BusinessMagazin

Blog

  • Politicul in ofsaid

    Prima senzatie pe care o am cand scrutez scena politica din ultimele saptamani este aceea a unui conflict generalizat. Toata lumea pare ca se cearta cu toata lumea, iar liniile frontului se schimba permanent, cu o viteza din ce in ce mai mare.

     

    Parca mai ieri, democratii si liberalii luptau din rasputeri pentru indepartarea caracatitei coruptiei pesediste. Acum se barfesc reciproc pe la colturile puterii, fie ca ea este reprezentata in dealul Cotrocenilor, fie ca salasluieste mai jos, in Palatul Victoria. Meciul a devenit incrancenat, fiecare interpreteaza regulile dupa bunul sau plac. In plus, „arbitrul“ din Constitutie devine fascinat de visul de a deveni jucator, cu atat mai mult cu cat are impresia ca joaca mult mai bine decat restul „jucatorilor“.

     

    Privesc spre un joc in care fiecare incearca sa submineze pe toata lumea, nu mai stii cine joaca acasa si cine joaca in deplasare. Discutia se poarta pe marginea regulii care stabileste ofsaidul. Unii spun ca „arbitrul“ a ramas in ofsaid. „Arbitrul“ isi sustine dreptul de a intra in joc, pentru a le demonstra jucatorilor ca, privit din perspectiva sa, au ramas cu totii in pozitie „afara din joc“. Oricum, „arbitrul“ e suveran. Arbitrul si jucatorii cer, in acelasi timp, publicului sa arate cartonasele rosii. Sau macar unele galbene.

     

    Desigur, situatia devine confuza, iar spectatorii nu mai stiu pe cine sa creada. Fiecare tribuna crede ca, daca-si trimite propriul jucator in mijlocul terenului, acesta va reusi sa restabileasca regulile. Oricum, jucatorii actuali triseaza si, spune arbitrul, nu pot sa nu triseze atata vreme cat tribunele nu stabilesc direct „echipa ideala“. Concomitent, jucatorii se plang de calitatea slaba a arbitrajului, cerand schimbarea acestuia chiar in timpul jocului.

     

    O parte a spectatorilor par a nu se mai interesa neaparat de jocul in sine si de calitatea lui, ci se concentreaza febril pe fiecare faza. Daca debutul meciului arata doua echipe distincte si reguli care pareau a fi stiute, acum se constata ca pe teren are loc un carnaval de culori. Galeriile devin mai inversunate, dar se divizeaza, fiecare scandand numele jucatorului preferat. Nu mai conteaza ca pe teren sunt vreo 5 porti, pentru ca fiecare se bucura separat pentru golurile care curg unul dupa altul.

     

    Comentatorii TV incep sa se certe, in incercarea de a identifica echipele de pe teren. Din nou, preferintele prevaleaza si pare ca nu se mai discuta despre regulile jocului, ci se reinterpreteaza fiecare faza mai incinsa. Jucatorii se accidenteaza din cand in cand, dar rezista doar din dorinta de a nu dezamagi publicul platitor. Sau pentru a mai prinde un loc in echipa si etapa viitoare. Si pentru prima de joc.

     

    Cativa spectatori rataciti se intreaba pentru ce au venit la stadion. Nemaivazand rostul acestui meci, ci doar faptul ca jucatorii incearca sa ofere ceva in schimbul biletelor (nu mai conteaza ce), ratacitii incep sa paraseasca tribunele. Zarva creata pare a atrage atentia si vecinilor din blocurile de vizavi. Cineva incepe sa strige ca intra el pe teren si face ordine si disciplina. Parca se aduna si cativa curiosi in jurul lui.

     

    La partida participa si observatorii straini. (Am uitat sa spun ca este vorba despre un meci pregatitor pentru cele din cupele europene.) Nici acestia nu se dumiresc prea bine despre regulile jocului si privesc, usor amuzati, spre carnaval. Prima pentru calificare trebuie sa o plateasca. Conducatorii de cluburi incep sa promita publicului ca nu vor folosi banii decat pentru centrele de copii si juniori. Observatorii se intreaba daca nu cumva cineva va fugi cu banii.

     

    Dupa prima repriza, publicul incepe sa se plictiseasca. Unii barbati isi aduc aminte ca au fugit la stadion, desi sotia le lasase dimineata lista de cumparaturi. Poate mai gasesc vreun magazin deschis si a mai ramas ceva maruntis prin buzunare pentru a cumpara o paine. Meciul se desfasoara in lumina reflectoarelor si nici macar nu si-au dat seama ca afara e deja intuneric. Pe masura ce spectatorii parasesc tribunele, reporterii ii intreaba daca a fost interesant meciul. Doi din trei spun ca nu prea mult sau deloc. Dar vor mai cumpara bilete si etapa urmatoare in speranta ca poate vor intelege ceva sau vor putea si ei sa intre in teren. Si  cineva a promis ca data viitoare se va gasi si  paine pe stadion, ca sa nu-i mai certe copiii cand ajung acasa. De fapt, la fiecare bilet cumparat vor primi bonus doua franzele ultima generatie.

     

    Galeriile se asteapta dupa finalul meciului si in afara stadionului. Au invatat ca disputa din tribune trebuie continuata si dupa meci. Ce daca vor cadea si cativa de-ai nostri. Important este sa lovim inamicii. Si reporterii au un material pentru jurnalul de sport de diseara. Care cu siguranta va face mai mult rating decat reportajul cu spectatorii obisnuiti. Si tot in stirile de diseara vom vedea si reactiile la cald ale jucatorilor epuizati in urma efortului depus. Toti deplang calitatea proasta a gazonului.

