Author: adison

  • In cautarea cardului pierdut

    Din cauza infractiunilor cibernetice, cumpararea de produse online pare pentru multi periculoasa. Iata un site care vine cu incurajari pentru acestia, dar si cu informatii pentru cei ce au fost deja pagubiti.

     

    Oricine intra pe site-ul StolenIDsearch.com poate sa verifice daca seria propriului card bancar a fost folosita de altcineva. Realizatorii site-ului au cautat pe Internet serii de carduri in locuri publice, dar care de regula nu apar in rezultatele motoarelor de cautare obisnuite; au gasit in jur de 2 milioane de carduri compromise. Adica numarul cardului apare nestingherit pe vreun site si poate fi folosit fara mari dificultati de catre oportunisti. Exista chiar site-uri specializate in afisari de numere de carduri de credit, incurajand astfel cumparaturile pe banii altora. Acum, cei care vor sa fie mai siguri ca vor evita astfel de neplaceri pot tasta seria cardului pe StolenIDsearch.com, iar motorul de cautare spune daca a fost gasit vreun rezultat.

     

    Cei mai tematori dintre vizitatorii site-ului ar putea banui chiar ca tot motorul de cautare nu este altceva decat o noua gaselnita a hackerilor pentru a face rost de alte numere de carduri. Din fericire, nu este cazul. Site-ul este agreat de trei sisteme internationale de cer-tificare online, TrustedID, VeriSign si TrustE si a fost mentionat in mai multe publicatii cunoscute, printre care Time, New York Times si Wall Street Journal. Si mai mult, pentru ca seria cardului sa poata fi folosita intr-unul dintre numeroasele magazine online, sunt necesare si alte date de identificare, cum ar fi numele posesorului sau data expirarii cardului.

     

    Deocamdata, utilizatorii care afla ca datele asociate cardului sunt cunoscute de posibili infractori cibernetici pot sa faca o cerere catre banca, pentru a opri orice tranzactie, dar nu pot vedea pe ce site anume sunt afisate datele personale. O astfel de functie, spun administratorii site-ului, va fi introdusa ulterior.

     

    O facilitate interesanta este aceea prin care utilizatorii StolenIDsearch.com pot cere monitorizarea permanenta a numarului de card si in momentul in care seria devine publica pe un site infractional, posesorul primeste un e-mail de atentionare. Un utilizator poate cere monitorizarea a maxim trei carduri bancare, iar pentru un numar mai mare este necesara plata. Fara aceste alerte, serviciul este aproape fara niciun folos: daca o suma mare a disparut din cont, cu siguranta proprietarul cardului va afla imediat cum va scoate cardul intr-un supermarket ca sa-si achite cumparaturile. Suma medie sustrasa de pe un card furat este in Statele Unite de 9.973 de dolari.

  • Cavalerii de Gourmet

    Chaine des Rotisseurs are aerul unei organizatii secrete, in care numai cei privilegiati sunt acceptati. In realitate, pentru a trece de testul de initiere este nevoie doar de o aplecare ceva mai speciala pentru gastronomia fina.

     

    La inceput a fost invazia pizzeriilor si a restaurantelor cu specific italian. Gusturile au evoluat si au aparut restaurantele exotice, unde consumatorii romani au descoperit sushi, puiul marinat la gratar cu sos de alune sau carnea de vita in sos picant de cocos. Pentru cei care nu se multumeau doar cu mesele de lux la restaurant si visau sa aduca mancaruri gourmet si in meniul de acasa s-au inventat magazinele cu delicatese, unde se gaseste orice, de la foie gras la vinuri fine.

     

    Ultima moda pe piata mancarurilor de lux este sa fii membru intr-o asociatie gourmet, unde, pe langa faptul ca ai parte de toate acestea, mai si schimbi o parere-doua cu alti pasionati de haute cuisine. Luna trecuta s-a lansat si in Romania Chaine des Rotisseurs, o organizatie internationala pentru care mesele gourmet sunt la mare pret.

     

    Confreria are la baza traditiile si practicile breslei franceze a rotisorilor de gaste – gasca fiind foarte apreciata in Evul Mediu. Istoria confreriei include povesti cu regi, personaje carismatice si, bineinteles, mancaruri fine. In 1610, in timpul regelui Ludovic al XIII-lea, breasla a primit recunoasterea regelui si propriul blazon. Timp de patru secole, Fratia Rotisorilor a dezvoltat arta culinara, dar sistemul breslelor a fost desfiintat dupa Revolutia Franceza, in 1793. Rotisorii au fost practic dati uitarii pana in 1950, cand Auguste Becart, Jean Valby si Printul Curnonsky, impreuna cu Louis Giraudon si Marcel Dorin, au reinviat societatea si au creat confreria Chaine des Rotisseurs.

     

    Membrii confreriei au o poveste cel putin la fel de spectaculoasa precum preparatele cu care se delecteaza. De exemplu, Curnonsky este pseudonimul lui Maurice Edmond Sailland, un scriitor francez proclamat Printul Gastronomilor, titlu pe care l-a primit printr-un referendum organizat de cotidianul francez Paris Soir printre 3.000 de bucatari-sefi in 1927. Iar de atunci, acest titlu nu a mai fost acordat nimanui. Printul era atat de renumit printre gastronomii francezi, incat 80 de restaurante din zona Parisului aveau in permanenta o masa rezervata pentru el. Legenda spune ca in ultimii ani ai vietii devenise atat de corpolent, incat nu se mai putea deplasa si era nevoie de sase prieteni care sa-l transporte la restaurantele preferate.

     

    In prezent, confreria are membri profesionisti (bucatari, proprietari de hoteluri sau restaurante) si neprofesionisti, adica simpli pasionati de gastronomie din peste 127 de tari. Printre cei mai cunoscuti membri ai organizatiei se numara fostul presedinte american Bill Clinton, printul Albert de Monaco sau regina Rania a Iordaniei. Sediul international se afla in capitala restaurantelor de lux, la Paris.

