BusinessMagazin

Author: adison

  • Alianta, intre „a fi“ si „a bocani“

    Alianta trece printr-un moment paradoxal. Pe de o parte, inregistreaza o crestere in sondaje ceea ce inseamna o sporire a suportului electoral. Pe de alta parte, cu sau fara ajutor „extern“, PNL si PD lasa frau liber orgoliilor si certurilor interne.

    Cresterile in sondaje, la fel ca si scaderile, pot fi inselatoare. Ele pot tine de masuri importante, de gesturi majore dar si de vreun eveniment punctual cu priza la public ori chiar de „inspiratia“ operatorilor de sondare. Sondajele pot indica, in cel mai bun caz, o tendinta – si asta doar daca aceasta tendinta este confirmata de mai multe sondaje, realizate in perioade diferite. In cazul Aliantei, pe parcursul primelor sase luni de guvernare, evolutia a fost cea tipica (cu maxime la inceput urmate de scaderi – asa-numita erodare la guvernare), iar cresterea de acum, de cinci procente, poate fi considerata atipica. 

    Scenariul optimist ar putea vorbi despre sprijinul necesar pentru luarea masurilor de pe ultima suta de metri dinaintea integrarii. Scenariul pesimist se regaseste in bilanturile facute primei jumatati de an a guvernarii Tariceanu si in ceea ce unii denumesc ingrijorarea mediului de afaceri. Lucrul cel mai prost, spun analistii economici, este nu sa nu faci nimic bun, ci sa nu faci ceva bun pana la capat. Punctual, este vorba despre implementarea cotei unice, masura apreciata de majoritatea, dar criticata deopotriva pentru ca nu a facut parte dintr-un plan mai amplu, care sa ia in considerare si gaura din buget care trebuie cumva umpluta. Numai prin expresii gen „marirea bazei de impozitare si sporirea capacitatii de colectare“ – dar fara anuntarea unor masuri clare – e greu sa explici ca evolutii precum criza din Sanatate si lipsa banilor pentru majorarea pensiilor, a lefurilor bugetarilor sunt probleme generate si de eroarea PSD care a elaborat un buget bazat pe un curs de 42.000 lei/euro. Tot asa cum e din cale afara de greu de dat o explicatie logica (in afara lipsei de profesionalism sau a sabotajului) contrazicerilor si balbaielilor legate, de exemplu, de majorarea sau nu a TVA. Instabilitatea, lipsa de predictabilitate, lipsa unei strategii economice pe termen mediu si lung, acestea sunt principale critici aduse de investitorii prezenti si potentiali si, practic, mai toti oamenii de afaceri din Romania. E o „scapare“ caracteristica intregii clase politice postdecembriste, dar acum vorbim despre Alianta si nadejdea pe care si-au pus-o romanii in ea. Pana la urma, s-ar putea accepta chiar si teza potrivit careia e bine si daca strategia e facuta la Bruxelles sau la Washington, numai sa fie ceva coerent si urmat cu consecventa. Mediul de afaceri, spun observatorii, ar putea accepta, de pilda, si o cota de 22% a TVA, numai sa stie ca ea nu va fi modificata de cateva ori pe an. 

    Bilantul de sase luni e doar o gaselnita. Adevaratul eveniment al acestor zile e temperatura in crestere a relatiilor dintre partidele care alcatuiesc Alianta. Tandemul Basescu-Stolojan a avut succes si pentru ca a fost alcatuit din doua personalitati puternice, rotunde, complete. Noul tandem Tariceanu-Boc pare mult mai vulnerabil la ceea ce e mai rau: certuri politicianiste manate de orgolii, impulsuri de moment si „fitile“. Faptul ca PSD se afla, intr-un fel sau in altul, in spatele multor probleme pe care le intampina Alianta (justitie, sindicate s.a.) nu e o scuza pentru PNL si PD ci un atu al principalului partid de opozitie. Liderii sai par sa-si fi revenit din socul noiembrie-decembrie 2004 si – chiar daca sunt inca departe de momentul in care isi vor fi pus ordine in partid – sunt capabili sa contraatace ba, chiar, sa stabileasca uneori, agenda. Ei au identificat foarte bine care sunt punctele slabe ale Aliantei si ale coalitiei PNL-PD-PC-UDMR si sapa constiincios la slabirea acesteia.

    E un joc politic, asa cum se face peste tot in lume. Pana la urma, ce mai conteaza acum daca si guvernul monocolor PSD s-a balbait, a avut pozitii contradictorii si a facut mai mult rau sau mai mult bine? Sunt celebre cazurile anticipatelor si a cotei unice, sustinute puternic de  guvernul Nastase, la un moment dat, si contrazise ulterior vehement de acelasi guvern, dupa ce seful de atunci al statului s-a incruntat. Ce conteaza ca liderul PSD a fost un pro-american convins, iar acum critica preferintele pro-americane ale lui Traian Basescu? Ca Executivul lui Nastase a fost un campion al guvernarii prin ordonante de urgenta, iar acum le critica? Ca regimul PSD a promovat, sprijinit si s-a folosit de personaje precum Omar Hayssam? Ca insusi exponentul cel mai de seama, Ion Iliescu, declara ca el, ca fost sef de stat timp de 11 din cei 15 ani postdecembristi, nu poate fi inculpat, ca asta ar fi o palma pe obrazul Romaniei, o rusine nationala? 

