Category: Energie

Analize financiare și de afaceri din domeniul energiei – totul despre marile companii și sfaturi pentru consumatori

  • Planurile Rompetrol: kazahii nu se dau batuti

    La opt kilometri de la tarmul Marii Negre, de pe petrolierul
    Seasong sunt descarcate 140.000 de tone de petrol intr-un terminal.
    Mutarea materiei prime dureaza o zi, iar lucrurile sunt tinute sub
    control de o echipa de 21 de oameni care muncesc in ture. “Imi
    amintesc cu nostalgie de prima descarcare de titei, in urma cu doi
    ani. A fost facuta de pe o nava cu o capacitate de 60.000 de tone”,
    povesteste capitanul vasului Anghel Saligny, ambarcatiune cu care
    am fost transportati in larg, acolo unde avea loc procesul de
    descarcare. Terminalul si portul au fost printre directiile
    principale de dezvoltare a logisticii Petromidia, iar ulterior au
    fost alocate bugete si pentru extinderea capacitatii de export
    carburanti (benzina si motorina) si gaz petrolier lichefiat prin
    dana 9 a portului Midia.

    “Programul face parte din strategia Grupului Rompetrol si a
    unicului sau actionar, KazMunaiGaz, de consolidare si dezvoltare a
    prezentei in regiunea Europei Centrale si de Est, atat in Romania,
    Bulgaria, Republica Moldova, Ucraina si Georgia, unde regasim
    statiile Rompetrol, cat si in tari precum Turcia, Serbia sau
    Grecia”, spunea saptamana trecuta Arman Kairdenov, directorul
    general al Rompetrol Rafinare. Compania a inceput ultima faza a
    programului de crestere a capacitatii de procesare a rafinariei
    Petromidia, de la 3,8 milioane tone la peste cinci milioane tone.
    Valoarea investitiei se ridica in prezent la 234 de milioane de
    dolari, nivelul total fiind estimat la peste 377 de milioane de
    dolari. Programul a fost initiat in anul 2006, termenul de
    finalizare fiind primul trimestru din 2012, cand urmeaza a fi
    integrate in procesul de productie alte trei noi instalatii.
    “Speram sa terminam totul in primul trimestru din 2012. Suntem cu
    aproape un an si jumatate intarziere, dar este un proces complex.
    Dupa ce vom finaliza investitiile din rafinarie, ne vom concentra
    pe extinderea pe pietele din Europa de Vest. Cu toate acestea,
    Romania va ramane in continuare piata tinta pentru investitii”,
    declara Saduokhas Meraliyev, directorul executiv al Rompetrol.

    Pe langa Europa de Vest, Ucraina si Turcia sunt unele dintre
    cele mai interesante piete, mai ales in contextul in care kazahii
    mai au putin si finalizeaza investitiile in cresterea capacitatii
    de rafinare de la Petromidia. “In urmatoarele cateva luni vom
    deschide o reprezentanta in Turcia, tara unde, de la inceputul
    anului s-a creat un deficit de produse prin faptul ca toti
    furnizorii rusi traditionali au fost scosi din piata odata cu
    trecerea la standardele euro 5”, a mai completat seful Rompetrol.
    Potrivit acestuia, odata cu cresterea capacitatii de rafinare de la
    Petromidia, “Rompetrol va fi in locul potrivit la momentul
    potrivit”.

    In ce priveste piata de carburanti din Romania, Meraliyev
    sustine ca cererea va continua sa scada fata de anul trecut, in
    primul semestru fiind vandute cu 4-5% mai putine volume de
    carburanti comparativ cu perioada similara din 2010. “Acesta este
    deja al treilea an de scadere a pietei petroliere. Credem ca vom
    inregistra pierderi si anul aceasta, dar in 2012 vom ajunge la
    break-even”, a mai adaugat directorul Rompetrol, care acum doua
    luni a primit o scrisoare de intentie de la grupul sarb NIS,
    detinut de rusii de la Gazprom, pentru preluarea tuturor
    benzinariilor Rompetrol din Romania. “Nici macar nu s-a ajuns la
    faza de negocieri. Primim tot timpul propuneri, chiar si pentru
    rafinaria Vega”, potrivit lui Meraliyev. Declaratiile sefului
    Rompetrol sunt sustinute de Titov Buzescu, vicepresedintele
    Rompetrol pe segmentul de retail, care evalueaza benzinariile pe
    care grupul le detine in Romania la circa 500-600 de milioane de
    euro. Reteaua Rompetrol avea la finalul lunii martie 768 de statii,
    dintre care131 de statii proprii, 158 de statii partener, 126 de
    statii mobile, 155 de baze interne si 198 de cuve.

  • Norii negri din certificatele verzi

    “Comisia aproba schema de sprijin a Romaniei in domeniul
    surselor regenerabile de energie bazata pe certificate verzi.
    Sistemul de certificate verzi este un mecanism de piata care va
    incuraja investitiile in surse regenerabile de energie. Prin urmare
    va sprijini efortul Romaniei de a atinge pana in 2020 tintele
    privind energia regenerabila”, a spus Joaquin Almunia,
    vicepresedintele Comisiei responsabil pentru politica in domeniul
    concurentei. Acest aviz favorabil din partea Comisiei Europene
    pentru o schema de sprijin a carei valoare se ridica la peste 10
    miliarde de euro in urmatorii zece ani a fost o veste asteptata de
    toti investitorii de profil in ultimii trei ani, inca de la
    publicarea Legii 220/2008.

    De acest DA depindeau investitii de 5 miliarde de euro in
    perioada 2011-2013 in parcuri eoliene, dupa cum a anuntat recent
    Asociatia Romana pentru Energie Eoliana (AREE). In absenta acestui
    aviz favorabil, companiile nu aveau posibilitatea de a-si face un
    business plan coerent, iar bancile nu aveau curajul sa finanteze
    aceste proiecte.