     

    Octavian Fagarasu, om de afaceri si medic stomatolog, este membru al Chaine des Rotisseurs din Italia de aproape cinci ani si a avut ideea aducerii Confreriei in Romania. „Imi place foarte mult sa gatesc, dar si sa savurez mancarea, iar cu cativa ani in urma am participat la o intalnire a confreriei din Italia si mi-am dat seama ca imi doresc sa devin membru“, isi aminteste Fagarasu, care spune ca a avut nevoie de doua recomandari pentru a fi acceptat in organizatie. De atunci a participat la nenumarate mese si evenimente organizate de confrerie, dar cel mai bine isi aminteste ca a fost impresionat de primul sau weekend petrecut in calitate de membru cu drepturi depline. 

     

    „Intalnirea a durat patru zile si a avut loc in statiunea balneara Meran, la hotelul Palace. Mesele au constat in general in cinci feluri de mancare, o combinatie intre bucataria tiroleza si cea internationala.“

     

    Initierea membrilor se face dupa un ritual care aminteste de ungerea cavalerilor medievali. Imaginati-va o scena dintr-un film cu regele Arthur in decorurile moderne ale celor mai luxoase restaurante ale lumii. Intr-o sala plina cu membri care poarta blazonul organizatiei, initiatii trebuie sa rosteasca urmatoarele cuvinte: „Jur ca am sa respect bucataria, bucatarul, mancarea si bauturile asa cum trebuie“. Seful organizatiei este responsabil de intregul ritual, o desfasurare de forte asemanatoare cu incoronarea unui rege.

     

    In plus mesele sunt si o ocazie potrivita pentru networking. „Nu se duce nimeni acolo sa faca afaceri, dar nimeni nu se supara daca se intampla sa se incheie vreun parteneriat“, spune Fagarasu. Si pentru ca omul de afaceri isi imparte viata intre Romania si Italia, s-a gandit sa aduca si in Romania atmosfera confreriei: „Am avut foarte mult sprijin si din partea sefului confreriei din Italia, mai ales ca au mai fost cereri venite de la romani pentru infiintarea unei Bailliage Nationale (confreria locala, n.red.), dar acestea inca nu s-au concretizat“.

     

    Pasionatii de gastronomie care doresc sa faca parte din confrerie trebuie sa plateasca la inceput o taxa de 250 de euro si o cotizatie anuala de membru de 200 de euro. „Imediat ce se vor in-scrie primii 35 de membri, Parisul ne va comunica data potrivita pentru primul eveniment. Inca oscilam in a ne decide daca sarbatoarea va dura doua zile jumatate sau trei zile jumatate“. Evenimentele organizate de confreriile din toata lumea sunt adevarate spectacole in care actorii sunt marii maestri bucatari ai globului. De exemplu, confreria din Israel a organizat „Diner du Cinema“  in restaurantul Barcarola din Kfar Saba, un orasel aflat la nord de Tel Aviv. Tema a fost mancarea din filme, iar meniul a inclus printre altele „Timpano di Ziti”, pastele infatisate in filmul „Big Night” cu Stanley Tucci, sau pui in sos de ciocolata, ca in filmul „Chocolat” cu Juliette Binoche. Continutul fiecarui fel a fost explicat de un specialist in timp ce pe marele ecran rulau scene din filmele respective.

     

    Iar cinele de gala sunt momente de referinta. La cina din decembrie 2006 din Italia au participat 100 de gastronomi, printre care John Nocita, directorul The Italian Institute for Advanced Culinary and Pastry Arts, sau Walter Zanoni, bucatarul-sef premiat de revista CondeNast. Decorul evenimentului a fost Calabria, in sudul Italiei, cu palmieri, arhitectura in stil baroc si mare calma. Meniul a fost ales special pentru a ilustra tema toscana. Mancarurile au avut ca ingredient predilect trufele albe din Alba, dar au incorporat si elemente locale traditionale – fructe de mare, branzeturi si ierburi.

  • Cineva care sa ne conduca

    Desi cartile de popularizare, discursurile inflamante de la tribune si pastorirea maselor in emisiuni televizate prin gesticulatie ampla, drapata insa in vorbe smerite, imi trezesc multiple reticente, am considerat ca n-ar strica sa-mi pun prejudecatile in paranteza, macar pret de o recenzie.

     

    John C. Maxwell este un superman crestin al popularitatii, fost pastor – in trei congregatii -, specialist recunoscut pe probleme de leadership si de comunicare; este fondator al grupului INJOY (organizatie ce-si propune sa ajute oamenii sa-si sporeasca potentialul personal), vorbeste anual in fata a circa 250.000 de persoane si, potrivit prezentarii de pe pagina de garda a editiei romanesti a volumului sau „Cum sa devii popular“, „influenteaza viata a mai bine de un milion de oameni, prin seminarii, carti si casete“.

     

    Subiectul volumului de fata („Be a People Person“, in original) este un concentrat al vechilor preocupari ale autorului, centrate pe problematica unei conduceri (leadership) eficiente, indiferent de domeniu. Prin urmare, acel „popular“ din titlu nu se refera la seductia pe care o exercita starurile sportive sau din showbiz asupra maselor, ci la capacitatea unor „alesi“ de a genera empatie populara in scopul de a lua in responsabilitate destinele unor comunitati si a le dirija eficient. Implicarea atat de devotata a fostului pastor provine din convingerea ca extraordinara complexitate a timpurilor impiedica aparitia conducatorilor. Noi, oamenii, „am devenit prea analitici pentru actiuni decisive“ si petrecem prea mult timp studiind problemele pe care le avem si nu indeajuns timp pentru a le rezolva, spune Maxwell. Un exemplu in acest sens ar fi presedintele Jimmy Carter. Un om despre care Tip O’Neill, ex-purtator de cuvant al Camerei Deputatilor, spunea ca „a fost cel mai inteligent presedinte american“. Carter isi petrecea majoritatea timpului studiind mormane de lucrari privind chestiunile tehnice cu care se confrunta tara sa – dar nu a fost o clipa un conducator puternic.

