BusinessMagazin

Category: Actualitate

Citește ultimele știri din domeniul afacerilor și din politică, din România dar și internaționale – rămâi la curent cu cele mai importante evenimente ale momentului.

  • Semanatoarea aduce roade imobiliare

    In varful topului investitorilor imobiliari din Romania a intrat anul acesta un nume nou. Ion Radulea a cumparat cu 1,1 milioane de dolari o fabrica bucuresteana acum sapte ani, in care a investit apoi alte milioane, dar astazi numai terenul valoreaza, potrivit estimarilor cele mai pesimiste, de peste zece ori mai mult.

     

    Semanatoarea, o fabrica de masini agricole cu vanzari de cateva milioane de euro pe an, a inceput deja sa se transforme intr-un proiect de sute de milioane. Artizan al transformarii e Ion Radulea, un om de afaceri de 48 de ani nascut in Gaesti, langa Arctic, al carui destin e indisolubil legat de cel al Semanatoarei. Aici, la uzina bucuresteana, Radulea a lucrat vreme de sapte ani. A plecat pentru a face afaceri pe cont propriu la firma de distributie a masinilor agricole MYO-O, dar dupa alti sapte ani a revenit la Semanatoarea ca patron, dupa ce a platit 1,1 milioane de dolari pentru cumpararea pachetului majoritar de la stat si alte cateva milioane pentru achitarea datoriilor.

     

    Acum, dupa alti sapte ani de la preluarea fabricii, Radulea a decis sa valorifice patrimoniul imobiliar al societatii. Pe cele 42 de hectare situate langa campusul Politehnicii se vor construi imobile de birouri, blocuri de apartamente si un complex comercial, in timp ce activitatea de productie va fi mutata in afara Bucurestiului.

     

    Astfel ca, din director al unui grup de companii care se ocupa de comertul si productia de masini agricole, Radulea a devenit un magnat imobiliar – numai terenul detinut de societate este evaluat de unele surse din piata la circa 200 de milioane de euro. Proprietarul Semanatoarea crede ca terenul in sine nu valoreaza atat de mult. „Pretul zonei este de circa 300 euro/mp (ceea ce face ca terenul sa poata fi evaluat la 125 milioane de euro – n.r.).

     

    Prezenta unui proiect creste totusi valoarea terenului“, admite el. Cea mai la indemana observatie care ar putea fi facuta despre metamorfoza Semanatoarei ar fi ca transformarea era previzibila si ca Radulea a cumparat de fapt fabrica pentru a o transforma intr-o afacere imobiliara. Radulea insista ca nu despre asta a fost vorba si spune ca a preluat intreprinderea chiar pentru partea de productie. Spune, de asemenea, ca vrea sa fabrice in continuare combine agricole. „Nu am investit atat de mult pentru a abandona produsul“, argumenteaza el.

     

    Dar chiar daca spune ca, la cumpararea fabricii, nu s-a gandit la valorificarea activelor imobiliare, Radulea s-a simtit incurajat de catre statul roman, indirect, sa faca investitii in real estate. Din cauza ca activitatea la Semanatoarea s-a diminuat si numarul de salariati a fost redus, multe dintre spatiile fabricii s-au golit. Insa chiar si pentru halele goale fabrica trebuia sa plateasca taxe: „Impozitul ne-a fortat sa gasim o utilizare unor active care ne costau fara sa produca nimic“, spune Radulea. Asa ca a renovat peste 100.000 mp de hale si de birouri si a infiintat un parc industrial pe platforma Semanatoarea.

     

    Iar de la parc industrial la un proiect imobiliar nu a fost decat un alt pas, mai ales ca Radulea prinsese deja gustul investitiilor imobiliare. Vazand cererea pe care o avea pentru spatiile de birouri, compania a comandat studii de piata pentru a afla oportunitatea unei afaceri in acest sector. „Piata ne-a dat ideea“, recunoaste el.

     

    River Invest, compania care se ocupa de dezvoltarea proiectului – la care Ion Radulea este presedinte si actionar principal -, a lansat la inceputul acestei luni proiectul de dezvoltare urbana Sema Parc. Cu o valoare estimata a investitiilor de 700 de milioane de euro, Sema Parc consta intr-o ampla dezvoltare imobiliara pe cele 42 de hectare ale platformei Semanatoarea. Potrivit datelor prezentate de companie, suprafata construita va fi de aproape 660.000 de metri patrati, din care mai mult de jumatate vor fi spatii de birouri, spatii comerciale de peste 170.000 mp si mai multe cladiri rezidentiale cu 1.200 de apartamente. Complexul ar urma sa fie finalizat in 2015. „Proiectul a venit ca o chestie necesara“, spune Radulea, pentru ca „nu mai poti mentine o activitate industriala la trei kilometri de centrul Bucurestiului“ din cauza costurilor mult prea mari, in special a celor pentru protectia mediului.

     

    Transformarea fabricilor din centrul oraselor in proiecte imobiliare este chiar un lucru foarte bun, crede managerul Semanatoarea, adaugand ca o astfel de tendinta se observa si in alte tari europene. „Nu toti cei care au cumparat fabrici le-au luat numai pentru a investi in real estate“, spune Radulea. Da ca exemplu faptul ca pe teritoriul fabricii Skoda din Praga este acum un centru comercial. O parte din productia Skoda s-a mutat in alta parte si „nu poti banui Volkswagen ca a cumparat Skoda pentru a face un mall in centrul orasului Praga“.

     

    „La urma urmei, acestea vor fi resurse chiar pentru relansarea industriei. Daca vom scoate – si sigur vom scoate – bani din proiectul imobiliar, o sa reinvestim si in productie“, sustine proprietarul Semanatoarea.

    Cum a ajuns insa Ion Radulea atat de legat de Semanatoarea? Proaspat iesit de pe bancile Facultatii de Utilaj Tehnologic, absolventul Radulea se angaja la fabrica de masini agricole din Bucuresti, amplasata pe malul Dambovitei, la mica distanta de locul in care-si definitivase studiile. Din 1987 pana in 1993, cand a parasit societatea, a lucrat la proiectarea unor utilaje specifice pentru procesul de productie al intreprinderii.

    „Ca orice tanar intreprinzator la vremea aceea, simteam nevoia sa fac altceva decat a lucra la stat“, isi aminteste Radulea.

