Blog

Scriu textul acesta in “blind”, de joi, dar anuntul in sine, ba
chiar si cresterea economica, in jur de 0,5%, au inceput sa
transpire. Privind si prin perspectiva cifrelor anuntate anterior
de statistica – cresteri ale productiei industriale si comertului
exterior, precum si o majorare a incasarilor bugetare si o reducere
a deficitului bugetar, nu putem decat sa ne bucuram. Pe de alta
parte, pentru a ne pastra luciditatea, ar trebui sa privim
ansamblul; nu inainte de a ne intoarce un pic in istorie. Primul
Razboi Mondial a adus de o parte sau de alta a liniilor armate
asemanatoare baieti zdraveni de la tara sau flacaiasi de la
marginea oraselor industriale, condusi de o elita pe jumatate
burgheza, pe jumatate nobila.

Si unii, si altii traversasera perioada idilica a inceputului de
secol, de imbunatatire a vietii si lipsita de conflicte majore,
sociale sau armate. Pe frontul de vest, englezii, francezii,
germanii sau italienii au uitat rapid pentru ce lupta, iar
entuziasmul cu care s-au inrolat s-a risipit la fel de repede.
Statul in transee a indus o serie de atitudini binevoitoare fata de
dusmani: doua regimente, unul de scotieni si unul german, au cazut
de acord sa traga, dar sa nu tinteasca; drept urmare in zona lor de
front domnea o harmalaie teribila de focuri de arma, dar nimeni nu
era ranit sau, doamne fereste, ucis. Un alt fost luptator vorbeste
de amabilitatea nemtilor care trimiteau scrisorele in tuburi goale
de mortiere, iar un altul a stat o buna perioada de vreme intr-o
zona unde francezii si germanii schimbau in jur de sase lovituri de
tun pe zi, “din politete”.

Craciunul anului 1914 a fost un adevarat armistitiu: soldatii au
cantat colinde, au facut schimb de daruri si au jucat fotbal
(istoria consemneaza si refuzul unora de a se lasa angrenati in asa
ceva; un ins pe nume Adolf Hitler isi rumega furia: “Asa ceva n-ar
trebui sa se intample. Nu mai exista onoare in armata germana?”).
Un an mai tarziu pacea de Craciun a coborat iarasi, undeva in
nordul Frantei. Schimburi de cadouri, strangeri de mana si,
ingrijorator pentru stabii armatelor, soldatii au inceput sa cante
Internationala. Au avut loc procese si cei gasiti vinovati de
fraternizare cu inamicul au fost pedepsiti. Pe urma razboiul s-a
transformat in macelul cunoscut.

Ce vreau sa remarc aici este fractura dintre elita si soldatii
de rand; am avut de-a face cu un razboi al elitelor si cu 0 mare
masa de manevra antrenata in conflict, dar straina de acesta. Acum,
peste ani, am regasit ideea fracturii dintre elite si popor intr-un
text al lui Paul Krugman, care crede ca lumea traverseaza in
prezent o criza a elitelor. Politicile care au dus la aparitia
crizei nu au fost generate la cererea cetatenilor, ci de mici
grupuri de influenta. Respectivele grupuri de influenta au impus in
prezent mantra oficiala din Europa: prea multe promisiuni
votantilor si prea putine taxe colectate, chestiune adevarata in
cazul Greciei, dar nu in cazul Irlandei si Spaniei; problema reala
este mecanismul defectuos de gestionare a monedei euro, un esec al
elitei, adica, spune laureatul premiului Nobel.

Intr-o Romanie unde euro este un deziderat, iar elita o himera,
avem totusi problemele noastre, iar vineri 13 este punctul de
start, momentul din care clasa politica va incepe sa lucreze la
demolarea inceputului de crestere economica.

Tot ce va face clasa politica incepand cu 13 mai va fi sa
castige timp si voturi, indiferent de pretul pe care il va plati
societatea, in incercarea de a-si mentine puterea si influenta
asupra alegatorilor. Totul, desigur, in perspectiva alegerilor care
vor veni.

Drept urmare, grijile economice ale guvernarii au fost pasate
catre FMI si BNR. Promite restructurare, dar pentru asta este
nevoie de strategii, negocieri, aprobari, discutii; motive pentru a
taragana lucrurile si a mentine actualele surse de venit.
Managementul privat reprezinta nu dorinta de a eficientiza
companiile de stat, ci doar o alta modalitate de a trage de timp si
de a regla niste conturi. Cine opreste acum Ministerul Economiei sa
se comporte ca un actionar responsabil si sa ceara performanta de
la directori, fie ei si numiti politic? Managerul privat este
altfel construit, are alte scoli absolvite sau a invatat citind
alte manuale?

Tin orice pariu rezonabil in privinta faptului ca subventiile
pentru incalzire nu vor fi eliminate sau, daca vor fi, va fi doar o
miscare pe hartie. Premierul Boc a avut o declaratie destul de greu
de inteles – cei saraci trebuie protejati, iar cei bogati sa
plateasca mult mai mult. Poate ca cei saraci n-ar mai trebui
protejati in acest fel, ci stimulati spre antreprenoriat, munca
cinstita, stiinta de carte si respectarea normelor sociale. Va
amintiti de soldatii aceia care au uitat pentru ce luptau si au
inceput sa cante, nesiliti de nimeni, Internationala? Ei au aparut
tocmai din incercarea unora de a trage de timp.