BusinessMagazin

Blog

  • Libertate sau moarte

    Razboiul rece al patentelor software a dat semne de incalzire dupa ce inalti oficiali de la Microsoft au afirmat ca programele open source violeaza un mare numar de patente detinute de gigantul din Redmond. Adeptii softului liber, sustinuti de mari companii, au reactionat acuzand Microsoft de o actiune de derutare si intimidare. In jargon se cheama „FUD“.

     

    Intamplarea face ca ma aflam la o conferinta pe teme de open source cand un nou scandal a rascolit paginile de stiri si comentarii pe teme de tehnologie. In vreme ce la „eLiberatica“ (Brasov, 18-19 mai) se discuta cu aplicatie – in prezenta unei selecte echipe de reprezentanti ai miscarii open source pe plan mondial – despre modele de business bazate pe software open source si, desigur, despre chestiuni de proprietate intelectuala, un articol publicat de revista Fortune agita spiritele intregii comunitati IT: doi inalti reprezentanti ai Microsoft au afirmat ca o serie de programe distribuite in regim free software sau open source violeaza nu mai putin de 235 de patente detinute de Microsoft.

     

    Nu, nu s-a vorbit despre o aproximatie. Numarul a fost defalcat pe diverse categorii, iar cea mai importanta acuza este adusa nucleului Linux (cu un numar de 42 de patente incalcate). Este cea mai importanta deoarece toate distributiile sistemului de operare oficial numit GNU/Linux se bazeaza pe acest nucleu (kernel) unic. Intrebarea care urmeaza imediat este ce urmareste Microsoft cu aceste acuze si care vor fi miscarile urmatoare. Problema cea mai mare pentru compania lui Bill Gates nu o reprezinta micile companii care utilizeaza sau dezvolta aplicatii open source, ci faptul ca se estimeaza ca mai mult de jumatate din cele mai mari 500 de companii din lume folosesc Linux in centrele lor de date, iar numarul lor tinde sa creasca. O varianta ar putea fi ca Microsoft sa actioneze in justitie aceste companii, dar exista cateva impedimente majore, cel mai important fiind ca aproape toate aceste firme utilizeaza si Windows, deci le sunt clienti. In plus, e vorba de companii foarte mari, care au banii si logistica necesare pentru a rezista in procese de lunga durata. In fine, multe dintre ele folosesc distributia SuSE de la Novell, cu care Microsoft a incheiat la sfarsitul anului trecut un acord de neagresiune (extrem de controversat, de altfel).

     

    O alta varianta ar fi sa se lupte in justitie cu distribuitorii comerciali de software open source (in special Linux), in frunte cu Red Hat. Dar nici aceasta abordare nu pare deloc fezabila, deoarece astfel ar intra in conflict cu un grup de mari firme de IT – in frunte cu IBM, Sun si Oracle – care isi bazeaza tot mai mult afacerile pe Linux si open source. Cateva dintre acestea au format in 2005 organizatia Open Invention Network, care detine un important portofoliu de patente, cu care ar putea ataca la randul lor Microsoft. E un joc bazat pe celebrul principiu „mutually assured destruction“, motiv pentru care se vorbeste in mod curent despre un asa-zis „razboi rece“, iar Microsoft nu poate risca sa declanseze un Armagedon al patentelor software.

     

    De fapt, ceea ce urmareste compania din Redmond este, pe de-o parte, sa-si valorifice cele cateva mii de patente pe care le-a obtinut in ultimii ani (pretinzand taxe pentru utilizarea lor), iar pe de alta, sa gripeze mecanismul atipic pe care se bazeaza productia de programe cu sursa libera. In cuvintele lui Steve Ballmer, asta inseamna sa oblige sustinatorii open source „sa joace dupa aceleasi reguli ca si restul industriei“ – adica sa joace pe terenul controlat de Microsoft. Numai ca pentru reprezentantii miscarii open source este cat se poate de clar ca nu ar avea sanse intr-un astfel de aranjament, deoarece programele lor s-ar vedea prinse intr-o retea de restrictii care le vor restrange caracterul liber. Acesta este si motivul pentru care noua versiune a licentei publice GPL (sub care se distribuie si nucleul Linux), elaborata de Free Software Foundation, prevede o clauza cunoscuta sub numele „Liberty or Death“ (libertate sau moarte), care precizeaza ca un program licentiat GPL a carui distributie este afectata de orice fel de restrictii – de pilda patente – nu mai poate fi distribuit deloc.

     

    Un amanunt interesant este ca oficialii Microsoft nu au vrut sa dezvaluie nici unul dintre patentele incalcate, motivand ca daca ar face-o, le-ar da programatorilor open source sansa sa rescrie codul astfel incat sa evite violarea patentelor. E ceva ciudat aici… Microsoft admite astfel ca patentele sunt usor de ocolit. De aici rezulta ca nu au fost incalcate intentionat. E un mod de-a spune ca sunt banale, ca nu reprezinta inovatii in care au investit efort, ci sunt doar arme juridice pe care dezvoltatorii open source nu si le pot permite. Asa ca nu le ramane decat sa descrie miscarea celor de la Microsoft ca o simpla tentativa de intimidare.