  • Omul ca tinta

    N-am nimic cu Pannella si nici cu guvernul, ale carui initiative au fost laudabile. Sa fim bine intelesi. Sunt impotriva pedepsei cu moartea inca de cand m-am nascut.

     

    Dar este umilitor ca inca mai trebuie spus ca pedeapsa cu moartea este o barbarie, si ca trebuie sa astepti, pentru a face scandal, spanzurarea unuia al carui suflet nu era deloc curat, in timp ce atatia oameni sunt trimisi la moarte in continuare – si nu spun in China (pentru ca, se stie, acolo sunt barbarii cei retrograzi), ci in SUA.


    Va sfatuiesc sa cititi ultima carte a lui John Grisham, „Inocentul“, publicata de Mondadori, pentru a afla povestea oamenilor trimisi in ghearele mortii (fara nicio vina) de procurori paranoici si jurii ale neoprotestantilor evanghelisti – doar ca macar in SUA opinia publica reuseste in cele din urma sa redeschida unele procese si sa salveze niste amarati de la injectia letala, in timp ce in China probabil inca nu.

     

    Traducerea si adaptarea de Cecilia STROE

     

    Cititi continuarea articolului in editia tiparita a revistei

  • Schimbare de strategie

    Cresterea vanzarilor de masini din ultimii ani a atras dupa sine si o explozie a numarului de publicatii specializate. Pe fondul acestei concurente tot mai puternice si al scaderii generale a audientei pentru presa scrisa, editorii isi adapteaza strategiile.

     

    „A sosit momentul ca revistele auto sa se specializeze. Este acelasi fenomen ca si la TV, unde canalele specializate sunt in plina dezvoltare, permitand Discovery Channel sa se divida intr-o sumedenie de alte canale tematice. Acum cinci ani, orice revista aparea pe piata era imediat absorbita. Acum trebuie sa vii cu ceva nou, mult mai atragator, care sa nu se adreseze doar celor strict pasionati sau celor care vor sa-si cumpere prima masina, ci si celor care se gandesc deja sa-si schimbe masina“, a declarat Eduard Darvariu, noul redactor-sef al ProMotor. Revista editata de PubliMedia, companie care editeaza si Business Magazin, va aparea din luna martie intr-un nou format grafic si editorial.

     

    „Vom pune accent si pe «partea feminina» a industriei auto. Va fi o revista de lifestyle auto, nu doar o revista auto. Aceasta se traduce prin faptul ca 75% din continut va fi ocupat de cat mai multe teste si stiri cat mai noi despre masini, iar restul va fi ocupat de pictoriale in genul celor din acest numar, cu BMW M6 cabrio, incursiunea in garajul miliardarului Ion Tiriac sau rubrici de shopping, ceasuri, moda masculina“, a completat Eduard Darvariu.

     

    „Ideea este ca, daca ne luam un Jaguar, trebuie sa stim cum ne imbracam la volan. O masina de lux nu poate fi condusa cu un ceas Swatch de 20 de euro la mana. Tot in partea de lifestyle vom incepe sa exploram si piata de barci si iahturi de la noi, o piata aflata in plina dezvoltare“, a mai spus Darvariu, care este si producatorul emisiunii ProMotor de la ProTV. Relansarea revistei ProMotor vine in momentul in care preferintele cumparatorilor de masini tind sa se rafineze. Acum nu mai este de ajuns, potrivit dealerilor, doar sa ai un anumit model de masina in stoc, ci este nevoie de centre integrate cu showroom, dar si service-uri auto cat mai performante.

     

    Pretul a devenit la randul sau un element important in decizia de achizitie a unui automobil, dealerii auto reducandu-si permanent marjele de profit pentru a realiza volume cat mai mari. Practic, profiturile tind sa vina tot mai mult din activitatea de service decat din vanzarea propriu-zisa de masini. In aceste conditii, un rol tot mai important il are promovarea ofertelor speciale derulate nu doar inainte de perioada concediilor sau in apropierea sarbatorilor (ca pana acum 3-4 ani), ci pe tot parcursul anului, ceea ce a facut ca publicitatea auto sa ajunga la niveluri record.

     

    Practic, de la pauzele publicitare ale celor mai populare emisiuni TV si pana la copertele revistelor, masinile sunt din ce in ce mai prezente. Pe acest fond de crestere, pe piata publicatiilor auto s-au inregistrat si primele tranzactii importante.

     

    Astfel, Burda Romania a anuntat in noiembrie anul trecut ca va edita din acest an revista lunara Quattroruote, ca urmare a unui parteneriat cu firma italiana Editoriale Domus, detinatoarea licentei. Quattroruote fusese lansata pe piata locala in urma cu doi ani de Domus Automedia, o companie infiintata de Editoriale Domus si Automedia, companie detinuta de jurnalistul Dan Vardie.

     

    La doar o luna distanta, Burda Romania a achizitionat de la Automedia si revista Autoshow. In afara celor doua publicatii, Burda edita pe segmentul auto si catalogul Auto Special. Autoshow era a treia publicatie auto ca audienta de pe piata locala, potrivit Brat, dupa ProMotor si Auto Motor si Sport, editata de Motor-Presse Romania.

     

    „Aceste achizitii sunt normale, pentru ca fenomenul de globalizare se manifesta peste tot. In presa auto se simtea de mult faptul ca revistele fara sustinere de grup nu prea mai reuseau sa adune volume mari de publicitate. E mult mai usor sa vinzi publicitatea cu un pachet solid de reviste, care sa acopere un public cat mai larg“, a apreciat Darvariu. In prezent, pe piata locala exista peste 15 titluri de reviste specializate in domeniul auto.

