Author: adison

  • INVITATII CLUB BUSINESS

    La dezbaterea BUSINESS Magazin de saptamana trecuta, sponsorizata de BRD SocGen, au participat:

    • Robert Zanescu, marketing director la Raiffeisen Bank
    • Adela Pascu, secretar general al BRD
    • Razvan Matasel, research & strategic planning director la Leo Burnett
    • Raluca Lupsa, director de marketing la Dacia Renault
    • Maria Tudor, managing director la Zenith Media (Saatchi & Saatchi)
    • Stefan Padure, director de vanzari la Angst
    • Tudor Fulea, general manager la Cupon Pro

  • ENTERTAINMENT: Jocul „Nasul“, o oferta pe care o poti refuza?

    Businessmanii spun ca afacerea „Nasul“ a dus la pierderi de 800 mil. dolari. Analistii cred ca este un succes. Dar o mare parte a jucatorilor sunt, la numai doua zile dupa lansarea de saptamana trecuta, nemultumiti. Va repeta jocul „Nasul“ succesul romanului si al variantei cinematografice?

     

    Un analist al pietei jocurilor electronice facea recent, intr-o revista de specialitate din Romania, o observatie corecta: jocurile trebuie sa fie asemeni unei mirese, adica trebuie sa aiba ceva nou, ceva vechi, ceva albastru si ceva imprumutat. Ceva nou, adica o idee, un concept atragator, ceva vechi, adica o linie pe care s-a mers deja si este verificata, ceva albastru, carligul, capcana care sa prinda jucatorii, si ceva imprumutat, adica o reteta folosita de altii si care a fost primita favorabil de comunitate.

     

    De cand jocurile au depasit perioada romantica si au devenit o industrie cu incasari mari decat ale Hollywoodului, producatorii par sa fi uitat regulile de baza care au facut jocurile ceea ce sunt azi: prospetime, idee, noutate. Miza pe o singura calitate a produsului, de exemplu pe o grafica extrem de elaborata, in defavoarea placerii de a juca, s-a reflectat imediat in incasari mai slabe decat cele estimate initial, de unde si numarul mare de producatori de jocuri care au falimentat. 

     

    Pe 19 martie, Financial Times tragea linie: „Nasul“ a lovit puternic, pentru ca valoarea actiunilor companiei Electronic Arts, care s-a angajat in producerea jocului, a scazut cu cinci procente, adica aproximativ 800 de milioane de dolari, incepand din iulie anul trecut, din cauza amanarilor care au facut ca „Nasul“ sa piarda cea mai favorabila perioada de vanzare, cea a sarbatorilor de iarna. Piata nu a receptat favorabil nici reducerea pretului de vanzare a jocului, de la cei 49,95 dolari care reprezentau pretul anuntat in februarie a.c. la 39,95 de dolari, pret final anuntat trei saptamani mai tarziu.

     

    Lansarea jocului, la 21 martie in SUA si pe 24 martie in Europa, e ultimul capitol al unei adevarate saga. Primele informatii legate de aparitia jocului si de intentia celor de la Electronic Arts (EA) de a folosi franciza „Godfather“ au aparut in urma cu doi ani. Un an intreg au aparut tot soiul de „scurgeri de informatii“, de genul „ii curteaza pe de Niro si pe Al Pacino pentru voci“, probabil parti ale unei abile campanii de marketing.

     

    Anuntul oficial privind apartia unei „oferte pe care jucatorii n-o pot refuza“ dateaza din februarie 2005: Electronic Arts si Viacom anuntau oficial videojocul „The Godfather“, bazat pe romanul de succes al lui Mario Puzo si pe clasicul film produs de Paramount. In esenta jucatorul trebuie sa isi construiasca un caracter care va deveni un membru al familiei mafiote Corleone, sa castige respect, sa dovedeasca loialitate si sa inspire teama. Totul pentru a deveni, in zece ani (virtuali, desigur), un Don respectat si temut.

     

    La acea vreme declaratiile depaseau optimismul: „Trilogia Nasul a ridicat standardele cinematografice (…). In vara anului 2005, jucatorii vor simti pe pielea lor ce inseamna sa traiesti in lumea «The Godfather»“, spune David DeMartini, producatorul executiv al jocului. „Nasul este perla coroanei studiourilor Paramount. Credem ca jocul va oferi o experienta profunda fanilor filmului din lumea intreaga“, adauga Sandi Isaacs de la Nickelodeon & Viacom, ce raspunde de licentele Paramount.

