Blog

  • Cine este femeia de afaceri care a construit liderul de autoritate pe piaţa suplimentelor alimentare din ţara noastră

    100 Cele mai puternice femei din business. Lucia Costea, Cofondator şi CEO, Secom Healthcare Group

    BIO

    Lucia Costea este co-fondator şi CEO al Secom Healthcare Group, companie antreprenorială românească de top, lider de autoritate pe piaţa suplimentelor alimentare. Sub conducerea sa, Secom a devenit unul dintre cele mai cunoscute branduri din industrie. Cu o cifră de afaceri de 203 milioane de lei (2024) şi o echipă de 198 de angajaţi, Secom se dedică îmbunătăţirii sănătăţii şi stării de bine a oamenilor prin produse de înaltă calitate şi servicii etice, spun reprezentanţii companiei.

    În urmă cu 20 de ani, compania a revoluţionat piaţa locală prin introducerea unor ingrediente inovatoare şi promovarea conceptului de medicină integrativă, devenind un catalizator al schimbării în domeniul sănătăţii şi wellness-ului din România. Lucia Costea crede că un business sustenabil se construieşte nu doar pe o viziune clară, ci şi pe un scop mai înalt. Ea promovează o cultură organizaţională bazată pe leadership autentic, empatie şi colaborare – valori care generează performanţă şi inovaţie.


     

  • Avertismentul de ultima oră venit de la ANAF, care este valabil pentru toată populaţia României

    ANAF avertizează contribuabilii asupra unei noi campanii de emailuri false, transmise în numele instituţiei, de la adresa ion@impal.ro, prin care aceştia sunt anunţaţi de „o posibilă neregularitate identificată în declaraţiile fiscale depuse”.

    Prin mesajele frauduloase, contribuabilii sunt înştiinţaţi că pentru „remedierea situaţiei” trebuie să urmeze anumiţi paşi, scopul real fiind obţinerea de date personale sau bani.

    ANAF reiterează contribuabililor să nu deschidă aceste emailuri şi să nu acceseze documentele anexate sau linkurile din conţinut.

    De asemenea, instituţia avertizează că nu trebuie transmise date personale sau bani către conturile menţionate în mesajele frauduloase.

    Serviciul Spaţiul Privat Virtual, pus la dispoziţia contribuabililor gratuit, a fost creat şi dezvoltat pentru o comunicare securizată cu instituţia.

    De asemenea, contribuabilii pot obţine informaţii fiscale cu caracter general la Call Center ANAF 0314039160.

  • Revenire spectuaculoasă pe bursele americane: După ce au deschis în scădere pe fondul tensiunilor comerciale dintre SUA şi China, principalii indici îşi revin puternic. S&P 500 este pe plus cu 0,2%, Dow Jones adaugă 0,6%, în timp ce Nasdaq rămâne pe roşu cu -0,2%

    Indicele Dow Jones Industrial Average a înregistrat o revenire puternică marţi, recuperând o scădere de peste 600 de puncte pe parcursul zilei, în condiţiile în care investitorii au încercat să treacă peste noile îngrijorări legate de relaţiile comerciale dintre Statele Unite şi China, notează CNBC.

    Dow Jones este în creştere cu peste 0,6%, după ce, la un moment dat, pierduse 615,55 puncte. S&P 500 şi Nasdaq Composite au revenit şi ele de la minimele zilei. S&P 500 este acum pe plus cu 0,2%, iar Nasdaq Composite pierde 0,18%.

    Acţiunile companiilor din sectorul tehnologic, precum Nvidia, au rămas sub presiune, însă începutul solid al sezonului de raportări financiare a oferit un semnal pozitiv.

    Citigroup şi Wells Fargo au crescut cu 3,4%, respectiv 7%, după aceste rezultate peste aşteptări. JPMorgan şi Goldman Sachs au raportat, de asemenea, profituri peste estimări, dar acţiunile lor au scăzut cu peste 1%.

    Pieţele au reacţionat iniţial negativ după ce China a anunţat măsuri pentru a-şi consolida controlul asupra transportului maritim global, alimentând tensiunile deja existente în comerţul mondial.