  • BANCI: Cine da banul are grija sa dea si brandul

    Pana spre finele anului, americanii de la GE Money vor inlocui cu propriul nume brandurile Domenia Credit, Motoractive si Estima Finance.

     

    Decizia lor nu face exceptie de la ceea ce e deja o regula pe piata financiara: putine nume raman romanesti dupa ce sunt cumparate de straini. Redenumirea celor trei companii, cumparate de GE Money anul trecut, se va face in „cateva etape progresive“, explica intr-o conferinta de presa de saptamana trecuta William Cary, presedinte si CEO al GE Money pentru Europa, Orientul Mijlociu si Africa. Transformarea in etape are o explicatie simpla, pentru ca Domenia Credit, Motoractive si Estima Finance au un „brand awareness“ (grad de recunoastere a brandului – n.red.) ridicat pe piata locala, iar disparitia lor brusca ar crea confuzie in randul clientilor. Motiv pentru care intreg procesul va fi destul de lent, desfasurarea acestuia fiind estimata de oficialii companiei la maxim noua luni, cu sustinerea unor investitii de circa 2,5 milioane de dolari (aproximativ 1,9 milioane de euro). In final insa cele trei companii vor fuziona intr-una singura, sub numele de GE Money, care va desfasura in continuare toate liniile de business actuale (credite de consum, credite ipotecare si leasing).

     

    Inlocuirea brandurilor romanesti dupa ce sunt cumparate de straini pare deja o regula pe piata locala. Numele care au fost pastrate si dupa finalizarea unei achizitii se pot numara pe degetele de la o mana in industria financiara si, cel mai adesea, au fost „dublate“ de cel al cumparatorului. BRD, spre exemplu, cumparata in 1999 de francezii de la Société Générale, a devenit dupa patru ani „BRD-Société Générale“, printr-un proces de rebranding in care au fost investite aproximativ 1,5 milioane de euro.

     

    In aceeasi categorie, in care brandul romanesc s-a pastrat si dupa ce afacerea a fost vanduta, intra compania de asigurari si banca dezvoltate de omul de afaceri Ion Tiriac. In 2000, Allianz (cea mai mare companie de asigurari din Europa) a cumparat 51% din compania Asigurari Ion Tiriac, in urma integrarii aparand un nou brand, Allianz-Tiriac. La fel, dupa ce Banca Tiriac a fuzionat cu HVB Bank, brandul romanesc a fost pastrat si cel mai probabil va continua sa existe si dupa integrarea cu UniCredit, planificata sa se incheie la jumatatea acestui an. Banca Romaneasca este un alt exemplu de acest fel, brandul romanesc continuand sa existe si dupa preluarea de catre National Bank of Greece (NBG). Dar pentru cata vreme o va mai face e greu de anticipat, date fiind anunturile repetate (de ani buni deja) de rebranding.

     

    Cele mai multe dintre achizitiile din industria financiara au fost insa urmate aproape imediat de schimbarea brandului romanesc cu cel al cumparatorului.

     

    Lista exemplelor e lunga si s-ar putea imbogati destul de curand cu nume noi, in conditiile in care in domeniul leasingului, spre exemplu, exista cateva achizitii de data recenta. Belgienii de la Fortis au preluat, in decembrie anul trecut, compania romaneasca de profil Global Finance & Leasing si, tot atunci, KBC a achizitionat Romstal Leasing, cea mai mare firma independenta de profil si brokerul de asigurari Ink Insurance Broker. Pe piata bancara, conducerea Bancpost vorbea anul trecut despre o posibila schimbare a numelui bancii, una dintre variante fiind Eurobank Romania (dupa actionarul majoritar), dar pana acum nu s-a intamplat nimic in acest sens. La fosta Eurom Bank (ce detine sub 1% din piata bancara) procesul de rebranding desfasurat la finele anului trecut a implicat inclusiv renovarea vechilor unitati, pentru a incorpora identitatea noul proprietar, Bank Leumi. La fel, brandul Daewoo Bank a disparut cu totul de pe piata dupa ce banca a fost cumparata, in mai 2006, de italienii de la CR Firenze Romania.

     

    Nici in consumer finance, afacerile nu se cumpara pentru valoarea brandului, ci mai degraba pentru businessul in sine si (mai ales) pentru potentialul urias de crestere pe care-l promite piata. Credisson International (creat in urma cu aproape cinci ani de fondul de investitii Oresa Ventures si de omul de afaceri Florin Andronescu) a disparut si el rapid. Francezii de la Cetelem (divizie a grupului BNP Paribas) au optat si ei pentru rebranding dupa ce au cumparat afacerea in mai 2005.

     

    La fel vor face acum si americanii de la GE Money cu toate cele trei institutii financiare nebancare pe care le-au cumparat.

     

    In fond, pentru investitor, iar in cele din urma si pentru client, asta conteaza cel mai mult: cat de buna este afacerea in sine si ce potential de dezvoltare are. Numele, doar ocazional. Pentru ca oricum se schimba.

  • Nu trageti in gelul de dus

    800 de milioane de euro: la atat este estimata piata publicitatii in jocuri online in 2010. Un motiv suficient pentru companiile de publicitate si producatorii de jocuri de a-si continua colaborarea, dar si miza unui nou potential business pentru Microsoft, Google sau Yahoo!.

     

    Pe strazile laturalnice virtuale din jocul video „Rainbow Six Vegas“, unde se ascund teroristii care au preluat conducerea orasului cazinourilor, undeva intr-un colt intunecat se afla un obiect ciudat, care se dovedeste a fi un flacon cu gel de dus. In momentul in care deschideti focul asupra respectivului obiect, pe ecran apare un clip video de 60 de secunde in care este prezentat gelul de dus Axe, impreuna cu sloganul „Marcheaza puncte cu Axe“. Pe un panou publicitar, cativa metri mai departe, se vad clar reclame la alte produse din lumea reala.

