BusinessMagazin

Category: Energie

Analize financiare și de afaceri din domeniul energiei – totul despre marile companii și sfaturi pentru consumatori

  • Transgaz a finalizat 215 kilometri din conducta BRUA

    În cadrul proiectului BRUA-Faza 1, investiţie de aproximativ 560 milioane de euro, se vor desfăşura lucrări pe teritoriul a 11 judeţe din ţară. Noul gazoduct va avea o lungime totală de 550 km şi o capacitate maximă de 1,5 miliarde de mc/anual spre Bulgaria şi 4,4 miliarde de mc/anual spre Ungaria.

    Până la acest moment au fost finalizaţi 215 km de conductă şi trei staţii de comprimare, după cum urmează: STG Jupa finalizată, se află în probe tehnologice, punerea în funcţiune va avea loc la 01.10. 2019; Podişor – finalizată în proporţie de circa 90%, punerea în funcţiune va avea loc la 01.11.2019; Bibeşti – finalizată 80%, punerea în funcţiune – în data de 17 aprilie 2020.

    În vederea creşterii siguranţei alimentării cu gaze naturale a consumatorilor, pentru consolidarea şi echilibrarea SNT, Transgaz a demarat construirea unor tronsoane de conductă pe direcţiile : DN 250 Pojorâta – Vatra Dornei; DN 300 Mintia – Brad – Mintia – Brad – Ştei; Craiova – Segarcea – Băileşti – Calafat.

    Prin finalizarea tronsonului de conductă Pojorâta – Vatra Dornei se creează premisa interconectării sistemului de transport gaze naturale din partea de Nord – Vest a ţării (zona de consum Bistriţa), cu sistemul de transport gaze naturale din partea de Nord – Est (zona de consum Câmpulung Moldovenesc – Vatra Dornei), definindu-se astfel ca proiect de importanţă naţională.

    Conductă de transport gaze naturale DN 300 Mintia – Brad – Ştei este necesară şi oportună în vederea creşterii siguranţei alimentării cu gaze naturale a consumatorilor din vestul ţării. În plus, aceasta va realiza interconectarea conductei de transport gaze naturale Cefa – Căpîlna – Beiuş – Ştei cu conducta de transport gaze naturale Simeria – Mintia.

    Pe noua direcţie de consum se pot înfiinţa noi distribuţii de gaze: Tronson Mintia – Brad, Etapa I: comunele Băiţa, Vălişoara, Luncoiu de Jos, Ribiţa, respectiv municipiul Brad; Tronson Brad – Ştei, Etapa II (proiect în faza Studiu de prefezabilitate, L = cca. 53 km): comunele Baia de Criş, Vaţa de Jos şi Tomeşti pe teritoriul judeţului Hunedoara, comunele Hălmăgel, Hălmagiu, Vârfurile pe teritoriul judeţului Arad, comunele Criştioru de Jos, Cărpinet şi oraşul Vaşcău pe teritoriul judeţului Bihor.

    Pentru tronsonul de conductă DN 300 Mintia – Brad valoarea lucrărilor de execuţie a fost estimată la 22,4 milioane lei fără TVA, cu termen de finalizare trimestrul I 2020.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro.

  • Bogăţiile Mării Negre sunt gata de a declanşa un nou „tsunami” la zece ani după ce unul dintre cele mai controversate dosare din istoria petrolului românesc isca furtuni

    Marea Neagră şi toate bogăţiile din adâncurile ei sunt gata de a declanşa un nou „tsunami” la zece ani după ce unul dintre cele mai controversate dosare din istoria petrolului românesc isca furtuni.

    La finalul anului 2008, un act adiţional secret completa contractul de explorare pentru perimetrele Pelican şi Midia din Marea Neagră, înţelegere parafată între statul român şi canadienii de la Sterling Resources în 1992.

    Chiar la finalul documentului de 42 de pagini, fiecare dintre acestea purtând antetul Secret de Serviciu, se precizau următoarele:
    „În porţiunile perimetrelor Pelican şi Midia, situate în zona platoului continental al Mării Negre aflat în curs de delimitare între România şi Ucraina, titularul (Sterling Resources) va executa doar operaţiuni petroliere de explorare, până la data hotărârii finale şi irevocabile a Curţii Internaţionale de Justiţie de la Haga.

    După pronunţarea definitivă şi irevocabilă a Curţii Internaţionale de Justiţie de la Haga titularul va avea dreptul de a executa operaţiuni petroliere de exploatare în suprafeţele ce vor fi atribuite statului român, iar suprafeţele ce vor fi atribuite statului ucrainean, dacă va fi cazul, vor fi excluse din suprafaţa contractuală, prin reducerea corespunzătoare a perimetrelor petroliere Midia şi Pelican”, se arată în documentul secret amintit.

    În timp ce mulţi români nici măcar nu ştiau că este în derulare un proces la Haga cu Ucraina pentru platoul continental al Mării Negre, împărţeala „comorilor” deja se făcea în culise.

    Din partea statului român şi a Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale (ANRM), entitatea care veghează asupra tuturor bogăţiillor din subsolul României, semna chiar preşedintele instituţiei, Bogdan Găbudeanu.

    Din partea Sterling Resources însă semna avocatul Emilian Ijdelea, fost preşedinte al Agenţiei Române de Dezvoltare în 1992-1993, unul dintre oamenii care din umbră au contribuit chiar la scrierea legii petrolului.

    În februarie 2009, după ce abia se uscase cerneala pe acest act adiţional, România anunţa că a avut câştig de cauză la Haga în procesul cu Ucraina de delimitare a platoului continental al Mării Negre.

    În procesul istoric, Curtea Internaţională de Justiţie (CIJ) i-a acordat României 80% din suprafaţa aflată în litigiu, în total de 9.700 de kilometri. La acel moment, se spunea că zona câştigată la Haga ar avea peste 70 de miliarde de metri cubi de gaze (producţia pe şapte ani a României) şi 12 milioane de tone de petrol (România mai produce azi circa 4 milioane de tone de petrol pe an).

    Mai mult, în ziua în care a fost anunţat rezultatul, reprezentanţi ai ANRM chiar spuneau că oricine va putea să înceapă să exploreze şi să exploateze pe suprafaţa câştigată.

    De fapt, o bună parte din noile teritorii erau deja date, prin acte adiţionale confidenţiale făcute pe o bogăţie colectivă, Sterling Resources fiind unul dintre marii câştigători ai deciziei de la Haga.

    Ceea ce a urmat a devenit unul dintre cele mai cunoscute scandaluri din istoria petrolului românesc, dar niciun cap nu a căzut.

    Mai departe însă, Sterling Resources începe să vândă din perimetrele întregite prin decizia Curţii de la Haga. Investiţiile erau prea mari.
    La începutul lui 2014, compania încasează 29,25 milioane de dolari din vânzarea participaţiei de 65% la o porţiune din perimetrul Midia, situat în platoul continental al Mării Negre, către ExxonMobil Exploration and Production România şi OMV Petrom, cei mai mari investitori în zona offshore de mare adâncime până în acest moment.