     

    In aprilie 2005 aparea prima umbra pe tablou: reactia lui Francis Ford Coppola, regizorul filmului, care s-a declarat nemultumit de faptul ca nu a fost consultat de cei de la Paramount in privinta transformarii filmului in joc. Mai mult, regizorul s-a dovedit suparat de ceea ce li se intampla personajelor create de el in joc: „Au folosit caracterele pe care le cunostea toata lumea si au angajat mari actori, dar ii folosesc pentru personaje minore. Intr-o ora de joc sunt toti impuscati“, a spus regizorul. „Nu am nimic de-a face cu jocul si il dezaprob“, a incheiat regizorul intr-un interviu de televiziune.

     

    In vara trecuta The New York Times informa ca inregistrarile vocii lui Marlon Brando nu pot fi folosite in joc. Ultima performanta a actorului inainte de moarte a fost afectata de faptul ca Brando respira cu o instalatie speciala. Cateva saptamani mai tarziu, EA clarifica situatia vocii lui Brando: va fi prezent in joc, dar nu toate replicile lui Don Vito ii apartin marelui actor“. Cum Pacino a refuzat sa-si imprumute vocea personajului principal, producatorii s-au multumit cu  James Caan si Robert Duvall, pe langa Brando, ceea ce nu-i putin, totusi, pentru un joc.

     

    La jumatatea lui 2005 EA anunta ca mai are nevoie de timp pentru a perfectiona jocul, lansarea fiind amanata pentru primul trimestru din 2006. „Amanarea lansarii inseamna o reducere a vanzarilor cu circa 30% pentru acest titlu… Am redus estimarile legate de veniturile EA cu aproape 50 mil. $ din cauza perioadei de lansare“, spunea analistul Gary Cooper de la Bank of America Securities.

     

    Aparut in sfarsit pe piata, jocul a primit note mari din partea site-urilor si publicatiilor de specialitate, dar in randul comunitatii jucatorilor nu a starnit entuziasmul asteptat. Pentru a intelege corect situatia, trebuie spus ca „The Godfather“ concureaza la maniera de joc cu doua titluri extrem de importante: seria „Grand Theft Auto“ si jocul „Mafia“, lansat in 2002. „Grand Theft Auto III“ si cele doua continuari ale sale, produse de Rockstar, au introdus conceptul libertatii de miscare intr-un joc – jucatorul, in esenta un tip certat cu legea, poate interactiona cu majoritatea caracterelor, poate alege dintr-o multime de misiuni secundare, fara legatura cu povestea principala, sau poate urma firul acesteia din urma. Jocurile au fost puternic promovate atat de calitatea lor indiscutabila, cat si de reactia negativa iscata in randul politicienilor si activistilor care critica violenta din jocuri. „Mafia“, creatie a cehilor de la Illusion Softworks, a starnit la data aparitiei un „wow“ general, chiar daca povestea este mai liniara decat in „Grand Theft Auto“.

     

    „Mafia“, povestea ascensiunii unui mafiot in lumea anilor ‘30, este un joc de atmosfera, cu story inchegat, cu caractere puternice si cu sfarsit trist, dar realist: fiecare isi primeste rasplata pentru faptele sale. Grafica si muzica din „Mafia“ au contribuit din plin la succesul jocului, care a fost ales „Game of the Year“ in 2002 de multe site-uri si publicatii. 

     

    In 2006 jucatorii se pare ca au asteptat ceva mai mult din partea „The Godfather“ si se pare ca nu au primit: pe forumurile jucatorilor din Romania primele impresii evidentiau grafica „prafuita“ (USA Today este in schimb impresionat de aspectul vizual al jocului) si controlul defectuos, in special al vehiculelor. Unele recenzii ale jocului subliniau esecul realizatorilor in recrearea unor scene din filmul original.

     

    Controlul este de altfel o problema majora a jocurilor actuale, aparuta din nevoia de a face produsul compatibil cu multele platforme de joc din ziua de astazi – PC-uri, console produse de Sony, Microsoft sau Nintendo. Iar posesorii de PC-uri sunt net dezavantajati in fata manevrabilitatii obtinute din manuirea controllerelor de consola. Site-urile de specialitate s-au declarat in schimb destul de favorabile creatiei celor de la Electronic Arts, „The Godfather“ primind in general note bune. Unanima, chiar daca este spusa in varii feluri, este insa parerea ca jocul ar fi trebuit sa fie, in special din cauza numelui pe care il poarta, altceva. Cei ce au avut rabdare si au continuat sa se joace s-au declarat prinsi de poveste si destul de multumiti de „Nasul“. Oricum, se pare ca lui „The Godfather“ ii lipseste ceva – fie nou, fie vechi, fie imprumutat sau albastru.