  • Fitness pentru creier

    Teama de imbatranire, mai exact de pierderea agilitatii intelectuale, a creat aproape o inflatie a metodelor de exersare a mintii si a jocurilor care stimuleaza memoria. Cautati un test sau un sfat pentru mentinerea mintii in forma? Incercati, evident, pe Internet.

     

    Acum cativa ani, mai multi oameni de stiinta au facut un experiment in urma caruia au comparat performantele in materie cenusie intre un grup de tineri si un altul de persoane in varsta. Surprinzator, echipa tinerilor a avut un punctaj disproportionat de mare in raport cu grupul secund. Apoi au repetat experimentul, dar au schimbat ora desfasurarii pentru 8 dimineata. Ca din senin, grupul seniorilor a reusit sa-si adauge un numar important de puncte, iar tinerii au obtinut un punctaj mult mai mic. Acesta este enuntul justificarii date de cei care au lansat in versiune alfa un serviciu web care sustine ca poate antrena si mentine inteligenta unei persoane indiferent de ora la care ajunge „la sala“. Proprietarii site-ului, firma Lumos Labs, sunt sustinuti si de un grup de profesori in neurologie de la Universitatea Stanford din Statele Unite, carora li se atribuie verificarea testelor de pe site. Lumosity a combinat cunostinte despre neurologie, psihologie si stiinta cognitiva pe care le-a sintetizat intr-un program menit sa maresca performantele de memorare, viteza de intelegere a informatiilor si autocontrolul. Conform Lumosity, dupa varsta de 30 de ani, creierul uman incepe sa-si incetineasca procesele – un motiv pentru care celor aflati in aceasta delicata situatie li se recomanda sa incerce programele prezente pe pagina web. Continutul site-ului este structurat in 29 de teste, fiecare dintre ele obligatorii pentru a trece la nivelul urmator. Tot acest antrenament este acum gratuit, pentru ca programul se afla inca in versiune de testare alfa, in care se observa reactia utilizatorilor inainte de a ajunge sa fie promovat. In viitorul abonament la sala de fitness intelectual este inclus si un „antrenor personal“, care le spune clientilor ce zone ale creierului ar trebui sa fie exersate in mod special si care sunt progresele facute de-a lungul timpului. Jocurile de memorie, cum sunt si cele de pe site-ul Lumosity, sunt foarte populare in Japonia si incep sa fie adoptate si in Europa. Unul dintre jocurile pentru consola PlayStation a Sony care reproduce aceeasi idee s-a vandut pana acum in mai multe milioane de exemplare. Trecerea de la consola la mediul online este chiar un pas logic. Din pacate, dupa primele cateva experiente cu aceste programe de dopare a atentiei, testele au un grad mai mare de previzibilitate si pot fi usor trecute. Dar, pentru simpla relaxare, isi mentin eficacitatea.

  • Reclame cu empatie

    Oamenii de stiinta par sa fie cei mai creativi publicitari. Au realizat un prototip de panou publicitar stradal care poate spune cand cel aflat in fata lui este plictisit si cand este atent.

    Cum ar fi ca privitorul unei reclame sa fie la randul lui privit si analizat de o reclama? Chiar si acum exista panouri outdoor care comunica prin text si imagini cu cei care trec prin fata lor, iar cercetatorii de la o agentie nationala australiana nu au avut de facut decat sa adauge in ecuatie si inteligenta artificiala, care sa extraga informatii legate de comportamentul celor expusi publicitatii, pe baza limbajului corporal. Tot sistemul este compus dintr-un ecran pe care este difuzat un spot publicitar si o camera de filmat menita sa monitorizeze pe cine se apropie la mai putin de cinci metri de reclama. In mai putin de o jumatate de secunda, programul software folosit de camera video poate spune daca privirea celui aflat in fata este orientata catre reclama sau nu. Daca privitorul arata vreun semn de interes si nu pleaca imediat, sistemul prelungeste durata spotului. Dar daca cel din fata reclamei nu arata niciun semn de interes, acelasi sistem software schimba reclama difuzata, in speranta ca va primi totusi atentie. De exemplu, daca privitorul este plictisit de o reclama la un nou card bancar, se poate incerca atunci captarea atentiei cu un spot pentru o masina de spalat. Cercetatorii lucreaza acum la o versiune viitoare a programului, care sa faca diferenta intre adulti si copii, folosindu-se de expresiile faciale si calcularea inaltimii.