    Pasul făcut de OMV Petrom şi ExxonMobil venea în contextul în care bucata de perimetru se învecinează cu Neptun, zona în care deja cele două companii anunţaseră o descoperire de gaze în 2012. Piesele de puzzle începeau să se pună una lângă alta.

    În 2015 vine însă mişcarea prin care Sterling Resources iese complet din scena petrolului românesc şi intră nimeni altul decât Carlyle, cel mai mare jucător din zona de private equity la nivel global, un colos care administrează active de peste 210 miliarde de dolari prin 335 de vehicule de investiţii. Sterling Resources îşi făcuse treaba, ieşeau la rampă greii unei lumi.

    Printre braţele de investiţii ale Carlyle este chiar Carlyle International Energy Partners (CIEP), un fond cu un capital de 2,5 miliarde de dolari. Doar ca exemplu, până în acest moment OMV Petrom şi ExxonMobil au investit circa 1,5 miliarde de dolari pentru explorări în zona de mare adâncime a Mării Negre.

    Din această nouă tranzacţie, Sterling Resources a încasat 42,5 milioane de dolari, ieşind complet de pe scena energiei româneşti.
    „Deşi credem că aceste active au un potenţial semnificativ, suntem angajaţi la cheltuieli substanţiale de foraj în licenţele noastre şi ne confruntăm cu costuri de dezvoltare prea mari pentru o companie de dimensiunea noastră. Credem astfel că potenţialul real poate fi valorificat doar de o companie cu o putere financiară mult mai mare şi cu un orizont investiţional mai lung“, spunea la acel moment Jake Ulrich, CEO-ul Sterling Resources.

    Odată preluată, Sterling Resources se transformă în Black Sea Oil & Gas, compania fiind acum foarte aproape de a începe producţia de gaze din zona de mică adâncime a Mării Negre.

    Dar acesta nu a fost singurul pariu făcut de Carlyle în petrolul românesc.

    La finalul lui 2016, Mazarine Energy România, o companie aproape necunoscută, a preluat toate drepturile şi obligaţiile pentru 19 acorduri petroliere de concesiune deţinute de OMV Petrom, împreună cu bunurile, drepturile reale şi angajaţii implicaţi în exploatarea câmpurilor petrolifere. Mazarine Energy România este însă deţinută de Mazarine Energy Olanda, aceeaşi firmă în care în primăvara anului 2016 Carlyle făcuse o injecţie de capital de 500 de milioane de dolari după ce firma raportase un succes în Tunisia.

    „Îi ştiam pe directorii din Carlyle de aproape 10 ani“, spunea la acel moment Edward van Kersbergen, CEO-ul Mazarine Energy şi membru în consiliul de administraţie.

    De profesie fizician, Edward van Kersbergen îşi începe cariera în domeniul petrolier în funcţia de inginer de operaţiuni pe platforme de foraj în Marea Nordului pentru Shell. În 2001 fondează o companie de consultanţă în domeniu, Horizon Energy, pe care o vinde chiar în zorii crizei financiare globale a unei  companii elveţiene, SGS.

    „A fost noroc chior“, admitea olandezul.

    În 2013, Edward van Kersbergen înfiinţează Mazarine Energy. „Am preluat controlul asupra licenţei Zaafrane din centrul Tunisiei, acolo unde am forat două sonde de explorare. Am avut succes şi asta ne-a pus pe harta investitorilor“, spunea Edward van Kersbergen la momentul primei tranzacţii cu OMV Petrom.

    Contactele dintre Edward van Kersbergen şi Carlyle sunt evidente. Preşedintele consiliului de administraţie al Mazarine Energy este Marcel Q.H. van Poecke, acelaşi om care conduce Carlyle International Energy Partners.

    Eric Faillenet, un alt membru al boardului Mazarin Energy, este director în cadrul Carlyle.

    Printre membrii boardului Mazarine Energy se mai află şi Jeroen van der Veer, fost şef al colosului Shell, care până anul trecut era şi membru în consiliul de supraveghere al ING. Din acelaşi consiliu de supraveghere al băncii olandeze face parte şi Mariana Gheorghe, cea care a condus până la începutul acestui an operaţiunile OMV Petrom, chiar firma care vânduse petrimetrele către Mazarine Energy.

    Mai departe, mai toată echipa executivă a Mazarine Energy a fost cumva legată de Shell, chiar şeful pe România, Spencer Coca, lucrând timp de opt ani în cadrul grupului.

    Carlyle nu s-a oprit însă aici.

    La începutul începutul acestei luni, OMV Petrom a anunţat că renunţă la alte nouă perimetre în contextul în care compania nu a făcut niciun secret din faptul că se va concentra pe barilii cei mai profitabili. Perimetrele au intrat tot în portofoliul Mazarine Energy România, mai precis Carlyle, la fel ca primele 19. Mişcarea, anunţată la finalul săptămânii trecute, nu este neapărat o surpriză. De altfel, OMV Petrom a anunţat că va renunţa la 50-60 de zăcăminte, portofoliul total fiind de circa 200 de perimetre.

    În timp ce Carlyle îşi extinde influenţa pe zona de explorare şi producţie onshore, pariul cel mare al colosului financiar rămâne însă Marea Neagră.

    Investiţiile s-ar putea ridica la 400 de milioane de dolari, iar primele molecule de gaz ar putea atinge ţărmul românesc anul viitor, la aproape 10 ani de la istoria cu Sterling, documentele secrete şi decizia de la Haga.

    Emilian Ijdelea, avocatul care în 2008 îşi punea semnătura pe documentele secrete care au extins puterea în Marea Neagră a Sterling Resources, chiar înainte de verdictul de la Curţii de la Haga, este acum, potrivit informaţiilor din Registrul Unic al Transparenţei Intereselor, director general adjunct al companiei Black Sea Oil & Gas, defunctul Sterling. El ocupă această funcţie din august 2015. În martie acelaşi an, Carlyle anunţa oficial că a cumpărat licenţele Sterling Resources, redenumind ulterior compania Black Sea Oil & Gas.

    Totodată, Ijdelea este şi consilier în cadrul casei de avocatură Ijdelea Mihăilescu, în care partener este chiar fiica lui, Oana.

    Potrivit surselor din piaţă, printre clienţii casei Ijdelea Mihăilescu se află chiar Black Sea Oil & Gas şi Mazarine Energy România, firme deţinute acum de Carlyle, unul dintre giganţii financiari ai lumii. La zece ani de ani de la primul scandal care a neliniştit apele Mării Negre, misterele care s-au acumulat în această perioadă, pornind de la dimensiunea rezervelor, obligaţiile celor care au acorduri sau chiar taxarea acestor bogăţii, sunt elemente mai mult decât suficiente pentru a isca o nouă furtună perfectă. Care va fi bătaia de aripi?

