BusinessMagazin

Category: Business Hi-Tech

Știri și articole interesante din afacerile în domeniul Hi-Tech – informații din domeniul IT, comunicații și altele

  • Roiuri de sms-uri

    Swarmteams este un serviciu de comunicatii in grup. Cei care l-au lansat spun ca s-au inspirat din lumea animalelor, insa e greu de crezut ca ar putea tenta pe altcineva decat „homini GTS“.

     

    Odata ce ti-ai facut un cont cu nume de utilizator si parola si ti-ai convins si persoanele cunoscute sa faca la fel, apar mai multe dileme cand trebuie sa comunici ceva. Pentru ca ai la dispozitie sms-ul, mesageria instant prin MSN, Skype sau ICQ, feed-uri RSS pentru cei care au programe de citire ale acestui format si chiar verbal, prin VoIP. Sau, de ce nu, toate la un loc, bifand inainte de a trimite mesajul toate casutele cu modalitati de expediere.

     

    Swarmteams este probabil cel mai ambitios serviciu ce foloseste internetul, iar proprietarii companiei spun ca sursa de inspiratie a conceptului a fost „comportamentul de grup al animalelor“. Totusi, serviciul e proaspat lansat si se observa locuri in care ar mai putea fi imbunatatit. Dar, odata depasiti pasii dificili, serviciul functioneaza fara probleme, chiar si pentru Romania. Iar in cazul sms-urilor, limita creditului lunar gratuit este de 50. Altfel, orice client poate cumpara credit pentru a-l folosi cu sms-uri suplimentare, taxate cu 10 centi/mesaj. Un alt avantaj ar fi acela ca serviciul nu necesita instalare si poate fi folosit prin intermediul unui calculator cu o conexiune la internet.

     

    Avand sediul la Belfast, cei sase din echipa „swarmteams“ tocmai au inceput sa accepte metode de plata pentru clientii serviciului, numarul celor care se vor putea inscrie pentru varianta gratuita fiind limitat.

     

    Swarmteams a fost dezvoltat cu gandul la unele cercetari in biologie care au avut ca obiect de studiu sistemele de comunicare intre membrii unor comunitati mari cum sunt micro-organismele, furnicile sau albinele. Facand o analogie putin fortata, oamenii dintr-un grup format pe swarmteams comunica toti unul cu celalalt, mesajele fiind vazute „by default“ de toti membrii.

     

    Ceea ce ar putea pune pe ganduri un posibil abonat al serviciului este faptul ca pe site, in spatele rubricii de contact cu administratorii portalului, se ascunde o simpla interfata de trimis e-mail-uri, lipsita de telefon sau ID-uri de messenger. Dar, in fond, discretia e o mare calitate. 100% umana.

  • De la Pamant la Mir

    La aproape un veac si jumatate de la zborul uriasei ghiulele atintite spre Luna de distinsul presedinte al tot pe atat de distinsului Club al armelor, Impey Barbicane, omul mai face un pas mic in cucerirea spatiului extraterestru: turismul extraorbital.

     

    Anousheh Ansari e mai mult decat o stire a zilei. A ajuns in Statele Unite in 1984. Avea 18 ani si nu stia mai mult de cateva cuvinte in limba engleza. Cativa ani mai tarziu absolvea Universitatea George Mason si se angaja la o companie din domeniul telecomunicatiilor, cumparata ulterior de Verizon. Acum este proprietara Prodea Systems, o prospera companie din domeniul tehnologiilor digitale cu sedii in mai multe tari.  Dar nu implinirea „visului american“ a facut din ea vedeta buletinelor de stiri din intreaga lume. Pe 18 septembrie 2006, iranianca de 40 de ani decola de la cosmodromul rusesc din Baikonur, Kazahstan, la bordul unei rachete Soiuz, devenind astfel cel de-al patrulea „turist spatial“ din istorie si prima femeie in aceasta postura. 

     

    Jurnalul de bord al turismului spatial a consemnat prima inregistrare a unui zbor in aprilie 2001, cand miliardarul american Dennis Tito, fost specialist al NASA, petrecea o saptamana la bordul statiei Mir. Un an mai tarziu, el era urmat de milionarul sud-african Mark Shuttleworth, pentru ca in 2005 lista sa fie completata cu numele unui alt miliardar american, Gregory Olsen. „Turismul spatial ar putea deveni o moda“, declara pe atunci Jean-Yves Le Gall, directorul general al consortiului european Arianespace, liderul global in domeniul lansarii satelitilor comerciali pe orbita. Dar pana sa se ajunga acolo, legea o face compania americana Space Adventures, care a incheiat o conventie cu Agentia Spatiala Rusa privind efectuarea unor zboruri comerciale catre Mir. Pretul unui astfel de voiaj: 20 de milioane de dolari. Dar cea mai exclusivista oferta a agentiei este cea pentru un zbor in jurul lunii, taxat la 100 de milioane de dolari. Si desi a trecut un an de cand compania a anuntat noua destinatie, pana acum nici un client nu s-a aratat dispus sa strabata drumul imaginar al lui Jules Verne si al sau temerar Barbicane spre Luna.

     

    Privit exclusiv din perspectiva costurilor, un bilet catre Luna poate fi, totusi, o afacere buna. In fond, totul tine de perspectiva. Luna se afla la o distanta de aproximativ 1.000 de ori mai mare fata de  Pamant decat Statia Spatiala Mir, care orbiteaza la 370 de kilometri in jurul Terrei. Comparand tarifele si luand in calcul numai diferenta de distanta, o calatorie spre Luna ar avea un pret de 125 de dolari/kilometru, in vreme ce in cel de-al doilea caz ar ajunge la 25.000 de dolari. Cert este ca oficialii Space Adventures se declara optimisti, anticipand ca primul zbor turistic spre Luna ar putea fi anuntat candva intre 2008 si 2010. Asta in conditiile in care Eric Anderson, CEO al Space Adventures, recunoastea anul trecut ca studiile de piata pe care le-a comandat au relevat faptul ca oferta companiei se adreseaza unui numar mai mic de 1.000 de persoane din toata lumea. Pe de alta parte, exista o distanta cosmica intre a-ti permite o asemenea extravaganta si a vrea intr-adevar sa faci o excursie in jurul Lunii. Iar prima intrebare ar fi in ce masura o persoana care si-ar putea permite o vacanta de 100 de milioane de dolari este dispus sa-si riste viata intr-o naveta Soyuz ruseasca.

