BusinessMagazin

Category: Arta si societate

  • Noutati

    Tainele psihanalistului

     

    Initial, romanul lui Phillipe Grimbert (autor francez al carui bunic patern a fost roman) se numea „Cimitirul cainilor“. Editorii lui de la Grasset, care au intuit valoarea de piata a cartii, i-au retezat-o: „Un roman care are cuvantul «caine» in titlu n-are nicio sansa sa se vanda. Ca sa nu mai vorbim de «cimitir»“. Si iata ca, optand pentru lipsitul de culoare „Un secret“, odata ajuns pe piata si beneficiind de o splendid regizata campanie de publicitate, romanul a ajuns sa fie unul dintre cele mai bine vandute volume de beletristica din vara-toamna anului 2004, in Franta, recompensat cu premiul Goncourt des Lycéens, in acelasi an. Psihanalist practicant, Grimbert s-a hotarat sa faca public in carte secretul parintilor sai, la 20 de ani dupa disparitia lor fizica. Abisurile scandaloase ale familiei sunt livrate in soapta, iar cititorii chiar au senzatia unei teribile destainuiri. De la bun inceput, caci iata cum suna prima fraza a cartii: „Fiu unic fiind, am avut mult timp un frate“.

     

    Philippe Grimbert, „Un secret“,

    Editura Trei, Bucuresti, 2007

     

     

    Ghid pentru cariera ideala

     

    O carte practica, ce prezinta un mod structurat de a va descoperi si asocia caracteristicile personale cu oportunitatile pentru cariera. Cu ajutorul numeroaselor teste puse la dispozitie de autor, veti putea sa va evaluati atuurile si slabiciunile in termeni de aptitudini, motivatii, personalitate si sa le potriviti cu tipul de ocupatie in care ati fi cel mai potriviti. Veti scoate la lumina ce va motiveaza, ce anume faceti cel mai bine, care va este personalitatea si cum obisnuiti sa actionati in diverse situatii. In ciuda rigorii cu care au fost alcatuite testele, asocierea caracteristicilor personale cu succesul in cariera – recunoaste autorul – ramane mai degraba o arta. Asa ca nu va asteptati ca toate problemele sa va fie rezolvate dupa lectura si sa va repeziti spre o ocupatie care doar superficial pare sa va fie destinata.

     

    Jim Barrett, „Teste pentru cariera, aptitudini si selectie“,
    Editura Meteor Press, Bucuresti, 2007

  • Noblesse oblige

    Motivati de pur altruism sau de simpla vanitate, magnatii par tot mai mult in cautarea unor idei de a-si dona averile (sau o parte din ele) in scopuri caritabile.

     

    Ziarele din toata lumea anunta in fiecare zi o cumparatura exotica a cate unui miliardar, de la constructia unei insule hi-tech de miliarde de euro in Dubai si pana la achizitionarea unui super-iaht de zeci de milioane. Mesajul este clar: noii imbogatiti din estul Europei, mogulii indieni sau cei care si-au construit averea timp de secole cheltuiesc mai mult decat oricand.

     

    Dar daca noii imbogatiti sunt deocamdata preocupati sa agoniseasca si sa-si arate extravagantele, printre cei care au deja o cultura a banilor e mult mai la moda ideea de opera de caritate. Iar grupul de filantropi creste pe zi ce trece, cu oameni de afaceri sau staruri de la Hollywood. Bill Gates, fondatorul Microsoft, a donat peste 22 de miliarde de euro pentru diferite cauze umanitare, de la lupta impotriva malariei in lumea a treia pana la burse de studiu la Cambridge. Impreuna cu sotia sa a infiintat Bill & Melinda Gates Foundation, careia Warren Buffett, cel mai mare investitor financiar din lume, i-a donat actiuni in valoare de 27 de miliarde de euro la holdingul sau, Berkshire Hathaway. Bono, solistul trupei U2, a devenit cel mai mare avocat al Africii, ca promotor infocat al campaniilor impotriva SIDA si a malariei. Dupa ce in 2006 a fost decorat de regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii, Bono a declarat ca la un moment dat s-a aflat chiar in pericol de a fi exclus din trupa U2 pentru ca si-a dedicat tot timpul acestor campanii. Iar actrita Angelina Jolie a fost numita Ambasadorul Bunavointei pentru Organizatia Natiunilor Unite si s-a implicat in campaniile din Africa impotriva SIDA. Tendinta ia amploare intr-un moment in care stilul de viata al superbogatilor aminteste de epoca victoriana, ramasa in istorie ca o perioada in care lumea a cunoscut o schimbare fara precedent pe plan economic, politic, cultural sau stiintific. Atunci, in Europa si Statele Unite s-au construit cai ferate, iar orase ca Londra sau New York au facut primii pasi catre titlul de metropola (s-au pus bazele metroului, ale sistemului de autostrazi si de canalizare). Industriasii vremii au facut averi imense din exploatarea minelor de carbuni. Insa ceea ce pe unii ii imbogatea pe altii ii omora. In secolul al XIX-lea, in fabrici sau chiar in minele de carbuni ajungeau sa lucreze chiar si copii de 12 ani. Scriitorii vremii, precum Charles Dickens sau Andrew Cronin, au surprins atunci primele cazuri de caritate, in care industriasi sau lorzi impresionati de mizeria in care lucrau copiii le ofereau acestora adapost si educatie.

     

    Contextul actual trimite destul de bine la acele vremuri, pentru ca diferenta dintre clasele sociale in 2007 este cam la fel de mare ca aceea din epoca victoriana. Dupa datele Bancii Mondiale, numarul celor ce traiau in 2004 cu mai putin de un dolar pe zi era de circa 985 de milioane, majoritatea in Africa si Asia. Conform Organizatiei Internationale a Muncii, exista 200 de milioane de copii intre 5 si 15 ani care sunt obligati sa lucreze in mine, constructii, in conditii care le pun in pericol sanatatea. Iar Organizatia Mondiala a Sanatatii contabilizeaza in fiecare an 300 de milioane de cazuri noi de malarie, din care peste un milion sunt mortale.