    Practic, sistemul gandit de Romania pentru sustinerea
    investitiilor verzi a primit legitimitatea europeana odata cu acest
    comunicat al Comisiei. In linii mari, sistemul de sprijin
    functioneaza astfel: fiecare producator de energie verde va primi
    pentru 1 MWh livrat in retea un anumit numar de certificate verzi
    in functie de tehnologia utilizata. Mai departe, aceste certificate
    verzi al caror pret variaza intre 27 si 55 de euro vor fi vandute
    catre furnizorii de electricitate care trebuie sa aiba in cosul
    livrat clientilor un anumit procent de energie verde. Totodata,
    producatorii de energie mai castiga si din vanzarea electricitatii
    in piata unde obtin pretul dictat de cerere si oferta. Pana acum
    insa, in absenta aplicarii mecanismului prevazut de Legea 220/2008,
    toti producatorii de energie verde au primit un singur certificat
    indiferent de tehnologie. Acest sprijin acordat de statul roman
    este necesar in contextul in care, pana in 2020, 38% din consumul
    final de energie trebuie sa fie din surse regenerabile, iar fara
    acest suport investitiile de profil nu sunt rentabile din cauza
    tehnologiilor scumpe.

    “Comisia si-a dat acordul asupra schemei ce are in vedere
    certificatele verzi. Este la latitudinea autoritatilor romane modul
    de implementare a acestei scheme prin intermediul legislatiei
    nationale”, spune Roxana Morea, consilier de presa in cadrul
    reprezentantei CE in Romania.

    Practic, Comisia spune ca avizul ei mai trebuie completat si de
    anumite masuri ale autoritatilor locale. “Dupa primirea deciziei
    din partea Comisiei Europene, proiectul de ordonanta de guvern
    trebuie aprobat de catre guvern, iar ANRE va aproba legislatia
    secundara (reglementarile aferente) care se va publica ulterior in
    Monitorul Oficial”, explica la randul sau Dan Plaveti, presedintele
    ANRE, institutie cheie in implementarea legislatiei pentru sectorul
    energiei regenerabile. Potrivit acestuia, finalizarea legislatiei
    secundare nu ar trebui sa dureze mai mult de 30 de zile de la
    primirea deciziei Comisiei Europene.

  • Toate drumurile energiei duc la Astana

    “Deocamdata nu putem spune daca si cand vom avea un contract
    ferm, suntem in discutii si speram ca se va concretiza ceva”, spune
    Radu Petrescu, directorul de comunicare al Upetrom-1 mai, companie
    care este detinuta de omul de afaceri Gabriel Comanescu si care a
    deschis la inceputul acestui an un birou in Kazahstan. Conform
    oficialilor companiei, Upetrom isi va retrage utilajele din Marea
    Neagra, unde a terminat proiectul pentru Gazprom, si vizeaza ca
    directii strategice Marea Caspica si Marea Nordului. “Este adevarat
    ca ambele zone sunt vizate acum de marile corporatii petroliere si
    este concurenta mare acolo, dar incercam.

    Dintre acestea doua, Marea Caspica este mai putin explorata si
    speram sa avem cat de curand proiecte acolo”, explica Radu
    Petrescu, fara a face referire la un proiect anume pe care il
    urmareste compania. In 2009 si in 2010 cifra de afaceri a Upetrom a
    crescut cu 10-15% (fata de 320 de milioane de euro in 2008), in
    special pe fondul proiectelor de constructii maritime. Explorarile
    offshore ale Kazahstanului sunt in curs de dezvoltare (bazine
    precum Kurmangazu, Centralnaia, Jambai, Atas sau Aral fiind deja in
    exploatare), dar cel mai asteptat moment este inceperea extractiei
    din Kasagan, bazinul petrolifer cu rezerve de cel putin 9 miliarde
    de barili, descoperit in anul 2000.

    Deschiderea biroului Upetrom la Almaty a atras atentia nu numai
    din punctul de vedere al strategiei Upetrom – companie care
    activeaza acum numai in afara Romaniei si care si-a dezvoltat in
    ultimii ani o noua linie de business, cea de constructii, la fel de
    importanta in afaceri ca si forarea -, dar si pentru ca deschiderea
    unui birou in Kazahstan a devenit aproape obligatorie pentru
    companiile din domeniu in ultimii ani. Explicatia este la
    indemana.

    “O tara mare cat Europa de Vest care detine cele mai mari
    rezerve de petrol si gaze naturale din Marea Caspica”. In 2006,
    cand Ariel Cohen de la Washington Times descria astfel Kazahstanul,
    tara producea aproape 1,5 milioane de barili de petrol pe zi si era
    deja in relatii comerciale cu marile companii petroliere din lume.
    “Climatul investitional din Kazahstan si acordurile de productie
    (asa-cunoscutele PSA – n.r.) cu tarile vestice sunt mult mai
    liberale decat cele pe care le semneaza Rusia, iar, in plus,
    Kazahstanul este la ani lumina fata de vecinele Uzbekistan si
    Turkmenistan in ceea ce priveste reforma si cresterea economica”,
    scria Cohen in urma cu cinci ani. Elogiul adus de jurnalistul
    american tarii din Asia Centrala era privit nu numai cu ochiul
    importatorului de petrol, ci si al analistului care a vazut o
    crestere economica de 9% pe an (PIB-ul pe cap de locuitor crescand
    la 3.000 de dolari in 2006 fata de 700 de dolari, cat era in 1994),
    crestere care a continuat si in ultimii ani – in 2010, Kazahstanul
    a avut o crestere economica de 7%, iar PIB-ul pe cap de locuitor
    ajunsese in ianuarie 2011 la 9.000 de dolari.