     

    A fi un lider adevarat, in opinia lui Maxwell, inseamna sa imbini o sumedenie de virtuti personale si sa izbutesti sa intretii relatii interumane de succes. Folosind pilde simple, autorul ne dezvaluie caile prin care ne putem descoperi si dezvolta calitatile de conducator, dar si felul in care ne putem struni rabdarea si spori intelegerea pentru oamenii cu personalitati dificile din jurul nostru. Desi pare ca vrea sa descopere roata in secolul XXI, Maxwell da la iveala multe adevaruri pe care nu le-am vazut, pentru ca ne erau prea aproape de ochi.

  • Noutati

    Morituri te salutant


    Philipp Vandenberg (n. 1941) a studiat istoria artei, dar profeseaza jurnalismul. „Cleopatra“, „Faraonul uitat“, „Blestemul lui Imhotep“, „Ramses cel Mare“, abil articulate narativ si excelent documentate, ii asigura notorietatea de specialist in egiptologie romantata. „Conjuratia sixtina“ (1988) si „Cea de-a cincea evanghelie“ (1993) ii consolideaza reputatia si vadesc ca, atunci cand e vorba de istorie veche, Vandenberg se pricepe la orice amanunte, referitoare la orice epoca. „Gladiatorul“ este un astfel de roman istoric pentru toate gusturile: thriller palpitant, dar si tablou de epoca, minutios realizat. Tanarul Vitellius ajunge la Roma, in cautare de lucru si nimereste pe mainile insatiabilei imparatese Messalina, care ii face rost de o slujba. Nu aceea de reparator de cazane, pe care tanarul o cunostea, ci cariera sangeroasa de gladiator.

     

    Philipp Vandenberg, „Gladiatorul“,

    Editura Allfa, Bucuresti

     

     

    Soldatul si dama de pica


    Romanul lui Jeanette Winterson a primit in 1987 premiul John Llewelyn Rhys. Surprinzator, original din toate punctele de vedere, greu de clasificat, romanul „Pasiunea“ a aparut multora drept o versiune noua a romanului „Orlando“ al Virginiei Woolf. In primul rand pentru ca pune in scena un personaj androgin si in al doilea pentru ca ne face sa strabatem o larga perioada istorica si geografia unui continent, mutandu-ne alert de la Boulogne la Moscova, in epoca napoleoniana, trecand prin Venetia si convocand intreaga literatura universala, de la Biblie la legendele irlandeze, de la Ariosto la Puskin (un capitol se numeste chiar „Dama de pica“). Schimbarea de decor din fiecare sectiune a cartii este insotita de o schimbare a naratorului: Henri, un soldat al lui Napoleon, evoca tentativele de cucerire a Angliei, apoi Vilanelle povesteste viata ei venetiana si, in sfarsit, cele doua personaje se intalnesc la Moscova, pasandu-si povestirea de la unul la celalalt pana la sfarsitul romanului.

     

    Jeanette Winterson, „Pasiunea“,

    Editura Humanitas, Bucuresti

  • Povestea unui broker

    Ce este cautarea fericirii? Un regizor italian, Muccino, si un star afroamerican de blockbustere, impreuna cu fiul acestuia, se intalnesc in jurul unei povesti americane cu morala universala, unde orice asemanare cu faptele reale nu e deloc intamplatoare.

     

    Un film emotionant, „The Pursuit of Happyness“/„In cautarea fericirii“ este o poveste despre succesul atins in ciuda oricaror obstacole, despre perseverenta dusa la extrem si o reusita atinsa cu imensa satisfactie a celui care n-a precupetit niciun efort. Si daca mai adaugam ca protagonistul povestirii a pornit de la zero pentru a deveni un broker faimos si ca, peste ani, si-a vandut o parte din companie pentru o suma cu mult mai multe zerouri decat cea de la care a pornit…

     

    Chris Gardener (Will Smith) este un vanzator de aparate de radiografie. Cu mari probleme financiare, pentru ca toate spitalele considera respectivul aparat un lux inutil, Chris are mari probleme in a-si intretine familia: pe fiul Christopher (Jade Christopher Syre Smith, fiul real al actorului) si pe sotia lui, Linda (Thandie Newton). Cand Chris obtine un stagiu de intern la o importanta companie de brokeraj, isi da seama ca nu trebuie sa scape aceasta ocazie. Dar sotia il paraseste, este evacuat din apartamentul sau, fiscul il urmareste; cu toate acestea, pastrandu-si cumpatul, omul reuseste sa se imparta intre slujba si viata de familie, chiar daca asta inseamna sa petreaca noptile intr-un adapost pentru oamenii strazii, iar ziua sa mearga la serviciu, imbracat in costumul obligatoriu, in districtul financiar al orasului San Francisco.

     

    Ceea ce este fenomenal la „In cautarea fericirii“ este modul in care un actor mai obisnuit cu mamuti SF, ca „Ziua Independentei“ sau „Eu, robotul“, a reusit sa interpreteze atat de complet un rol complex. Will Smith este minunat in rolul lui Chris, tatal care in ciuda tuturor problemelor continua sa-si invaluie fiul intr-o atentie plina de dragoste. O astfel de prestatie i-a adus actorului o nominalizare la Globul de Aur (pierdut in fata lui Forest Whitaker, „The Last King of Scotland“) si-i va aduce, cat se poate de probabil, o nominalizare si la Oscarul pentru cel mai bun actor. Pe care e posibil sa-l piarda tot in fata aceluiasi Whitaker. Filmul italianului Gabriele Muccino (umbla vorba ca Will Smith, care este si producatorul peliculei „The Pursuit of Happyness“, l-ar fi ales pe italian dupa ce a vazut „L’Ultimo bacio“ si „Ricordati di me“ ale acestuia) degaja o sensibilitate universala, eliberata de locurile comune ale imaginarului american, in ciuda povestii cu pregnant parfum de „Far and Away“ („Departe, departe“, cu Tom Cruise si Nicole Kidman), respectiv de „self made man/rags-to-rich story“, foarte specifica pentru cinematograful de peste Ocean.

