BusinessMagazin

Blog

  • Cand n-ai un Dracula

    In urma cu 93 de ani, un tanar sarb pe nume Gavrilo Princip si-a descarcat pistolul spre un cuplu de varsta mijlocie aflat pe o strada din Sarajevo, ceea ce a impins istoria pe un alt fagas.

     

    Cuplul, desigur, era format din Franz Ferdinand, arhiduce de Austria-Este, mostenitor al Imperiului Austro-Ungar, si sotia lui, Sofia. Cei doi au fost ucisi. Lumea a intrat in razboi. Milioane de oameni au murit si harta politica a Europei a fost redesenata.

     

    Acum, stranepoata lui Franz Ferdinand, Alteta Sa Printesa Sofia von Hohenberg (sau Sofia de Potesta pentru vecinii ei), 46 de ani, incearca sa indrepte ceea ce considera una din nedreptatile acelor ani: spera sa primeasca inapoi castelul lui Franz Ferdinand.

     

    Tratatul de la Saint-Germain-en-Laye din 1919 a decupat vechiul Imperiu Habsburgic in state noi: Austria, Ungaria, Cehoslovacia, Iugoslavia si parti din Polonia. Familia de Habsburg, care a condus aceasta parte a Europei timp de peste 600 de ani, a fost deposedata de titlurile si proprietatile sale. Copiii lui Franz Ferdinand fusesera deja izgoniti din casa draga a parintilor, castelul Konopiste, in provincia Boemia, acum in Republica Cehia, iar castelul a fost luat de catre stat.

     

    Problema, spune printesa de Hohenberg, este ca copiii lui Franz Ferdinand – Sofia, Maximilian si Ernst – nu erau Habsburgi, asa incat castelul si dependintele sale, peste 6.000 de hectare de padure si o berarie, nu ar fi trebuit sa fie nationalizate. Aceasta pentru ca Franz Ferdinand se casatorise cu o femeie care nu avea rang regal, cum avea el. Unchiul lui, imparatul Franz Iosif, ar fi permis aceasta uniune doar cu conditia ca Sofia si eventualii copii pe care urma sa-i aiba sa nu fie considerati niciodata mostenitori ai tronului. Tot imparatul i-a conferit drept compensatie tinerei mirese propriul ei titlu si un nou nume: printesa de Hohenberg, care a fost mostenit si de stranepoata ei in zilele noastre.

     

    Partial din cauza tensiunii pe care a starnit-o casatoria lui, Franz Ferdinand a preferat sa stea la Konopiste decat la resedinta lui oficiala, castelul Belvedere din Viena. Cand el si sotia lui au plecat la Sarajevo in acel fatidic iunie, intentionau sa se intoarca in doar cateva zile. Copiii au fost lasati acasa in grija dadacelor. Dar Franz Ferdinand si Sofia au murit la Sarajevo, iar copiii lui au mostenit castelul Konopiste, pe care el il cumparase cu bani rezultati din vanzarea proprietatilor din Italia mostenite de la unchiul lui, Francesco V d’Este.

     

    La momentul la care a fost semnat tratatul de la Saint-Germain-en-Laye, sustine printesa von Hohenberg, castelul apartinea familiei de Hohenberg, nu casei de Habsburg. Dar, in 1921, Cehoslovacia a adoptat legea nr. 354, al carei articol III mandata confiscarea proprietatilor regale de la Casa de Habsburg, inclusiv pe cele ale lui Franz Ferdinand „si ale descendentilor sai“. „Ceea ce s-a intamplat in Cehoslovacia a fost un mod mult prea entuziast de a interpreta tratatul de la Saint-Germain“, a spus recent printesa von Hohenberg, la un ceai servit intr-un hotel elegant din Bruxelles. „Ei l-au inclus si pe bunicul meu Max printre Habsburgi, desi el nu mai era membru al familiei.“

     

    Avocatul printesei de Hohenberg, Jaroslav Broz, spune ca legea respectiva se revendica de la tratatul de la Saint-Germain-en-Laye, dar ca incalca principiile tratatului.