    Acum, important e ca guvernul Aliantei sa n-o dea in bara. Ca vor sau nu mai prea vor, liberalii si democratii sunt condamnati sa-si duca pana la capat protocolul si, mai ales, sa-si vada de treaba. Romanii asta vor. 

    Din pacate, daca proiectul portocaliu va esua, nu va fi nimic neobisnuit. Ar fi cu adevarat neobisnuit pentru Romania ca acest proiect sa reuseasca. Cu specificarea ca n-ar strica sa existe intr-adevar acest proiect, sa fie  stabilit pana la amanunt, sa-l stie si cei care ar urma sa-l puna in aplicare si sa-l stim si noi.

  • La stalpii infamiei

    Cincisprezece ani a scrasnit RomTelecom din dinti la adresa operatorilor de telecomunicatii – mai mici sau mai mari – care veneau cu „saru’ mana“ sa isi interconecteze infrastructura cu cea a fostei retele monopoliste. Acum, RomTelecom declara public, cu voce tare: nu vom mai permite furnizorilor de servicii sa foloseasca stalpii nostri pentru a ajunge in casele oamenilor.

    Practic, operatorul de telefonie fixa nu le va arunca in strada cablurile de pe stalpi. Dar nu va mai reinnoi contractele de inchiriere a stalpilor, atunci cand acestea vor expira, cu fiecare furnizor de cablu in parte.

    De cealalta parte a baricadei se afla Asociatia de Comunicatii prin Cablu, organismul care reprezinta interesele cablistilor, ba chiar si Consiliul National al Audiovizualului, care au decis sa inainteze fiecare cate un protest catre Autoritatea Nationala de Reglementare in Comunicatii. Cablistii spun ca decizia RomTelecom, care ar putea fi urmata si de furnizorii de electricitate – pe ai caror stalpi, la fel, cablistii ii inchiriaza – este o incalcare a dreptului la informare a populatiei. Daca la oras exista si alta infrastructura care poate fi folosita pentru suport, la sate raman doar stalpii Electrica si RomTelecom. In plus, cei de la cablu tin la argumentul ca, potrivit legii, RomTelecom trebuie sa le asigure interconectarea pe segmentul de acces la utilizatorul final.

    Dar RomTelecom e o companie privata (vorba vine privata – mai degraba detinuta in majoritate de statul grec, nu de cel roman). Cum sa ceri actionarului majoritar sa aiba grija si de cablurile tale, care il mai si incurca atunci cand are de facut o interventie la reteaua proprie?

    La prima vedere, situatia aminteste de anecdota in care rabinul spune fiecaruia dintre cei doi impricinati: „tu ai dreptate, dar si tu ai dreptate!“. Daca privim mai in profunzime, conflictul e fals – sau cel putin accentele puse in ultimele zile au transformat acordurile in falseturi transmise in presa. Nu faptul ca lucratorii RomTelecom se impiedica de cablurile TV cand repara reteaua e motivul pentru care s-a ajuns aici. In curtea fostului operator monopolist de telefonie fixa, lucrurile se schimba. Cu zece ani mai tarziu decat ar fi trebuit, RomTelecom a inteles ca nu va castiga niciodata bani furnizand servicii de voce populatiei. Unii cablisti o fac deja, prin intermediul Internetului, la costuri semnificativ mai mici si la tarife incomparabile. In lumea larga, in fiecare secunda exista aproape 2 milioane de utilizatori ai serviciului gratuit de telefonie Skype. Sa oferi voce pe cele doua fire de cupru, scump de intretinut, si sa incerci sa faci profit – asta suna a sinucidere curata.

    Dar mai bine sa iei o decizie radicala mai tarziu decat sa n-o iei niciodata. In ultimele luni, RomTelecom si-a cladit o strategie de furnizare de servicii Internet si date pentru utilizatorii casnici si companii. Avand in vedere ca are deja o infrastructura suficient de potrivita pentru asta, pentru care ceilalti operatori ar trebui sa investeasca masiv pentru a si-o construi – e vorba de firele de cupru – operatorul poate deveni in scurt timp cel mai important furnizor de astfel de servicii de Internet in banda larga. Vineri, RomTelecom a lansat si prima oferta de continut. Un portal dedicat jucatorilor pe PC. In prima parte a anului viitor, vom avea si televiziunea prin firele de cupru promisa. 

    E clar ca meciul se joaca in alta parte. In conditii de competitie, cum sa obligi un furnizor sa suporte pe infrastructura sa servicii ale concurentei? De anul viitor, cablistii si RomTelecom se vor concura pe toate planurile: TV, Internet si date, telefonie, furnizarea de continut. E drept, legea spune ca trebuie sa asiguri interconectarea pe bucla locala, adica pe segmentul final de acces la utilizatori, dar nu spune explicit ca, pentru a ajunge acolo, competitorii trebuie sa folosesca stalpii RomTelecom.