     

    Scenariul lui Steve Conrad (care a scris si „The Weather Man“) evolueaza rotund catre un final de natura sa-l multumeasca pe spectator. Chris Gardener isi gaseste mult dorita fericire, exact in termenii sai – pentru ca, nu-i asa, daca n-ar fi, nu s-ar mai povesti.

     

    Iar de data aceasta, zicala din poveste e de luat in sensul propriu, pentru ca evenimentele din film sunt inspirate in mare masura din viata unui broker cu acelasi nume, Chris Gardener, un adevarat Rocky al investitiilor financiare. Dupa o perioada extrem de grea, in care a trait alaturi de fiul sau in bai publice si adaposturi pentru oamenii strazii, acest Gardener si-a inceput nesperat cariera la compania de brokeraj Dean Witter Reynolds (preluata in 1997 de Morgan Stanley), din San Francisco. Dupa ce a devenit unul dintre mai buni brokeri de acolo, si-a deschis propria companie, Gardener Rich, in 1987. Dupa aproape douazeci de ani, a vandut o parte din actiuni, intr-o tranzactie de zeci de milioane de dolari. Si chiar il puteti vedea pe adevaratul Chris Gardener in ultima scena a filmului.

     

    THE PURSUIT OF HAPPYNESS/IN CAUTAREA FERICIRII. R: GABRIELE MUCCINO. CU: WILL SMITH, THANDIE NEWTON, JADE CHRISTOPHER RYNE SMITH, BRYAN HOWE, JAMES KAREN. DIN 9 FEBRUARIE

  • HOTELURI: Piata incepe sa se familiarizeze cu cresterile moderate

    Rezultatele hotelierilor pentru anul trecut nu ne mai aduc cresteri spectaculoase sau rasturnari de clasamente. Piata incepe sa se maturizeze, cresterile sunt cuminti, veniturile din evenimente tind sa atinga jumatate din total, iar investitiile se fac majoritar din profitul propriu.

     

    Cu trei-patru ani in urma, cand investitiile in domeniul hotelier abia incepeau cu adevarat, rezultatele anuale erau tot timpul triumfale: procente numai de doua cifre si numai peste 20%. Cresterile se observau nu numai la hotelurile nou intrate pe piata, ci si la cele mai vechi, dar care investeau si automat reconstruiau baza de clienti.

     

    Rezultatele pentru 2006 sunt putin altfel: cresterile la grad de ocupare si cifrele de afaceri au o medie de 10%, uneori chiar si mai putin. S-ar putea spune ca e o crestere modesta, dar parerea cea mai impartasita este ca piata romaneasca deocamdata atat poate atrage si nu mai are decat putin loc sa urce. „E normal ca in primii ani de functionare marjele de crestere sa fie foarte mari. La cativa ani insa, daca hotelul s-a asezat bine in piata, cresterile din doua cifre sunt foarte rare si excelente cand exista“, spune Simona Constantinescu, oficial al Ana Hotels.

     

    Deocamdata mai exista: JW Marriott a raportat o crestere a veniturilor cu 13%, Crowne Plaza cu 10%, Hotel Caro cu 10%, Hotel Opera cu 11%, iar hotelurile Confort cu 10%. Exista si extreme: Athénée Palace Hilton a avut o crestere de doar 3%, explicatia constand intr-o scadere a numarului de clienti fata de 2005, dar si in investitiile in derulare, care au tinut inchisa o parte a hotelului. Venituri mai mari au raportat hotelurile mai noi, precum Howard Johnson, care a anuntat venituri cu 20% mai mari.

     

    Si gradele de ocupare s-au mentinut la un nivel asemanator cu 2005, intre 65 si 70%. „70% si usor peste este un grad satisfacator de ocupare pentru piata romaneasca“, spune Simona Constantinescu.

     

    Malin Malineanu, reprezentantul in Romania al Best Western (care are afiliate opt hoteluri in toata tara), considera ca un grad de ocupare de 65-70% nu este suficient: „Un grad de ocupare bun este peste 80%, dar cred ca va mai dura pana cand piata romaneasca va atinge aceste standarde“.

     

    La hotelul Crowne Plaza, de exemplu, gradul de ocupare a fost egal in 2005 si in 2006: 69,44%.  Cu toate acestea insa, profitul operational a crescut cu 10%, de la 4,2 milioane de euro in 2005 la 4,7 milioane de euro in 2006. 

     

    Asadar, desi hotelurile atrag acelasi numar de clienti, aceasta nu inseamna ca nu pot castiga mai mult – si nu numai din tarife (care nu pot creste decat in proportii mici), ci din alte activitati. „A fost greu pana hotelurile au ajuns sa nu mai fie doar camere puse una langa alta si sa genereze profituri si din altceva, dar pana la urma au reusit“, spune Paul Marasoiu, director al companiei de consultanta hoteliera Peacock Hotels Global Management.

     

    Paul Marasoiu a criticat ani la rand modul in care hotelierii, mai ales cei din provincie, nu aveau un plan clar de business, iar de aici suferea atat piata (neexistand piata de evenimente), cat si profiturile investitorilor. In Bucuresti, desi multe din hotelurile mari s-au construit sau erau deja construite in ideea de complex hotelier (camere, sali pentru organizarea de evenimente, restaurante, baruri, cofetarii), veniturile din cazare au surclasat tot timpul celelalte venituri.

     

    Se intampla si acum, mai ales in cazul hotelurilor mari (cu peste 200 de camere), precum JW Marriott sau Intercontinental, dar cum majoritatea hotelurilor, atat din Bucuresti, cat si din tara, sunt de capacitate medie (in jur de 150), ele sunt cele care fac tendinta.

     

    Iar tendinta vizibila in rezultatele hotelurilor pentru anul trecut este ca veniturile hotelurilor sa fie formate aproape fifty-fifty intre cazare si food & beverage. In cazul hotelurilor din lantul Ana Hotels (Crowne Plaza, Bradul si Sportul din Poiana Brasov, Europa si Astoria din Eforie Nord), raportul dintre veniturile din cazare si cele din food &  beverage pentru anul trecut este de 44% la 46% din total venituri. 