     

    O intrebare mai degraba retorica, de vreme ce Space Adventures s-a implicat in mai multe alte proiecte, printre care si constructia unui aeroport pentru lansarea rachetelor in Singapore. Mai mult decat atat, portul spatial din Singapore va include un muzeu si un parc de distractii din acelasi registru de activitati. Vizitatorii vor putea sa simta pe propria piele forta gravitationala facand exercitii intr-o centrifuga similara cu cele folosite pentru antrenamentul cosmonautilor sau vor putea experimenta „mersul“ in conditii de imponderabilitate intr-un laborator special.

     

    Pana acum, peste 2.000 de clienti au ajuns in zona sub-orbitala a Pamantului folosind diferite aeronave, fara nici un incident. Pentru 19.000 de dolari poti sa vezi spatiul intunecat de deasupra atmosferei si curbura Pamantului din cockpit-ul unui MIG-25 Foxbat la o viteza de doua ori si jumatate mai mare decat cea a sunetului. Pentru 7.000 de dolari ai parte de 30 de secunde de imponderabilitate „naturala“ la bordul navetei Ilyusin, aeronava folosita de cosmonautii rusi pentru antrenamente.

     

    Cu doar 20 de angajati, Space Adventures a avut anul trecut un profit de 1,5 milioane de dolari, in mare parte datorat unor companii ca American Express, Oracle, Volkswagen sau Citibank, care au oferit zboruri sub-spatiale clientilor sau angajatilor. Exprimand un punct de vedere oficial, analistii NASA se asteapta ca piata turismului spatial sa ajunga la 20 de miliarde de dolari in mai putin de 20 de ani. In prezent, un zbor al navetei americane care face traseul Pamant-Statia Mir costa aproximativ 500 de milioane de dolari.

     

    Si pentru ca doar cei foarte bogati pot plati 20 de milioane de dolari pentru o distractie de cateva zile pe statia Mir, titratul antreprenor Richard Branson si-a unit fortele cu compania aeronautica Scaled Composites pentru a realiza o naveta spatiala care sa faca zborul dincolo de atmosfera mai accesibil. Primul lor produs, SpaceShipOne, a devenit si primul vehicul cosmic privat care a ajuns in spatiul suborbital al Pamantului.

     

    In prezent, cei doi aliati lucreaza la designul navetei SpaceShipTwo, care ar trebui sa duca pasageri la o distanta suficient de mare de Pamant pentru a experimenta lipsa gravitatiei. Pretul estimat al unei astfel de calatorii: 200.000 de dolari. Ar mai trebui spus ca primele zboruri sunt planificate pentru 2008. Virgin Galactic va opera zborurile de la un aerodrom din Statele Unite a carui constructie va costa aproximativ 100 de milioane de dolari. Locul ales se afla intr-o zona muntoasa, la o altitudine de 1.500 de metri, pentru a asigura calatorii mai scurte si a economisi banii pentru combustibil.

     

    Pe de alta parte, nu putine sunt vocile care spun ca, strict din perspectiva cifrelor, cele mai mari beneficii din „afacerile extraterestre“ nu vor veni de pe urma biletelor de calatorie. Indiferent de cat de mari ar fi preturile acestora. Un teren care poate fi explorat cu sanse mult mai mari de a aduce profit investitorilor este considerat cel al plasarii satelitilor pe orbita in jurul Pamantului.

     

    Asemenea retele pot acoperi nevoile de comunicatii pentru sistemele de pozitionare GPS, transmisiuni TV catre orice destinatie sau transferul de date sau voce prin satelit.

     

    „Nu ai nevoie de nave spatiale pentru oricare dintre aceste aplicatii“, spune Loren Thomson, director al Lexington Institute din Washington. „Supozitia ca va avea la un moment dat sens din punct de vedere comercial sa trimiti turisti in spatiu este prematura.“

     

    Pana acum, zborurile private in spatiul cosmic au avut loc exclusiv prin intermediul rachetei rusesti Soyuz, iar NASA s-a aratat reticenta in a incuraja fenomenul.

     

    In cartea lui Mike Mullane, „Riding Rockets“, autorul explica de ce NASA are rezerve legate in a face „turism cosmic“. Conform acestuia, argumentul principal al Agentiei Spatiale Americane ar fi acela ca aducerea unor persoane fara un antrenament intensiv la bordul un navete care costa miliarde de dolari este cel putin riscanta, luand in calcul comportamentul imprevizibil al pasagerilor amatori, care ar putea pune in pericol echipajul si naveta in sine. O afirmatie deloc gratuita sau fortata. Inclusiv unul dintre partenerii de echipaj al lui Anousheh Ansari, astronautul american Michael Lopez-Alegria, marturisea recent ca pericolele presupuse de o misiune spatiala sunt mult mai mari daca partenerul de zbor are la activ doar 6 luni de antrenament. Dar un pasager suplimentar atat de generos reprezinta pentru rusi o buna ocazie de a-si atenua costurile.

     

    In economia companiilor cu activitati extraterestre exista unele care reusesc sa faca bani fara sa puna pe nimeni pe orbita. „Teren de vanzare, zona buna, vedere spre Pamant.“ Cam asa suna anunturile tipice ale agentiei imobiliare Lunar Embassy. Pentru ca, speculand o lacuna a Tratatului pentru Spatiu (1967) care spune ca nici un guvern nu poate pretinde in nume propriu posesia asupra unui corp ceresc, fara a pomeni insa ceva despre dreptul indivizilor de a si-l aroga, compania americana vinde cu succes teren pe Luna. „Am 3,5 milioane de clienti, inclusiv fostii presedinti Ronald Reagan si Jimmy Carter sau vedete de cinema“, spune Hope. China este cea mai recenta tara unde Lunar Embassy si-a deschis filiala, dupa cele din Statele Unite, Germania, Marea Britanie, Irlanda, Australia, Noua Zeelanda si Japonia.

     

    Daca cifrele declarate de Hope sunt reale, inseamna ca exista in lume 3,5 milioane de oameni care nu-si permit un bilet pana acasa. Tot ce pot face e sa astepte momentul cand calatoriile in spatiu vor deveni suficient de ieftine. Iar atunci cand vor fi posibile, antreprenorii vizionari vor fi pusi in fata unei dileme specifice economiei produselor de lux. Sa popularizeze serviciul prin preturi accesibile sau sa le mentina la nivelul de acum si astfel sa le pastreze aura de exclusivism?

