente toate semnele care indica faptul ca Wolf va da lovitura in viitorul apropiat. Incep sa apara articole despre el acolo unde trebuie, iar LP-ul a fost lansat de catre o casa importanta de inregistrari. Pe album canta in duet cu nimeni alta decat Marianne Faithfull, fosta iubita a lui Mick Jagger si femeia cu cea mai terifiant de senzuala voce din lumea muzicii. Banuiesc ca-l vom mai vedea pe Patrick in acest an. Uitati-va dupa un papion de lamé auriu si pantofi roz cu talpa inalta.

     

    Traducere de Loredana FrATilA–Cristescu

  • Unde mergem in concediu

    Intalniri cu laureati ai premiului Nobel pentru economie, vizite in atelierele marilor creatori italieni de moda sau excursii in gradinile aristocratilor englezi. E vorba de programul unor cursuri de vara care arata ca scoala se poate transforma uneori ea insasi intr-o forma de vacanta.

     

    Cursuri, examene, scoala in plina vara? Nicio ciudatenie: moda cursurilor de vara a cuprins si Romania, iar oameni de varste si cu ocupatii diverse au inceput sa prinda gustul zilelor de vara dedicate cursurilor. E adevarat insa ca nu chiar orice merge sa fie predat pe canicula: in majoritate, astfel de cursuri nu presupun studierea unor formule matematice, ci notiuni mai „soft“ – despre design, moda sau managementul si marketingul bunurilor de lux.

     

    Programe de acest gen se desfasoara in general in cate un oras european cu traditie in materie, precum Roma, Venetia, Barcelona sau Londra. Magazinele marilor designeri inceteaza pentru scurt timp sa mai fie simple locuri de pelerinaj pentru ahtiatii dupa shopping si se transforma in sali de curs, cu materiale didactice pentru studierea designului unui spatiu comercial, a amenajarilor interioare, a iluminarii sau a tehnicilor de vanzare. Un cursant care intra intr-un magazin Armani, de exemplu, nu va privi numai hainele aranjate pe umerase, ci va fi atent la felul in care vorbesc vanzatoarele, la amenajarea vitrinei sau la dispunerea cabinelor de proba.

     

    Alina Roescu, studenta in ultimul an la Facultatea de Arhitectura si managerul  firmei de amenajari interioare Ardesign, spune ca s-a interesat pentru prima data despre cursurile de la Institutul European de Design anul trecut, cand se afla la targul de mobila de la Milano. „Ma ocup cu designul interior si imi doream sa ma specializez pe partea de iluminat, iar in Romania nu sunt cursuri in acest domeniu“, spune Roescu. Asa ca in vara anului trecut a studiat timp de o luna „light design“ si „shop design“ la Milano.

     

    Institutul European de Design are reprezentante in sapte metropole de pe continent si a avut pana acum studenti din peste 80 de tari, fiind una dintre cele mai cunoscute institutii internationale in domeniul designului si al artelor vizuale. Cursantii au de ales intre design de bijuterii, de moda, marketing, design de interior si de magazin, designul luminilor, design de expozitie, fashion trends (vanatoare de tendinte), designul accesoriilor, comunicare publicitara, design de clipuri video, design de produse de lux din piele sau curatorie de arta contemporana. Pretul cursurilor variaza intre 2.900 de euro si 3.400 de euro si include taxele de curs si cazarea.

     

    Programele pun accent pe partea practica a pregatirii. De exemplu, in cazul cursului de „coolhunting and fashion trends“, care se vrea un fel de antrenament pentru asa-numitii trendsetteri, studentii sunt dusi la targul de design de moda Bread and Butter, eveniment de neocolit in calendarul retailerilor de moda si care are loc in fiecare an in cate un oras european. Anul acesta, de pilda, targul are loc la Barcelona, in septembrie.  „Am lucrat cu oameni din toate colturile lumii, din India sau Rusia, unde arhitectura este foarte diferita de a noastra. Am vazut un alt gen de abordare – la astfel de cursuri nu ti se arata numai succesul unui companii, ci te invata si despre cum au ajuns sa aiba succes“, spune Roescu. „Am apreciat in mod deosebit punctualitatea invitatilor. Au fost invitati de la companii importante de design si au respectat programul“, afirma Alina Roescu.

     

    Cum piata produselor de lux este in plina crestere, specialistii in marketingul marcilor de lux sunt la mare cautare, nume precum Louis Vuitton sau Prada apeland la serviciile acestora. Institutul European de Design organizeaza si un program de master in managementul si marketingul produselor de lux, care incepe din aprilie 2007 si se incheie in martie 2008. Iar Italia, unde se desfasoara programul, are multe de aratat, avand in vedere ca majoritatea companiilor de profil si-au inceput istoria in peninsula. La cursuri, studentii afla cum au fost create produsele si pot asista la procesul crearii manuale a rochiilor de lux. Pretul programului de master – un an de specializare in piata luxului – este de 12.000 de euro.