    Cablistii nu pun problema corect, cel putin din punct de vedere moral. Fara discutie ca fostul monopolist va deveni o competitie extrem de dura, ucigatoare poate pentru multi dintre ei. Dar daca s-ar uita pe datele statistice, ar observa ca singurul serviciu care ajunge peste tot, in mai mult de 98% din casele romanilor, este furnizarea de electricitate. A spune, mai departe –  daca si Electrica va inceta sa mai inchirieze stalpii – ca in acest fel este nesocotit dreptul la informare, e putin fortat. Din informatiile noastre, nici una dintre societatile Electrica nu si-a anuntat intentia de a se debarasa de cablurile TV de pe stalpi. E nepotrivit sa invoci anii de monopol al serviciului de telefonie cu care si-a asociat RomTelecom imaginea drept argument intr-o astfel de disputa. Dar trebuie spus ca daca ANRC-ului ii pasa de industria de telecomunicatii, nu va strange de gat o companie pentru ca in trecut a fost monopolista. Mai degraba ar trebui sa gaseasca  o formula care sa impace doua servicii neconcurente, cum sunt furnizarea de energie electrica si telecomunicatiile, pe aceiasi stalpi.

  • Liberalii pacatuiesc prin exces de liberalism

    Daca eroarea PD consta in refuzul de a-si ucide, simbolic, tatal, liberalii gresesc ucigandu-l de mai multe ori pe zi. PNL sufera din cauza excesului de personalitate. Prea multi lideri, prea multa personalitate si, implicit, prea multa vizibilitate.

    Sfintii Parinti erau oameni destepti. Cand iti petreci zilele izolat in pustie sau inchis intr-o chilioara, n-ai incotro – inveti sa-ti cunosti miscarile sufletului pana in cele mai subtile detalii. Asa au ajuns Parintii la concluzia ca pericolele sunt de mai multe feluri: exista pericole de stanga si dreapta; de sus si de jos, din fata si din spate. 

    Daca, bunaoara, pericolul din stanga este uscaciunea inimii sau cel de sus, trufia, pericolul din fata este excesul de zel. Prea multa ravna strica – este concluzia Sfintilor Parinti. Rugaciunea si postul impinse dincolo de anumite limite devin periculoase. In acest moment, PNL este pandit de pericolul „din fata“. Scriam, saptamana trecuta, inainte de a ajunge – dupa cum ravneste Boc – primul partid al Romaniei, ca PD mai trebuie sa depaseasca o etapa inerenta oricarui proces de maturizare: uciderea, simbolica, a tatalui. PD trebuie sa invete cum sa-i spuna „nu“ presedintelui Basescu.  In cazul liberalilor, problema se rastoarna cu susul in jos. Se pare ca membrii acestui partid si-au luat prea in serios propria ideologie. 

    Una dintre valorile fundamentale ale doctrinei liberale este, ghici ciuperca, libertatea individului. Toate bune si frumoase, cata vreme aceasta independenta este folosita cu masura. Din nefericire, insa, majoritatea membrilor PNL par a fi uitat bruma de latina invatata in scoala si, implicit, intelepciunea dictonului „Aurea mediocritas“.

    Mediocritatea e un cuvant cu doua taisuri. Pe primul il cunoastem cu totii – l-am simtit pe propria piele. „Esti mediocru“ suna, in urechile oricarui european, precum o injuratura de mama. Noi refuzam sa fim mediocri. 

    Noi vrem sa fim exceptionali. Ca nu putem e o alta poveste – una pe care refuzam sa o ascultam. Regula ne irita, ne frustreaza. Cautam hamesiti exceptia, uitand intelepciunea celor care, in pustie fiind, si-au privit demonii drept in ochi. Iar liberalii se regasesc in fruntea plutonului de „exceptionalisti“. Toti dau din coate sa iasa in fata. Fenomenul, in esenta, n-ar fi unul nociv. Singurul lucru nociv este excesul.
    Daca PNL se confrunta la aceasta ora cu o lipsa de coerenta in impunerea unei imagini unitare in ochii electoratului, aceasta se datoreaza absentei unui nivel minim de disciplina. 

    Daca PD sufera de lipsa liderilor cu vizibilitate, PNL sufera din cauza excesului de personalitate. Prea multi lideri, prea multa personalitate si, implicit, prea multa vizibilitate – iata reteta sigura a unui partid ce sta sub semnul „racul, stiuca si o broasca“, unde unul trage „hais“ iar altul „cea“.

    Un distins si venerabil comentator politic descria recent situatia din coalitia aflata la putere cu sintagma „miscarea browniana“ pentru a sugera ca actiunile partenerilor politici sunt mai degraba haotice, lipsite de coerenta. Diagnosticul era, in esenta, corect, dar corect ca-n bancurile de la Radio Erevan unde nu era Volga ci bicicleta si nu i s-a dat ci i s-a luat. „Miscarea browniana“, oricat de haotica luata „in parte“ este, in ansamblu, extrem de „disciplinata“: suma miscarilor asa-zis „haotice“ este constanta. Daca aceasta ar fi situatia la nivelul coalitiei, am avea parte de o guvernare coerenta – ceea ce nu este cazul. 

    Daca situatia in interiorul PNL-ului ar fi una de „miscare browniana“, rezultanta miscarilor aparent dezordonate ar fi fost previzibila – ceea ce, din nou, nu este cazul. Responsabilitatea, in acest caz, revine in primul rand premierului Tariceanu. In calitatea sa de „sef al particulelor“, atat la nivelul coalitiei cat si la nivel de partid, s-ar cuveni sa-si invete subordonatii tocmai acest adevar cat se poate de simplu: daca toate moleculele din aer s-ar napusti, coordonat, doar intr-o parte a ferestrei, geamul s-ar face tandari intr-o clipita. 