    Mai toti gigantii petrolieri ai lumii au afaceri cu Astana – fie
    ca e vorba de un joint-venture pentru productia de petrol, fie ca e
    vorba de contracte de achizitie, fie ca e vorba de proiecte sau
    intentii. Companiile romanesti din domeniu au avut afaceri in
    regiune dinainte de 1990. Relatiile economice ale Romaniei cu
    Kazahstan au inceput in urma cu mai bine de 30 de ani, cand
    Rompetrol SA functiona ca o entitate internationala a industriei de
    petrol si gaze din Romania. Tot Rompetrol a fost cea mai vizibila
    companie romaneasca pentru Kazahstan din 2007, cand Dinu Patriciu a
    vandut pachetul majoritar de actiuni companiei de stat
    KazMunaiGaz.

    Acum, Rompetrol este 100% o companie kazaha, care a procesat
    anul trecut la Petromidia 3,37 milioane de tone de petrol, dintre
    care 2,6 milioane tone au venit din Kazahstan si care intentioneaza
    sa foloseasca toata viitoarea capacitate de 5 milioane de tone
    pentru a procesa petrol adus din Kazahstan. (Acum, la Petromidia se
    rafineaza 4 milioane de tone anual, dar in 2012 se va finaliza
    proiectul de crestere a capacitatii, in care KazMunaiGaz a investit
    cea mai mare parte a bugetului de investitii de 500 de milioane de
    dolari.) Petrolul adus in Romania din Kazahstan vine prin
    Novorossisk, prin conducta CPC (Caspian Pipeline Consortium – din
    actionariatul careia fac parte mai multe companii locale sau
    internationale), sau prin Batumi, terminal din Marea Neagra
    achizitionat de compania kazaha din 2006.

  • Magia dintr-un certificat verde – cine mai creste de 30 de ori in cinci ani

    Evolutia de poveste a certificatului verde este direct
    proportionala cu miliardele de euro pe care investitorii le-au pus
    la bataie pentru a capta energia regenerabila. Iar vestea este ca
    boom-ul abia acum incepe. In bani, certificatele verzi primite de
    investitorii in energie regenerabila in 2010 au insemnat 37 de
    milioane de euro, mult peste valoarea de numai 1,2 milioane de euro
    din 2006, iar anul acesta ar putea ajunge la circa 200 de milioane
    de euro.

    “Energia electrica produsa din surse regenerabile, care a fost
    livrata in retelele electrice in anul 2010 si care a beneficiat de
    schema de promovare prin certificatele verzi, a fost de 676.600
    MWh, pentru care s-au emis tot atatea certificate verzi”, spun
    reprezentantii Autoritatii Nationale de Reglementare in domeniul
    Energiei (ANRE). Potrivit ANRE, valoarea medie de tranzactionare a
    unui certificat a fost anul trecut de 232,36 de lei (circa 55 de
    euro), ceea ce inseamna ca numai anul trecut valoarea
    certificatelor verzi emise a fost de 37 de milioane de euro.

    Daca in 2006 numai 6 companii primeau certificate verzi, in 2010
    numarul acestora a crescut la 48. Sumele par mici acum raportate la
    valoarea investitiilor anuntate, dar, in 2015, piata certificatelor
    verzi numai pentru energie eoliana ar putea fi de un miliard de
    euro.Certificatele verzi s-au transformat in cativa ani dintr-o
    notiune abstracta in cel mai puternic magnet pentru atragerea
    investitiilor straine in Romania, ele fiind de fapt motivul real
    pentru care, din 2008 incoace, aproape lunar cate o companie, mai
    mult sau mai putin cunoscuta sau legata de domeniul energiei,
    anunta cate un proiect de energie verde.

    Beneficiarii sistemului de promovare a producerii de energie din
    surse regenerabile sunt producatorii de electricitate din surse
    precum vant, soare, biomasa, puterea valurilor sau apa, prin
    unitati puse in functiune incepand cu anul 2004. De atunci, orice
    producator de energie verde primeste pentru fiecare MWh livrat in
    sistem cate un certificat verde in contextul in care, fara aceasta
    subventie, proiectele de acest tip nu sunt rentabile din cauza
    costurilor foarte mari cu tehnologia.

    Din 2008 insa, odata cu publicarea Legii 220, lucrurile au
    devenit mai interesante pentru ca, teoretic, numarul de certificate
    verzi a inceput sa varieze in functie de tehnologia utilizata.
    Totodata, pretul pentru un certificat verde a fost stabilit in
    intervalul 27-55 de euro (valori indexate anual cu indicele mediu
    de inflatie calculat la nivelul UE 27).
    Tot acest sistem a fost pus pe picioare in contextul in care
    Romania, devenind membru al Uniunii Europene, s-a obligat ca in
    2020 sa consume 24% din energie provenita din surse verzi, pentru a
    reduce emisiile de dioxid de carbon. Fara aceasta obligatie,
    proiectele de energie verde nu ar fi atras investitorii, ele fiind
    mult mai scumpe si mult mai putin productive comparativ cu cele
    conventionale.

    In Romania, sistemul ales prin Legea 220 a fost cel al
    certificatelor verzi alaturi de cote obligatorii de energie verde
    pe care fiecare furnizor trebuie sa le livreze consumatorilor sai.
    Practic, un producator de energie verde primeste din partea
    Transelectrica un anumit numar de certificate pentru fiecare MWh
    livrat. Mai departe, furnizorii cumpara aceste certificate verzi
    pentru a ajunge la cota obligatorie de energie regenerabila pe care
    trebuie s-o aiba in cosul livrat clientilor sai, altfel riscand
    penalizari. Energia astfel combinata ajunge la consumatorul final,
    dar cu un pret mai mare, pentru ca furnizorul sa-si acopere
    cheltuielile cu certificatele verzi. Astfel, tot acest sistem de
    sprijin este suportat tot de facturile platite de populatie si de
    companii. Totodata, producatorii de energie verde au posibilitatea,
    dincolo de certificate, de a vinde energia produsa si pe piata,
    rotunjindu-si astfel veniturile.