     

    Pentru cei care doresc sa afle mai mult despre arta, fotografie digitala, gradinarit sau comunicare, unele agentii de turism de la noi au in oferta cursuri de vara de profil, toate organizate de institutii de invatamant din strainatate. Mara Travel, de pilda, organizeaza programe speciale la colegii precum London College of Fashion, Chelsea College of Art & Design sau The English Gardening School. In cadrul cursului de gradinarit, studentii viziteaza gradini clasice si moderne englezesti, precum The Chelsea Physic Garden, Hampton Court Palace Gardens sau Private Gardens din Twickenham.

     

    In fine, amatorii de preocupari intelectuale ceva mai serioase pot opta pentru varianta unei saptamani intregi alaturi de laureati ai premiului Nobel pentru economie. Institutul ISEO (Institute of Studies on Economics and Employment) va organiza intre 23 si 30 iunie cea de-a patra editie a scolii de vara de la Lago d’Iseo din nordul Italiei, in apropiere de Milano. Cursurile, care costa 2.200 de euro si pentru care institutul primeste inscrieri pana la 20 aprilie, vor fi sustinute de profesori europeni si americani, iar invitatii speciali vor fi Robert Solow (laureat Nobel in 1987 si presedinte al ISEO) si profesorul Vernon Smith (laureat in 2002).

     

    In cele sapte zile, 40 de cursanti, selectati in functie de CV-uri, urmeaza sa discute probleme legate de economia mondiala si sa aiba ocazia sa isi expuna opiniile in fata laureatilor Nobel. Iar intre doua prelegeri despre incalzire globala si energie, fericitii invatacei, gazduiti la hotel de patru stele, pe malul lacului, se vor bucura dupa preferinte de sejur. Unii vor alege parcul imens cu piscina, terenuri de tenis, baschet sau volei, iar altii vor pleca un pic mai departe prin imprejurimi – la Venetia, la Cremona sau la podgoriile din Franciacorta.

  • Lumea lui Zadie

    Aidoma eroinei lui Raymond Quéneau (celebra Zazie din romanul „Zazie dans le métro“), Zadie Smith este tanara, independenta si pusa pe fapte mari. Zadie, ca si Zazie, descopera lumea adultilor si o restituie intr-o viziune eclectica, ametitoare, punctata de hohote de ras contagioase.

     

    Zadie si-a inceput primul roman, „White Teeth“ (550 de pagini in editia princeps, 570 in cea romaneasca, recent tiparita de editura Corint, in traducerea Alinei Scurtu) pe cand avea 21 de ani. Istoria sa poate sa surprinda: inca neterminat, manuscrisul a constituit obiectul unei licitatii pe incredere in cadrul Targului de carte de la Frankfurt. Editorii, adica, si-au disputat aprig marfa, asa incat pretul lansat la ultima strigare a ajuns la 400.000 de dolari. Dupa aparitie, a devenit iute bestseller, a primit mai multe premii importante si a facut din autoare copilul rasfatat al literelor engleze. Romanul a fost inclusiv ecranizat de Channel 4.

     

    Zadie, o superba mulatra, acum in varsta de 28 de ani, s-a nascut intr-o periferie din nord-vestul Londrei, dintr-o mama jamaicana si un tata englez. A studiat literele la Cambridge si si-a asumat, plina de cumintenie, rolul de supervedeta. In 2002 si-a publicat cel de-al doilea roman, „The Autograph Man“, care a fost asteptat cu sufletul la gura de pasionatii de literatura, dar si de amatorii de cancanuri avand ca subiect tineri genialoizi.

     

    „Dinti albi“, epopeea pe care Zadie si-a intemeiat gloria, este o saga familiala nervoasa si plina de culoare, care strapunge perioada dintre anii ‘70 si ‘90 ai veacului trecut, avand in rolurile-cheie doi patriarhi – capi de familie – si prieteni de nedespartit, Alfred Archibald Jones si Samad Iqubal. Unul este anglo-jamaican, celalalt din Bangladesh si amandoi sunt exemplarele tipice ale culturilor pe care le reprezinta – bun prilej pentru autoare de a ne cufunda in vartejul multietnic si multirasial al Londrei (oarecum ca in „Brick Lane“, romanul Monicai Ali), sub privirile incrucisate ale lui Shiva si ale lui Allah, in cartierul unde si-au aflat salasul toti dezradacinatii planetei – Willesden Green. Fresca este densa si baroca, iar galeria portretelor umane, sfasiata intre canoanele mai multor culturi, are amploarea si tusa magistrala a marilor romancieri. Desi, tocmai de aceea, Zadie a fost comparata cu Salman Rushdie (care, de altfel, s-a exprimat absolut ditirambic in ceea ce-o priveste), tanara nu si-a pierdut sangele rece si nici surasul ironic, spanzurat de dintii ei albi: „Nu sunt cunoscuta decat de o minuscula si abstracta comunitate de persoane, in principal cititori“. Acestia, de curand si romani, se numara insa cu sutele de mii.