     

    Nou-creata Republica a Austriei a confiscat toate palatele Casei de Habsburg de pe teritoriul sau, dar le-a lasat copiilor lui Franz Ferdinand proprietatile familiei von Hohenberg, care cuprindeau si castelul Arstetten, unde sunt ingropati Franz Ferdinand si sotia lui si unde traieste astazi sora printesei von Hohenberg, Anita. Copiii au fost trimisi sa traiasca la castelul Arstetten. Cea mai mare dintre ei, Sofia, avea 17 ani la acea vreme. Ea a trait pana in 1990, iar printesa von Hohenberg isi aminteste povestea ei.

     

    „Au fost nevoiti sa paraseasca Konopiste cu o valijoara si valijoara le-a fost controlata ca sa fie siguri ca nu au luat vreun suvenir“, spune printesa. Bunicul ei a incercat la un moment dat sa recupereze unele dintre bunurile familiei, dar fara succes. „Ce a socat intotdeauna familia mea este ca intreaga noastra istorie, scrisorile, fotografiile se afla la Konopiste“, adauga ea.

     

    Familia a atacat legea ceha, chiar si dupa venirea la putere a comunistilor, insa fara niciun rezultat. Au facut demersuri diplomatice dupa caderea regimului comunist, dar nu au ajuns nicaieri. Apoi, in 2000, mama printesei i-a incredintat fiicei aceasta lupta. „Ceea ce incerc eu sa fac este sa atac aceasta lege care este injusta si gresita“, spune printesa von Hohenberg. „Daca o sa castig, statul ceh trebuie sa-mi dea inapoi tot ce a confiscat, logic, dar prima mea dorinta este sa fac acest articol de lege sa dispara.“

     

    Ea isi aminteste prima vizita la castel dupa revolutia de catifea, care a dus la caderea regimului comunist. Era insotita de sotul ei, Jean-Louis de Potesta. „Am fost foarte, foarte miscata“, spune ea.  La a doua vizita, s-a legitimat si a refuzat sa plateasca taxa de intrare de 9 dolari.

     

    Castelul Konopiste este unul dintre cele mai frumoase nouazeci si ceva de castele detinute de Republica Ceha si este cu siguranta cel mai sofisticat in ceea ce priveste mobilierul. Peretii holurilor din castel sunt ornati cu aproape 300.000 de trofee de vanatoare adunate de Franz Ferdinand in timpul vietii sale. Este o expozitie fantasmagorica de capete de zimbru, coarne de cerb, colti de mistret si pene de cocosi de munte, fiecare puse pe cate o placa de lemn inscriptionata cu data si locul in care au fost obtinute. Colectia este amestecata cu colectia enorma a lui Franz Ferdinand de statuete religioase de lemn policrom din secolul al XV-lea. Cateva camere sunt dedicate unei colectii de armuri medievale si renascentiste, multe dintre ele mostenite de la unchiul sau.

     

    In timpul celui de-al doilea razboi mondial, SS-ul lui Hitler a ocupat castelul si a trimis in Austria o mare parte din lucrurile din castel, unde au fost descoperite dupa razboi, ascunse intr-o salina. Aproape totul a fost recuperat, cu exceptia obiectelor facute din aur, care au fost topite de nazisti.

     

    Interesul printesei de Hohenberg pentru recuperarea cladirii a facut valuri in micuta comunitate a carei viata depinde de functionarea castelului. „Noi ne bazam veniturile pe acest castel“, spune Elena Nohejlova, 34 de ani, adjunctul custodelui de la castel. Elena Nohejlova sta la Konopiste inca de cand avea 18 ani. Sotul ei este gradinarul castelului, iar cele doua fiice ale lor au crescut aici. „Copiii nostri considera locul acesta drept casa lor“, spune ea.

     

    Dar printesa von Hohenberg spune ca nu are de gand sa inchida castelul pentru vizitatori. „Numai ca acest loc apartine familiei mele si am o responsabilitate morala fata de membrii decedati ai familiei mele, ca si fata de cei care urmeaza sa vina – sa lupt pentru ce este al nostru.“

     

    Un succes in cazul descris mai sus ar putea deschide drumul pentru altii care cauta sa indrepte nedreptatile ce au urmat schimbarilor de regim din trecut.