    Beijingul a impus sancţiuni asupra celor cinci filiale americane ale companiei sud-coreene Hanwha Ocean, interzicând firmelor şi persoanelor din China să desfăşoare tranzacţii cu acestea. Guvernul chinez a justificat măsura prin necesitatea de a „întări securitatea naţională”.

    Secretarul Trezoreriei SUA, Scott Bessent, a declarat luni pentru Financial Times că această decizie reflectă slăbiciunea economiei chineze, adăugând că liderii de la Beijing „vor să-i tragă şi pe ceilalţi în jos”.

    Indicele Cboe Volatility (VIX), cunoscut drept „barometrul fricii” de pe Wall Street, a crescut peste nivelul de închidere de vineri. VIX a atins un vârf de peste 22, cel mai ridicat nivel din ultimele patru luni, dar a coborât ulterior sub 21 în jurul prânzului.

    Tensiunile comerciale s-au accentuat de la sfârşitul săptămânii trecute, când preşedintele Donald Trump a ameninţat cu o taxă suplimentară de 100% pe importurile din China, ceea ce a dus la scăderi abrupte ale burselor. Dow Jones a pierdut vineri peste 800 de puncte, iar S&P 500 a consemnat cea mai mare scădere zilnică de la 10 aprilie.

    Duminică, însă, Trump a încercat să calmeze pieţele, scriind pe platforma Truth Social:

    „Nu vă faceţi griji în privinţa Chinei, totul va fi bine”.

  • Lovitură puternică pentru Macron: Premierul francez Sebastien Lecornu propune îngheţarea reformei pensiilor, încercând să-şi consolideze mandatul. Macron a susţinut puternic reforma creşterea vârstei de pensionare

    Premierul Franţei a promis suspendarea reformei pensiilor promovate de preşedintele Emmanuel Macron, o decizie extrem de controversată, în încercarea de a obţine sprijin parlamentar pentru bugetul din 2026 şi a-şi salva funcţia, notează FT.

    Într-o răsturnare de situaţie majoră şi o victorie importantă pentru stânga, Sébastien Lecornu a anunţat marţi că va suspenda planurile de creştere a vârstei de pensionare la 64 de ani până în 2027, anul următoarelor alegeri prezidenţiale.

    Totuşi, a subliniat că partidele trebuie să cadă de acord asupra altor măsuri de economisire, astfel încât deficitul bugetar din 2026 să rămână sub 5% din PIB.

    „Este guvernul pregătit pentru o nouă dezbatere privind reforma pensiilor? Răspunsul este da”, a declarat Lecornu în primul său discurs în faţa parlamentului, promiţând totodată impozite suplimentare pentru companii şi o nouă abordare privind dezbaterea parlamentară a tuturor iniţiativelor guvernamentale.

    Premierul, care şi-a dat demisia săptămâna trecută, dar a fost reconfirmat ulterior în funcţie de Macron, în contextul unei crize politice tot mai profunde, se confruntă cu dificultăţi în a obţine sprijinul diferitelor facţiuni din parlament.

    Partidul Socialist, de a cărui susţinere depinde Lecornu, a cerut îngheţarea reformei din 2023, care prevedea majorarea graduală a vârstei de pensionare de la 62 la 64 de ani. Premierul a precizat că suspendarea acestei reforme ar costa 400 milioane de euro în 2026 şi 1,8 miliarde în 2027.

    Bugetul Franţei a devenit miza centrală a crizei politice din ţară.

    În lipsa unui acord, Franţa ar putea evita un blocaj de tip american, prelungind bugetul actual în 2026, dar disputele politice au tulburat pieţele financiare, deja preocupate de deficitul uriaş, şi au dus la căderea a trei guverne franceze în ultimul an.

    Promisiunile lui Lecornu privind pensiile au fost aplaudate de deputaţii socialişti, iar liderul conservator Laurent Wauquiez a recunoscut că ţara are nevoie de un buget până la sfârşitul anului, deschizând astfel o mică fereastră de supravieţuire pentru guvern.

