BusinessMagazin

Blog

  • Va rog, buletinul virtual la control!

    Acum doi ani am facut o gluma fostilor colegi de la ziarul la care lucram. Le-am expediat un e-mail de la adrian.nastase@guv.ro in care laudam activitatea sectiei economice, dar o si criticam putin, pe un ton oficial. Pana sa deconspir eu farsa, unii colegi au sunat la  purtatorul de cuvant al guvernului sa multumesca pentru e-mail.

    Intamplarea, amuzanta sau nu, ascunde un adevar pe care de cele mai multe ori il constientizam prea tarziu. Pe Internet, ca si in viata reala, totul e posibil. Simtul comun spune ca un email venit de la adrian.nastase@guv.ro nu poate sa fie decat de la Adrian Nastase. De multe ori nu e asa.

    Sa fim cinstiti si sa admitem ca nu doar o data am dat mai departe e-mailuri venite de la diversi amici, care le-au primit la randul lor de te miri unde. Fie ca era vorba de fotografii amuzante, de sprijinirea unui copil care are nevoie de o donatie de sange sau de o organizatie de protectia animalelor care vrea sa salveze pisicile pe care chinezii le cresc in borcan.

    Motivele pentru care am apasat butonul „forward“ dupa ce am inclus in campul de adrese cat mai multe contacte pot fi diverse? Poate ca in mod sincer am vrut sa sprijinim bietele pisici de exemplu, sau poate ca le-am trimis pentru ca, asa cum se spune de cele mai multe ori chiar in textul respectivelor mesaje, „nu costa nimic“.

    Eroare. Costa. Aceste mesaje care circula pe Internet nu sunt decat modalitati de a face rost de liste cu sute, mii sau zeci de mii de contacte. Cu cat mesajul circula mai mult pe Internet, cu atat mai multe adrese va colecta cel care l-a initiat. Metoda e simpla. Una dintre adresele respective pe la care figureaza ca a trecut e-mail-ul este in realitate un program care se executa de fiecare data cand mesajul este transmis si trimite o copie a acestuia initiatorului. Evident, cu toata lista de adrese de email. Adrese care intra in baza de date a unui spammer (acei baieti rai care ne asalteaza cu mailuri nesolicitate) sau a unei companii de direct mailing. Sa nu fim surprinsi daca dupa o vreme in inbox vom gasi e-mail-uri cu promotii, discounturi, excursii sau cine stie ce inginerii financiare care te imbogatesc peste noapte. Cum ne-au gasit, ne intrebam? Amintiti-va ca noi le-am dat adresa de mail, crezand ca nu costa nimic sa sprijinim nu stiu ce cauza descrisa cu patima in mesaj.

    Exista tineri pasionati de calculatoare care se viseaza mari hackeri si care se ocupa cu colectarea de adrese de e-mail pentru companii. Sunt platiti la comision, in functie de cati oameni se vor lasa ulterior convinsi de ofertele promotionale ale companiilor respective. Nu e etic, dar nu e nici ilegal, cel putin deocamdata, sa pacalesti oamenii si sa le furi adresele de mail. Internetul nu a fost gandit ca o intreprindere comerciala, ci ca un proiect militar. 

    Nimeni nu si-a pus problema securitatii si confidentialitatii informatiilor vehiculate pe net, pentru ca nu era de asteptat ca soldatii sau cercetatorii sa se fure intre ei.  Milioane de calculatoare au ajuns sa fie conectate intre ele, iar premisa pe care se face schimbul de informatie este buna credinta a utilizatorului. Totul se transfera in acest mod: filme, muzica, documente, produse din magazinele virtuale. Si chiar virusii sau programele spion care fura date personale ajung in cele mai multe cazuri in computer tot cu acordul nostru. Chiar daca arata suspect in mod evident, de multe ori tot dam click pe un email si deschidem portita de intrare unui program care ne va „omori“ PC-ul.

    Insa acum, mai ales in contextul e-commerce-ului, problema devine acuta. Una e sa arunci laptop-ul la gunoi sau sa reinstalezi sisemul de operare si cu totul altceva este sa ramai fara nici un ban in cont pentru ca ai fost vizitat de un hacker. Tot mai multi specialisti in IT vorbesc de „buletinul electronic“, o carte de identitate care ne va insoti pretutindeni in calatoriile pe Internet. In mod sigur e neplacut sa stii ca oricine te poate vedea tot timpul. Dar, asa cum ne-am obisnuit cu agentul de cartier, poate chiar iesim cu el la o cafea, va trebui sa ne obisnuim cumva si cu „politia electronica“ care ne va cere buletinul virtual la control. Viata in societate, fie ea si informationala, are pretul ei.

  • Starea natiunii politice

    Sondajele de opinie din ultima vreme arata un scor inca foarte bun al Aliantei PNL-PD (58%), o usoara crestere a PSD (24%), caderea PRM (7 %), emotiile UDMR (5%) si iesirea din orice calcul a PUR (sub 1 %). Rezulta calculele simple ale lui Traian Basescu: alegeri anticipate pana la sfarsitul anului, cu orice pret. Zbuciumul politic e in toi.

    Cei mai zbuciumati sunt, in aceste zile, cei din PSD, care au si dat agenda dezbaterii, la concurenta cu Traian Basescu. Preocuparile europene ale PSD par sa fi ramas, in ultima vreme, exclusiv in grija lui Adrian Nastase care, pe masura ce pierde teren in interiorul partidului, cauta legitimare externa, fiind nelipsit de la orice intrunire mai acatari a socialistilor europeni. 

    Acasa, apele ba fierb, ba se transforma in conflicte inghetate. Singurul care i-a mai tinut piept lui Ion Iliescu a fost blajinul Mircea Geoana. Fostul ministru de externe a iesit castigator din disputa „prostanacule/senilule“ pe care a avut-o cu fostul sef al statului. Impacarea de forma ramane insa doar o etapa si nu inseamna mare lucru. Doar s-au impacat, vorba aia, Nastase cu Iorgovan si nici Vanghelie nu mai are, aparent, decat sustinatori ai candidaturii la Primaria Capitalei. 

    Acum, cuvantul de ordine este „unitate cu orice pret, caci e loc pentru toti“, iar cei din PSD stiu ca jocurile pentru Congres in aceste zile se fac. Iliescu e, deja, candidat oficial pentru presedintia partidului. Iar Nastase incearca din rasputeri sa ramana singurul candidat pentru presedintia executiva si sa astepte vremuri mai bune din pozitia de secund al lui Iliescu. Cat despre unitatea din partid, nu e limpede cum va fi abordata pana la urma problema Iacubov. Un ou fierbinte. Lasat din mana nu poate fi, fiindca a fost o componenta importanta a fortei PSD. Dar nici tinut strans, dupa scenariul Bivolaru, pentru ca frige. 