     

    Traducere si adaptare de Mihai MitricA

  • Cand n-ai un Dracula

    In urma cu 93 de ani, un tanar sarb pe nume Gavrilo Princip si-a descarcat pistolul spre un cuplu de varsta mijlocie aflat pe o strada din Sarajevo, ceea ce a impins istoria pe un alt fagas.

     

    Cuplul, desigur, era format din Franz Ferdinand, arhiduce de Austria-Este, mostenitor al Imperiului Austro-Ungar, si sotia lui, Sofia. Cei doi au fost ucisi. Lumea a intrat in razboi. Milioane de oameni au murit si harta politica a Europei a fost redesenata.

     

    Acum, stranepoata lui Franz Ferdinand, Alteta Sa Printesa Sofia von Hohenberg (sau Sofia de Potesta pentru vecinii ei), 46 de ani, incearca sa indrepte ceea ce considera una din nedreptatile acelor ani: spera sa primeasca inapoi castelul lui Franz Ferdinand.

     

    Tratatul de la Saint-Germain-en-Laye din 1919 a decupat vechiul Imperiu Habsburgic in state noi: Austria, Ungaria, Cehoslovacia, Iugoslavia si parti din Polonia. Familia de Habsburg, care a condus aceasta parte a Europei timp de peste 600 de ani, a fost deposedata de titlurile si proprietatile sale. Copiii lui Franz Ferdinand fusesera deja izgoniti din casa draga a parintilor, castelul Konopiste, in provincia Boemia, acum in Republica Cehia, iar castelul a fost luat de catre stat.

     

    Problema, spune printesa de Hohenberg, este ca copiii lui Franz Ferdinand – Sofia, Maximilian si Ernst – nu erau Habsburgi, asa incat castelul si dependintele sale, peste 6.000 de hectare de padure si o berarie, nu ar fi trebuit sa fie nationalizate. Aceasta pentru ca Franz Ferdinand se casatorise cu o femeie care nu avea rang regal, cum avea el. Unchiul lui, imparatul Franz Iosif, ar fi permis aceasta uniune doar cu conditia ca Sofia si eventualii copii pe care urma sa-i aiba sa nu fie considerati niciodata mostenitori ai tronului. Tot imparatul i-a conferit drept compensatie tinerei mirese propriul ei titlu si un nou nume: printesa de Hohenberg, care a fost mostenit si de stranepoata ei in zilele noastre.

     

    Partial din cauza tensiunii pe care a starnit-o casatoria lui, Franz Ferdinand a preferat sa stea la Konopiste decat la resedinta lui oficiala, castelul Belvedere din Viena. Cand el si sotia lui au plecat la Sarajevo in acel fatidic iunie, intentionau sa se intoarca in doar cateva zile. Copiii au fost lasati acasa in grija dadacelor. Dar Franz Ferdinand si Sofia au murit la Sarajevo, iar copiii lui au mostenit castelul Konopiste, pe care el il cumparase cu bani rezultati din vanzarea proprietatilor din Italia mostenite de la unchiul lui, Francesco V d’Este.

     

    La momentul la care a fost semnat tratatul de la Saint-Germain-en-Laye, sustine printesa von Hohenberg, castelul apartinea familiei de Hohenberg, nu casei de Habsburg. Dar, in 1921, Cehoslovacia a adoptat legea nr. 354, al carei articol III mandata confiscarea proprietatilor regale de la Casa de Habsburg, inclusiv pe cele ale lui Franz Ferdinand „si ale descendentilor sai“. „Ceea ce s-a intamplat in Cehoslovacia a fost un mod mult prea entuziast de a interpreta tratatul de la Saint-Germain“, a spus recent printesa von Hohenberg, la un ceai servit intr-un hotel elegant din Bruxelles. „Ei l-au inclus si pe bunicul meu Max printre Habsburgi, desi el nu mai era membru al familiei.“

     

    Avocatul printesei de Hohenberg, Jaroslav Broz, spune ca legea respectiva se revendica de la tratatul de la Saint-Germain-en-Laye, dar ca incalca principiile tratatului.