  • Captarea si stocarea dioxidului de carbon – miliarde de dolari pentru tehnologiile viitorului

    Proiectul Getica CCS (Carbon Capture Storage) a inceput sa fie
    cat de cat cunoscut abia in ultimele luni, dar dezvoltarea acestuia
    a inceput din februarie 2010. Acum, Getica este trecut printre cele
    77 de astfel de investitii la nivel global pe o lista realizata de
    catre Global CCS Institute si este cotat cu sanse mari pentru
    obtinerea unei finantari uriase din partea Uniunii Europene.

    Toata agitatia pe care acest proiect a produs-o in piata vine in
    contextul in care in ultimii 20 de ani Romania nu a dus niciodata
    lipsa de idei, dar, la capitolul implementare sau finalizare,
    bilantul este cu adevarat descurajator. Fara termocentrale noi,
    fara investitii in energia nucleara, fara dezvoltari notabile pe
    partea hidro, fara strategie, Romania a intrat intr-o cursa dura cu
    un proiect care acum pare cel putin avangardist: captarea si
    stocarea carbonului.

    Marii actori in acest proiect sunt Romgaz, cel mai mare
    producator de gaze din Romania, Transgaz, compania nationala de
    transport a gazelor naturale, si CEN Turceni, cea mai mare
    termocentrala din bazinul Olteniei. Pe langa ei, participa si
    Institutul de Studii si Proiectari Energetice (ISPE), GeoEcoMar,
    Ministerul Economiei si Guvernul. Logica unui astfel de proiect
    vine in contextul in care Romania si-a asumat anumite obligatii
    privind reducerea emisiilor de CO2, iar Uniunea Europeana s-a
    angajat intr-o lupta dura cu poluarea pe termen lung.

    Ideea care sta la baza proiectului tinteste Complexul Energetic
    Turceni, unul dintre cei mai mari poluatori din Romania. Dioxidul
    de carbon, care in mod normal ar fi eliberat in atmosfera de catre
    CEN Turceni, ar urma sa fie captat in anumite instalatii,
    transportat prin retelele Transgaz si ingropat la mari adancimi
    intr-un depozit de stocare. Dupa ingroparea CO2, intervine Romgaz,
    companie cu experienta in activitatea de inmagazinare a gazelor
    naturale. Proiectul este unul demonstrativ si, tocmai de aceea, nu
    se va face fara finantare europeana, in contextul in care costurile
    pentru dezvoltarea acestuia s-ar putea ridica la un miliard de
    euro. Banii europeni ar trebui sa asigure jumatate din acest
    necesar de investitii.

    “Pe 9 mai am depus documentatia la Banca Europeana de
    Investitii. In total au fost 13 proiecte depuse. Sapte sunt din
    Marea Britanie, iar restul vin din Franta, Germania, Italia, Olanda
    si Polonia. Dupa analiza BEI se vor anunta proiectele eligibile. In
    momentul cand se ajunge la etapa de negocieri directe, companiile
    implicate trebuie sa aiba planuri concrete pentru atragerea
    diferentei de finantare pentru ca in acest proiect nu sunt fonduri
    de stat. La final nu vor fi finantate decat 8 astfel de proiecte”,
    spune Carmencita Constantin, directorul diviziei de energie si
    mediu din cadrul ISPE.

    Motorul realizarii acestui proiect este urmatorul: din 2013
    marii poluatori nu vor mai primi drepturile de emisii gratuit, ci
    vor fi obligati sa le cumpere. Derogarile se pot obtine, dar pentru
    asta Romania trebuie sa depuna, pana in septembrie 2011, planuri de
    investitii cu surse de finantare concrete pentru fiecare
    termocentrala pe care vrea sa o scuteasca de acest efort financiar.
    Daca nu va obtine aceste derogari, pentru fiecare tona de CO2
    eliberata in atmosfera marile companii poluatoare vor fi obligate
    sa cumpere un drept de emisie de CO2. Numai pentru anul acesta
    costurile cu CO2 pentru cele trei termocentrale din bazinul
    Olteniei (Turceni, Rovinari si Craiova) se ridica la peste 130 de
    milioane de euro, potrivit unor estimari recente facute de
    reprezentantii Ministerului Economiei. Specialistii spun insa ca
    din 2013 preturile vor exploda, nefiind excluse valori de peste 30
    de euro, fata de 16 euro, cat costa in prezent un drept de emisie
    de CO2.

    Mai mult, in contextul in care Romania a declarat ca va merge in
    continuare pe carbuni, aceasta fiind cea mai abundenta resursa
    energetica de care dispune tara, proiectele care sa capteze
    dioxidul de carbon eliberat in atmosfera de termocentrale devin
    obligatorii. In prezent, peste 30% din toata energia produsa in
    Romania este bazata pe carbuni. “Cele mai mari emisii de CO2 sunt
    concentrate in zona Olteniei – circa 40% din tot ceea ce se emite
    la nivel national. Initial, inainte de a fi aleasa locatia Turceni,
    au concurat 9 instalatii, nu numai termocentrale, ci si mari
    poluatori”, spune Constantin Sava, director de programe de CCS din
    cadrul Institutului National de Cercetare – Dezvoltare pentru
    Geologie si Geoecologie Marina GeoEcoMar.

  • Centralele virtuale si planurile lui Luca D’Agnese, seful Enel Romania

    “Energia este o afacere care peste tot in Europa este facuta de
    state. Asa este si la noi, si in Franta si in Germania. Poate ca
    statul nu este actionarul majoritar, dar este detinatorul
    pachetului semnificativ. Dar pentru a face proiecte noi, pentru a
    aduce bani, ai nevoie de o piata concurentiala pentru ca este greu
    sa crezi ca daca pui un ban undeva si faci o investitie mare intr-o
    unitate de productie, ceilalti te vor urma”, spune D’Agnese.