    Premierul a prezentat un pachet fiscal de 30 de miliarde de euro, care combină reduceri de cheltuieli şi creşteri de taxe, cu scopul de a aduce deficitul la 4,7% din PIB în 2026, faţă de 5,4% în acest an. Lecornu a precizat însă că toate propunerile sunt deschise dezbaterii, deşi a insistat ca partidele să accepte menţinerea deficitului sub 5%.

  • Pământurile rare devin teren de bătălie. Acţiunile marilor companii de apărare europene scad pe fondul tensiunilor comerciale dintre SUA şi China privind minereurile strategice. Gigantul german Rheinmetall pierde peste 4%

    Bursele europene au atins marţi cele mai scăzute niveluri din ultimele două săptămâni, după ce China a anunţat noi restricţii la exportul de pământuri rare, materiale critice pentru industrii strategice, inclusiv apărare şi semiconductori.

    Indicele pan-european Stoxx 600 a scăzut cu 0,7%, în timp ce DAX-ul german s-a depreciat cu 1,1%, coborând la minimele de la sfârşitul lunii septembrie. Sectorul minier a condus pierderile, cu un recul de 2,1% pentru indicele Stoxx Basic Resources.

    Declinul a fost accentuat de vânzările masive din sectorul apărării: Rheinmetall şi Renk au pierdut peste 4%, iar Leonardo din Italia a scăzut cu 3%. Indicele european Aerospace & Defense s-a corectat cu 2,5%.

    China controlează aproximativ 70% din oferta globală de pământuri rare, indispensabile pentru producerea de avioane de luptă, submarine, rachete şi radare.

    Şocurile din piaţă au fost amplificate şi de rezultatele corporative: Michelin a pierdut 8,3% după ce şi-a redus prognoza anuală, invocând scăderea vânzărilor în America de Nord şi efectele negative ale tarifelor şi ale dolarului slab. În contrast, Ericsson a surprins pozitiv, cu un profit net în creştere de 191% în T3, acţiunile companiei urcând cu peste 15%.

    Pe piaţa valutară, lira sterlină a coborât cu 0,5% faţă de dolar şi cu 0,4% faţă de euro, după ce rata şomajului în Marea Britanie a urcat la 4,8%, peste estimările analiştilor.

     

     

  • Ce trebuie să conţină „kit-ul” de care ai nevoie după ce ieşi de pe băncile facultăţii pentru a face faţă lumii de astăzi: „Curiozitate, capacitate de rezilienţă şi determinare”

    Tu, cel care citeşti acum, eşti parte dintr-o generaţie care a schimbat complet regulile jocului. Nu te mai mulţumeşti cu un simplu job stabil, ci cauţi sens, logică şi un rost în tot ce faci. Nu mai vrei doar o diplomă, ci o experienţă care să conteze, care să te formeze şi să te facă să te simţi parte din ceva mai mare.

    Alexandra Muţiu, prorector al Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, una dintre cele mai dinamice centre educaţionale din România, cu peste 45.000 de studenţi, spune că voi, tinerii de astăzi, sunteţi, dincolo de orice altceva, în căutarea sensului în tot ce faceţi şi sunteţi dornici să contaţi. Însă, în tot acest drum şi dincolo de pereţii şcolii sau ai facultăţii, aveţi nevoie de un kit de supravieţuire în lumea de astăzi.

     „Studenţii de astăzi vor atenţie şi preocupare. Vor să construiască relaţii, vor ca profesorii să le arate că le pasă. Sunt orientaţi către a găsi un sens în ceea ce fac. (…) Atunci când termină facultatea, pentru a face faţă lumii de astăzi, tinerii trebuie să fie echipaţi cu curiozitate, capacitatea de rezilienţă – greşim, dar e important să ne ridicăm şi să mergem mai departe – şi determinare”, a detaliat ea.

    Lumea de astăzi nu e mereu uşoară, iar de multe ori ajungi la concluzia aceasta abia după ce te-ai lovit de obstacole şi e bine să îţi dezvolţi toate aceste caracteristici cât mai mult. De ce?

    Ei bine, curiozitatea te ţine mereu în mişcare, rezilienţa te ajută să mergi mai departe, iar determinarea e motorul dezvoltării tale. Aici, crede prorectorul UBB, tinerii gen Z încă au de lucrat.