    Alianta PNL-PD trece printr-o oarecare liniste interna, rumegand sondajele. Principala preocupare afisata: buna guvernare. Principala preocupare strategica: alegerile pentru Bucuresti, unde Adriean Videanu trebuie sa se intrebuinteze serios ca sa ia potul din primul tur de scrutin. Atat PNL, cat si PD, au si o preocupare europeana. 

    Liderii lor au fost vizitati saptamana trecuta, oficial, de reprezentantii socialistilor, respectiv liberalilor europeni. Socialistii au incercat sa le explice democratilor lui Boc de ce au tinut cu PSD si Adrian Nastase in campania electorala de asta toamna si cat de important e ca PD sa ramana in familia politica social-democrata. Dar democratii au acum o pozitie de negociere foarte solida: sunt la putere, fostul lor lider a devenit presedinte al Romaniei, iar discutiile (neoficiale) cu grupul popular european merg destul de bine. 

    Intalnirea reprezentantilor PSE cu Traian Basescu a fost infirmata. Chiar daca nu s-au privit ochi in ochi, este clar ca mare parte din drumuri, inclusiv cele europene, trec pe la Cotroceni. Si nu e vorba de o simpla curtoazie. Insusi socialistul Pierre Moscovici, raportor pentru extindere al Parlamentului european, a avut o declaratie interesanta: el a fost unul dintre putinii oficiali europeni care s-au grabit sa sustina teoria suparata a lui Basescu, potrivit careia a spune ca Romania e o tara corupta reprezinta o insulta adusa romanilor. 

    Semnale au primit si liberalii, din partea unui vicepresedinte al Internationalei liberale.  Acesta a vorbit la Cluj despre sprijinul acordat PNL de miscarea liberala europeana si le-a atras atentia ca ar fi nefiresc sa fuzioneze cu niste social-democrati si de-a dreptul scandalos daca formatiunea rezultata ar adera la Partidul Popular European.

    Cel mai important eveniment popular a avut insa ca actor principal formatiunea lui Gheorghe Ciuhandu. Partidul si-a schimbat numele din buletin, renuntand la cuvantul „taranesc“ pe care l-a inlocuit cu mai trendy-ul cuvant „popular“. Totul, cu binecuvantarea crestin-democratilor europeni, care vor, iata, sa impuste trei iepuri in Romania. 

    Nasterea noii denumiri nu s-a facut fara dureri. Cea mai puternica voce critica a fost cea a fostului ministru al agriculturii, Ioan Avram Muresan, pentru care „taranesc“ era echivalent cu anticomunist. Aparent, mica valva de la nivelul lui 1% n-are nici o relevanta pentru marea politica din Romania. In realitate, nici un calcul popular romanesc nu se va putea face fara Ciuhandu & Co.

    De la PRM nu a mai plecat nimeni in ultima saptamana, UDMR redeseneaza harta regiunilor din Romania si sta cu ochii mari pe miscarile UCM, iar PUR a preluat din zbor vechea poveste a votului uninominal, relansata zilele trecute si de PD, si anunta ca va strange semnaturi pentru o initiativa legislativa in acest sens (lucru pe care il poate face mai simplu, avand senatori si deputati). 

    Caci umanistii au o mare problema: sondajele ii plaseaza la categoria „si altii“, in vreme ce discutiile despre anticipate sunt din nou la ordinea zilei. Doar a spus-o capitanul Basescu: dupa semnarea Tratatului de aderare la UE, anticipatele vor fi o prioritate. PD n-a zis ba, iar PNL spune ca un scrutin la inceputul verii sau cel tarziu in septembrie ar putea deveni o necesitate. Cat despre PSD, chiar daca partidul ar avea nevoie de inca un an pentru regrupare, nevoia de revansa si pofta de putere sunt mari.

  • De ce sunt totusi putini bani?

    Daca ne uitam la evolutia pietei medicamentelor in ultimii ani, avem tentatia sa spunem ca ritmurile de crestere sunt frumoase, cifrele impresionante. Si totusi, populatia si cei din sistemul medical si farmaceutic „tipa“ ca banii nu sunt suficienti. Si au dreptate.

    Finantarea medicamentelor in Romania, desi tine periodic capul de afis al mass-media, nu poate fi separata de contextul economic general. Din punct de vedere economic nu stam stralucit si, pe cale de consecinta, nu sunt bani suficienti atunci cand motorul principal – cel economic – este, si mai poate fi, destul de gripat.

    Adaugand la cele de mai sus problemele sociale existente (raportul dintre populatia activa si pensionari, somaj, evolutie venituri/cheltuieli etc.), precum si destule deficiente de definire, de operare sau manageriale la anumite nivele, aveti imaginea exacta a situatiei sistemului medical si farmaceutic romanesc in momentul de fata.

    Situatia finantarii medicamentelor in ultimii ani este prezentata in tabelul de mai jos. Sa vedem pe scurt care sunt problemele existente, pe cele 4 tipuri:

    1. Farmacie comunitara – medicamente cu contributie personala – tratament ambulator – finantare FASS ca procent din pretul de referinta. Declarat fiind un sistem social de asigurari, trebuie sa tinem cont ca, din punct de vedere numeric, cei mai multi dintre asigurati apeleaza la acest tip de medicamente. Aici se incadreaza majoritatea afectiunilor care impun un tratament acut sau cronic (de regula boli cu potential invalidant mic/mediu) si aici ar trebui sa fie alocata de catre CNAS o parte consistenta a cheltuielilor cu medicamente.

    Este greu de inteles de ce elementele de baza ale unui sistem social si optimizat – asa cum ar trebui sa fie cel romanesc – adica medicul generalist, farmacistul si medicamentul de calitate nu sunt incurajate sa functioneze conform potentialului deplin pentru a rezolva problemele majoritatii populatiei.

    De asemenea, fara a intra inca o data in analiza problematicii pretului de referinta ramane ca tema importanta de discutie de ce intr-o tara ca a noastra, unde veniturile populatiei sunt mici, CNAS nu achita integral pretul de referinta, ci numai o cota procentuala din acesta.

    Sunt suficiente exemple in sistemele de asigurari europene in care se achita integral costul medicamentelor pana la nivelul pretului de referinta, diferenta (atunci cand exista) dintre acesta si pretul cu amanuntul al medicamentului fiind achitata de catre asigurat.

    2. Farmacie comunitara – medicament fara contributie personala – tratament ambulator – finantare integrala FASS.

    Eliberarea acestor medicamente este asigurata de un numar important de farmacii, dar nu indeajuns de mare pentru a raspunde corespunzator nevoilor asiguratilor. Motivul este reprezentat de faptul ca farmaciile isi asuma un risc financiar major fata de furnizori din cauza intarzierilor platilor contravalorii acestora de catre Casele Judetene de Asigurari de Sanatate.