    Atunci cand marile grupuri straine au intrat in Romania,
    cumparand filiale de distributie si furnizare a energiei, guvernul
    roman lucra pe un scenariu complet diferit fata de cel actual. La
    momentul respectiv, dupa ce Electrica si cele opt filiale ale sale
    urmau sa fie vandute, venea randul unor capacitati de productie,
    acesta fiind practic magnetul care i-a adus aici nu numai pe Enel,
    dar si pe E.ON (Germania) sau CEZ (Cehia). Intre timp insa, statul
    roman s-a razgandit si a inceput sa cocheteze cu ideea de gigant
    energetic.

    Apoi guvernarea s-a schimbat si ea, iar noua idee a fost de doi
    campioni nationali. Apoi au venit criza, imprumuturile de miliarde
    de la FMI, iar privatizarile cerute de ani de-a randul de
    investitorii straini, si ei de stat si integrati pe tot lantul
    energetic, au fost puse din nou pe masa. Subiectul este insa unul
    extrem de delicat, in contextul in care energia este mai mult ca
    niciodata un subiect strict national pe fondul scumpirii resurselor
    si al luptei pentru independenta energetica, iar D’Agnese este
    constient de acest lucru.

    “Discutia la acest moment este la un nivel ideologic, dar daca
    nu te apuci sa faci ceva, nu se intampla nimic. Nu spunem
    privatizati totul, concurenta pe piata de generare poate fi
    obtinuta prin scoaterea la vanzare doar a unor unitati. Macar
    experimental se pot face anumite lucruri, lucruri mici, dar sunt
    cativa pasi”, crede noul sef al Enel.

    Unul dintre acesti pasi marunti ar fi formarea unor centrale
    virtuale. Conceptul pare unul de filme stiintifico-fantastice, in
    contextul in care in Romania inca mai sunt stalpi de lemn incarcati
    de fire electrice, dar in realitate ideea este destul de simpla si
    este o propunere pe care Enel deja a prezentat-o Ministerului
    Economiei.

    “Practic, printr-o astfel de centrala virtuala se scoate la
    licitatie o anumita capacitate de productie dintr-o unitate. Pentru
    aceasta capacitate se organizeaza o licitatie, iar castigatorul se
    va putea utiliza de aceasta pe un anumit interval de timp, intreaga
    unitate fiind insa in continuare in proprietatea statului. Daca nu
    vrei sa renunti la tot deodata, poti sa aplici o astfel de solutie
    care le da sansa altor jucatori din piata sa aiba productie de
    energie, dar controlul unitatii ramane al tau”, explica seful
    Enel.

    Privatizarile prin bursa reprezinta o alta solutie, dar mai
    potrivita pentru a aduce bani in companii si pentru a le stabili o
    valoare de piata, decat pentru a atrage investitori de profil,
    pentru ca grupuri ca Enel nu vor fi interesate niciodata de
    participatii de 10% din unitati precum Hidroelectrica.

    Intre timp insa, seful Enel spune ca italienii se vor baza pe
    propriile proiecte de producere a ener-giei. Enel este unul dintre
    cei doi investitori straini care au mai ramas, dintre cei sase
    interesati ini-tial, in proiectul de 4 mld. euro al reactoarelor 3
    si 4 de la Cernavoda. Totodata, italienii mai sunt im-plicati
    intr-un proiect pentru o termocentrala pe huila la Braila, alaturi
    de germanii de la E.ON, dar au si un proiect pe cont propriu intr-o
    termocentrala la Galati.

    “Vom merge intr-un ritm mai rapid al in-vestitiilor, astfel ca
    bugetul nostru pentru urmatorii cinci ani, inclusiv 2011, se va
    ridica la 800 mil. euro. Banii se vor duce in cea mai mare parte in
    reteaua de distributie a energiei electrice”, a mai precizat
    country managerul si presedintele Enel Romania. Anul trecut grupul
    a investit 280 de milio-ane de euro, jumatate din aceasta suma
    fiind alocata pentru fosta Electrica Muntenia Sud, pentru anul
    acesta urmand sa fie alocata o suma similar

  • Ce planuri are noul sef de la Enel pentru Romania

    Proiectul 2011-2015. Urmatoarea etapa pentru care Enel si-a
    facut planul. Niciodata italienii nu vorbesc de planuri pentru
    urmatorul an. Vizeaza o perioada mai lunga, in care sa poata
    finaliza proiecte, dar si sa schimbe lucruri din mers. Oricum s-au
    schimbat multe in ultimii ani la Enel – compania gusta din ce in ce
    mai mult din fructul globalizarii, iar achizitia Endesa i-a facut
    si pe cei mai italieni dintre italieni sa considere Spania si
    America Latina “home business”.

    Fulvio Conti & co. privesc lucrurile mult mai in ansamblu
    acum: cand li s-a propus sa isi reduca din datoriile acumulate in
    ultimii ani de investitiile masive, au renuntat la operatiunile din
    Bulgaria despre care spuneau in 2006 ca sunt “the highlight” al
    productiei lor internationale de energie. Mai precis, cu ocazia
    prezentarii rezultatelor financiare la Londra saptamana trecuta,
    s-a confirmat ceea ce jurnalistii bulgari prezenti stiau deja de
    aproape doi ani: ca Enel s-ar putea retrage din proiectul de
    productie a energiei electrice Maritza Est 3.

    Enel a luat 230 de milioane de euro de la Contour Global pentru
    pachetul de 73% din actiunile centralei care produce 10% din
    energia bulgara (908 MW). Jurnalistii bulgari mai stiau ceva ce s-a
    confirmat in timpul conferintei: ca italienii au in plan sa vanda
    si cele doua ferme eoliene (cu 42 MW putere instalata) care produc
    energie in vestul tarii. “O centrala si un parc eolian singure nu
    ne puteau ajuta sa ne punem amprenta intr-o tara asa cum suntem noi
    obisnuiti sa facem”, a raspuns Fulvio Conti singurei intrebari
    privind Bulgaria. Presedintele Enel a acceptat ca se mai uita dupa
    oportunitati, “dar ca piata de acolo nu ne mai ofera multe
    posibilitati”. Amprenta despre care vorbea Conti atunci cand se
    referea la Bulgaria se gaseste insa, nici aici la scara pe care ar
    vrea-o italienii, mai la nord, in Romania.