    La polul opus, numarul miliardarilor bate record dupa record, iar averile sunt din nou facute peste noapte – acum nu in indepartatele colonii, ci in consiliile de administratie ale fondurilor de investitii sau din marile tranzactii globale. Forbes a estimat anul acesta ca exista 946 de miliardari in toata lumea, din care 178 sunt nou-veniti in topul celor bogati. Doua treimi dintre miliardarii din 2006 au devenit si mai bogati, iar averea totala a celor inclusi in top este de 2.570 de miliarde de euro. In topul antreprenorilor care traiesc extravagant se afla Lakshmi Mittal, care a achizitionat o casa in Londra pentru 102 milioane de euro, sau Sir Philip Green, unul din cei mai mari proprietari de lanturi de magazine din Marea Britanie, intre care Bhs, Dorothy Perkins, Miss Selfridge, Top Shop sau Etam. In martie, cand si-a aniversat 55 de ani, Green a petrecut alaturi de 100 de prieteni intr-o excursie de lux de cinci zile in Maldive, pe o insula inchiriata special pentru petrecere. Presa a scris ca petrecerea, unde s-ar fi baut 3.000 de sticle de sampanie si ar fi cantat George Michael si Jennifer Lopez, ar fi costat aproape 30 de milioane de euro. Asta dupa ce la implinirea varstei de 50 de ani a cheltuit 7,3 milioane de euro pentru un chef cu 250 de invitati in Cipru.

     

    In perioadele de repaus dupa megapetreceri sau satui sa colinde lumea in jet-ul privat, oamenii de afaceri incep sa se identifice cu predecesorii lor victorieni si simt nevoia sa compenseze intr-un fel cheltuielile nelimitate. Chiar daca nu intotdeauna din pura pornire umanitara. Acum trei ani, pe cand a incercat sa cumpere lantul de magazine Marks & Spencer, Philip Green s-a confruntat cu comentarii negative din presa despre lipsa de responsabilitate sociala corporatista a companiei sale, Arcadia; imediat, Green a anuntat ca aloca 1,25 milioane de lire sterline pentru un program de sponsorizare a scolilor.

     

    Antreprenorii au adaptat insa ideea de caritate la vremurile actuale. Adica aplica la fiecare donatie regulile de business dupa care isi conduc compania si care i-au imbogatit. Astfel, decid sa „investeasca“ intr-o cauza umanitara numai in cazul in care „planul de afaceri“ este profitabil si pot sa stie foarte clar utilizarea pe care o vor avea banii.

     

    De exemplu, investitorul Arpad Busson, care a facut avere din fonduri de hedging, sustine Absolute Return for Kids (ARK), o fundatie inregistrata in Marea Britanie si a carei misiune este „sa transforme vietile copiilor care sunt victime ale abuzului, ale disabilitatilor, ale bolilor si ale saraciei“. Fundatia, printre donatorii careia se numara mai ales oameni din industria fondurilor de investitii, a strans anul trecut 25,6 milioane de euro la o petrecere organizata la Marlborough House. Intrebat despre munca sa la fundatie, Busson a explicat in termeni economici limpezi: „Am dorit sa aplicam experienta de afaceri in filantropie, sa evaluam incasarile riguros si sa garantam celor care doneaza ca banii vor fi folositi corespunzator. Am delegat cele mai bune echipe de management sa realizeze proiecte potrivite pentru copii“. In rest, cand nu face bani, Busson isi duce viata intre Londra, Bahamas si Riviera franceza si ramane un client de vaza al tabloidelor europene, care i-au disecat cu placere relatiile amoroase cu modelul Elle Macpherson sau cu actrita Farrah Fawcett.

     

    Petrecerile si balurile de binefacere date de oamenii de afaceri au inspirat si institutiile internationale sa organizeze astfel de evenimente, unde participa, din nou, numai cei privilegiati. De exemplu, in martie, UNICEF Londra a organizat in sala Guildhall „Dineul tarilor“, un banchet somptuos animat de interpreta de muzica clasica Katherine Jenkins si de balerina Darcey Bussell. Biletele au costat 2.200 de euro, iar oaspetii s-au delectat cu un meniu de opt feluri pregatit de bucatarul britanic Tom Aikens – caviar cu piure de avocado, homar si salata de anghinare sau peste cu sos de creveti.

     

    La noi, UNICEF a dat tonul marilor gale caritabile organizate in Romania in martie 2005. Conceptul a evoluat, iar cea mai recenta gala, din octombrie 2006, a imbinat prezentarile de moda cu festinul gastronomic, gratie unor designeri din Romania, Franta, Italia si Pakistan, respectiv preparatelor culinare asiatice. Reprezentantii UNICEF au tintit de aceasta data companiile, care au donat 100.000 de euro la fiecare astfel de gala.

     

    In fine, pentru magnatii care se doresc mai originali, copiii din Africa si victimele uraganelor incep sa fie deja destinatii banale. Asa a aparut curentul „filmantropic“ – sponsorizarea de catre oamenii de afaceri a unor filme despre cauze umanitare. Este cazul lui Ted Leonsis, fost vicepresedinte al AOL, care a demisionat in decembrie anul trecut pentru a se dedica „filmantropicii“. Prima sa productie este „Nanking“, un film despre masacrul a 300.000 de chinezi in anii ’30 si care a avut premiera la Festivalul Sundance. Leonsis a cheltuit cam 2 milioane de dolari pentru finantarea productiei. La randul sau, Albie Hecht, fost director in conglomeratul media Viacom, a finantat si produs documentarul „War/Dance“, despre soarta copiilor refugiati in Uganda.

  • Portocalul mecanic

    Experiment involuntar al Hollywoodului, „Iluzionistul“ aparea la cateva saptamani inainte de „The Prestige“, intr-o incercare de a acoperi un domeniu destul de putin abordat de cinematografia americana: lumea iluzionistilor.

     

    Film fara indoiala mai onest decat succesorul sau, „Iluzionistul“ nu se arunca in fantasmagorii tehnice si rasturnari de situatie care sa sfideze inteligenta spectatorului, ci spune o poveste in acelasi timp romantica si captivanta despre un iluzionist celebru in Viena sfarsitului de secol al XVIII-lea.

