BusinessMagazin

Blog

  • Fara clisee despre stereotipuri

    Dupa un deceniu si jumatate de plictisitoare pozitie a misionarului, elita romaneasca s-a trezit brusc transpirata si singura, cu fata la cearsaful mototolit. S-a uitat in jur si a exclamat: „…hopa, am o problema de personal!“. De fapt are de-a face cu o manifestare a unui stereotip.

     

    Luigi Colani este, printre altele, designer. Si inca unul renumit. Recent, a expus un proiect pe care l-a numit „rotor house“; este vorba de o locuinta care incorporeaza un element rotativ ce contine trei miniincaperi, un spatiu de dormit, o baie si o bucatarie. Din living, locatarul, in functie de nevoi, roteste miezul pentru a accesa zona de care are nevoie. Proiectul, in opinia autorului, se adreseaza tinerilor ambitiosi din zona „gulerelor albe“, mai putin dedicati familiei si mai mult carierei. O idee interesanta, nu?

     

    Dan Chisu si Tanara cea Frumusica se ciocnesc pe strada si scapa amandoi pungile cu cumparaturi. Ciocnirea ii ajuta sa faca reclama unui produs alimentar. Dar si in cazul lui Luigi Colani, si in cazul clipului cu Dan Chisu si Tanara cea Frumusica avem, iarasi, manifestari ale stereotipului.

     

    In cazul „rotor house“, in afara micului amanunt legat de una din legile lui Murphy („durata unui minut depinde de ce parte a usii de la baie te afli“ – ganditi-va ce inseamna sa iesi din dormitor in living, sa cauti butonul care iti aduce baia la indemana si sa astepti finalizarea rotatiei), actioneaza, ziceam, un stereotip: modul in care sunt perceputi cei ambitiosi si dedicati carierei. Adica dorm pe unde apuca, isi schimba camasa sau bluza in masina si alearga 25 de ore pe zi pentru binele companiei. Personal, cred ca gulerele albe sunt dedicate carierei tocmai pentru a avea o casa in care bucataria sa fie cat un restaurant, iar cada sa poata primi persoane cat pentru o mica sedinta de brainstorming, iar ambitiile, chiar in cazul unui eventual provizorat locativ, depasesc ideea unui dormitor actionat electric.

     

    In cazul lui Dan Chisu si a Tinerei, stereotipul este evident: mersul cu punga de cumparaturi in brate, o manifestare tipic americana si deloc potrivita romanilor, care prefera punga de plastic fluturanda celei de hartie din care se iveste, totdeauna, o bagheta.

     

    Modul in care sunt percepute gulerele albe si pungile de hartie sunt, pe de alta parte, printre cele mai inofensive stereotipuri. Ce te faci, insa, cu stereotipurile daunatoare ale elitei romansti, din care unul, cel cu mana de lucru, l-am pomenit la inceputul articolului. Cat a fost asa, a fost bine, dar in momentul in care mana de lucru ieftina a plecat, manata de dorinta de a-si imbunatati standardul, cei ce o foloseau si care s-au complacut in starea calduta furnizata de stereotip au constientizat ca au o problema urgenta. Stiu foarte bine care este legatura dintre salarii si productivitatea muncii, dar productivitatea nu era problema mainii de lucru, ci a elitei (ma refer si la zona politica, si la cea economica). Iar respectivii nu au cautat, in cea mai mare parte a ultimilor 16 ani, nicio modalitate de a preveni un fenomen altfel usor de anticipat. Si care a convietuit cu un alt stereotip, cel cu omul care este cea mai importanta resursa a unei companii; acesta a fost prezent, de cele mai multe ori, numai la nivel declarativ si declamativ, pentru ca dadea bine. Cat a fost de aplicat, pe bune, se vede tot acum.

     

    Am vrut la un moment dat sa scriu un articol mare pe tema stereotipurilor in afaceri, cat de aplicabile sunt si cat de daunatoare sunt, daca sunt. Am constatat insa ca subiectul nu place sau nu este inteles; multi n-au vrut sa vorbeasca sau au fost expeditiv-evazivi. Pe de alta parte, proportia de inovatie si de cliseu dintr-o viata sau dintr-o activitate este, ca si amorul si modul in care se face acesta, o problema personala. Pe care o constientizezi sau nu, cu bune si cu rele. Alegi sa le folosesti sau nu.

     

    Eu zic ca stereotipul este rau si in amor, si in business. Ma uit in jur: clisee in manuale, clisee in publicitate, clisee in viata politica. Ziceri: „turismul romanesc are potential“, „Romania, mediu de afaceri neprietenos“, „afaceristul fost securist“, „intru pe nisa, este mai sigur“, „cumpara pe scadere, vinde pe crestere“. Stereotipe sunt si figurile, si in elite dar si la sindicate, de exemplu (care nu au stiut decat sa lanseze chemari la lupta, fara sa se preocupe de cel mai pretios capital, pana au ramas niste forme fara fond).

     

    Una din persoanele care au acceptat sa imi raspunda la intrebarile legate de clisee (ii multumesc) a citat si un proverb zen, care mi se pare cel mai bun final: „La inceput raurile sunt rauri, muntii sunt munti. Pe masura ce avansezi in cale, raurile nu mai sunt rauri, muntii nu mai sunt munti. Cand ai atins iluminarea, raurile redevin rauri, muntii redevin munti“.

  • Fara clisee despre stereotipuri

    Dupa un deceniu si jumatate de plictisitoare pozitie a misionarului, elita romaneasca s-a trezit brusc transpirata si singura, cu fata la cearsaful mototolit. S-a uitat in jur si a exclamat: „…hopa, am o problema de personal!“. De fapt are de-a face cu o manifestare a unui stereotip.

     

    Luigi Colani este, printre altele, designer. Si inca unul renumit. Recent, a expus un proiect pe care l-a numit „rotor house“; este vorba de o locuinta care incorporeaza un element rotativ ce contine trei miniincaperi, un spatiu de dormit, o baie si o bucatarie. Din living, locatarul, in functie de nevoi, roteste miezul pentru a accesa zona de care are nevoie. Proiectul, in opinia autorului, se adreseaza tinerilor ambitiosi din zona „gulerelor albe“, mai putin dedicati familiei si mai mult carierei. O idee interesanta, nu?