     

    Nou-creata Republica a Austriei a confiscat toate palatele Casei de Habsburg de pe teritoriul sau, dar le-a lasat copiilor lui Franz Ferdinand proprietatile familiei von Hohenberg, care cuprindeau si castelul Arstetten, unde sunt ingropati Franz Ferdinand si sotia lui si unde traieste astazi sora printesei von Hohenberg, Anita. Copiii au fost trimisi sa traiasca la castelul Arstetten. Cea mai mare dintre ei, Sofia, avea 17 ani la acea vreme. Ea a trait pana in 1990, iar printesa von Hohenberg isi aminteste povestea ei.

     

    „Au fost nevoiti sa paraseasca Konopiste cu o valijoara si valijoara le-a fost controlata ca sa fie siguri ca nu au luat vreun suvenir“, spune printesa. Bunicul ei a incercat la un moment dat sa recupereze unele dintre bunurile familiei, dar fara succes. „Ce a socat intotdeauna familia mea este ca intreaga noastra istorie, scrisorile, fotografiile se afla la Konopiste“, adauga ea.

     

    Familia a atacat legea ceha, chiar si dupa venirea la putere a comunistilor, insa fara niciun rezultat. Au facut demersuri diplomatice dupa caderea regimului comunist, dar nu au ajuns nicaieri. Apoi, in 2000, mama printesei i-a incredintat fiicei aceasta lupta. „Ceea ce incerc eu sa fac este sa atac aceasta lege care este injusta si gresita“, spune printesa von Hohenberg. „Daca o sa castig, statul ceh trebuie sa-mi dea inapoi tot ce a confiscat, logic, dar prima mea dorinta este sa fac acest articol de lege sa dispara.“

     

    Ea isi aminteste prima vizita la castel dupa revolutia de catifea, care a dus la caderea regimului comunist. Era insotita de sotul ei, Jean-Louis de Potesta. „Am fost foarte, foarte miscata“, spune ea.  La a doua vizita, s-a legitimat si a refuzat sa plateasca taxa de intrare de 9 dolari.

     

    Castelul Konopiste este unul dintre cele mai frumoase nouazeci si ceva de castele detinute de Republica Ceha si este cu siguranta cel mai sofisticat in ceea ce priveste mobilierul. Peretii holurilor din castel sunt ornati cu aproape 300.000 de trofee de vanatoare adunate de Franz Ferdinand in timpul vietii sale. Este o expozitie fantasmagorica de capete de zimbru, coarne de cerb, colti de mistret si pene de cocosi de munte, fiecare puse pe cate o placa de lemn inscriptionata cu data si locul in care au fost obtinute. Colectia este amestecata cu colectia enorma a lui Franz Ferdinand de statuete religioase de lemn policrom din secolul al XV-lea. Cateva camere sunt dedicate unei colectii de armuri medievale si renascentiste, multe dintre ele mostenite de la unchiul sau.

     

    In timpul celui de-al doilea razboi mondial, SS-ul lui Hitler a ocupat castelul si a trimis in Austria o mare parte din lucrurile din castel, unde au fost descoperite dupa razboi, ascunse intr-o salina. Aproape totul a fost recuperat, cu exceptia obiectelor facute din aur, care au fost topite de nazisti.

     

    Interesul printesei de Hohenberg pentru recuperarea cladirii a facut valuri in micuta comunitate a carei viata depinde de functionarea castelului. „Noi ne bazam veniturile pe acest castel“, spune Elena Nohejlova, 34 de ani, adjunctul custodelui de la castel. Elena Nohejlova sta la Konopiste inca de cand avea 18 ani. Sotul ei este gradinarul castelului, iar cele doua fiice ale lor au crescut aici. „Copiii nostri considera locul acesta drept casa lor“, spune ea.

     

    Dar printesa von Hohenberg spune ca nu are de gand sa inchida castelul pentru vizitatori. „Numai ca acest loc apartine familiei mele si am o responsabilitate morala fata de membrii decedati ai familiei mele, ca si fata de cei care urmeaza sa vina – sa lupt pentru ce este al nostru.“

     

    Un succes in cazul descris mai sus ar putea deschide drumul pentru altii care cauta sa indrepte nedreptatile ce au urmat schimbarilor de regim din trecut.