  • Spatiul, in premiera

    • 1957 Primul animal in spatiu. Laika – o femela metis gasita pe strazile Moscovei – a devenit celebra dupa ce a orbitat de trei ori in jurul Pamantului. Desi la vremea aceea rusii declarau ca a trait cateva zile in spatiu, a murit la cateva ore de la decolare.
    • 1961 Pe 12 aprilie, la bordul navetei spatiale Vostok 1, cosmonautul sovietic Iuri Alekseievici Gagarin devenea primul om care a calatorit in spatiu. Vostok 1 a orbitat in jurul Pamantului la o altitudine maxima de 187 de mile si a fost pilotat integral de un sistem de control automat. Singura afirmatie atribuita lui Gagarin in cele 108 minute petrecute in spatiu a fost: „zborul se desfasoara normal; sunt bine“.
    • 1966 Pe data de 3 februarie, statia sovietica automata „Luna 9“ realiza prima aselenizare si o transmisie de imagini ale suprafetei lunare.
    • 1968 Trei astronauti de pe Apollo 8 petreceau primul Craciun in spatiu. 
    • 1969 Echipajul american al Apollo 10 a transmis pentru prima oara imagini color catre Pamant, folosind o camera de cinci kilograme care a costat 250.000 de dolari
    • 1969 20 iulie, astronautul american Neil Armstrong, membru al echipajului misiunii Apolo 11, devine primul pamantean care pune piciorul pe Luna, in Marea Linistii. A fost urmat de un alt membru al echipajului, Buzz Aldrin. Cei doi au petrecut in afara modulului lunar 151 de minute. 
    • 1988 Pe Statia Spatiala Mir, Jean-Loup Chretien si-a tratat colegii rusi de naveta cu sote de vita Marengo, rata cu alune si porumbel cu stafide uscate, toate in conserva. Francezul a regretat ca nu i s-a permis sa aduca si o sticla de vin. A fost primul meniu frantuzesc servit in spatiu.
    • 1988  Prima sesiune de muzica rock. Cosmonautul francez Jean-Loup Chretien lua cu el la bordul statiei spatiale Mir o caseta cu muzica celor de la Pink Floyd
    • 1990  Pe o naveta ruseasca au fost pictate reclame la diverse produse si firme.

  • Internet la tava

    E limpede ca nu poti praji friptura la 6 gigabiti pe secunda. Totusi, o companie din Statele Unite si-a propus nici mai mult, nici mai putin decat sa ii conecteze pe utilizatori la Internet prin conducta de gaze.

     

    De cativa ani, sub presiunea evidentei, specialistii au inceput sa declare ca, in viitor, accesul la internet va fi privit ca o utilitate, la fel ca electricitatea, apa curenta sau gazele. Ironia sortii face ca aceleasi canale ce aduc in locuinte utilitatile „clasice“ sa fie folosite pentru a „alimenta“ gospodariile cu internet in banda larga. Dupa ce, inclusiv in Romania, au inceput testele pentru conexiunile la Net prin reteaua electrica, mai nou conductele de gaze au intrat in atentia companiei Nethercomm din San Diego, care a descoperit, in teorie, ca poate folosi aceasta infrastructura pentru a livra la domiciliu servicii de acces la Internet si chiar televiziune de inalta definitie. Ei vor sa se foloseasca de o tehnologie de transmisie wireless deja cunoscuta, numita Ultra Wideband (UWB). Pana acum, dezvoltarea serviciilor Internet, folosind aceasta tehnologie, a fost oprita din start din cauza interferentelor puternice cu alte frecvente folosite deja, de exemplu de catre operatorii de telefonie mobila.

     

    Ce aduce nou abordarea Nethercomm este faptul ca infrastructura conductelor de gaze este un mediu subteran, in care nu apar interferente. Momentan doar in teorie, pentru ca nu a fost dovedita in practica aceasta posibilitate si nu se cunoaste inca apetitul companiilor din domeniul distributiei de gaze pentru livrarea serviciilor de acces la Internet. Compania, care numara acum doar 12 angajati si nu are suportul unui investitor care sa-i asigure resursele financiare necesare, incearca intr-o prima etapa sa gaseasca surse de finantare pentru a incepe un program pilot la inceputul verii viitoare.

     

    Firele de cupru, folosite initial de operatorii de telefonie fixa, sunt acum principala metoda de transmisie folosita in lume pentru internetul in banda larga. Dar limitarile de natura tehnica fac dificila utilizarea lor si pentru volume foarte mari de date, cum este cazul semnalului video de inalta definitie.

     

    Metoda patentata de Nethercomm garanteaza, in teorie, o viteza de 6 GB/secunda. Iar investitiile necesare din partea utilizatorilor, care va trebui sa cumpere echipamente de conectare la conducta de gaze, sunt mai mici decat in cazul altor tehnologii. Daca pentru aducerea internetului pe calea cablurilor electrice un receiver costa aproximativ 600 $, reprezentantii companiei americane spun ca o conectare la conducta de gaze nu va necesita o investitie mai mare de 200 $.

  • Translatorul universal

    Dupa ce au explicat aproape patru milioane de termeni in mai toate limbile pamantului, cei de la wikipedia au demarat un nou proiect de mari dimensiuni: realizarea unui dictionar universal.

     

    Perioada ghidurilor de calatorie bilingve tiparite pe hartie pare sa ajunga la apus, cel putin pentru tinerii care folosesc intensiv echipamentele electronice si Internetul. Chiar daca ar putea parea putin probabil, intr-un viitor nu foarte indepartat ei s-ar putea descurca in orice tara straina avand asupra lor doar un laptop conectat la Internet. Inclusiv pentru vizitele exotice pe parcursul carora ar trebui sa intre in dialog cu vorbitori de dialecte rare, cum sunt de exemplu cele indiene Marathi sau Runa Simi, si care nu ar justifica poate publicarea unor dictionare turistice in acceptiunea clasica.

     

    Cum va fi posibil? Pentru echipa care a contribuit la realizarea enciclopediei virtuale Wikipedia, nici un efort nu pare prea mare. Cu aportul oricarui utilizator al dictionarului la care lucreaza Wikipedia, sugestiv numit Wiktionary, este creat cuvant cu cuvant un translator universal – http://en.wiktionary.org/wiki/Wiktionary. Spre deosebire de alte dictionare care sunt explicative sau bilingve, proiectul Wiktionary este multilingv. Adica scopul final este de a explica orice cuvant in toate limbile, inclusiv in cea de origine. De exemplu, dictionarul in limba engleza are explicatii in limba engleza pentru cuvinte germane, franceze sau italiene. Proiectul de a traduce toate cuvintele lumii a pornit in 2002, iar acum s-a ajuns la un nivel de dezvoltare la care din totalul de limbi si dialecte, 12 au mai mult de 10.000 de cuvinte explicate. Mai mult, a aparut si un proiect derivat, numit Wikisaurus, al carui scop este acela de a realiza dictionare strict tehnice, pentru mai multe domenii, si unul cu expresii si cuvinte folosite exclusiv in argou.

     

    Surprinzator, limba cu cele mai multe cuvinte explicate nu este engleza, ci franceza. Dictionarul care explica termeni din mai multe limbi in limba franceza cuprinde aproape 200.000 de cuvinte, pe cand cel in limba engleza, de pe locul doi, in jur de 150.000.