    Unul dintre avantajele ce recomanda aceste reclame hi-tech este faptul ca le ofera advertiserilor repere despre cat de interesanta sau plictisitoare este o anumita reclama. Aceeasi camera video care depisteaza daca cel aflat in fata priveste sau nu reclama poate spune spre ce parte a panoului iI este orientata privirea si deci ce element este apreciat cel mai mult. Astfel de panouri publicitare ar putea fi plasate in marile centre comerciale, unde ar incerca promovarea mai multor produse pana cand cel aflat in fata panoului da un semn de interes. Sistemul face parte dintr-o notiune cu inteles mai larg, cea a tehnologiilor de „retail agil“, una dintre zonele publicitatii cu cea mai mare crestere – panourile electronice care isi pot schimba continutul cu usurinta pe parcursul zilei, afisand de exemplu reclame la cereale dimineata si la emisiuni TV pe parcursul serii. Un tip de panouri publicitare mai avansat permite interactiunea personalizata cu cel aflat in fata ei. De exemplu, un personaj animat afisat pe ecran este controlat de un operator uman care ii transmite ce miscari sa faca si ce sa spuna. Dar, datorita faptului ca tot procesul comunicarii se desfasoara de la persoana la persoana, nu ofera dispersia mesajului publicitar ca printr-un canal de comunicare in masa.

  • Noroc cu inelul

    Printul calare pe un cal alb care aduce inelul de logodna cu diamant dupa (multi) ani de asteptare s-a demodat. Printesa zilelor noastre isi cumpara singura un inel cu atitudine, ataseaza la bratara un talisman norocos si poarta diamante care sa-i aminteasca de ce-are mai scump.

     

    Fiecare epoca a avut bijuteriile ei si obsesiile ei. A noastra nu face exceptie: declaratiile de independenta ale femeilor, vechile superstitii despre obiectele care aduc noroc sau chiar popularitatea tatuajelor ii inspira pe creatorii de bijuterii ai secolului al XXI-lea. „Daca odinioara clientii bijuteriilor de lux erau in principal oamenii trecuti de 40 de ani, lucrurile s-au schimbat – tinerii intre 30 si 40 de ani sunt acum principalul segment de clientela. Iar acestia isi doresc piese deosebite, creative“, spune Stanislas de Quercize, presedintele casei franceze Van Cleef & Arpels, primul bijutier care a deschis un magazin in Place Vendôme din Paris, devenita centrul comertului european cu bijuterii de lux.

     

    Iar casele de bijuterii, pe langa piesele de colectie sau cele realizate la comanda, au inceput sa promoveze bijuteriile cu atitudine, care vorbesc despre identitatea celui care o poarta. Astfel, au aparut pe rand inelele „pentru femeile independente“, bratarile cu talisman, inelele pentru ocazii speciale („celebration rings“), bijuteriile pentru copii sau chiar bijuteriile-tatuaj. Si au construit un intreg concept de marketing in jurul lor. „Marile corporatii au inventat dintotdeauna sarbatori si ocazii speciale. Moda inelului de logodna cu diamant, de exemplu, a fost inventata de DeBeers (grupul sud-african producator de diamante), nu este o traditie care vine din stramosi, cum s-ar putea crede“, spune Michael Solomon, directorul Mind/Share, o firma de consultanta specializata in marketing si comportamentul consumatorului.

     

    Mesajul producatorilor de bijuterii e ca fiecare eveniment important din viata poate fi un pretext bun pentru achizitia de bijuterii. Astfel, Tiffany promoveaza ideea de „celebration ring“ pentru momentele importante, precum nasterea unui copil sau o aniversare speciala. Inelele au forma unei verighete pe care se pot adauga pietre pretioase intr-un numar care sa evoce evenimentul respectiv. Fiecare an trecut de la nunta, de exemplu, poate sa ia chip de diamant, rubin sau safir. Iar cei care tin la traditie si cumpara un  inel care marcheaza sosirea pe lume unui bebelus pot opta pentru pietre albastre pentru baieti si roz pentru fete.

     

    Si brandul francez de haute joaillerie Chaumet a lansat o colectie pentru momentele speciale ale vietii, „Les Accroche-Coeurs“, o linie de lantisoare cu pandantiv care pot fi ajustate pentru a se potrivi bebelusilor, copiilor si chiar adultilor si care se poarta si sub forma de bratara, datorita cataramelor duble. Pandantivele reprezinta cate un baietel, un trifoi cu patru foi, o coroana, o albina (simbolul traditional al casei) sau o inima. Ideea nu e noua. In urma cu patru ani, in Franta s-a lansat Kidou, o firma specializata pe segmentul bijuteriilor pentru copii. Kidou a imaginat pandantive din aur alb si galben in forma de caluti (360 de euro), carucioare accesorizate cu inimi de diamant (550 de euro), bratari inscriptionate cu mesajul „Maman, je t’aime“ (1.100 de euro) sau talismane in forma de landou si caluti (1.950 de euro).