    Emilian Ijdelea, avocatul care în 2008 îşi punea semnătura pe documentele secrete care au extins puterea în Marea Neagră a Sterling Resources, chiar înainte de verdictul de la Curţii de la Haga, este acum, potrivit informaţiilor din Registrul Unic al Transparenţei Intereselor, director general adjunct al companiei Black Sea Oil & Gas, defunctul Sterling. El ocupă această funcţie din august 2015. În martie, acelaşi an, Carlyle anunţa oficial că a cumpărat licenţele Sterling Resources, redenumind ulterior compania în Black Sea Oil & Gas.

    Printre membrii boardului Mazarine Energy (deţinut de Carlyle) se mai află şi Jeroen van der Veer, fost şef al colosului Shell, care până anul trecut era şi membru în consiliul de supraveghere al ING.

    Din acelaşi consiliu de supraveghere al băncii olandeze ING face parte şi Mariana Gheorghe, cea care a condus până la începutul acestui an operaţiunile OMV Petrom, chiar firma care vânduse perimetrele către Mazarine Energy.

  • Cum au ajuns apele din România veritabile focare de infecţie

    “Topirea zăpezilor şi ploile din această primăvară au antrenat deşeurile aruncate de riverani şi turişti pe malurile râului Bistriţa şi a afluenţilor acestora. Hidroelectrica face şi în acest an eforturi pentru ecologizarea lacului şi pentru reducerea cantităţilor de deşeuri plutitoare al căror impact este semnificativ atât pentru mediu, cât şi pentru randamentul hidroagregatelor”, se arată în comunicatul transmis de Hidroelectrica.

    Acţiunile Hidroelectrica presupun colectarea, transportul şi eliminarea deşeurilor plutitoare din zona fronturilor de retenţie ale hidroecentralei Dimitrie Leonida, (Stejaru). Numai în ultimele zile angajaţii societăţii au strâns cca. 200 de saci, cu un volum de 240 de litri fiecare, cu gunoaie aduse de ape în perimetrul barajului. Lucrările sunt în desfăşurare la acest moment, acţiunea fiind departe de finalizare, şi se realizeză atât cu resurse proprii – angajaţi şi echipamente (bărci, greifere, macarale), cât şi cu sprijin extern, prin firme specializate. Hidroelectrica estimează pentru anul 2018 un efort financiar de 141.463,78 lei pentru ecologizarea Lacului Izvorul Muntelui.

    Hidroelectrica luptă an de an la Bicaz cu consecinţele poluării – o face ca parte a preocupărilor societăţii legate de mediu şi pentru evitarea problemelor tehnice ce ar putea fi cauzate turbinelor de aspirarea deşeurilor, însă responsabilitatea rezolvării de esenţă a problemei cade în sarcina autorităţilor care ar trebui să acţioneze mult mai hotărât, să aplice legile şi să nu mai permită escaladarea degradării mediului. Situaţia poluării din zona râului Bicaz este una de notorietate.

    Facem un apel către autorităţile publice locale, către Administraţia Naţională „Apele Romane” şi Garda Naţională de Mediu să îşi exercite prerogativele legale ferm şi în mod constant, pentru a identifica autoriilor reali ai poluării şi pentru a interveni pentru limitarea gradului de degradare a mediului din zonă”, a declarat Bogdan Badea, Preşedintele Directoratului Hidroelectrica. Principiul care ar trebui implementat este acela că ”poluatorul plăteşe”, ori în cazul societăţii noastre, acest lucru nu se aplică. Majoritatea lacurilor de acumulare sunt invadate de deşeuri iar adevăraţii poluatorii rămân anonimi şi scapă nepedepsiţi, deşi ar trebui sancţionaţi drastic. Milităm de asemenea pentru educarea populaţiei în ceea ce priveşte respectarea mediului înconjurător.

    In anul 2017 cantitatea de deseuri colectata a fost de doar o tona, deoarece regimul precipitatiilor a fost relativ scăzut, însă  în anul 2016 – prin forţe proprii şi prin acţiuni de voluntariat desfăşurate cu sprjinul ONG-urilor, s-au colectat 50.5 tone de deşeuri de pe malul lacului Izvorul Muntelui.

    În trecut deşeurile astfel recuperate nu au fost acceptate de catre colectorii autorizaţi ca fiind reciclabile, astfel că Hidroelectrica a fost nevoită să suporte costuri importante pentru depozitarea temporară şi eliminarea acestora.

     

  • Corul pe care nu-l aude nimeni

    Afirmaţia lui Binig porneşte de la două evenimente petrecute în sistemul energetic de la începutul acestui an. Primul este intrarea Transelectrica, monopol natural cu activitate reglementată, pe pierderi pentru prima dată de la înfiinţarea din 2000. Al doilea este ieşirea din funcţiune a unităţii 1 de la Cernavodă, pe 25 martie, urmată în aceeaşi zi de reducerea capacităţii la unitatea 2, o altă premieră. simple întâmplări sau primele semne că un sistem vital al României se clatină?

    Ce vedem acum este acumularea unor decizii de management“, mai spune Binig, excluzând astfel scuza coincidenţelor pentru a explica un şir de evenimente nefericite.

    Transelectrica este transportatorul naţional de energie electrică. Este o companie unică la nivelul întregului sistem energetic local, fiind garantul echilibrului permanent dintre cererea şi oferta de energie.

    Energia nu se stochează deocamdată, astfel că funcţionarea pieţei de electricitate este condiţionată de acest echilibru perfect între producători şi consumatori. Transelectrica s-a înfiinţat în 2000 având o activitate bazată pe tarife reglementate, o astfel de activitate presupunându-se a fi şi mai ferită de riscuri.

    Nu este cazul.

    Privind retrospectiv evoluţia profitului net al companiei, se remarcă variaţii uriaşe de la un an la altul, fără ca acestea să fie însoţite de variaţii majore în consumul de energie.

    De exemplu, dacă în 2012 compania înregistra un câştig de 34 de milioane de lei, anul următor Transelectrica sărea la 201 milioane de lei, pentru ca în 2015 să ajungă la 360 de milioane de lei, iar anul trecut la -47,9 milioane de lei. Acesta este primul rezultat negativ din istoria companiei, greu de înţeles pentru un monopol reglementat.

    ”Rezultatul negativ vine pe fondul unui an complex şi dificil la care a contribuit diminuarea veniturilor prin reducerile de tarif de la 1 iulie 2017. Un impact major l-a avut înregistrarea în situaţiile financiare ale anului 2017 a unor obligaţii suplimentare de plată, în valoare de 99 de milioane de lei, provenite dintr-o decizie de impunere ANAF emisă în 30 iunie 2017, ca urmare a închiderii unui control aferent perioadelor anterioare“, explică reprezetanţii Transelectrica.

    De ce a fost 2017 un an complex pentru piaţa energiei? Ianuarie 2017 a devenit cea mai scumpă lună din ultimii zece ani, în anumite intervale orare electricitatea fiind tranzacţionată la uluitoarea valoare de 450 de euro/MWh, faţă de o medie de 30-40 de euro/MWh. Deşi la un an distanţă evenimentele din acea lună nu au fost complet elucidate, insolvenţele au rămas.