     

    Dan Chisu si Tanara cea Frumusica se ciocnesc pe strada si scapa amandoi pungile cu cumparaturi. Ciocnirea ii ajuta sa faca reclama unui produs alimentar. Dar si in cazul lui Luigi Colani, si in cazul clipului cu Dan Chisu si Tanara cea Frumusica avem, iarasi, manifestari ale stereotipului.

     

    In cazul „rotor house“, in afara micului amanunt legat de una din legile lui Murphy („durata unui minut depinde de ce parte a usii de la baie te afli“ – ganditi-va ce inseamna sa iesi din dormitor in living, sa cauti butonul care iti aduce baia la indemana si sa astepti finalizarea rotatiei), actioneaza, ziceam, un stereotip: modul in care sunt perceputi cei ambitiosi si dedicati carierei. Adica dorm pe unde apuca, isi schimba camasa sau bluza in masina si alearga 25 de ore pe zi pentru binele companiei. Personal, cred ca gulerele albe sunt dedicate carierei tocmai pentru a avea o casa in care bucataria sa fie cat un restaurant, iar cada sa poata primi persoane cat pentru o mica sedinta de brainstorming, iar ambitiile, chiar in cazul unui eventual provizorat locativ, depasesc ideea unui dormitor actionat electric.

     

    In cazul lui Dan Chisu si a Tinerei, stereotipul este evident: mersul cu punga de cumparaturi in brate, o manifestare tipic americana si deloc potrivita romanilor, care prefera punga de plastic fluturanda celei de hartie din care se iveste, totdeauna, o bagheta.

     

    Modul in care sunt percepute gulerele albe si pungile de hartie sunt, pe de alta parte, printre cele mai inofensive stereotipuri. Ce te faci, insa, cu stereotipurile daunatoare ale elitei romansti, din care unul, cel cu mana de lucru, l-am pomenit la inceputul articolului. Cat a fost asa, a fost bine, dar in momentul in care mana de lucru ieftina a plecat, manata de dorinta de a-si imbunatati standardul, cei ce o foloseau si care s-au complacut in starea calduta furnizata de stereotip au constientizat ca au o problema urgenta. Stiu foarte bine care este legatura dintre salarii si productivitatea muncii, dar productivitatea nu era problema mainii de lucru, ci a elitei (ma refer si la zona politica, si la cea economica). Iar respectivii nu au cautat, in cea mai mare parte a ultimilor 16 ani, nicio modalitate de a preveni un fenomen altfel usor de anticipat. Si care a convietuit cu un alt stereotip, cel cu omul care este cea mai importanta resursa a unei companii; acesta a fost prezent, de cele mai multe ori, numai la nivel declarativ si declamativ, pentru ca dadea bine. Cat a fost de aplicat, pe bune, se vede tot acum.

     

    Am vrut la un moment dat sa scriu un articol mare pe tema stereotipurilor in afaceri, cat de aplicabile sunt si cat de daunatoare sunt, daca sunt. Am constatat insa ca subiectul nu place sau nu este inteles; multi n-au vrut sa vorbeasca sau au fost expeditiv-evazivi. Pe de alta parte, proportia de inovatie si de cliseu dintr-o viata sau dintr-o activitate este, ca si amorul si modul in care se face acesta, o problema personala. Pe care o constientizezi sau nu, cu bune si cu rele. Alegi sa le folosesti sau nu.

     

    Eu zic ca stereotipul este rau si in amor, si in business. Ma uit in jur: clisee in manuale, clisee in publicitate, clisee in viata politica. Ziceri: „turismul romanesc are potential“, „Romania, mediu de afaceri neprietenos“, „afaceristul fost securist“, „intru pe nisa, este mai sigur“, „cumpara pe scadere, vinde pe crestere“. Stereotipe sunt si figurile, si in elite dar si la sindicate, de exemplu (care nu au stiut decat sa lanseze chemari la lupta, fara sa se preocupe de cel mai pretios capital, pana au ramas niste forme fara fond).

     

    Una din persoanele care au acceptat sa imi raspunda la intrebarile legate de clisee (ii multumesc) a citat si un proverb zen, care mi se pare cel mai bun final: „La inceput raurile sunt rauri, muntii sunt munti. Pe masura ce avansezi in cale, raurile nu mai sunt rauri, muntii nu mai sunt munti. Cand ai atins iluminarea, raurile redevin rauri, muntii redevin munti“.

  • Al treilea aeroport?

    Daca motivul infiintarii unui aeroport la 60 de kilometri de Bucuresti pentru cursele low-cost este ca apropierea de oras califica Baneasa mult mai bine pentru cursele de linie decat pentru cele ieftine, de ce nu ar muta ministerul pur si simplu cursele de linie pe Baneasa si cele ieftine pe Otopeni?

     

    Stirea de saptamana trecuta privind mutarea curselor low-cost de pe aeroportul de la Baneasa pe un aeroport secundar care va fi construit undeva in judetul Ilfov, la Alexeni, a ridicat o serie de semne de intrebare pe care oficialii Ministerului Transporturilor le-au lasat deocamdata neclarificate „pana se va aproba in consiliu cum este mai bine si mai economic de facut“.

     

    Stirea spunea ca, intr-un interval de zece ani, companiile aeriene low-cost vor fi determinate – prin cresterea tarifelor de operare la Aeroportul Baneasa – sa opereze de pe un aeroport alternativ, care va fi construit in sapte-zece ani, in judetul Ilfov. 

     

    Mai precis, daca acum taxele de aeroport pe Baneasa sunt, in medie (fiind tarife diferentiate intre zi si noapte, ore de varf si numarul de operari), de 600-800 de euro pe zbor, pe aeroportul Henri Coanda acestea sunt in medie de 1.200 de euro, iar planurile ministerului prevad ca taxele pe Baneasa sa le depaseasca chiar pe cele de pe Otopeni.