  • MIZA JOCULUI

    Electronic Arts (EA), compania care a lansat saptamana trecuta jocul „The Godfather“, spera ca noua sa productie va fi un succes. In ultimul an, EA a ratat tintele trimestriale.

     

    CATEVA CIFRE: Electronic Arts este cea mai importanta companie din entertainment-ul electronic. A fost fondata in 1982 si a lansat, in 2005, 31 de titluri, a vandut un milion de jocuri si a avut incasari totale de 3,1 miliarde de dolari.

     

    CHELTUIELI PENTRU „THE GODFATHER“: Analistii cred ca cele circa 5 milioane de dolari cheltuieli de publicitate vor urca totalul costurilor de productie la 20-30 de milioane de dolari.

     

    PREVIZIUNI: Un analist de la Deutsche Bank, citat de Forbes, crede ca jocul va vinde 2,5-4 milioane de copii. Se estimeaza ca din cauza ca a ratat sezonul de cumparaturi de Craciun, jocul a pierdut 30% din vanzarile potentiale.

  • NOUL BOX-OFFICE

    1

    Vanzari in 2005 (mil $)

     1. „Spider-Man The Movie 2“

    110*

     2. „Star Wars III: Revenge of the Sith“

    81

     3. „The Incredibles“

    57,4*

     4. „SpongeBob Square Pants: The Movie“

    43,6*

     5. „Shrek 2“

    38,9*

     6. „Madagascar“

    31,3

     7. „Harry Potter and the Goblet of Fire“

    17,2

     8. „King Kong“

    15,4

     9. „The Warriors“

    13,3

    10. „Fantastic Four“

    10,8

     

    *INCLUSIV VANZARILE DIN 2004’;

    SURSA: FORBES

  • Site, sait, sit…

    Este limba romana amenintata de importul masiv de cuvinte englezesti? Opiniile sunt impartite. Dar fenomenul pare inevitabil, iar terminologia informatica este una dintre sursele cele mai prolifice de neologisme.

     

    Limba romana se confrunta cu o invazie de neologisme si de barbarisme, iar cei interesati de soarta ei asista la acest fenomen cu sentimente amestecate. Cei mai multi considera ca informatica este principala vinovata de acest aflux de termeni de origine engleza, desi o serie de alte domenii moderne – marketing, publicitate, management etc. – pot fi in egala masura amintite. O consolare insa exista: nici alte limbi nu sunt mai ferite de acest fenomen.

     

    Celebra „Lege Pruteanu“ a aprins la un moment dat spiritele si a generat o polemica pe o problema-tica legata de necesitatea unui oarecare control, in contrast cu varianta conform careia limba este vie si va „rezolva“ problema pe cale naturala. De fapt, initiativa legislativa nu la asta se referea si, in plus, venea in concordanta cu legi mai mult sau mai putin asemanatoare existente in alte tari europene – in frunte cu Franta, desigur…

     

    Limbajul informatic are insa o situatie speciala. Daca, de pilda, jargonul din domeniul publicitatii are un impact redus in afara cercurilor profesionale, raspandirea terminologiei din sfera tehnologiei informatiei si comunicatiilor (adica TIC… sau IT&C) are inevitabil proportii de masa. Practic, nici un functionar nu va fi ocolit de tehnologiile informatice, iar raspandirea acestora in casele romanilor este un proces in plina derulare.

     

    Daca reticenta multora fata de computere este dublata si de o bariera lingvistica, atunci se poate presupune ca eficienta utilizarii calculatoarelor va fi indoielnica. Unii presupun ca invatarea limbii engleze de catre adulti poate rezolva partial problema terminologiei, dar uita ca si pentru vorbitorii nativi de limba engleza limbajul folosit in sfera informaticii este considerat tot un jargon. Desigur, un american va intelege cuvantul „firewall“ (zid de protectie construit pentru a impiedica extinderea incendiilor), dar sensul informatic este foarte posibil sa-i fie cu totul strain.

     

    O alta varianta – mult mai convenabila – o reprezinta localizarea programelor care se adreseaza pietei romanesti, cu mentiunea ca „localizare“ inseamna mai mult decat simpla traducere a interfetei cu utilizatorul, implicand o gama destul de larga de adaptari (de pilda modul de scriere a marcii zecimale, exprimarea datelor calendaristice etc.). Aceasta metoda este practicata pe scara larga in toata lumea, dar la noi se loveste de o serie de dificultati dintre care lipsa unor minime conventii acceptate in privinta vocabularului tehnic nu este cea mai mica.