    Aceasta categorie de cheltuieli include in principal: medicamente din aproape toate clasele terapeutice si care se elibereaza unor categorii de populatie care au acest drept (copii, tineri, gravide, veterani etc.), precum si medicamente din lista in vigoare care se adreseaza pacientilor care au boli acoperite de anumite programe nationale de sanatate (PNS). Avem de-a face cu o categorie de cheltuieli nu usor de reglementat datorita nevoilor justificate ale asiguratilor care au dreptul la acest tip de medicamente. Ramane ca tema de discutie ce medicamente OTC pot fi acoperite atat pentru categoriile sociale care au dreptul la gratuitate, cat si ca „adjuvante“ la tratamentul cu medicamente gratuite alocate la PNS.

    3. Farmacie spital – medicamente fara contributie personala – tratament spitalicesc si ambulator – finantare integrala FASS.

    Este categoria in care ne aflam in lupta cu bolile cronice grave, de regula acoperite prin PNS, in care tratamentul se face la inceput sau la anumite intervale de timp in spital si se continua in ambulator. Aceasta categorie de cheltuieli include si „materialele“ aferente tratarii acestor boli, astfel incat nu stim exact care este raportul valoric intre medicamente si materiale.

    In general, numarul celor afectati este mic raportat la populatia Romaniei, dar potentialul invalidant al acestor boli este mediu spre mare, ceea ce si explica efortul firmelor farmaceutice de a cauta solutii terapeutice care sa imbunatateasca viata acestor pacienti. Tinand cont ca, de regula, pretul medicamentelor care se adreseaza acestor boli este considerat mare spre foarte mare, se organizeaza licitatii nationale pentru parte dintre ele ceea ce presupune ca se ajunge la obtinerea unor economii importante prin obtinerea unor preturi mai joase fata de cele initiale. Ramane insa de discutat daca nu este mai economic ca 1.000-1.200 de farmacii comunitare sa elibereze aceasta categorie de medicamente, in loc de cele 50-60 de farmacii de spital, care oricum au o lipsa acuta de personal.

    4. Farmacie spital – medicamente fara contributie personala – tratament spitalicesc – finantare integrala FASS 

    Aceasta categorie de cheltuieli a reprezentat mult timp „Cenusareasa“ zilelor noastre pentru medicamente, fiind alocata in permanenta la datoriile pentru anul viitor, fiindca toata lumea ar fi dorit sa uite de aceasta categorie. De parca cei ce ajung sa urmeze un tratament spitalicesc, indiferent de boala, nu ar avea nevoie de anestezice generale, antibiotice injectabile, heparine fractionate, solutii perfuzabile, ca sa dam doar cateva exemple.

    Desi finantarea acestei categorii de cheltuieli este in progres, se manifesta inca un fenomen nedorit si anume procurarea medicamentelor necesare tratamentului spitalicesc din farmaciile comunitare prin plata integrala a acestora de catre familiile celor internati. Concluzii si solutii:

    Revenind la evolutia pietei farmaceutice in anul 2004, daca ne uitam la cifrele prezentate in tabelul de mai jos am avea tentatia sa spunem ca ritmurile de crestere sunt frumoase, cifrele impresionante si totusi nimeni nu pare ca vrea sa inteleaga de ce „tipa“ populatia si cei din sistemul medical si farmaceutic ca banii nu sunt suficienti. 

    Nu sunt suficienti pentru simplul motiv ca nivelul de la care plecam este foarte jos, ceea ce va necesita resurse financiare serioase si in crestere an de an.

    Situatia se poate rezuma astfel:

    • bugetul CNAS alocat pentru cheltuielile medicamentelor cu contributie personala este complet deficitar si nu satisface nici pe departe necesitatile asiguratilor (vezi Retail, Rx comparativ cu finantarile alocate);
    • pentru Retail OTC trebuie analizat ce merita sa se califice in sistemul de gratuitati si eventual ca adjuvante pentru gratuitele din PNS;
    • paradoxal tipurile 3 si 4, alocabile in mare parte la canalul Spital, par a fi rezonabil acoperite, dar poate fi un aspect inselator datorat faptului ca nu toti cei care au realmente nevoie de aceste tratamente complexe se trateaza adecvat;
    • cheltuielile pentru medicamente alocate de la FASS si MS reprezinta un pic peste 50% din totalul pietei farmaceutice, ceea ce nu este in concordanta cu standardele Uniunii Europene;
    • anul 2005 va fi dificil deoarece vine cu restante mari de plata: in retail, de 4.400 mld. lei, din trimestrele III-IV ale anului anterior, iar in spital cu o suma importanta, ramasa din anii anteriori. In plus, noul an aduce si un buget insuficient pentru cheltuielile cu medicamente. Solutia finantarii medicamentelor este in primul rand politica si apoi farmaco-economica.

    Din punct de vedere politic, sanatatea nu a constituit si nu constituie o prioritate deoarece Romania cheltuie pentru sanatate aproape 4% din PIB, pe cand tarile recent intrate in UE au minimum 6%, iar cele din UE se mentin la 8,5-9,5%.

    De asemenea, trebuie mentionat ca in toate tarile cu un sistem sanitar normal finantarea medicamentelor este mixta si consistenta din ambele parti: buget de stat / sistem de asigurari, deoarece ultimul mentionat nu poate si nu trebuie sa finanteze integral costul medicamentelor si al materialelor aferente.

    Trebuie rezolvata si problema aparent spinoasa a celor aproximativ XX,XXX mld. lei (valoarea finala ramane de stabilit), colectata la FASS in anii 2001-2004, dar neregasiti in cheltuielile pentru sanatatea asiguratilor. 

    Altfel spus, la 1 ianuarie 2007 Romania, ca membru al Uniunii Europene, trebuie sa aloce pentru sanatate minimum 6% din PIB, respectiv aproximativ 2% pentru medicamente, iar un posibil scenariu este prezentat in tabelul cu estimari privind finantarea medicamentelor.

    Atat timp cat nu va exista o decizie politica prin care sanatatea sa constituie la modul serios o prioritate in Romania, ne vom lovi permanent de aceleasi probleme care vor agrava situatia din domeniul medical si farmaceutic, cu consecintele de rigoare asupra sanatatii si vietii romanilor.

    Marian Pana este farmacist,  specialist cercetari piata. 
    Nota: FASS – fond asigurari sociale de sanatate; CNAS – Casa Nationala de Asigurari de Sanatate; MS – Ministerul Sanatatii;  PNS – Programe Nationale de Sanatate

  • Zestrea Cenusaresei

    Prima oara cand am cunoscut-o a fost in 1990, cand am venit in Romania pentru a superviza primele alegeri nationale democratice.