     

    Cele cinci hoteluri au inregistrat o cifra totala de afaceri de 16,9 milioane de euro (in crestere cu 11% fata de 2005 – cand au atras o cifra de afaceri de 15,3 milioane de euro), cel mai mare procent din totalul veniturilor (dar si al cresterii food & beverage) datorandu-se Crowne Plaza (care a inregistrat si cel mai mare profit operational, de 4,7 milioane de euro din totalul de 6 milioane de euro al grupului). „Hotelul Crowne Plaza a crescut foarte mult pe partea de evenimente, a fost renovata bucataria, a crescut capacitatea, practic acolo tot timpul se organizeaza ceva si asta se vede in rezultatele financiare“, spune Simona Constantinescu.

     

    Conform hotelierilor, sectorul de food & beverage este o sursa buna de venituri mai ales in perioadele de instabilitate valutara sau atunci cand piata de cazare ajunge la un oarecare nivel de saturatie. „Piata hoteliera romaneasca nu este saturata, dar este vorba de etape: daca in 2006 au fost suficiente 5.000 de camere de hotel in Bucuresti, in 2008 cu siguranta nu vor mai fi, deci practic este vorba de a intui cat are nevoie piata la un anume moment dat si a-i oferi acel lucru“, spune Liviu Roata Moale, directorul Confort Hotels, grup hotelier care detine trei hoteluri in Bucuresti (cu o cifra de afaceri de 7 milioane de euro in 2006 si care pregateste lansarea in toamna acestui an a unui hotel de 1.200 de camere). Unul dintre motivele invocate de unii hotelieri pentru cresterile mici (dar si pentru cresterea aparuta in sectorul de food &  beverage) a fost si fluctuatia cursului: la camere, contractele de cazare se incheie cu un an in urma, la un pret negociat in euro, de obicei, iar fluctuatiile ulterioare nu au cum sa nu afecteze. In sectorul de food & beverage insa, situatia e alta: aproape toate costurile sunt in lei, dar si majoritatea preturilor sunt in lei (in restaurante, baruri); si aici exista preturi in euro, pentru evenimentele integrate (conferinte sau nunti), dar preturile sunt mult mai usor de flexibilizat decat in cazul contractelor pentru cazare.

     

    Bineinteles ca hotelierii se pregatesc si cu o componenta reglabila in tarifele de cazare, dar de obicei aceasta aduce plusuri in veniturile provenite din cele aproximativ 15% din camere care se vand „cu bucata“. Si oricum nici la acestea pretul nu poate creste prea mult, deoarece ar face nota discordanta cu preturile din piata. Variatia sau, mai bine zis, cresterea „permisa“ este de maxim 10% din pret (anul trecut leul s-a apreciat cu aproximativ 9%).

     

    Pierderile mai apar insa si din faptul ca, la tarifele in euro si bugetele gandite in dolari, majoritatea cheltuielilor sunt in lei. Dincolo de salarii (care sunt din ce in ce mai des negociate direct in euro) si furnizori, utilitatile au tras din ce in ce mai greu in cheltuieli. „Atat din cauza scumpirilor utilitatilor (gazul s-a scumpit anul trecut cu aproape 30%, iar curentul electric cu 10% – n.red.), cat si din cauza aprecierii leului, cheltuielile cu utilitatile au crescut cu 23% in cazul hotelului Athénée Palace Hilton“, spune Simona Constantinescu.

     

    Pentru hotelurile care combina business cu leisure, tarifele mentinute in euro au atras clienti romani, preturile fiind usor coborate. „Noi practicam preturi in euro pentru toate cele trei hoteluri IBIS din Romania cu scopul de a atrage clientela straina, majoritara. Deprecierea euro a facut insa ca pentru clientela romana preturile in euro practicate de noi sa devina mai atractive si mai accesibile, urmarea fireasca fiind cresterea numarului de clienti romani“, spune Calin Ile, director general al hotelului Ibis Constanta. Cifra de afaceri in 2006 a fost in 2006 de aproximativ 2,8 milioane de euro fata de 1,5 milioane de euro in 2005 (datele din 2005 sunt mai mici, fiind primul an de operare al hotelului). Gradul de ocupare a Ibis a fost de 60,39% in 2006 fata de 53,63% in 2005, iar profitul operational a fost de circa jumatate din cifra de afaceri, dupa cum spune Calin Ile.

     

    Daca hotelul din Constanta a avut un grad de ocupare bun datorita faptului ca are atat turisti de business, cat si de leisure, fiind in oras, cum s-au descurcat cei care nu beneficiaza de leisure? Virgil Munteanu, directorul general al complexului de cinci stele Delta Resort, situat pe lacul Samova, in Delta Dunarii, s-a confruntat anul trecut cu fuga clientilor de Delta, din cauza temerii de gripa aviara. Cu toate acestea, lucrurile nu au stat rau: „Am depasit veniturile estimate pentru acest an, de 1 milion de lire sterline“. Acum, baza hoteliera este inchisa: se construiesc un spa, doua terenuri de tenis, teren de joaca pentru copii, un loc special pentru barbecue si o pista special amenajata pentru elicoptere. „Investitiile sunt de aproape 2 milioane de lire sterline si se fac exclusiv din veniturile atrase de Delta Resort“, spune Virgil Munteanu.

     

    Mai la sud putin de Delta, hotelierii de pe litoral au avut presimtiri bune cu un an in urma, cand spuneau ca 2006 nu va fi un an bun. 2006 nu a fost un an bun, iar gradul de ocupare de 60% in varf de sezon pentru multi hotelieri, care oricum tin deschis cateva luni pe an, a fost de-a dreptul descurajant. Cei mai indrazneti, anume hotelierii care au adaugat hotelului un centru spa si au tinut deschis tot timpul anului, se pot lauda ca gradul de ocupare a crescut cu aproape 10% intr-un an, ajungand la aproape 40%. Chiar daca asta abia acopera costurile.