     

    Si cum avea suficiente cunostinte de-spre masinile agricole si despre agricultura in general, miscarea logica a fost sa porneasca o afacere tot in domeniu. „Am inceput activitatea de distribuitor de masini si utilaje agricole. In 1995 au inceput discutiile pentru privatizarea Semanatoarea, de care s-a aratat interesat grupul New Holland, unul dintre cei mai mari producatori de echipamente agricole. La vremea respectiva, sindicatele s-au opus tranzactiei dintre fostul Fond al Proprietatii de Stat (FPS) si compania italiana, membra a concernului Fiat, de teama pierderii locurilor de munca. Dupa mai bine de doi ani, New Holland a renuntat la asocierea de la Semanatoarea, iar la inceputul lui 1999 fabrica a intrat in reorganizare judiciara, dupa alte cateva tentative esuate de privatizare. In acelasi an, in aprilie, MYO-O a cumparat pachetul majoritar de la stat, pentru 1,1 milioane de dolari, asumandu-si investitii de peste sapte milioane de dolari in urmatorii cinci ani.

     

    Desi caderea tranzactiei cu New Holland a facut ca MYO-O sa devina proprietarul Semanatoarea, Radulea deplange acest esec. „Pentru Romania a fost o lovitura ca nu s-a ajuns pana la urma la o intelegere, ca nu s-a facut un acord cu o mare companie internationala.“ El apreciaza ca tranzactia ar fi fost comparabila cu achizitia Automobile Dacia de catre Renault. Firma infiintata de Radulea a fost singurul candidat la preluarea fabricii bucurestene. „Am fost singurii, care am avut acest curaj – sa spunem – poate si pentru ca lucrasem acolo si cunosteam Semanatoarea si oamenii.“

     

    De unde atata interes pentru o fabrica aflata in lichidare cu datorii de milioane de dolari la stat si la banci, a carei activitate fusese deja oprita? „Credeam in produsul acela si s-a dovedit ca am avut dreptate“. Aceasta „credinta“, spune Radulea, se datora faptului ca „Semanatoarea a avut – si are – o combina pe care se bazeaza inca agricultura romaneasca“. El apreciaza ca mai mult de 70% din combinele in functiune in Romania sunt romanesti. El crede ca daca nu ar fi cumparat in 1999 Semanatoarea, acum nu ar mai fi fost pe piata utilaje romanesti de recoltat.

     

    Prima iubire nu se uita, iar Radulea nu vrea sa renunte la productia de masini agricole, chiar daca aceasta va fi mutata din Bucuresti. Dupa aprecierile lui, investitiile in Semanatoarea – prin cumpararea pachetului de actiuni de la stat, in retehnologizare, in plata datoriilor – se ridica in total la 17-18 milioane de euro. „Ce sa fac, sa renunt la ei? E o tampenie. Nu vreau sa pierd asa ceva.“ Ba mai mult, inca are sperante ca MYO-O ar putea prelua Tractorul Brasov, platforma pentru care are deja planul pregatit. Nu este chiar un proiect imobiliar, ci un plan de afaceri prezentat AVAS.

     

    Planul prevedea relocarea fabricii Semanatoarea la Brasov, retehnologizarea si revalorizarea Tractorului pe o anumita suprafata, transformarea unei parti din platforma intr-un parc industrial si a unei alte zone in parc logistic. Deocamdata, planul nu pare a avea sorti de izbanda, cat timp AVAS negociaza vanzarea fabricii brasovene cu firma indiana Mahindra & Mahindra.Din producator si distribuitor de masini agricole, Ion Radulea a devenit unul dintre cei mai cunoscuti investitori imobiliari din Romania. Se fereste insa de superlative.

     

    „Nu ma consider un Donald Trump, in nici un caz“. Dar isi doreste o „cariera“ in acest domeniu. Desi, de-a lungul timpului, a primit mai multe oferte din partea investitorilor pentru vanzarea terenului Semanatoarea, a preferat sa-l pastreze pentru a pregati un proiect imobiliar. Iar acum cand proiectul este lansat, cu atat mai putin se gandeste sa se desprinda: „Chiar cred ca putem sa facem noi aceasta dezvoltare“.

  • Bancherii fac <br/>bilantul pe 2005

    Rand pe rand, bancherii trag linie si aduna: cat si de unde au castigat in 2005, ce le-a priit si ce le-a muscat din castiguri, unde au mers bine si unde mai trebuie lucrat. Chiar daca nu lipsesc nici bancherii cu minus in contul de profit si pierdere, per ansamblu, sistemul bancar s-a dovedit si in 2005 extrem de profitabil.

     

    Doar cativa dintre cei mai mari jucatori din sistemul bancar si-au anuntat pana la aceasta data rezultatele financiare. Cea mai mare parte o va face in urmatoarele doua-trei saptamani, dupa ce grupurile mama isi vor publica realizarile pe 2005. Si totusi, primele informatii arata ca bancherilor le-a mers bine si in 2005: profituri cu 30-50% mai mari ca anul trecut anuntate de jucatorii mai mici, dar si de cativa din topul primilor zece.

     

    Un alt indiciu vine din statisticile Bancii Nationale: profiturile nete obtinute de cele 40 de banci din Romania in primele noua luni din 2005 totalizau circa 472 de milioane de euro. Adica mai mult decat tot castigul sectorului bancar in intreg anul 2004, potrivit raportarilor catre Banca Nationala, citate de Ziarul Financiar.

     

    Bancherii au contracarat, cel putin partial, socul prabusirii dobanzilor, al masurilor restrictive de creditare impuse de banca centrala si al concurentei tot mai puternice printr-o dezvoltare agresiva a portofoliilor de produse si a volumelor de clienti. In aceste conditii, cine a pierdut si cine a castigat in 2005? Si ce schimbari va aduce 2006 in conturile de „profit si pierdere“ ale bancilor?

     

    Banca Comerciala Romana, jucatorul care detine aproape un sfert din piata bancara romaneasca, a avut in 2005, dupa cum declara presedintele bancii, Nicolae Danila, „cel mai bun an din istoria sa“. Intr-un an in care, dupa aproape un deceniu de tergiversari, banca a trecut in mainile private ale austriecilor de la Erste Bank, BCR a facut un profit net „record pentru bancile romanesti“: 202 milioane de euro. Adica, se mandrea recent Danila, „nu mai putin de 35% din profitul realizat de intregul sistem bancar“.