     

    O alta tendinta este cea a accesoriilor norocoase (talismane) care pot fi personalizate in functie de inspiratie. Astfel, unei simple bratari i se pot adauga flori, inele, foarfece sau alte motive decorative, toate in miniatura, pentru a o transforma intr-un talisman norocos. Fiecare linie a colectiei de bijuterii de la Dior contine un astfel de produs: placute de identificare „Gourmette de Dior“ din aur galben, o cutie din aur alb care in interior ascunde un diamant „fermecat“, un cap de mort care in locul ochilor are diamante sau un trandafir „Diorette“ din lac roz si verde.

     

    Si Cartier incearca sa-i atraga pe cei ce cred in „porte-bonheurs“, cu cateva obiecte simbolice: o colivie din aur galben care ascunde un rubin, decorata cu diamante si ametiste, o inima din aur galben si rubine care are atasata o cheie ce se potriveste in incuietoarea din mijloc sau o pantera cu ochi de smarald, pavata cu diamante si inlantuita cu o zgarda din diamante si onix. In cazul brandului american Tiffany, norocul vine direct de pe strazile New Yorkului in chip de taxiuri, pungi de cumparaturi, lacate sau catei, toate in miniatura. Chiar si ceasurile trebuie sa poarte noroc in acest sezon: Burberry a creat un model de bratara-talisman (550 de lire sterline) in care ceasul se pierde printre banutii norocosi inscriptionati cu simbolurile casei.

     

    Dupa ce lumea s-a umplut de inele de logodna cu diamant purtate la mana stanga, casele de bijuterii defileaza cu o noua idee: inelul care se poarta la mana dreapta. Victoire de Castellane de la Dior, singura femeie care conduce o casa de bijuterii din Place Vendôme, sustine ca „femeile au mai multa putere de cumparare ca oricand si cer produse care sa evidentieze aceasta putere“, asa incat isi fac cadouri fara sa mai astepte sa le primeasca de la barbati. Produsul tinteste deci acelasi public la care a avut succes serialul „Totul despre sex“ – femei cosmopolite si independente. Inelul nu numai ca se poarta pe cealalta mana decat inelul de logodna, dar difera semnificativ si din punctul de vedere al designului, care evita orice asemanare cu inelele matrimoniale. In cazul inelului pentru mana dreapta se folosesc spatii deschise si pietre mai mici in diferite combinatii pentru a exprima personalitatea si forta purtatoarei.

     

    Marii bijutieri se lupta sa ocupe un loc pe inelarul de la mana dreapta al clientelor. Van Cleef & Arpels a creat modelul „Frivole“ (4.100 de euro) din aur galben decorat cu 8 flori, care in loc de pistil au diamante, Boucheron a uimit cu inelul de 5.980 de euro in forma de broscuta, din aur galben si cu ochi de safir, care tine in gura o bila din aur alb placata cu diamante, iar Cartier s-a remarcat cu modelul Pasha, de 9.750 de euro, in care partea de sus este impartita de linii fine de diamant, iar jocul de culori este dat de alternanta de pietre (ametist, turmalina  roz). Chiar si Wal-Mart, lantul de magazine american al carui nume este aproape sinonim cu marfa ieftina, promoveaza propriul inel pentru mana dreapta, denumit „Independence“ si care se vinde pe site-ul companiei pentru 389 de dolari.

     

    Desi companiile recunosc ca femeile au purtat inele pe mana dreapta dintotdeauna, spun totusi ca noua tendinta vine ca reactie la obsesia inelului de logodna. Si bineinteles este si o strategie de cucerire a pietei, din moment ce, dupa lansarea traditiei inelului de logodna, mai exista inca potential. Designerii recunosc ca au pornit de la stilul de viata al noilor generatii atunci cand au imaginat aceste concepte. „Bijuteriile nu mai sunt achizitionate si oferite numai la ocazii speciale, precum logodnele sau zilele de nastere. Femeile le poarta tot mai mult ca accesorii in viata de zi cu zi si de aceea este necesara o gama cat mai variata de podoabe“, spune Jean-Christophe Bedos, presedintele casei Boucheron.

     

    Chiar si tendinte care vin din zona underground au fost adaptate de producatorii de bijuterii. Casa italiana Newd a conceput o varianta de bijuterii-tatuaj, un fel de alternativa la clasicele desene pe piele. Bijuteriile, din aur sau argint, se aplica direct pe piele cu un adeziv special care a fost conceput sa dureze timp de doi ani. Modelele nu mai au nevoie de niciun fel de accesoriu si se pot aplica pe orice parte a corpului. Bijuteriile de la Newd au forme de fluturi, inimi sau urmeaza complicate motive gotice. In cazul colectiei de top, pretul depaseste 3.000 de euro.

  • Basmul lui Mungiu

    Multi o spuneau si putini indrazneau sa-si imagineze: subiectul dur si componenta juriului condus de Stephen Frears puteau insemna premii importante pentru „4 luni, 3 saptamani si 2 zile“. Dar de aici la cuvintele lui Cristian Mungiu, „este un basm“, pronuntate cu trofeul Palme d’Or in mana si cu Jane Fonda alaturi, era cale lunga.