  • Macar putin profit

    Lupta pentru fiecare milion de euro intrat in cont va fi si mai dura din acest an, cand vor intra pe piata hoteliera peste 3.000 de camere.

     

    Hotel

    Cifra afaceri (mil. euro)

    Profit (mil. euro)

    Grad mediu ocupare

    JW Marriott

    38,0

    18,0

    73%

    Athénée Palace Hilton

    18,8

    9,1*

    72%

    Crowne Plaza

    10,0

    4,7*

    69%

    Howard Johnson

    13,0

    1,5

    60%

    Intercontinental

    13,0

    2,6*

    60%

    Confort **

    7,0

    67%

    Caro

    4,6

    1,2

    65%

    Golden Tulip Times

    1,8

    67%

     

    * profit operational

    ** sumele sunt pentru toate cele trei hoteluri ale grupului (Traian, Otopeni si Rin Otopeni)

  • Rezultate la 5 stele

    Cele mai urmarite, rezultatele hotelurilor de cinci stele au mentinut clasamentul, dar si pretentiile, chiar daca unii carcotasi ar putea spune ca unele au avut profit cam mic.

     

    CEL MAI MARE. JW Marriott a avut cel mai mare profit si in 2006, cand a ramas (inca) si cel mai mare hotel romanesc (anul acesta va intra pe piata fostul Hotel Bucuresti, sub marca Radisson SAS, cu un numar mai mare de camere).

     

    CEL MAI NOU. Ultimul intrat in randul hotelurilor de cinci stele, Howard Johnson Grand Plaza Hotel, a inregistrat, in 2006, un profit net de aproximativ 1,3 mil. euro (reprezentand circa 10% din cifra de afaceri a hotelului, care a fost de 13 mil. euro). Oficialii HJ estimeaza in 2007 o crestere cu 6% a cifrei de afaceri, de la 13 milioane de euro la circa 13,8 mil. euro.

     

    INTERCONTINENTAL. Primul hotel de cinci stele din tara si-a propus pentru acest an o crestere de 10-15% a cifrei de afaceri fata de 2006 (in conditiile in care anul trecut a functionat la jumatate din capacitate). Hotelul va reintra pe piata la intreaga capacitate peste doi ani, cu 400 de camere.

  • Investitii romanesti cu pasaportul vizat

    In timp ce strainii aduc milioane de euro in Romania, atrasi de randamente ce se mentin inca la doua cifre, exista si romani care fac pasul peste granita. Desi castigurile nu sunt mereu pe masura celor obtinute (inca) pe piata romaneasca, exista suficiente exceptii.

     

    In ultima vreme, cel putin unul sau doi clienti suna zilnic pentru a intreba ce posibilitati exista de a-si plasa banii si pe alte burse decat pe cea de la Bucuresti, constata presedintele firmei de consultanta KTD Invest, Iulian Panait. Chiar daca numarul celor ce fie ca dispun de resursele necesare pentru a accesa piete mai sofisticate decat cea romaneasca, fie ca au nivelul de cultura de investitii pentru a face pasul si peste granita nu este inca foarte mare, „interesul este cu siguranta din ce in ce mai vizibil“, zice Panait.

     

    Interes care, de altfel, nu se simte doar in materie de investitii pe bursa, ci si de fonduri mutuale, plasamente bancare si, chiar daca intr-o masura ceva mai mica (si la alta scara ca resurse necesare), de cele imobiliare. Faptul ar putea parea paradoxal, in conditiile in care bursa romaneasca, pentru a da doar un exemplu, a avut anul trecut o crestere de 22% – mult peste cele din pietele vestice.  Nu la fel de paradoxala apare insa daca in afara castigului imediat, in calcul mai intra si alte plusuri pe care pietele externe le au in comparatie cu cea romaneasca: lichiditate mai mare, instrumente de investitii mai diverse si dispersia riscului.

     

    Pe de alta parte, exista si alte piete, exceptand-o pe cea locala, care au „perspective interesante din punct de vedere al randamentelor“, dupa cum subliniaza Mihail Ion, presedintele Raiffeisen Asset Management (RAM), enumerand aici tari precum China, India, Rusia, Brazilia sau Polonia. Compania pe care o conduce administreaza doua fonduri deschise de investitii, Raiffeisen Prosper (orientat preponderent spre actiuni) si Raiffeisen Benefit (orientat preponderent catre obligatiuni) – iar din totalul investitiilor in actiuni, jumatate sunt pe piete externe. Pentru Ion, faptul ca in sapte luni de la lansare (in iunie 2006) cele doua fonduri au strans peste 2.200 de clienti si active de peste 22 de milioane de euro „arata ca exista interes si romanii nu se mai tem de noutate“. Pana la un punct, insa: „pentru ca daca le arati doar piata straina, se sperie“. Motiv pentru care nici presedintele RAM, a carui opinie e insa impartasita si de alti jucatori din aceasta piata, nu crede intr-o „invazie“ a fondurilor straine pe piata romaneasca.

     

    Odata cu aderarea Romaniei la UE, orice companie din zona europeana va putea sa-si vanda produsele si in Romania, fara a mai avea nevoie de toate autorizatiile necesare pana la acest moment. Cu toate acestea, „poate doar peste cativa ani se va intampla cu adevarat acest lucru“, crede Cosmin Paunescu, directorul general al SAI KD Investments Romania. Pana una alta, adauga el, cel mai probabil e sa vedem distribuite in Romania fonduri straine ce fac parte dintr-un grup deja prezent in Romania. Compania pe care o reprezinta va lansa in circa o luna un nou fond (autorizat deja), KD Multifond – ce reprezinta si o premiera pentru piata romaneasca. Practic, este vorba despre un fond ce investeste preponderent in titlurile altor fonduri de investitii (cu avantajul diversificarii), in prima instanta de pe piata romaneasca, „dar tot in cursul acestui an urmand sa investim si in fonduri din Luxemburg si Slovenia“, potrivit lui Paunescu. Si la BRD Asset Management, ce face parte din grupul Société Générale, „in cursul acestui an avem in vedere distribuirea unor fonduri din Franta“, dupa cum spune pentru BUSINESS Magazin presedintele companiei, Dan Nicu.