     

    „Este mult mai aproape de centru“, spune ministrul, „si operatorii trebuie sa plateasca pentru a oferi acest confort“. Insa pentru ca operatorii sa plateasca, intai trebuie sa plateasca bugetul si sa faca din aeroportul de la Baneasa un Otopeni – cu acelasi confort, aceleasi terminale, aceeasi capacitate sau chiar mai mare (desi acum gradul de ocupare pe Henri Coanda este la jumatate fata de Baneasa).

     

    Cum aeroportul de la Otopeni nu poate fi mutat, ministrul spune ca nu este fiabil nici ca pe acel aeroport sa se transfere cursele low-cost, astfel incat cursele de linie sa treaca pe Baneasa. „Este un aeroport foarte mare si foarte modern si are si taxe foarte mari pentru capacitatea de plata a companiilor low-cost“, spune Berceanu.

     

    Si atunci, daca TAROM si celelalte companii de linie care opereaza din Bucuresti vor fi mutate pe Baneasa (acesta fiind motivul pentru care cursele low-cost ar trebui sa zboare mai de departe), ce s-ar intampla cu Otopeni, in care s-au investit in ultimii cinci ani aproape 50 mil. euro din bugetul Ministerului Transporturilor? Si in care ministerul mai pregateste investirea a 85 mil. euro, dintre care 47 mil. euro in acest an?  „Otopeni ar putea deveni hub regional de transporturi aeriene“, raspund oficialii Ministerului Transporturilor, mentionand insa ca aceasta este doar o varianta si ca principala preocupare de acum este daca acest proiect al mutarii pe Baneasa a curselor de linie, in special a TAROM, este o varianta viabila.

     

    „Aducerea aeroportului Baneasa la confortul si capacitatea celui de la Otopeni presupune o investitie de minim 600 de milioane de euro, pentru constructia de terminale, piste, sisteme de securitate etc., mai mult de jumatate din aceasta suma trebuind a fi cheltuita pe echipamente/sisteme care nu pot fi mutate – daca varianta mutarii aeroportului ar fi vreodata luata in calcul“, spun oficialii aeroportului Baneasa.

     

    Daca luam insa in calcul ca peste zece ani, cand ministrul transporturilor a estimat ca ar trebui sa se intample aparitia acestui al treilea aeroport, Bucurestiul chiar s-ar putea sa aiba nevoie de trei aeroporturi? (Pentru ca acum nu are nevoie, dat fiind ca, din capacitatea de zbor a Bucurestiului de acum, se „consuma“ 75%.) Si mai precis, de ce e nevoie de inca o aerogara precum e Baneasa acum? Raspunsul poate veni din faptul ca este chiar un trend in Europa ca fiecare oras sa aiba si un aeroport low-cost (existand si o asociatie a aeroporturilor low-cost, care face congrese internationale si tipareste si manuale de practici).

     

    Sa fie nevoie de trei aeroporturi peste zece ani este foarte posibil, atata vreme cat cererea de zboruri si piata de aviatie din Romania creste cu procente de doua cifre pe an, trend care va mai continua cel putin cinci ani, dupa cum spun oficialii IATA. Mai precis, anul trecut piata de aviatie a crescut cu 18%, iar pentru acest an se preconizeaza o crestere de 15%, cele mai multe intrari pe piata (cinci de la inceputul anului) fiind ale companiilor low-cost, care aproape ca „sufoca“ Baneasa.

     

    Insa, cum nimeni nu stie ce ii rezerva viitorul, nici piata de aviatie nu stie ce o asteapta din partea ascensiunii low-cost. Deja semnale precum faptul ca marii operatori low-cost au inceput sa opereze de pe marile aeroporturi ale lumii, faptul ca Ryanair are cifra de afaceri egala cu jumatate din cifra de afaceri a celui mai mare operator aerian din lume, Air France-KLM, sau faptul ca un operator aerian low-cost italian a depus cea mai buna oferta financiara pentru a cumpara Alitalia ne fac sa ne gandim ca tratamentul putin discriminatoriu de care au deseori parte companiile low-cost s-ar putea intoarce tocmai impotriva acelora pe care aceste masuri tind sa ii protejeze. Oricum, raspunsurile vor veni mai devreme de zece ani.

  • Al treilea aeroport?

    Daca motivul infiintarii unui aeroport la 60 de kilometri de Bucuresti pentru cursele low-cost este ca apropierea de oras califica Baneasa mult mai bine pentru cursele de linie decat pentru cele ieftine, de ce nu ar muta ministerul pur si simplu cursele de linie pe Baneasa si cele ieftine pe Otopeni?

     

    Stirea de saptamana trecuta privind mutarea curselor low-cost de pe aeroportul de la Baneasa pe un aeroport secundar care va fi construit undeva in judetul Ilfov, la Alexeni, a ridicat o serie de semne de intrebare pe care oficialii Ministerului Transporturilor le-au lasat deocamdata neclarificate „pana se va aproba in consiliu cum este mai bine si mai economic de facut“.

     

    Stirea spunea ca, intr-un interval de zece ani, companiile aeriene low-cost vor fi determinate – prin cresterea tarifelor de operare la Aeroportul Baneasa – sa opereze de pe un aeroport alternativ, care va fi construit in sapte-zece ani, in judetul Ilfov. 

     

    Mai precis, daca acum taxele de aeroport pe Baneasa sunt, in medie (fiind tarife diferentiate intre zi si noapte, ore de varf si numarul de operari), de 600-800 de euro pe zbor, pe aeroportul Henri Coanda acestea sunt in medie de 1.200 de euro, iar planurile ministerului prevad ca taxele pe Baneasa sa le depaseasca chiar pe cele de pe Otopeni.

     

    „Este mult mai aproape de centru“, spune ministrul, „si operatorii trebuie sa plateasca pentru a oferi acest confort“. Insa pentru ca operatorii sa plateasca, intai trebuie sa plateasca bugetul si sa faca din aeroportul de la Baneasa un Otopeni – cu acelasi confort, aceleasi terminale, aceeasi capacitate sau chiar mai mare (desi acum gradul de ocupare pe Henri Coanda este la jumatate fata de Baneasa).