    „Nu au suficientă cunoaştere pentru a-şi dezvolta determinarea. Cred că acest lucru este fundamental pentru ca cineva să ia o decizie asumată şi să ştie ce variante ar putea avea. Dacă nu ne gândim la ele, nu putem avea un obiectiv, nu ştim dacă rezonăm cu acel obiectiv şi atunci mergem ca într-o barcă fără vâsle – unde mă duce viaţa, acolo o să merg”, a mai adăugat ea.

    Dincolo de toate acestea, diferenţa dintre generaţia ta şi generaţiile de dinainte e clară, lucru pe care îl văd mai ales profesorii, mentorii, cei prin mâinile cărora au trecut mulţi alţi tineri.

    „Pe vremea mea, ne doream să avem un loc de muncă pentru a câştiga nişte bani. Standardele tinerilor de astăzi au crescut”, adaugă Alexandra Muţiu.

    Tu nu mai vrei doar stabilitate, ci impact. Vrei să te implici, să schimbi lucruri, să înveţi dincolo de teorie – şi, de multe ori, o faci prin voluntariat sau proiecte extracuriculare care te apropie de realitatea din jur.

    Însă, nu uita că în drumul tău e important să te opreşti uneori şi să te întrebi: unde vreau să ajung cu adevărat?

    Iar universităţile, cum e şi UBB, încearcă să afle şi ele cum te pot aduce mai aproape, cum te pot face să fii mai prezent. Poate răspunsul e în colaborare, în dialog, în faptul că tu – generaţia Z – nu mai vrei doar să asculţi, ci să participi.

  • ANAF lansează Divizia Specială pentru Operaţiuni cu scopul de a combate marea evaziune fiscală. Autoritatea a colectat în ultimele trei luni taxe în valoare de 130 de miliarde de lei, în creştere cu 11% faţă de aceeaşi perioadă din 2024. Alexandru Nazăre, ministrul Finanţelor: „Este, desigur, doar un început”

    Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) a colectat în perioada iulie–septembrie 2025 taxe în valoare de 130 de miliarde de lei, în creştere cu 11% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, anunţă ministrul Finaţelor Alexandru Nazăre într-o postare pe reţelele de socializare. 

    ‘În ultimele trei luni, am declanşat o schimbare de atitudine la nivelul ANAF – o instituţie-cheie pentru buna funcţionare a statului, dar care, ani la rând, a fost percepută ca fiind greoaie şi ineficientă. Rezultatele acestei noi dinamici se văd deja în cifre: în perioada iulie-septembrie 2025, ANAF a colectat 130 de miliarde de lei, în creştere cu 11% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Este, desigur, doar un început – o instituţie atât de mare şi complexă nu se poate transforma peste noapte. Dar direcţia este clară: profesionalizare, digitalizare şi responsabilitate’, a scris ministrul.

    Printre măsurile recente de creşterea colectării taxelor se numără înfiinţarea Diviziei Speciale pentru Operaţiuni, un grup de lucru dedicat investigării marilor dosare tergiversate şi a sectoarelor cu risc ridicat de evaziune şi fraudă fiscală. Primele rezultate ale acestei structuri au fost deja anunţate, autorităţile susţinând că impactul se reflectă atât în cifre, cât şi în încrederea contribuabililor.

    Reforma ANAF se axează pe trei direcţii principale: digitalizare, eficientizare operaţională şi schimbarea mentalităţii instituţionale. 

    „România are nevoie de o administraţie fiscală modernă, corectă şi eficientă. Iar acest proces a început”, a mai transmis Alexandru Nazăre.

  • Veşti proaste de la FMI: Economia României va creşte cu doar 1% în 2025, în timp ce prognozele pentru inflaţie şi şomaj se înrăutăţesc

    Fondul Monetar Internaţional (FMI) a publicat astăzi prognozele economice de creştere la nivel Global, în raportul World Economic Outlook, ediţia din octombrie.

    Astfel, economia România ar urma să crească cu doar 1% în 2025, iar în 2026 creşterea va fi de 1,4%.