     

    Cam asa arata astazi lumea jocurilor video, pe masura ce tot mai multe companii producatoare de software, responsabile de crearea jocurilor video, isi concentreaza eforturile catre industria publicitatii pentru a putea genera venituri. „Pe de-o parte, aceste insertii amuzante de reclame in jocuri ii deranjeaza pe utilizatori, insa majoritatea le considera neasteptate, iar acest lucru ii atrage si ii determina sa caute mai atent atunci cand exploreaza jocul“, a spus Peer Schneider, vicepresedinte in cadrul IGN Entertainment. Tendinta se resimte cu atat mai mult in cazul jocurilor online de strategie sau care au ca scop rezolvarea unui puzzle. Anul trecut, spre exemplu, advertiserii au cheltuit aproximativ 120 mil. euro pentru a-si putea plasa reclamele in cadrul jocurilor de pe Internet, suma de trei ori mai mare fata de anul 2005, cand jocurile online au atras putin peste 40 mil. euro, conform companiei de cercetare DFC Intelligence.

     

    „Cresterea veniturilor din publicitatea in jocurile video online va fi de aproximativ 60-70% de la an la an, ceea ce inseamna ca anul acesta vorbim de o suma de aproximativ 200 mil. euro“, a estimat un analist al Susquehanna Financial Group. Urmand acelasi rationament, ar insemna ca piata publicitatii in jocuri pe Internet va depasi 800 mil. euro (un miliard de dolari) in 2010. O estimare mai ponderata are Yankee Group, care prezice ca publicitatea in jocuri va trece putin peste 700 mil. dolari in 2010.

     

    Daca anul 2005 a fost marcat de o explozie a retelelor sociale precum MySpace, iar 2006 s-a remarcat prin cresterea pietei de continut video online, mai multi analisti din industrie sunt de parere ca anul 2007 va fi anul jocurilor video online, piata care atrage dupa sine si piata publicitatii in jocuri.

     

    „Pana acum, industria publicitatii online s-a indreptat mai mult catre retelele sociale si site-urile de continut video, urmarind de altfel tendinta generala din piata“, a spus Sandra Hanchard, analist in cadrul Hitwise. „Numai ca acum, toata industria pare a migra catre jocurile pe Internet“, constata ea.

     

    Succesul acestei piete este dat in special de titluri cunoscute, precum „World of Warcraft“, care, desi a atras un numar considerabil de fani in varianta traditionala, pen-tru computer sau consola video, numara peste opt milioane de utilizatori in versiunea online, pe baza de abonament.

     

    Si, cu toate ca numai 16% din populatia mondiala a „gustat“ pana acum reclame pe Internet, procentul este considerabil mai mare in SUA si Europa, unde vorbim de jumatate din populatie, conform analistilor Susquehanna Financial Group. Pentru industria publicitatii in jocuri online, aceasta se traduce in 6% din veniturile totale din publicitatea pe Internet si va insemna 12% in urmatorii trei sau patru ani.

     

    Iar jucatorii sunt o forta: numai in luna decembrie a anului trecut, aproximativ 65 de milioane de utilizatori din toata lumea au jucat un joc pe Internet, numar in crestere cu 13% fata de aceeasi perioada a anului precedent, conform companiei de cercetare a pietei comScore Networks. Aproximativ 51% dintre jucatorii online au peste 30 de ani, conform Forrester Research.

     

    Ben Borth, unul dintre producatorii de jocuri de la Vivendi Universal Games, spune ca exista doua tipuri de jucatori: cei care vor sa termine jocul cat mai repede si cei care vor sa descopere absolut totul in joc. „Segmentul consumatorilor de publicitate in jocuri este dat tocmai de aceasta a doua categorie, care exploreaza obsesiv fiecare coltisor din joc“, a spus Borth. Cele mai frecvente reclame din jocurile video si cele online sunt reprezentate de bannere publicitare aflate in decorul jocului. Insa nu este exclus nici sa intalniti in joc un anumit produs – cum ar fi o sticla de Coca-Cola sau un gel Axe, care este utilizat de un personaj sau plasat strategic in joc.

     

    In cazul jocului „Superman Returns“, reclama consta in faptul ca utilizatorii sunt indemnati sa achizitioneze DVD-ul cu filmul pentru a putea capata anumite coduri secrete. O secventa de comenzi le permite, de pilda, celor care il joaca pe Superman sa-si distruga adversarul, Bizzaro, mai rapid.

     

    Companiile de publicitate au inceput sa schimbe tactica in ceea ce priveste reclamele in jocuri. Pe langa faptul ca sunt foarte bine integrate in joc, reclamele sunt personalizate pentru utilizatorii din diferite regiuni. Spre exemplu, in cazul jocului online „Formula One“, un utilizator din SUA va trece pe langa o reclama la o noua masina proaspat lansata pe piata americana. In schimb, unul dintre concurentii sai, aflat in Germania, va vedea pe acelasi panou o reclama dintr-o campanie antidrog. Plasarea reclamei in functie de zona din care provin jucatorii se face in functie de IP-ul fiecarui utilizator care acceseaza jocul online. In plus, tin cont de structura demografica a jucatorilor. La „Formula One“, spre exemplu, se pleaca de la premisa ca utilizatorii sunt in cea mai mare parte barbati si au o varsta cuprinsa intre 18 si 35 de ani, iar reclamele sunt selectate din aria de interes a acestui grup de utilizatori.

