Tarile cu cei mai multi someri au fost, in 2009, Letonia si
Spania, in timp ce Olanda si Austria au inregistrat cele mai mici
rate ale somajului. Desi anul trecut numarul romanilor care au
ramas fara un loc de munca s-a dublat fata de 2008, Romania se
claseaza printre tarile cu cele mai mici rate ale somajului.
Chrome detine o cota de 4,63% din piata browserelor, depasind
astfel competitori precum Safari (4,4%) sau Opera (2,4%), conform
unui studiu Net Applications aferent lunii decembrie a anului
trecut. Cu numai o luna inainte, Chrome se situa pe locul al
patrulea in clasament, cu o cota de 3,9% din piata.
Mai mult de 85% din piata browserelor este insa adjudecata de
Internet Exprlorer, cu o cota de 62,7%, si Firefox, cu 24,6%,
competitori care sunt aproape imposibil de depasit.
In timp ce Dubaiul, acel taram de poveste din mijlocul
desertului, se zbate sa-si plateasca facturile, o intrebare
spinoasa atarna deasupra lumii financiare: este aceasta criza
financiara doar un eveniment izolat sau cumva ea prevesteste alte
socuri legate de datorii publice?
Problemele Dubaiului, un oras de vis, care a devenit un simbol
al hiper-bogatiei, cu insulele sale in forma de palmier si cu
partia de schi acoperita, i-au facut pe unii economisti sa se
intrebe daca nu cumva ar putea iesi la iveala si alte datorii cu
potential de a accentua criza, si daca asa ar fi, cat de
periculoase s-ar putea dovedi ele.
Marile banci, care de-abia au inceput sa-si revina din socurile
financiare de anul trecut, isi evalueaza cu infrigurare expunerile
potentiale pe corporatii si guverne supraindatorate. De la Marea
Baltica la cea Mediterana, facturile pentru o spirala a
imprumuturilor fara precedent incep sa ajunga la scadenta. In Rusia
si fostul bloc sovietic, unde preturile ridicate la petrol si gaze
au sprijinit o crestere rapida, un munte de datorii trebuie
refinantat pe masura ce imprumuturile pe termen scurt ajung la
scadenta.
Chiar si in state bogate, precum SUA sau Japonia, unde guvernele
cresc cheltuielile ca sa ajute economia, deficitele bugetare in
urcare sunt o ingrijorare continua pentru capacitatea guvernelor de
a-si achita ratele, in special atunci cand dobanzile vor incepe sa
se majoreze din nou.
Iar cifrele sunt coplesitoare. In Germania, multa vreme
bastionul chibzuintei fiscale din Europa, datoria guvernamentala
este in crestere si este asteptata sa ajunga la 77% din PIB anul
viitor, de la 60% in 2002. In Marea Britanie, cifra s-ar putea
dubla raportat la aceeasi perioada, ajungand la peste 80%.
Povara fiscala e si mai grea in Irlanda si in Letonia, unde
cresterea economica alimentata de creditele ieftine si de cresterea
continua a preturilor imobiliare au creat mediul pentru prabusirea
abrupta a economiilor. Datoria publica in Irlanda este asteptata sa
se ridice anul viitor la 83% din PIB, de la doar 25% in 2007.
Letonia se scufunda si mai rapid: imprumuturile sale vor ajunge la
echivalentul a aproape 50% din economie anul viitor, de la doar 9%
in urma cu doi ani.
La prima vedere nu ti-e clar ce il face pe Vasili V. Humeniuk
candidat pentru presedintia Ucrainei. Fost vames in orasul
Ivano-Frankivsk din vestul Ucrainei, Vasili nu e tributar vreunei
ideologii, are o platforma politica foarte vaga si n-are de gand sa
faca vreun turneu electoral, pentru ca “astfel de calatorii costa
foarte mult si oamenii sunt satui de ele”.
De fapt, Vasili s-ar fi pierdut in noianul de candidati pentru
cursa din aceasta iarna, daca in octombrie nu si-ar fi schimbat
oficial numele in “Protivsih” – “impotriva tuturor”, in limba
ucraineana. Desi putini il considera pe Protivsih un candidat
serios, el reflecta starea de dezamagire care a cuprins electoratul
si care va putea influenta decisiv alegerile legislative din
ianuarie.