    Cu o cota de piata de 26% in distributie si cu 2,6 milioane de
    clienti in 2010, Enel isi adjudeca pe plan local o pozitie
    dominanta, dupa ce a platit 820 mil. euro pentru a castiga cea mai
    valoroasa distributie din Romania, Electrica Muntenia Sud. Pozitia
    sigura din piata de distributie trebuia insa completata cu
    productie – motiv pentru care si Enel a incercat, ca si CEZ, E.ON
    sau alte companii din energia locala, parteneriate public-private
    cu statul sau participarea in cadrul EnergoNuclear pentru
    constructia reactoarelor 3 si 4 de la Cernavoda. Cum acestea nu au
    dus la rezultate, italienii au decis si ei constructia de parcuri
    eoliene, avand instalati la sfarsitul anului trecut 64 MW.

    Tot energia eoliana ar trebui sa atraga si cea mai mare parte a
    investitiilor companiei in urmatorii cinci ani, pentru care
    italienii au facut deja strategia: pentru aceasta perioada, Enel a
    prevazut un buget de 500 de milioane de euro, care ar trebui sa fie
    investit in instalarea a 400 MW de centrale eoliene. Bugetul peste
    dezvoltarea Enel Renewables este estimat la 6,4 miliarde de euro
    pana in 2015 – dintre care 2,4 miliarde vor fi in Italia si Iberia,
    iar restul in celelalte tari unde grupul opereaza.

    Pe plan local, bugetul pentru regenerabile se adauga celui
    pentru dezvoltarea si consolidarea retelelor, de 800 de milioane de
    euro, tot pentru urmatorii cinci ani. Asta dincolo de “eventuale
    oportunitati” care ar putea aparea in Romania si pentru care
    compania ar putea fi dispusa sa investeasca. “Rezultatele din
    Romania au fost solide si suntem in continuare decisi sa investim”,
    spunea Fulvio Conti la anuntarea rezultatelor. Veniturile Enel in
    Romania anul trecut au fost de 970 milioane de euro, iar EBITDA a
    ajuns la 208,8 milioane de euro, in crestere cu 25% fata de anul
    trecut (EBIT a fost de 86 milioane de euro, iar investitiile
    derulate au cumulat 284 milioane de euro).

    Altfel spus, o companie cu un rulaj de aproape un miliard de
    euro si un buget de 1,3 miliarde de euro pentru urmatorii cinci
    ani, pe care il va gestiona noul CEO al companiei, Luca D’Agnese.
    Managerul va prelua de la Claudio Zito atributiile companiei si va
    avea o perioada de acomodare de o luna. Al patrulea CEO al Enel in
    Romania a fost adus la conducerea operatiunilor din Romania in
    contextul in care proiectul eolian al italienilor este destul de
    ambitios. Luca D’Agnese are “o importanta experienta in domeniul
    energiilor regenerabile”, spun oficialii companiei italiene.

    De la sfarsitul anilor ’90 si pana in 2003, cand s-a angajat la
    Enel, Luca D’Agnese a fost director general executiv al
    ErgyCapital, fond de investitii listat la bursa italiana care
    activeaza in domeniul energiilor regenerabile, conservarii energiei
    si tehnologiilor conexe. In cadrul Enel, D’Agnese s-a ocupat mai
    mult cu managementul retelelor si integrarea de operatiuni, dar tot
    CV-ul lui Agnese ii va fi folositor in Romania, dat fiind ca anii
    urmatori pot fi cruciali in pozitionarea companiei pe piata.
    Schimbarile care se anunta in mixul de productie, dezvoltarile
    eoliene, capacitatea retelei, expirarea contractelor bilaterale
    dintre Hidroelectrica si furnizorii privati, dar si eventualele
    privatizari ale unor companii de stat sunt tot atatea oportunitati
    de business de care D’Agnese ar putea profita pentru a face inca un
    salt pentru companie. Primul salt este ca si facut: in timpul
    mandatului sau Enel va atinge si probabil va depasi pragul de 1
    miliard de euro. Urmeaza sa vedem cu cat.

  • Povestea omului care aduce vantul, Jan Veskrna

    Avea cam 8 ani in ziua cand tatal sau, doctor de profesie, a venit acasa si a povestit ca amputase piciorul unui om. S-a ascuns speriat crezand ca tatal sau e un om rau, criminal sau macelar, de a putut face asa ceva. Tatal sau a inteles si i-a explicat ca piciorul omului era bolnav si astfel i-a salvat viata. Peste aproape 40 de ani, Jan Veskrna a transpus in business ceea ce a inteles de la tatal sau atunci cand a concediat peste 1.000 de oameni pentru a salva costurile unei companii. “De cand sunt in business, pot spune ca <am taiat multe picioare>, dar cred ca am crescut afaceri si am adus profit actionarilor”, povesteste Jan Veskrna (45 de ani), care conduce afacerile CEZ in Romania inca de cand compania ceheasca a castigat licitatia pentru achizitia Electrica Oltenia.

    Era manager in cadrul furnizorului de servicii pentru industria energetica Dalkia in Cehia cand cel mai important client al sau, CEZ, a inceput sa il curteze: intai il voiau pentru a conduce potentialele afaceri din Bulgaria, unde compania participa la niste licitatii. Nu le-au castigat, asa ca managerul a ramas la Dalkia, dar nu pentru mult timp, pentru ca CEZ s-a intors la el cand a castigat licitatia pentru Electrica Oltenia.