     

    O privire aruncata peste rezultatele pe primele noua luni ale BCR mai arata insa un adevar: BCR termina primele sase luni cu un profit de circa 121 de milioane de euro si primele noua luni cu un profit net de aproape 180 de milioane de euro. Relativ putin din „profitul record“ pe tot anul a fost facut, asadar, in ultimele luni, cand conditiile de piata au fost cele mai dure.

     

    Dar pana una alta nici BRD-GSG, jucatorul de pe pozitia secunda in functie de active, si nici alti cativa dintre cei mai importanti „urmaritori“ ai sai, Raiffeisen, HVB Bank sau Banca Tiriac, nu si-au anuntat rezultatele pentru 2005. Analistii nu se asteapta insa la mari surprize nici in privinta lor; vorbind despre BRD, banca listata la Bursa de Valori, pe care o urmareste cu atentie, presedintele societatii de brokeraj Intercapital Invest, Razvan Pasol, spune ca nu se asteapta la devieri fata de trendul pe care se situeaza de cativa ani in materie de profitabilitate.

     

    „BRD a intrat pe o profitabilitate buna din 2004 incoace“, spune el, adaugand ca nu vede motive pentru care banca nu ar confirma si pe 29 martie – cand isi va anunta rezultatele – evolutia de pana acum. Pe primele noua luni, profitul BRD a fost de circa 124 de milioane de euro, dublu fata de aceeasi perioada a anului trecut. Estimarile facute de analisti pentru Ziarul Financiar anticipeaza un profit mediu pe tot anul de circa 160 de milioane de euro (valoarea este o medie a noua estimari facute atat pe standardele internationale de contabilitate, cat si pe cele romanesti).

     

    Ceilalti doi jucatori din sistemul bancar cotati la Bursa si-au anuntat deja rezultatele, aratand aceeasi directie: de crestere. Banca Transilvania, „o banca ce are deja un bun istoric din punct de vedere al profitabilitatii de cativa ani“, dupa cum spune Pasol, a obtinut in 2005 un profit net de circa 29,3 milioane de euro. Spectaculoasa nu este neaparat cifra in sine, ci ritmul de crestere: fata de 2004, profitul clujenilor a fost anul trecut mai mare cu peste 80%. In acelasi timp, activele bancii s-au dublat anul trecut, ajungand la 1,34 miliarde de euro – ceea ce urca banca pe locul opt in topul dupa active.

     

    In fine, cu un ritm de crestere mai mic, Banca Carpatica a raportat un profit de 4,9 mil. euro, cu 34% mai mare decat in 2004. Si in acest caz, activele bancii s-au dublat. Se poate trage, asadar, o prima concluzie: in ciuda limitarii activitatii de creditare, a costurilor mai mari pe care le au cu rezervele minime obligatorii impuse de BNR si a reducerii marjelor din dobanzi, „bancile au iesit bine si in 2005“, dupa cum spune Bogdan Baltazar, fostul presedinte al BRD-GSG.

     

    Astfel ca, dupa mai multi ani in care au avut cresteri pe care nu putini le-au numit „irepetabile“, si in 2005 bancherii raporteaza „profituri foarte sanatoase“, dupa cum apreciaza Baltazar. Nu mai este totusi cazul anilor trecuti cand, in multe cazuri, profitul a crescut de 3-4 ori fata de perioadele precedente, crede Petru Rares, presedintele Institutului Bancar Roman. „Acei ani s-au dus“, spune el, pentru ca pe masura ce inflatia va scadea, iar banca centrala isi va pune in aplicare complexul de politici economice si monetare mai restrictive, si marjele de profit vor scadea.

     

    Probabil una dintre cele mai incercate banci de scaderea puternica a dobanzilor in 2005 a fost CEC, ajunsa undeva la jumatatea lui 2005 chiar pe pierderi. Astfel ca banca a incheiat anul trecut cu un profit „foarte mic“, dupa cum aprecia chiar presedintele ei, Eugen Radulescu, de pana in 2 milioane de euro. La capitolul active banca a crescut usor, apropiindu-se de 1,6 miliarde de euro, dupa ce la sfarsitul lui 2004 activele CEC depasisera 5,6 miliarde de lei. CEC este, dupa spusele presedintelui ei, una dintre bancile care, in cursa pentru clienti si cota de piata, a preferat sa sacrifice profitul. Dar numarul celor care ar putea sa adopte aceasta strategie ar putea fi mai mare anul acesta, crede Petru Rares, in conditiile in care lupta se ascute, iar 2006 va aduce „o extindere fara precedent a retelelor de sucursale“.

     

    Extindere care implica investitii masive. O alta banca ce a simtit in contul de profit si pierdere extinderea agresiva este OTP Bank, ce a incheiat anul trecut cu o pierdere neta de aproximativ 4,5 mil. euro. Alaturi de investitiile intense, la acest rezultat au mai contribuit insa si cresterea provizioanelor in ultimul trimestru al lui 2005, dupa intrarea in vigoare a normelor BNR care au dus la recalificarea creditelor acordate clientilor individuali. Mai mult de atat, nici 2006 nu se anunta cu profit, au lasat sa se inteleaga oficialii grupului ungar, pentru ca sunt prevazute investitii masive, in special pentru extinderea retelei.

     

    Extinderea pe retail, prin conceptul de franciza pe care l-au lansat pe piata romaneasca acum doi ani, si scaderea castigurilor din dobanzi au adus un profit mai mic decat in 2004 si olandezilor de la ING. Activele bancii au crescut anul trecut cu 46%, pana la 1,84 miliarde de euro, dar profitul brut a scazut cu circa 40%, insumand 17 milioane de euro. „Rezultatele pe 2005 nu au fost spectaculoase din punct de vedere financiar pentru ca ne-am concentrat pe dezvoltarea serviciilor si nu pe pretul acestora“, explica la anuntarea rezultatelor Misu Negritoiu, director general adjunct al ING Bank.

     

    Si totusi, o comparatie a evolutiei olandezilor de la ING cu, spre exemplu, Banca Transilvania, pune banca olandeza intr-o lumina mai putin fericita. Astfel ca, in aceleasi conditii de piata in care ING a pierdut 40% din nivelul profitului cu un an in urma, clujenii au castigat mai bine de 80%. Pe pierdere, cu un minus de circa 2,2 milioane de euro, au iesit  anul trecut si grecii de la Bancpost, platind prin acest rezultat costul restructurarii, al extinderii teritoriale, dar si al majorarii cu 42% a activelor. In topul dupa active, banca se situeaza pe pozitia sase, urcand inaintea CEC. Pentru 2006 insa presedintele Bancpost, Mihai Bogza, are planuri ambitioase: „dublam portofoliul de credite pe toate categoriile“, spunea el recent pentru BUSINESS Magazin, sperand in acest fel sa iasa, la numaratoarea viitoare, cu castiguri mai consistente.