De ani de zile, votul in Ucraina a fost aproape egal distribuit
intre estul industrializat, vorbitor de limba rusa, al carui
electorat este favorabil indeobste unor legaturi mai stranse cu
Moscova, si vesticii care inclina spre un traseu european al tarii.
Actuala echipa de 18 candidati este drumul aproape sigur spre un al
doilea tur de scrutin ce va fi decis intre aceste doua categorii de
electorat, reprezentate de fostul premier Viktor Ianukovici, din
est, si actualul premier Iulia Timosenko.
Dar in vreme ce votantii lui Ianukovici au miza recastigarii
Kievului, in vest – bastina revolutiei portocalii – s-a instalat o
dezamagire crunta. “Toata lumea e dezamagita de politicieni”, spune
Vladimir Zuenko, 44 de ani, un agent de paza care nu si-a mai
primit salariul de trei luni. “Au facut revolutia aia, dar n-au
rezolvat nimic. Eram saraci si atunci, suntem saraci si acum.
Singurul motiv ca sa votezi este ca daca noi n-o facem, o va face
altcineva pentru noi”.
Cu cinci ani in urma, euforia cuprinsese strazile orasului Lvov,
primul din Ucraina care l-a declarat pe Viktor Iuscenko presedinte,
in zorii revolutiei portocalii. Asa ca multi oameni s-au suit in
autobuze si au plecat spre Kiev ca sa sustina coalitia
pro-occidental, lasand strazile pe jumatate goale; cei care au
ramas acasa purtau portocaliu in semn de solidaritate. Viktoria
Gnip, 35 de ani, zice ca era atat de entuziasmata, incat a jurat pe
loc acolo sa-si numeasca viitorul copil Viktor sau Iulia, dupa
eroii acelor zile. Chiar si aducerea aminte a acelei efuziuni pare
dureroasa in Lvov zilele acestea. “Oamenii aveau multe sperante
atunci”, isi aminteste Daria Lobacevskaia, 63 de ani. “A durat un
an, poate doi. Cum au aparut, asa au si disparut”.
Pentru ca aceasta stare de spirit s-a extins, numarul
ucrainenilor care spun in sondaje ca nu vor vota “pentru niciunul
dintre cei mentionati” – una dintre optiunile din chestionar – s-a
dublat, de la 4% in 2004 la circa 8% acum, spune Alexei Antipovici,
de la institutul de sondaje Rating, care opereaza in Kiev si in
Lvov.
Este exact tara care a cheltuit o mie de miliarde de dolari – cu
invadarea si ocuparea Irakului, dar si cu antrenarea si echiparea
fortelor de securitate irakiene sau cu ambitioasele proiecte de
reconstructie din toate provinciile, proiecte menite sa refaca
infrastructura tarii si sa reporneasca economia.
Cand guvernul irakian a abandonat vechile targuri de pe vremea
lui Saddam si a invitat companii din lumea intreaga la Targul de
Comert, Statele Unite nu prea se vedeau dintre cele 32 de natiuni
reprezentate. Dintre cele 396 de companii prezente la targ, “sunt
doi sau trei participanti americani, dar le-am uitat numele”, spune
Hashem Mohammed Haten, director general al companiei irakiene de
stat care se ocupa cu organizarea targurilor. O pereche de rachete
orneaza o poarta ceremoniala amintind de o era in care Saddam avea
pretentii, daca nu chiar arme, de distrugere in masa.
Targul este un semnal graitor al unei realitati incomode:
razboiul dus de America in Irak a fost bun pentru afacerile din
aceasta tara, dar nu neaparat si pentru cele din America.
Companiile americane nu vad prea multe beneficii de pe urma
investitiilor facute de tara lor in Irak. Unele firme au calculat
ca teama de violente si costurile mari de securitate fac din Irak o
zona de business nefrecventabila. Chiar cei care sunt interesati si
vor sa vina sunt descurajati de reputatia companiilor americane de
aici de specula si exploatare a mainii de lucru – un produs al
primilor ani ai ocupatiei – ca si de un antiamericanism raspandit
si de durata.