    Pe atunci, era intunecata, obosita de povara celor 45 de ani de comunism. Cand m-am reintors in ‘92, am gasit-o schimbata in lumina libertatii recent dobandite si am observat cuvinte noi in vocabularul ei, precum „democratie“ sau „leadership“. Dar era inca o Cenusareasa ascunsa sub zdrentele unei autocratii ce i-a fost impusa atata timp.  De atunci, in cei 13 ani in care ea a fost o gazda ospitaliera mie si familiei mele, Romania a trait cu o intensitate maxima si a suferit o metamorfoza extraordinara. Cu doi ani inaintea uniunii ei cu Europa, suntem martorii unei noi Romanii, una mai puternica si mai sigura pe ea ca niciodata, ce-si poate etala frumusetile catre restul lumii. Romania parcurge o perioada extrem de favorabila, ceea ce ii confera o oportunitate unica de a se evidentia pe scena mondiala. Tarile din regiune concureaza pentru a atrage un numar cat mai mare de turisti si investitori, insa jucatorii care nu au o strategie de branding ies in pierdere. 

    Printre atuurile geografice ale Romaniei se numara atat pozitionarea sa strategica la limita intre vest si est, cat si numeroasele bogatii naturale precum Delta Dunarii, Muntii Carpati si Marea Neagra. Sunt insa de parere ca cea mai valoroasa resursa a Romaniei o reprezinta poporul ei. Romanii sunt de departe cei mai ospitalieri, inteligenti, pacifisti si toleranti din regiune, ceea ce explica faptul ca Romania a beneficiat intotdeauna de relatii bune cu vecinii sai si alte natiuni. In acest climat polarizat din punct de vedere politic, Romania se evidentiaza prin toleranta sa deosebita fata de alte culturi, religii si politici. 

    Este oare posibil ca „toleranta“ de care da dovada sa poata fi exploatata in interesul sau si chiar sa devina un element de branding? Una din provocarile existente este faptul ca brandul national nu poate fi impus cetatenilor sai; el trebuie sa fie absorbit, inteles si promulgat de acestia. Din pacate, impovarati de problemele realitatii zilnice, majoritatea romanilor nu realizeaza importanta definirii unui brand national si beneficiile pe care acesta le-ar putea aduce. Identitatea nationala este in momentul de fata ca fata morgana: o cautam continuu, dar nu suntem siguri ca ea exista de fapt cu adevarat. Este astfel evident ca brandingul tarii trebuie sa fie mai intai pe plan intern. Daca nu suntem capabili sa „vindem“ imaginea Romaniei catre poporul care o constituie, atunci cu siguranta nu vom fi capabili s-o „vindem“ pe plan international. 

    Pe parcursul anilor petrecuti aici, am observat ca romanii pot fi categorisiti in doua tipuri: romanii Caragiale si cei Eminescu. Romanul Caragiale este cinic, face mereu haz de necaz si refuza teoria conform careia fiecare cetatean are obligatia de a contribui la bunastarea tarii sale. La polul opus, il gasim pe romanul Eminescu, cel naiv si oarecum extremist in zelul sau patriotic. 

    In aceasta dihotomie Caragiale-Eminescu, romanii trebuie sa gaseasca o cale de mijloc si sa isi asume responsabilitatea pe care fiecare cetatean o are fata de tara sa. Astfel, romanii trebuie convinsi de importanta imaginii nationale pentru a deveni ei insisi instrumente de branding in efortul comun de a promova imaginea tarii pe plan intern si international.  Trebuie sa acceptam faptul ca zestrea Romaniei contine si bune, si rele si ca nici cea mai sofisticata strategie de branding nu va reusi sa ascunda trasaturile ei mai putin placute. Dar inainte de a o impodobi pe aceasta Cenusareasa pentru bal, este necesara o initiativa comuna din partea guvernului, a oamenilor de afaceri, a liderilor politici, a presei si, nu in ultimul rand, a  populatiei, care sa stabileasca ce defineste aceasta tara, sa analizeze punctele ei tari si slabe, sa contureze o strategie de branding si sa gaseasca metodele eficiente de a o implementa. Este la latitudinea romanilor sa puna Romania pe harta.  

  • Sfaturi despre cum poti ridica valoarea companiei cu 5-10%

    Nimic nu da batai mai mari de cap echipei manageriale implicate intr-un proces de fuziune sau de achizitie decat managementul resurselor umane. Si nici un alt subiect nu pare mai sensibil si mai greu de adus in discutie, daca stai de vorba cu managerii de resurse umane sau cu consultantii implicati in fuziunile sau achizitiile „de prima pagina“. Exista manageri de resurse umane care se feresc sa vorbeasca despre asta si dupa cativa ani de la finalizarea procesului de integrare pe care l-au coordonat. De unde aceasta hipersensibilitate?

     

    Un posibil raspuns vine dintr-un studiu al McKinsey – una dintre putinele companii internationale de consultanta care au coordonat exclusiv fuziuni de succes: daca nu e bine condus, procesul de integrare postfuziune, care de regula dureaza doi-trei ani, esueaza in 83% din cazuri. Explicatia e relativ simpla: managementul se concentreaza prea mult pe taierea de costuri si generarea de venituri, in detrimentul resurselor umane si al moralului celor din companie. Esecurile invocate de catre McKinsey nu au valentele unui faliment, companiile implicate in achizitii sau fuziuni majore fiind suficient de puternice pentru a evita un crah. In schimb, un ochi atent poate surprinde fie o crestere mai lenta a veniturilor, fie una care nu corespunde previziunilor initiale. Iar de cele mai multe ori, spun specialistii in resurse umane, cauza este aceeasi: oamenii organizatiei.

     

    Este o concluzie pe care fondurile de investitii – cei mai mari cumparatori de companii – o cunosc prea bine. Ele apeleaza, de aceea, la consultanti care sa-i ajute sa construiasca organizatii mai performante, pe care sa le vanda mai bine la exit. Unul dintre acesti consultanti este Adrian Stanciu, managing partner la firma de consultanta Ascendis, care lucreaza cu doua fonduri de investitii – Global Finance si Romanian post-privatisation fund. „Exit-ul fondurilor de investitii din Romania este puternic orientat pe investitori strategici. Iar un investitor strategic apreciaza faptul ca primeste o organizatie coerenta pe care o intelege si pe care o poate rapid integra“, explica el.

     

    Conform estimarilor Ruxandrei Stoian, consultant si director in cadrul PricewaterhouseCoopers, un sistem de management al resurselor umane bine pus la punct poate creste pretul unei companii cu 5-10%. Estimarea a fost avansata si de catre Madalina Popescu, director general al companiei de consultanta in resurse umane Pluri Consultants – care a lucrat pentru companii cu cifre de afaceri de pana la 300 de milioane de euro, 30.000 de angajati si cote de piata de peste 50%. In opinia consultantului, resursele umane sunt „singurul garant al atingerii obiectivelor strategice, daca exista celelalte resurse“. Dar si exit bonusurile managerilor sunt extrem de motivante, Adrian Stanciu de la Ascendis amintindu-si de cazuri in care acestea au fost de peste un milion de euro.