     

    Cu toate acestea, numarul celor care au alocat timp pentru a da explicatii „frantuzesti“ este semnificativ mai mic decat numarul celor care au oferit varianta unor explicatii in limba engleza, cu un raport de 1.900 la 15.000.

     

    Tot in top 10 al limbilor populare printre utilizatorii Wikipedia figureaza maghiara si bulgara. Limba romana este si ea prezenta, dar cuprinde doar 1.800 de termeni explicati din 110 limbi diferite. Oricine este invitat sa adauge explicatii pentru cuvinte noi. Sau chiar sa schimbe definitiile existente, in cazul in care observa vreo eroare. Totul functioneaza printr-un mecanism care se autoreglementeaza, dupa exemplul deja celebrei „surori“ mai mari, Wikipedia.

  • e-portofelul

    Pe masura ce tehnologia evolueaza, portofelul se subtiaza. Si nu din cauza ca platim mai mult pentru gadget-urile de care nu ne mai putem lipsi, ci pentru ca unele au invatat deja sa inlocuiasca portofelul.Pe cale de disparitieCultura cardului si reticenta fata de portofelul burdusit cu bani cash au inceput sa se faca simtite, chiar daca destul de timid, si in Romania. Mai nou insa, cativa producatori de echipamente electronice vor sa ne scape si de card, invatand gadget-urile sa vorbeasca limbajul banilor. Sustinatorii noilor tehnologii wireless, de la bluetooth pana la 3G sau WiMax, promit cu fiecare ocazie echipamente mai rapide, cu o raza mai mare de actiune si mai eficiente decat predecesoarele. In contrast, avocatii unei noi tehnologii, numita Near Field Communication (NFC), sunt in minoritate. Comparata cu alte tehnologii care permit transmiterea de date fara intermediul firelor, NFC opereaza pe distante foarte scurte, de cativa centimetri, si transfera date doar putin mai rapid decat o conexiune dial-up normala. Si totusi, nume grele in industria producatorilor de telefoane mobile ca Nokia, Motorola si Sony Ericsson, operatori de telefonie mobila cum sunt Vodafone, France Telecom, Telefonica Moviles sau furnizori de sisteme de plata cu cardul (Visa, American Express, JCB) s-au grabit sa se treaca pe lista celor interesati de noua tehnologie. In ultimii doi ani, in total 85 de companii au devenit membre ale NFC Forum, o organizatie non-profit menita sa popularizeze si sa standardizeze aceasta tehnologie. Daca ar fi sa ascultam definitia seaca data de site-ul organizatiei, tot nu am intelege de ce au aderat atat de multe companii la aceasta tehnologie misterioasa. NFC este o tehnologie wireless cu raza mica de actiune care permite interactiunea simpla si sigura intre doua dispozitive electronice, permitand consumatorilor sa realizeze tranzactii, sa acceseze continut digital si sa se conecteze cu un alt aparat la o simpla atingere. Calatorul viitoruluiAceasta explicatie usor abstracta are un inteles concret pentru cei 91.000 de locuitori ai orasului german Hanau. Recent, regia de transport in comun locala a renuntat la o parte din ghiseele si automatele de cumparat bilete, la care se foloseau bani in numerar, si a instalat in statiile de autobuz cateva aparate care folosesc transmisia NFC pentru a “lua banii” direct de pe telefoanele mobile ale calatorilor. Este suficient ca un calator sa-si apropie telefonul la o distanta de 3-4 centimetri de automat si dupa ce alege tipul si numarul de bilete, se poate urca linistit in autobuz. La sfarsitul lunii, pe factura de la telefonul mobil vor aparea si aceste cheltuieli. La randul ei, reteaua de telefonie mobila va transfera sumele aferente biletelor in contul regiei de transport. Sistemul a fost extins pentru intreg orasul german dupa ce un prim experiment realizat de Nokia, Philips si Vodafone pe 160 dintre locuitorii urbei a aratat ca 90% ar dori sa foloseasca telefonul pentru a cumpara bilete de autobuz. In cadrul experimentului au fost folosite telefoane Nokia 3220 cu tehnologie NFC incorporata. Dupa ce sistemul a fost adoptat in statiile de autobuz, 14 magazine locale s-au aratat interesate de a adopta la randul lor sistemul de plata. Desi este prima aplicatie comerciala a tehnologiei pentru telefoanele mobile, organizatia Forumul NFC spune ca mai mult de alte 60 de experimente sunt pe cale sa fie lansate in mai multe orase din lume. Si recent, un comunicat de presa al Forumului anunta noi specificatii tehnice menite sa asigure interoperabilitatea tehnologiei pentru producatori de telefoane mobile diferiti si pentru a face mai usoara dezvoltarea de aplicatii bazate pe NFC. Cu tehnologia Near Field Communication, telefoanele mobile s-ar putea transforma in portofele virtuale, dar inzestrate si cu capacitatea de a face schimb de fotografii, date de contact sau tonuri de apel, atunci cand doua aparate sunt aduse unul langa celalalt. In viitor, oamenii ar putea descarca trailer-ul unui film, de exemplu, la apropierea telefonului de afisul filmului sau ar putea obtine mai multe informatii in magazin de la produsele de pe raft care au cipuri ascunse sub eticheta.Iar introducerea standardelor tehnologice pe care functioneaza Near Field Communication da, de fapt, semnalul ca tehnologia este pregatita de lansarea comerciala. “Din perspectiva arhitecturii acestei tehnologii, avem toate piesele din puzzle”, spune Gerhard Romen, directorul de dezvoltare globala al Nokia si membru in NFC Forum, citat de presa internationala. Odata ce un grup dintr-o industrie se pune de acord asupra standardelor, dureaza intre trei si cinci ani pana cand membrii ei dezvolta versiuni care sa functioneze bine pe piata. Desi pana acum doar Nokia (3220) si Samsung (D500) au lansat modele cu cipuri NFC incorporate, si alti producatori au anuntat ca vor lansa astfel de telefoane in 2007. Dar, desigur, o tehnologie functionala nu inseamna neaparat una care care sa prinda la public. NFC se bazeaza pe ideea de card de credit care nu necesita contactul intre card si aparatul care citeste datele furnizate de el, ca in cazul POS-urilor. Tehnologia de la care a pornit conceptul NFC, purtand numele de Radio Frequency