     

    Pe scenele din orasul austriac apare un carismatic si misterios iluzionist, Eisenheim (Edward Norton), care ajunge aproape imediat un notoriu entertainer – dovada vie ca magia, in care nimeni nu mai credea, exista inca. Dar celebritatea lui Eisenheim il nemultumeste pe printul mostenitor Leopold (Rufus Sewell), a carui popularitate e in continua scadere, poate si din cauza rigorii sale rationaliste usor obsesive. Printul, un adevarat exemplu de „control freak“, are si un alt motiv sa-l urasca pe Eisenheim: acesta a fost marea dragoste de tinerete a logodnicei sale, frumoasa Sophie von Teschen (Jessica Biel), care nu-l poate privi nici acum cu indiferenta pe iluzionist. Hotarat sa scape de rival, Leopold il insarcineaza pe omul sau de incredere, inspectorul Uhl (Paul Giamatti), sa-l urmareasca pe Eisenheim si sa gaseasca dovada ca acesta este un impostor. O cursa stransa incepe intre cei doi, o cursa al carei deznodamant schimba soarta intregii tari si le pune tuturor protagonistilor vietile in pericol.

     

    Chiar daca nici regizorul si scenaristul „Iluzionistului“, Neil Burger, nu s-a putut stapani sa croseteze putin pe ideea ca „totul este un truc, nimic nu-i ceea ce pare“ (acesta este si tagline-ul filmului), desfasurarea actiunii nu derapeaza deranjant si ii garanteaza spectatorului o atmosfera cat se poate de romantica, a unui oras minunat (filmarile au fost realizate la Praga), martor al unor evenimente care infierbanta imaginatia.

     

    In acelasi timp, „Iluzionistul“ este unul din acele rare filme care reordoneaza detalii istorice reale intr-o poveste daca nu verosimila, macar ingenioasa. Cu riscul de a dezvalui o parte din deznodamantul filmului (repet, nimic nu este ceea ce pare a fi), trebuie precizat ca personajul interpretat de Rufus Sewell este inspirat din viata unicului fiu al imparatului Franz Josef, printul mostenitor Rudolf. Acesta a fost descoperit mort, alaturi de amanta sa, baroneasa Maria Vitsera, pe domeniul de vanatoare al familiei imperiale. Conform raportului politiei, printul si-a ucis amanta, care voia sa-l paraseasca, dupa care s-a impuscat in cap. Cazul a tinut prima pagina a ziarelor, existand intotdeauna banuiala ca a fost vorba, de fapt, despre o dubla crima si nu de o sinucidere. In scenariul lui Burger, iluzionistul are grija ca deznodamantul filmului sa fie in buna si sanatoasa traditie a happy-end-ului hollywoodian, dotat in acest caz si cu o seama de rasturnari de situatie care nu par sa strice deloc.

     

    Cu un Rufus Sewell excelent (actorul britanic se specializeaza tot mai mult pe roluri negative) si un Edward Norton care nu dezamageste cu absolut nimic, „Iluzionistul“ reprezinta in acelasi timp un moment de cotitura in cariera supraapreciatei (cel putin in randul adolescentilor si al fanilor dulceagului serial „Seventh Heaven“) Jessica Biel, care aici lasa costumele futuriste si avioanele schizofrenice din „Blade: Trinity“ si „Stealth, pericol invizibil“ pentru elegante pelerine intunecate si calesti trase de cai pe caldaramul unei Viene doritoare sa viseze si sa fie socata de trucurile lui Eisenheim.

     

    Si nici acestea nu sunt de lepadat. Pentru a-i consuma lui Burger cat mai putin din bugetul de efecte speciale, Norton a repetat ore in sir trucurile si numerele de prestidigitatie din film, devenind el insusi un magician. Iar daca trucul portocalului, cu copacelul care da flori si fructe sub ochii spectatorilor, vi se pare prea tras de par, fiti fara grija: oricat de neverosimil ar parea, acesta a fost lansat de un magician francez, Jean-Eugcne Robert-Houdin, exact in perioada in care se intampla evenimentele din „Iluzionistul“. Trucul, care se baza pe un mecanism actionat de pedale, avea sa devina ultima creatie notabila din perioada „automatelor“, papusi miscatoare si jucarii mecanice foarte la moda mai ales in secolul al XVIII-lea. Prin urmare, nimic nu e ceea ce pare a fi – cu cateva exceptii.

     

    ILUZIONISTUL / THE ILLUSIONIST. R: NEIL BURGER. D: EDWARD NORTON, JESSICA BIEL, RUFUS SEWELL, PAUL GIAMATTI, EDDIE MARSAN, AARON JOHNSON, ERICH REDMAN. DIN 11 MAI

  • Lumea lui Eltin

    Desi se spune ca, in general, oamenii sunt cei care isi cauta cartile de care au nevoie, e foarte raspandita si ideea ca exista carti care isi cheama, in anumite momente, cititorii. Doar luand serios in considerare aceasta a doua ipoteza imi pot explica de ce mi-a sarit in ochi volumul lui Martin McCauley „Banditi, gangsteri si mafie“.

     

    Doar cu o zi inainte, toate jurnalele de stiri anuntau moartea lui Boris Eltin. Iar Eltin este chiar personajul central al acestei carti fascinante, de multe ori nedreapta, dar si dureros de exacta; o carte plina de informatii surprinzatoare si care se citeste ca un roman, desi autorul pretinde ca a exilat din paginile sale orice elan fictional. Sigur ca, la atat de scurta vreme dupa disparitia fizica a fostului presedinte rus, ar trebui sa luam aminte la vechiul dicton „De mortui nihil nisi bene“ si sa uitam toate petele din biografia sa. Istoria insa nu pare prea dispusa sa ierte. Caderea comunismului, in 1991, a insemnat pentru multi speranta ca Rusia se va transforma intr-o economie de piata infloritoare cat ai clipi. In locul unui capitalism civilizat, tara a avut insa parte de un sistem in care legea (sau mai degraba faradelegea) au facut-o banditii si gangsterii, care au corupt guvernul, au slabit statul si l-au facut sa functioneze in favoarea propriilor lor interese. Mai departe, oligarhii („banditii voiajori“, cum ii numeste McCauley) au cumparat  bunavointa presedintelui Eltin. Unul dintre rezultate a fost saracirea celei mai mari parti a populatiei, dar si acumularea de bogatii imense in vistieriile unor Abramovici sau Berezovski. Eroul negativ al acestei povesti despre transformarea radicala a imperiului sovietic a fost, in opinia autorului, Boris Eltin. Ridicat pe valul unei extrordinare popularitati, el a prezidat colapsul statului rus. Comportandu-se ca un lider bolsevic si lunecand ireversibil in viciul alcoolismului, a permis „curtii“ sale si „grupurilor de interese“ sa se imbogateasca peste masura. Trebuie totusi recunoscut, si McCauley o face, ca inceputurile presedintiei lui Eltin, dupa refuzul acestuia de a lucra in tandem cu Gorbaciov, s-au desfasurat promitator. Nu degeaba multi analisti (Leon Aron, Lilia Sevtova) l-au considerat, si continua s-o faca, drept eroul anilor ’90, un luptator impotriva fortelor retrograde. Cititi deci una dintre cele mai lucide incercari de deslusire a tsunami-ului politic abatut peste Rusia dupa anul 1992.