     

    Practic, costurile procesului de integrare postachizitie vor fi cu atat mai ridicate cu cat prapastia dintre culturile companiilor implicate intr-o fuziune/achizitie este mai mare. Iar, de regula, aceste costuri sar de 500.000 de euro, un prag avansat atat de Stanciu, cat si de Ioana Marculescu, manager de resurse umane in fostul Sicomed – acum Zentiva. Din acesti bani, doar 150.000-200.000 de euro vor fi cheltuiti pe consultanta, restul fiind investiti in training-uri, sesiuni de coaching, recrutari si programe de outplacement – prin intermediul carora cei disponibilizati sunt ajutati sa-si gaseasca un loc de munca.

     

    Daca pentru outplacement, de exemplu, costul lunar/persoana este de 300 de euro, la care se adauga salariul celui in cauza, pentru o zi de training companiile investesc circa 150 de euro/angajat. „Artizan“ al unor astfel de cursuri, Viorel Panaite, managing partner al companiei de training Human Invest, crede ca managerii prinsi in mijlocul fuziunii sau achizitiei „sunt foarte sceptici, cinici si nu vad cu ochi buni procesul prin care vor trece. Foarte putini mai sunt entuziasti cand e vorba de o schimbare la nivel global, corporatist“.

     

    Prin urmare, e lesne de inteles cat de dificila e perioada integrarii postfuziune/achizitie pentru managerii implicati. Cel putin in cazul celor de resurse umane, integrarea pare sa fie cea mai grea incercare prin care au trecut vreodata. „Este foarte solicitant“, spune Ioana Marculescu de la Zentiva. Practic, in perioada integrarii, „pentru acelasi lucru depui o cantitate dubla de efort“. In acest moment, comunicarea la distanta cu managementul din Cehia da serioase batai de cap celor 30 de manageri ai companiei din Romania. Marculescu spune ca vor mai trece inca sase luni pana cand cele doua sisteme de resurse umane ale Sicomed si Zentiva vor fi complet analizate, dupa care, impreuna cu omologul sau de la Zentiva, va crea un cadru care sa ia ce e mai bun din ambele sisteme.

     

    La fel de greu i s-a parut si Adrianei Gontariu sa conduca, in 2000, fuziunea la nivel de resurse umane sub umbrela CCHBC a celor trei companii care imbuteliau in Romania produsele Coca-Cola. „Dupa aceasta fuziune, nimic nu-mi mai pare dificil“, marturiseste fostul manager de resurse umane al CCHBC, acum talent development manager pe cele 26 de tari in care activeaza multinationala. Ce poate fi atat de dificil? Chiar daca rareori ajung in atentia mass-media, problemele de integrare postfuziune sau achizitie la nivel de resurse umane sunt aproape inevitabile, dupa cum reiese din interviurile realizate de BUSINESS Magazin.

     

    Amalia Picleanu-Savinescu, managing partner al companiei de consultanta in domeniul resurselor umane Tandem Consulting, povesteste despre un grup din sectorul financiar-bancar care a esuat in incercarea de a-si integra sub aceeasi conducere operativa compania de asigurari si banca – doua entitati legale de sine statatoare. (Picleanu-Savinescu spune ca nu dezvaluie numele companiei pentru ca politica firmei pe care o conduce este de a respecta confidentialitatea asupra numelor clientilor.) Desi procesul de integrare a inceput inca de acum trei ani, iar resursele alocate au fost „semnificative“ – dupa cum le descrie consultantul – cele doua structuri nu au reusit sa se omogenizeze, ba, mai mult, „in ultimul timp a inceput sa se puna problema desinergizarii (resepararii – n.r.)“.

     

    Picleanu-Savinescu pune fenomenul pe seama diferentelor de cultura organizationala ale celor doua companii implicate: pe de o parte, banca e bazata pe formalism, control si birocratie, cu personal angajat in baza unor contracte individuale de munca; pe de alta parte, compania de asigurari e caracterizata prin dinamism, delegarea responsabilitatilor, spirit antreprenorial si utilizeaza contracte de colaborare in regim de PFA (persoana fizica autorizata) ca forma de incadrare a angajatilor in companie. Drept urmare, asiguratorii i-au perceput pe colegii lor din banca drept rigizi, aroganti si inerti, in timp ce asiguratorii erau catalogati de cei din banca drept repeziti, superficiali, cu capul in nori si fara o pregatire financiara solida. Iar „incercarea de impunere fortata a culturii bancii asupra celor din asigurari a dus la nemultumiri si la cresterea inertiei organizatiei“, conchide consultantul.

     

    Pe langa franarea dezvoltarii companiei, o integrare nereusita presupune si alte riscuri, cum ar fi acela al plecarii oamenilor-cheie. „Managerii generali sunt implicati in orice altceva, mai putin in aceste activitati de lob stang, cum sunt resursele umane“, spune Adrian Stanciu de la Ascendis. „Consecinta cea mai grava este aceea ca pleaca oameni buni si n-am auzit de cazuri in care sa nu fi plecat nimeni.“

     

    Conform McKinsey, cei mai vulnerabili la ofertele de lucru venite din partea concurentei sunt oamenii din vanzari, iar ziua cri-tica din acest punct de vedere este cea de-a cincea de la momentul anuntarii fuziunii sau achizitiei. Tentatia plecarii apare apoi in randul managerilor de top si middle, in departamentul de marketing si in cel de IT, a constatat Stanciu. Riscul ca managerii sa plece este direct proportional cu „opacitatea“ si lipsa de comunicare a companiei in care lucreaza.

     

    Amalia Picleanu-Savinescu de la Tandem Consulting spune ca, intre decembrie 2005 – februarie 2006, interval in care a derulat un proiect de recrutare de manageri, a stat de vorba cu „un numar semnificativ de manageri provenind din doua companii din domeniul retail care au fuzionat recent“. Toti managerii intervievati s-au plans ca, ulterior fuziunii, salariile pentru posturi cu titulaturi similare, dar cu atributii diferite in cele doua companii au fost comparate si recalculate, astfel incat s-au trezit cu salarii mai mici decat inainte de fuziune.

     

    „Gestionarea inadecvata a procesului (de stabilire a echitatii salariale – n.r.) a generat conflicte intre managerii celor doua firme implicate si, in final, o masiva miscare de personal“, spune consultantul. „Majoritatea au parasit organizatiile, iar cei care nu au facut-o sunt demotivati si vulnerabili.“

     

    O solutie pentru ca angajatii-cheie sa nu plece este crearea unui „assessment center“ (centru de evaluare) pentru management in care fiecare sa isi afle perspectivele in companie, sa li se analizeze temerile si asteptarile. „Functioneaza impecabil“, spune Madalina Popescu de la Pluri Consultants. „E ca un angajament intre organizatie si individ, care garanteaza viitorul pe termen mediu“. Pe langa acest „angajament“, companiile opteaza si pentru acordarea unor bonusuri „antiplecare“, prin care angajatii sunt rasplatiti cu cateva salarii daca raman in companie in primele sase sau 12 luni ulterioare achizitiei sau fuziunii, spune Ruxandra Stoian de la PricewaterhouseCoopers.