     

    Termeni dintre cei mai uzuali circula in paralel sub diverse forme si nici una nu reuseste sa se impuna. Un exemplu banal este „site (web)“, care circula in varianta engleza (ca scriere si pronuntie), in varianta fonetizata romaneste „sait“ (varianta prefe-rata, de pilda, de George Pruteanu) si in versiunea „sit“ (bazata pe etimologia latina si pe existenta cuvantului in limba romana – varianta pe care o prefer). Un alt termen care suscita discutii este „mouse“, pentru care transcrierea fonetica „maus“ imi pare nu doar fireasca, ci si inevitabila.

     

    In aceste conditii este cat se poate de normal ca laudabila initiativa a lui Microsoft de a localiza sistemul de operare Windows si suita de aplicatii Office sa se „bucure“ de critici venind din toate partile. Tot in privinta localizarii ar mai fi de mentionat problema fonturilor (corpuri de litera), a codificarii caracterelor romanesti (cu repercursiuni si in probleme de sortare), a absentei unui standard de tastatura, a lipsei unui corector lexical in domeniul public si inca multe altele.

     

    Este interesant de remarcat ca, din perspectiva istorica, terminologia informatica a venit in doua valuri majore, dintre care primul (in anii ‘70) a fost pe filiera franceza. Primele calculatoare romanesti, Felix 256, au fost produse sub licenta pe baza calculatorului francez Iris 50.

     

    Sistemul de operare fiind in franceza, o serie de termeni s-au impus cu autoritate: fisier, imprimanta, compilator etc. Asimilarea lor a fost facilitata nu doar de lipsa alternativelor, ci si de o indelungata traditie a imprumuturilor le-xicale din limba franceza. Astazi insa chiar si unii dintre acesti termeni sunt amenintati de variantele englezesti – de pilda imprimanta devine tot mai adesea printer…

     

    Cum in materie de limba uzul impune norma, probabil ca doar timpul va rezolva problema lexicului informatic. Daca exista vreo amenintare serioasa la adresa limbii romane, atunci aceasta vine mai degraba din jargonul camerelor de chat decat din controversa „click“ versus „clic“. IMHO.

  • Mobilul, „frate“ cu telecomanda

    Televiziunea interactiva, o eterna speranta a furnizorilor de continut media, nu a reusit sa se impuna la scara larga in ultimii ani. Spatiul lasat liber pe piata ar putea fi fructificat insa intr-un mod cu totul neasteptat.

     

    Telecomanda: un accesoriu care nu poate lipsi de langa nici un televizor. Ce-ati spune insa ca, langa telecomanda, sa incepeti sa asezati, ca parte a unui nou obicei de consumator al erei comunicatiilor, telefonul mobil?

     

    Compania americana AirPlay Networks are un plan clar in acest sens: introducerea pe piata – intr-o prima faza numai in SUA – a unei serii de jocuri interactive pentru telefonul mobil legate strans de actiunea din diverse emisiuni, meciuri sau show-uri transmise la TV. Aceste jocuri le-ar permite utilizatorilor de telefonie mobila sa concureze unii impotriva altora, in timp ce se uita la televizor.

     

    Sistemul este simplu. Poate la televizor ruleaza un meci de fotbal american. Fanii infocati vor avea posibilitatea sa-si dea cu parerea – votand pe mobil – daca, de exemplu, in urmatoarea faza echipa aflata in atac va in-scrie sau nu. Acesta va fi chiar primul produs al AirPlay Networks, se va numi „AirPlay Sports“ si este asteptat sa apara pe piata in toamna, pentru a coincide cu startul in sezonul profesionist de fotbal american NFL. Alte tipuri de jocuri ar urma sa le permita utilizatorilor sa prezica castigatorii la reality show-uri sau sa dea raspunsuri la intrebarile din concursurile de cultura generala.

     

    Cum va functiona din punct de vedere tehnic acest nou tip de entertainment interactiv? Amatorii vor avea in primul rand nevoie de telefoane care se pot conecta la Internet. Apoi va trebui sa descarce jocurile pe mobil direct de pe site-ul AirPlay (www.airplaynetwork.com, deocamdata aflat intr-o faza incipienta de constructie) si sa le instaleze pe telefon. Deocamdata nu se cunoaste nivelul tarifelor care vor fi practicate de compania americana. „Intentionam sa cream o retea sociala de jocuri multiplayer sincronizate cu televiziunea“, spune un oficial al companiei citat de presa americana. „Sunt sanse bune ca telefonul mobil sa se afle oricum in imediata apropiere a telespectatorilor.“

     

    AirPlay Networks este sustinuta de o investitie de 4 milioane de dolari din partea Redpoint Ventures si a furnizorului de tehnologie pentru retele de telefonie mobila Qualcomm, care este si unul dintre actionarii indirecti ai operatorului de telefonie mobila Zapp din Romania.