    Potrivit datelor publicate pe bursa de energie OPCOM, media de preţ pentru anul trecut pe platforma de tranzacţionare spot (PZU – piaţa pentru ziua următoare), cea mai importantă din cadrul bursei de energie, a fost de circa 48 de euro/MWh, acesta fiind preţul pur al energiei schimbate între producători şi furnizori. Acesta este cel mai mare nivel de preţ din ultimii cinci ani, fără a depăşi însă recordul de preţ din 2008, de exemplu.

    În contextul în care în ultimii ani a fost vizibilă o creştere a ponderii tranzacţionării de energie pe termen scurt, iarna anului 2017 i-a penalizat dur pe riscofilii din piaţa energiei. Potrivit datelor de pe bursa de energie OPCOM din lunile de la începutul lui 2017, au fost zile în care decalajul dintre cerere şi ofertă s-a ridicat şi la 60%.

    Ce a însemnat pentru Transelectrica acest lucru? Ca garant al echilibrului sistemului energetic, Transelectrica a ieşit în piaţă, a cumpărat energia necesară de la unităţile care stau la comanda ei şi le-a dat-o celor cărora furnizorii nu le mai asigurau energia. În mod normal, echilibrarea sistemului trebuie să fie un joc cu sumă zero pentru Transelectrica. Problema a fost că unii dintre furnizorii pe care i-a echilibrat au intrat în faliment, pierderile rămânând în conturile Transelectrica, spune specialistul de la EY România.

    Dar acesta nu a fost singurul factor care a dus Transelectrica pe pierderi, ci şi unele obligaţii suplimentare de plată evidenţiate de ANAF, dar ignorate de fostul management.

    ”Deşi în ultimii ani aspectele prezentate mai sus erau cunoscute la nivelul managementului companiei, fiind inclusiv formalizate în cadrul ultimului control ANAF, nu a fost efectuată nicio analiză economico-financiară în conformitate cu standardele specifice, în vederea constituirii unui provizion încă din anii trecuţi“, mai spun reprezentanţii Transelectrica.

    Responsabilii ar fi greu de găsit în contextul în care, de la începutul anului 2011 şi până în prezent, Transelectrica a schimbat zece directori generali şi nenumărate consilii de administraţie, un loc în conducerea opertorului sistemului energetic local fiind extrem de apetisant prin prisma bugetelor de investiţii pe care compania le are. Doar pentru comparaţie, OMV Petrom, unicul producător de petrol şi gaze din România, a avut în ultimii 12 ani de zile un singur director general executiv, pe Mariana Gheorghe.

    În prezent, compania este condusă prin intermediul unui consiliu de supraveghere intermediar, mandatele membrilor urmând să expire în mai, anul acesta. În contextul în care mandatele au o durată de câteva luni, membrii schimbându-se fără nicio legătură cu guvernanţa corporativă, asumarea unui plan de dezvoltare este aproape imposibilă.

    Acum, de exemplu, în consiliul de supraveghere al acestei companii strategice se află procurori, consilieri judeţeni sau foşti bancheri, niciunul cu vreo legătură cu sistemul pe care-l gestionează.

    Ţinând cont de această fluctuaţie masivă de personal în cele mai înalte structuri de conducere ale companiei, toate făcute pentru a putea acomoda schimbările din scena politică, proiecţiile financiare făcute de Transelectrica ridică şi ele multe semne de întrebare.

    Potrivit planului de dezvoltare al companiei pentru perioada 2013-2017, compania trebuia să aibă un profit net cuprins între 29 şi 68 de milioane de lei. În realitate, profitul companiei a variat în intervalul 201 milioane de lei până la pierderea de aproape 48 de milioane de lei de anul trecut. Dacă proiecţiile privind evoluţia unui business reglementat nu au nicio legătură cu realizările, când în mai puţin de zece ani se schimbă zece şefi, iar mandatele în consiliile de supraveghere dureză câteva luni, coincidenţele nu mai au cum să fie sursa răului în evoluţia companiilor energetice locale.

    Cazul Transelectrica nu este însă singular; funcţionarea Nuclearelectrica, operatorul centralei nucleare de la Cernavodă, a ridicat mari semne de întrebare de la începutul anului.

    Nuclearelectrica este cel mai complex producător de energie local, unicul administrator de reactoare nucleare din România şi asigură aproape 20% din producţia naţională de energie.

    Cu toate acestea, de la începutul anului, reprezentanţii centralei nucleare de la Cernavodă au emis opt comunicate de presă prin care anunţau oprirea sau pornirea neplanificată a unei unităţi, o situaţie absolut unică fiind înregistrată pe 25 martie, când ambele reactoare aproape au ieşit din funcţiune. Din cele opt comunicate, şase au fost date în perioada 25-30 martie, mai puţin de o săptămână.

    Din rapoartele financiare ale companiei se remarcă un lucru. În ultimii cinci ani gradul de realizare a investiţiilor la centrala nucleară de la Cernavodă a scăzut de la 97% la 44%. Cea mai mare parte a banilor de investiţii ai Nuclearelectrica sunt direcţionaţi spre centrala de la Cernavodă, cea care funcţionează prin intermediul a două reactoare cu câte o capacitate de 700 MW fiecare.

    Tot datele din rapoartele anuale ale companiei arată că dacă la nivelul anului 2013 bugetul de investiţii pentru centrala de la Cernavodă era realizat în proporţie de 96,72%, anul trecut procentul a fost de numai 44,4%.

    Mai mult, ca urmare a accidentului de la Fukushima (Japonia), din martie 2011, Nuclearelectrica a demarat un proiect prin care se urmăreşte îmbunătăţirea reacţiei centralei de la Cernavodă la factori din afara bazei de proiectare a unităţii. Anul trecut, din banii alocaţi pentru acest scop s-au cheltuit numai 3,2%.

    ”Aş zice că una dintre principalele probleme (privind gradul redus de îndeplinire a programului de investiţii – n.red.) este legea achiziţiilor. De la primul demers până la încheierea unei licitaţii trec în medie 204 zile, energia nucleară neavând un regim special de achiziţii, aşa cum este în alte state. Acesta este unul dintre motivele pentru care, uneori, din motive obiective ce ţin de derularea unei investiţii sau necesităţi de achiziţie, am început să facem achiziţii de urgenţă, practic în cadrul unui contract mai mare să ieşim pe piaţă pentru anumite lucrări care trebuie îndeplinite mai devreme“, spune Cosmin Ghiţă, directorul general al Nuclearelectrica.

    Ghiţă a fost numit în funcţia de director general al Nuclearelectrica în vara anului trecut. Înainte de a veni la conducerea Nuclearelectrica, Cosmin Ghiţă a lucrat în domeniul dispozitivelor medicale, dar şi în cadrul unor companii petroliere, precum Chevron.

