Ducem lipsa de snobbism

Snobul vrea sa fie respectat, servit variat. Ce sa mai, snobul este cel mai dificil consumator al vremurilor noastre. 

In capacitatea de a servi snobii se masoara evolutia industriilor divertismentului (prin divertisment intelegem de la programe TV la restaurante). Si, daca ai reusit sa castigi respectul unui numar respectabil de snobi, se cheama ca ai o afacere adevarata, de lunga durata.

Cuvantul snob este de cele mai multe ori conotat peiorativ. Si, de obicei, indica persoane ingamfate, pretioase, cu pretentii de elita, mari consumatoare de „ultima moda“, excentrice etc. Insa este evident ca fiecare dintre noi are o latura snoaba pusa bine la pastrare, ca o reduta forte in fata consumismului de zi cu zi.

Pentru ca snobii din noi nu vor doar o carte. Vor s-o cumpere dintr-o librarie mobilata cu gust, la care sa adauge o conversatie retinuta si placuta cu un librar atoatestiutor. Care totusi sa se lase discret dominat de cunostintele clientului… Sau vor sa consume la un moment dat un film exotic, european sau japonez, intr-un alt anturaj decat acea gramada de masculi cu fete dubioase si fete sumar imbracate de la Mall.

Cum arata snobul roman in zilele noastre? Extrem de sarac, se hraneste cu melanjuri kitsch, ceva Plesu si Patapievici garnisiti cu Coelho, la care se adauga muzica ambientala si reviste satirice. Exista tipuri dintre cele mai diferite: snobul adolescent, pe care trebuie sa-l satisfaci cu muzica bine proportionata in spatii cool; snobul intre 23 si 30 (care vrea sa guste muzica mai incet cu bautura ceva mai fina); snobul din jurul varstei de 40 de ani (care vrea sa-si exerseze skillurile in asortat vinuri si mancari) si, in sfarsit, snobul din jurul varstei de 60 de ani (care vrea un anumit gen de vacante, de calatorii, de experiente nesolicitante). 

Sa alcatuim un program snob! Vreau sa merg la un concert la Sala Radio si nimeresc intr-o sala prafuita cu scaune incomode. Apoi doresc sa gust ceva intr-un restaurant mai scump si dau peste servicii rigide si mancare risipita prin farfurie fara pic de imaginatie (in plus, inconjurat de insi imbracati scump si prost). Incerc apoi un club ceva mai spalatel prin zona veche a Bucurestilor si constat ca acel „centru istoric“ este inchis de primarie. O masura civilizata: numai ca, trebuie sa trec prin grupuri de cersetori, aurolaci si alte categorii incomode ca sa ajung in pragul clubului dorit. Fiecare vrea sa-si exploateze pulsiunile snoabe la intervale regulate de timp. 

Romania nu ofera satisfactie in industria feeling-ului. Deocamdata, febra cumparaturilor la kilogram din hipermarketuri sufoca acest gen de industrie. Ca sa gasesti o cafenea discreta, linistita, dar plina de stil trebuie sa cauti ceva timp si sa incerci diverse experiente nu tocmai placute. Inca ceva. Snobul autentic este foarte greu de gasit in Romania si pentru ca spiritul critic sufera inca pe meleagurile noastre. Am vazut de prea putine ori clienti nemultumiti. Nu suntem obisnuiti sa criticam, sa tragem la raspundere. Mergem la o premiera la un film romanesc groaznic si aplaudam, desi filmul e slab si n-o sa aiba nici un fel de incasari. Mergem la un concert al unei trupe mari care prinde o zi proasta si prea putini protesteaza sau fluiera. Citim cartea unui mare filosof-literat si ignoram faptul ca omul a esuat in trucuri ieftine. Spiritul de turma este inca foarte dezvoltat. 

Criticii literari, de film, de televiziune, de muzica sunt mult prea „moi“, sunt docili si supusi in fata „marilor valori“. Spiritul contestatar este privit cu suspiciune si anihilat imediat. In aceste conditii e greu sa educi spiritul critic la consumator, cu tot cu extremele sale snoabe. Spiritul critic dezvoltat va aduce mici industrii „de productie a bunului-gust“, gata sa satisfaca feeling-ul snob. Pana atunci, trebuie sa ne oripilam cu mobila kitsch pictata, produse cu preturi umflate nejustificat, haine mai scumpe decat in Occident si un perpetuu sentiment ca ai fost inselat, imediat ce ai luat bonul de la casa…