BusinessMagazin

Author: adison

  • Ia-ti laptopul tau si umbla

    Colinda lumea in lung si in lat, viziteaza cele mai in voga restaurante si sunt cazati in cele mai noi si luxoase hoteluri. Mai mult, sunt platiti pentru a face acest lucru.


    Viata jurnalistilor de turism este, la prima vedere, intruchiparea visurilor oricarui amator de vacante prelungite. Dar hoardele de turisti care colinda globul in lung si in lat, cu nasul in ghidurile de calatorii publicate de Let’s Go, Lonely Planet, Rough Guides sau Frommer’s rar se intreaba ce se ascunde in spatele productiei celor peste 35.000 de ghiduri de pe piata. Profesionistii din domeniu sustin ca nu totul este asa de simplu cum pare la prima vedere si ca adesea au trecut prin aventuri demne de scenariul unui film de actiune.

     

    Americanul Thomas Kohnstamm (30 de ani) redacteaza cronici de turism pentru ghidurile Lonely Planet si se poate lauda ca a vizitat toata lumea, in „interes de serviciu“. Anul trecut, pe cand se afla in Caracas ca sa se documenteze pentru unul dintre articole, isi aminteste ca a intrat intr-un bar din cartierul Sabana Grande. Dintr-odata, dintr-un colt intunecat a aparut un grup de tineri care au tabarat asupra lui. Kohnstamm s-a trezit intins pe podea, amenintat cu pistolul, in timp ce banditii ii cotrobaiau prin buzunare. Suparati ca jurnalistul avea numai opt dolari, hotii i-au luat cureaua, pantofii si pantalonii. In acel moment a sosit politia. Dotati cu arme semiautomate, politistii le-au ordonat banditilor sa se lipeasca de perete si i-au returnat jurnalistului bunurile, inclusiv cardul de credit. Apoi i-au explicat ca, pentru buna desfasurare a investigatiilor, trebuie sa le spuna codul PIN. Problema a putut fi rezolvata in schimbul a 25 de dolari, onorariu neoficial pentru politisti.


    Povestea a fost ulterior relatata la sectiunea „Pericole“ din ghidul Lonely Planet pentru America de Sud, intr-o maniera care nu prea lasa sa transpara senzatiile tari pe care jurnalistul le incercase pe propria piele. „Caracas are probleme deja recunoscute cu crima organizata si jafurile. Aceste probleme nu sunt simple speculatii si trebuie luate in serios“, a scris sec Kohnstamm. Jurnalistul spune ca acesta nu este singurul pericol prin care a trecut, amintindu-si ca s-a aflat fata in fata cu moartea intr-o expeditie in Anzi, cand franele masinii in care se afla au cedat pe drumurile inghetate din munti.


    Cei care redacteaza ghiduri de turism spun ca pana si o zi normala, fara niciun fel de aventuri periculoase, presupune un adevarat tur de forta care nu are nimic de-a face cu visele de vacanta linistita, cu vase de croaziera si trenuri cu aburi. Amelia Atlas, absolventa a universitatii Harvard, care a lucrat la ghidul Let’s Go pentru Berlin, isi aminteste despre o zi de documentare obisnuita. Dimineata vizita trei hosteluri si trei restaurante inainte sa evalueze posibilitatile de shopping si relaxare dintr-o anumita zona. Dupa o cina rapida, Atlas se intorcea in apartament ca sa scrie despre ziua pe care o petrecuse. Apoi iesea in oras pentru a-si face o idee despre viata de noapte.


    Asta se intampla daca lucrurile functioneaza asa cum trebuie. O colega a lui Atlas de la Let’s Go, Margaux McDonald, o absolventa de teologie de 27 de ani, n-a avut la fel de mult noroc. Dupa un drum de doua zile de la Ko Chang, Thailanda, pana la Siem Reap, Cambodgia, McDonald a vazut ca i s-a defectat laptopul, asa incat in restul calatoriei a fost nevoita sa stranga informatii despre hotelurile, restaurantele, parcurile nationale si orarele autobuzelor dupa moda veche, notand totul intr-un carnetel.


    Si jurnalista Saritha Komatireddy a avut probleme cu transportul in comun in Vietnam. „Nu este un lucru neobisnuit pentru un tren sa intarzie patru ore. Nu trebuie sa lasi un astfel de lucru sa-ti afecteze dispozitia“, spune ea. Termenele de predare a articolelor complica si ele uneori munca de documentare. Pentru a se conforma calendarului academic, Let’s Go, care este detinut si condus de Harvard Student Services, angajeaza exclusiv studenti ai universitatii si ii trimite pe teren in timpul verii. In prezent sunt 80 de angajati imprastiati in toata lumea. Dar alti editori de ghiduri, precum Lonely Planet sau Frommer’s, au cicluri de aparitie care se intind pe un an intreg si, in consecinta, scriitorii lor se vad nevoiti sa calatoreasca in anumite regiuni in perioade nu tocmai favorabile.


    De exemplu, pentru a se supune termenului pe care il avea pentru ghidul Lonely Planet in Romania si Republica Moldova, americanul Leif Pettersen a fost nevoit sa faca documentarea in timpul iernii, cand drumurile erau inzapezite, soarele apunea la 4 dupa amiaza si pe drum nu prea se intalnea cu turisti surazatori. Pettersen isi aminteste ca excursia a ajuns intr-un punct critic pe un drum plin cu gropi intre Drobeta-Turnu-Severin si Timisoara. Masina lui Pettersen, o Dacie veche de 16 ani, avea faruri slabe. Nereusind sa ocoleasca gropile, Pettersen a facut pana si a fost nevoit sa se opreasca la o pensiune rurala. S-a trezit intr-un loc plin de muncitori beti care nu pareau prea fericiti sa il vada: „Pur si simplu m-am asezat pe pat si m-am uitat la tavan. Eram mult prea speriat ca sa mai fac si altceva“. Intrebat despre experienta de ansamblu din Romania si Moldova in timpul iernii, Pettersen a folosit un singur cuvant: „teribila“.


    Kohnstamm, cel care a fost amenintat cu pistolul in Caracas, spune ca a fost nevoit sa-si faca documentarea in Patagonia in timpul iernii. „Chiar si pinguinii plecasera“, spune el.