    „Anul 2025 a fost unul volatil, marcat de o reconfigurare a priorităţilor de politică economică în Statele Unite şi de adaptarea celorlalte economii la noile realităţi globale. Ştirile legate de comerţul internaţional au dominat titlurile din întreaga lume, iar odată cu ele, percepţiile privind perspectivele economiei globale s-au schimbat constant”, notează FMI în cel mai recent raport.

    Totuşi, FMI păstrează neschimbată prognoza de creştere economică, faţă de luna septembrie. Atunci, şeful misiunii Fondului Monetar Internaţional (FMI) pentru România, Joong Shik Kang, s-a aflat într-o vizită în ţara noastră. 

    ”Guvernul a introdus un amplu pachet de reforme fiscale pentru perioada 2025–2026, care include majorări ale cotelor standard şi reduse de TVA, precum şi continuarea îngheţării salariilor din sectorul public şi a pensiilor în 2026. Se aşteaptă ca inflaţia totală să rămână ridicată în următoarele 12 luni, înainte de a reintra în intervalul de toleranţă al BNR până la sfârşitul anului 2026”, a explicat FMI în septembrie.

    La evaluarea din aprilie, era economia României era prognozată să crească cu 1,6% în 2025, iar în 2026 creşterea ar fi trebuit să fie de 2,8%.

    În 2025 inflaţia va fi de 7,3%, iar în 2026 de 6,7%.

    Deficitul de cont curent va ajunge la 8% în 2025, iar în 2026 acesta se va situa la 6,6%.

    Conform FMI, rata şomajului se va situa la 5,9% în 2025 şi la 5,8% în 2026. În 2024 rata şomajului din România a fost de 5,4%.

  • Meta introduce noi măsuri de siguranţă pentru utilizatorii sub 18 ani

    Meta a precizat că noua măsură va limita automat accesul adolescenţilor la conţinut considerat nepotrivit pentru vârsta lor, aplicând un sistem de clasificare similar cu cel din industria filmelor.

    Potrivit companiei, această modificare va fi setată implicit pentru toate conturile deţinute de persoane sub 18 ani. Instagram va utiliza, de asemenea, tehnologii de estimare a vârstei pentru a identifica utilizatorii adolescenţi, chiar şi pe cei care încearcă să se înregistreze ca adulţi.

    Anterior, compania a fost acuzată că nu implementează măsuri suficiente pentru protecţia minorilor. În august, un raport publicat de Reuters a arătat că platformele Meta au permis chatbot-urilor să manifeste comportamente provocatoare, inclusiv conversaţii „romantice sau senzuale” cu utilizatori minori.

    Astfel, compania a anunţat că va instrui sistemele sale de inteligenţă artificială să evite discuţiile cu tentă sexuală sau cele legate de autovătămare şi sinucidere.

  • Primăria Cluj-Napoca investeşte peste 9 mil. euro în amenajarea unui parc de trei hectare

    Primăria Cluj-Napoca a demarat un proiect de investiţii de peste 9 mil. euro, TVA inclus, finanţat prin Programul Regional Nord-Vest (5,2 mil, euro) şi bugetul local (3,8 mil euro), ce presupune amenajarea unui parc de 32.669 mp pe culoarul Canalul Morii – tronson Parcul Rozelor. Durata de realizare a investiţiei este de 15 luni, din care 3 luni pentru proiectare şi 12 luni pentru execuţie.

    ’’Proiectul îşi propune să creeze un spaţiu verde integrat şi accesibil, care să conecteze Parcul Rozelor, Canalul Morii şi cartierul Plopilor într-un traseu verde coerent şi plăcut. Investiţia presupune plantarea a 251 de arbori noi, pentru un total de 508 arbori în zonă, extinderea spaţiilor pietonale şi de recreere, de la 1.734 mp la 7.945 mp, amenajarea de zone verzi, locuri de joacă şi fitness în aer liber, amplasarea de mobilier urban modern, crearea de piste şi locuri de parcare pentru biciclete – 116 locuri, şi instalarea a 21 de puncte de încărcare pentru biciclete şi trotinete electrice’’, a trasmis Emil Boc, primarul municipiului Cluj-Napoca.