     

    Cresterea volumului de activitate, a portofoliului de clienti este una dintre alternativele bancherilor in fata unui climat concurential mult mai puternic si a reducerii marjelor de dobanzi, crede presedintele Asociatiei Romane a Bancilor (ARB), Radu Gratian Ghetea. „In 2006 vor exista doua categorii de factori oarecum opuse ce vor influenta profitabilitatea bancilor, dar rezultanta va fi pozitiva“, spune el. Pe de o parte, cresterea foarte puternica a concurentei va duce la scaderea marjelor de profit. Pe de alta parte, apare o crestere a volumului de activitate bancara, in conditiile unei cresteri economice, a unei perfectionari si sofisticari a produselor bancare, dar si a veniturilor populatiei.

     

    Exista, in plus, un numar important de romani nebancarizati, ce vor incepe, incet-incet sa „intre in joc“, crede Ghetea. Astfel ca, una peste alta, si in 2006 profitabilitatea bancilor va ramane aproximativ aceeasi ca in 2005, poate „putin peste“, concluzioneaza presedintele ARB, care este si vicepresedinte al Alpha Bank. Nu va exista insa o crestere foarte mare fata de 2005. Alpha Bank Romania a inregistrat anul trecut un profit net de 28,1 mil. euro, in crestere cu 33% fata de anul precedent, conform datelor publicate in Grecia de banca-mama.

     

    Asadar, anul are semne foarte bune – mai ramane de vazut, in urmatoarele saptamani, ce rezultate vor afisa ceilalti jucatori din top ten-ul sistemului bancar romanesc. Raiffeisen, banca ce ocupa dupa active locul trei in sistemul bancar, nu a dat publicitatii rezultatele la noua luni, insa la jumatatea anului inregistra un profit de 17,4 milioane de euro. Tot dintre primii zece, HVB Bank si Banca Tiriac isi anunta rezultatele zilele acestea impreuna, ca semn al fuziunii dintre ele, acum in desfasurare. Cel de-al treilea jucator ce va intra in aceasta fuziune, Unicredit, a anuntat deja ca a avut in 2005 un profit net de 1,24 milioane de euro, in crestere cu 48% fata de anul precedent.

     

    Dupa valoarea activelor, UniCredit este a cincisprezecea banca din sistem, in timp ce HVB a cazut anul trecut pe locul sase, iar Banca Tiriac a coborat pe 11. Cele trei banci aduna active de peste 3,1 mld. euro, lucru ce face din noul grup un concurent redutabil pentru pozitia a treia din clasament.

     

    Cam asa arata, in mare, tabloul conturilor de profit si pierdere la marii jucatori din sistemul bancar. De remarcat este insa evolutia pe care au avut-o si bancile plasate in plutonul secund. Aproape o treime dintre bancile romanesti nu trec de pragul de 2-3% in functie de valoarea activelor. Dar si in acest pluton secund rezultatele sunt la fel de spectaculoase (cel putin ca ritmuri de crestere) ca si in randul celor mari. Cateva exemple descriu destul de acurat tabloul general. Spre exemplu SanPaolo IMI Bank Romania, filiala locala a grupului italian SanPaolo IMI, a obtinut anul trecut un profit de 4,2 milioane de euro, cu 82% mai mare decat cel inregistrat in anul 2004.  ProCredit Bank, un alt jucator din plutonul doi, a revenit pe profit (circa 1,75 mil. euro net) dupa ce inregistrase pierderi in 2004. Ca si in prima parte a clasamentului, exista insa si scaderi. Spre exemplu, Banca Romaneasca a obtinut anul trecut un profit net de 3,6 milioane de euro, in scadere cu aproximativ 35%. Activele detinute de banca au marcat insa o crestere importanta, cu 177%, pana la aproape 616 milioane de euro.

     

    Cresteri spectaculoase, scaderi drastice sub imperiul unui peisaj bancar tot mai agitat si mai concurential, reveniri pe profit dupa lungi agonii pe pierdere, dar si scadere sub linia profitabilitatii dupa ani spectaculosi – toate se regasesc in sistemul bancar al anului 2005. Si, cu siguranta, nu este decat inceputul unor ani tot mai grei pentru banci, in care va trebui sa se lupte pentru fiecare client. Nu de putine ori, chiar cu pretul sacrificarii unor parti importante din profit. Pana una alta, insa, bancherii nu par a avea de ce sa se nelinisteasca: statisticile ii arata foarte profitabili. La salariile pe masura.

  • Schimbari in top 10

    Activele sistemului bancar au crescut in perioada iulie-decembrie cu aproape 20% in euro, ajungand la 34,85 miliarde de euro. De asemenea, clasamentul primilor zece jucatori, in functie de active, a suferit schimbari semnificative.

     

    Schimbari in top 10 vor mai fi si in 2006, in conditiile in care acum au loc fuziunile dintre, pe de o parte, Banca Tiriac si HVB Bank si, pe de alta parte, intre grupul astfel format si italienii de la Unicredit. Grupul nou format va sta in coasta austriecilor de la Raiffeisen, plasati in prezent pe locul trei in sistemul bancar, cu o cota de piata de circa 8,7%. Pe de alta parte, odata ce fuziunea HVB/Tiriac/Unicredit va fi incheiata, noul grup va detine (conform datelor de la finele lui 2005) o cota de piata de circa 9%.  

     

    In ultimele sase luni din 2005, BCR si BRD, primii doi jucatori, au continuat sa creasca, pastrandu-si neatinse pozitiile. Astfel, la finele lui 2005, BCR detinea circa 25,7% din activele totale ale sistemului bancar, in crestere de la 25,1% in iunie. Si BRD, pe de alta parte, se mentine pe pozitie. Ocupa, cu circa 15% cota de piata, locul secund, acelasi ca in iunie 2005 (cand avea 14,2%). Pe locul cinci urca ING Bank, ce si-a crescut cota de piata in intervalul iunie-decembrie 2005 cu 0,4%, ajungand la finele anului sa detina 5,3% din activele totale. Un loc mai jos, Bancpost creste si ea, cu 0,3%, ajungand sa detina 4,5% cota de piata.