    In ciuda tuturor acestor aventuri, jurnalistii de turism spun ca sunt motivati mai degraba de stilul de viata decat de partea financiara. Un redactor care scrie de la zero un ghid despre o tara primeste un avans mediu de circa 100.000 de dolari, din care vor fi deduse cheltuielile de calatorie. Unele companii le ofera drepturi de autor, dar cheltuielile nu sunt decat rareori platite separat. MTV si Frommer’s, de exemplu, colaboreaza ca sa publice o serie de ghiduri pentru calatoriile low-cost in Europa, pentru care isi platesc jurnalistii cu 1.500 de euro la 150 de pagini de text.


    „De ce o fac? Pentru stilul de viata“, afirma Kohnstamm, care preda un seminar despre redactarea ghidurilor de calatorie pentru MediaBistro, o companie care se adreseaza freelancerilor – redactorii ce presteaza pentru ghiduri fara a fi angajati ai editurilor respective. „Nu am castigat prea multi bani anul trecut, dar mi-am luat certificatul avansat de scufundari, am facut un curs de paragliding, am petrecut in Bogota si am intalnit o groaza de oameni draguti. Poate crea dependenta“, adauga americanul.


    „Redactorii gasesc astfel o alternativa fericita la programul fix de la 9 la 5“, spune Michael Spring, editorul Frommer’s Travel Guides. Robert Reid, scriitor profesionist de ghiduri de calatorie, care a lucrat pentru Lonely Planet, spune ca a-ti castiga existenta in aceasta industrie este tot mai dificil, din cauza numarului mare de tineri care sunt dispusi sa faca munca pentru sume foarte mici. „Asemeni unui fanatic Rolling Stones dispus sa il urmeze oriunde pe Keith Richards, cei ce scriu ghiduri sunt adesea luati de val“, spune Reid.


    Leif Pettersen (36 de ani), care scrie despre aceasta profesie pe blogul personal (http://www.leifpettersen.com/), spune ca nu a facut niciun profit in primul an al carierei. „Tentantia de a accepta gratuitati de la hotelurile aflate in cautare de publicitate si de la proprietarii de restaurante este foarte mare“, isi aminteste el. Pettersen spune ca rezista tentatiei atunci cand se afla in misiune pentru Lonely Planet, care interzice acceptarea de gratuitati. Scriitorii de la Let’s Go se confrunta cu restrictii asemanatoare si li se interzice sa se legitimeze sau sa accepte tratament preferential. Spring spune ca scriitorii de la Frommer’s au voie sa accepte cazari gratuite la hotel, dar nu mese sau bilete gratuite la evenimente.


    Exista insa si jurnalisti de turism care au folosit experienta castigata in miile de kilometri parcursi pentru a-si dezvolta o afacere proprie. Cuplul de jurnalisti care se afla in spatele ghidurilor Mr. and Mrs. Smith au anuntat recent ca planuiesc deschiderea unui hotel boutique de 50 de camere in centrul Londrei. Lansate in 2003, ghidurile editate de ei, care in general vorbesc despre hoteluri de lux din locuri romantice, s-au vandut pana acum in peste 150.000 de exemplare.

  • 54

    Nu este vorba de celebrul club Studio 54 din New York, ci de numarul de morti suspecte petrecute intr-o camera de hotel. Ecranizare a unei povestiri scrise de maestrul horror-ului Stephen King, „1408“, in regia suedezului Mikael Hafstrom, reprezinta o alternativa la valul de comedii care ne asalteaza in august.


    Dupa zeci de ecranizari si milioane de romane vandute in lumea intreaga, Stephen King a devenit sinonimul pulsului ridicat, al acoperirii ochilor cu mana sau al evitarii ungherelor intunecoase dupa citirea a doar cateva randuri din paginile sale. Adevarata masina de speriat, scriitorul este unul dintre cei mai ecranizati romancieri contemporani (dupa ce i-au terminat romanele, regizorii s-au repezit asupra nuvelelor, povestirilor, ajungand acum la povestirile radiofonice), iar numele lui o adevarata garantie a succesului. Acum a venit randul uneia dintre cele mai recente creatii ale sale, povestirea „1408“, pe care autorul a inclus-o intr-o colectie aparuta in 2002 si intitulata „Everything’s Eventual: 14 Dark Tales“.


    Despre ce e vorba? O camera din hotelul newyorkez Dolphin, 1408, este celebra pentru nenorocirile petrecute acolo     de-a lungul deceniilor. Crime atroce, eviscerari, atacuri de cord, sinucideri care mai de care mai ingenioase, plus accidente de tot felul marcheaza lunga si tumultuoasa istorie a camerei, spre disperarea directiunii hotelului, care n-o mai inchiriaza, si spre satisfactia lui Mike Eslin, un scriitor specializat pe scrieri oculte.


    Mai precis, Eslin (John Cusack) adora sa se cazeze in camere de hotel celebre pentru aparitiile fantomatice mai mult sau mai putin regizate si sa distruga miturile (si uneori sansele de profit ale proprietarilor) cu neinduratoarele sale expertize stiintifice. 1408 este invaluita intr-o aura de mister, detaliile scabroase abunda, iar asta nu face decat sa-i creasca lui Eslin dorinta de a petrece cateva ore in celebra camera.


    Pentru suspans, intra in scena directorul hotelului, Gerald Olin (un foarte corect Samuel L. Jackson), care-i face scriitorului un scurt rezumat al ororilor petrecute in sumbra 1408. Replica lui „That room is evil!“ ar putea adauga cate ceva la asteptarile spectatorului daca nu ar fi atat de previzibila: cel mai celebru film al regizorului Mikael Hafstrom este mult aclamatul „Ondskan“ (adica „Evil“), pelicula care a reprezentat Suedia la premiile Oscar din 2004 (a pierdut in fata filmului canadian „Les Invasions Barbares“).