     

    O cale lunga de 60 de ani, in care festivalul de film de la Cannes nu ne-a trecut cu vederea, dar nici nu ne-a scos prea mult in fata. Acest sentiment a disparut pentru ca, iata, nu mai e loc de mai bine: trofeul suprem vine in Romania, si nu este vorba nici de fotbal, nici de gimnastica sau ping-pong, ci de a saptea arta, ceea ce ne plaseaza tara intr-o zona luminoasa pe harta culturala europeana.

     

    Ce inseamna Palme d’Or pentru „4 luni, 3 saptamami si 2 zile“? Inseamna in primul rand vizibilitate. Ochii lumii intregi au fost atintiti spre regizorul roman in varsta de 39 de ani, vizibil emotionat, tinand trofeul ce parea putin mai greu decat te-ai fi asteptat. Cum lui Mungiu i se spusese ca va lua premiul pentru regie, nici nu e de mirare colosala surpriza avuta in momentul in care Stephen Frears i-a strigat numele, un nume romanesc, unul singur dintre cele douazeci de nume prestigioase care au participat la aceasta editie. O intrebare se naste acum: cu un asemenea inceput fulminant, oare unde se va opri „432“, dupa cum este prescurtat uzual numele filmului? Eu unul ma gandesc deja la o nominalizare la Oscar pentru film strain si, daca Florian Henkel von Donnersmarck a castigat anul acesta cu primul lui lungmetraj, „Das Leben der Anderen“, de ce n-ar castiga si Cristian Mungiu cu al doilea?

     

    Pentru Mungiu, premiul a insemnat in primul rand confirmare. „Cu acest premiu s-au concretizat cu cele mai bune rezultate eforturile unei intregi generatii. Fara eforturile predecesorilor nostri recenti, probabil ca nici nu am fi intrat in competitia oficiala“, a declarat el, referindu-se la ultimii trei ani, generosi cu filmele romanesti la festivalurile de film internationale. Aceasta dupa ce in anul 2000 nici macat o singura premiera romaneasca nu a vazut lumina ecranului de cinematograf. Trofeul lui Mungiu inseamna speranta, pentru el ca si pentru ceilalti regizori romani tineri, plini de idei care nu pot fi puse in practica din lipsa banilor. Fiindca avalansa de premii din ultimii ani este dovada cea mai buna a talentului tinerilor nostri regizori, dar si un semn ca acestia trebuie ajutati de un sistem inteligent si dispus sa profite (in sensul bun al cuvantului) de niste resurse pana la urma perisabile.

     

    Un lucru e cert: cineastii romani au ajuns niste eminenti emisari ai Romaniei, niste „ambasadori splendizi“, dupa cum spunea Razvan Vasilescu la Cannes, prezent si el in celalalt film romanesc premiat, „California Dreamin’ (nesfarsit)“. Lor trebuie sa li se puna la indemana un intreg „aparat diplomatic“, de pe urma caruia n-am avea decat de castigat, poate mai mult decat dupa orice medalie de aur la o competitie sportiva. Cristi Puiu, Corneliu Porumboiu, Catalin Mitulescu, Radu Muntean, Cristian Mungiu si alte nume devin cunoscute international, iar ajutorul de care au nevoie nu este doar financiar sau logistic. „4 luni, 3 saptamani si 2 zile“ a fost deja vandut in 30 de tari, inclusiv Japonia, Statele Unite sau teritorii din America de Sud, dar marile asteptari tot de acasa vin. „Povestea noastra va ajunge in toata lumea, speram doar ca si in Romania sa ne bucuram de sali pline“, a spus zambind Cristian Mungiu, constient ca aprecierea celor de acasa este cel putin la fel de importanta ca si cea internationala. Sa speram ca filmul lui nu va pati ca „A fost sau n-a fost?“ al lui Porumboiu, care a facut mai multi spectatori in Franta decat in Romania.

     

    Si cum sa stam departe de sala de cinematograf, cand „4 luni…“ este dovada vie ca uneori piesele puzzle-ului se potrivesc asa cum trebuie? Acum un an, filmul era in faza de proiect. Acum sase luni banii nu erau stransi, iar pe 27 mai trofeul Palme d’Or se odihnea in bratele lui Mungiu. Si totul cu doar 650.000 de euro, un buget care a provocat zambete incredule ori de cate ori a fost amintit – si aceasta in prezenta unor regizori de filme independente, nici ei obisnuiti cu bugetele colosale ale superproductiilor hollywoodiene.

     

    Dar trofeul mai reprezinta ceva pentru Romania: promisiune si responsabilitate. Este o realizare greu de egalat si, deci, o invitatie pentru noua generatie de cineasti, care sigur vor incerca sa o depaseasca. Printre ei, Cristian Mungiu, cu o replica de un orgoliu artistic remarcabil: „Sper ca acest trofeu sa nu reprezinte culmea carierei mele de regizor“.