    A oscilat un pic atunci. “Dar a fost cea mai buna decizie pe care am luat-o in viata mea”, considera acum managerul care se afla aproape de sfarsitul celui de-al doilea mandat in Romania. In cadrul CEZ, ca si in cazul celor mai multe multinationale, mandatele expatilor sunt pe trei ani; in 2008, cand a expirat primul mandat, i s-a propus un al doilea, pentru a putea finaliza planul de afaceri pe care il incepuse.

    Acum isi doreste un al treilea si, eventual, ultim mandat: “In decembrie 2011 ar trebui sa se termine si al doilea contract; am solicitat insa un al treilea si astept raspunsul in aprilie. Am fost nomad toata viata, 80% din cariera mea a fost in afara Cehiei, dar mi-a ajuns; doresc sa muncesc in Romania pana ma voi retrage”. Daca nu se va putea prelungi contractul – desi zambetul managerului vorbeste de la sine despre aceasta decizie -, Veskrna este decis sa se retraga din management si din CEZ. Asadar, in cazul in care contractul din Romania nu se va prelungi, vrea sa ramana in Romania si sa isi faca aici o afacere intr-unul din domeniile care il inspira: arta, servicii medicale sau mancare bio. Mai pe scurt, ceva folositor pentru oameni. “Mi-as folosi filosofia de viata de a fi folositor. Pana acum nu am facut deloc asta, nu sunt folositor nimanui vanzand energie”, considera managerul. Chiar daca ii va fi prelungit contractul, Veskrna nu are oricum planuri de foarte lunga durata cu managementul si energia: “Vreau sa mai fac maximum 5 ani ceea ce fac acum. Apoi vreau sa ma retrag si sa am o viata activa plimbandu-ma cu barca si creionand benzi desenate in casa mea de piatra din Bretania”.

    Planul de a se pensiona la 50 de ani a fost dintotdeauna pe lista de lucruri de facut a lui Jan Veskrna inca de cand a venit in Romania si marturisea intr-un interviu din 2005 ca munca in Romania e intensa: “Un an de munca in Romania este cat doi in alte tari”, estima atunci managerul. Estimarea de la inceput, cand a preluat o companie in care lucrau mult prea multi oameni si care pierdea bani, s-a intensificat pe parcurs, cand managerul s-a vazut pus in fata unei piete care juca dupa propriile reguli si unde o companie straina nou-venita nu avea de unde, de exemplu, sa cumpere energie. “Haideti sa nu vorbim despre asa-numitii baieti destepti”, a raspuns inainte de inceperea evenimentului MEET THE CEO Jan Veskrna – “subiectul acesta chiar a ajuns sa ma oboseasca”. In anii de dupa venirea CEZ in Romania, contractele bilaterale incheiate intre furnizorii de energie si producatorii locali scoteau de pe piata cam toata energia hidro si o parte din cea nucleara, lasand in cosul celorlalti energie termo, mai scumpa. “Mie imi place sa joc carti, in special poker, dar niciodata nu ma plang de cartile care mi-au cazut, incerc sa joc cu ele cat de bine pot”, explica CEO-ul CEZ cum s-a descurcat in aceste conditii in piata din Romania.


    CONTINUAREA IN PAGINA URMATOARE ->>>>>>>>

  • Topul companiilor petroliere cu afaceri in Libia. OMV, printre cele mai expuse

    Alte companii care opereaza in regiune, insa au expunere mai
    mica sunt Hess Corp. (SUA), Suncor Energy Inc. (Canada) si Repsol
    YPF (Spania). Interese in zona au si Gazprom din Rusia,
    ConocoPhillips si Occidental Petroleum, ambele din SUA, Total din
    Franta, Statoil din Norvegia si Wintershall din Germania.

    Cele mai multe companii straine si-au intrerupt productia si si-au
    evacuat personalul in ultimele saptamani din cauza conflictului
    dintre rebeli si fortele guvernamentale. Wolfgang Ruttenstorfer, CEO al OMV,
    proprietarul Petrom, a fost printre putinii care au ramas pe
    pozitii, argumentand ca OMV nu face afaceri cu dictatorul Gaddafi,
    ci cu compania petroliera de stat a Libiei, NOC (National Oil
    Company). Ruttenstorfer a avut de infruntat critici din mediul
    politic austriac, in special din partea Verzilor, care l-au acuzat
    de iresponsabilitate si de cinism. Circa 20% din importurile de
    petrol ale Austriei in ultimii ani au provenit din Libia.

    Site-ul de informatii financiare Seeking Alpha a publicat un top al companiilor
    care realizeaza o parte din productia lor petroliera in Libia, dupa
    cum urmeaza:

    ENI – 12%
    Marathon Oil – 12%
    OMV – 10%
    Gazprom – 7,4%
    Hess Corp. – 5%
    Conoco-Phillips – 3,3%
    Total – 2,6%
    Occidental Petroleum – 2%
    Statoil – 0,20%

    Companii cu interese in zona, dar care nu fac productie, ci au doar
    contracte de explorare, sunt ExxonMobil, BP, PetroChina, Petrobras
    din Brazilia, Tatneft din Rusia, RWE din Germania, Shell GmbH,
    subsidiara a Royal Dutch Shell si mai multe companii japoneze (JX,
    Moeco, Mitsubishi Exploration, Japex).

    Intr-un raport difuzat joia trecuta, agentia Moody’s afirma ca, din punctul de
    vedere al ratingului, pierderile de productie ale acestor companii
    vor fi “mai mult decat compensate” de cresterile de pret al
    petrolului. Ratingul si actiunile companiilor ar putea avea de
    suferit insa, aprecia Moody’s, daca vor avea loc o deteriorare a
    situatiei din zona ca urmare a unui razboi civil, prelungurea
    sanctiunilor economice contra Libiei sau introducerea unor
    reglementari mai restrictive fata de producatorii straini.