Identification (RFID), desi cunoscuta inca de la sfarsitul anilor ’70, nu a inceput inca sa fie folosita in masa. In cativa aniTotusi, NFC are un avantaj cheie: versatilitatea. “Credem ca exista foarte multe motive pentru care aceasta tehnologie are sansa de a se dezvolta”, declara increzator Erik Michielsen, director in cadrul ABI Research din New York. “Chiar daca oamenii ezita si nu vor incepe sa plateasca imediat cu telefonul, il vor folosi poate pentru a citi informatii de pe etichetele produselor sau pentru a descarca trailere langa afisul unui film.” Tot el se asteapta ca dupa 2010 aceste activitati sa devina obisnuite, mai ales daca vor fi incurajate de companiile de media. Michielsen crede ca aplicatiile care vor fi dezvoltate pe baza acestei tehnologii se vor diversifica de anul viitor, iar din 2010, jumatate din telefoanele vandute anual, adica 500 de milioane, vor folosi tehnologia NFC. In conditiile in care orice pariu pe o tehnologie noua are, totusi, gradul sau de risc, ramane de lamurit care este motivul pentru interesul foarte mare al celor 85 de membri ai Forumului NFC. Raspunsul nu este dificil. Ei pariaza pe aceasta tehnologie, iar in cazul in care va avea succes, cauta sa se asigure ca vor avea o bucatica din potentiala piata. Cel mai evident interesati sunt producatorii de telefoane mobile care cu aceasta ocazie si-ar putea creste vanzarile pentru modelele cu functii avansate, a smartphone-urilor. “Astazi principala utilizare a telefonului mobil este pentru serviciile de voce”, spune Gerhard Romen, directorul de dezvoltare al Nokia, potrivit presei internationale. “Dar sa ne imaginam despre ce este vorba de fapt: are un procesor de cateva sute de megaherti, un sistem de operare (Microsoft este unul dintre membrii NFC Forum), poate rula Java, are conexiune la internet, o interfata cu ecran si tastatura. Daca adaugi NFC, poti sa faci mult mai multe lucruri cu telefonul mobil.”Apoi, desi banii sunt virtuali, la capatul transferurilor cineva trebuie sa ii incaseze in stilul vechi, cash. Si pentru ca tot parcursul acesta de la bani virtuali la bani gheata sa se realizeze in siguranta, sunt implicate companiile cu sisteme de carduri, care isi opresc un comision de fiecare data cand duc banii dintr-un cont in altul. Atentie la telefon!Printre membrii organizatiei NFC Forum se mai afla cateva startup-uri din domeniul transmisiilor de date wireless, dar si Intel Corporation. Dupa succesul avut cu platforma dedicata laptopurilor, Centrino, care alatura procesorului si un cip care comunica prin tehnologia WiFi, Intel a devenit tot mai vizibil interesat de acest domeniu. De altfel, este membrul unei alte organizatii care incearca sa popularizeze tehnologia WiMax, iar fondul de investitii Intel Capital a alimentat recent o companie producatoare, Clearwire, cu 600 de milioane de dolari.Membrii aliantei spun ca, in timp, cea mai mare provocare va fi managementul relatiei cu clientii si a multitudinii de branduri implicate. Iar pentru consumatori, riscul cel mai mare va fi probabil pierderea sau furtul telefonului. Faptul ca hotul ar vorbi la telefon pe banii adevaratului posesor va fi o grija neinsemnata in comparatie cu faptul ca el isi poate face cumparaturile platind cu telefonul de furat.Factura mobilaCu cipuri sau fara, telefoanele mobile au inceput de ceva vreme sa fie folosite pentru a face tranzactii care altfel ar implica bani gheata. Ce-i drept, pana acum s-au limitat mai ales la vanzarea sau cumpararea de servicii de telefonie mobila. Cel mai banal exemplu este cazul cand un client al unei retele de telefonie mobila descarca folosind telefonul tonuri de apel, jocuri sau videoclipuri.Si Orange si Vodafone dau posibilitatea clientilor romani sa cumpere prin intermediul telefonului minute sau extraoptiuni pe care sa le faca apoi cadou unui alt utilizator. De exemplu, un abonat poate cumpara credit pe care sa-l transfere unui posesor de cartela pre-pay, iar la sfarsitul lunii valoarea creditului cadou ii va aparea distinct pe factura.O aplicatie mai apropiata de viitorul “portofel virtual” este cea a platilor prin SMS. In acest moment, cel mai adesea este folosita in cazul concursurilor care cer trimiterea unui cod printr-un SMS care poate fi taxat cu sume intre minimul de 7 centi si cativa dolari. Reprezentanti ai firmelor de marketing prin SMS, care detin infrastructura necesara organizarii unor astfel de concursuri, spun ca de regula la compania de telefonie mobila ajunge mai mult de jumatate din pretul cu care este taxat mesajul. Plati prin unde radioCardul bancar a fost prima data folosit in forma sa actuala in Statele Unite in anii 1920 de catre soferii care puteau sa cumpere carburant de la benzinarii diferite folosind micul dreptunghi de plastic.Din 1938, deja incepuse sa fie acceptat de multe alte companii. Primul brand comercial al unui sistem de plati prin card bancar a fost Diners Club. Au urmat la scurt timp emitentii American Express si Western Union. Visa a aparut in 1958, iar Mastercard in 1966. Cele mai recente tipuri de carduri au incorporate cipuri care stocheaza date ce pot fi interpelate de un cititor de cipuri prin unde radio (RFID). O estimare a Bancii Centrale Americane apreciaza la 10 milioane numarul de carduri “inteligente” numai in Statele Unite. In Singapore, acest tip de carduri se bucura de un mare succes si au inceput sa fie acceptate inclusiv de restaurantele McDonald’s din aceasta zona a Asiei. Diferenta fata de un card obisnuit este ca nu mai este nevoie de contactul fizic intre card si POS, fiind suficienta apropierea la mica distanta.Folosind o tehnologie dezvoltata din RFID (Radio Frequency Identification), cipurile NFC inserate in telefoanele mobile au avantajul ca permit, pe langa folosirea mobilului ca instrument de plata, utilizarea frecventei radio pentru transmiterea de date intre doua telefoane – cu aplicatii cum ar fi transferul de date efectuat prin apropierea fizica a doua terminale.