     

    Martin McCauley, „Banditi, gangsteri si mafie. Rusia, statele baltice si CSI dupa anul 1992“,

    Editura Allfa, Bucuresti, 2006

  • Noutati

    Razboiul pentru imagine

    Dupa 1989, numarul lucrarilor consacrate celui de-al Doilea Razboi Mondial s-a aflat intr-o crestere semnificativa, iar editiile de documente si memorialistica, sintezele si analizele au putut sa depaseasca nenumaratele constrangeri ideologice carora li se supuneau inainte. Totusi, preocuparile istoriografiei noastre pentru propaganda de razboi au ramas destul de limitate. Acum, autoarea prezentului studiu, Mioara Anton, cercetatoare in cadrul Institutului de istorie „N. Iorga“, sustine ca demersul sau se situeaza „pe linia recuperarii unei parti a razboiului mai putin abordate inainte de 1989 si in totalitate abandonate dupa aceasta data“. Citind aceasta carte veti avea prilejul sa contemplati doua Romanii: cea a propagandei, mitica si eroica, si cea a realitatii din anii razboiului, inspaimantata de bombardamentele aliate si de spectrul unei ocupatii sovietice.

     

    Mioara Anton, „Propaganda si razboi“,

    Editura Tritonic, Bucuresti, 2007

     

     

    Stand-up tragedy

    Tradus in franceza prin „A l’estomac“ (adica, daca vreti, „In plex“), acest nou roman al lui Chuck Palahniuk, „portdrapelul american al generatiei nihiliste“, deruleaza o poveste de soc, ca un reality show cu protagonisti intelectuali. Un palc de scriitori egotisti, functionand la randament optim doar atunci cand dau frau liber ostilitatii, se aduna sa-si scrie opera capitala, dar se trezesc intr-un teatru subteran, fara speranta de mai iesi vreodata la lumina zilei. Captivi in acest univers underground, isi povestesc fiecare traumatismul ce l-a adus in aceasta fictiune „live“. Povestea lor colectiva este o creatie care se exprima la persoana intai plural si aduce episodic in prim-plan pe cate unul dintre ei. Ca intr-o terapie de grup sau ca pe podiumul de stand-up comedy, fiecare inainteaza in oroare si nebunie, impingand dincolo de orice limita granitele sordidului.

     

    Chuck Palahniuk, „Bantuitii“,

    Editura Polirom, Iasi, 2007

  • Adio mariri de salariu

    Excursii in jungla amazoniana, descoperirea secretelor Marii Rosii sau seri cu adrenalina in cazinourile din Las Vegas sunt cele mai noi stimulente cu care companiile vor sa inlocuiasca sau sa suplimenteze traditionalele prime si bonusuri.

     

    Promovate sub numele de „incentives“ („stimulente“), vacantele oferite de companii sunt de fapt o forma de team-building mai aparte, reprezentand uneori partea cea mai interesanta din planurile de motivare pe care le propun departamentele de resurse umane. Pentru ca specialistii in resurse umane au ajuns la concluzia ca de multe ori ideea unei excursii cu toate cheltuielile platite se  poate dovedi mai motivanta decat o crestere de leafa sau o prima.

     

    „Varianta aceasta a fost luata in calcul pentru prima data in urma cu cativa ani. Ne doream sa diversificam pachetele de motivare acordate angajatilor, iar raspunsul ne-a venit destul de simplu, incercand sa trecem in revista ce anume am cumpara cu niste bani suplimentari (gandindu-ne la bonus). Vacanta ideala a fost unul dintre raspunsurile preferate“, spune Cristina Munteanu, director de comunicare si imagine al companiei farmaceutice Relad, care a organizat prima excursie „incentive“ in Thailanda in 2003.

     

    Nevoia de diversificare a stimulentelor pentru angajati a dat nastere unei piete care a ajuns in 2006 la aproximativ 30 de milioane de euro si care este impartita intre agentiile de turism si companiile specializate in astfel de evenimente. Specialistii spun ca piata de „incentive“ a crescut in medie cu 25% in fiecare an.

     

    La ora actuala, ofertele de acest gen merg de la croaziere in Caraibe (agentia de turism Happy Tour) si pana la sejururi de 12 zile in Antarctica, cu vizite in coloniile de pinguini, zboruri cu aparate MiG 24 in jurul Moscovei sau curse pe circuitul de la Silverstone cu masini Ferrari (compania Incentive Insight).

     

    Nicolae Demetriade, presedintele agentiei de turism Happy Tour, spune ca a introdus in portofoliul agentiei produse tip „incentive“ dupa ce a lucrat cu companii multinationale care au solicitat evenimente sau vacante. „Primele actiuni de «incentive»  au aparut in anul 2000 si au fost realizate in strainatate, in capitale europene care asigura conditiile necesare, respectiv cazare pentru grupuri de peste 100 de persoane, sali de conferinte, servicii adecvate acestui gen de actiuni“, afirma Demetriade, care spune ca turismul de tip „incentive“ a avut in 2006 o contributie de 10% la cifra de afaceri de 36 de milioane de euro a companiei.

     

    In 2004 a aparut si o companie specializata in astfel de produse, Incentive In-sight. „Pentru impact, strategiile noastre de marketing trebuia sa fie mereu sustinute de evenimente creative cu elemente care captau atentia. Furnizorii de servicii turistice se limitau la aspectele logistice, agentiile cu care am lucrat pareau sa aiba aceleasi raspunsuri pentru orice problema. Asa au aparut intrebarile“, spune Mihai Prisecaru, director de vanzari si marketing la Incentive Insight, care a infiintat compania dupa ce a renuntat la functia de director regional pentru Europa de Sud-Est in cadrul Sony Professional, divizia de echipamente profesionale a Sony. Prisecaru spune ca, in prezent, 70% dintre clienti sunt companii multinationale, precum Carrefour, Danone, Schering sau Siemens. Partea de premiere prin evenimente externe a reprezentat 30% din veniturile agentiei, adica aproximativ 500.000 de euro.