     

    Cum aeroportul de la Otopeni nu poate fi mutat, ministrul spune ca nu este fiabil nici ca pe acel aeroport sa se transfere cursele low-cost, astfel incat cursele de linie sa treaca pe Baneasa. „Este un aeroport foarte mare si foarte modern si are si taxe foarte mari pentru capacitatea de plata a companiilor low-cost“, spune Berceanu.

     

    Si atunci, daca TAROM si celelalte companii de linie care opereaza din Bucuresti vor fi mutate pe Baneasa (acesta fiind motivul pentru care cursele low-cost ar trebui sa zboare mai de departe), ce s-ar intampla cu Otopeni, in care s-au investit in ultimii cinci ani aproape 50 mil. euro din bugetul Ministerului Transporturilor? Si in care ministerul mai pregateste investirea a 85 mil. euro, dintre care 47 mil. euro in acest an?  „Otopeni ar putea deveni hub regional de transporturi aeriene“, raspund oficialii Ministerului Transporturilor, mentionand insa ca aceasta este doar o varianta si ca principala preocupare de acum este daca acest proiect al mutarii pe Baneasa a curselor de linie, in special a TAROM, este o varianta viabila.

     

    „Aducerea aeroportului Baneasa la confortul si capacitatea celui de la Otopeni presupune o investitie de minim 600 de milioane de euro, pentru constructia de terminale, piste, sisteme de securitate etc., mai mult de jumatate din aceasta suma trebuind a fi cheltuita pe echipamente/sisteme care nu pot fi mutate – daca varianta mutarii aeroportului ar fi vreodata luata in calcul“, spun oficialii aeroportului Baneasa.

     

    Daca luam insa in calcul ca peste zece ani, cand ministrul transporturilor a estimat ca ar trebui sa se intample aparitia acestui al treilea aeroport, Bucurestiul chiar s-ar putea sa aiba nevoie de trei aeroporturi? (Pentru ca acum nu are nevoie, dat fiind ca, din capacitatea de zbor a Bucurestiului de acum, se „consuma“ 75%.) Si mai precis, de ce e nevoie de inca o aerogara precum e Baneasa acum? Raspunsul poate veni din faptul ca este chiar un trend in Europa ca fiecare oras sa aiba si un aeroport low-cost (existand si o asociatie a aeroporturilor low-cost, care face congrese internationale si tipareste si manuale de practici).

     

    Sa fie nevoie de trei aeroporturi peste zece ani este foarte posibil, atata vreme cat cererea de zboruri si piata de aviatie din Romania creste cu procente de doua cifre pe an, trend care va mai continua cel putin cinci ani, dupa cum spun oficialii IATA. Mai precis, anul trecut piata de aviatie a crescut cu 18%, iar pentru acest an se preconizeaza o crestere de 15%, cele mai multe intrari pe piata (cinci de la inceputul anului) fiind ale companiilor low-cost, care aproape ca „sufoca“ Baneasa.

     

    Insa, cum nimeni nu stie ce ii rezerva viitorul, nici piata de aviatie nu stie ce o asteapta din partea ascensiunii low-cost. Deja semnale precum faptul ca marii operatori low-cost au inceput sa opereze de pe marile aeroporturi ale lumii, faptul ca Ryanair are cifra de afaceri egala cu jumatate din cifra de afaceri a celui mai mare operator aerian din lume, Air France-KLM, sau faptul ca un operator aerian low-cost italian a depus cea mai buna oferta financiara pentru a cumpara Alitalia ne fac sa ne gandim ca tratamentul putin discriminatoriu de care au deseori parte companiile low-cost s-ar putea intoarce tocmai impotriva acelora pe care aceste masuri tind sa ii protejeze. Oricum, raspunsurile vor veni mai devreme de zece ani.

  • TELECOM: Selectia naturala a speciilor de telefonie mobila

    Pestele cel mare il inghite pe cel mic, retailul mare isi impune pretul in fata micilor furnizori, operatorii de comunicatii mai mari preseaza pe tarifele de interconectare cu cei cu care pot. Nu o faceti? Vorbim cand mai cresteti.

     

    Joia trecuta, timp de aproape 24 de ore, abonatilor Zapp le-a fost imposibil sa vorbeasca la telefon cu cei din Cosmote. O voce inregistrata era purtatoarea unui mesaj sec. „Pentru a proteja interesul dumneavoastra, lucram la incheierea unui nou acord cu conditii nediscriminatorii cu Cosmote. Traficul de voce si SMS va fi intrerupt pana cand acest acord va fi obtinut. Va multumim pentru intelegere.“

     

    Aceasta masura extrema luata de catre Zapp, sistarea implicita a convorbirilor intre cele doua retele, e de fapt varful aisbergului, singurul amanunt perceptibil clientilor dintr-o controversa care dureaza de cateva luni. Ceea ce nu spune robotul telefonic e ca tariful de interconectare din contractul expirat in august intre Cosmote, cu cei 1,23 de milioane de clienti, si Zapp, cu ai lui aproape 500.000 de clienti, este de 12 centi. Daca sunt client Zapp, pretul pe care il platesc, conform abonamentului detinut, este de 11 centi in afara retelei. Deci la fiecare minut cand vorbeam cu un client Cosmote, Zapp pierdea 1 cent. In acelasi timp, fata de mai marii Orange si Vodafone, costul interconectarii Cosmote, spune Zapp,  coboara la 6,21 eurocenti. Ceea ce pune intr-o pozitie favorabila Cosmote care, la venituri de doar 43,8 milioane de euro  anul trecut, are nevoie ca de aer de banii veniti prin apelurile facute de cei 16 milioane de clienti ai Orange si Vodafone catre milionul lor, dar si-ar permite sa incerce o maximizare a profiturilor pe seama unei retele mai mici, chiar cu riscul de a le pierde complet. La Zapp, calculele nu s-au potrivit. Contractul care a stabilit termenii interconectarii nu e de azi de ieri si initial, cand Cosmote insemna doar 50.000 de clienti, era favorabil Zapp. In august, au aparut frictiunile cand contractul a expirat si Zapp a refuzat sa mai semneze pe aceiasi termeni.