  • Finantele vazute de Google

    Dupa ce, in urma cu cativa ani, Google reusea sa-i faca pe jurnalistii in cautare de surse de informare sa se intrebe retoric „Cum ar fi viata fara Google News?“, compania care s-a lansat ca motor de cautare vrea acum sa se ocupe si de finantele online.

     

    Pentru o companie care si-a propus oficial sa organizeze cat mai bine intreaga informatie care circula pe web-ul mondial, noul serviciu Google Finance este un pas logic. Mai exact, este vorba de un portal dedicat celor interesati de informatii despre companii, burse, actiuni, investitii si asa mai departe. Serviciul este deocamdata in faza de testare beta, stadiu prin care trec majoritatea ideilor pe care Google le pune in practica.

     

    Punctul tare al Google Finance nu este faptul ca ar aduce prea multe informatii in exclusivitate. Ci, asa cum a obisnuit aceasta companie, avantajul de a utiliza site-ul vine din felul in care informatia este organizata si poate fi accesata.

     

    De exemplu, pentru unele firme listate la bursele americane, site-ul ofera posibilitatea de a urmari pe grafice interactive evolutia actiunilor la bursa de-a lungul timpului. Unul dintre cei care au dezvoltat graficele (in Flash) este romanul Octavian Costache, cel care a lucrat si la dezvoltarea site-ului de jocuri multiplayer Doizece.ro (cumparat apoi de Neogen), in prezent angajat al Google la New York.

     

    Chiar daca Google a intrat mai tarziu pe piata decat principalii rivali (Yahoo! Finance si MSN Money), serviciul Google Finance foloseste teh-nici de organizare si accesare a informatiei pe care, cel putin deocamdata, ceilalti nu le au (cum ar fi, de pilda, graficele interactive). Conform unor surse din cadrul Yahoo!, lansarea Google Finance a fost un semn de alarma in urma caruia inginerii Yahoo! lucreaza de zor pentru a imbunatati in curand propriul serviciu financiar.

     

    Ce alte tipuri de informatii pot fi accesate pe Google Finance? Pe prima pagina, de exemplu, veti fi intampinati de un sumar al „mersului“ catorva indici bursieri importanti, alaturi de care puteti accesa cele mai recente stiri financiare ale zilei. Site-ul are si un motor de cautare care returneaza numai rezultate din lumea finantelor.

     

    O cautare dupa „Romania“ va va afisa o lista de peste 230 de companii romanesti, in frunte cu Petrom si Rompetrol. Accesand pagina cu detalii despre fiecare companie in parte, aveti in acelasi loc informatii variate cum ar fi – un sumar de descriere al companiei, cifre despre companie (rezultate financiare, numar de angajati), cine sunt managerii de top, o lista de stiri unde se mentioneaza si numele companiei respective, dar si, pentru o parere ceva mai putin formala, link-uri catre bloguri care vorbesc despre acea companie. O alta resursa interesanta este faptul ca se pot initia discutii (dupa modelul forumurilor) cu alti internauti pe tema oricarei companii. Daca va logati cu username-ul de la e-mail-ul Gmail, va veti putea compune si un „portofoliu“, practic o lista de companii favorite a caror evolutie financiara vreti sa o urmariti zi de zi.

  • Europa, numele tau e Sibiu

    E de ajuns sa treci prin centrul Sibiului ca sa-ti dai seama ca batranului Hermannstadt i se pregateste ceva. Mai sunt cateva luni pana cand orasul va deveni „capitala culturala europeana“, iar pregatirile sunt in toi.

     

    Putini si-ar fi imaginat ca lucrurile vor evolua atat de repede, prin februarie 2004, cand au aparut primele zvonuri ca Sibiul va candida la titlul de „capitala europeana a culturii“  pentru 2007. Ce-i drept, inca de pe atunci avea sprijinul Ducatului de Luxemburg, care era interesat sa imparta acest statut cu orasul de pe Cibin. De ce tocmai Sibiul? In primul rand datorita radacinilor comune ale Hermannstadtului cu Luxemburg: primii colonisti care au intemeiat Villa Hermanni (ulterior Hermannsdorf, apoi Hermannstadt), prin secolul XII, isi trageau obarsia din zona in care se afla Marele Ducat Luxemburg.