    ”Defecţiunile au fost pe partea clasică a centralei, dar vulnerabilităţile unităţilor sunt mereu adresate. La final, după această serie de întreruperi cred că trebuie să existe o aliniere la nivelul practicii de achiziţii publice între ce se întâmplă la noi şi cum sunt procedurile la nivel european.“

    La fel ca în cazul altor companii, partea executivă de la Nuclearelectrica este avizată de un consiliu de administraţie. Dacă la Transelectrica în consiliul de administraţie sunt consilieri locali sau bancheri, la Nuclearelectrica exemplele sunt mult mai exotice.

    Cristian Dima, de exemplu, este unul dintre administratorii companiei. Dima, înainte de a ajunge să gestioneze cel mai complex activ energetic din România, a fost administrator la Spitalul de Obstetrică Ginecologie ”Buna Vestire„ din Galaţi. Apoi a devenit consilier local la primăria din Galaţi. Acum veghează asupra deciziilor de management pentru o companie care asigură 20% din producţia de energie a României.

    Alexandru Mirel Marcu are şi el un post asigurat în consiliul de administraţie al Nuclearelectrica, cel puţin până în aprilie 2018, deşi înainte de a veni să supervizeze activitatea managementului executiv al companiei fusese director de producţie la compania Seven Hills SRL. Firma a avut în 2016 o cifră de afaceri de 4.194 lei (mai puţin de o mie de euro), dar a lucrat la o marjă a profitului demnă de invidiat, de 67%. Dragoş Ionuţ Bănescu este şi el în consiliul de administraţie al companiei, după ce a colecţionat diverse funcţii în Ministerul Finanţelor, Ministerul Mediului sau Ministerul Muncii.

    În 1977, sistemul energetic local a trecut prin cel mai delicat moment al său. Pe 10 mai, timp de 4-5 ore sistemul a picat complet pentru că nimeni nu se uitase la avertizările specialiştilor. 

    ”Pagubele înregistrate au fost de patru ori mai mari faţă de cele produse de cutremurul din martie 1977. Totul a fost afectat. Au murit animale în ferme, oameni. Repornirea sistemului s-a făcut din termocentrala Doiceşti, despre care lumea a ajuns să spună acum că este cea mai proastă unitate“, spunea la rândul său, în urmă cu câţiva ani, un specialist în domeniul energetic, un om cu o experienţă de aproape jumătate de secol.

    Potrivit datelor de la Banca Mondială, cutremurul din 1977, care a avut o magnitudine de 7,2 grade pe scara Richter, a provocat pagube de
    2 miliarde de dolari.

    Pe 31 martie 2018, trei membri noi au fost aduşi în consiliul de supraveghere al Transelectrica, firma care pentru prima data în istoria ei a înregistrat pierderi. Niciunul nu are experienţă în domeniul energetic.

    Corul specialiştilor, care denunţă aceste decizii devine tot mai gălăgios.

    Îl aude cineva?

  • Când ai resurse şi nu ştii ce să faci cu ele. Cum Ungaria poate să facă ceea ce România nu este în stare

    Paragraful este extras din raportul pe 2014 realizat de compania de transport al gazului din Ungaria, FGSZ, şi arată cum o ţară lipsită aproape în totalitate de resurse şi-a construit încă de acum cinci ani rolul de hub regional. Ungaria dovedeşte prin strategia paşilor mici că nu este important la cine e resursa, ci cum poţi să creezi bogăţie locală prin resursa altora.

    Platforma Regională de Contractare a gazului este în linii mari o aplicaţie destinată tranzacţiilor transfrontaliere cu gaze naturale prin care participanţii la licitaţii pot rezerva capacitate pe anumite direcţii.

    O necunoscută până de curând, această platformă a intrat în atenţia publicului la jumătatea lunii martie când Transgaz, compania naţională de transport al gazului, a scos la licitaţie câteva capacităţi de rezervare pe direcţia Bulgaria. Interesant a fost că pentru a realiza această rezervare de capacitate, cei interesaţi a trebuit să-i notifice în prealabil şi pe cei de la FGSZ, transportatorul de gaze ungar, despre intenţiilor lor. Dacă respectiva capacitate era între România şi Bulgaria, de ce tebuia să fie informată şi partea ungară?

    Reprezentanţii Transgaz au explicat la acel moment că, potrivit unor reglementări europene, procesul de alocare de capacitate în punctele de interconectare dintre sistemele de transport gaze naturale din România şi ţările vecine, membre ale Uniunii Europene, se derulează în baza Regulamentului (UE) 2017/459 al Comisiei, din 16 martie 2017, de stabilire a unui cod al reţelei privind mecanismele de alocare a capacităţii în sistemele de transport al gazelor şi de abrogare a Regulamentului (UE) nr. 984/2013.

    Ce înseamnă acest lucru de fapt?

    ”Printre aceste prevederi se numără şi cele referitoare la obligativitatea alocării prin licitaţie a capacităţii în punctele de interconectare şi obligativitatea utilizării unei platforme comune de tranzacţionare a capacităţii. |n scopul respectării prevederilor legale menţionate mai sus, operatorii de transport şi de sistem din sud-estul Europei (Slovacia, Ungaria, România, Bulgaria, Croaţia, Grecia) utilizează Platforma Regională de Rezervare de Capacitate (RBP – Regional Booking Platform), denumită în continuare RBP, pentru alocarea prin licitaţie a capacităţii disponibile în punctele de interconectare“, a explicat Transgaz.

    Cine este operatorul acestei platforme? FGSZ, partea ungară. De ce este FGSZ operatorul platformei? Pentru că aceasta este compania care a făcut aplicaţia.

    Niciuna dintre ţările care folosesc platforma realizată de FGSZ nu are rezerve importante de gaze, cu excepţia României.
    De ce nu este România, respectiv Transgaz, operatorul platormei? Aici răspunsurile oficiale se opresc.

    ”Obiectivul nostru final este ca Ungaria să devină unul dintre centrele de distribuţie cu importanţă regională a gazului în anii următori“, se mai arată în raportul din 2014 al FGSZ. Realizarea Platformei Regionale de Contractare este însă doar un pas.
    |n perioada 15.11.2017 – 19.12.2017 a avut loc prima rundă de licitaţii în cadrul procesului de rezervare de capacitate pe conducta BRUA, gazoduct menit să colecteze mai multe surse de gaze pe traseul Bulgaria, România, Ungaria şi Austria.
    Deşi oficial livrările ar trebui să se bazeze pe gazul caspic, cel mai probabil BRUA va duce peste graniţe gaz românesc din Marea Neagră înainte de toate.

    În total, proiectul BRUA ar urma să aibă o lungime de 1.318 kilometri, din care 478 de kilometri reprezintă lungimea conductei pe teritoriul românesc.

    Prima fază a proiectului include construirea unei conducte de 478 km între nodul tehnologic Podişor, lângă Bucureşti, şi cel din Recaş, aflat la aproximativ 30 km distanţă de Timişoara, în vestul ţării, precum şi instalarea sistemelor de supraveghere hardware şi software, a tehnologiilor de comunicaţii şi a trei staţii de compresoare de gaz, care vor fi plasate de-a lungul traseului.