     

    Instrumente prin care romanii isi pot investi economiile si pe piete straine exista,  asadar, sau vor exista in curand. Care ar fi insa avantajele unor astfel de fonduri, in conditiile in care cele romanesti au avut anul trecut randamente intre 29% (cel mai performant fond de actiuni) si 5-6% (fondurile monetare)? Fondurile din afara au „volatilitate mai mica“, vine un prim argument din partea lui Paunescu. In privinta randamentelor pe care le poate obtine un investitor in astfel de fonduri, el da ca exemplu castigul de 12-13% in euro obtinut de cele din Slovenia sau Luxemburg. Pe de alta parte, chiar daca anticipeaza o crestere de 30-40% a indicilor pentru bursa romaneasca, Paunescu adauga ca „nu vor mai tine foarte mult astfel de evolutii“. Trecand de acest aspect, Mihail Ion mai subliniaza un avantaj: chiar daca Romania a intrat in UE, corelatia intre piata locala si cele europene este inca redusa. Ceea ce, pentru investitorul intr-un fond diversificat pe piata interna si externa, se traduce intr-un risc mai redus, pentru acelasi castig. Pentru bursa din Romania, presedintele RAM anticipeaza in 2007 randamente „peste dobanzile bancare, dar nu ca acelea din anii trecuti“, limitandu-se sa prognozeze generic „o crestere cu siguranta cu doua cifre“. 

     

    Si pentru cei ce vor sa-si plaseze banii pe bursele straine in mod direct, si nu prin intermediul unui fond, exista alternative. Cateva companii romanesti de brokeraj ofera deja aceasta posibilitate, folosind o retea de parteneri externi. Teoretic, orice societate de servicii de investitii financiare (SSIF) poate face astfel de investitii in mod direct, insa „pana una-alta nicio companie roma-neasca nu prea e capabila“, dupa cum puncteaza Iulian Panait de la KTD Invest. Motivele tin de cerintele de capital si de lipsa experientei pe piete cu mult mai complexe decat cea locala. Si atunci, care este mecanismul? Si mai ales catre ce burse se uita (sau ar trebui sa o faca) romanii?

     

    „Avem deja clienti interesati de piata din Bulgaria si care tranzactioneaza pe cateva din simbolurile importante“, spune Cristian Tudorescu, directorul departamentului Research de la Vanguard. Societatea de brokeraj, una dintre cele mai mari de pe piata romaneasca, a lansat acest produs in octombrie 2006 si, potrivit lui Tudorescu, intentioneaza ca anul acesta sa largeasca si mai mult paleta de investitii oferita clientilor sai. Indicele SOFIX al pietei de capital bulgaresti a terminat anul trecut cu o crestere de 48,3%, mai mult decat dublul celei de la BVB, si cu o capitalizare de 7,5 miliarde de euro (fata de cele 21,4 miliarde de euro a BVB). Pe de alta parte, arata o analiza a Vanguard, pietele actiunilor de la Bucuresti si de la Sofia au un comportament cu totul diferit, cea bulgareasca „scapand“de efectul volatilitatii din zona. La Vanguard, suma minima pentru deschiderea de cont pentru tranzactii in Bulgaria este de 10.000 de lei (circa 3.000 de euro).

     

    Societatea de brokeraj WBS Romania, pe de alta parte, ofera clientilor sai posibilitatea de a investi pe pietele de actiuni din Europa, Asia si SUA, potrivit lui Liviu Moldovan, seful departamentului de analiza. Compania lucreaza cu parteneri straini pentru a intermedia astfel de investitii, iar pietele disponibile sunt, alaturi de cea de actiuni, si cea valutara, de materii prime si de aur. „Romanii se orienteaza inca preponderent catre instrumentele simple, cum este piata forex“, afirma Liviu Moldovan. Suma minima ce da accesul la „orice fel de operatiuni“ este de 5.000 de dolari, iar randamentele ce se pot obtine sunt, in opinia sefului departamentului de analiza de la WBS, „la fel de interesante si aici (pe piata locala – n.red.), si in afara“. Totusi, pietele straine ofera cateva avantaje, printre care calitatea superioara a informatiilor disponibile, dar si gama cu mult mai complexa de instrumente. Pentru a da un singur exemplu, New York Stock Exchange (NYSE) ofera investitorilor circa 3.000 de astfel de variante de plasament.

     

    La KTD Invest, firma de consultanta ce promoveaza pentru investitorii romani serviciile danezilor de la banca de investitii SaxoBank, suma minima necesara pentru tranzactii pe indici este de 2.000 de dolari, iar pentru toata gama de operatiuni urca la 10.000 de dolari. „Interesul e din ce in ce mai mare si tot mai multi romani ne cer detalii“, sustine presedintele companiei, Iulian Panait, adaugand ca „si colegii din Danemarca sunt tot mai mult contactati direct“. Plasamentele se pot face pe 18 din cele mai mari burse din lume, printre care cele de la Londra, Paris, Viena, Frankfurt, Tokio sau New York, dar nu si pe pietele din tarile emergente. Avantajele unei colaborari cu brokerul extern vin si din posibilitatea de a face tranzactii in marja (cu bani imprumutati direct de la brokeri). In cazul unor astfel de imprumuturi direct de la brokeri, investitorii trebuie sa depuna garantii – care pe piata romaneasca reprezinta cel putin jumatate din valoarea de piata a actiunilor ce urmeaza sa fie cumparate. „Pe pietele externe, aceste marje sunt de 5-10%“, incheie Panait.