     

    „La fel se intampla si in cazul jocurilor de poker pe Internet. Reclamele ii vizeaza in mod direct pe pasionatii de jocuri de noroc, acestia accesand o reclama cand au o pauza de 5-10 minute“, a spus Ed Bartlett, vicepresedinte pentru operatiunile din Europa ale producatorului de jocuri IGA. „Dar in cazul «Battlefield 2142» nu veti intalni reclame, pentru ca producatorul Electronic Arts nu vrea ca jucatorii sa faca pauze intre batalii importante ca sa acceseze o reclama la magazinul de haine Gap, spre exemplu“, adauga Bartlett.

     

    Chiar si asa, in conditiile in care producatorii nu vor sa plaseze reclame in anumite jocuri, piata publicitatii in jocuri video si online a prins viteza. Deja se vorbeste de parteneriate exclusive intre producatori si companii de publicitate, iar interesul unor nume mari din industrie, precum Google sau Microsoft, este vizibil. Microsoft a platit aproximativ 150 mil. euro in 2005 pentru a achizitiona compania Massive, dezvoltator de tehnologie pentru plasarea reclamelor in jocurile video, iar zvonurile legate de o posibila preluare de catre Google a Adscape Media, companie specializata in publicitate prin jocuri video, cel mai probabil pentru 20 mil. euro, circula de mult in piata.

     

    „Pe masura ce piata publicitatii traditionale incepe sa fie tot mai aglomerata, Google, MSN sau Yahoo! cauta noi metode de a exploata piata, iar reclamele in jocuri online reprezinta una dintre posibilitati“, conchide Ed Bartlett.

  • Administrarea restrictiilor digitale

    Consideratiile despre distributia muzicii prin Internet publicate de Steve Jobs pe situl Apple in 6 februarie au luat din nou lumea prin surprindere. Putina lume se astepta ca tocmai Apple sa-si arate disponibilitatea de a renunta la DRM.

     

    DRM (Digital Rights Management) este subiectul unei controverse care dureaza de cativa ani. In esenta, este vorba despre o varietate de tehnologii care au ca scop impiedicarea transferului ilegal de materiale sub copyright si este clar ca principalii promotori ai acestor sisteme sunt marii distribuitori de astfel de materiale. Daca ne referim la muzica, avem in fata un cvartet redutabil: Universal, Sony BMG, Warner si EMI controleaza peste 70% din distributia mondiala de muzica. De partea cealalta a baricadei sunt consumatorii, iar motivele lor de nemultumire sunt la fel de numeroase. Pe scurt, cumparatorul de muzica (fie pe CD, fie prin Internet) se considera indreptatit sa poata sa utilizeze cum doreste materialul respectiv. Daca am cumparat, cat se poate de legal, o suta dintre piesele mele preferate, mi-as dori sa le ascult pe orice player. Insa DRM imi pune o serie intreaga de restrictii (de pilda sunt slabe sperante sa mearga pe player-ul din masina), astfel incat acronimul este tot mai des interpretat ca „Digital Restrictions Management“.

     

    Cory Doctorow – un personaj renumit al blogosferei si un apreciat scriitor SF – a publicat in 2004 una dintre cele mai convingatoare argumentatii impotriva sistemelor DRM. Pe langa aspectul moral al problemei – faptul ca noi, consumatorii, suntem cu totii tratati ca niste potentiali infractori – Doctorow abordeaza chestiunea din toate unghiurile pentru a  demonstra ca sistemele DRM nu functioneaza (toate au fost sparte in cel mult cateva zile), sunt nocive pentru societate (consumatori onesti sunt adesea impinsi spre uzul materialelor piratate datorita restrictiilor impuse de cele legale), sunt nocive pentru business (deoarece impiedica sau intarzie ciclul inovatiilor), nu sunt folositoare artistilor si nici macar Microsoft, unul dintre principalii sustinatori ai sistemelor DRM. Si, dupa cum se vadeste, nici pentru Apple, care a devenit intre timp unul dintre cei mai mari distribuitori de muzica online, prin magazinul iTunes Store.

     

    Ce spune Jobs in mesajul sau este atat de clar, incat majoritatea comentatorilor s-au multumit sa citeze. Foarte pe scurt: seful de la Apple precizeaza ca utilizarea sistemului DRM este o cerinta a celor „patru mari“ – detinatorii drepturilor de proprietate intelectuala – dupa care analizeaza cele trei alternative posibile privind sistemele DRM. Prima este continuarea cursului actual, in care fiecare mare reseller (in speta Apple, Microsoft si Sony) isi foloseste propriul sistem. Desigur, sistemele sunt incompatibile, asa ca muzica cumparata de la Apple iTunes nu va merge pe Zune si asa mai departe, insa piata este extrem de competitiva si este de asteptat ca ofertele sa fie comparabile. A doua varianta ar fi ca Apple sa furnizeze sub licenta sistemul sau DRM tuturor competitorilor, rezultatul fiind compatibilitatea tuturor playerelor. Dezavantajul este insa ca orice sistem DRM se bazeaza pe anumite secrete, care astfel ar „rasufla“ mult mai usor, ceea ce ar complica sistemul de upgrade si ar atrage neincrederea celor Patru Mari. In fine, calea pe care Jobs o considera cea mai convenabila este renuntarea la orice sistem DRM. Primul argument este clasic: DRM nu functioneaza ca instrument de combatere a pirateriei. Al doilea este ca, oricum, chiar marile companii vand anual circa 20 de miliarde de piese fara DRM pe CD-uri clasice. Si atunci de ce se cramponeaza de cele 2 miliarde de piese vandute online? Astazi pentru orice CD muzical pe care-l pun in computer e suficient sa apas butonul „Rip“ si este convertit in cateva minute in MP3-uri neprotejate pe care le pot asculta pe orice player din lume. Tot Jobs spune ca sub 3% din muzica de pe cele 90 de milioane de iPod-uri este cumparata de la iTunes Store, restul fiind piese fara DRM.