    Dupa o asteptare destul de lunga si nu neaparat placuta pentru spectator, Eslin intra in sfarsit in camera si Iadul se dezlantuie, aratand ce are filmul mai bun si mai rau. Un ceas buclucas, chiuvete care se umplu de sange, pereti care crapa, Hafstrom utilizeaza tot arsenalul de giumbuslucuri specifice filmelor de groaza, scotand la inaintare cate o fantoma la aproximativ doua-trei minute, ceea ce transforma „1408“ intr-un film foarte egal, fara suisuri si coborasuri, care-ti asigura o respiratie foarte neregulata pe toata durata lui. Chiar ai impresia ca scenaristul a facut a analiza exhaustiva a tot ceea ce se poate intampla intr-o ora intr-o camera bantuita de hotel, iar comentatorii din lumea intreaga s-au grabit sa conchida ca „1408“ ar fi una dintre cele mai bune ecranizari dupa King de la „Shining“ incoace. Este o concluzie pripita, pentru ca „1408“ este atat de tehnic si didactic, incat ai impresia ca a fost facut numai pentru a servi drept exemplu la facultatile de film, pentru cursul „cum sa faci un horror cu fantome“.


    La prima vizionare, ramai cu pregnanta impresie ca totul a fost un exercitiu sau ca povestirea lui King a fost scrisa in primii ani ai carierei sale, aceia cand romanul „Carrie“ ii fusese refuzat atat de des de edituri incat aproape si-a gasit sfarsitul intr-un cos de gunoi (de unde a fost recuperat de sotia scriitorului, care a si reusit ulterior sa-l publice). Ei bine, povestirea „1408“ este foarte recenta si a fost gandita initial ca un exercitiu de scriitura pentru cartea de fictiune a lui King, „On Writing“. Intr-un apendice al cartii, King a vrut sa introduca mai multe variante ale aceleiasi povestiri, pentru a sublinia modificarile aparute in diversele etape ale scrierii. Subiectul lui „1408“ i-a placut atat de mult, incat a transformat-o initial intr-o povestire audio (1999), pentru ca in 2002 sa publice si varianta ei scrisa.


    „1408“ nu este una dintre cele mai bune ecranizari de la „Shining“ incoace (de notat ca „Shining“ a aparut in ‘80 si este doar a treia ecranizare dupa un roman de King), dar este cu toate acestea un horror onest si eficient, care nu trebuie ratat de amatorii genului. Iar John Cusack, din ce in ce mai absent de pe marile ecrane in ultima vreme, face un rol excelent, avand in vedere ca in doua treimi din film nu il vedem decat pe el inconjurat de efecte speciale.


    Cu 20 de milioane incasate in primul weekend in Statele Unite si critici in general favorabile, „1408“ este al doilea thriller/horror de succes al anului, dupa „Disturbia“, care va veni si el pe marile ecrane din Romania la jumatatea lui septembrie. Si daca nu o sa va placa filmul lui Hafstrom, am o veste buna: in 2009 o sa apara ecranizarea ultimului roman tradus la noi al scriitorului, „The Cell“/“Mobilul“, un horror apocaliptic despre un virus transmis prin telefonia mobila, care transforma oamenii in niste zombie telekinetici. Regizorul este Eli Roth, ceea ce este foarte bine: cu o jucarie mult mai buna in atentie, omul poate renunta la oribila serie de „Hostel“-uri.

     

    1408 R: MIKAEL HAFSTROM D: JOHN CUSACK, SAMUEL L. JACKSON, MARY MACCORMACK, JASMINE JESSICA ANTHONY, TONY SHALHOUB DIN 17 AUGUST

  • Secolul XX. Din Angola in Siberia

    Andred Makine s-a nascut in 1957 la Kranoiarsk, in Siberia, iar la varsta de 30 de ani s-a stabilit definitiv in Franta. Dupa cateva carti bine primite de public, dar nu excesiv elogiate de critica, da lovitura in 1995 cu „Testamentul francez“, care ii aduce premiile Goncourt si Médicis. De-atunci, a iesit de la categoria „sperante“, intrand definitiv in randul consacratilor.

     

    Makine ajunge sa manuiasca franceza cu un talent iesit din comun si devine un stilist unanim omagiat, in mare masura comparabil cu romanul Vintila Horia, caruia premiul Goncourt a venit, de asemenea, sa-i incununeze usurinta de expresie in limba lui Voltaire.

     

    Cea de-a noua carte a sa este si asemanatoare si diferita de toate celelalte romane. Makine ramane un obsedat de dragoste si de aria sa de obarsie: Siberia. De data aceasta insa, iubirea trece ca un fior prin teme politice actuale. Presa literara franceza s-a grabit sa o incadreze printre marile romane din Hexagon, apropiind-o de alte opere capitale ale literaturii angajate din anii de dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial, printre care „Cu mainile murdare“ a lui Jean Paul Sartre. Personajul central, solitarul Elias Almeida, este incadrat in marea familie a eroilor care traiesc din plin bulversarile secolului XX. Convins pana in strafundul sufletului de adevarul si dreptatea Revolutiei, adept entuziast al lui Che Guevara pe care il si cunoaste, Elias ramane aproape stupefiat cand face o constatare pe cat simpla pe atat de dramatica: in toata aceasta valtoare, in toate confruntarile ideologice, ca si in toate razboaiele purtate in numele idealurilor sacre, dragostea adevarata nu isi afla locul. Traseul sau biografic, sangeros incheiat in timpul masacrului de la Mogadiscio, a fost acesta: copil angolez amarat, Elias a vazut cum, in suburbiile Ruandei, mama sa a fost schingiuita si omorata. Manat de resentimente, de cosmarul conditiei de negru ce aspira sa fie un „asimilado“ (un fel de mulatru social), el porneste alaturi de tatal sau sa lupte in Congo, este apreciat de instructorii internationali, ajunge sa cunoasca revolutia la Havana si sa o practice la Moscova. Lucrul cel mai important care i se intampla aici este insa nu tehnica uciderii dusmanului, ci faptul ca o cunoaste pe Anna, cea care avea sa-i defineasca profilul interior, care avea sa-i destainuie, dupa o lunga, tandra si calda calatorie prin Siberia, la minus 40 de grade, adevarata dimensiune a dragostei. O dragoste – l’amour humain – care nu are de-a face cu trupul si cu poftele animalice, o dragoste pe care nicio revolutie nu poate s-o invete sau s-o ofere ca model.