     

    Stoian insasi a trecut printr-o fuziune – cea a Pricewaterhouse cu Coppers & Lybrand, in 1998 – in urma careia au plecat cativa oameni pe care compania n-ar fi vrut sa-i piarda. „De multe ori se produce un fel de val de panica“, explica Stoian. In afara celor care pleaca imediat, mai exista o categorie de manageri la care compania se poate astepta sa-i piarda dupa cateva luni: cei care sunt investiti in pozitii mai mici decat cele pe care le detineau anterior fuziunii sau achizitiei, chiar daca noua pozitie presupune responsabilitati mai mari, data fiind noua dimensiune a companiei. Un astfel de exemplu este cel al lui Mircea Mateescu, manager de resurse umane intr-una din cele trei companii care au fuzionat sub umbrela CCHBC. Dupa fuziune, Mateescu a primit functia de manager de resurse umane pe Bucuresti, pe care a parasit-o la scurt timp, astazi conducand departamentul de resurse umane al companiei Danone.

     

    In opinia specialistilor, primele trei-sase luni de dupa momentul anuntarii deal-ului reprezinta perioada critica postfuziune/achizitie. In acest interval e foarte important sa faci oamenii sa vorbeasca, spune Adriana Gontariu de la CCHBC. „Noi am facut asa ceva la Sinaia, unde ne-am intalnit la trei nivele din organizatie si fiecare a spus ce perceptie are despre fuziune, despre seful sau si de-spre motivele pentru care seful sau crede anumite lucruri despre el.“ Tot in aceasta perioada, este vital sa asiguri cateva castiguri imediate („quick wins“), pentru ca moralul angajatilor depinde de modul in care evolueaza afacerea imediat dupa achizitie sau fuziune, mai spune Gontariu. „Este foarte important sa-i motivezi, sa-i ajuti sa-si atinga obiectivele in perioada respectiva. Poti merge pana acolo incat sa le faci mai usor de atins decat le-ai face in conditii normale.“

     

    O idee care i-ar putea face pe unii dintre antreprenorii romani sa ridice neincrezatori din sprancene si sa se intrebe de ce ar trebui sa-si „duca“ compania la un consultant. Raspunsul e simplu: 5-10%.

  • Libanul nu e Ucraina

    S-au scurs cateva saptamani extraordinare pentru Orientul Mijlociu, locul din care ne-am obisnuit sa primim doar vesti proaste. Iar Libanul a fost inima unei lumi arabe scuturate de un neasteptat fior democratic. Unii observatori s-au grabit sa vada in explozia populara din Beirut inceputul unei „revolutii a cedrilor“, o prima si surprinzatoare confirmare a „doctrinei Bush“ pentru Orientul Mijlociu. Altii, mai rezervati, atrag atentia ca lumea araba nu e Europa de Est. Si ca Libanul nu e nici Georgia, nici Ucraina.

    DEMOCRATIE CU TURBANE

    Evolutiile spre democratizare intr-o serie de state arabe i-au facut pe multi sa vada in demonstratiile din Liban care au rasturnat guvernul o extensie a modelului „revolutiilor portocalii“ din fostele state socialiste europene. De altfel, un deputat libanez de opozitie a asumat explicit acest model, cand a afirmat ca „popoarele din Ucraina, Georgia si Polonia nu sunt mai presus decat noi“.

    IANUARIE, TERITORIILE PALESTINIENE

    DUPA ARAFAT: La 9 ianuarie, palestinienii din teritoriile ocupate l-au ales cu 62,3% din voturi pe Mahmoud Abbas drept succesor al lui Yasser Arafat la conducerea Autoritatii Palestiniene. Comunitatea internationala vede in Abbas un moderat care ar putea debloca negocierile de pace cu Israelul. 

    IANUARIE, IRAK

    PRIMELE ALEGERI LIBERE: Lumea araba a urmarit cum la 30 ianuarie, intr-o tara sub ocupatie militara, circa 8,5 milioane de irakieni (58% din populatie) au participat, pentru prima data in ultimii 50 de ani, la alegeri libere pentru parlament si pentru regiuni. Scrutinul a fost considerat un succes.

    FEBRUARIE, LIBAN

    PROTESTE ANTI-SIRIENE: Asasinarea, la 14 februarie, a celui mai popular politician libanez, fostul premier Rafik Hariri, a dus la proteste de strada prin care libanezii au cerut pedepsirea asasinilor si retragerea trupelor siriene. Guvernul prosirian a demisionat, iar Siria a anuntat o retragere a trupelor. 

    FEBRUARIE, ARABIA SAUDITA

    ALEGERI MUNICIPALE: Pentru prima data in istoria regatului ultraconservator al Arabiei Saudite au avut loc, la 10 februarie respectiv 3 martie, alegeri municipale a caror ultima etapa e programata pentru 21 aprilie. Scrutinul face parte dintr-un proces limitat de reforma politica lansat dupa 11 septembrie. 

    FEBRUARIE, EGIPT

    REFORMA LUI MUBARAK: Presedintele egiptean Mubarak – aflat de 23 de ani la putere – cere la 26 februarie modificarea Constitutiei pentru a permite participarea mai multor candidati la prezidentialele din septembrie. Potrivit Constitutiei, presedintele este desemnat de parlament si confirmat prin plebiscit popular.

  • CE CAUTA SIRIA IN LIBAN

    Argumentele Siriei pentru mentinerea prezentei militare in Liban.

    ISTORIE
    Damascul sustine ca dupa primul razboi mondial, Franta coloniala a separat artificial Libanul din fosta provincie otomana care cuprindea Siria si Libanul, astfel incat implicarea siriana in Liban este perfect naturala.

    GEOPOLITICA
    Dupa ce a intervenit in razboiul civil libanez din 1976-1990, in special pentru a limita influenta israeliana in zona, Siria a socotit necesar sa mentina prezenta militara in Liban, sub acelasi pretext.

    SECURITATE
    Siria considera ca implicarea sa in Liban este esentiala pentru mentinerea echilibrului relativ fragil de forte din aceasta tara, avand in vedere complicata organizare etnica si religioasa a puterii de la Beirut.


  • O LUNA DE FIERE

    Succesiunea evenimentelor care au transformat moartea fostului premier Rafik Hariri intr-o premisa a eliberarii Libanului de trupele siriene. 

    14 februarie Fostul premier libanez Rafik Hariri este ucis intr-un atentat la Beirut. Atentatul, soldat cu 15 morti si 100 de raniti, a fost pus de SUA si de Israel pe seama Siriei.