     

    Vrea Apple sa se puna bine cu consumatorii? Da, vrea si asta. Insa este usor de dedus ca dintr-un sistem de distributie fara DRM va castiga in principal liderul detasat al pietei playerelor. Adica Apple. In plus, va scapa de acuzele privind monopolul, prove-nind mai ales din Europa – iar Jobs puncteaza faptul ca Universal, EMI si jumatate din Sony apartin europenilor. Si mai e ceva: EMI deja a experimentat sistemul fara DRM cu ultimul album Norah Jones, iar succesul a fost urias. Flerul lui Jobs a identificat o tendinta si nu putea rata ocazia de a fi primul care aduce vestea cea buna: zilele sistemelor DRM sunt numarate.

  • Sa vorbiti sanatosi

    Telefoane in valoare de 10 milioane de dolari au intrat intr-o campanie impotriva SIDA in Africa, continentul cu cea mai mare rata de infectati HIV si cu cei mai putini vorbitori la telefonul mobil.

     

    Nu, cercetatorii americani n-au descoperit ca radiatiile emise de telefoanele mobile ar avea si efecte pozitive, care ar duce la tratarea bolii incurabile. Vor face insa acelasi lucru pe care au fost programate sa il faca – sa asigure comunicarea. Mai exact, in cadrul programului „Phones for Health“, va fi instalat pe telefoanele mobile ale medicilor din Africa un program software cu ajutorul caruia acestia vor putea sa raporteze in timp real cazurile descoperite de persoane afectate de virusul HIV si situatia lor catre o baza de date centrala. Transmiterea informatiilor va fi realizata folosind vechile conexiuni GPRS sau, unde acestea nu exista, prin SMS. Costurile proiectului in acest prim stadiu vor ajunge la 10 milioane de dolari, care vor fi acoperiti de guvernul american si de cativa producatori si operatori de telefonie mobila. Ideea a fost de a folosi comunicatiile mobile care, chiar si la nivelul scazut de utilizare din Africa, le depasesc ca acoperire pe cele prin linii fixe. Retelele de telefonie fixa sau cele de acces la Internet prin mijloace fixe sunt slab dezvoltate in Africa, din cauza cererii scazute si a teritoriului vast care ar trebui acoperit fara a putea spera la recuperarea rapida a investitiilor.

     

    In continuare, in Africa, rapoartele despre raspandirea bolii si numarul bolnavilor sunf facute cu pixul si hartia. Dar deja 60% dintre locuitorii acestui continent se afla in zone unde exista acoperire GSM, iar in 2010 este asteptata largirea acoperirii pana la 85%. „Raspandirea exploziva a telefoanelor mobile in tarile subdezvoltate a creat posibilitatea de a transforma semnificativ modul cum aceste tari trateaza problemele de sanatate“, a declarat optimist Howard Zucker, directorul programului. Schema a fost aplicata experimental intr-o zona mai restransa din Rwanda, iar in aceasta urmatoare etapa va fi extinsa in 10 tari cu cea mai mare pondere de persoane purtatoare ale HIV. Pe termen lung, cei implicati considera ca ar putea extinde proiectul si in regiuni din Asia si ca prin intermediul lui ar putea fi urmarit si controlul altor boli, ca malaria si tuberculoza. Pentru moment, dintre operatorii de telefonie mobila, doar reteaua MTN din Africa de Sud si-a aratat interesul, iar Motorola va oferi telefoane la mana a doua.

  • Karaoke pe Internet

    Internetul nu este tocmai locul unde sa te-apuci sa incredintezi un secret. Dar a te ascunde in spatele unui ID oarecare poate oferi premisa unui concert lipsit de trac.

    Daca multe dintre programele de team building folosesc interpretarea vocala proprie a unor melodii cunoscute (karaoke), inseamna ca e o metoda de dezinhibare sau de apropiere de cei din jur. Si daca cea mai mare companie de software pentru divertisment, Electronic Arts, a cumparat saptamana trecuta singshot.com, am putea deduce ca site-ul merita luat in calcul. Partea esentiala a site-ului este ca pune la dispozitia utilizatorilor aproape orice melodie pentru a-i da o interpretare proprie, in timp ce versurile sunt afisate pe ecran. Melodia astfel produsa este in acelasi timp inregistrata pe site sub profilul ales de cantaret si poate fi apoi oricand ascultata. Exista si concursuri de karaoke intre utilizatorii inregistrati, iar melodiilor le pot fi atasate poze sau clipuri video, pentru a sublinia mesajul transmis de muzica. Pentru a-si arata aprecierea fata de talentele online, SingShot realizeaza topuri cu cele mai reusite adaptari, in functie de voturile primite de piesa. Daca este selectata aceasta optiune, site-ul trimite automat notificari atunci cand apar piese noi sau in momentul cand unul dintre vedetele de pe site preferate a mai „lansat“ un hit.