     

    Nu e o situatie nemaiintalnita, ci mai degraba o tentatie naturala in telecom, care poate aparea cand exista o diferenta importanta de numar de abonati intre doua retele. Din cateva calcule de statistica si probabilitate, oricine poate intelege ca sansele ca un client din reteaua mare sa sune un client al celei mici si nu in propria retea sunt sensibil mai mici decat acelea ca un client din reteaua mica sa apeleze un cunoscut cu acelasi prefix. Nu mai departe de decembrie, Zapp si Cosmote stateau la aceeasi masa, coalizandu-se impotriva agentiei romanesti de reglementare a pietei (pe vremea aceea ANRC), care luase hotararea de a amana propria decizie de a impune Orange si Vodafone sa reduca tarifele de interconectare practicate fata de ceilalti operatori mobili. La aceeasi masa, directorul Nikolaos Tsolas spunea ca politica pe care o duce Cosmote e de a cere aceleasi tarife de interconectare cu cele care i se pretind. In stanga lui, CEO-ul Zapp, Piermario di Pietro, probabil inghitea in sec, ascunzand conflictul. Iar subiectul tarifelor de interconectare va fi mereu un potential generator de controverse surde si de presiuni, atat timp cat rezultatul negocierilor si al exercitiilor de forta ramane incert. Pentru ca acest tarif de interconectare este o sursa importanta de venituri.

     

    Orice Popescu cu telefon mobil poate vorbi cu un Ionescu, utilizator al altei retele, doar daca exista un acord intre cele doua companii de telefonie mobila. Cand Popescu il suna pe Ionescu, undele prin care este transmisa vocea parcurg (si deci folosesc) si reteaua concurenta, iar de aceea reteaua lui Popescu trebuie sa plateasca un tarif de interconectare, de „chirie“, pentru ca foloseste o retea in a carei dezvoltare nu a investit (tarif de regula mai mic decat pretul pe care il plateste utilizatorul, pentru a realiza si profit). Iar Georgescu, de data asta presedintele autoritatii de reglementare, intervine in viata tuturor, impunand niste tarife maxime peste care operatorii nu au voie sa treaca, dar in schimb pot negocia orice nivel de pret mai jos, pentru a incuraja libera concurenta.

     

    Dupa controversele de anul trecut legate de amanarea propriei decizii, pe Dan Georgescu l-au parasit o parte dintre angajatii agentiei. Din opt directori ai agentiei, trei si-au prezentat demisiile intr-un interval de doua-trei luni. Nici acum nu s-au numit inlocuitori,  iar singurul demisionar a carui destinatie este cunoscuta este directorul juridic, acum in structura cabinetului de avocatura Tuca, Zbarcea si Asociatii. Motivele demisiilor nu se cunosc, dar persoane din interior vorbesc despre ele in contextul deja celebrei decizii. Care decizie, in lipsa unui motiv anuntat oficial, a fost poate luata doar pentru ca ANRC a putut sa faca asta. Asa cum operatorii telecom isi socotesc tarifele de interconectare dupa numarul de abonati, din acelasi motiv simplu – pentru ca au puterea s-o faca.

  • TELECOM: Selectia naturala a speciilor de telefonie mobila

    Pestele cel mare il inghite pe cel mic, retailul mare isi impune pretul in fata micilor furnizori, operatorii de comunicatii mai mari preseaza pe tarifele de interconectare cu cei cu care pot. Nu o faceti? Vorbim cand mai cresteti.

     

    Joia trecuta, timp de aproape 24 de ore, abonatilor Zapp le-a fost imposibil sa vorbeasca la telefon cu cei din Cosmote. O voce inregistrata era purtatoarea unui mesaj sec. „Pentru a proteja interesul dumneavoastra, lucram la incheierea unui nou acord cu conditii nediscriminatorii cu Cosmote. Traficul de voce si SMS va fi intrerupt pana cand acest acord va fi obtinut. Va multumim pentru intelegere.“

     

    Aceasta masura extrema luata de catre Zapp, sistarea implicita a convorbirilor intre cele doua retele, e de fapt varful aisbergului, singurul amanunt perceptibil clientilor dintr-o controversa care dureaza de cateva luni. Ceea ce nu spune robotul telefonic e ca tariful de interconectare din contractul expirat in august intre Cosmote, cu cei 1,23 de milioane de clienti, si Zapp, cu ai lui aproape 500.000 de clienti, este de 12 centi. Daca sunt client Zapp, pretul pe care il platesc, conform abonamentului detinut, este de 11 centi in afara retelei. Deci la fiecare minut cand vorbeam cu un client Cosmote, Zapp pierdea 1 cent. In acelasi timp, fata de mai marii Orange si Vodafone, costul interconectarii Cosmote, spune Zapp,  coboara la 6,21 eurocenti. Ceea ce pune intr-o pozitie favorabila Cosmote care, la venituri de doar 43,8 milioane de euro  anul trecut, are nevoie ca de aer de banii veniti prin apelurile facute de cei 16 milioane de clienti ai Orange si Vodafone catre milionul lor, dar si-ar permite sa incerce o maximizare a profiturilor pe seama unei retele mai mici, chiar cu riscul de a le pierde complet. La Zapp, calculele nu s-au potrivit. Contractul care a stabilit termenii interconectarii nu e de azi de ieri si initial, cand Cosmote insemna doar 50.000 de clienti, era favorabil Zapp. In august, au aparut frictiunile cand contractul a expirat si Zapp a refuzat sa mai semneze pe aceiasi termeni.