    Pentru acest segment al conductei, Transgaz a obţinut fonduri europene nerambursabile în valoare de 179 de milioane de euro. În contextul în care valoarea totală a proiectului este de 479 de milioane de euro, diferenţa va fi acoperită de consumatorii români prin majorarea tarifelor.

    BRUA II, care va lega gazul din Marea Neagră la BRUA printr-o conductă de 308 kilometri de la Tuzla la Podişor, are costuri de 298 de milioane de euro. Tot din tarifele plătite de consumatorii români va fi realizată şi această conductă.
    Potrivit manualului de procedură prin care s-a organizat licitaţia de la finalul anului trecut privind rezervarea de capacitate pe conducta BRUA, pe direcţia România-Ungaria, atât numele participanţilor, cât şi al câştigătorilor este secret.

    Sursele din piaţă spun însă că rezervarea de capacitate a fost realizată de grupul MET, entitate specializată în tradingul de energie şi de gaze naturale controlată de grupul petrolier ungar MOL, şi de MFGT, companie specializată în stocarea gazeor naturale, parte a grupului energetic integrat MVM. Atât MOL, cât şi MVM sunt controlate de statul maghiar. Datele nu sunt confirmate la nivel oficial, singura informaţie confirmată oficial de Transgaz fiind numărul câştigătorilor, respectiv două companii.

    Cu sediul în Elveţia, MET este activ în 15 state europene, având mai bine de 500 de angajaţi, printre ţările în care grupul este prezent numărându-se şi România. Potrivit informaţiilor de pe site-ul MET, 40% din acţiunile grupului sunt deţinute de grupul petrolier MOL, al cărui cel mai important acţionar rămâne statul maghiar, cu o participaţie de 25,2% din acţiuni. Potrivit celor mai recente informaţii disponbile, MET ar fi la nivel de grup un business de peste 4 miliarde de euro.

    ”Vrem să declarăm că înţelegem importanţa transparenţei în probleme legate de energie. Dincolo de acest lucru însă, ca o entitate de business profesionistă, nu putem comenta pe aspecte specifice care ţin de dezvoltarea afacerii“, au declarat reprezentanţii grupului MET.

    Cealaltă companie care ar fi rezervat capacitate de export pe conducta BRUA ar fi MFGT, compania de înmagazinare a gazului din Ungaria, care administrează depozite de 4,4 miliarde de metri cubi. Spre comparaţie, capacitatea totală a depozitelor de înmagazinare a gazului din România este de circa 3 miliarde de metri cubi. Potrivit informaţiilor disponibile, MFGT este parte din grupul energetic integrat MVM, un business de peste 1,5 mld. euro în 2016, care are atât partea de transport a energiei, cât şi partea de producţie, entitatea fiind sub controlul statului maghiar. MFGT nu a comentat informaţiile venite pe surse.

    Rezervarea de capacitate pe direcţia România – Ungaria s-a făcut pe o perioadă de 15 ani, pornind din 2022. Pentru primii cinci ani, rata de rezervare a fost de şase ori mai mare faţă de capacitatea nominală. Primele gaze din Marea Neagră ar putea fi produse în 2019.

    Mai departe, cele două companii maghiare care au rezervat capacitate pe direcţia România-Ungaria au două lucruri de făcut: să identifice vânzătorii de gaze şi să aibă la capătul ţevii cumpărătorii de gaze, misiune deloc uşoară.
    Tot sursele din piaţă arată că la licitaţia de rezervare de capacitate ar mai fi participat ExxonMobil, dar şi OMV Petrom, care de altfel a spus oficial că a încercat să obţină capacităţi de export, dar că nu a reuşit.

    Dar ce ar putea face Ungaria cu gazele importate din România? Planurile sunt făcute pentru exportul în regiune, către vecinii săi, dar există şi o logică locală în utilizarea gazului de care ţara este atât de dependentă.
    Potrivit Biroului Central de Statistică din Ungaria, în perioada 2008-2016 producţia de produse chimice a crescut cu peste 34% în valoare, depăşind pragul de 2,2 miliarde de euro.

    Producţia de medicamente, un alt sector care are un consum semnificativ de gaze, a crescut şi ea în valoare cu 23%.
    Fabricile de cauciuc şi de mase plastice au mers şi ele mai bine, astfel că valoarea producţiei a crescut cu aproape 16% în perioada analizată.

    ”Grupul MOL şi JSR Corporation anunţă inaugurarea fabricii de cauciuc sintetic (S-SBR). Combinatul utilizează tehnologie de ultimă oră şi va produce anual 60.000 de tone de cauciuc sintetic, creând peste 100 de noi locuri de muncă“, au anunţat recent reprezentanţii celor două companii.
    De altfel, grupul maghiar MOL şi-a construit strategia de dezvoltare pe termen lung în jurul dezvoltării de produse chimice semifabricate şi produse chimice de specialitate, compania având în dezvoltare un proiect de un miliard de dolari într-un combinat petrochimic.

    ”MOL a continuat să îşi dezvolte lanţul valoric în domeniul petrochimiei prin fabricarea unuia dintre cele mai inovatoare produse din lume. Suntem mândri de faptul că în fiecare an MOL reuşeşte să vină cu produse noi specializate şi profitabile. Mai avem mult de lucru, dar ne aflăm pe drumul cel bun în ceea ce priveşte realizarea obiectivului strategic de a deveni prima companie producătoare de produse chimice din Europa Centrală şi de Est până în 2030“, a afirmat Zsolt Hernádi, preşedintele şi directorul general al grupului MOL, cu ocazia finalizării proiectului fabricii de cauciuc. Unul dintre pilonii de bază ai strategiei grupul MOL 2030 se referă la extinderea lanţului valoric pe produsele petrochimice şi la fabricarea mai multor produse de valoare utilizate în industria automobilelor, dar şi în sectoarele ambalajelor, al construcţiilor şi al electronicelor. Prin urmare, compania intenţionează să investească aproximativ 4,5 miliarde de dolari până la finalul următorilor 10 ani în proiecte ce vizează dezvoltarea industriei petrochimice şi a substanţelor chimice, au mai precizat reprezentanţii MOL.
    Revenind în România, datele de la Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) oglindesc dezastrul din industria chimică locală.

    Dacă la nivelul anului 2008 consumul industrial chimic era de 3 miliarde de metri cubi, în 2016 acesta ajunsese la numai 1,2 miliarde de metri cubi. Populaţia a ajuns să consume mai multe gaze decât chimia, chiar şi în contextul în care doar una din trei case este conectată la reţeaua de gaze, restul încălzindu-se cu vreascuri.

    În consecinţă, în perioada 2008-2016, consumul intern de gaze al României a scăzut cu aproape 23%.
    Petrochimia a ajuns la rândul ei o specie industrială pe cale de dispariţie în România, după închiderea Doljchim şi a Arpechim, ambele active fiind în portofoliul Petrom. OMV însă, acţionarul majoritar al Petrom, spune la rândul său că va aloca un miliard de euro pentru investiţii în petrochimie, dar cea mai mare parte a fondurilor se vor duce cel mai probabil în unităţile din Austria şi Germania.