Desi importurile Irakului aproape s-au dublat in 2008, ajungand
la 43,5 miliarde de dolari de la 25,67 de miliarde in 2007,
importurile de la companii americane au ramas la 2 miliarde de
dolari. Printre investitori, Emiratele Arabe Unite sunt in frunte,
cu 31 de miliarde de dolari investite in Irak, cea mai mare parte
in 2008, comparativ cu doar 400 de milioane venite de la companiile
americane, de vreme ce cheltuielile guvernamentale ale SUA pentru
reconstructie sunt excluse, potrivit Dunia Frontier Consultants, o
companie de cercetare. “Ca urmare a fazei initiale de reconstructie
dominate de americani, investitorii privati din SUA au devenit
jucatori neglijabili in Irak”, scrie un recent raport al Dunia.
O datorie publica dubla fata de valoarea PIB inseamna de departe
cel mai mare raport cunoscut pe plan mondial intre datoria interna
si PIB si cea mai mare datorie, in termeni reali, pe care a
cunoscut-o vreo tara. Numai dobanda pentru datoria acumulata a
consumat o cincime din bugetul Japoniei pentru anul 2008. Cu toate
acestea, ministrul de finante Hirohisa Fujii a sugerat recent ca
guvernul va lansa o noua emisiune de obligatiuni de cel putin 50 de
mii de miliarde de yeni, cam 550 de miliarde de dolari.
“Nu e gresit sa consideram ca deficitul bugetar este un rezultat al
recesiunii globale. Acum e momentul sa fim curajosi si sa emitem
obligatiuni”, le-a spus Fujii reporterilor adunati la o conferinta
de presa in Tokio. “Iar cei care spun ca astfel cheltuim banii din
pusculita va mint.”
Pentru investitorii nelinistiti, nivelul in crestere al datoriei
Japoniei e prilej de cosmaruri din cauza posibilitatii unei crize a
datoriei publice, atunci cand tara ar deveni incapabila sa achite o
parte dintre obligatiunile emise, sau a unei prabusiri
destabilizatoare a yenului. Noul guvern de la Tokio, care a
repurtat o victorie la limita promovand o agenda sociala ambitioasa
si costisitoare, se pregateste sa emita titluri datorie in volum
record, depasind totalul sumelor estimate sa fie incasate din taxe
si impozite – o premiera dupa anii care au urmat celui de-al Doilea
Razboi Mondial.
“Cheltuielile din sectorul public scapa de sub control si asta se
intampla cu rapiditate”, spune Carl Weinberg, economist-sef la
compania de analiza High Frequency Economics, intr-un raport recent
catre clienti. “Consideram ca o criza fiscala este iminenta.” Una
dintre lectiile pe care ni le ofera experienta Japoniei este ca un
guvern inglodat in datorii poate ramane rapid fara spatiu de
manevra. “Japonia va continua sa vanda si mai multe obligatiuni
anul acesta si in urmatorul, dar mecanismul nu va mai functiona in
urmatorii trei-cinci ani”, spune Akito Fukunaga, analist la
sucursala din Tokio a Credit Suisse. “Daca ma intrebati ce-i mai
ramane Japoniei de facut dupa asta, raspunsul meu este: nu prea
multe.”
Cum a ajuns Japonia in asa o fundatura si cum inca se mai afunda
este de fapt o lectie despre cheltuieli nesabuite. }ara a turnat
sute de miliarde de dolari in proiecte de inginerie civila dupa
incheierea razboiului, impanzind Japonia cu autostrazi, baraje si
porturi. Cheltuielile au alimentat initial rapida dezvoltare
postbelica a tarii si au mentinut la putere Partidul Liberal
Democrat timp de cea mai mare parte a ultimei jumatati de secol.
Dar dupa implozia rasunatoare a unei bule a activelor si a
cotatiilor bursiere in 1990, tara s-a prabusit intr-o letargie
economica prelungita.
Partidul Democrat, care a cucerit victoria la alegerile din august,
a promis sa puna capat cheltuielilor publice excesive. Dar
generoasa agenda sociala a guvernului – de la sprijinul financiar
acordat familiilor cu copii si pana la accesul gratuit la educatia
liceala – ameninta sa mareasca deficitul bugetar.
Garsoniere finalizate la 40.000 de euro si apartamente ce se
incadreaza chiar si in programul “Prima casa”, care impune un
plafon al creditului de 60.000 de euro. In urma cu doi ani, astfel
de preturi pareau aproape imposibile, mai ales in cazul
ansamblurilor cu mai multe sute de locuinte – care beneficiaza in
general si de facilitati, precum spatii comerciale sau locuri de
joaca pentru copii. Singurele optiuni care se incadrau atunci in
preajma valorilor de mai sus erau locuintele de la periferie, ceea
ce e valabil si acum, numai ca ofertele actuale sunt ale unor
locuinte gata finalizate sau care vor fi gata in acest an.