    Libia realizeaza circa 2% din productia mondiala de titei si are
    cele mai mari rezerve de petrol de pe continentul african. Din
    februarie, de la inceputul conflictului dintre rebeli si fortele
    guvernamentale, preturile petrolului au crescut, de teama ca
    revoltele se vor extinde si in Arabia Saudita, apoi au coborat sub
    100 de dolari, dupa ce autoritatile saudite au asigurat Vestul ca
    tin situatia sub control. Dupa adoptarea rezolutiei ONU contra
    Libiei insa, pretul a reinceput sa urce: vineri, titeiul se tranzactiona la 101,07 dolari/baril
    la New York si 113,77 dolari/baril la Londra.

    Agentia Moody’s estimeaza ca mentinerea pretului peste 100 de
    dolari pe baril va incetini relansarea economiei mondiale dupa
    criza, scumpind alimentele si transporturile si reducand cererea de
    consum, ca si perspectivele de redresare pentru sectorul auto.

  • Energia eoliana, mit sau realitate?

    Daca facem o comparatie intre strategiile energetice facute de
    stat sau proiectele de termocentrale, hidrocentrale sau reactoare
    nucleare ce urmeaza sa vina si eoliene, cele din urma castiga
    evident cursa. Daca pentru prima categorie, 2010 a fost un an
    complet lipsit de stiri pozitive, a doua categorie a prezentat la
    bilant montarea a peste 200 de “mori de vant” in urma unor
    investitii de circa 800 de milioane de euro. In 2015, cele mai
    pesimiste scenarii mizeaza pe 3.000 MW instalati, adica in jur de
    1.500 de turbine si investitii de circa 5 miliarde de euro.

    Energia eoliana este unul dintre putinele domenii in care
    investitiile au inregistrat anul trecut un nivel record, banii
    fiind alocati de grupuri energetice gigant, asa cum este cazul
    cehilor de la CEZ sau al italienilor de la Enel. Mai mult,
    statisticile europene arata ca, in 2010, Romania a ocupat locul
    sapte in ceea ce priveste capacitatea nou instalata in proiecte
    eoliene, cu 448 MW, toti in zona Dobrogei. Cei 448 MW pot alimenta
    intr-un an, numai cu energie verde, peste 400.000 de gospodarii cu
    un consum mediu lunar de 200 de kWh. Practic, energia eoliana este
    singurul domeniu in care Romania poate spune ca a avut anul trecut
    o performanta mai buna decat Polonia sau Austria. “Romania are
    premisele ca anul acesta sa ajunga la o capacitate nou instalata de
    600-1.000 MW. Se poate ca la sfarsitul anului acesta sa ajungem la
    o capacitate mai mare decat Austria. Mai mult, in Romania s-au
    derulat anul trecut 5% din totalul investitiilor in parcuri eoliene
    noi la nivel european. Aceste investitii se fac in zona de inalta
    tehnologie. Nu cred ca sunt multe alte domenii in care Romania sa
    aiba o astfel de performanta”, spune Ionel David, consultant pe
    relatii publice in cadrul Asociatiei Romane pentru Energie Eoliana
    (AREE), organizatie care este activa in domeniul de profil de 2 ani
    si care are 85 de membri.

    Fantanele, Agighiol si Pestera au fost cele mai norocoase
    localitati: din locuri uitate de lume au ajuns sa fie mentionate pe
    prima pagina a unor ziare precum Le Monde, iar rand pe rand CEZ,
    Enel si Energias de Portugal au ridicat proiecte eoliene de sute de
    milioane de euro. “Primariile acestor comune au de castigat enorm
    de pe urma acestor proiecte. Practic, 1% din valoarea investitiei
    revine primariei in momentul in care se acorda autorizatia de
    constructie. Ceea ce am observat este ca primariile din comunele cu
    potential au inceput sa-si faca birouri de urbanism, primul pas in
    acest sens fiind facut de primarul de Pestera. Apoi au urmat si
    alte primarii si astfel ele sunt cele care elibereaza autorizatiile
    de constructie”, explica David.

    Mai mult, lista comunelor care vor avea de castigat din faptul
    ca vantul bate cu putere pe suprafata lor va creste semnificativ.
    Potrivit celor mai recente date ale Transelectrica, la sfarsitul
    lunii trecute, primele 25 de proiecte eoliene ca marime care aveau
    contractele de racordare la retea semnate, fie ca este vorba de
    reteaua nationala de transport, fie de retelele de distributie,
    aveau o capacitate totala de circa 3.300 MW, fiind situate in
    localitati precum Cogealac, Casimcea, Daieni, Topolog sau Valea
    Dacilor. Dincolo de vestea buna legata de capacitate, un alt lucru
    demn de observat este ca majoritatea proiectelor sunt realizate de
    giganti precum Verbund (Austria), Energias de Portugal sau Enel,
    adica de companii care-si pot permite sa finanteze o astfel de
    investitie si care au dovedit ca nu sunt pur speculatori.

    Nici estimarile pe termen lung nu par mai putin optimiste, in
    cel mai prudent scenariu capacitatea instalata in proiecte eoliene
    la nivelul anului 2015 urmand sa ajunga pana la 3.000 MW, adica
    echivalentul in putere a peste patru reactoare ale centralei
    nucleare de la Cernavoda. In total, investitiile ar urma sa fie
    cuprinse intre 4,5 miliarde de euro si 5,4 miliarde de euro, tinand
    cont de faptul ca pentru fiecare MW nou instalat intr-un parc
    eolian sunt necesare fonduri de 1,5-1,8 milioane de euro. In total,
    ar insemna montarea a circa 1.500 de turbine eoliene, daca luam in
    calcul o capacitate unitara de 2 MW. “Volumul de putere instalat in
    centrale eoliene depinde de modul in care se va stabiliza schema de
    sprijin a acestora, aflata in prezent in analiza la Comisia
    Europeana, iar decizia finala va fi a investitorilor. Evaluarea
    noastra a fost de 2.500-3.000 MW instalati pana in 2015”, spun
    reprezentantii Transelectrica, transportatorul national de energie,
    companie care are un rol vital in integrarea proiectelor
    eoliene.