     

    Cursa pentru castigarea excursiilor de premiere dureaza uneori un an intreg, iar trecerea liniei de sosire este conditionata de indeplinirea unor anumite obiective de performanta. Insa tot mai multi angajati sunt atrasi de mirajul unei calatorii in locuri nemaivazute, organizate pana la cel mai mic detaliu. „Sunt o mare pasionata de calatorii si pana acum cativa ani economiseam la sange pentru o vacanta in strainatate. Nici nu se terminau bine sarbatorile de iarna ca incepeam sa pun deoparte pentru o saptamana de soare in Europa, dupa care nici nu mi se ducea bine bronzul, ca din nou strangeam din dinti ca sa-mi permit o vacanta de iarna la schi in Austria“, comenteaza Cristina Dumitrescu, care pana acum doi ani a lucrat la o firma de consultanta in management cu doar cinci angajati. „Lucrurile s-au schimbat odata cu noul loc de munca, unde bonusul de sfarsit de an reprezinta o vacanta intr-o destinatie noua“, zice Dumitrescu.

     

    Si Tereza Popescu, farmacist, spune ca noile metode de stimulare prin excursii i-au priit. „In ultimii cinci ani plec in strainatate in medie de trei ori pe an in vacanta. Am vizitat pe rand Dubai, Thailanda, Spania, Egipt, Tunisia, Cipru si multe alte locuri“, spune Popescu, proprietar de farmacie, care a castigat aceste stimulente de la par-tenerii de afaceri.

     

    Componenta turistica a unor astfel de produse iese de fiecare data in evidenta, insa jucatorii de pe piata spun ca, in cazul excursiilor oferite in chip de premiu, ideea este sa le dai ocazia participantilor ca, pe fundalul soarelui Mediteranei sau al luminilor Parisului, sa participe la dezbaterea strategiilor corporatiei. „Aceasta motivare combina distractia in echipa si suspansul dat de necunoasterea detaliilor cu sesiunile de learning. Adesea, includem si momente cu valente profesionale (vizite la sediile partenerilor, studii de caz, mini-training-uri)“, spune Cristina Munteanu de la Relad.

     

    Iar organizarea este de fiecare data minutioasa. Mihai Prisecaru de la Incentive Insight isi aminteste de o excursie de cinci zile in Tenerife. De fiecare data, programul a implicat munca de echipa si a urmarit sa dezvolte la angajati tocmai acele abilitati de care are nevoie compania. „Incalzirea“ a constat intr-o incursiune cu jeep-ul pe insula. Fiecare echipa a trebuit sa gaseasca, cu ajutorul hartii, si sa imortalizeze cu aparatul de fotografiat cele mai spectaculoase forme de stanci de pe insula. Indicii primeau doar castigatorii din echipele care participasera mai inainte la cateva concursuri pe diverse teme. Evenimentele au continuat cu o simulare de regata „intr-un loc unde balenele si delfinii sunt la ei acasa“, spune Prisecaru: participantii s-au transformat in echipaj si si-au demonstrat abilitatile lucrand pe echipe.

     

    Excursiile de acest tip reprezinta si ocazii de a calatori in locuri mai greu accesibile, de exemplu la Las Vegas. Iar competitia nu lipseste intr-o astfel de excursie. Prisecaru povesteste ca in excursia la Las Vegas, participantii, impartiti pe echipe de cate 2-3 persoane, au avut la dispozitie pe toata perioada sejurului cate o camera de luat vederi pentru a putea face propriul lor film: „Cele mai bune prestatii artistice au fost recom-pensate in cadrul unei seri festive unde s-au decernat premiile Best Tuxedo Awards“.

     

    Companiile gasesc in fiecare an destinatii noi care sa trezeasca pofta de viata a angajatilor sau partenerilor de afaceri. „Daca la inceput s-a apelat la destinatiile clasice, Turcia, Grecia, Spania, acum sunt solicitari pentru Africa de Sud, Dubai, Caraibe sau pe vase de croaziera. In topul destinatiilor, ultima moda sunt calatoriile pe vase de croaziera, unde se ofera absolut toate conditiile necesare activitatilor de echipa“, sustine Nicolae Demetriade.

  • Muzicantii din padure

    O trupa adepta a misticismului oriental careia ii place sa concerteze in locuri neconventionale merita prezentata cititorilor, chiar daca mare parte a presei n-ar baga-o in seama.

     

    De fiecare data cand scriu articole de muzica pentru BUSINESS Magazin apare o problema spinoasa: ce anume constituie un subiect potrivit pentru cititorii revistei? Exista muzica despre care, evident, lumea trebuie sa afle. Mare parte a acestei muzici provine de la vedete atat de cunoscute, incat numele lor de familie sunt superflue – ne referim aici la Kylie-ile, la Justinii si la Beyonce-ele lumii. Ei reprezinta subiecte indispensabile pentru jurnalistii de muzica, fiind materie prima pentru prima pagina a tabloidelor. Apoi avem persoanele din „Divizia B“. Probabil ca Jarvis Cocker a lansat un nou album, probabil ca vreun batran artist important brit-pop incearca sa se reinventeze… Bun, numai cei obsedati de muzica sunt incantati din cale-afara de Damon Albarn sau Jarvis, dar cel putin exista o probabilitate rezonabila sa fi auzit si dumneavoastra de ei mai inainte. Urmeaza, mult sub Brett, Damon & Co., materialele care ridica indoieli – EP-uri lansate de trupe despre care vorbeste toata lumea din industria muzicala, dar care s-ar putea sa nu atraga niciodata fani dincolo de segmentul celor inraiti (hard core). Albume ale unor trupe din orasele ale Americii, ridicate la rangul de cult de catre fanii de pe Internet. Iti trebuie un motiv cu adevarat bun pentru a baga niste necunoscuti pe gatul publicului cititor, altfel incepe sa semene nescuzabil de mult a capriciu. In aceasta saptamana o sa va rog sa-mi suportati capriciul. Am descoperit recent o trupa care se afla sub limita vizibila de catre majoritatea mass-media, dar care face una dintre cele mai frumoase muzici pe care le-am auzit in viata mea.