     

    Andred Makine, „Iubirea omeneasca“,

    Editura Polirom, Bucuresti, 2007

  • Noutati

    Canibalism si revolutie

     

    Al treilea roman al lui James Meek este o carte greu de fixat intr-un cadru anume, pentru ca aduna elemente de drama ru-seasca (cu ecouri din epoca marelui roman de secol XIX), suspans si violente de thriller, batai si urmariri de western si inexplicabile deraieri comportamentale, cu abur de nuvela fantastica. Oricare ar fi cadrul in care am dori sa inghesuim romanul, cert este ca are o mare putere de atractie, certificata de multele traduceri de pana acum (in 27 de limbi!), de entuziasmul manifestat de critica americana si, nu in ultimul rand, de faptul ca Johnny Depp, fara prea multe ezitari, s-a hotarat sa-si exercite vioiciunea de regizor pornind de la textul lui. Ne aflam in anul 1919, undeva in marginea caii ferate a Transsiberianului, in localitatea Jazyk, un punct pierdut in nemarginirea salbatica a tundrei. Si aici, precum in intreaga Rusie, oamenii experimenteaza „revolutia continua“, la doi ani dupa ce Revolutia bolsevica triumfase, cel putin in manuale si in mijloacele de propaganda. Lupta este insa complicata aici de izolare, de fanatisme religioase, de amoruri bolnave si de… acte de canibalism.

     

    James Meek, „Un gest de iubire“,

    Editura Humanitas, Bucuresti, 2007

     

     

    Clara si vendetta

     

    Clara are putin peste treizeci de ani si poate considera ca are o viata fericita: e frumoasa, are un sot plin de sarm si tocmai a terminat de scris o carte pe care inca n-a apucat s-o publice. Intr-o buna zi, va descoperi pe rafturile unei librarii un roman semnat de un oarecare Marco Minghetti. Cartea seamana surprinzator de mult cu propria sa creatie, avand schimbate doar ambientul si anumite detalii de scriitura. Clara nu are niciun dubiu legat de faptul ca manuscrisul i-a fost „furat“, insa, din pacate, nu are nicio proba pe baza careia sa intreprinda o actiune legala. Atunci se hotaraste sa treaca la contraatac.  Romanul „Plagiatul“, volum de debut al autoarei, aparut in anul 2000, a fost inceputul unei notabile serii de succese literare pe piata de carte italiana.

     

    Camilla Baresani, „Plagiatul“,

    Editura Nemira, Bucuresti, 2007

  • In noaptea asta nimeni nu doarme

    Pentru a atrage vizitatori, numeroase muzee, gradini zoologice ori acvarii au acum in oferta evenimente nocturne, dupa modelul propus in filmul „O noapte la muzeu“ cu Ben Stiller. Copiii sunt principala tinta a acestor initiative, astfel incat au fost lansate oferte „de toata noaptea“ pentru familii.

     

    MAREA BRITANIE

    British Museum din Londra organizeaza vizite nocturne de patru ori pe an, punctul principal de atractie fiind Galeria sculpturilor egiptene. Urmatoarea noapte de vizite este programata pentru 22 septembrie, iar cine vrea sa se inscrie trebuie sa fie membru al British Museum Friends (Prietenii British Museum) – 45 de lire sterline pentru adulti/20 de lire sterline pentru copii. 

     

    AMERICA DE NORD

    Wild Animal Park, de langa San Diego (foto sus si stanga), in care animalele sunt plasate in functie de habitatul lor natural, pune la dispozitia vizitatorilor corturi pentru innoptat, al caror pret variaza intre 90 si 200 de dolari. Cele mai cautate sunt cele de patru persoane, cu dotari moderne, inclusiv frigider, si cu vedere directa spre aria turmei de elefanti. Oferta cuprinde si activitati nocturne, respectiv panda animalelor nocturne sau povesti depanate in jurul focului de tabara, acompaniate de ragete de feline. La Seaworld (Orlando) exista programe nocturne dedicate copiilor cu varste cuprinse intre 5 si 9 ani. Acestia pot urmari spectacolele de seara cu delfini si balene, pentru ca apoi sa doarma la doi pasi de balene si ursi polari, in sala Wild Arctic. Oferta nocturna, care include si micul dejun, costa 80 de dolari sau 110 pentru cei care doresc sa viziteze si parcul a doua zi.

     

    PORTUGALIA

    Cel mai mare acvariu din Europa, Oceanario din Lisabona, are un program de „somn cu rechinii“ (pentru copii de peste 6 ani). Piesa de rezistenta a expozitiei este un acvariu imens, plin cu rechini si pisici de mare, ce contine 5 milioane de litri de apa. Nicio grija insa, peretele acvariului e gros de 23 cm.

  • IT-ul face pretul pe piata chiriilor

    In urma cu patru-cinci ani, cele mai mari contracte de inchiriere de spatii de birouri erau semnate de companiile de servicii financiare sau de banci. Intre timp, desi institutiile financiare nu si-au stopat catusi de putin extinderea, firmele de IT si telecom au devenit actori importanti pe piata spatiilor de birouri.


    Din primele zece tranzactii de inchiriere incheiate anul trecut in Bucuresti, cinci au fost cu companii de IT sau telecom si au vizat spatii de mii de metri patrati, potrivit unei statistici a Colliers International. Astfel, companii ca Oracle sau Vodafone au ajuns in ultimii ani printre cei mai mari platitori de chirii din Romania.


    Numai cei patru operatori de telefonie mobila din Romania ocupa impreuna aproape 100.000 de metri patrati de birouri – adica de patru ori mai mult decat suprafata uneia dintre cele mai mari cladiri de birouri de clasa A din Bucuresti, Charles de Gaulle Plaza, care gazduieste printre altele sediul Vodafone. Spre comparatie, suprafata totala de birouri din Bucuresti era estimata, la finele lui 2006, la aproximativ 1,2 milioane de metri patrati, potrivit unui studiu al companiei imobiliare CB Richard Ellis.


    „Pe piata de birouri, cele mai active companii sunt cele de IT si telecomunicatii si firmele de servicii financiare“, remarca Horatiu Florescu, vicepresedinte la Colliers. Ce-i drept, cea mai mare parte a spatiilor utilizate de aceste companii nu sunt birouri de clasa A, ci spatii tehnice sau utilizate ca birouri pentru back-office, centre de suport sau call-centere.