  • Niste sefi cu suflet

    In 2002, Daniel Goleman, psiholog de profesie si autor al unui best-seller de senzatie – „The Emotional Intelligence“ (Bantam Books, 1995) -, a promovat o intreaga campanie editoriala in SUA in jurul temei „patronilor pozitivi“ – cei ce intra in rezonanta cu echipele pe care le conduc.

     

    Ne aflam la doar un an dupa dramaticul 9/11, moment marcat de prestatiile TV ale unor lideri care isi afisasera exploziv emotiile: presedintele Bush, primarul New Yorkului, dar si nenumarati patroni ai firmelor transformate in cenusa de atentatele impotriva Turnurilor Gemene. Goleman publica, in aceste clipe de mare tensiune, cateva articole in Harvard Business Review care reiau conceptul dezvoltat de autor – inteligenta emotionala (E.I.) -, dar cu aplicare in contextul managementului. Ulterior, demersurile sale, sprijinite si de contributia altor doi colegi de la Harvard (Annie McKee si Richard Boyatzis), se vor transforma intr-o carte care se va bucura de un succes asemanator cu al precedentelor aparitii editoriale. Potrivit lui Goleman, reusita (sociala, profesionala) depinde mai putin de IQ, cat de inteligenta emotionala – intelegerea, stapanirea si folosirea adecvata a emotiilor. Goleman si colegii sai scriu despre felul cum inteligenta emotionala poate face diferenta intre organizatiile performante si celelalte, in functie de capacitatea conducatorilor de a intra in rezonanta (din latinescul „resonare“ – a trimite inapoi sunetul, sporindu-i intensitatea). Liderii eficienti (Primal Leadership) sunt cei care „asculta“ sentimentele celor din anturaj, intra in rezonanta cu ele si le imprima un sens pozitiv, spre deosebire de cei „disonanti“, care fac sa se manifeste raul din indivizi. Plecand de la cele patru dimensiuni ale inteligentei emotionale (constiinta de sine, managementul propriei persoane, constiinta sociala si gestiunea relatiilor), autorii stabilesc si o tipologie a stilurilor de leadership, care merg de la „liderul vizionar“ (cel ce crede in viziunea sa si care ii inspira pe ceilalti) la „liderul consensual“ (care stie sa asculte si sa colaboreze) sau la cel autocratic (care se ghideaza dupa principiul „Fa asta, pentru ca asa vreau eu!“, creator de disonanta si care contamineaza negativ starile sufletesti ale celor din jur). Aceasta abordare a managementului prin prisma emotiilor a prins destul de bine pana acum, cu precadere in domeniul marketingului, unde se vorbeste deja despre „produse emotionale“. Unul dintre ele, cu siguranta, este si cartea lui Goleman, care vinde optimism la un pret redus.

     

    Daniel Goleman, Annie McKee, Richard Boyatzis, „Inteligenta emotionala in leadership“,

    Editura Curtea Veche, Bucuresti, 2007

  • Noutati

    Monstrul Oberlus

    Desi nu este autor de romane propriu-zis politiste, Vázquez-Figueroa (scriitor de limba spaniola nascut in Santa Cruz de Tenerife, globetrotter si reporter special pentru mai multe ziare iberice) isi conduce toate romanele cu un apreciabil simt al suspansului si dezvolta intrigi care se parcurg cu sufletul la gura. In „Iguana“, Oberlus este un marinar had, care seamana cu o soparla. Obiect al batjocurii colegilor sai de echipaj, supus pe rand la cele mai groaznice umilinte, „iguana“ umana se refugiaza pe o insula pustie din Galapagos. Dupa un timp, reuseste sa captureze cativa marinari naufragiati in pustietatea peticului de pamant numit Hood, peste care devenise stapan, si ii supune la torturi menite sa-i domoleasca ura fata de intreaga specie umana. Pe insula apare insa si Carmen, o aristocrata spaniola proscrisa, care ii starneste lui Oberlus un sentiment inedit si descumpanitor, dragostea.

     

    Alberto Vázquez-Figueroa, „Iguana“,

    Editura Polirom, IaSi, 2007

     

     

    Detectiv de ocazie

    Despre „Arthur & George“, volum tradus in 25 de tari si incununat cu premiul Arscne Lupin in 2007, Julian Barnes, autorul lui, spune fara ezitare: „N-am scris niciodata ceva mai bun“. Arthur si George sunt doua personaje reale, care n-ar fi trebuit niciodata sa se intalneasca: au origini, studii si caractere diferite, fac parte din complet alte medii si au cariere fara niciun punct de tangenta. George Edalji este modestul si timidul fiu al unui pastor de origine indiana, un mic functionar pe care, din pricina originii lui, lumea il priveste cu suspiciune. Din barfa in barfa, ajunge sa fie acuzat ca a provocat niste oribile mutilari de animale, in preajma satucului in care locuieste. Cel care il va apara si ii va demonstra in cele din urma nevinovatia este nimeni altul decat sir Arthur Conan Doyle, creatorul personajului care incepuse deja sa cucereasca publicul englez al sfarsitului de secol XIX: Sherlock Holmes.