  • Omul care a eliberat Internetul

    Pentru aproape o mie de ani, Marele Zid Chinezesc a aparat imperiul Asiei de invazia straina. Astazi China comunista este acuzata ca a pus la punct un “Mare Firewall” pentru a cenzura libera exprimare online. Insa China si alte regimuri totalitare si-au gasit un adversar neasteptat in persoana unui tanar irlandez de 29 de ani. Ian Clarke a anuntat pentru prima oara proiectul Freenet in 1999. Pe atunci avea 22 de ani si era student la Edinburgh, in Scotia. Ideea sa era simpla, si asa a ramas de atunci. Freenet este un software de tip peer-to-peer (schimb de fisiere intre computere conectate la Internet, fara intermediul vreunui server central) care are drept unic scop facilitarea comunicarii libere in tarile unde regimul politic nu permite acest lucru.Proiectul lui Clarke este prezent pe Internet de atunci, insa niciodata nu a primit prea multa atentie din partea presei. De altfel, nici resursele de dezvoltare nu au fost foarte mari, avand in vedere potentialul scazut al Freenet de a se transforma intr-un business profitabil. Insa Clarke a primit recent o mare “gura de oxigen” – John Gilmore, un filantrop american si sustinator al drepturilor civile, a facut o donatie de 15.000 de dolari.Banii au picat foarte bine, spune fondatorul Freenet. “Inainte de aceasta donatie, primeam cam 2.300 de dolari pe luna, care de-abia ajungeau pentru a-l plati pe Matthew Tosseland, singurul nostru softist angajat full-time”, povesteste Clarke intr-un interviu acordat recent site-ului Slyck.com. In esenta, Freenet este un sistem de mari dimensiuni cu unicul scop de a stoca date digitale. Mecanismul de functionare este gandit special pentru a pastra anonimitatea oricui il foloseste. Cand un utilizator stocheaza un fisier in Freenet, primeste un cod pe post de “cheie”, care poate fi folosit pentru a regasi ulterior acel fisier. Cand acel utilizator sau altul tasteaza codul in sistem, Freenet ii “decodeaza” fisierul cu pricina. Spatiul de stocare nu este pe un singur computer sau intr-o singura locatie, ci este cumulat pe toate computerele care fac parte din retea. Fisierele sunt criptate si “taiate” in bucatele care sunt raspandite aleator pe diverse computere. Clarke spune ca, practic, este imposibil chiar pentru un utilizator sa afle exact ce informatii gazduieste pe propriul computer. Nici macar administratorii Freenet nu pot sti in detaliu ce informatii sunt prezente in retea si unde anume sunt localizate.Puncte slabeTocmai punctele tari ale Freenet il fac insa vulnerabil in fata criticilor. Sistemul este controversat datorita faptului ca anonimitatea totala a utilizatorilor sai permite transferul de date din domenii tabu – pornografie infantila sau comunicatii ale organizatiilor teroriste. Insa fondatorul Freenet spune ca numai in conditii de anonimitate totala se poate vorbi despre libertate de exprimare in adevaratul sens al sintagmei, precum si ca beneficiile programului pun in umbra posibilele efecte negative.Beneficiari sunt in primul rand cetatenii unor tari aflate sub regimuri autoritare, spune Clarke. In China, de pilda, autoritatile chineze cauta noi metode de a influenta opinia publica. Conform BBC, guvernul a angajat circa 50.000 de oameni care sa raspunda pe Internet la tot felul de intrebari adresate de internauti pe diverse forumuri sau sa monitorizeze site-urile si e-mail-urile. Bineinteles ca replicile inserate de ei in discutiile virtuale sunt favorabile Chinei. Acestia sunt oameni foarte bine pregatiti, cu o engleza impecabila si cu o cultura vasta pentru a putea astfel raspunde inteligent la intrebari, cu rolul de a influenta discutiile catre punctul de vedere guvernamental. Alte probleme ale Freenet mai sunt viteza sa de transfer foarte scazuta in comparatie cu alte programe de tip peer-to-peer (cel mai celebru soft de acest gen este Napster, transformat intre timp, in urma unor procese de copyright, in magazin digital de continut media legitim), precum si interfata sa greoaie.Ultima versiuneCu toate ca argumentul principal al fondatorilor este ca Freenet nu isi propune sa concureze cu nici un alt peer-to-peer pentru ca scopul sau este diferit, speculatii recente indica faptul ca cea mai noua versiune Freenet 0.7, aflata in teste, va fi mai rapida, mai scalabila (gandita pentru a permite cu usurinta dezvoltarea viitoare) si cu o interfata mai prietenoasa. O alta modificare ar putea fi, spun zvonurile, renuntarea la designul pe baza unei singure retele mondiale. In schimb, se va introduce un concept nou, mai multe retele anonime conectate intre ele – astfel utilizatorii isi vor putea configura propria retea, in care sa accepte numai persoane cunoscute si de incredere.FreenetAutor: Ian ClarkeUltima versiune stabila: 0.5 (mai 2006)Ultima versiune in teste: 0.7 (august 2006)Sistem de operare: Windows, Mac, LinuxSite: www.freenetproject.org Alternativa blogurilorIn China, una din ultimele natiuni cu regim comunist, cetatenii gasesc in bloguri un mod prin care se pot exprima mai liber. Conform unui studiu local, circa 24% din cei peste 120 de milioane de internauti chinezi citesc bloguri in mod constant.Pentru a se sustrage legilor care stau in spatele a ceea ce se numeste “marele firewall al Chinei”, bloggerii chinezi incearca sa distribuie jurnalele online pe mai multe servere din afara Chinei pentru ca guvernul sa nu le poata bloca. De altfel, serviciul Blogger al Google a fost blocat in mai multe randuri in China. Chiar daca multe bloguri respecta limitele impuse de autoritati, multi specialisti spun ca acestea reprezinta un canal de informare foarte apreciat de populatia chineza. Oamenii sunt de parere ca blogurile sunt mai de incredere, deoarece vin din partea prietenilor si a familiei. Informatiile sunt diferite fata de cele oficiale venite din media.

  • Misterul fetei singuratice

    Video podcasting-ul a explodat. Situri web precum YouTube gazduiesc zeci de mii de productii video realizate de amatori, iar confesiunile unei adolescente plictisite reusesc sa aduca audiente de invidiat. 

     

    La inceput au fost paginile personale: cateva cuvinte despre tine si, de obicei, despre activitatea ta profesionala, plus o adresa web care „sa dea bine“ pe cartea de vizita. A urmat explozia blogurilor. Apoi blogurile audio (podcasting) – un computer, un microfon, un programel de mixare si puteai sa-ti lansezi in lume vocea: de la confesiuni sau comentarii pana la show-uri radiofonice in toata legea. In fine, a venit vremea video postcasting-ului. Daca blogul audio e un soi de radio cu efect intarziat, video postcasting-ul este un fel de televiziune. Un urias reality show. Apple a produs un iPod video, situri web precum YouTube.com gazduiesc sute de mii de filmulete, iar retele sociale precum MySpace le pot face celebre in cateva ore.

     

    E un veritabil fenomen cultural, care in urma cu doar cativa ani putea fi anticipat. In 1957, cineastul francez François Truffaut isi imagina filmul viitorului ca fiind „chiar mai personal decat un roman autobiografic, ca o confesiune sau un jurnal“. Azi, viziunea lui Truffaut este realitate curenta, desi cei care o pun in practica sunt amatori.