    Dinspre partea geamurilor, eu, unul, stau linistit. Mai putin sigur sunt, insa, vis-à-vis de soarta guvernului Tariceanu, in general, si a PNL, in particular.  Si-ar fi pacat. 

    PNL poate si merita sa-si dispute cu PD pozitia – atat de frumos formulata de Boc – de „primul partid al Romaniei“. 

    Doua sunt lucrurile care ma inspaimanta teribil: gandul ca as putea face acelasi lucru – n-are importanta care – pentru „tot restul vietii“; si ideea ca „primul partid al Romaniei“ va ramane, pentru mai mult de unul, hai doua cicluri electorale, acelasi.

  • Ducem lipsa de snobbism

    Snobii consuma cea mai complicata forma de marfa. Vor ambalaj stralucitor. Ei nu cumpara doar produse, ci si atmosfera din jurul produsului.

    Snobul vrea sa fie respectat, servit variat. Ce sa mai, snobul este cel mai dificil consumator al vremurilor noastre. 

    In capacitatea de a servi snobii se masoara evolutia industriilor divertismentului (prin divertisment intelegem de la programe TV la restaurante). Si, daca ai reusit sa castigi respectul unui numar respectabil de snobi, se cheama ca ai o afacere adevarata, de lunga durata.

    Cuvantul snob este de cele mai multe ori conotat peiorativ. Si, de obicei, indica persoane ingamfate, pretioase, cu pretentii de elita, mari consumatoare de „ultima moda“, excentrice etc. Insa este evident ca fiecare dintre noi are o latura snoaba pusa bine la pastrare, ca o reduta forte in fata consumismului de zi cu zi.

    Pentru ca snobii din noi nu vor doar o carte. Vor s-o cumpere dintr-o librarie mobilata cu gust, la care sa adauge o conversatie retinuta si placuta cu un librar atoatestiutor. Care totusi sa se lase discret dominat de cunostintele clientului… Sau vor sa consume la un moment dat un film exotic, european sau japonez, intr-un alt anturaj decat acea gramada de masculi cu fete dubioase si fete sumar imbracate de la Mall.

    Cum arata snobul roman in zilele noastre? Extrem de sarac, se hraneste cu melanjuri kitsch, ceva Plesu si Patapievici garnisiti cu Coelho, la care se adauga muzica ambientala si reviste satirice. Exista tipuri dintre cele mai diferite: snobul adolescent, pe care trebuie sa-l satisfaci cu muzica bine proportionata in spatii cool; snobul intre 23 si 30 (care vrea sa guste muzica mai incet cu bautura ceva mai fina); snobul din jurul varstei de 40 de ani (care vrea sa-si exerseze skillurile in asortat vinuri si mancari) si, in sfarsit, snobul din jurul varstei de 60 de ani (care vrea un anumit gen de vacante, de calatorii, de experiente nesolicitante). 

    Sa alcatuim un program snob! Vreau sa merg la un concert la Sala Radio si nimeresc intr-o sala prafuita cu scaune incomode. Apoi doresc sa gust ceva intr-un restaurant mai scump si dau peste servicii rigide si mancare risipita prin farfurie fara pic de imaginatie (in plus, inconjurat de insi imbracati scump si prost). Incerc apoi un club ceva mai spalatel prin zona veche a Bucurestilor si constat ca acel „centru istoric“ este inchis de primarie. O masura civilizata: numai ca, trebuie sa trec prin grupuri de cersetori, aurolaci si alte categorii incomode ca sa ajung in pragul clubului dorit. Fiecare vrea sa-si exploateze pulsiunile snoabe la intervale regulate de timp. 

    Romania nu ofera satisfactie in industria feeling-ului. Deocamdata, febra cumparaturilor la kilogram din hipermarketuri sufoca acest gen de industrie. Ca sa gasesti o cafenea discreta, linistita, dar plina de stil trebuie sa cauti ceva timp si sa incerci diverse experiente nu tocmai placute. Inca ceva. Snobul autentic este foarte greu de gasit in Romania si pentru ca spiritul critic sufera inca pe meleagurile noastre. Am vazut de prea putine ori clienti nemultumiti. Nu suntem obisnuiti sa criticam, sa tragem la raspundere. Mergem la o premiera la un film romanesc groaznic si aplaudam, desi filmul e slab si n-o sa aiba nici un fel de incasari. Mergem la un concert al unei trupe mari care prinde o zi proasta si prea putini protesteaza sau fluiera. Citim cartea unui mare filosof-literat si ignoram faptul ca omul a esuat in trucuri ieftine. Spiritul de turma este inca foarte dezvoltat. 

    Criticii literari, de film, de televiziune, de muzica sunt mult prea „moi“, sunt docili si supusi in fata „marilor valori“. Spiritul contestatar este privit cu suspiciune si anihilat imediat. In aceste conditii e greu sa educi spiritul critic la consumator, cu tot cu extremele sale snoabe. Spiritul critic dezvoltat va aduce mici industrii „de productie a bunului-gust“, gata sa satisfaca feeling-ul snob. Pana atunci, trebuie sa ne oripilam cu mobila kitsch pictata, produse cu preturi umflate nejustificat, haine mai scumpe decat in Occident si un perpetuu sentiment ca ai fost inselat, imediat ce ai luat bonul de la casa…

  • Revolutia mouse-ului

    Uitati-va bine la mouse-ul de pe birou. Credeti ca-l cunoasteti si stiti ce-i poate „carcasa“. Veti fi insa surprinsi sa aflati ca inocentul accesoriu a invatat suficient de multe incat sa-si dea „aere“ de mic computer. Nici tastatura, camera web sau microfonul nu vor mai fi de recunoscut in cativa ani.