     

    In aprilie 2004, Proiectul „Sibiu – Capitala Culturala Europeana 2007“ a fost prezentat la Bruxelles, in fata unui juriu al Comisiei Europene.  Vestea cea mare a venit o luna mai tarziu. „Desi infrastructura culturala a orasului nu se afla la nivelul celorlalte capitale culturale, juriul a pus in balanta argumentele traditiei de mai mult de un deceniu a Sibiului in domeniul festivalurilor de teatru, film antropologic sau jazz“, spune Sergiu Nistor, comisar pentru programul Sibiu, capitala culturala europeana 2007.

     

    Titlul de „oras cultural european“ este atribuit cu scopul de a sprijini atat dezvoltarea si pastrarea patrimoniului cultural national, cat si cooperarea in domeniul cultural. Ideea acestui program i-a apartinut fostului ministru grec al culturii, Melina Mercouri, prima capitala europeana a culturii fiind desemnata Atena in anul 1985. Anul acesta, titlul i-a revenit unui alt oras grecesc Patras. Daca initial statele membre erau cele care alegeau orasul demn de a purta titlul, incepand cu 2004 s-a decis sa se formeze un juriu cu sapte experti in cultura care sa se ocupe de aprobarea proiectelor.

     

    Cum acest titlu inseamna inainte de orice organizarea unor evenimente culturale de amploare, cheltuielile presupuse sunt pe masura. Uniunea Europeana contribuie cu pana la un milion de euro, urmand ca restul banilor necesari pentru organizarea de spectacole de teatru, opera sau concerte sa fie asigurati fie din surse guvernamentale, fie din atragerea investitorilor privati.

     

    Marius Constantin, seful serviciului de presa din cadrul Primariei Sibiului, spune ca „in cazul Sibiului, contributia U.E va avea o limita de 500.000 de euro“, pentru ca titlul este impartit cu un alt oras. El sustine ca „primaria finanteaza cu aproximativ 50-60 de milioane de euro lucrarile mari de infrastructura si reabilitare a centrului istoric si va finanta probabil cu 9-10 milioane de euro programul cultural propriu-zis“.

     

    In plus, Ministerul Culturii va avea o contributie la program de 6 milioane de euro care va fi suplimentata, conform lui Nistor, cu 2 milioane de euro in acest an. Desi investirea mai multor milioane de euro in scopuri culturale cu greu ar putea trece la prima vedere drept o idee profitabila, exista exemple care dovedesc contrariul. Orasul Glasgow, bunaoara, care a fost capitala culturala a Europei in 1998, a realizat un profit net de 10 milioane de lire sterline din evenimentele desfasurate sub aceasta „marca“.

     

    Statutul de „capitala culturala“ aduce cu sine o agenda socio-culturala cat se poate de incarcata, cu invitati de „prima mana“. Un motiv suficient de bun pentru a-i determina pe organizatorii Festivalului de Film Transilvania sa anunte recent ca editia de anul viitor a TIFF se va desfasura in paralel la Cluj si Sibiu. Sub acelasi stindard al multiculturalismului european, Teatrul National „Radu Stanca“ din Sibiu va organiza „Festivalul Uniunii Teatrelor Europene“ (in colaborare cu Teatrul „Bulandra“), dupa cum va realiza si un catalog de prezentare „Bursa de Spectacole de la Sibiu“. 

     

    Un alt eveniment de anvergura, care va aduna mii de reprezentanti ai Europe crestine, va fi cea de-a treia Conferinta Ecumenica a Bisericilor Crestine, al carei invitat de onoare este Papa Benedict al XVI-lea. Adunand si tragand linie, Ministerul Culturii a anuntat ca, sub egida „Sibiu, capitala culturala europeana“, ar urma sa se desfasoare peste 190 de evenimente.  Pe langa faptul ca Sibiul se va transforma intr-un pol cultural al tarii, un loc in care se vor concentra evenimentele culturale importante, plusul de imagine adus la nivel european de un astfel de eveniment nu este nici el de neglijat. Marius Constantin crede ca, in 2007, „va creste vizibilitatea orasului la nivel european si international si, odata cu aceasta, numarul de turisti care vor vizita Sibiul“. „Este dificil de anticipat, dar exista previziuni ca numarul turistilor din Sibiu s-ar putea situa intre un milion si doua milioane in anul 2007“, a explicat acesta.