“Este foarte greu sa gasesti oferte de asemenea gen in zone
semicentrale sau care nu sunt la marginea Bucurestiului. Costul de
achizitie al terenului a fost mai mare cand au inceput proiectele,
costurile de constructii au fost mai mari – una e sa intri de sute
de ori cu camioanele in oras si alta e sa construiesti la periferie
– si nici dezvoltatorii proiectelor din zone mai bune nu vor inca
sa coboare preturile”, comenteaza Valentin Ilie, CEO al Coldwell
Banker Affiliates of Romania, companie imobiliara care are la
intermediere cel mai mare portofoliu de apartamente atat noi, cat
si vechi.
Cele mai ieftine oferte pentru garsoniere si apartamente cu doua
camere sunt, intr-adevar, pentru proiecte rezidentiale situate in
zone marginase ale orasului, precum Prelungirea Ghencea, iesirea
spre autostrada Soarelui sau Titan. Cea mai ieftina garsoniera,
spre exemplu, este in proiectul Rasarit de Soare dezvoltat de
Conarg in cartierul Titan. Garsoniera are o suprafata construita de
47 de metri patrati si un pret de 40.990 de euro, fiind urmata in
topul BUSINESS Magazin de o garsoniera din proiectul Confort City
la un pret de 41.475 de euro. Situatia este similara si in cazul
apartamentelor cu doua camere, unde cele mai ieftine oferte sunt
tot in cadrul unor proiecte amplasate in zone marginase.
Cititi restul articolului in versiunea tiparita a BUSINESS
Magazin.
O imagine populara in exteriorul Frantei este cea a unei forte
de munca rasfatate, protejata de concedieri printr-o legislatie
aproape ermetica si ocrotita de o saptamana de munca de 35 de ore.
Dar realitatea este adeseori diferita, potrivit expertilor,
reprezentantilor sindicalistilor si lucratorilor insisi.
“Cand am inceput cariera de psihiatru, in urma cu 35 de ani,
pacientii mei vorbeau despre vietile lor personale”, spune
Marie-France Hirigoyen, psihiatru francez care a facut munca de
pionierat in domeniul relatiilor de la locul de munca. “Acum toti
vorbesc despre locurile de munca. Oamenii sufera la serviciu. N-ar
trebui, daca judecam logic sau din punctul de vedere al
managementului. La urma urmei, au niste slujbe bune, concedii
frumoase. Dar sufera”.
In termeni statistici, cele 24 de sinucideri de la France
Telecom din februarie 2008 incoace – intre care opt numai de la
inceputul acestei veri – nu sunt extraordinare pentru o companie
care are 102.000 de angajati in Franta.
Organizatia Mondiala a Sanatatii estima pentru 2005 rata
sinuciderilor din Franta la 26,4 la 100.000 de barbati si 9,2 la
100.000 de femei. Este cea mai ridicata din randul marilor economii
europene, dar mult in urma Japoniei. In Statele Unite, cifrele sunt
17,7 pentru barbati si 4,5 pentru femei.
Expertii in sanatate mintala sunt intotdeauna extrem de atenti
cand atribuie o cauza unei sinucideri: nimeni nu stie ce forte
actioneaza asupra unui om. Dar ce a atras atentia publicului si a
guvernului francez este ca multe dintre sinucideri si peste o
duzina de tentative esuate de sinucidere au fost atribuite de unii
experti si oficiali din domeniu problemelor legate de serviciu.
Pe langa aceasta mai e si ceea ce Hirigoyen a descris ca
predispozitia pentru spectaculos a unora: intr-unul din cazuri, un
barbat s-a injunghiat, in stil harakiri, in timpul unei sedinte
(dar a supravietuit); in alt caz, o femeie s-a sinucis sarind de la
o fereastra situata la etajul al cincilea. “Stresul a devenit un
sport national”, spune Michel Marchet, secretarul sindicatelor din
banci din cadrul Confederatiei Generale a Muncii din Franta (CGT).
“E nevoie ca angajatorii sa modifice modul cum organizeaza munca,
dar nu avem impresia ca s-ar putea intampla asa ceva in viitorul
apropiat”.