    16 februarie Funeraliile lui Hariri au scos in strada peste 150.000 de oameni care au cerut Siriei sa-si retraga cei 14.000 de militari din Liban, stationati inca din timpul razboiului civil incheiat in 1990.

    21 februarie Mii de manifestanti, mobilizati de opozitia condusa de deputatul druz Walid Jumblatt, cer la Beirut retragerea trupelor siriene din Liban si demisia guvernului prosirian al lui Omar Karamé.

    23 februarie SUA si UE cer aplicarea imediata a rezolutiei ONU nr. 1599, care prevede retragerea celor 14.000 de militari sirieni din Liban si dizolvarea militiilor pro-siriene de genul Hezbollah.

    24 februarie Ministrul de externe al Siriei anunta pentru prima data ca tara sa ar fi dispusa sa-si retraga trupele din Liban.

    28 februarie Premierul Omar Karamé anunta demisia guvernului sau, la presiunea manifestatiilor opozitiei, devenite cotidiene.

    2 martie Presedintele sirian Bashar al-Assad anunta ca retragerea trupelor sale din Liban s-ar putea produce in cateva luni.

    6 martie Presedintele sirian anunta o retragere totala, in doua etape, a fortelor siriene stationate in Liban, spre valea Bekaa, din apropierea frontierei cu Siria.

    8 martie Contramanifestatie a formatiunilor prosiriene conduse de miscarea Hezbollah, la Beirut si in orasele din sud, cu proteste fata de „ingerintele americane“ in Liban.

    10 martie Premierul libanez demisionar, Omar Karamé, este insarcinat de presedintele Emil Lahud sa formeze un guvern de uniune nationala.

    13 martie Trupele siriene isi continua retragerea din nordul si vestul Libanului spre estul tarii. Prima etapa de retragere, care va include 6.000 de militari, urmeaza sa se incheie la sfarsitul lui martie.

  • Textucidere

    Este adaptarea personala a termenului pruncucidere: am decis sa-mi omor un text, un fel de copil al meu, adica. L-am sters din toate ungherele hard-discului, am dezinstalat fontul pe care l-am folosit si am reinstalat Word-ul. Si reneg copiile aflate in libertate.

     

    Este vorba de editorialul de acum doua saptamani – „Studiu de fezabilitate pentru ghilotina“, in care sugeram politicienilor sa foloseasca respectivul instrument pentru rezolvarea disputelor, intre ei sau cu terti. Spuneam ca ar fi asigurata, astfel, finalitatea unor promisiuni neonorate (tepele), iar spectacolul oferit ar fi de o calitate superioara celui curent, din viata reala si de pe ecranele televizoarelor. E drept ca am avut cititori grabiti care au crezut ca propun folosirea inventiei doctorului Guillotin pentru clasa politica, in ansamblu; ii linistesc acum, cum sa fac asa ceva?, cine sa umple multele pagini de ziar si vastul spatiu de emisie ramase fara tema? 

     

    Si de ce imi reneg textul? Pentru ca in ultima saptamana am descoperit ca multa lume chiar ar veni si s-ar bucura de o executie publica; am descifrat o foame latenta de spectacol rau, ce depaseste nevoia curenta de circ. Sa explic: sunt un cititor constant al paginilor de web apartinand publicatiilor romanesti, atat pentru articole, cat mai ales pentru forumurile de discutii care le insotesc in multe cazuri.

     

    Masurarea pulsului public cu ajutorul reactiilor la articolele din presa mi se pare foarte folositoare, chiar daca vine din partea unui grup de persoane care sigur nu se incadreaza in esantionul reprezentativ, asa cum il definesc si folosesc institutele de sondare a opiniei publice. Subiectele le cunoasteti: arestari, vorbe grele la adresa unor reprezentanti ai statului, capitalisti ce infierau cu manie proletara (nu, nu este vorba de Dinu Patriciu, daca nu v-ati prins mai cititi o data ziarele de vineri), o disputa generalizata, de genul toata lumea contra restului lumii.

     

    Iar pentru reactiile inregistrate pe forumuri am un singur termen: ludditi. Muncitorii care distrugeau masinile la finele secolului XVIII, pentru ca nu intelegeau natura schimbarii si-au gasit urmasi in societatea romaneasca – nu stiu cat de amplu este fenomenul, dar nu-l socot izolat sub nici o forma – si in felul in care aceasta reactioneaza la ceea ce se vrea a fi lupta impotriva coruptiei: dictonul corect „Fiat justitia, pereat mundus“ a deviat in indemnuri de genul „la puscarie cu capitalistii imbuibati si cu neamu’ lor“, iar aceasta e o exprimare chiar eleganta. Aceasta inainte ca justitia, asa cum e ea, buna sau rea, sa se pronunte asupra cazurilor Patriciu sau Tender. Si, ca sa fiu clar, respect opinia fiecaruia dintre cei ce s-au pronuntat acolo, luat ca individ separat, pentru ca are dreptul la opinie si la exprimarea acesteia.

     

    Dar nu pot sa nu ma ingrijorez de curentul de opinie generat de suma parerilor individuale si de potentialul rezultat al ampli-ficarii acestui curent de opinie. Exista in societate fracturi nete, care nu mi se par a fi reparabile repede si fara urmari. Si daca a existat un strateg destept care a gandit pla-nul de canalizare a nemultumirii generate de saracie, de valoarea facturilor la caldura si de pretul mare al salamului spre capitalistii imbuibati, il instiintez ca a reusit, dar ca are deja o alta problema: ce o sa faca dupa ce-i pune cu botul pe labe pe capitalisti?

     

    Am mai spus-o: etapele capitalismului romanesc de dupa 1989 pot fi asemuite cu ceea ce s-a intamplat in lumea occidentala de la revolutia industriala incoace, in mic si intr-o perioada mai redusa de timp: exista apropieri intre sloganul „Nu ne vindem tara!“ si revolta lucratorilor englezi din tesatorii, care distrugeau masinile menite sa le schimbe viata si sa-i faca mai productivi.

     

    Miscarile sindicale din Romania de la jumatatea deceniului trecut se regasesc in marile confruntari dintre muncitori si fortele de ordine din primele decenii ale secolului trecut, din Statele Unite.

     

    Dupa cel de-al doilea razboi mondial, capitalistul occidental si-a schimbat optica, iar angajatii au ajuns sa isi poata permite sa circule intr-un automobil.

     

    Diferenta intre masina angajatului si a angajatorului era de marca si de pret, dar tot patru roti aveau si unul si celalalt. La asa ceva nu s-a ajuns in Romania, dar lucrurile s-ar fi indreptat inspre aceasta.