    Daca ne gandim ca doar 10% din locuitorii Globului folosesc un computer, inseamna ca PC-urile formeaza o piata cu un imens potential de crestere. Astfel ca, in cazul in care firma dumneavoastra nu se ocupa cu productia de PC-uri, se poate spune ca ati ratat o buna afacere, insa nu neaparat. Exista si companii care propun contra-exemplul: corporatii care nu produc PC-uri si totusi scot bani buni din aceasta piata.

    Cum asa? „PC-ul este un obiect extrem de simplu. Orice ai vrea sa faci cu el, ai nevoie de accesorii. Noi asta vindem“, explica cu un aer foarte incantat Guerrino de Luca, presedinte si director executiv al companiei elvetiene Logitech. Imbracat in costum negru impecabil, fara cravata si cu o camasa albastra descheiata la gat, se lasa cu lejeritate pe spatarul fotoliului si continua. „PC-ul a devenit centrul a foarte multe activitati. Vrei sa asculti muzica? N-ai ce face cu boxele pe care le primesti cand cumperi PC-ul. Sunt prea mici si n-au putere. Iti trebuie boxe mai bune. Vrei sa te relaxezi cu un joc video? E cu totul alta experienta cand invarti de volan si apesi pedalele“. Cu alte cuvinte, faci ce faci si iti dai seama ca nu scapi: ca sa fii multumit de PC-ul tau, ai neaparat nevoie de accesorii.

    Aceasta filozofie simpla, completata de explozia pietei de PC-uri, a triplat vanzarile Logitech in ultimii sase ani. Compania elvetiana domina sectorul producatorilor de accesorii si vinde „jucarii“ pentru PC in valoare de 1,3 miliarde de dolari pe an. Insa cum industria IT este una dintre cele in care schimbarile au loc extrem de repede, oficialii din conducerea companiei pastreaza in permanenta un ochi atent asupra posibilelor scenarii pe care le poate aduce viitorul si, in acelasi timp, asupra competitorilor. 

    Cum va arata mouse-ul peste cinci ani? Dar tastatura? Cum se vor schimba comunicatiile prin mesageria online? Nu cumva chat-ul insotit de transmisie video va deveni atat de raspandit incat camerele web vor deveni o superafacere? Presedintele Logitech a intrat in jocul de-a globul de cristal si a facut cateva estimari pentru BUSINESS Magazin. Predictiile sale nu par insa sa aiba nimic in comun cu ghicitul. Guerrino de Luca e un veteran al industriei, asa ca vorbeste cu autoritatea unui om care stie cam tot ce s-a intamplat in ultimul sfert de secol in industrie.

    „Ganditi-va cum arata mouse-ul acum 25 de ani. La o privire de ansamblu, nu s-a schimbat foarte mult. E tot un obiect mic, care incape in palma, pe care il folosim ca sa miscam cursorul pe ecran“, spune de Luca. „Apropiati-va insa putin si veti vedea multe lucruri noi“. Intr-adevar, pentru inceput am putea trece in revista ca mouse-ul si-a pierdut „coada“ (cablul), dar si banala bila care transmitea pozitia cursorului catre computer. Nu mai are nevoie nici macar de covoras, pentru ca mouse-ul este optic (miscarile sunt monitorizate de o raza laser) si poate sa se plimbe pe orice suprafata. Chiar si – ce usurare – pe un birou plin de praf.

    Daca acestea sunt schimbari cu care am inceput deja sa ne obisnuim, oare ce va urma de-acum incolo? „In curand vom asista la nasterea mouse-ului inteligent“, spune De Luca. „Pana acum, mouse-ul putea sa comunice cu PC-ul, dar nu stia sa primeasca raspunsuri de la acesta. Imaginati-va ca asteptati un mail important de la sef. Nu trebuie sa stati lipit de computer, pentru ca mouse-ul va va avertiza aprinzand un led de o anumita culoare ca mailul a sosit. Si veti putea deschide exact acel mail apasand un mic buton amplasat de asemenea pe mouse“. Cu alte cuvinte, daca mouse-ul si-a pierdut firul si comunica cu PC-ul prin unde radio, de ce n-ar invata sa si monitorizeze ce se intampla cu aplicatiile care ruleaza in computer? 

    Si asta nu e tot. Pentru ca de-acum inainte va trebui sa ne obisnuim cu mouse-ul pe baterii, micul aparat va trebui sa aiba grija sa ne atraga atentia cand i se termina „combustibilul“. Nici o problema: „Nu numai ca mouse-ul semnaleaza cand bateria e pe terminate, dar va sti si sa faca economie. Daca ati inchis computerul, isi da seama si se inchide si el. Ati deschis PC-ul, e inapoi la datorie“. Iar mouse-ul va putea fi folosit, de ce nu, si pe post de parola. Cum asa? Datorita pozitiei sale privilegiate – in palma utilizatorului – folosind tehnici biometrice avansate, va putea analiza amprenta sau harta palmei si nu va permite accesul la computer decat persoanelor autorizate. Concluzia sefului Logitech? Un mouse modern este la fel de inteligent precum primele computere – si nimeni nu stie sigur unde se va opri dezvoltarea lui.