     

    Traducere si adaptare de Mihai MitricA

  • Deutschland unter alles

    Benedikt Thoma isi aduce aminte momentul in care a inceput sa se gandeasca serios sa paraseasca Germania. Era in 2004, la o receptie de Revelion si oratorul, un politician proeminent, se lamenta ca in fiecare zi mii de germani educati intorc spatele patriei lor.

     

    Asta m-a sagetat ca un fulger“, spune Thoma, un inginer care conducea pe atunci o companie de lifturi. „M-am intrebat «De ce sa mai stau aici cand viitorul este mai bun in alta parte?»“. In decembrie, pe masura ce lucrul in compania sa devenise o corvoada de nesuportat din cauza conflictelor de munca, Thoma si-a dat demisia si si-a facut planuri sa se mute in Canada. In vastele spatii deschise ale acestei tari, el spera sa gaseasca acel viitor despre care spune ca acasa e tot mai problematic. Indata ce vor pune mana pe o slujba, Thoma, impreuna cu sotia lui, Petra, si cei doi fii adolescenti vor ingrosa randurile emigrantilor veniti din Germania.

     

    Un exod constant a existat de-a lungul anilor, dar in ultima vreme acesta a devenit subiectul nr. 1 pe ordinea de zi intr-o tara cu o populatie care imbatraneste rapid si se diminueaza intr-unul dintre cele mai accelerate ritmuri dintre toate statele occidentale. Cifrele arata ca, in comparatie cu anii trecuti, din ce in ce mai multi profesionisti parasesc tara, iar politicienii si executivii trag un semnal de alarma cu privire la pierderea fortei calificate de munca.

     

    Picatura care a umplut paharul cu neliniste a fost publicarea, toamna trecuta, a unor noi statistici guvernamentale care arata ca 144.800 de germani au emigrat in 2005, in crestere fata de 109.500 in 2001. In acelasi timp, doar 128.100 de germani s-au intors in tara, o scadere cu aproape 50.000 fata de anul precedent. Asta a facut ca 2005 sa fie primul an din aproape patru decenii in care mai multi au plecat decat au venit in Germania.

     

    Demografii spun, de asemenea, ca natura emigrantilor se schimba. Nu mai e vorba doar despre tinerii muncitori necalificati, precum cei care au parasit din motive economice Germania de Est dupa reunificarea din 1990, ca sa lucreze in restaurante din Austria sau Elvetia. Cei de astazi sunt doctori, ingineri, arhitecti si oameni de stiinta – adica exact genul de profesionisti bine educati de care Germania are nevoie ca sa concureze cu noii tigri economici precum China sau India.

     

    „De cate ori apare subiectul emigrarii, germanii devin nervosi“, spune Claudia Diehl, sociolog la Universitatea din Göttingen, care a studiat modelele migratiei. „Mai intai erau iritati pentru ca veneau multi imigranti; acum sunt iritati fiindca oamenii pleaca.“ Cifrele, spune ea, ar putea sa supraliciteze incidenta exodului de creiere, pentru ca nu se face nicio diferenta intre germanii nascuti aici si cei naturalizati. Spre exemplu, muncitorii turci care primesc cetatenia germana si mai apoi pleaca acasa sunt catalogati drept emigranti germani.

     

    Germania nu e singura tara care pierde oameni. Nicolas Sarkozy, candidatul conservator la prezidentialele din Franta, a organizat recent o manifestatie la Londra, unde sunt circa 300.000 de emigranti francezi, cerandu-le sa se intoarca si „sa faca Franta o mare natiune“. 

     

    Numarul de cetateni francezi care traiesc in Marea Britanie a trecut de 8,4% din populatie in 2005, potrivit statisticilor guvernamentale. Dar numarul total de francezi care traiesc in afara tarii a crescut cu doar 1,2%, adica 15.300 de oameni, aproape echivalent cu pierderea neta a Germaniei, de 16.700 de cetateni.

    Dincolo de scrupulul statistic, sunt o multime de dovezi anecdotice ca Germania a devenit mai putin atractiva pentru cei ce vor sa se angajeze in domenii ca medicina, cercetare academica si inginerie. Cei ce parasesc tara acuza un somaj cronic, o piata de munca rigida, o birocratie sufocanta, taxe ridicate si o economie greoaie – care, desi s-a descurcat mai bine in ultima vreme, inca e mult in urma celei a Statelor Unite.