     

    Casa de Economii si Consemnatiuni, pe de alta parte, nu reuseste sa tina pasul cu piata, cazand de pe locul cinci pe locul sapte. Astfel, la finele lui decembrie, CEC avea o cota de circa 4,4% din activele sistemului bancar, in scadere de la circa 5% cat detinea in iunie. Tot in scadere (cu 0,6%), Alpha Bank coboara pe locul noua, si detine, la finele lui 2005, circa 3,8% din piata. Intre CEC si Alpha se plaseaza, in crestere, Banca Transilvania, cea mai noua venita in top ten. Dar extinderea agresiva si constanta a bancii clujene o duce acum pe locul opt, cu aproape 4% din activele totale ale sistemului bancar.

     

    ABN Amro sufera insa, in intervalul iunie-decembrie, o pierdere masiva de cota de piata: 2,7% in minus in sase luni, ajungand la 3,7%. Astfel, ea cade sase locuri, plasandu-se la finele anului pe locul zece. 

     

    Tragand linie si adunand, se poate constata ca primele zece banci (considerand HVB/Tiriac/Unicredit un singur grup) detin 84% din totalul activelor din sistemul bancar. Restul de 27 de banci au impreuna doar 16% din piata, respectiv active de circa 5,5 miliarde de euro.

  • Din ce e facut angajatul roman?

    Angajatul roman este hipercompetitiv, dar frustrat si neincrezator in sine, obedient, pedepsit mai mult decat occidentalul mediu si, tot comparativ cu el, mai putin recompensat. Astfel suna cateva dintre concluziile primului studiu asupra culturilor organizationale ale companiilor din Romania.

     

    “De ce intotdeauna cand cer doua maini de lucru, vine si un creier odata cu ele?“, se intreba parintele automobilului modern, Henry Ford. O retorica a unui stil de management in care personalitatea si creativitatea angajatului nu contau, care a disparut intre timp.

    Schimbarea a venit tot de dincolo de Atlantic, acolo unde, acum un sfert de secol, John P. Kotter si James L. Heskett  socau managerii americani cu rezultatele unui studiu prin care demonstrau ca exista o legatura directa intre cultura unei organizatii si performanta economica a acesteia.

     

    In Romania, acest curent de opinie a inceput sa patrunda abia acum doi ani ani, odata cu aparitia primului instrument de masurare a culturilor organizationale, adus de compania de consultanta in resurse umane Human Synergistics.

    Recent, compania a realizat primul studiu de cultura organizationala in Romania, insa, spune Adrian Stanciu, partener al Human Synergistics si al firmei de consultanta Ascendis, concluziile acestuia nu pot fi considerate reprezentative pentru Romania.

     

    Realizat pe baza de chestionar, studiul amintit se concentreaza pe cultura organizationala a 28 dintre clientii Human Synergistics, relevand, totusi, cateva dintre posibilele trasaturi dominante ale angajatului/angajatorului roman. „Noi am masurat firme mai degraba bune decat rele, pentru ca, paradoxal, firmele care apeleaza la consultant au o problema, dar trebuie sa fii luminat sa constientizezi ca ai o problema cu resursele umane“, explica Stanciu. Care ar putea fi coordonatele peisajului romanesc al muncii?

     

    Hipercompetitivitatea – sau „cultura de cowboy“ – se refera la faptul ca „suntem o tara in care toata lumea vrea sa castige daramandu-l pe cel de langa el“. 

    Orice e o lupta si in orice situatie conteaza sa te impui, sa fii puternic. Este tot o forma de manifestare a insatisfactiei personale si a lipsei de incredere in sine.

    „Atunci cand n-am suficienta incredere in mine, ori de cate ori vad pe cineva mai bun decat mine, trebuie sa fac ceva. Daca e mai bun ca mine, asta ma pune pe mine jos. Si eu nu pot accepta sa fiu pus jos pentru ca nu am incredere in mine“, explica Adrian Stanciu. In firmele din Romania, competitivitatea se manifesta mai puternic decat in 92% din companiile din intreaga lume (raportarea a fost facuta la media celor peste 10.000 de companii aflate in baza de calcul a Human Synergistics la nivel international).

     

    Competitivitatea, o dimensiune in general vazuta drept pozitiva, are doua pacate, explica Stanciu. „Este foarte usor de exage-rat si, pe de alta parte, cand este exacerbata, duce la efecte foarte neplacute.“ Consultantul marturiseste ca a experimentat el insusi aceste efecte neplacute printr-o strategie gresita pe care a aplicat-o la un moment dat, crezand ca va motiva angajatii: a facut un concurs pentru echipa de vanzari, in urma caruia primii zece care reuseau sa vanda cel mai mult plecau intr-o excursie. A afisat clasamentul pe perete, cu rezultatele fiecaruia.

     

    „Logica din spatele unei astfel de ratiuni – care dupa parerea mea este prosteasca si imi ingadui sa spun asta pentru ca am facut-o eu insumi – este ca ceilalti 90 vor fi innebuniti sa faca si ei ce fac cei zece“, spune Stanciu.

    „Realitatea e alta: urmatorii cinci-sase dupa numarul 10 sunt innebuniti sa fie in plutonul fruntas, dar restul isi rationalizeaza infrangerea.“ Mai precis, oamenii gasesc tot felul de scuze prin care isi explica de ce lor le-ar fi fost imposibil sa fie intre primii zece. Drept urmare, competitia si motivarea scad.

    „Faptul ca esti mai bun decat colegul nu ar trebui sa fie niciodata vazut ca o definitie a succesului“. Succesul trebuie definit de catre manager si trebuie sa fie binele companiei, nu lupta cu colegii.

    „Batalia trebuie sa fie pentru saritul stachetei, nu pentru saritul mai sus decat cutare.“ Ca atare, niciodata nu trebuie facute clasamente.

     

    Opozitia ia forma atitudinii critice fata de idei si vine tot dintr-o frustrare personala, dintr-un sentiment de inadecvare. Daca nu stiu sa fac bine, stiu sa spun ce nu e bine „si asta ma fereste de orice fel de responsabilitate“, spune Adrian Stanciu.