     

    Spun ca s-ar fi indreptat pentru ca acum avere egal afaceri necurate, interese de grup sau furat pe fata. De multe ori pe buna dreptate, dar nedrept fata de cei ce au castigat prin idee, perseverenta si inspiratie. Iar pe acestia din urma, nu putini la numar, ii pandeste pericolul sa fie maturati de curentul luddit iscat cu voie sau fara. Si ma vad nevoit sa pomenesc aici si de pericolul nationalismului natang, pentru ca veti citi acest text pe 15 martie sau dupa aceasta data, cand poate va parea aiurea, pentru ca subiectele ar putea fi cu totul altele.

     

    Si mi-e teama ca in final vor ramane tot cu tepele.

  • Imparatul mustelor si Alianta DA sau BA

    Parea ca totul decurge conform planului si ca toata lumea isi cunoaste partitura. Cererea in casatorie a PD-ului, formulata intentionat obraznic, fusese refuzata de catre PNL. Fiecare parte se arata dispusa sa-si stranga jucariile si sa plece din Alianta. Parea inceputul unui divort civilizat, asteptat de prea mult timp.

     

    Ca unul ce a militat imediat dupa alegeri pentru acest scenariu, n-am putut decat sa ma bucur. Pericolul bipolarizarii scenei politice trecuse si se creau pre-misele unei viitoare alternante la putere intre coalitii conduse fie de catre un partid liberal serios, fie de catre unul popular, la fel de decent. Deraparile si greselile unuia urmau sa fie temperate de catre opozitia celuilalt, iar eventualele greseli ale amandurora de catre un partid social-democrat iesit pe atunci din convalescenta. Un scenariu care prezenta, pe de o parte, avantajul stabilitatii, iar pe de cealalta, evita premisele unei anchilozari politice, practic inevitabile in conditiile unui sistem bipolar.

     

    Excesul de zel, insa, dauneaza grav sanatatii politice. In dorinta de a-si defini cat mai bine identitatea prin contrapunere cu partea „adversa“, atat liberalii cat si pedistii au cazut in pacatul extremelor. Prea a devenit limpede peste noapte ca „unii“, spre deosebire de „ceilalti“, s-ar lupta pentru limitarea influentei serviciilor secrete, legea lustratiei si desconspirarea fostilor securisti, pe cand „ceilalti“, spre deosebire de „primii“, s-ar zbate pentru starpirea coruptiei. Tusele prea ingrosate scot ochii. Nimeni nu poate fi intr-atat de naiv incat sa-si imagineze ca in  PNL nu si-au gasit cuib sustinatori ai „serviciilor“ sau ca PD-ul duce cu adevarat lipsa de corupti. Pentru a fi cu adevarat convingatoare in ochii electoratului, cele doua partide trebuie sa invete sa mai lase loc si pentru nuante. Un peisaj politic in alb si negru e lipsit de culoare si de valente estetice.

     

    Colac peste pupaza, ceea ce pana la un punct era (si se cuvenea sa ramana) joc de imagine incepe sa se transforme in realitate. Explicatia se intinde pe doua niveluri. Primul e pur tehnic: nu poti organiza la fiecare sase luni cate un congres national la care sa expui verde in fata si mura in gura strategia de imagine a partidului, in asa fel incat s-o priceapa pana si reprezentantul partidului din Dabulenii de Deal. Prin urmare, era de asteptat ca majoritatea membrilor de partid sa ia „de bune“ semnalele venite de la centru si sa reactioneze ca atare.

     

    Nu-i de mirare ca liberalii clujeni le-au reamintit pedistilor pacatele din perioada Pietei Universitatii – un gest care aminteste de bancul cu Ghita ce-l frange-n bataie pe prietenul Gyuri pentru ca abia atunci aflase ca ungurii i-au taiat capul lui Mihai Viteazul.

     

    Al doilea nivel e ceva mai pervers, adresandu-se direct naturii umane. Gesturile simbolice, savarsite fie si in joaca, au o putere mult subevaluata de a se transforma in realitate. Multi adolescenti afla prea tarziu, bunaoara, ca joaca „de-a mama si de-a tata“ se poate termina cu un copil cat se poate de real. Iar asta in cazul fericit. In „Imparatul Mustelor“ („Lord of the Flies“, in original), William Golding spune povestea unor copii care, izolati pe o insula pustie, se transforma treptat din ingeri in fiare. (Vorba lui Pascal: „L’homme n’est ni ange ni bete, et le malheur veut que qui veut faire l’ange fait la bete.) Totul incepe cu o joaca de-a ucisul, terminan-du-se cu crime cat se poate de reale. PD si PNL au ajuns in situatia copiilor din „Imparatul Mustelor“ – s-au jucat de-a supararea pana cand au inceput sa-si traga, la propriu, cu farfuriile-n cap. Inca n-a curs sange, doar lacrimi, dar, dupa cum evolueaza situatia, n-ar fi exclus sa avem parte si de asa ceva. (Vorbesc la nivel simbolic, desigur.)

     

    De ce ti-e frica, nu scapi. Cand incepusem sa militez pentru ruperea Aliantei D.A., argumentam totodata si in favoarea unui divort civilizat. Pomeneam atunci despre pericolul unui divort facut la nervi, cu tipete, poale date peste cap, si-o Rapire din Serai taiata cu foarfeca-n doua. Blestemul lui „n-a fost sa fie“, de care pomenea Noica, a mai actionat o data. Protagonistii acestui scandal, de ambele parti, par incapabili sa realizeze efectele devastatoare ale acestui jalnic spectacol pentru electorat.

     

    In mod normal, o simpla analiza a ultimelor sondaje de opinie ar fi suficienta pentru a-i pune pe ganduri. Cand vezi cum se umfla procentele PRM si PNG, nu poti sa nu intelegi ca electoratul infantil din punct de vedere politic reactioneaza cum ar face-o orice copil in urechile caruia se sparg injuraturile unei casnicii pe cale de destramare – asociindu-se unei gasti de cartier.

     

    De aceea vin si mai zic inca o data: divort sa fie, daca asa o cer interesele, dar atunci sa fie civilizat. Pentru aceasta, insa, partile trebuie sa cada mai intai de acord ca „asa nu se mai poate“.

     

    In loc sa se incapataneze in mentinerea unei Aliante ce nu mai functioneaza de multisor si ale carei reguli nu se mai sinchiseste nimeni sa le respecte, mai bine sa-si vada fiecare de treaba pana mai e loc de dat buna ziua. De ramas, ramane coalitia – daca va mai amintiti -, asa ca nu vad cum efectivitatea guvernarii ar putea fi afectata prin acest divort.

     

    Oricum, intre liberali si pedisti relatiile nu sunt mai bune decat intre pedisti si udemeristi, sa zicem. Prelungind agonia Aliantei, atat PNL cat si PD au toate sansele sa-si ia supararea in serios. Urmarea e usor de imaginat. Adversarul se va transforma in dusman. Or, dusmanul – o stie si Ghita atunci cand il paleste in moalele capului pe Gyuri – nu se cuvine respectat, ci distrus.