    Suprafata de birouri ocupata de Vodafone Romania este de aproximativ 50.000 de metri patrati, dintre care circa 8.500 mp pot fi considerati de clasa A, spun oficialii companiei. Principalul concurent al Vodafone, Orange, ocupa in prezent 20.000 de metri patrati de birouri, dintre care 7.500 mp spatii de clasa A si 12.500 mp de clasa B. Pe langa acestea, Orange mai are 10.000 de metri patrati de spatii tehnice, peste 3.000 mp de depozite si, daca se mai adauga si suprafata de peste 9.000 mp a magazinelor, ajunge la o suprafata ocupata totala de 42.500 mp, detaliaza Sorin Diaconu, care detine la Orange functia de real estate, office support & building maintenance manager. „Din cei 42.600 mp ocupati in total, 4.900 mp sunt in cladiri aflate in proprietatea Orange, restul de 37.700 mp fiind in spatii inchiriate“, precizeaza Sorin Diaconu.


    Dar si firmele din IT au devenit „vedete“ in tranzactiile de pe piata de birouri. Oracle a semnat deja pentru preinchirierea a 7.600 de metri patrati in Florescu Plaza, un proiect aflat in constructie. Oracle ocupa deja alti 7.000 de metri patrati in Oracle Tower. IBM a inchiriat 6.000 mp in Global Business Center, iar HP 6.200 mp in Novo Park (apropiindu-se, ca si Oracle, de o suprafata totala de 15.000 mp), potrivit unui studiu de piata al Colliers. Pentru a completa lista marilor tranzactii din 2006, si firma de software Siveco a contractat peste 5.000 mp in Victoria Park.


    Totusi, nici industria financiara nu a batut pasul pe loc. De altfel, cea mai mare tranzactie din 2006 a fost inchirierea de catre Finansbank (actualmente Credit Europe) a 10.500 mp in cladirea Anchor Plaza, dezvoltata de grupul Anchor. Alti 9.400 mp au fost contractati de ING in S.Park. De altfel, in lista marilor chiriasi se inscriu mai multe societati bancare, precum Raiffeisen sau Alpha Bank, dat fiind ca bancile prefera in general inchirierea si nu achizitia sau constructia propriilor sedii, pentru a nu-si bloca fondurile in proprietati.


    Dezvoltatorii castiga foarte bine si de pe urma societatilor de consultanta, audit sau firme de avocatura. Printre marile tranzactii de data recenta se numara mutarea KPMG in Victoria Park, pe 5.000 mp.


    Toate aceste companii platesc sute de mii sau chiar milioane de euro anual pentru a-si desfasura activitatea in spatiile respective. Mai ales ca in ultimul timp chiriile au crescut fata de nivelurile de la inceputul anului trecut. In a doua parte a lui 2006, deja se incheiau contracte la 20-22 euro/mp lunar, fata de 18-19 in primul semestru, pentru cladirile de clasa A situate central, potrivit analistilor CB Richard Ellis. Iar in 2007, pe fondul unei oferte foarte scazute de noi spatii, chiriile si-au continuat urcarea. „Din cauza ofertei limitate de spatii de birouri in centrul Bucurestiului, chiriile solicitate ajung in prezent la 25-30 euro/mp/luna in cazul imobilelor de calitate ridicata“, spun reprezentantii CBRE. Acest nivel este comparabil cu chiriile cerute in urma cu 6-7 ani, cand numarul cladirilor de birouri de clasa A era foarte mic. Aceste preturi sunt totusi exceptii, dat fiind ca media pietei variaza intre 19 si 19,5 euro/mp lunar.


    In fapt, oferta nu este chiar atat de scazuta, dat fiind ca in 2006 pe piata au fost livrati mai mult de 310.000 de metri patrati, iar pentru acest an se estimeaza finalizarea unor imobile care ar oferi inca 350.000 mp de birouri. Insa cea mai mare parte a acestor suprafete au fost vizate de viitorii chiriasi cu mult inainte de terminarea lucrarilor, prin contracte de preinchiriere. De altfel, mai toate tranzactiile pomenite anterior au fost preinchirieri. Acest tip de contract aduce, pe langa avantajul asigurarii spatiului intr-un anumit orizont de timp, si beneficii din obtinerea unui pret mai bun. „La preinchiriere, chiriile sunt de 15,5-16,5 euro/mp“, spune Horatiu Florescu de la Colliers.


    In conditiile lipsei de oferte, dar si ale previziunilor de dezvoltare a companiilor, exista mai multe strategii de gasire de noi spatii. Petrom, cea mai mare companie din Romania, a ales varianta constructiei unui cartier general in nordul Capitalei. Petrom este in prezent unul dintre cei mai mari chiriasi de birouri din Bucuresti, cu spatii ce totalizeaza 17.000 mp in sase cladiri de clasa A. Austriecii de la Alpine vor construi, langa lacul Straulesti, Petrom City – ce va cuprinde o cladire de birouri, un centru de date, o centrala electrica si o parcare -, un proiect estimat la 130 de milioane de euro.


    Altii raman tot la varianta inchirierii. „Toate spatiile sunt inchiriate“, spun oficialii Cosmote, care explica alegerea acestei variante deoarece confera o mai mare flexibilitate. Operatorul de telefonie mobila ocupa in total aproape 12.000 mp in diverse zone ale Bucurestiului, dintre care 3.500 mp in imobilul America House din Piata Victoriei, unde este sediul companiei. „Cosmote isi desfasoara activitatea in principal in spatii de birouri de clasa A, atat pentru sediul central, cat si pentru departamentele tehnice si call center“, afirma reprezentantii firmei.


    UPC, cel mai important operator de cablu din Romania, ocupa in prezent atat spatii inchiriate, cat si spatii aflate in proprietate. Ponderea mai mare apartine birourilor pentru care firma plateste chirie – in jur de 300.000 de euro lunar, potrivit lui Mircea Beju, manager achizitii si logistica al UPC. „Pe viitor intentionam sa instrainam insa o parte din cele detinute in proprietate, pentru a folosi fondurile, cu o eficienta mai mare, pentru activitatea de baza“, spune Beju.