    Despre site, administratorii lui spun ca este potrivit pentru cei ce au obiceiul sonatelor sub dus, dar au prea mult trac pentru a aparea pe scena – sau pentru cei ce pur si simplu vor sa se amuze ascultand interpretarile amatorilor. Iar sperantele celor care au realizat site-ul sunt de a realiza o nisa la fel de populara cum a fost cea realizata de YouTube si al lui continut video, creat chiar de utilizatori. Asemanarile continua prin faptul ca la cautarea pentru o anumita melodie sunt afisate cele mai ascultate interpretari, dar sunt oferite ca rezultate inclusiv alte piese, cu o linie acustica asemanatoare. Interesant este ca site-ul vrea sa functioneze cu banii obtinuti de la utilizatori. Primele doua saptamani de cantat in fata monitorului sunt gratuite; dupa expirarea perioadei, accesul pentru o luna este taxat cu 5 dolari, iar pentru un an abonamentul costa 10 dolari. Aceasta i-ar putea face sa-si descopere talentele artistice pe cei de la Electronic Arts, care au cumparat site-ul. Suma tranzactiei este secreta, dar daca sistemul de tarifare nu va functiona, ii va face probabil pe cumparatori sa fluiere a paguba.

  • Un PIN de elita

    Cardurile de credit au depasit epoca in care au fost privite exclusiv ca metode de plata a cumparaturilor sau de virament al salariilor si au ajuns simboluri ale statutului social privilegiat.

     

    Invitatii la spectacole private, asistenti personali sau acces in saloane VIP din aeroporturi sunt privilegiile cu care marii emitenti de carduri de credit incearca sa atraga conturile de elita. De curand, si bancile din Romania au inceput sa tinteasca acest segment premium, prin carduri care sunt mai mult decat  simple instrumente de plata si care integreaza un intreg sistem de servicii de lifestyle.

     

    In materie de carduri, un client trebuie sa parcurga un fel de scara ierarhica pana sa atinga culmea exclusivismului. In Romania, cei care au venituri nete de peste 1.600 de euro se califica pentru cardurile Gold, iar peste 3.500 apare oferta de Platinum. La varful ierarhiei, inca nedisponibile pe piata romaneasca, sunt cardurile Signature, care pot fi obtinute numai pe baza de invitatie speciala.

     

    Piata locala a cardurilor este in plina dezvoltare si a depasit noua milioane de unitati la sfarsitul lui decembrie 2006, cu 26% mai mult decat in aceeasi perioada a anului precedent, conform datelor BNR. In acelasi timp, cel mai mare salariu net incasat de un angajat in Romania a fost de 109.986 de euro, lunar, in 2005, conform informatiilor furnizate de Agentia Nationala de Administrare Fiscala. Cel mai bine platit angajat din Romania in 2005 a castigat intr-o luna 534 de salarii medii nete pe economie. In acest context a aparut nisa instrumentelor de plata premium, care pe langa serviciile clasice, functioneaza ca simboluri ale statutului social. Deocamdata, cel mai folosit card de acest fel este cel din categoria Gold, insa este de asteptat ca piata sa evolueze, mai ales dupa lansarea, in aceasta luna, a primului card Visa Platinum in lei, de catre Banca Transilvania.

     

    „Cele peste 5.000 de carduri Visa Gold emise de Banca Transilvania intr-un timp relativ scurt (le-am lansat la inceputul anului 2005) arata ca piata era deja pregatita pentru produse de tip premium“, spune Gabriela Nistor, director de retail banking al Bancii Transilvania. Conform lui Nistor, cardul Visa Gold de la Banca Transilvania, destinat persoanelor cu venituri lunare nete de peste 1.600 de euro, are o cota de 25% din piata cardurilor Gold din Romania, cu 5.400 de unitati emise. Ceilalti emitenti de carduri Gold (Visa si Mastercard) sunt ING Bank, HVB Tiriac Bank, Banca Comerciala Romana, ABN Amro si Banca Romaneasca.

    Nistor estimeaza ca Banca Transilvania va avea 500 de clienti de Visa Platinum intr-un an, un an si jumatate.

     

    Cardurile premium ii vizeaza in special pe cei din top managementul companiilor foarte mari si pe oamenii de afaceri. Robert C. Rekkers, directorul general al Bancii Transilvania, si Catalin Cretu, vicepresedintele Visa International pentru Romania si Bulgaria, sunt primii posesori ai unui card Platinum emis de o banca romaneasca. Clientii au acces la o linie de credit de pana la 30.000 de euro echivalent in lei si o perioada de gratie de 56 de zile pentru returnarea sumelor.

     

    Odata cu Visa Platinum sunt emise doua carduri, Priority Pass si Priority Traveller, care ofera acces in 500 de saloane VIP Lounge din aeroporturi din peste 90 de tari, tarife preferentiale la cazare sau diferite discounturi. Principiul acestor carduri de calatorie este legat de existenta unei echipe speciale care preia apelurile telefonice ale posesorului, actionand asemenea unui agent de turism: se ocupa de rezervari la avion si la hotel, furnizeaza informatii despre orasul de destinatie sau achizitioneaza, de exemplu, bilete la teatru ori la concerte. Cardul inseamna si acces in peste 250 de cluburi de golf, sali de fitness si spa-uri din Europa, America sau Asia. Amatorii de golf isi pot imbunatati handicapul la Cable Beach Golf Club din Bahamas, The Vale Golf & Country Club din Anglia sau Golf de Clecy din Franta, iar celor ce doresc relaxare in stil spa li se ofera variante ca Taman Sari Royal Heritage Spa din Vancouver sau Grand Hyatt din Bali.

     

    Cardurile Platinum sunt insa doar un fel de etapa intermediara in drumul spre statutul de veritabila elita. Companii precum Visa, MasterCard sau American Express au inventat carduri atat de exclusiviste, incat nici nu prea se vorbeste despre existenta lor, iar consumatorii romani mai au ceva de asteptat pana sa isi poata vedea numele pe astfel de carduri. „Deocamdata ne vom concentra asupra constituirii unui portofoliu sanatos de Visa Platinum si cu siguranta vom fi capabili sa identificam momentul in care putem veni cu mai mult“, spune Gabriela Nistor.