     

    Cu exceptia cazului in care v-ati petrecut ultimii trei ani intr-o manastire, atunci stiti probabil ca muzica folk sau nu-folk este destul de la moda. De la Devendra Barnhart si Joanna Newsom in SUA la Tunng si Kid Creosote in Marea Britanie, scena muzicala e plina de pustani care canta despre balauri si marinari si canta la harpa si „kromhorn“ (inainte sa ma intrebati, va spun ca e un ciudat instrument medieval de suflat). Lewis & Clarke sunt o componenta esentiala a aceleiasi scene, muzica lor fiind facuta cu harpa, chitara, flaut si fluiere, care se imbina pentru a crea un miraj sonor superb si licaritor.

     

    Ceea ce-i diferentiaza pe Lewis & Clarke de restul muzicienilor folk este intensitatea lor. Ei nu se joaca. Nu se dau drept adoratori de copaci si nu poarta caftane in week-end (impresie pe care ti-o lasa, vrei-nu vrei, pustii parizieni bogati dintr-o trupa careia i se face publicitate exagerata, Cocorosie). Mai intai, Lewis & Clarke sunt adepti ai misticismului oriental, care merge mana in mana de multa vreme cu scena folk britanica si cea americana. Site-ul lor web contine putine informatii despre ei, fiind mai degraba plin de propozitii de genul: „Daca energia vitala curge in jos, fara sa fie impiedicata, atunci anima invinge animus: nu apare niciun spirit-trup sau Floare de Aur“. Dau un premiu in bani cui imi scrie ce inseamna asta.

     

    Muzica lor este plina tocmai de acest fel de misticism si, oricat de pretentios ar suna, de spiritualitate. Cantecele lor au un fel de intensitate spirituala rar auzita; cea mai buna comparatie este cu legendarul cantautor al anilor saizeci, Nick Drake.

     

    Chiar daca numele ar sugera contrariul, Lewis & Clarke sunt de fapt un singur om, Lou Rogai, acompaniat de o trupa mereu in schimbare de muzicieni. De loc din Pennsylvania, a compus ultimul album, cu un titlu potrivit ales, „Blasts of Holy Birth“, inainte de nasterea fiului sau. Asa cum va asteptati, este un album care trateaza teme cosmice, viata, moartea, universul, aproape orice.

     

    Daca sperati sa o vedeti live, se pare ca trupa evita cluburile, concertand numai in spatii „neconventionale“. Galeriile de arta se numara printre locurile preferate, la fel ca si padurile. Asadar, daca se intampla sa auziti un sunet ca de pe alta lume ce vine dinspre o padure, s-ar putea sa fie o idee buna sa va luati dupa el. Nu veti fi dezamagiti.

     

    In romaneste de Loredana Fratila-Cristescu

  • Management à la Coelho

    Desi fratii Grimm, regi ai fictiunii, erau nemti, e greu de imaginat ca un german, de ieri sau de azi, sa se foloseasca de articulatiile fictiunii ca sa demonstreze cum ar trebui sa functioneze un management modern.

     

    Ei bine, nu numai ca Sascha Kugler, autorul volumului „Principiul lui Alchimedus“, este neamt si se ocupa de management, dar, in plus, face risipa de vorbe si bate campii fictiunii pornind de la niste nazdravanii axiomatice produse de mintea efervescenta a lui Paulo Coelho. Inca de la inceput, autorul isi fixeaza teritoriul, cu o incercare de definire a marii sale descoperiri: „Alchimedus“, in viziunea lui Kugler, este un altoi lingvistic intre Alchimistul (coelhan, desigur) si Arhimede, cel cu strigatul „Evrika“ si cu principiul care ii poarta numele. Daca va amintiti romanul brazilianului, acolo era vorba despre o cautare, cea a pastorului andaluz Santiago, plecat sa gaseasca o comoara ingropata la temelia piramidelor. La un moment dat, harul sau va fi pus la incercare, atunci cand va trebui sa insufle energie unui mic intreprinzator aflat in pragul falimentului, un sticlar. Nu numai ca il scoate din marasm, dar il si ajuta sa se ridice la inaltimea viziunilor sale. Pornind de la aceasta pilda, Kugler formuleaza cel mai important postulat al principiului alchimedic: „Daca eu ma dezvolt, voi atrage si alti oameni care se vor dezvolta la randul lor. Iar daca totul in jur evolueaza, aceasta situatie se va rasfrange si asupra dumneavoastra“. Daca veti porni intr-o calatorie (ceea ce, in cazul nostru, trebuie citit ca o metafora a ideii de afacere), trebuie sa va indreptati atentia asupra telurilor si a viziunilor dumneavoastra si sa descoperiti ca intotdeauna pentru a izbandi este nevoie de conlucrarea a trei forte: omul, instrumentul si inspiratia. Un principiu triadic, precum in marile secrete alchimice. Ceea ce urmeaza nu este decat o explicare, in capitole separate, a fiecaruia dintre aceste elemente si a modului cum trebuie realizat echilibrul intre ele: cum sa conduceti si sa motivati si alti oameni, cum sa va puneti in valoare intreaga vointa si putere de munca; cum sa descoperiti instrumentarul economic si tehnic cu care sa faceti fata crizelor din organizatie; cum sa aflati caile optime de a va descatusa energia cu care va desenati viitorul. Adica niste principii care, curatate atent de sosul lor alchimic, sunt chiar sanatoase.

     

    Sascha Kugler, „Principiul lui Alchimedus“,

    Editura Humanitas, Bucuresti, 2007

  • Noutati

    Asteptand-o pe Ioana

     

    Noul roman al lui Stelian Turlea a aparut la Editura Polirom. Desi este ultimul publicat, a fost scris de autor in tinerete, in anii ’70. Pe atunci, din motive politice, n-a putut vedea lumina tiparului. Cartea ramasa in sertar a fost reluata, cu marunte revizuiri de ordin stilistic, si publicata dupa 30 de ani. Este un roman a carui actiune se petrece in timpul comunismului, cele mai multe personaje fiind din lumea presei. In esenta, este romanul unei iubiri si al unui esec:  tanarul Andrei Vladescu isi respecta legamantul de a o astepta cinci ani pe femeia visurilor lui, in ciuda tentatiilor care il inconjoara. Criticul Daniel Cristea Enache sustine in prefata  ca este „un roman solid si original, epic la modul polifonic, cu adancimi psihologice care asteapta sa fie explorate“ si ca va figura printre cele mai importante carti de proza aparute in 2007.