     

    In prezent, in Sibiu se gasesc 31 de hoteluri, moteluri si pensiuni care ofera peste 2.000 locuri de cazare pentru preturi cuprinse intre 2 si 200 de euro pe noapte, iar din cate mai spune Constantin, municipalitatea a eliberat alte sase autorizatii de constructie pentru hoteluri. „Pe langa cele care vor fi construite pana in anul 2007, hotelurile existente au suferit modificari pentru a creste confortul turistilor. Din acest punct de vedere, Sibiul este o exceptie in Romania – in 2007 numarul de locuri de cazare se va dubla“, sustine el. De altfel, Sibiu are cea mai veche traditie hoteliera din Romania, primul hotel fiind atestat documentar inca din anul 1555, pe locul cladirii in care se afla acum hotelul Imparatul Romanilor.

     

    Nicolae Oana, directorul general al hotelului, spune ca imobilul va trece printr-o renovare masiva, in urma caruia va scadea capacitatea de cazare, dar va creste marimea camerelor. Tinand cont de capacitatea destul de mica de cazare a orasului, Constantin spune ca „autoritatile locale au ales sa includa in acest program nu doar Sibiul, ci si imprejurimile acestuia, prin pensiunile agroturistice existente si prin propuneri de colaborare cu orasele aflate pe o raza de 100 – 150 km, care ar putea, la nevoie, sa preia cazarea turistilor in plus“.

     

    Pe de alta parte, Sergiu Nistor atrage atentia asupra faptului ca toate aceste proiecte de dezvoltare ar trebui sa reprezinte ceva mai mult decat un „trend“ contextual. „Cred ca trebuie evitat ca turismul sa aiba doar un varf in 2007, pentru ca apoi sa revina la cifre modeste, dupa cum cred ca trebuie sa se aplice o strategie de dezvoltare durabila a turismului“, spune Nistor. In opinia sa, Sibiul ar trebui sa se orienteze pe dezvoltarea turismului ecologic, un curent care face extrem de popular printre occidentalii satui de „luxul clasic“. Tot pentru sustinerea turismului, printre proiectele de dezvoltare a fost inclusa si modernizarea aeroportului Sibiu – marirea pistei si a acostamentului – si construirea unui terminal nou. „Acum doi ani, aeroportul a fost tranzitat de 44.500 de pasageri. Estimam ca in 2007 acesta va fi tranzitat de 196.500 de pasageri, iar in 2010 de 404.500 de pasageri“, mai spune Constantin.

     

    Programul nu ar fi fost complet fara o promovare pe masura, iar Marius Constantin spune ca „va fi o campanie tintita in principal pe doua zone: spatiul de limba germana (Germania, Austria, Luxemburg etc.) si spatiul Europei Centrale (Ungaria, Cehia, Slovacia, Polonia)“. Campania va urmari atragerea persoanelor interesate de turismul cultural, turisti neconventionali care cauta sa descopere cai neumblate.

     

    Aceasta include un site web (www.sibiu2007.ro), o revista in engleza si germana, filme si programe TV care vor fi difuzate pe canalele Discovery, Arte si Travel, precum si participarea la toate targurile importante de turism din lume. Totusi, vor mai fi necesari cativa ani pentru a evalua rezultatele acestei ofensive de imagine, care incearca sa impuna Sibiul pe harta turistica. Pana atunci, nu putem decat sa speram ca 2007 va fi un an istoric pentru Hermannstadt.

  • In al doisprezecelea ceas?

    „12/ XII: Revolutia portocalie in Romania“ este cronica ultimului an din istoria atat de agitata si densa in evenimente a perioadei postdecembriste romanesti. Impactul cu lapidaritatea unui reper cronologic atat de expresiv e suficient de mare ca sa te incite la lectura.

     

    Dincolo de aparente (care incep sa insele inca de pe coperta, unde ne este infatisat un triplu portret policrom si cu par al lui Basescu, in maniera Andy Warhol) volumul nu este  o cronica de curte, ci o radiografie cat se poate de serioasa, daca nu chiar necrutatoare, a celui dintai an de guvernare al Aliantei D.A. si de presedintie a lui Traian Basescu. Iata, in expresie (cam!) divagant-eseistica, doar cateva exemple in acest sens: (p. 72)

     

    „Izolat de clasa politica pe care si-a ostilizat-o cu tenacitate intr-un conflict latent cu media, lipsit de unii dintre sustinatorii sai foarte vocali (care l-au parasit unul cate unul si au devenit fie adversari redutabili, fie spectatori neutri), Traian Basescu este, in acest moment, cel mai singur presedinte roman in primul an de mandat“. Asta ca sa nu mai vorbim de rostirea pe sleau a unui adevar care face cat o injurie:  „Pentru Tariceanu, Basescu nu pare sa fie mai mult decat un mitocan; pentru Basescu, Tariceanu ar fi premierul veleitar“. Ne aflam in prezenta unui studiu impanat in egala masura cu date si repere evenimentiale consemnate sec, dar si cu comentarii colorate si robuste.