    Ce s-ar putea spune despre tastatura? Obiectul care a inceput sa modifice si obiceiurile producatorilor de mobila (daca biroul pentru camera de lucru n-are sertaras mobil pentru tastatura, are mari sanse sa ramana in magazin) surprinde tocmai prin longevitate. Tastatura va convietui cu noile tehnologii de comanda vocala, insa nu se va preda, crede presedintele Logitech. 

    „Tastaturile nu sunt prea frumoase si ocupa si mult spatiu. Totusi, generatia de azi s-a nascut practic langa ele. Fiica mea vorbeste cu mine si in acelasi timp scrie la tastatura. E greu sa schimbi asa ceva din temelii, pentru ca nu-i vei putea indeparta niciodata pe oameni de interfetele naturale“, povesteste De Luca. Cum ramane atunci cu viziunile futuriste despre disparitia completa a tastaturilor, in conditiile in care computerele vor invata sa raspunda prompt comenzilor vocale, indiferent de complexitatea comenzii pe care trebuie sa o execute?

    „Aplicatiile de comanda vocala nu vor fi niciodata perfecte“, crede Guerrino de Luca. Se refera in primul rand la dificultatea deocamdata imposibil de depasit in totalitate a separarii zgomotului de fond de comanda efectiva. „Comanda prin voce este o oportunitate, insa nu cred ca va reusi sa inlocuiasca total tastatura. N-am vazut pe nimeni sa dicteze comenzi calculatorului si sa nu aiba pe birou si o tastatura“.

    In cursa dupa tehnologie cat mai avansata, n-ar trebui uitat ca in multe situatii este nevoie de putina simplitate. „Uneori este nevoie de multa tehnologie ca sa construiesti ceva simplu“, spune De Luca. „De exemplu, a devenit un lucru obisnuit ca pe masa din living sa se inghesuie patru-cinci telecomenzi. Este un proces foarte complex sa fabrici o telecomanda universala cu care sa poti comanda toate aparatele multimedia din casa. Iar utilizatorul simte intotdeauna nevoia de echilibru – tehnologia trebuie balansata cu simplitatea.“

    Dar in in industria jocurilor video ce se mai poate intampla? De Luca spune ca o nisa la care putini s-au gandit pana acum, dar care poate genera venituri importante, este aceea a comunicatiilor audio in timpul jocului. Cu alte cuvinte, jucatorul nu numai ca isi controleaza personajul in scenariul virtual, dar in acelasi timp, folosind o casca cu microfon conectata la Internet, vorbeste cu alti participanti la joc. Astfel, jocurile cu trupe de comando fac un pas mai aproape catre lumea reala, pentru ca veti putea intra in pielea personajelor mai usor atunci cand vi se va ivi ocazia sa rostiti replici dure (sau doar amuzante, depinde cat de in serios luati jocul): „Aici Vulturul, Cuibul receptie“. O alta sansa de dezvoltare pentru producatorii de accesorii de jocuri sunt consolele cu controllere wireless, mai spune presedintele Logitech. Controllerele, acele mici „pupitre“ de comanda cu care jucatorii controleaza actiunea, le dau acestora o libertate de miscare mult mai mare in momentul in care nu mai sunt legati prin fir de consola centrala.


    Japonezii n-au pierdut vremea si au anuntat recent o inventie suplimentara pentru consolele wireless: primul controller dotat cu giroscop. Viitoarea consola Nintendo va avea controllere atat de inteligente, incat isi vor putea calcula in permanenta propria pozitie in spatiu (pe axa orizontala si verticala). Astfel, schimbarea pozitiei in spatiu a controller-ului va transmite personajului virtual comenzi relevante pentru actiunea jocului. Imaginati-va un gamer care la vederea inamicului pe ecranul monitorului se tranteste la pamant pentru a nu fi vazut. Si cum controllerul este in mana lui, iar pozitia pe axa verticala s-a modificat devenind brusc foarte joasa, personajul din joc afla si el instantaneu ca ar fi cazul sa se pituleze la pamant.

    Revolutia accesoriilor computerizate nu se termina insa aici. Banalul messenger care a inceput sa fie tot mai folosit (multi utilizatori renunta chiar la e-mail, pentru ca are dezavantajul major ca nu e „live“) se va schimba si el radical. Cum anume? N-o sa ne mai batem capul (si degetele) scriind la tastatura ca sa comunicam cu prietenii, prezice Guerrino de Luca. In urma unui parteneriat recent incheiat cu portalul MSN al Microsoft, Logitech a pus la punct un software care permite chat-ul audio-video pe intreg ecranul monitorului. „Oricare doi oameni, aflati oriunde pe glob, pot sta de vorba in aproape aceleasi conditii cum stam noi acum fata in fata! Este incredibil!“, se entuziasmeaza De Luca. Noutatea softului Logitech consta in faptul ca sincronizeaza semnalul video cu sonorul si ofera o frecventa de 15 cadre pe secunda, la imagine full-screen. E adevarat ca pentru a obtine performanta maxima veti avea nevoie de o conexiune broadband (de mare viteza) la Internet.