    In schimb, Orange Romania este interesata de mutarea spatiilor tehnice din spatii inchiriate in spatii proprii, afirma Sorin Diaconu. Nu acelasi lucru se va intampla si pe partea de birouri, deoarece Orange nu intentioneaza achizitionarea unor spatii cu destinatie de birouri, potrivit reprezentantului companiei.


    Analistii imobiliari estimeaza acum si alte tranzactii in a doua parte a anului. Pentru ca, spune Horatiu Florescu, „ideal ar fi sa te muti la cel putin 5-7 ani“. Dar astfel de mutari apar din doua motive – fie lipsa posibilitatilor de extindere in actualul spatiu, fie gasirea unor conditii financiare si calitative mai bune. Iar acum se apropie de final un ciclu „cincinal“. Multe dintre companiile care se relocheaza in aceasta perioada si-au ocupat sediile de pana acum in urma cu cei 5-7 ani mentionati, cand pe piata Capitalei apareau primele dezvoltari serioase de clasa A – cladiri ca Opera Center sau Europe House. Intre timp, au aparut noi imobile cu caracteristici imbunatatite, in locuri mai „la moda“.     Numai ca acum este inca o piata a proprietarilor, dupa cum remarca reprezentantii chiriasilor, deoarece oferta este mai redusa decat cererea. Altfel spus, dezvoltatorii dicteaza pretul si conditiile. Dar proiectele aflate acum in constructie vor ajunge sa fie ocupate, marii chiriasi de acum vor deveni si mai mari, iar acestia vor avea un cuvant mai greu de spus in negocieri.

  • IT cu chirie

    Intr-o perioada in care in Romania se deschid centre de suport, call-centere, iar mari companii straine cumpara firme romanesti de software, domeniul IT este printre cele mai active pe piata de birouri.

     

    Top 10 tranzactii clasa A 2006

     

    Chirias

    Domeniu

    Cladire

    Suprafata (mp)

    Finansbank

    Financiar

    Anchor Plaza

    10.500

    Renault

    Auto

    North Gate

    9.900

    Petrom

    Petrochimie

    Bucharest Corporate Center

    8.000

    Oracle

    IT

    Florescu Plaza

    7.600

    Dacia/Renault

    Auto

    West Gate Park

    6.300

    HP

    IT

    Novo Park E

    6.200

    IBM

    IT

    Global Business Center

    6.000

    Millennium bcp

    Financiar

    City Gate

    6.000

    Siveco

    IT

    Victoria Park

    5.289

    Zapp

    Telecomunicatii

    Sema Park

    5.000

     

    Sursa: Colliers International

  • De o parte si de alta a crizei

    Cel mai important eveniment al ultimei saptamani bursiere a fost decizia Bancii Centrale Europene (BCE) de a oferi finantari in valoare de peste 150 de miliarde de euro bancilor comerciale din zona euro. Suma este un record istoric, depasind cele aproximativ 62 de miliarde de euro datate 12 septembrie 2001.


    Analistii nu au vrut sa vada un semnal de alarma in gestul BCE, ci o injectie de capital intr-o piata afectata de lipsa lichiditatilor. Numai ca problemele pietei imobiliare americane s-au acutizat, in ciuda declaratiilor optimiste ale presedintelui Rezervei Federale, Ben Bernanke. Piata ipotecara secundara (de risc) a SUA are o valoare de circa doua trilioane de dolari. Nefiind sustinuta de garantii guvernamentale, piata resimte drastic orice modificare a puterii de cumparare sau a cotatiei dolarului. Fondurile internationale de investitii, cu prezente puternice si in acest sector, si-au vazut astfel randamentele trase mult in jos.

     

    E adevarat ca, pe de alta parte, celelalte rezultate ale economiei SUA au fost pozitive, iar bursa parea ca isi va reveni dupa corectie, insa au aparut probleme in Europa. BNP Paribas, cea mai mare banca franceza, a anuntat ca blocheaza retragerile din trei fonduri detinute, pana la o noua recalculare a valorii acestora, alaturandu-se fondurilor americane Bear Stearns si Union Investments Management.

     

    Masura intreprinsa de BCE a fost urmata de altele similare in SUA, Canada, Japonia si Australia, mai multe linii de credit pe termen scurt fiind deschise pentru a contracara declinul de lichiditate. Dar cotatiile bursiere, dupa o usoara revenire la inceputul saptamanii, au luat-o din nou la vale, ajungand pana la o pierdere de aproape 7% fata de cotatiile record de acum o luna. De data aceasta, analistii s-au pus de acord: daca toate bancile centrale injecteaza lichiditate in piata, e de rau, pentru ca guvernatorii stiu cel mai bine daca problemele sunt serioase. Valul global de panica a pornit deja; chiar daca nu isi retrag masiv participatiile din piata, fondurile de investitii nici nu mai cumpara nimic.

     

    Teoretic, Bursa de Valori Bucuresti, la fel ca si bursele din statele vecine, nu ar trebui sa fie afectata de problemele americane. Nu suntem in situatia Europei de Vest, unde, spre exemplu, BNP Paribas detine participatii de miliarde de euro in sectorul imobiliar al SUA (1,6 miliarde de euro chiar in piata ipotecara secundara). Mai mult, rezultatele financiare la sase luni ale principalelor companii listate la BVB sau RASDAQ sunt peste asteptari. Atunci, de ce scad indicii si preturile? „Cresterile sau scaderile de pe bursa nu au la baza neaparat factori fundamentali. Un rol foarte mare in variatiile inregistrate il au factorii psihologici, atitudinea investitorilor, entuziasmul sau panica“, spune Amalia Baraian, broker la SSIF Broker Cluj. Probleme mari ar putea aparea la noi doar daca fondurile straine de investitii ar decide sa se retraga total sau partial de pe pietele emergente.