     

    Dupa cum o spune doctorul Friedrich Boettner, un chirurg ortoped german de la Spitalul de Chirurgie Speciala din New York: „Castig aici mai bine, am mai multe oportunitati. New York a fost sansa vietii mele“. Salariile din Germania, spune el, nu sunt competitive fata de cele din Statele Unite sau Marea Britanie, iar structura ierarhica fixa a unor profesii din Germania ii descurajeaza pe tinerii ambitiosi care ar vrea sa ramana. Sectorul medical, in care avansarea in ierarhie este controlata de medici-sefi cu puteri nelimitate, a fost afectat destul de mult, 2.300 de doctori plecand din tara numai in 2005.

     

    „In Germania este aproape imposibil sa faci o cariera medicala daca nu stai pe tusa si nu-ti astepti randul“, spune Helmut Schwarz, vicepresedinte al Fundatiei Germane pentru Cercetare. „Ai putin timp la dispozitie pentru cercetare si esti la discretia directorului tau.“

     

    In opinia inginerului Thoma, citat la inceputul acestui articol, radacinile problemei sunt mai adanci. Germania, spune el, are de-a face cu un blocaj in propria societate. „Germanii se complac atat de mult“, a spus el, stand la masa din sufrageria casei din Eschborn, Germania. „Nu vor sa schimbe nimic. Totul se discuta la nesfarsit fara sa se ajunga la o solutie.“

     

    Doctorul Nina Lenhoff, 31 de ani, din Münster, s-a mutat la Londra ca sa se specializeze in psihiatrie, pentru ca s-a gandit ca ar fi frumos sa traiasca in alta tara. „Insa odata ce am ajuns acolo, am fost uimita“, spune ea. Salariul ei s-a dublat fata de cat castiga in Germania si, cand a nascut un copil in urma cu 18 luni, a putut sa lucreze cu jumatate de norma – asa ceva i-ar fi fost imposibil in tara natala.

     

    Acelasi scenariu e valabil si pentru Friedrich Boettner, in varsta de 35 de ani, care a studiat ortopedia in Münster si a prins gustul New Yorkului cand s-a specializat timp de un an in artroplastie la Spitalul pentru Chirurgie Speciala. Pe cand era acasa, in 2001, Boettner a descoperit ca in Germania specialitatea lui inca nu era apreciata. Il nelinistea si formalismul sistemului medical, cu radacini intr-o societate unde oamenii li se adreseaza superiorilor lor cu titlurile formale, ca „Domnule profesor doctor“. Astfel incat, cand Spitalul pentru Chirurgie Speciala i-a oferit lui Boettner propriul cabinet anul trecut – cu un salariu de inceput de trei ori mai mare decat ar fi castigat acasa -, nu i-a fost greu sa ia decizia. Acum, asezat confortabil in Upper East Side din Manhattan cu sotia si cele doua fiice, spune ca nici nu se gandeste sa mearga acasa. „Daca ma intrebati despre doctori, avocati sau ingineri care au acum in jur de 30 de ani si care au reusit in Germania, nu stiu pe nimeni.“

     

    Traducere si adaptare de Mihai MitricA

  • Deutschland unter alles

    Benedikt Thoma isi aduce aminte momentul in care a inceput sa se gandeasca serios sa paraseasca Germania. Era in 2004, la o receptie de Revelion si oratorul, un politician proeminent, se lamenta ca in fiecare zi mii de germani educati intorc spatele patriei lor.

     

    Asta m-a sagetat ca un fulger“, spune Thoma, un inginer care conducea pe atunci o companie de lifturi. „M-am intrebat «De ce sa mai stau aici cand viitorul este mai bun in alta parte?»“. In decembrie, pe masura ce lucrul in compania sa devenise o corvoada de nesuportat din cauza conflictelor de munca, Thoma si-a dat demisia si si-a facut planuri sa se mute in Canada. In vastele spatii deschise ale acestei tari, el spera sa gaseasca acel viitor despre care spune ca acasa e tot mai problematic. Indata ce vor pune mana pe o slujba, Thoma, impreuna cu sotia lui, Petra, si cei doi fii adolescenti vor ingrosa randurile emigrantilor veniti din Germania.