    Stelian Turlea, „Darul Ioanei“,

    Editura Polirom, Iasi, 2007

     

     

    Un gentleman spargator

     

    Nascut intr-o familie cu dare de mana, Maurice Leblanc face studii stralucite si are prilejul sa-i frecventeze, inca din tinerete, pe Gustave Flaubert, Edmond de Goncourt si Guy de Maupassant si sa patrunda astfel in lumea marilor literati francezi din cea de-a doua jumatate a veacului al XIX-lea. Sedus de stralucirea acestora, declara ca se va apuca de scris, ceea ce si face, dar nu de amorul artei, ci ca sa onoreze o comanda de foileton politist. Asa se va naste Arsène Lupin, unul dintre cele mai faimoase personaje ale literaturii populare din toate timpurile. Volumul „Arsène Lupin 813“, aparut recent in traducere la editura Lucman, pune in scena aventurile unui gentleman spargator, insa difera mult de versiunile foiletonistice ale personajului. Textul, reeditat in 1917, va suferi multiple modificari, din dorinta autorului de a-si spune pasurile antigermane, cu atat mai mult cu cat marele razboi era inca in desfasurare.


    Maurice Leblanc, „Arséne Lupin 813“,

    Editura Lucman, Bucuresti, 2007

  • Colectia de primavara

    De ce lux? Pentru ca secolul pe care il traim ne-a obisnuit nu numai sa reducem timpul de deplasare, dar sa o facem cat mai confortabil cu putinta. In industria de automobile se regasesc momentan doua tendinte importante: protectia mediului, prin propulsoare si combustibili de tip hibrid, si sporirea sigurantei cu ajutorul unor dotari care au devenit standard, chiar si la masini din clasa medie sau mica. Pe langa acestea, mai exista o tendinta manifesta de crestere a vanzarilor la automobilele din clasa premium.

    Cum se vand

    Un test cu un automobil din oferta premium este, ca si pentru automobilele din celelalte clase, un pas inainte catre achizitie. Toti cei responsabili pentru masina pe care o conducem sunt constienti ca sansele de vanzare ale unui automobil cresc vertiginos dupa o vizita la showroom. Prima conditie, aceea de a urca posibilul cumparator in scaunul pilotului, este indeplinita cu ocazia evenimentelor de lansare sau a drive-test-urilor organizate de fiecare showroom. Ce se intampla, insa, cand modelele exclusiviste intarzie sa se dezvaluie cumparatorului roman cu dare de mana ? Clientii nu vor sa astepte luni de zile pana la comercializarea pe piata romaneasca a unui automobil pe care deja l-au vazut la primul salon auto al anului. Decat sa piarda ocazia, unii prefera sa achizitioneze automobilele direct de pe piata europeana sau nord-americana. In plus, modelele noi se succed cu rapiditate, chiar daca sunt folosite aceleasi platforme sau se opereaza doar un facelift al modelului precedent, si presiunea pe dealeri este mare. Expresia “fast fashion” este perfect valabila si pe piata auto; colectiile primavara-vara ale producatorilor de automobile premium devin rapid desuete si sunt inlocuite de moda pentru toamna-iarna.

    Barometrul pietei

    Este cunoscut faptul ca maturitatea unei piete de automobile se poate masura si prin timpul in care un nou model lansat la unul dintre saloanele auto de la Detroit, Frankfurt, Paris sau Geneva ajunge sa fie comercializat in showroom-urile tarii respective. Cu cat timpul este mai scurt, cu atat piata este mai competitiva. Romania castiga timp si imagine in fiecare an, iar rabdarea clientilor de automobile premium nu mai este de mult timp impinsa peste limite. Clientii, la randul lor mai “maturi” si mai pretentiosi, au numai de castigat – masina dorita ajunge mai repede la ei si, poate mai important, comenzile din Romania incep sa cantareasca in cazul automobilelor cu adevarat exclusiviste.
    Astazi, romanul cu dare de mana poate spera intemeiat ca va ajunge proprietarul celei mai frumoase si mai scumpe masini a momentului intr-un interval de timp relativ scurt. Aproape de fiecare data cand un model exclusivist este lansat, chiar daca vorbim de serii strict limitate, se gasesc persoane interesate sa comande aceste piese rare.
    Din pacate pentru frumusetea peisajului stradal de la noi, mai exista si exceptii: cand un producator lanseaza o astfel de serie limitata de doar 500 de unitati, cum a fost cazul Alfa Romeo 8C Competizione, romanii nu sunt chiar “top of the list”. Chiar si asa insa, alte modele, la fel de performante si aproape la fel de rare, ajung sa ruleze pe soselele romanesti imediat dupa lansarile oficiale din Germania sau Statele Unite.

    Direct de pe circuit

    In ciuda etichetei de 88.000 de euro care straluceste pe Audi R8, ultima piesa sport a producatorului auto din Ingolstadt, au fost deja inregistrate 15 comenzi pentru bolidul ce va ajunge in showroom-uri nu mai devreme de aprilie sau mai. Obiectivul Porsche Romania era de 12 automobile vandute in 2007. R8-ul este produs la Neckarsulm, in Germania, intr-un numar de numai 20 de unitati pe zi, confirmand o regula respectata cu sfintenie de retailerii de lux: cu cat mai rara, cu atat mai exclusivista si, deci, mai cautata.
    Sunt disponibile doua motorizari, ambele quattro si de 4,2 litri, ce dezvolta 420 de cai putere la un cuplu maxim de 430 Nm. Cele doua versiuni sunt diferentiate de cutia de viteze si de pretul de achizitie – 105.000 de euro pentru varianta manuala, respectiv 113.000 de euro pentru cea secventiala de tip R-Tronic. Este prima masina de serie a constructorului german ce are motorul amplasat central, in spatele caroseriei. Astfel, cabina a fost impinsa mult in fata, o particularitate imprumutata de la versiunea de curse, motiv pentru care, in ciuda dotarilor interioare de ultima ora, R8 ramane o masina dedicata in totalitate soferului si nu se vrea o limuzina. Locul pasagerilor din spate a fost luat de… motor, care este vizibil atat prin luneta, cat si din interiorul masinii!