     

    Chiar daca, uneori, se recurge la instrumentele inductiei sau la afirmatii peremptorii (vezi, bunaoara, premiza potrivit careia, odata cu schimbarea politica de la finele lui 2004 am intrat in posttranzitie!), autorii stau in general cu garda (istoriografica) sus si nu se lanseaza in speculatii daunatoare pentru intelegerea corecta si onesta a fenomenului descris. Anul 2005 este considerat de autori cel mai agitat an politic din ultima perioada, „anul cu cele mai multe crize si cu cele mai grave catastrofe naturale; anul in care opozitia a avut comportamentul cel mai nespecific si in care puterea s-a erodat cel mai mult“.

     

    Spre a-l descrie au optat pentru: analiza activitatii puterii pe mai multe zone (activitatea presedintelui Traian Basescu, functionarea coalitiei de guvernare, pentru prima data aflata in aceasta formula, actul de guvernare propriu-zis, cu consecintele sale in plan institutional); analiza activitatii opozitiei; evolutia aparatului de stat; analiza „dimensiunii uitate“ a primului an de guvernare – populatia, interesul public. Pentru fiecare categorie majora (presedinte, coalitie, PSD, restul opozitiei si aparatul de stat) exista si cate o cronologie extinsa a anului, pentru punctarea principalelor repere functionale din 2005.

     

    Trebuie spus ca o analiza de o asemenea amploare nu a mai fost intreprinsa in Romania pana acum si ca, in toate datele sale, merita citita pe-ndelete, chiar daca anumite concluzii se vor cere corectate. Sunt riscuri inerente ale istoriei consemnate la cald, cum este si cazul celebrei „Meme la neige était orange“, de Alain Guillemoles, aparuta la doar 6 luni de la evenimentele portocalii din Ucraina.

     

     

    Institutul Pro, 12/ XII: RevoluTia portocalie In Romania, Editura FundaTiei Pro, Bucuresti, 2005

     

    PARADOX: Autorii afirma ca „Romania se schimba si, in acelasi timp, ramane la fel de peste 16 ani, chiar si acum in post-tranzitia sa“

  • NOUTATI

    Un regal umoristic

    „Imi place munca: ma fascineaza. Pot sta ore in sir s-o contemplu“, spunea Jerome K. Jerome in volumul care i-a adus gloria: „Trei intr-o barca“. Nu altceva decat pura si ironica contemplatie a muncii altora este si acest roman, publicat in 1893. Povestea textului despre cum sa nu scrii un roman incepe cu descoperirea intr-un sertar  a unui manuscris care purta „urmatoarea eticheta pe coperta cafenie, roasa de vreme – Note de roman“. Cartea era o compilatie, pe jumatate jurnal, pe jumatate memorandum. „Acolo se aflau multe reflectii, multe discutii, si din ele am alcatuit capitolele ce urmeaza“, explica autorul in preambul. Aceste povestiri ale altora sunt doar adnotate si corectate cu mult umor de catre autor, care gaseste de cuviinta sa ne invete cum nu trebuie structurat un roman de interes. Trucul sau consta insa tocmai in faptul ca, utilizand aparent deconstructia, insaileaza fragmente si valideaza un pot-pourri care, altfel, ar fi putut sa dea impresia unui non-sens narativ.

     

    Jerome K. Jerome, Arta de a NU scrie un roman,

    Editura Leda, Bucuresti, 2006

     

     

    „Foamea sunt eu!“

    Roman-eseu-autobiografie, volumul poate fi citit incepand cu orice pagina, de la coada la cap, sau de la mijloc in sus. Nu ca n-ar avea poveste, suita cronologica a evenimentelor sau evolutie narativa, ci doar ca fiecare episod isi este suficient, are miez sau, daca nu-l are, coaja sa stilistica este atat de hranitoare si savuroasa, incat ii tine locul. Este un elogiu desantat al poftei, al aspiratiei catre „la grande bouffe“. Foamea fizica, foamea intelectuala, foamea de iubire, foamea de schimbare si de inertie, foamea de frumos si foamea de urat. Cum toata cartea istoriseste calatoriile lui Amélie, iata un episod al delirului papilelor trait in Japonia. Fascinata de cearceafurile proaspat intinse la uscat, micuta se apuca sa le muste si sa le mozoleasca, asa incat sa poata simti inefabilul gust al detergentului.

     

    Amélie Nothomb, Autobiografia foamei,

    Editura Polirom, Iasi, 2006