     

    Si totusi, pana la pietele foarte mari (si pe masura, mature) exista, mult mai aproape, tari unde pietele de capital au avut randamente mai mult decat interesante. „Polonia este si va ramane si in continuare o piata extrem de atractiva“, este de parere Razvan Pasol, presedinte si director general al Intercapital Invest. Polonia a oferit in 2006 cel mai bun raport rentabilitate versus risc prin comparatie cu alte burse din estul Europei, conform unui studiu al Vanguard: indicele WIG 20 al bursei din Varsovia a crescut cu 22,5%. Mai mult decat cresterea economica de 5,7% pe care a inregistrat-o in 2006 economia poloneza, bursa a fost (si este) alimentata prin IPO-urile care au loc (35 in cursul anului trecut, conform Vanguard), iar investitorii institutionali dau lichiditate pietei. Pentru bursa din Croatia, 2006 a echivalat cu un an de de evolutii spectaculoase, cand dupa doi ani de „amorteala“ indicele CROBEX a crescut cu peste 60%, iar capitalizarea a ajuns la 26,6 miliarde de euro.

     

    „Sunt piete mai putin mature decat cele vestice“, explica Pasol, „care dau randamente mai consistente, dar au si un risc asociat ceva mai mare“. In opinia sa, pentru un investitor roman ce ar vrea sa investeasca pe aceste piete, cateva mii de euro sunt necesare „pentru inceput“. Intercapital nu ofera, pana una alta, servicii de investitii pe pietele externe, dar o va face undeva in cursul acestui an, pentru ca exista deja cereri. Pentru moment insa, randamentele de pe piata interna sunt „in medie“ mai bune, iar procedurile, complicate pana acum, s-au simplificat mult. Potrivit Comisiei Nationale de Prognoza, pe bursa romaneasca se vor obtine randamente anuale de cate 21% in urmatorii doi ani, in timp ce valoarea tranzactiilor se va majora in 2007 cu 40,2% si cu 50% anul viitor.

     

    Cu randamente ceva mai „subtiri“ decat cele de pe piata romaneasca, bursa de la Belgrad intra „de pe acum in vizorul fondurilor care vizeaza sud-estul Europei, cu toate ca Serbia este inca departe de a se integra in UE“, noteaza analiza Vanguard. Randamentul indicelui BELEX a fost in 2006 apropiat celui de la BVB, respectiv de 21,6%.

     

    La Budapesta, tensiunile politice au afectat si bursa, al carei indice BUX a urcat cu doar 16,3%, unul din cele mai slabe randamente din zona, dar sensibil peste cel al vecinei de la Praga, unde indicele principal al pietei (PX) a crescut anul trecut cu doar 7,7%.

     

    Transformate in euro, astfel de randamente pot fi chiar si mai mari (sau dimpotriva) in functie de evolutia monedei locale: pentru a da doar cateva exemple, anul trecut, zlotul polonez si coroana ceha s-au apreciat (chiar daca procentele au fost destul de mici, sub 1%), la fel si kuna croata, care a castigat anul trecut fata de euro circa 0,5%. La polul opus, forintul a pierdut de la inceputul anului 2006 si pana la final, si in acest caz deprecierea fiind undeva sub 1%. Spre comparatie, in cursul anului trecut, leul s-a intarit cu 8% in termeni nominali fata de euro.

     

    Argumente ce, puse cap la cap, il fac pe seful serviciului de tranzactionare de la BCR Securities, Catalin Manolescu, sa spuna ca posibilitatile de castig au fost, fara doar si poate, mai mari la noi. Si vor ramane, cel putin pentru o vreme: pentru anul acesta, Manolescu vede o crestere cu 25-30% a indicelui BET, intr-o evolutie asemanatoare cu cea de anul trecut. In plus, piata locala „iti da si avantajul accesului la informatii“, mai usor de obtinut decat in cazul in care la mijloc sunt mii de kilometri. La momentul actual, chiar daca „doi-trei clienti au mai intrebat si de plasamente externe“, BCR Securities nu ofera astfel de servicii, dar lucrurile s-ar putea schimba odata cu integrarea in grupul Erste.

     

    Pentru cei ce nu sunt insa nici familiarizati cu plasamentele pe bursa, depozitul bancar este o alternativa. Ca si in cazul celorlalte tipuri de plasamente, si aici romanii au liber sa-si deschida conturi la banci din strainatate. Totusi, chiar si in conditiile in care randamentele la depozite nu sunt extrem de atragatoare nici in Romania, nivelul dobanzilor din UE cu greu ar putea atrage pe cineva ce cauta doar un instrument de investitii. Cu titlu de exemplu, austriecii de la Erste Bank platesc pe piata locala dobanzi intre 1 si 3,8% pentru depozitele in euro, in functie de scadenta si de suma economisita. Pentru un depozit in euro pe un an, remunerat pe piata austriaca cu circa 3,5%, BCR (parte, de acum, a grupului) are tot o rata a dobanzii de 3,5% pentru un an. Randamente considerabil mai mici decat ofera depozitele in moneda nationala – in conditiile in care, la termene de un an, exista in piata si oferte cu dobanzi de 8-8,5%. Potrivit datelor furnizate de banca centrala, dobanda medie pentru depozitele noi in lei crescuse in noiembrie anul trecut pana la 6,3%, de la 5% la inceputul anului.

     

    Tragand linie si adunand, cateva concluzii sunt evidente. In primul rand, posibilitatile de a face pasul „in afara“ exista, si fara nici un dubiu, viitorul apropiat va creste si mai mult numarul lor. Pe de alta parte, cel putin pentru moment, bursele straine raman mai degraba apanajul investitorilor sofisticati sau al companiilor specializate. Pentru ca, asa cum spune Mihail Ion de la RAM, „in piete ca acelea vestice suntem doar ca niste picaturi intr-un ocean“.

  • Performerii

    In 2006, indicele BET al BVB a avut una dintre cele mai mari cresteri din estul Europei.

    Bursa

    Indice

    Capitalizare (mld. euro)

    Randament 2006 (%)

    Varsovia

    WIG20

    226,4

    22,5

    Budapesta

    BUX

    72,2

    16,3

    Praga

    PX

    50,3

    7,7

    Zagreb

    CROBEX

    26,6

    60,9

    Bucuresti

    BET

    21,3

    22,2

    Sofia

    SOFIX

    7,5

    48,3

    Belgrad

    BELEX

    4,4

    21,6

    Sursa: Vanguard Research