    Alarmantă nu este însă doar situaţia înregistrată la nivel industrial.

    Potrivit Biroului de Statistică Central al Ungariei, la finalul anului 2016 circa 73% din numărul total de gospodării erau legate la sistemul de distribuţie a gazului natural, în total circa 3,2 milioane de consumatori casnici.
    Ritmul cu care Ungaria şi-a mărit sistemul de distribuţie a gazului natural ar trebui să fie o lecţie pentru România, în contextul în care vecinii au pornit cu 22.500 de kilometri de conductă în 1990 şi doar 1,6 milioane de case legate de această infrastructură şi au ajuns la aproape 84.000 de kilometri de conducte, de peste două ori mai mult decât România.
    Ungaria consuma în 2013 circa 9,2 miliarde de metri cubi de gaze, pentru ca în 2016 consumul intern să ajungă la 9,6 miliarde de metri cubi de gaze.

    În România, vreascurile sau cocenii rămân sursa principală de căldură, doar una din trei locuinţe fiind conectată la reţeaua de gaze, iar consumul de gaze a ajuns la circa 11 miliarde de metri cubi după scăderile înregistrate în anii de criză.
    Mai mult, în timp ce Ungaria îşi conturează rolul de hub regional cu gazul altora, România se chinuie să scoată statistici pentru a explica faptul că ea de fapt nici măcar nu are nevoie de gazul din Marea Neagră.

    La nivelul anului 2027, Transgaz, compania naţională de transport al gazului natural, estimează că va transporta prin conductele sale circa 19,37 miliarde de metri cubi, cu 54% mai mult faţă de cantităţile estimate pentru anul acesta, o bună parte din creştere urmând să fie generată de cantităţile extrase din Marea Neagră.

    Consumul intern de gaze naturale ar urma însă să crească doar cu 5% în perioada analizată. Deşi producţia de energie a fost indicată ca o posibilă modalitate de a utiliza gazul din Marea Neagră pe plan local, strategiile statului gândite pe termen lung spun cu totul altceva. ”Pentru anul 2030, draftul Strategiei Energetice a României 2016-2030 arată o scădere a gazului natural în mixul energiei primare la 26% (de la 29% în prezent), o scădere a consumului de ţiţei la 25% (de la 26%) şi o scădere a contribuţiei cărbunelui la 10%. |n schimb, se dublează contribuţia energiei nucleare şi creşte cea a energiei provenite din biomasă„, se arată în Planul de Dezvoltare a Sistemului Naţional de Transport Gaze Naturale pentru perioada 2018-2027 publicat de Transgaz.

    |n absenţa oricărei politici pentru susţinerea producţiei de energie pe bază de gaze, a petrochimiei, industriei de îngrăşăminte, industriei farma şi implicit a conectării consumatorilor casnici la reţele, producţia suplimentară de gaze din Marea Neagră pare acum mai degrabă o problemă pentru România decât o oportunitate, aşa că exportul este o soluţie.

    Astfel, comparaţia dintre cele două state vecine oglindeşte incapacitatea României de a folosi local avantajele naturale şi abilitatea Ungariei (ţară care importă 90% din gazul necesar) în a-şi crea bogăţie internă pe resursele altora.
    Cu paşi mici.

  • Marele divorţ energetic

    ”Numărătoarea inversă a început“, spune Serge Colle, global power & utilities advisory leader în cadrul companiei de consultanţă EY. Declaraţiile lui Colle sunt incluse în ultimul studiu realizat de specialiştii de la EY care abordează schimbările majore, deja vizibile în sistemul energetic global.

    ”La nivelul industriei energetice europene ne vom uita la 2022 ca la un fel de an de naştere a unui sistem complet diferit. Deşi nu ne aşteptăm ca în acel moment un număr mare de consumatori să părăsească reţeaua de distribuţie, simplul fapt că ai această opţiune va acceleara ritmul schimbărilor tehnologice, lucru care mai departe va alimenta dezvoltarea unui sistem energetic digitalizat şi descentralizat“, mai spune Colle.

    Acelaşi studiu realizat de EY mai arată un lucru.

    În toate pieţele, până în 2025, vehiculele electrice vor ajunge la paritate cu vehiculele tradiţionale, cu combustie internă, în ceea ce priveşte costurile şi performanţele. Dacă azi maşinile electrice nu reprezintă decât 2% din parcul auto european, până în 2025 aceastea vor ajunge la 10%, adică de la 0,4 milioane de unităţi la 14,3 milioane de maşini.

    Cercetarea evidenţiază de asemenea doi factori care ar putea accelera atingerea punctelor cheie de transformare: schimbarea preferinţelor consumatorilor în favoarea energiei regenerabile şi adopţia accelerată de tehnologii care permit integrarea uşoară în reţelele de distribuţie de energie şi reduc costurile de generare de energie solară şi eoliană, precum şi cele de stocare de energie în baterii.

    ”Maturizarea tehnologiilor de producţie de energie regenerabilă, scăderea abruptă a costurilor stocării energiei în baterii şi opţiunile mai clare de alegere pentru consumatorul final indică de multă vreme emergenţa unui sistem energetic radical nou. În vreme ce tendinţele şi momentele diferă între pieţe şi geografii, studiul arată clar că numărătoarea inversă până la debutul unui nou viitor energetic accelerează mai puternic decât se aşteptau mulţi“, spune Valeriu Binig, partener la EY România.

    De exemplu, în acest moment, la nivel european circa 16% din cererea de energie este acoperită de regenerabile. În 2042, ponderea acestora va ajunge la 42%. La acel moment, una din trei maşini va fi alimentată electric. Modelările făcute de EY arată că la nivelul anului 2025 aproape o treime din cererea de energie ar putea veni din zona de maşini electrice.

    ”Imaginaţi-vă atât: milioane de maşini electrice înseamnă milioane de baterii care ar putea fi integrate în sistem, lucru care mai departe reprezintă oportunităţi suplimentare de management şi de optimizare a reţelelor“, mai spune Colle.

    Mugurii schimbării, care sunt deja vizibili, le generează coşmaruri marilor companii de utilităţi. Când dominaţia ta se bazează pe avantajul de a fi un monopol natural, apariţia acestor fisuri nu prevesteşte nimic bun. ”Multe ţări europene au început deja să-şi schimbe modelele de afaceri din energie ca răspuns la presiunile legislative şi de reglementare, la creşterea absorbţiei de resurse regenerabile şi la ţintele ambiţioase de reducere a amprentei de carbon. Rezultatele studiului indică faptul că veniturile anuale de 67 de miliarde de dolari ale companiilor tradiţionale de utilităţi vor risca să scadă până în 2050, din cauza distribuţiei de energie solară generată în regiune“, se mai arată în studiul EY.