     

    Doar amatori? Amanda Congdon are 24 de ani si e deja vedeta. Impreuna cu producatorul ei, Andrew Baron, filmeaza zilnic o parodie a buletinului de stiri pe care o posteaza in fiecare dimineata pe un video blog numit Rocketboom. Costurile per episod nu depasesc 20 $ iar audienta la inceputul acestui an insuma peste 100.000 spectatori. Analistul Jeff Jarvis estimeaza ca Amanda si Andrew ar putea incasa circa 8.000 $ pentru o reclama inserata, ceea ce ar insemna numai putin de 2 mil. $ pe an. Insa ceva si mai spectaculos se petrece in MySpace. O pustoaica de 16 ani, care-si zice Bree si este cunoscuta dupa indicativul „lonelygirl15“, a inceput sa posteze filme de 2-3 minute, filmate probabil cu un webcam in camera ei. Nimic spectaculos: Bree e draguta, vorbeste despre viata ei intr-un orasel de provincie („la ore distanta de orice mall“), despre parintii ei care par sa fie adeptii unei religii ciudate (motiv pentru care este educata la domiciliu), despre prietenul ei Daniel… Cele 24 de video-uri postate de atunci au adus-o in topul popularitatii in MySpace, cu o medie de peste 200.000 de vizualizari pe episod, unele ajungand la nu mai putin de 600.000 – „o audienta pentru care multi executivi ai companiilor de cablu ar fi in stare sa ucida“, considera jurnalistii de la LA Times. Indicatiile evazive, lucrurile spuse doar pe jumatate si poate portretul lui Aleister Crowley (un scriitor ocultist englez) au invaluit-o intr-o aura de mister.

     

    Dar… Ceva nu era in regula. De pilda faptul ca pe fundal se auzea muzica unei formatii din L.A. care inca nu apucase sa scoata nici un disc. Pe baza catorva secvente, fanii au examinat flora si au concluzionat ca e vorba de sudul Californiei. Trei detectivi amatori – dintre care unul este programator iar unul student la drept – s-au hotarat sa afle mai mult. Au creat profilul unui tanar fictiv pe nume Seth si au trimis in numele lui un mesaj catre lonelygirl15, dupa care au asteptat. Iar raspunsul a venit. In cele 17 ore de la crearea profilului, o singura persoana il vizitase si aceasta nu putea fi decat Bree. Softurile de trasare au identificat IP-ul de la care se conectase si – surpriza! – acesta apartinea Creative Artists Agency din Beverly Hills. Cercetarile au mers mai departe si s-a aflat ca situl web lonelygirl15.com (despre care se credea ca a fost creat de un fan) a fost inregistrat inainte ca Bree sa posteze primul film. Bizar e si faptul ca in august un avocat din California a inaintat o cerere pentru inregistrarea marcii „lonelygirl15“, argumentand ca o foloseste inca din 24 mai, adica tocmai ziua in care a fost postat primul clip.

     

    S-a speculat ca regizorul Brian Flemming ar fi in spatele personajului. S-a mai zis ca e o ingenioasa campanie de promovare a unui viitor film horror. Abia pe 9 septembrie misterul pare sa se dezlege: o echipa de cineasti afirma ca lonelygirl15 e o parte din spectacolul lor si ca am asistat la nasterea unei noi forme de arta. Unii cred totusi ca e o minciuna, iar Bree este o fata singuratica dintr-un orasel departe de orice mall…

  • Calculatoare la marginea drumului

    „Forta PC-urilor fie cu voi!“. Dar, atentie!, v-ar putea avertiza specialistii, odata la 18 luni, in medie, puterea calculatoarelor personale se dubleaza. De unde si dilema companiilor care vor sa fie la zi cu tehnologia: ce sa faci cu PC-urile de odinioara?

     

    Mult amanata lansare a noului sistem de operare al Microsoft a tras deja un semnal de alarma printre utilizatori – daca vor vrea sa-si instaleze Windows Vista pe PC-uri, e foarte probabil sa aiba nevoie de un upgrade de hardware. Daca nu chiar de calculatoare noi.

     

    Dar ce poti face cu un calculator care nu-ti mai trebuie? Desigur, pentru un utilizator individual problema e, de fapt, o falsa problema. In cazul companiilor, insa, raspunsurile nu sunt chiar la-ndemana, mai ales daca ai de inlocuit cateva zeci sau sute de computere. Multe dintre optiunile standard de odinioara pentru scoaterea la pensie a PC-urilor nu doar ca nu mai sunt valabile, dar si implica atat riscuri financiare cat si de natura legislativa sau de securitate a datelor. Inainte de orice, a disparut optiunea de a le arunca pur si simplu la groapa de gunoi. Cel putin din punctul de vedere al prevederilor in vigoare, conform carora PC-urile trebuie sa fie scoase din uz intr-un mod care sa nu dauneze mediului inconjurator.

     

    Potrivit unei directive din ianuarie 2003 a Uniunii Europene – Waste Electrical and Electronic Equipment (WEEE) – intrata in vigoare in statele membre in august 2005, producatorii de echipamente electrice sau electronice sunt considerati direct responsabili pentru „impactul ecologic“ al propriilor produse. Mai exact, organizatiile care desfac pe piata produse electronice si electrocasnice sunt obligate sa organizeze si finanteze reciclarea produselor al caror ciclu de viata s-a incheiat. Practic, producatorii au obligatia sa pastreze un registru al vanzarilor si sa plateasca o „taxa de mediu“ proportionala cu cota de piata detinuta. Procesul in sine prin care materialele vor fi reciclate poate fi insa delegat organismelor specializate. O norma despre care analistii din piata spun ca, intr-o prima instanta, va ridica cu cel putin cativa euro pretul calculatoarelor incepand de anul viitor, cand va fi aplicata si in Romania.

     

    O posibila  varianta a prelungirii duratei de viata a PC-urilor ar putea fi donarea acestora catre scoli sau organizatii non-profit; o optiune valida, insa, doar in cazurile in care procedura nu sufera din cauza birocratiei si tehnica de calcul in cauza nu este complet depasita moral. Apropo de uzura morala: luna trecuta, cu ocazia implinirii a 25 de ani de la lansarea pe piata a revolutionarului model IBM PC 5150, cei de la Intel au organizat un concurs care a dus la descoperirea, foarte probabil, a celui mai vechi calculator din Romania inca in stare de functionare. Cu o „respectabila“ varsta de 16 ani, acesta era folosit pentru realizarea evidentelor contabile ale unei societati comerciale din Tarnaveni. Mai putin respectabile sunt caracteristicile tehnice ale componentelor de sub carcasa: procesor de 6 MHz si un hard disk de 8 MB.