    Concurentii MSN – Yahoo si AOL – nu ofera inca messenger in care semnalul video si cel audio sunt perfect sincronizate. Messengerul lor ofera video fara sunet, iar imaginea nu este full-screen, ci mai mica, sustine presedintele companiei elvetiene. „Vor face si ei aplicatii asemanatoare, fie ca vor colabora sau nu cu Logitech“, spune De Luca, al carui optimism pare sa fie inepuizabil. Face ce face si tot la nevoia consumatorilor de accesorii se intoarce: „Pentru noi oricum e bine: daca se dezvolta messengerul video – si asa va fi – va creste cererea de camere web si de casti cu microfon“.

  • Romania pentru Logitech

    In ultimii ani, compania si-a extins obiectul de activitate de la fabricarea de accesorii doar pentru PC si la cele pentru console de jocuri, telefoane mobile sau MP3 playere. De Luca a incercat sa plaseze Romania undeva in toata aceasta schema. 

    UNDEVA LA MIJLOC „Businessul nostru depinde foarte mult de penetrarea PC-urilor. Daca privim harta Europei, vom vedea tari precum Franta sau Germania care sunt piete foarte mari, iar la extremitatea cealalta Rusia, care de-abia a inceput sa se dezvolte. Romania este undeva la mijloc, mai aproape totusi de marginea inferioara.“

    CE-SI DORESC ROMANII? „In Romania multi oameni isi cumpara pentru prima data un PC, asa ca strategia noastra este «echiparea primului PC»“. 

    CE VA URMA? „Romania este o piata care creste extrem de repede, dar pornind de la o baza mica. E usor sa cresti in conditiile astea. Romania are o dezvoltare rapida, insa deocamdata gradul de marime este mic. Dar tocmai pentru ca oportunitatile sunt favorabile, investim mult in aria de distributie – oameni de vanzari, distribuitori si asa mai departe“.

  • O privire de ansamblu

    Fondata in 1981, compania elvetiana Logitech si-a triplat vanzarile in ultimii sase ani, ajungand la venituri anuale de aproape 1,3 miliarde de dolari. 

    AFACEREA
    Compania are 6.900 de angajati si distribuie accesorii IT in peste 100 de tari. Este cotata la bursa elvetiana si la cea din New York. In 1983, compania produce un mouse pentru primul computer al epocii moderne, Apple Lisa, precursorul MacIntosh-ului.

    PRODUSELE
    Marca Logitech poate fi intalnita pe tastatura, mouse, camera web, casti, boxe sau controllere interactive pentru console de jocuri. In 1989, mouse-ul din gama Series 9 este primul care „incape in palma“, iar in 2001 Logitech lanseaza primul mouse optic fara fir. De altfel, mouse-ul fara fir, in diverse modele atent stilizate din punct de vedere al designului, asigura suprematia Logitech. Atentia s-a mutat acum la comunicatiile interactive prin Internet. 

    PUBLICUL
    Peste 80% din cumparatori provin din segmentul de retail.

     

  • Piata mondiala

    Pe segmentul accesoriilor high-end (performante mari, pret pe masura), Logitech se lupta cu producatori de calibru. 

    MOUSE SI TASTATURI Principalul concurent al Logitech este compania americana Microsoft, care si-a facut cu acest tip de produse intrarea pe piata produselor hardware. 

    JOCURI Pe segmentul accesoriilor high-end pentru fanii jocurilor (joystick-uri, controllere pentru console, tastaturi optimizate) competitia se duce cu firma americana Saitek. 

    AUDIO Unul din principalii concurenti pe productia de boxe si accesorii pentru MP3 playere este compania Creative, fondata in acelasi an ca si Logitech (1981) in Singapore. Alti jucatori importanti pe segmentul audio mai sunt Altec Lansing din Statele Unite si olandezii de la Philips.

  • De vorba cu seful Logitech

    Presedintele si directorul executiv al companiei elvetiene Logitech, Guerrino de Luca, a raspuns intrebarilor BUSINESS Magazin despre felul in care mouse-ul, tastatura, camera web si celelalte accesorii de PC isi vor schimba „look-ul“ si „feel-ul“ in urmatorii ani. 

    BUSINESS Magazin: Cum credeti ca va arata un mouse peste cinci ani?

    Guerrino de Luca: Vom vedea in curand la lucru mouse-ul inteligent. Un exemplu de inteligenta din partea lui? Imaginati-va ca asteptati un mail important de la sef. Nu trebuie sa stati lipit de computer, pentru ca mouse-ul va va avertiza aprinzand un led de o anumita culoare ca mailul a sosit. Si veti putea deschide exact acel mail apasand un mic buton amplasat de asemenea pe mouse. Un mouse modern contine deja tot atata tehnologie ca si primele PC-uri din istorie.

    Daca mouse-ul va fi un mic computer, cum se va transforma tastatura?

    Cred ca tastatura a fost asimilata prea profund obiceiurilor cotidiene pentru a mai suferi schimbari radicale in viitor. Ne va ajuta la lucruri noi – de pilda sa facem zoom pe fotografiile digitale cu un buton -, dar nu cred ca va disparea de tot. Software-ul de comanda vocala nu va fi niciodata perfect si nu cred ca are sanse sa inlocuiasca complet tastatura.

    Poate macar camera web ne va scuti de inovatii in viitor?