     

    Nu e o situatie nemaiintalnita, ci mai degraba o tentatie naturala in telecom, care poate aparea cand exista o diferenta importanta de numar de abonati intre doua retele. Din cateva calcule de statistica si probabilitate, oricine poate intelege ca sansele ca un client din reteaua mare sa sune un client al celei mici si nu in propria retea sunt sensibil mai mici decat acelea ca un client din reteaua mica sa apeleze un cunoscut cu acelasi prefix. Nu mai departe de decembrie, Zapp si Cosmote stateau la aceeasi masa, coalizandu-se impotriva agentiei romanesti de reglementare a pietei (pe vremea aceea ANRC), care luase hotararea de a amana propria decizie de a impune Orange si Vodafone sa reduca tarifele de interconectare practicate fata de ceilalti operatori mobili. La aceeasi masa, directorul Nikolaos Tsolas spunea ca politica pe care o duce Cosmote e de a cere aceleasi tarife de interconectare cu cele care i se pretind. In stanga lui, CEO-ul Zapp, Piermario di Pietro, probabil inghitea in sec, ascunzand conflictul. Iar subiectul tarifelor de interconectare va fi mereu un potential generator de controverse surde si de presiuni, atat timp cat rezultatul negocierilor si al exercitiilor de forta ramane incert. Pentru ca acest tarif de interconectare este o sursa importanta de venituri.

     

    Orice Popescu cu telefon mobil poate vorbi cu un Ionescu, utilizator al altei retele, doar daca exista un acord intre cele doua companii de telefonie mobila. Cand Popescu il suna pe Ionescu, undele prin care este transmisa vocea parcurg (si deci folosesc) si reteaua concurenta, iar de aceea reteaua lui Popescu trebuie sa plateasca un tarif de interconectare, de „chirie“, pentru ca foloseste o retea in a carei dezvoltare nu a investit (tarif de regula mai mic decat pretul pe care il plateste utilizatorul, pentru a realiza si profit). Iar Georgescu, de data asta presedintele autoritatii de reglementare, intervine in viata tuturor, impunand niste tarife maxime peste care operatorii nu au voie sa treaca, dar in schimb pot negocia orice nivel de pret mai jos, pentru a incuraja libera concurenta.

     

    Dupa controversele de anul trecut legate de amanarea propriei decizii, pe Dan Georgescu l-au parasit o parte dintre angajatii agentiei. Din opt directori ai agentiei, trei si-au prezentat demisiile intr-un interval de doua-trei luni. Nici acum nu s-au numit inlocuitori,  iar singurul demisionar a carui destinatie este cunoscuta este directorul juridic, acum in structura cabinetului de avocatura Tuca, Zbarcea si Asociatii. Motivele demisiilor nu se cunosc, dar persoane din interior vorbesc despre ele in contextul deja celebrei decizii. Care decizie, in lipsa unui motiv anuntat oficial, a fost poate luata doar pentru ca ANRC a putut sa faca asta. Asa cum operatorii telecom isi socotesc tarifele de interconectare dupa numarul de abonati, din acelasi motiv simplu – pentru ca au puterea s-o faca.

  • Pentru bunul-simt

    Si opozitia, si presedintele Traian Basescu spun ca vor cate un referendum. Nici opozitia si nici presedintele Traian Basescu nu au o justificare de bun-simt pentru aceste idei cu care, parafrazand un clasic in viata, „umbla-n gura“.

     

    Daca ati pierdut interventia televizata a presedintelui Basescu de saptamana trecuta, n-ati pierdut nimic. Daca nici nu stiti ca ar fi existat o asemenea interventie, va invidiez. De fapt, sa nu va alarmati daca habar n-aveti de la ce s-au mai luat acum premierul si presedintele, presedintele si Parlamentul, PNL si PD s.cl. Inseamna ca sunteti oameni perfect normali si va felicit pentru asta.

     

    Bineinteles ca respect cititorii acestei reviste, insa nu de asta e vorba in pagina de fata. Excedat de atata ping-pong politic, cat a fost in ultima vreme pe ecrane si in ziare, nu gasesc modalitate mai buna de a ma defula decat prin a-i felicita pe cei care au ales sa nu fie nici macar spectatori, necum sustinatori ai vreunuia dintre jucatori.

     

    Mai ales ca dezbaterea (in fapt meciul) nu are, nici de o parte, nici de cealalta profunzimi de cultura politica. Ea tine exclusiv de populismul cu care nu numai politicienii romani, ci si cei de aiurea obisnuiesc sa-si sacaie electoratul precum braconierii ce sacaie bancurile de pesti cu firele electrice conectate la o baterie: neinstruitii care se apropie de unda respectiva amortesc subit si ajung, si intr-un caz si in celalalt, in barca celui interesat.

     

    Luate individual, taberele ce se infrunta in zgomote publice au justificari la fel de goale pentru referendumurile pe care le promoveaza: opozitia pentru demiterea presedintelui, presedintele pentru votul uninominal.

     

    In ce priveste opozitia, referendumul vizand demiterea presedintelui are o tinta precisa si aceea nu este Traian Basescu. Tinta este bazinul electoral al nehotaratilor care sunt in acelasi timp suficient de nemultumiti sau de neinformati cu privire la ce se intampla cu puterea. Pentru a ajunge la ei si a-i atrage in barca (a se vedea mai sus), opozitia sacrifica logica si evidenta si merge inainte cu referendumul de demitere a presedintelui. Logica si evidenta spun ca, dintre cele 25, 26, 30 sau cate or mai fi punctele actului de suspendare a presedintelui, nici unul nu este valid: interpretarile pe care le-au dat comandourile de juristi ai PSD sunt strict politicianiste si vizeaza nemultumirea celor in cauza fata de comportamenul presedintelui in raport cu ei si interesele lor, nu fata de litera si spiritul Constitutiei. Adaugati aici si estimarile privind prezenta modesta la vot si o sa vedeti de ce opozitia nu se va grabi cu declansarea referendumului sau, daca va ajunge pana acolo, de ce va pierde.