     

    Corectiile de saptamana trecuta ar mai putea fi explicate si prin starea de expectativa pe care o arata investitorii institutionali. In piata apar ordine de vanzare din partea celor care doresc sa-si retraga profitul, dar nu isi gasesc cumparator. Drept urmare, preturile scad, o mana de ajutor venind si din lichiditatea in scadere a bursei. Valoarea totala a tranzactiilor realizate saptamanal a fost descrescatoare de la inceputul lunii iulie, cand inregistra 126 de milioane de euro; saptamana trecuta a consemnat o valoare de numai 68 de milioane de euro. Dintre indicatori, cel mai tare sufera BET-FI, indicele evolutiei cumulate a celor cinci SIF-uri, care a incheiat ultima sedinta a saptamanii cu un minus de 3,12%, pana la 82.211 puncte. Conform estimarilor din piata, indicele se va indrepta catre pragul de 80.000 de puncte in urmatoarea perioada.

     

    Dar lichiditatea in scadere este pusa si pe seama vacantelor. „Avand in vedere ca bursele internationale sunt in scadere, este o perioada excelenta pentru intrat in concediu. Tocmai bine ne intoarcem cand isi revin si pietele“, declara Laurentiu Floroiu, broker la EFG Eurobank Securities, pregatindu-se sa plece in vacanta pentru o saptamana. Si nu este singurul: din patru agenti de intermediere contactati de BUSINESS Magazin, trei se pregateau sa plece in concediu. Luna august este in mod obisnuit luna de odihna a angajatului autohton, iar situatia internationala nu face decat sa intareasca traditia.

  • Ce se poate face cu atata gunoi?

    Intr-o singura zi, in Bucuresti se produc in jur de 2.000 de tone de gunoi. Cam 20% din cantitate ramane pe spatiile verzi, pe malurile lacurilor, pe terenurile virane ori la periferie. Lucrurile ar urma sa se schimbe insa in curand (nu, nu e vorba de inca o interventie a presedintelui Basescu pentru curatarea gropii Glina).


    La periferia orasului Amsterdam exista un parc unde se strang toate deseurile menajere din zona capitalei Olandei, care dupa o selectie preliminara sunt arse la o temperatura intre 1.000 si 1.200 de grade Celsius. Recolta anuala de peste 850.000 de tone de gunoi se transforma asa in energie electrica livrata sistemului de transport local, institutiilor publice si catre 70.000 de locuinte.


    Ce se poate face insa cu cele 800.000 de tone de gunoi care se aduna pe an in Bucuresti? Silvian Ionescu, comisarul general al Garzii Nationale de Mediu, a calculat ca prin arderea gunoaielor in incineratoare moderne se pot obtine circa 40 MW. Adica exact cat este necesarul de energie pentru iluminatul public al Capitalei, plus functionarea metroului si a transportului urban.     Primarul general al Capitalei, Adriean Videanu, a anuntat la sfarsitul anului trecut ca municipalitatea este pe cale sa cumpere un incinerator cu plasma, care poate produce atat energie electrica, cat si biogaz prin arderea deseurilor colectate din Capitala. Intrebati acum insa de BUSINESS Magazin care este stadiul proiectului, reprezentantii municipalitatii au raspuns scurt: „Nu avem informatii“.


    Deocamdata, Romania are un sistem de gestionare a deseurilor bazat pe colectare neselectiva (adunarea gunoaielor de-a valma) si eliminare prin depozitare (in gropi de genul celei de la Glina, recent salubrizata in urma interventiei prezidentiale). Din cele circa 8,7 milioane de tone de deseuri municipale generate in 2005 (ultima raportare), 1,61 milioane au ramas necolectate. Din cele care au fost stranse, doar circa 500.000 de tone au fost colectate separat, in vederea reciclarii si recuperarii, conform Strategiei nationale de gestionare a deseurilor. Iar situatia in mediul rural este mult mai rea: daca la orase sunt colectate circa 80% din deseuri, in sate procentul abia se apropie de 12%.


    Cand vor ajunge strazile din Romania sa fie la fel de curate ca in UE?     Termenele limita ale perioadelor de tranzitie negociate cu Bruxellesul o arata destul de limpede: in 2020. Pana atunci insa, Romania va avea nevoie de 65 de depozite municipale noi, in conformitate cu standardele UE. Dintre acestea, 50 trebuie sa aiba o capacitate medie de 100.000 tone pe an, adica o suprafata de 10 hectare, iar 15 pot avea capacitatea de depozitare la jumatatea celorlalte, afirma Mihaela Petcu, director general al Directiei de implementare a politicilor de mediu din cadrul Ministerului Mediului si Dezvoltarii Durabile.


    La ultima evaluare a depozitelor de deseuri, facuta in 2004 de Ministerul Mediului, existau 265 de depozite municipale, din care doar 10 erau conforme cu normele UE.     In prezent mai sunt in functiune 223 depozite municipale neconforme, care isi vor sista activitatea treptat, pana in 2017. Anul acesta ar trebui inchise 18 depozite, dintre care sase deja nu mai exista.


    Investitiile pe care trebuie sa le faca Romania pentru managementul deseurilor se ridica la aproape 4 miliarde de euro, dintre care un miliard de euro numai pentru deseurile menajere. Ministerul Mediului spera ca aceste investitii vor fi facute in principal de sectorul privat. „Un depozit ecologic european costa intre 5 si 7 milioane de euro“, estimeaza Helmut Burger, directorul grupului de firme AVE, companie care in aprilie a inceput lucrarile la o astfel de groapa de gunoi regionala, in Harghita. Dupa un calcul simplu, depozitele care trebuie construite vor costa deci peste 450 mil. euro. Dar pana la depozitare, deseurile trebuie colectate – si colectate separat, pe categorii de materiale, pentru a putea fi reciclate. De la 1 ianuarie 2008, conform programelor guvernamentale, in toate marile orase vor exista pubele speciale: sticla nu mai are ce cauta langa cartoane si nici PET-urile in tomberonul pentru hartie.     Misiunea de a instala tomberoanele si de a incheia contractele cu societatile de salubrizare apartine autoritatilor locale. Deocamdata doar in 20 de localitati au inceput demersurile, dar daca lucrurile decurg conform planului, sistemul de colectare selectiva va fi extins la nivel national pana in 2020.