     

    Insa pe piata internationala cardurile super premium s-au transformat demult in adevarate „status symbols“, la care accesul este limitat. De exemplu, cardul Centurion de la American Express nici macar nu este mentionat pe site-ul companiei; este disponibil numai cu invitatie din partea American Express, iar posesorii trebuie sa plateasca un comision anual de 2.500 de dolari (1.900 de euro) si sa cheltuiasca minim 5.000 de dolari (3.850 de euro) pe luna.

     

    Se pare ca nu exista decat 10.000 de carduri Centurion in lume, iar reprezentantii American Express refuza sa dea orice detalii despre clienti. Cardul Centurion, cunoscut si ca Black Card, a fost introdus in 1999 si ofera privilegii precum un bilet de avion gratuit pe an pe curse transatlantice, stilisti personali la retaileri ca Escada sau Saks Fifth Avenue si invitatii la cluburi pentru care exista liste uriase de asteptare. Fiecare posesor de card are un fel de valet propriu care poate fi oricand apelat la telefon si care se ocupa de orice, de la rezervari de bilete si pana la satisfacerea celor mai ciudate cereri, precum localizarea unui anumit tablou sau a unei case pe o insula exotica. In plus, un posesor de card Black poate petrece o noapte pe an la hotelurile din cadrul grupului Mandarin Oriental.

     

    Conform Snopes.com, un website despre lifestyle, a existat un posesor de Centurion care si-a dorit sa achizitioneze calul lui Kevin Costner din filmul „Dansand cu lupii“. Calul a fost gasit de catre cei de la American Express la o ferma din Mexic, cumparat si trimis in Europa. O alta cerere cel putin neobisnuita a venit de la o doamna care isi dorea sa fie actrita si sa faca parte din distributia unui serial difuzat saptamanal, iar cei de la American Express se pare ca au jucat rolul agentului. Cu alte carduri, precum MasterCard World Signia sau Visa Infinite, posesorul poate sa capete acces la Super Bowl, sa obtina lectii private de golf cu Jim Flick sau sa-si rezerve bilete la show-urile de pe Broadway.

     

    Cardurile pot rezolva si problema rezervarii unei mese la restaurantele in voga, pentru care in mod obisnuit se fac liste de asteptare de o luna. De exemplu, se spune ca pentru a obtine o masa in restaurantul Per Se din New York este nevoie de o interventie divina. Totusi, daca esti posesor de carduri exclusiviste, nu este nevoie decat de o rezervare telefonica. Visa are chiar un program prin care posesorii de Visa Signature au rezervata in permanenta o masa la restaurantul preferat. Conditia este, previzibil, ca respectivii clienti sa achite consumatia cu cardul.

  • Filozofia de cafenea

    Barbarismul „cafenea zonocrepusculariana“ a fost inventat de John Strelecky, autorul volumului de care vorbim, cu intentia de a ne oferi senzatia de revelatie traita intr-o cafenea denumita „De ce te afli aici?“.

     

    Intr-o buna zi, din pricina unui accident major pe autostrada pe care circula, povestitorul se vede silit sa o apuce pe drumuri laturalnice. Tot ratacind, odata cu rabdarea i se termina si benzina, iar apropierea noptii si pustietatea ii creeaza o acuta stare de anxietate. Pana ce vede in zare luminitele unui local. Inauntru – oameni ospitalieri, o atmosfera calda si suficiente resurse ca sa-si astampere foamea de lup. Pe meniul bine garnisit troneaza, tiranica, intrebarea „De ce te afli aici?“ Aceeasi care, pe peretele dinafara locandei, statea atarnata cu litere mari din tuburi de neon. Printre omlete si cartofi prajiti, personajul nostru  – sa-i zicem John – incepe sa traiasca revelatii succesive, toate derivand din intrebarea titulara: care e SDAE („scopul de a exista“)? O intreaga maieutica de cafenea incepe sa-si desfasoare plasa. In urma prospectarii propriului suflet, dar si, mai ales, dupa discutiile cu Casey, Ann sau Mike, angajati sau clienti ai cafenelei, John ajunge la concluzii de urmatorul tip: „Nu are rost sa ne irosim atat timp pregatindu-ne pentru cand o sa putem face ce vrem, in loc sa facem chiar acum ce vrem“. Sau: „Cu cat consum mai mult timp si mai multa energie cu valurile potrivnice ale vietii, cu atat imi raman mai putin timp si mai putina energie pentru valurile prielnice“. Ori: „Sa nu lasi vreodata lucrurile sau oamenii sa te duca intr-un punct in care sa simti ca nu mai detii controlul asupra propriului destin“.

     

    Una peste alta, concluzii si teoreme existentiale simplisime, cu aparenta banala, dar care, atunci cand sunt privite cu atentie indarjita, asa, in miez de noapte, intr-o cafenea de tip „twilight zone“, isi dezvaluie valente de intelepciune si de profunzime nebanuite si iti pot brusc schimba viata. Am vazut, nu fara un zambet trist, faptul ca unii dintre cititorii lui Strelecky (numarul lor, la nivel global, e de ordinul milioanelor) compara aceasta carte, prin zguduitoarea ei simplitate, cu „Micul print“ sau cu „Pescarusul Jonathan Livingstone“. Ca sa nu ne pierdem cu totul capul, as sugera o apropiere mai nimerita, cea cu scrierile lui Anthony de Mello (un brazilian cu educatie budista), care profeseaza aceeasi religie a simplitatii si mimeaza la fel de talentat intelepciunea, avand milioane de fani in toata lumea.