     

    De asemenea, este evident pentru toti cei ce nu au carnet de membru PD cu cotizatia platita la zi ca presedintele nu-si doreste reformarea clasei politice de dragul clasei politice si de dragul cetatenilor. Sau pentru ca ar fi constatat in urma unei analize profesioniste ca sistemul politic romanesc ar fi ajuns la maturitatea necesara pentru a suporta un transplant de vot uninominal in stare pura. Cine n-are motive de rusine pentru felul cum a invatat in liceu nu are de ce sa se simta complexat fata de nivelul culturii politice a lui Traian Basescu: daca ar fi avut asa ceva, votul uninominal ar fi fost de mult adoptat cu largul concurs al PD, iar Elena Udrea ar fi fost cel mult avocata din oficiu la judecatoria din Strehaia. Lipsa culturii politice inalte nu-l impiedica insa pe presedinte sa fie un politician foarte bun. Uneori prea bun pentru adversarii pe care-i are. Si tot asta il face sa isi dea seama ca o perioada electorala densa, asa cum urmeaza, este pentru un politician ca el ceea ce este sezonul prohibitiei pentru braconieri: perioada in care, desi riscurile sunt mai mari, si capturile sunt pe masura.

     

    Pentru presedintele Basescu, totusi, rolul de braconier  este prea mic: el si-a rezervat deja un rol de martir pentru binele public, dupa cum a lasat de inteles si in interventia televizata de miercurea trecuta, pe care inca sper ca n-ati urmarit-o. „Eu am constituit o comisie pentru condamnarea crimelor comunismului, Parlamentul a constituit o comisie pentru suspendarea mea“ – vedeti legatura de cauzalitate? Vedeti cum sistemul ticalosit se revolta si franeaza tentativele presedintelui de reforma democratica? Daca da, atunci uitati-va in buletin, pentru ca s-ar putea sa va numiti Emil Boc.

     

    Ca sa va faceti o idee asupra motivatiei reale din spatele referendumului promovat de presedinte, luati de asemenea in considerare estimarile de mai sus privind prezenta la vot in cazul unui referendum si o sa vedeti de ce Traian Basescu va face in aceasta primavara o campanie electorala de facto pentru sine si mai putin pentru introducerea votului uninominal.

     

    Si mai luati in considerare ceva: chiar daca presedintele reuseste sa obtina un referendum valid si favorabil propunerii sale, asta nu inseamna ca vom avea automat vot uninominal la urmatoarele alegeri. Ceea ce emana de la popor, rezultatul referendumului, va trece in dezbaterea celor care au emanat de la popor: parlamentarii. Or, dupa cum stiti, pentru parlamentari nu conteaza ce zice poporul decat cel mult o data la patru ani. Si cei patru ani de acum se termina abia in 2008.

  • Pentru bunul-simt

    Si opozitia, si presedintele Traian Basescu spun ca vor cate un referendum. Nici opozitia si nici presedintele Traian Basescu nu au o justificare de bun-simt pentru aceste idei cu care, parafrazand un clasic in viata, „umbla-n gura“.

     

    Daca ati pierdut interventia televizata a presedintelui Basescu de saptamana trecuta, n-ati pierdut nimic. Daca nici nu stiti ca ar fi existat o asemenea interventie, va invidiez. De fapt, sa nu va alarmati daca habar n-aveti de la ce s-au mai luat acum premierul si presedintele, presedintele si Parlamentul, PNL si PD s.cl. Inseamna ca sunteti oameni perfect normali si va felicit pentru asta.

     

    Bineinteles ca respect cititorii acestei reviste, insa nu de asta e vorba in pagina de fata. Excedat de atata ping-pong politic, cat a fost in ultima vreme pe ecrane si in ziare, nu gasesc modalitate mai buna de a ma defula decat prin a-i felicita pe cei care au ales sa nu fie nici macar spectatori, necum sustinatori ai vreunuia dintre jucatori.

     

    Mai ales ca dezbaterea (in fapt meciul) nu are, nici de o parte, nici de cealalta profunzimi de cultura politica. Ea tine exclusiv de populismul cu care nu numai politicienii romani, ci si cei de aiurea obisnuiesc sa-si sacaie electoratul precum braconierii ce sacaie bancurile de pesti cu firele electrice conectate la o baterie: neinstruitii care se apropie de unda respectiva amortesc subit si ajung, si intr-un caz si in celalalt, in barca celui interesat.

     

    Luate individual, taberele ce se infrunta in zgomote publice au justificari la fel de goale pentru referendumurile pe care le promoveaza: opozitia pentru demiterea presedintelui, presedintele pentru votul uninominal.

     

    In ce priveste opozitia, referendumul vizand demiterea presedintelui are o tinta precisa si aceea nu este Traian Basescu. Tinta este bazinul electoral al nehotaratilor care sunt in acelasi timp suficient de nemultumiti sau de neinformati cu privire la ce se intampla cu puterea. Pentru a ajunge la ei si a-i atrage in barca (a se vedea mai sus), opozitia sacrifica logica si evidenta si merge inainte cu referendumul de demitere a presedintelui. Logica si evidenta spun ca, dintre cele 25, 26, 30 sau cate or mai fi punctele actului de suspendare a presedintelui, nici unul nu este valid: interpretarile pe care le-au dat comandourile de juristi ai PSD sunt strict politicianiste si vizeaza nemultumirea celor in cauza fata de comportamenul presedintelui in raport cu ei si interesele lor, nu fata de litera si spiritul Constitutiei. Adaugati aici si estimarile privind prezenta modesta la vot si o sa vedeti de ce opozitia nu se va grabi cu declansarea referendumului sau, daca va ajunge pana acolo, de ce va pierde.

     

    De asemenea, este evident pentru toti cei ce nu au carnet de membru PD cu cotizatia platita la zi ca presedintele nu-si doreste reformarea clasei politice de dragul clasei politice si de dragul cetatenilor. Sau pentru ca ar fi constatat in urma unei analize profesioniste ca sistemul politic romanesc ar fi ajuns la maturitatea necesara pentru a suporta un transplant de vot uninominal in stare pura. Cine n-are motive de rusine pentru felul cum a invatat in liceu nu are de ce sa se simta complexat fata de nivelul culturii politice a lui Traian Basescu: daca ar fi avut asa ceva, votul uninominal ar fi fost de mult adoptat cu largul concurs al PD, iar Elena Udrea ar fi fost cel mult avocata din oficiu la judecatoria din Strehaia. Lipsa culturii politice inalte nu-l impiedica insa pe presedinte sa fie un politician foarte bun. Uneori prea bun pentru adversarii pe care-i are. Si tot asta il face sa isi dea seama ca o perioada electorala densa, asa cum urmeaza, este pentru un politician ca el ceea ce este sezonul prohibitiei pentru braconieri: perioada in care, desi riscurile sunt mai mari, si capturile sunt pe masura.