    Pentru firmele de salubrizare, reciclarea deseurilor este o afacere de viitor, dupa spusele lui George Nicolau, consilier de administratie publica si presa in cadrul firmei de salubrizare Rebu. Mai exact, potentialul acestui domeniu a crescut odata cu integrarea in UE, unde toti producatorii sunt obligati sa recicleze deseurile provenite de pe urma produselor lor. Pana sa dea piept cu cerintele comunitare, legislatia autohtona impunea producatorilor sa recicleze doar 20% din cantitatea de ambalaje rezultate, un procent foarte mic pentru a fi profitabil pentru companiile de reciclare. „Piata managementului deseurilor, estimata acum la aproximativ 450 de milioane de euro – colectare, transport, valorificare si depozitare – nu este exploatata la maximum. E loc mult de crestere“, declara Bogdan Constantinescu, director de marketing la Urban Ramnicu-Valcea, companie care curata strazile din sectorul 6 al Bucurestiului. Gheorghe Barbu, administratorul Schuster & Co Ecologic, firma care raspunde de curatenia Sibiului, estimeaza ca „aproximativ 40% din piata nu este acoperita de servicii, mai ales la sate“.


    In aceste conditii, firmele de salubritate si-au planificat pentru anul acesta investitii semnificative cu scopul de a-si consolida pozitia pe piata. Urban, de exemplu, si-a bugetat pentru perioada 2007-2008 investitii de 6,5 milioane de euro numai pentru implementarea sistemului de colectare selectiva a deseurilor. „In total vom face investitii de 25 de milioane de euro in perioada urmatoare in utilaje, dupa ce anul trecut am cheltuit aproximativ 12,3 milioane de euro in acelasi scop“, spune Constantinescu. Urban, care colecteaza zilnic 1.150 tone de deseuri, spera sa incheie anul in curs cu o cifra de afaceri de 220 de milioane de lei (69,4 mil. euro), cu aproape 52% mai mult decat anul trecut. Urban presteaza pentru 25 de administratii publice locale cu o populatie de peste 1,4 milioane de locuitori, la care se adauga peste 20.000 clienti – institutii publice sau firme.


    In afara de Urban, in Capitala mai sunt inca trei societati care au contracte pentru salubrizare: Rebu (sectoarele 1, 4, 5), Supercom (sectorul 2) si Rosal (sectorul 3). Toate si-au extins serviciile si in tara. „Noi am inceput investitiile de acum doi ani, iar in acest moment, 80% din parcul auto este nou“, spune reprezentantul firmei care are o cifra de afaceri de 30 de milioane de euro.     La randul ei, Supercom a investit in dotari aproximativ 30 de milioane de euro. In afara de sectorul 2, compania colecteaza deseurile si din cateva localitati din Dambovita si Teleorman, judete unde intentioneaza sa se extinda, potrivit directorului general Ilie Ciuclea. La sfarsitul lui 2007, Ciuclea spera sa ajunga la o cifra de afaceri cu 20% mai mare decat cea de anul trecut, situata la 20,7 milioane de euro.


    Investitii in recipiente, autospeciale si utilaje specifice face si Schuster & Co Ecologic, care a prestat anul trecut servicii de salubrizare in valoare de 3,8 milioane de euro. Firma care face curat in actuala capitala culturala europeana va cheltui anul acesta 600.000 de euro, dupa ce anul trecut a investit un milion de euro tot in dotari.


    Austriecii de la AVE Group se axeaza pe extinderea serviciilor de colectare si pe constructia de gropi ecologice pentru depozitarea deseurilor.     „Dupa dezvoltarea serviciilor de colectare selectiva a deseurilor va fi viabila si construirea unui incinerator de mare putere. Dureaza totusi 10 ani sa devina rentabil un sistem de incinerare si producere de energie“, considera Helmut Burger.


    Austriecii de la AVE Group au inceput afacerile in Romania din 2006, odata cu preluarea unei firme de salubritate din Odorheiul Secuiesc. In afara de depozitul regional pentru Harghita, care va fi dat in functiune anul viitor, AVE va mai construi un depozit de deseuri si la Petrila, cu o capacitate de aproximativ un milion de tone de deseuri, ce va putea fi utilizat timp de 30 de ani. In ceea ce priveste investitiile viitoare, reprezentantii companiei spun ca au in vedere 15 proiecte care vizeaza „achizitii si parteneriate strategice cu firme mari din tara“.


    Prin preluarea recenta a firmei de salubritate Rom Etrans Serv din Zalau, AVE a ajuns sa aiba in „portofoliu“ si strazile din Zalau si Jibou. Compania anticipeaza ca pana in 2015 va deservi doua milioane de romani, veniturile din Romania urmand sa ajunga la 10% din totalul cifrei de afaceri.     AVE a incheiat anul trecut cu o cifra de afaceri de circa 280 de milioane de euro.


    Pentru evolutia pietei, pariul cel mare este acum cu mentalitatea producatorilor si a consumatorilor: daca va adopta modelul occidental, Romania va incepe sa recicleze deseurile si nu va mai trimite totul la groapa de gunoi (din totalul deseurilor municipale, aproximativ 95% sunt depozitate in fiecare an, conform datelor din Strategia nationala de gestionare a deseurilor), iar cantitatea de deseuri provenite din ambalaje se va reduce. Ministerul Mediului a elaborat un ghid privind scaderea cantitatii de deseuri provenite din ambalaje, solutia propusa fiind concentrarea produselor: furnizorii ar urma sa nu mai foloseasca ambalaje voluminoase doar ca produsul sa para mai mare. De exemplu, ghidul recomanda ca la cumparaturi, sacosele din plastic sa fie inlocuite cu unele fabricate din porumb, iar pasta de dinti sa nu mai fie ambalata si in cutia de carton, pe motiv ca este vorba de un ambalaj „in plus si nefolositor“.

  • Cat costa mediul

    Costurile totale pentru implementarea intregului acquis de mediu ajung la 29,3 miliarde de euro pentru perioada 2004-2018, din care:

    • calitatea apei – 19,08 milioane de euro (65,1%)
    • controlul poluarii industriale – 5,26 miliarde de euro (17,95%)
    • managementul deseurilor – 3,82 miliarde de euro (13,04%)
    • calitatea aerului – 1,05 miliarde de euro (3,58%)
    • alte sectoare – 0,09 miliarde de euro (0,33%)

     

    Sursa: Ministerul Mediului si Dezvoltarii Durabile