     

    Greu de crezut ca acest calculator ar mai trezi interesul cuiva, cu exceptia faptului in care ar urma sa fie expus ca piesa de muzeu. Pentru comparatie, cea mai ieftina varianta a lui IBM PC 5150, de 1.565 de dolari, era dotata cu un procesor Intel 8088 ce rula la 4,77 MHz si avea o memorie de 16 kilobyte. Pe de alta parte, renuntarea la calculatoarele vechi ale companiei, indiferent ca este vorba despre donarea sau vanzarea lor catre o alta organizatie implica un mare risc: acela al scurgerii de informatii. Nu mai e un secret pentru nimeni ca hard disk-urile, componenta calculatorului pe care sunt stocate informatiile, sunt foarte usor de „decriptat“ prin programe speciale care ajuta la recuperarea integrala a datelor pe care le-au avut stocate, chiar si dupa ce acestea au fost sterse prin procedeele obisnuite.

     

    Un prim exemplu: in jur de 23.000 de tone de deseuri de aparatura electronica, cifra in care sunt incluse si aproximativ 750.000 de calculatoare, ies anual de pe teritoriul Regatului Unit avand ca destinatie tari ale lumii a treia, potrivit Agentiei Britanice de Mediu.

     

    Toate aceste calculatoare ajung pe piata second-hand a unor tari precum Nigeria, unde majoritatea calculatoarelor reprezinta donatii din partea altor state sau companii care prefera aceasta varianta reciclarii. Castigul de imagine prin implicarea sociala in tehnologizarea unor zone subdezvoltate digital are un rol hotarator in luarea deciziei, pe langa faptul ca astfel companiile sunt scutite de bataia de cap cu reciclarea lor. Dar, pot aparea probleme atunci cand un cunoscator ajunge in posesia unui hard disk si recupereaza informatiile stocate de fostul proprietar. „Odata ce iti donezi calculatorul, asa-numitul calculator personal nu mai este deloc personal, ci devine cat se poate de public“, spune un activist pentru mediu, citat de BBC.

     

    Grupul de presa britanic a facut chiar un experiment. A cumparat 17 hard disk-uri la mana a doua din Nigeria si cu ajutorul catorva specialisti a reusit sa dea de urma fostilor proprietari englezi. Au fost gasite adresele lor de acasa, numarul conturilor la banca, parole, e-mail-uri trimise si alte informatii confidentiale. Noile reglementari privind calculatoarele iesite din uz obliga producatorii sa asigure variante pentru scoaterea din circuit a echipamentelor IT. Un studiu realizat de IBM in randul managerilor IT in 2005 a aratat ca doua treimi dintre repondenti sunt de parere ca reciclarea calculatoarelor este importanta si 80% dintre companiile pentru care lucreaza au prevazute politici speciale pentru eliminarea calculatoarelor vechi. Dar foarte putini dintre ei stiau ca producatorii le pot oferi ajutor suplimentar in reciclarea calculatoarelor. Studiul IBM, realizat in randul a 176 de manageri IT de la companii americane cu mai mult de 5.000 de calculatoare pe inventar, a aratat ca metodele folosite variaza de la companie la companie. Putin mai mult de 50% dintre ele folosesc serviciile unor companii de reciclare specializate si 40% doneaza calculatoarele organizatiilor de binefacere. Pe de alta parte, 23% dintre companiile in cauza au recunoscut ca folosesc ca metoda dezasamblarea si aruncarea la gunoi a componentelor de calculator.

     

    O a doua directiva, privind impiedicarea raspandirii substantelor periculoase (Restriction of Hazardous Substance Directive – RoHS), interzice fabricarea aparatelor electrice sau a echipamentelor electronice care depasesc limitele maxime de substante toxice periculoase stabilite cu aceasta ocazie. Si aceasta directiva a intrat in vigoare tot in acest an. Pe termen lung, unul dintre efectele de bumerang ale normelor deja amintite va fi cresterea preturilor la calculatoare. Producatorii vor fi nevoiti sa isi transfere cheltuielile suplimentare implicate de procesul de reciclare in pretul de raft al produselor.

     

    O abordare originala au avut-o cei de la Apple. Costul pentru reciclarea calculatoarelor era recuperat doar din buzunarele posesorilor care trimiteau Mac-ul vechi la sediul companiei (contra unei taxe, computerelor le era asigurata scoaterea din circuit in mod ecologic). „Au avut-o“, pentru ca anul trecut mai multe organizatii ecologiste americane au organizat demonstratii de proportii in fata sediului central din orasul californian

     

    Cuppertino, „verzii“ criticand eforturile minime de protejare a mediului ale companiei. Incepand cu anul acesta, proprietarul fiecarui Mac scos din uz va fi scutit de taxa de ecologizare si va primi chiar un voucher cu reduceri pentru produsele Apple. In baza acestor reactii diferite din partea producatorilor, analistii din industrie apreciaza ca, pana la sfarsitul anului, va avea loc o crestere a comenzilor de calculatoare pentru a evita pretul ulterior, marit, al acestora. Altii considera, dimpotriva, ca un efect mai puternic va fi reprezentat de cresterea duratei medie de viata a calculatoarelor care sunt deja in functiune. Cert este ca, peste cativa ani, piata va functiona astfel incat sa faca loc si celor mai noi membri ai „familiei“: firmele si organizatiile de reciclare a computerelor.

  • PC-uri toxice

    Un grup de cercetare al ONU a recomandat statelor membre sa reduca impactul ecologic generat de producerea calculatoarelor sau renuntarea la cele vechi.

     

    PERICOL PUBLIC: Conform unor studii ale ONU, deseurile de calculatoare pot fi considerate mai periculoase chiar decat noxele produse de autoturisme, date fiind substantele periculoase pe care le contin si durata relativ scurta de functionare, care genereaza munti de computere abandonate.

     

    RESURSE: Folosirea ne-eficienta a resurselor naturale incepe chiar cu fabricarea calculatoarelor. Estimarile ONU spun ca, pentru a produce 24 kg. de componente, inclusiv monitorul, este necesara o energie echivalenta cu cea produsa de 240 kg. combustibil fosil, 22 kg. substante chimice periculoase si 1,5 tone de apa.

     

    OTRAVURI: PC-ul contine substante toxice ca bromurile sau metale grele precum cadmiul. Teoretic, PC-ul odata ajuns la groapa de gunoi, aceste substante se pot infiltra in panza freatica, amenintand sanatatea populatiei din zona. In Marea Britanie au fost chiar mai multe procese intentate de lucratori in fabrici de semiconductori care pretindeau ca exista o legatura intre mediul de lucru si incidenta crescuta a cancerului si a malformatiilor la nou-nascuti.