    Problema este ca, daca un manager desfiinteaza cateva idei la o intrunire al carei scop era tocmai generarea de idei, nimeni nu va mai veni cu propuneri. „Nimeni nu mai are de gand sa mai scoata vreo idee pe masa cata vreme e impuscat in cap sau in picior de fiecare data.“ Nimeni nu spune ca, daca apar idei proaste, trebuie lasate sa treaca. Insa un manager bun separa procesul creativ de cel evaluativ, in orice discutii, sugereaza Stanciu.

     

    O alta pornire care se contureaza  este aceea de a critica noul pentru ca vechiul iti apartine. „Zic: «hai sa facem», dar cand vezi ce reactii am, toate sunt sa-ti explic de ce nu se poate, de ce m-am gandit si eu la chestia aia si nu se poate face, si-mi pun picioarele de indarat si-ti explic de ce orice alta idee decat ce am facut eu pe lume nu e buna“.

    Aceasta atitudine, spune Stanciu, este foarte raspandita in companiile romanesti si vine dintr-o puternica insecuritate personala – o trasatura comuna tuturor popoarelor din Est, care „au sindromul raspunsului unic, al dreptatii si al nedreptatii“.

     

    Foarte raspandit in companiile romanesti – si putin exagerat fata de alte tari – este si conventionalismul, adica raportarea la reguli. „Daca te uiti pe strada, spui ca este o tara in care nimeni nu se raporteaza la reguli. Ei bine, in companii se raporteaza la reguli“, considera Stanciu. Regulile dau angajatului stabilitate si siguranta. Nimeni nu poate fi dat afara pentru ca a respectat ce scrie in proceduri.

    Ca atare, conventionalismul e o atitudine defensiva, care vine din nevoia de securitate. Tot din lipsa de incredere in sine deriva si dependenta in gandire, adica lipsa curajului de a lua decizii pe cont propriu si nevoia de a cere confirmarea din partea altcuiva. 

    Reversul acestei trasaturi specifice angajatilor este excesul de autoritate din partea angajatorilor sau managerilor, care nu stiu sa delege. Evitarea responsabilitatii sau „sindromul fisa postului“ are ca reactie specifica o atitudine de genul „nu e in job description-ul meu sa fac asta“, alimentata de management prin excesul de reguli, de proceduri si descrierea prea amanuntita a unui job. „Daca imi spui pas cu pas ce am de facut, trebuie sa te astepti ca in momentul in care nu-mi mai spui ce am de facut sa nu mai fac“, explica Stanciu.

     

    Consultantul spune ca a fost uimit sa constate ca, alaturi de aceste dimensiuni, studiul indica prezenta unei alte trasaturi foarte puternice, al carei loc nu-l vedea in companiile romanesti de astazi: pornirea spre autodezvoltare. Aceasta pornire presupune impacarea cu sine, orientare catre viitor si catre satisfactie, orientarea catre invatare, toleranta crescuta la risc, cautarea calitatii, creativitatea.

    „Numai ca organizatiile romanesti nu prea arata asa“, spune Stanciu. „La inceput am zis ca e o problema cu chestionarul si l-am verificat. Culmea culmilor, n-a iesit nici o problema, toate intrebarile au fost corect intelese“. O analiza mai aprofundata a dezvaluit misterul: autodezvoltarea vine din pornirea organizatiilor spre calitate. „Adica in Romania organizatiile au un rol misionar, pentru ca au sansa sa se opuna sistemului“, explica Stanciu.

     

    Prin sistem, Stanciu defineste tot ceea ce conditioneaza comportamentul, „incepand cu clasa I unde ti se spune sa stai in banca si sa taci din gura“. Consultantul considera ca sistemul romanesc impinge oamenii catre atitudini defensive, de tip subordonat, conventional, opozitional.

     

    „In Romania, cand ceva nu merge bine, toata lumea se inghesuie sa explice de ce nu e vina lui.“ Apoi, in fata unei probleme, toti explica de ce nu se poate, fara a spuna cum se poate.

    Partial, spune Stanciu, autodezvoltarea in organizatiile din Romania vine si din creativitate si din atitudinea fata de obstacole – creativa si ea. Daca in organizatiile occidentale obstacolele sunt depasite prin performanta („achievement“), „modul romanesc de a reactiona in fata obstacolelor este de tip tunelare – cautarea unei gauri in obstacol“. Mai precis, pacalirea sistemului. Noi plecam de la premisa ca orice lucru pe lume e imperfect, adauga Stanciu. Iar daca ne gandim putin, nu doar ca vom gasi  imperfectiunea, dar o vom si exploata.

  • Perceptia angajatului asupra organizatiei

    Modul in care angajatii romani percep organizatia in care lucreaza difera de media perceptiilor la nivel mondial. Astfel, pe o scara de la 0 la 0,5, organizatiile romanesti sunt cu 0,41 unitati mai adaptabile la factori externi, stresul este cu 0,39 mai mic, iar intentia de a pastra locul de munca este cu 0,31 unitati mai mare. Pe de alta parte, motivatia este mai mica in organizatiile romanesti cu 0,04 unitati, coeziunea echipelor este cu 0,11 mai mica, iar nesiguranta locului de munca este cu 0,32 de unitati mai mare decat media.

  • Pedepese, nu recompense

    Utilizarea pedepselor este de departe cea mai evidenta diferenta intre organizatiile romanesti si media mondiala. Aceasta e corelata cu o utilizare mai redusa a recompenselor.

  • Iti spun eu ce trebuie sa faci, ai inteles?

    In companiile romanesti obiectivele sunt mai clare pentru 16,87% mai multi angajati decat media mondiala, dar sunt mai rar stabilite de comun acord si sunt percepute ca fiind mai dificile.

  • ENERGIE: Conductele transnationale care au drum prin Romania

    Sunetul fanfarei care canta victorioasa la 25 mai 2005 la inaugurarea terminalului petrolier de la Sangacal, in Azerbaidjan, marca o victorie a pragmatismului american: inaugurarea conductei Baku-Ceyhan. Europenii, care au nevoie de legaturi mai lesnicioase pentru aducerea hidrocarburilor din zona Marii Caspice, mai discuta inca. Intre est si vest se afla Romania si dorinta sa de a se impune pe harta noilor trasee ale petrolului.