    Una alba, alta neagra

    Alta sportiva, dar cu valente serioase de limuzina, este ultimul Quattroporte Automatica lansat de Maserati. Masina a fost prezentata pentru prima oara la Detroit, la inceputul anului, si este deja disponibila pentru clientii din Romania. Pretul modelului porneste de la 98.000 de euro CIP (110.000 de euro cu toate taxele incluse) si se termina, dupa paleta larga de optionale, undeva, la un moment dat… Pe langa configuratia clasica, clientii romani pot opta pentru versiunile Executive GT si Sport GT. Auto Italia a comercializat deja un Quattroporte Automatica, ajuns in posesia antreprenorului italian Antonelo Gamba, actionarul de la Sonoma – firma de confectii din Bacau. Cei dispusi sa mai astepte vor avea posibilitatea de a-si decora garajul cu noul coupe Maserati GranTurismo, desenat de celebrul Pininfarina si lansat la inceputul lui februarie 2007 la Geneva, pe platforma modificata a lui Quattroporte (este cu doar un centimetru mai scurt decat limuzina). GranTurismo va fi echipat, pentru inceput, cu un motor de provenienta Ferrari (marca aflata tot in patrimoniul Fiat), propulsor de 4,2 litri ce dezvolta 405 CP, si va putea fi testat in Romania la sfarsitul anului in curs. Estimarile Auto Italia pentru vanzarile Maserati sunt de aproape 20 de modele, dintre care sapte limuzine Quttroporte Automatica. Ca o comparatie, Fiat a vandut anul trecut 5.800 de Maserati la nivel mondial, in crestere cu 6% fata de anul precedent, dintre care 1.400 au traversat Oceanul, ajungand in Statele Unite. Germania a fost a doua piata importanta pentru Maserati, cu 1.100 de modele cumparate, urmata de Italia, tara mama a marcii, cu doar 400 de unitati.
    In ceea ce priveste alt model al producatorului Fiat, reprezentat in Romania tot de Auto Italia, lucrurile stau diferit. Sunt sanse foarte reduse sa vedem Alfa Romeo 8C Competizione pe soselele noastre, si nu pentru ca nu ar fi fost cereri, ci pentru ca modelul se fabrica intr-o serie limitata la doar 500 de exemplare la nivel mondial. Din acest motiv, toate comenzile au fost centralizate de catre Alfa Romeo in Italia. Alfa Romeo 8C Competizione a fost incoronata cu titlul de “cea mai frumoasa supermasina a anului”, la cea de-a 22-a editie a Festivalului Automobile International din Franta, dupa ce anul trecut producatorul auto din Torino a castigat acelasi premiu pentru coupe-ul Brera.
    Celelalte modele premiate de juriul din care a facut parte si fostul campion de Formula 1 Alain Prost au fost Lamborghini Murcielago LP640, Audi R8 si Porsche 911 Turbo. Alta lansare recenta pe piata de lux mondiala, Rolls-Royce Drophead, modelul convertible al celebrei limuzine britanice Phantom, dezvaluit oficial in luna ianuarie la Detroit, are sanse minime sa ajunga in showroom-urile din Romania anul acesta, pentru ca productia pe un an si jumatate a fost deja comandata in avans. Primul Rolls-Royce Phantom Drophead Coupe destinat pietei americane a fost cumparat la o licitatie de caritate din Florida pentru suma de doua milioane de dolari.

    Germanii s-au grabit

    Revenind la modelele germane, Mercedes a lansat la inceputul anului doua modele foarte puternice si, se pare, foarte cautate in Romania: coupe-ul CL si SUV-ul GL. DaimlerChrysler Automotive Romania a vandut deja 10 modele CL si 39 de SUV-uri, iar estimarile arata ca vor fi vandute 35 si, respectiv, o suta de unitati in 2007. Pentru CL sunt disponibile doua motorizari, V8 pentru CL 500, respectiv V12 pentru CL 600. Preturile pentru cele doua modele pornesc de la 122.000 de euro pentru “motorul mai mic” si 173.000 de euro pentru varful de gama. Pentru SUV-ul GL, pretul de plecare este de minim 66.000 de euro, iar cea mai scumpa versiune pleaca de la 89.000 de euro. Desi nu este inca prezenta in showroom-uri, Clasa C este purtatorul drapelului in ceea ce priveste previziunile pentru numarul de unitati vandute – peste 500 de masini, in cele 7 luni ramase pana la finele anului 2007. Competitorul Mercedes pentru Clasa C este noul BMW seria 5, lansat oficial in Romania la jumatatea lunii martie. Tot atunci, Automobile Bavaria, importatorul oficial al marcii in Romania, a lansat si noul X5, SUV-ul care trebuie sa concureze cu recent lansatul GL al rivalilor din Stuttgart. Exceptii de genul Alfa Romeo 8C Competizione sau Rolls-Royce Phantom Drophead nu pot contesta ascensiunea pietei auto premium din Romania. Odata cu cresterea performantelor acesteia, clientii nerabdatori vor avea sanse tot mai mari sa-si cumpere rapid masina visurilor fara sa treaca granitele tarii.

    Audi R8
    R8-ul a fost vazut pentru prima data la Salonul Auto de la Paris, la sfarsitul anului trecut, si a strabatut drumul pana la Bucuresti in mai putin de sase luni, pana la lansarea oficiala din Romania. Porsche Romania, importatorul oficial al marcii, a inregistrat deja 15 comenzi pentru modelul super-sportiv

    Maserati Quattroporte Automatica
    La numai cateva saptamani de la lansarea oficiala de la Detroit, “nava amiral” de la Maserati a fost prezentata si in showroom-uri. Auto Italia, importatorul masinii in Romania, a vandut deja un model din obiectivul de 7 unitati pe care si l-a fixat pentru 2007, dar tot unui antreprenor italian, Antonelo Gamba, actionar la firma de confectii Sonoma din Bacau.

    Pentru ele mai asteptam
    Noul coupe de la Maserati, GranTurismo, lansat in luna februarie la Geneva, precum si Rolls-Royce Drophead, prezentat la acelasi salon, se vor lasa asteptate in showroom-uri pana la finele lui 2007, respectiv jumatatea lui 2008. Modelul britanic a fost comandat in avans pentru un an si jumatate de productie, dar va ajunge cu siguranta si in Romania. Nu se poate spune acelasi lucru despre “cea mai frumoasa supermasina a anului”, asa cum a fost numita Alfa Romeo 8C Competizione la cea de-a 22-a editie a Festival Automobile International din Franta. Din cauza seriei limitate la doar 500 de exemplare la nivel mondial, comenzile primite de Auto Italia nu vor fi onorate.