     

    Pentru presedintele Basescu, totusi, rolul de braconier  este prea mic: el si-a rezervat deja un rol de martir pentru binele public, dupa cum a lasat de inteles si in interventia televizata de miercurea trecuta, pe care inca sper ca n-ati urmarit-o. „Eu am constituit o comisie pentru condamnarea crimelor comunismului, Parlamentul a constituit o comisie pentru suspendarea mea“ – vedeti legatura de cauzalitate? Vedeti cum sistemul ticalosit se revolta si franeaza tentativele presedintelui de reforma democratica? Daca da, atunci uitati-va in buletin, pentru ca s-ar putea sa va numiti Emil Boc.

     

    Ca sa va faceti o idee asupra motivatiei reale din spatele referendumului promovat de presedinte, luati de asemenea in considerare estimarile de mai sus privind prezenta la vot in cazul unui referendum si o sa vedeti de ce Traian Basescu va face in aceasta primavara o campanie electorala de facto pentru sine si mai putin pentru introducerea votului uninominal.

     

    Si mai luati in considerare ceva: chiar daca presedintele reuseste sa obtina un referendum valid si favorabil propunerii sale, asta nu inseamna ca vom avea automat vot uninominal la urmatoarele alegeri. Ceea ce emana de la popor, rezultatul referendumului, va trece in dezbaterea celor care au emanat de la popor: parlamentarii. Or, dupa cum stiti, pentru parlamentari nu conteaza ce zice poporul decat cel mult o data la patru ani. Si cei patru ani de acum se termina abia in 2008.

  • Mancatorii de copii

    In Cronica de la Nürnberg (unde sunt inregistrate cele mai importante fapte petrecute in lume pana in 1493) exista o nota dedicata martiriului lui San Simonino, copilul ucis pe considerente ritualice de evrei la Trento.

     

    Copilul a devenit ulterior obiect al veneratiei populare, pana cand Papa Paul al VI-lea a decis ca era vorba de o legenda lipsita de orice fundament istoric. Acum a aparut o carte (scrisa de un israelian) in care se demonstreaza ca istoriile despre evrei care ucideau copii crestini nu sunt lipsite de temei – si normal ca a starnit o polemica aprinsa.

     

    Umberto Eco este autorul romanelor „Baudolino“, „Numele trandafirului“ si „Pendulul lui Foucault“. Puteti citi urmatorul comentariu al lui Umberto Eco in editia BUSINESS Magazin care apare pe 21 martie.

     

    Traducerea si adaptarea de Cecilia Stroe



    Cititi continuarea articolului in editia tiparita a revistei

  • Eins, zwei, site

    O piata care a crescut de 22 de ori in sase ani, cea a publicitatii online, si-a gasit in sfarsit pe cineva care sa-i numere pe cei care „citesc“ publicitate.

     

    Saptamana trecuta, Biroul Roman de Audit al Tirajelor a selectat Spring GmbH drept compania care urmeaza sa ofere solutia tehnica pentru realizarea studiilor de audienta online. Firma germana a fost preferata in favoarea concurentilor de la Gemius (companie din Polonia care isi cauta angajati in Romania) si francezii de la Weborama.

     

    Alegerea a fost facuta de o comisie a BRAT completata de un consultant independent de la OJB, echivalentul spaniol al BRAT. Primele rezultate despre numarul celor care intra pe site-urile monitorizate vor aparea in luna mai, iar din luna august vor fi disponibile si rezultate mai complexe, despre audienta si profilurile socio-demografice ale vizitatorilor. Valoarea contractului este de 200.000 de euro pentru primul an. Costul contractului va fi suportat de membrii BRAT care obtin venituri din publicitatea online, insa nu s-a stabilit modalitatea de contributie. Grupurile de web mai mici sunt de parere ca ar trebui sa se contribuie „nemteste“, respectiv sa se imparta costurile in functie de nivelul veniturilor din publicitate.

     

    Se vor mai avea in vedere si niste niveluri minime de cost pe care trebuie sa le adopte site-urile mai mici si niste niveluri maxime pe care urmeaza sa le plateasca cele mari. In contextul actual, site-ul cu cel mai mare trafic din Romania, softpedia.com, ar urma sa plateasca anual 9.999 de euro. Pragul minim pentru ca unui site sa ii fie auditat cifrele de audienta va fi de 499 euro/an, daca nu depaseste lunar jumatate de milion de afisari.

     

    Contributia la BRAT va fi calculata nu ca grup de site-uri, ci pentru fiecare site in parte inscris. Ceea ce va da nastere la situatii in care grupuri de media online cu mai multe site-uri care impreuna fac, sa spunem, un milion de afisari, vor plati mai mult decat un site individual care are un milion de afisari. Dar situatia exacta se va clarifica pe parcurs, iar costul monitorizarii ar putea cobori pentru proprietarii de site-uri cu cat se vor inscrie mai multe site-uri. La acest moment si-au declarat interesul de a participa in jur de 100 de site-uri. E insa de apreciat faptul ca germanii de la Spring GmbH au primit un vot de incredere aproape total, existand doar doua retineri si niciun vot pentru ceilalti candidati.

     

    Compania germana masoara audiente in patru tari europene, Germania, Austria, Elvetia si Spania si monitorizeaza in jur de 800 de site-uri care au mai mult de 60 de milioane de utilizatori unici pe luna. Prin inscrierea intr-un sistem standard in industrie, asa cum este BRAT, publisherii primesc un argument universal acceptat credibil la negocierea contractelor de publicitate.

     

    Cel mai folosit sistem de raportare este acum Trafic.ro, un serviciu care apartine grupului Netbridge. Anul trecut, sumele investite in publicitate online au insumat 5,5 milioane de dolari (4,3 milioane de euro), valoarea urmand sa creasca sustinut si in acest an.