     

    Avand putin peste un metru in diametru si 1.760 km in lungime, conducta Baku-Ceyhan e creatia strategilor americani, chiar daca liderul proiectului si al consortiului ce a realizat proiectul este British Petroleum. Sprijinind deschis conducta Baku-Ceyhan, Statele Unite au cautat sa reduca dependenta de Rusia a fostelor republici sovietice din zona caspica si sa asigure Vestului o alternativa la petrolul saudit; ziarele au titrat ani la rand ca este conducta care va schimba lumea, cel mai important proiect al coridorului Est-Vest, cunoscut ca Noul Drum al Matasii.

     

    Nici opozitia initiala a Moscovei (preocupata sa isi mentina fostii sateliti dependenti de energia rusa) si nici cea a Teheranului – centrele de putere afectate de realizarea conductei – nu au stirbit din hotararea arhitectilor americani, si aici intervine pragmatismul de care vorbeam: dupa ce decizia a fost luata si toate cele 38 de state implicate intr-un fel sau altul in proiect au ajuns la un punct de vedere comun, conducta a fost realizata intr-un timp record (lucrarile au inceput in septembrie 2002). Si nici depasirea cu un miliard de dolari a valorii initial estimate a proiectului, de 3 mld. $, nu a fost o problema.

     

    Pentru europeni, Ceyhan inseamna „mai aproape“, dar nu cel mai aproape si cel mai convenabil, asa incat in atentia UE se afla un numar de conducte pentru petrol sau gaze naturale, care sa diversifice sursele de aprovizionare. Concret, este vorba de patru proiecte pentru construirea sau extinderea unor conducte de petrol si opt proiecte pentru gaze naturale.

    Dintre acestea, Romania se gaseste pe traseul proiectului Nabucco, culoar de tranzit al gazelor naturale din regiunea Marii Caspice catre Europa de Vest pe traseul Turcia-Bulgaria-Romania-Ungaria-Austria, precum si pe traseul conductei de titei Constanta-Trieste.

     

    Dar, spre deosebire de americani, europenii lucreaza mai lent, lucru subliniat si de ministrul roman de externe Mihai-Razvan Ungureanu. „Este de asteptat ca UE sa arate mai multa determinare in concretizarea proiectelor alternative de transport al hidrocarburilor din Asia Centrala si Caucaz, iar Romania poate profita de aceasta oportunitate pentru a promova proiectele la care este parte“, a afirmat ministrul.     

     

    Cu toate ca primele informatii privind proiectul Constanta-Trieste au aparut in Romania in 1997, acum cel mai concret pas in evolutia proiectului este semnarea memorandumului la nivelul ministrilor de resort din cele cinci state participante (Romania, Serbia si Croatia, Italia si Slovenia), ceremonia fiind programata pentru 22 martie, chiar la Trieste. Urmatoarea miscare este infiintarea unei companii de dezvoltare a proiectului. 

     

    Conducta a fost gandita de compania italiana ENI, investitia initiala fiind estimata la 1,2-1,5 miliarde de dolari. Compania italiana a semnat cu Romania, in 1998, un memorandum de colaborare care viza si realizarea studiului de prefezabilitate. Un calendar care nu a fost respectat niciodata, indica o abordare optimista din partea celor implicati: elaborarea studiilor si a proiectelor, precum si asigurarea finantarii pana in 1999, lucrarile urmand sa fie realizate in intervalul 2000-2004. Capacitatea de transport prevazuta era de 34 mil. tone de titei anual. Izbucnirea razboiului din fosta Iugoslavie a decalat calendarul initial, in calcule incepand sa fie luata si o varianta a traseului prin sudul Ungariei.

     

    Dar nici terminarea razboiului, nici declaratiile periodice de sustinere a proiectului din partea autoritatilor statelor implicate si nici protocoalele semnate intre parti nu au apropiat de realizare proiectul, care a mai suferit in timp si alte modificari de traseu. In toata aceasta perioada s-a produs si o mutatie in zona celor interesati de realizarea conductei, care pare sa fi iesit din gratiile ENI, fraiele fiind preluate de un comitet interstatal alcatuit din Romania, Serbia si Croatia, in timp ce Italia si Slovenia sunt membri observatori. S-au modificat si datele generale ale problemei: printre companiile care vor sa se implice in proiect se numara, potrivit Ministerului Economiei si Comertului, GE Energy Oil & Gas, divizie a General Electric, precum si China National Oil Corporation. Anterior, firme precum grupul austriac OMV – proprietarul Petrom, Chevron Texaco si British Petroleum – au afirmat ca doresc sa participe la constructia conductei. Finantarea proiectului a atras interesul BRD Société Générale, al BERD si al IFC, membra a grupului Bancii Mondiale.

     

    Constructia oleoductului, care acum are o capacitate prevazuta de 112 mil. tone de petrol, ar putea incepe cel mai devreme anul viitor. Conducta, cu o lungime totala de 1.360 km (649 km, aproape jumatate, pe teritoriul Romaniei), va porni din portul Constanta si va trece prin Serbia si Muntenegru, inainte de a ajunge in Croatia. Traseul va continua pana la Trieste, unde se va conecta la sistemul Trans Alpine Pipeline – TAP -, care aprovizioneaza Austria si Germania. O alta bifurcatie va asigura transportul catre Venetia, urmand sa alimenteze rafinariile din nordul Italiei.

     

    Costurile totale avansate de expertii de la Hill International in studiul de fezabilitate sunt evaluate la 2,3 mld. $ pentru cea mai redusa capacitate de transport, 2,8 mld.$ pentru varianta cu 60 mil. tone/an si 4,3 mld. $ pentru o capacitate de tranzit de 90 mil. tone/an. Alte oportunitati de afaceri vor aparea in portul Constanta, pentru modernizarea si marirea capacitatii terminalului petrolier: lucrarile vor costa, tot in functie de capacitatea de tranzit, 1,65-3 mld. $.

     

    Beneficiile pe care Romania le-ar putea obtine in urma construirii oleoductului sunt cuprinse, pe o perioada de 20 de ani, intre 2,27-4,39 mld. $, cea mai mare parte din operarea conductei, adica din taxele pe care le va incasa Romania pentru petrolul tranzitat. Proiectul Nabucco a avut din start un calendar relaxat: data de incepere a lucrarilor era prevazuta in 2008 si finalizarea in 2012.