     

    Julian Barnes, „Arthur & George“,

    Editura Nemira, BucureSti, 2007

  • Cine are nevoie de Arpechim

    Discutiile suscitate saptamana trecuta de posibila inchidere a Arpechim au dus la intrebarea cat de importanta este functionarea unei rafinarii care inseamna o treime din capacitatea de rafinare a tarii. Mai precis, se pot descurca Petrom si Romania fara Arpechim?

     

    Grupul Petrom nu a inceput anul prea optimist. Si-a bugetat profituri in scadere cu un sfert fata de anul trecut, luand in calcul atat pretul posibil mai scazut al petrolului, dar si investitiile necesare pentru rafinare, gaze, explorare si productie. In primul trimestru, cifra de afaceri i-a scazut cu 12%, iar profitul net s-a diminuat cu 57%.

     

    Prima investitie programata pentru acest an era la Arpechim, rafinarie despre care Werner Schinhan (directorul adjunct al Petrom care tocmai si-a anuntat retragerea) afirma cu doi ani in urma ca este una dintre cele mai neperformante rafinarii din Europa. Aici, managementul companiei a estimat ca este necesara o investitie de 200 de milioane de euro pana in 2010, prima revizie urmand a avea loc in luna aprilie a acestui an. Cum in revizia din luna aprilie nu au fost rezolvate decat o parte din problemele rafinariei, Agentia Regionala de Protectie a Mediului Arges a decis inchiderea rafinariei pe o perioada de sase luni, pentru ca Petrom sa isi puna la punct problemele privind modernizarea rezervoarelor cu capac fix pentru benzine si inchiderea haldei de deseuri de acrilonitril si a haldei noi de namol biologic. In urma contestatiei Petrom, oficialii de la mediu au replicat ca, daca in sase luni problemele nu se rezolva, rafinariei

    i-ar putea fi suspendata definitiv autorizatia de functionare.

     

    Fie pentru o luna, sase luni sau definitiv, ce ar insemna disparitia Arpechim de pe piata? „Pentru piata interna nu ar insemna mai nimic, deoarece oricum este supraproductie si se exporta jumatate din ceea ce se rafineaza“, spune Paul Pop, consultant al Rottco Consult, firma care activeaza preponderent pe piata externa. Cererea de produse rafinate pe piata romaneasca este de 5 milioane de tone, iar productia depaseste putin 10 milioane de tone.

     

    Inchiderea Arpechim inseamna insa o scadere a capacitatii de rafinare in ansamblu. Intr-un astfel de scenariu, Rompetrol ar deveni lider pe piata de rafinare, procesand la Petromidia cantitati apropiate celor pe care Petrom le va face la Petrobrazi. Iar restul competitorilor vor avea ocazia sa vanda putin mai mult pe piata interna: „Toti ar vrea sa vanda toate volumele sau macar volume mai mari pe piata interna, deoarece marjele sunt mult mai bune. Dar piata interna nu are nevoie de atat de mult, plus ca banii se intorc inapoi mai greu“, explica Paul Pop. El spune insa ca exportul are alte avantaje: „aproape jumatate de productie se duce pe piata externa, unde este adevarat ca marjele sunt mult mai mici, dar platile sunt prompte si astfel se poate mentine in functiune o rafinarie si la intreaga ei capacitate, daca producatorul vrea“.

     

    In afara de Lukoil, care vinde pe piata interna aproape tot ce rafineaza la Petrotel Lukoil, liderii pietei de rafinare lucreaza in proportii aproximativ egale pentru piata interna si export. Petrom a vandut anul trecut pe piata externa 2,2 milioane de tone de produse, in timp ce Rompetrol a vandut putin peste 2 milioane de tone la export, principalii clienti fiind tot companii din grupul Rompetrol, dar si Totsa Oil Trading sau Transamonia.

     

    O privire asupra structurii rafinariilor arata ca iesirea din joc a celor 3,43 de milioane de tone rafinate anual la Arpechim ar insemna in primul rand o posibila reducere a afacerilor pentru Petrom – care a vandut anul trecut 6,8 milioane de tone de produse procesate si care nu isi calculase decat o pauza mai mica la Arpechim in aprilie, nu una de sase luni sau inca mai lunga. „La Arpechim a fost finalizata recent revizia generala si din acest motiv stocurile de carburanti erau deja reduse, deci prelungirea perioadei de inchidere a rafinariei ar putea influenta piata. Noi vom depune toate eforturile pentru a micsora efectele asupra pietei, iar in acest sens avem in vedere si importurile de produse“, au comunicat oficialii Petrom Group. Pe de o parte, din ceea ce produce la Petrobrazi (anul trecut s-au procesat acolo 3,42 milioane de tone), Petrom isi poate acoperi distributia in reteaua proprie de benzinarii (care inseamna 990.000 de tone de carburanti) si de asemenea contractele comerciale interne (2,23 milioane de tone). Oficialii Petrom stau deocamdata linistiti: „Pe termen scurt nu vor exista efecte asupra alimentarii cu carburanti“.