    România nu este străină de aceste schimbări, deşi lucrurile sunt la început.

    Sunt zile în care eolienele din Dobrogea asigură un sfert din energia necesară, la egalitate cu mamuţii pe cărbuni din bazinul Olteniei.

    Maşinile electrice sunt un club exclusivist încă, dar proiectele pentru montarea de încărcătoare pentru acest tip de vehicule nu mai sunt o raritate şi pe ele se va construi noul chip al pieţei auto.

    La jumătatea anului trecut, arată statisticile, posesorii de vehicule electrice aveau la dispoziţie o reţea naţională de 150 de puncte de încărcare. Proiecţiile oficiale arată însă că până la finalul anului 2020 posesorii de maşini care folosesc combustibili alternativi ar putea avea la dispoziţie încă 1.000 de puncte de alimentare, aici intrând şi soluţii precum gazul natural comprimat (GNC).

  • Reţeaua Socar ajunge la 39 de benzinării

    Benzinaria are si staţie de reincarcare maşini electrice, asigură facilităţi de achiziţie roviniete si peaj (trecere pod Feteşti), terminal de plăti facturi, utilităţi, reincărcări cartele telefonice, etc, Trei pompe au fost instalate în staţie, care pot furniza simultan combustibil pentru patru vehicule mici şi două mari cu benzina şi motorină.

    În magazinul CafeNar al benzinăriei clienţii pot găsi ca şi în alte staţii de alimentare Socar, produsele  tradiţionale ale gastronomiei din Azerbaijan – cafeaua la nisip şi sucul de rodie, cât şi alte produse alimentare, nealimentare sau accesorii pentru maşină.

    Reţeaua de staţii de alimentare Socar din România acoperă deja 18 judeţe: Botoşani, Suceava, Neamţ, Iaşi, Bihor, Bistriţa, Buzău, Bacău, Vrancea, Timiş, Ilfov, Cluj, Vâlcea, Arad, Sibiu, Argeş, Bucureşti şi Braşov.

    SOCAR este compania petrolieră de gaze naturale deţinută de statul Azerbaijan (The State Oil Company of Azerbaijan Republic). Din anul 2011, compania este prezentă în România prin  Socar Petroleum S.A. Compania are  aproximativ 550 de angajaţi şi a derulat investiţii de peste 64 milioane de euro în România.

  • Reţeaua Socar ajunge la 39 de benzinării

    Benzinaria are si staţie de reincarcare maşini electrice, asigură facilităţi de achiziţie roviniete si peaj (trecere pod Feteşti), terminal de plăti facturi, utilităţi, reincărcări cartele telefonice, etc, Trei pompe au fost instalate în staţie, care pot furniza simultan combustibil pentru patru vehicule mici şi două mari cu benzina şi motorină.

    În magazinul CafeNar al benzinăriei clienţii pot găsi ca şi în alte staţii de alimentare Socar, produsele  tradiţionale ale gastronomiei din Azerbaijan – cafeaua la nisip şi sucul de rodie, cât şi alte produse alimentare, nealimentare sau accesorii pentru maşină.

    Reţeaua de staţii de alimentare Socar din România acoperă deja 18 judeţe: Botoşani, Suceava, Neamţ, Iaşi, Bihor, Bistriţa, Buzău, Bacău, Vrancea, Timiş, Ilfov, Cluj, Vâlcea, Arad, Sibiu, Argeş, Bucureşti şi Braşov.

    SOCAR este compania petrolieră de gaze naturale deţinută de statul Azerbaijan (The State Oil Company of Azerbaijan Republic). Din anul 2011, compania este prezentă în România prin  Socar Petroleum S.A. Compania are  aproximativ 550 de angajaţi şi a derulat investiţii de peste 64 milioane de euro în România.

  • Oraşul unde-ţi poţi încălzi locuinţa navigând pe internet

    În Stockholm, Suedia, casele se încălzesc cu energie care altfel ar fi fost pierdută. Cum e posibil? Prin utilizarea căldurii emanate de servere.

    Apa rece trece prin conductele din centrele de date pentru ca serverele să fie răcite. Apa, în timp ce trece prin conducte, se încălzeşte, iar apoi aceasta este folosită pentru a încălzi locuinţele suedezilor.

    Cele mai multe centre de date din lume nu sunt foarte prietenoase cu mediul înconjurător. Potrivit ultimilor estimări, centrele de date consumă la fel de multă energie precum industria aeriană, iar energia folosită de centre s-ar tripla în următorii trei ani. Totuşi, aceste clădiri, şi căldura emanată, ar putea transforma oraşele. Doar un centru de date de 10 megawaţi poate oferi suficientă căldură pentru a încălzi 20.000 de apartamente, potrivit inhabitat.com

    În plus, în Stockholm s-a construit o fabrică de căldură şi electricitate ce funcţionează cu deşeuri biologice găsite în pădure. (Fun fact: 69% din teritoriul Suediei este acoperit de păduri, fiind a 15-ea ţară din lume la acest capitol. Teritoriul Surinamului, o ţară din nordul Americii de Sud, este acoperit în proporţie de 95% de copaci).

    Mai mult, în Gara Centrala din Stockholm, suedezii au implementat un sistem prin care căldura generată de corpurile umane este stocată şi folosită pentru a putea încălzi clădirea de lângă.

    Obiectivul oraşului Stockholm este să nu mai folosească combustibili fostili până în 2040.

  • Oraşul unde-ţi poţi încălzi locuinţa navigând pe internet

    În Stockholm, Suedia, casele se încălzesc cu energie care altfel ar fi fost pierdută. Cum e posibil? Prin utilizarea căldurii emanate de servere.

    Apa rece trece prin conductele din centrele de date pentru ca serverele să fie răcite. Apa, în timp ce trece prin conducte, se încălzeşte, iar apoi aceasta este folosită pentru a încălzi locuinţele suedezilor.

    Cele mai multe centre de date din lume nu sunt foarte prietenoase cu mediul înconjurător. Potrivit ultimilor estimări, centrele de date consumă la fel de multă energie precum industria aeriană, iar energia folosită de centre s-ar tripla în următorii trei ani. Totuşi, aceste clădiri, şi căldura emanată, ar putea transforma oraşele. Doar un centru de date de 10 megawaţi poate oferi suficientă căldură pentru a încălzi 20.000 de apartamente, potrivit inhabitat.com

    În plus, în Stockholm s-a construit o fabrică de căldură şi electricitate ce funcţionează cu deşeuri biologice găsite în pădure. (Fun fact: 69% din teritoriul Suediei este acoperit de păduri, fiind a 15-ea ţară din lume la acest capitol. Teritoriul Surinamului, o ţară din nordul Americii de Sud, este acoperit în proporţie de 95% de copaci).

    Mai mult, în Gara Centrala din Stockholm, suedezii au implementat un sistem prin care căldura generată de corpurile umane este stocată şi folosită pentru a putea încălzi clădirea de lângă.

    Obiectivul oraşului Stockholm este să nu mai folosească combustibili fostili până în 2040.