     

    Proiectul a fost initiativa companiilor Transgaz din Romania, Bulgargas din Bulgaria, Botas din Turcia, OMV din Austria si MOL din Ungaria, care au constituit prin participatii egale, de 20%, compania Nabucco Gas Pipeline International. Consortiul cauta in prezent noi potentiali actionari, atragerea acestora putand reduce participatiile celor cinci companii fondatoare. Valoarea totala a lucrarilor de investitii, fara costurile de finantare, este estimata la 4,6 mld. euro (30% din surse proprii ale actionarilor si 70% din credite internationale). „Constructia conductei se va realiza in urma unor licitatii internationale. In faza de executie a conductei, pentru achizitionarea materialelor vor fi initiate licitatii internationale de catre Nabucco International, la care vor putea participa firmele romanesti de profil“, spune Florin Muntean, directorul Transgaz.

     

    Pentru un proiect cum este Nabucco, furnizori din Romania ar putea fi companiile miliardarului Lakshmi Mittal din Galati si Roman, singurele care au capacitatea de a produce o conducta de mari dimensiuni.  Proiectul ar putea duce la infiintarea a 5.000 de locuri de munca pe perioada constructiei si a 1.000 de locuri de munca pe perioada functionarii. Gazoductul va permite diversificarea pe termen lung a surselor de alimentare cu gaze naturale a Europei, in conditiile in care statele europene cauta cu infrigurare sa-si reduca dependenta de importurile de gaze rusesti, dupa criza livrarilor intre Rusia si Ucraina, de la inceputul acestui an. De aceea, in acest moment proiectul Nabucco poate fi socotit mult mai „pe teava“ decat conducta Constanta-Trieste; de altfel, Nabucco face parte din proiectele socotite prioritare de catre oficialii europeni.

     

    Mai exista insa si un alt considerent decat reducerea dependentei de importurile rusesti: gazul natural este sursa de energie care inregistreaza cea mai mare crestere din punctul de vedere al consumului, urmand sa treaca pana in 2025 pe locul al doilea, in locul carbunelui, in topul generatorilor de energie. Consumul de gaze din estul Europei si din spatiul fostei Uniuni Sovietice va inregistra, sustin expertii, cea mai mare crestere pe plan mondial pana in 2025, ajungand aproape egal cu cel al continentului nord-american, adica la peste 1.100 de miliarde de metri cubi.

     

    Prognozele autoritatilor romane estimeaza o crestere a consumului de gaze naturale cu peste 40 de procente pana in 2015. Romania consuma in prezent in jur de 18 miliarde de metri cubi de gaze, din care 12 miliarde de metri cubi din productia interna. In 2015, consumul ar urma sa atinga 23 de miliarde de metri cubi.

     

    Asa incat diversificarea este cuvantul de ordine si in Romania. „Proiectul Nabucco este indispensabil pentru diversificarea surselor de aprovizionare cu gaze in aceasta zona a Europei“, a declarat recent la Bucuresti Jean-François Cirelli, presedintele companiei Gaz de France, proprietara Distrigaz Sud. Si explica, pentru cazul in care n-ar fi fost clar pentru toata lumea ce inseamna diversificare: „Gazprom va ramane un furnizor important al Romaniei, dar trebuie sa ne gandim la diversificarea surselor de aprovizionare“.

  • Comoara Caspica

    POTENTIAL DE PRODUCTIE: 6 mil. barili titei/zi (8% din consumul mondial) in 2010.

    PROBLEME: Petrolul caspic nu este rentabil sub pragul de 34 dolari/baril.

    REZERVE DE PETROL: 17-44 mld. barili de titei, aproximativ egale cu ale SUA sau Nigeriei, dar mult sub cele 65 mld. barili din Rusia sau 110 mld. barili din Irak.

    REZERVE DE GAZE: 5.600 de miliarde de metri cubi, la egalitate cu Arabia Saudita.

    TRANSPORT: 13 conducte construite sau de construit (peste 21 mld. $).

     

    Conducta Baku-Ceyhan

    Costuri – 4 miliarde de dolari

    Lungime: 1.750 km

    Capacitate: un milion de barili/zi

    Cost de transport: 3,2 dolari/baril

     

    Conducta Constanta-Trieste

    Costuri – intre 2,3 si 4,3 miliarde de dolari

    Lungime – 1.360 km

    Capacitate – intre 40 si 90 milioane tone/an

     

    Gazoductul Nabucco

    Costuri – 4,6 miliarde de euro

    Lungime – 3.400 km

    Capacitate – 25-31 miliarde mc/an

  • Jocuri geopolitice

    In ansamblul politic si economic reprezentat de transportul hidrocarburilor din zona caspica spre Vest, trebuie evidentiat jocul abil al Turciei. Pentru decizia de construire a conductei Baku-Ceyhan au cantarit greu in balanta limitarile introduse de Turcia in tranzitul vaselor prin stramtorile Bosfor si Dardanele.

     

    O mare parte a petrolului caspic ajunge pe coasta estica a Marii Negre, de unde este incarcat in vase si transportat spre consumatorii europeni. Din 2000, turcii au stabilit ca prin stramtori pot trece vasele ce transporta incarcaturi periculoase numai in timpul zilei, iar vasele ce depasesc o anumita lungime (200 de metri in cazul petrolierelor) nu sunt admise.

     

    Este cunoscut cazul mineralierului Enterprise, care aproviziona Sidex si care, in vara anului 2000, a avut nevoie de trei saptamani si de nenumarate interventii la nivel oficial pentru a traversa stramtorile turce, pentru ca depasea lungimea admisa cu numai opt metri. Decizia autoritatilor turce a limitat considerabil tranzitul de petrol prin stramtori. Iar companiile petroliere n-au avut de ales, orientandu-se spre conducta Baku-Ceyhan, pe tarmul Mediteranei.

     

    De subliniat si nivelul investitiilor pentru Ceyhan – nu mai putin de 10 miliarde de dolari pentru un terminal petrolier, o rafinarie si un combinat petrochimic. Tot in materie de conducte petroliere, Turcia mai promoveaza o conducta ce ar urma sa lege Ceyhan de portul Samsun de la Marea Neagra, proiectul fiind si in atentia Rusiei cat si a companiei italiene ENI. Chiar daca nu a fost in intentia autoritatilor turce, limitarile impuse la stramtori sunt un atu si pentru grabirea constructiei la conducta Constanta-Trieste.

     

    In fine, si in cazul Nabucco se manifesta spiritul mercantil turcesc, pentru ca se pare ca autoritatile de la Ankara ar dori sa cumpere gazele din Iran si Azerbaidjan si sa le vanda celor interesati, nu numai sa le tranziteze.