     

    Pe de alta parte, compania prevazuse deja o oprire a rafinariei, iar o serie de contracte fusesera puse in asteptare pana la reluarea productiei ori reorientate spre cealalta rafinarie a companiei, dupa cum confirma oficialii Petrom: „Petrobrazi opereaza deja la o capacitate ridicata datorita faptului ca Arpechim a fost in revizie generala in luna aprilie“.

     

    Petrobrazi are o capacitate instalata mai mare decat a Arpechim, de 4,5 milioane de tone de titei pe an. Dar si Petrobrazi are nevoie de revizie si de investitii mult mai mari. Conform reprezentantilor Petrom, investitiile pe care compania intentioneaza sa le faca in ambele rafinarii sunt de peste 1 miliard de euro pana in 2010, dintre care circa 1 miliard la Petrobrazi si 200 de milioane la Arpechim.

     

    Daca pentru clientii interni sau externi ai Arpechim cumparatori de carburant se pot gasi solutii, atat din faptul ca Petrom va acoperi cererea din importuri de produse finite, cat si prin cresterea capacitatii de rafinare la Petrobrazi, cel mai oropsit de toata aceasta situatie este combinatul petrochimic Oltchim, a carui materie prima vine exclusiv de la Petrom. Disperat de pierderile zilnice de 1 milion de euro pe care i le-ar provoca inchiderea Arpechim, combinatul a iesit saptamana trecuta cu o oferta de cumparare a intregii rafinarii. Cei de la Oltchim au fost singurii care au spus-o direct, dar speculatiile ca Petrom ar vrea sa vanda Arpechim au curs toata saptamana trecuta. Petrom a negat intentia de instrainare a rafinariei, iar potentialii cumparatori, precum Dinu Patriciu, au declarat ca nu sunt direct interesati: „Eu sunt interesat de o rafinarie in vestul Europei, nu neaparat de inca una pe piata romaneasca“, spune Dinu Patriciu, care considera ca reorientarea exporturilor catre piata interna este perfect posibila si ca nu exista posibilitatea declansarii unei crize.

     

    Singurul loc unde s-a simtit un aer de criza dupa anuntul facut de Agentia de Mediu Arges a fost la bursa, unde actiunile Petrom au pierdut intr-o singura zi aproape 400 mil. euro. In urmatoarele zile, balanta s-a echilibrat insa, iar analistii au apreciat ca influente grave asupra actiunilor ar putea fi doar daca situatia se va prelungi mai mult de o luna. Adica daca inchiderea timp de sase luni a rafinariei chiar ar fi decisa.

  • Rafinariile Petrom

    Arpechim si Petrobrazi pot rafina impreuna 8 milioane de tone de titei (3,5 tone la Arpechim si 4,5 tone la Petrobrazi), dar capacitatea nu este folosita 100%.

     

    UTILIZARE. Capacitatea mare a celor doua rafinarii face ca Petrom sa detina cea mai mare parte  din capacitatea de rafinare la nivel national. Deoarece nu foloseste la maxim capacitatea de rafinare, Petrom a avut anul trecut 52% din piata de rafinare, cu 6,8 milioane de tone de titei procesat.

     

    CRESTERE. In 2006, Petrom a folosit cel mai mare grad din capacitatea de rafinare de la privatizare incoace: 86% (fata de 80% in 2005 si 83% in 2004).

     

    REVIZII. In raportul anual al Petrom Group pe 2006, este specificat faptul ca rafinaria Arpechim nu a avut programate inchideri pentru mentenanta, intrucat revizia generala din 2006 a fost amanata pentru primavara anului 2007. Rafinaria Petrobrazi a fost inchisa anul trecut 12 zile pentru instalarea unor conexiuni la instalatia de hidrofinare.

  • Unde se duce titeiul

    Jumatate din cantitatea de titei rafinat de rafinariile Petrom vizeaza piata romaneasca.

     

    CLIENTI INTERNI. Vanzarile interne comerciale ale Petrom anul trecut au fost de 2,23 milioane de tone, cu 20% mai mari decat in anul precedent.

     

    STATII PETROM. Vanzarile prin statiile Petrom anul trecut au totalizat 990.000 de tone, cu 7% mai mari decat in 2005. In 2006 a crescut cu 17% vanzarea medie pe o statie Petrom, atingand nivelul de 2,4 milioane de litri pe an. Vanzarile prin card au totalizat 57 de milioane de litri, adica 4,7% din totalul vanzarilor in statii.

     

    EXPORT. Vanzarile externe au totalizat anul trecut 2,24 milioane de tone, cu 1% mai mici decat in 2005.