    Ca aspect, nu-i exclus. Ca functionalitate insa, permite deja servicii la care in urma cu cativa ani nu ne-am fi gandit. De pilda, chat-ul pe messenger in care nu doar ca va puteti auzi interlocutorul, dar il si puteti vedea in acelasi timp, pe tot ecranul. Practic, chat-ul va ofera aproape aceleasi conditii de confort ca si conversatia fata in fata.

  • Biblioteca Google

    Google pare ca vrea sa indexeze totul. Iar cum imensitatea internetului si a lumii digitale nu i se mai pare suficienta, a inceput sa transpuna in digital lumea reala. Pentru ca s-o poata indexa, iar noi sa putem cauta.

    Pe la mijlocul anului trecut, Google a demarat un proiect gigantic: digitizarea a peste 15 milioane de carti. Exista numeroase proiecte in acest domeniu – incepand cu Project Gutenberg, lansat in 1971 – insa abordarea celor de la Google difera prin doua caracteristici majore. In primul rand, Google nu intentioneaza sa faca public continutul cartilor, ci doar sa-l indexeze – adica sa permita cautarea cartilor relevante prin prisma unor criterii (de regula prin cuvinte – cheie) in cadrul unui serviciu specializat numit Google Print. In al doilea rand, Google nu se bazeaza pe atragerea de fonduri care sa sustina acest proiect, ci, dimpotriva, il priveste ca pe o afacere profitabila.

    Multi au considerat proiectul nerealist si s-au indoit de fundamentul sau economic. Bugetul de 200 de milioane de dolari alocat a fost considerat subdimensionat, iar cei sase ani prevazuti, mult prea putini. 

    Insa la sfarsitul anului trecut o versiune experimentala era deja functionala, iar la sfarsitul lui mai 2005 Google Print a iesit in public (in versiune beta). Digitizarea a inceput pe baza unui acord cu University of Michigan, universitatile Harvard, Stanford si Oxford, precum si cu biblioteca publica din New York. Implementarea tehnica se bazeaza pe un brevet obtinut de Larry Page (unul dintre fondatorii companiei).

    Din perspectiva utilizatorului, Google Print nu se deosebeste aproape deloc de motorul de cautare pentru Web. Am cautat „Romania“ si am obtinut 265 de carti, in care termenul cautat apare in 53.400 pagini. Prima carte din lista rezultatelor a fost „Romania: The Unfinished Revolution“ de Steven D. Roper, in care cuvantul „Romania“ figureaza in 134 dintre cele 141 de pagini ale cartii. Pentru fiecare carte se furnizeaza informatiile bibliografice, cuprinsul, indexul precum si referinte directe la librariile online de la care poate fi comandata. De asemenea, se pot face cautari locale (in textul cartii) si o buna parte dintre paginile gasite pot fi vizualizate (sau, in unele cazuri, doar fragmentele de text relevante). Totul este simplu si intuitiv.

    Partea cea mai interesanta este insa functionarea economica a serviciului. Google invita toate editurile interesate sa-i trimita cartile in format PDF (sau chiar pe hartie, caz in care le scaneaza gratuit), dupa care le indexeaza si pot fi regasite de motorul de cautare. Avantajul editorului este imediat, deoarece vizibilitatea cartilor creste fara nici o cheltuiala. Mai mult chiar, editorul poate castiga bani! Google plaseaza in paginile dedicate unei carti asa-numite „reclame contextuale“, selectate automat pe baza domeniului de interes al cautarii. Daca un vizitator urmeaza una din trimiterile din reclamele contextuale, editorul incaseaza o parte din pretul platit de advertiser. Avantajul lui Google este ca are tot mai multa informatie indexata, deci mai multi vizitatori si, in consecinta, mai multi clienti de publicitate si, desigur, mai multi bani. In fine, avantajul nostru este ca avem la dispozitie o unealta care ne permite sa descoperim carti care ne pot interesa. Daca le vom cumpara, vor castiga si librariile virtuale… Un model in care toata lumea are de castigat. 

    Si totusi, criticile n-au lipsit. Printre primii suparati s-a numarat si Asociatia Presei Universitare Americane (AAUP), care se teme ca Google va detine o cantitate imensa de material sub copyright si proprietarii drepturilor nu prea vor avea mijloace de a controla modul in care Google il foloseste. Insa principala ingrijorare o provoaca un previzibil serviciu de tip „pay-per-view“, deja patentat de Google.  Insa, in buna traditie a firmei, este foarte putin probabil ca un astfel de serviciu sa fie operat direct de Google – mai degraba Google il va opera in numele editorilor.

    Insa reactia cea mai surprinzatoare a venit din Europa. Un grup de sase tari – Franta, Polonia, Germania, Spania, Italia si Ungaria – au cerut Uniunii Europene sa lanseze o initiativa europeana care sa reprezinte o contrapondere la biblioteca exclusiv in limba engleza realizata de Google. Evident, „instigatoarea“ a fost Franta, iar purtatorul ei neoficial de cuvant a fost directorul Bibliotecii Nationale Franceze, Jean-Noël Jeanneney, care a publicat in Le Monde un articol intitulat „Quand Google défie l’Europe“ (pe care apoi l-a dezvoltat pana la dimensiunile unei carti). Dar este prea putin probabil ca birocratia europeana sa aiba vreo sansa intr-o competitie cu o companie atat de reactiva. Google in schimb si-a afirmat disponibilitatea sa-si extinda programul si in Europa. La urma urmei, europenii au reputatia ca citesc mai multe carti decat americanii…