     

    Un exod constant a existat de-a lungul anilor, dar in ultima vreme acesta a devenit subiectul nr. 1 pe ordinea de zi intr-o tara cu o populatie care imbatraneste rapid si se diminueaza intr-unul dintre cele mai accelerate ritmuri dintre toate statele occidentale. Cifrele arata ca, in comparatie cu anii trecuti, din ce in ce mai multi profesionisti parasesc tara, iar politicienii si executivii trag un semnal de alarma cu privire la pierderea fortei calificate de munca.

     

    Picatura care a umplut paharul cu neliniste a fost publicarea, toamna trecuta, a unor noi statistici guvernamentale care arata ca 144.800 de germani au emigrat in 2005, in crestere fata de 109.500 in 2001. In acelasi timp, doar 128.100 de germani s-au intors in tara, o scadere cu aproape 50.000 fata de anul precedent. Asta a facut ca 2005 sa fie primul an din aproape patru decenii in care mai multi au plecat decat au venit in Germania.

     

    Demografii spun, de asemenea, ca natura emigrantilor se schimba. Nu mai e vorba doar despre tinerii muncitori necalificati, precum cei care au parasit din motive economice Germania de Est dupa reunificarea din 1990, ca sa lucreze in restaurante din Austria sau Elvetia. Cei de astazi sunt doctori, ingineri, arhitecti si oameni de stiinta – adica exact genul de profesionisti bine educati de care Germania are nevoie ca sa concureze cu noii tigri economici precum China sau India.

     

    „De cate ori apare subiectul emigrarii, germanii devin nervosi“, spune Claudia Diehl, sociolog la Universitatea din Göttingen, care a studiat modelele migratiei. „Mai intai erau iritati pentru ca veneau multi imigranti; acum sunt iritati fiindca oamenii pleaca.“ Cifrele, spune ea, ar putea sa supraliciteze incidenta exodului de creiere, pentru ca nu se face nicio diferenta intre germanii nascuti aici si cei naturalizati. Spre exemplu, muncitorii turci care primesc cetatenia germana si mai apoi pleaca acasa sunt catalogati drept emigranti germani.

     

    Germania nu e singura tara care pierde oameni. Nicolas Sarkozy, candidatul conservator la prezidentialele din Franta, a organizat recent o manifestatie la Londra, unde sunt circa 300.000 de emigranti francezi, cerandu-le sa se intoarca si „sa faca Franta o mare natiune“. 

     

    Numarul de cetateni francezi care traiesc in Marea Britanie a trecut de 8,4% din populatie in 2005, potrivit statisticilor guvernamentale. Dar numarul total de francezi care traiesc in afara tarii a crescut cu doar 1,2%, adica 15.300 de oameni, aproape echivalent cu pierderea neta a Germaniei, de 16.700 de cetateni.

    Dincolo de scrupulul statistic, sunt o multime de dovezi anecdotice ca Germania a devenit mai putin atractiva pentru cei ce vor sa se angajeze in domenii ca medicina, cercetare academica si inginerie. Cei ce parasesc tara acuza un somaj cronic, o piata de munca rigida, o birocratie sufocanta, taxe ridicate si o economie greoaie – care, desi s-a descurcat mai bine in ultima vreme, inca e mult in urma celei a Statelor Unite.

     

    Dupa cum o spune doctorul Friedrich Boettner, un chirurg ortoped german de la Spitalul de Chirurgie Speciala din New York: „Castig aici mai bine, am mai multe oportunitati. New York a fost sansa vietii mele“. Salariile din Germania, spune el, nu sunt competitive fata de cele din Statele Unite sau Marea Britanie, iar structura ierarhica fixa a unor profesii din Germania ii descurajeaza pe tinerii ambitiosi care ar vrea sa ramana. Sectorul medical, in care avansarea in ierarhie este controlata de medici-sefi cu puteri nelimitate, a fost afectat destul de mult, 2.300 de doctori plecand din tara numai in 2005.

     

    „In Germania este aproape imposibil sa faci o cariera medicala daca nu stai pe tusa si nu-ti astepti randul“, spune Helmut Schwarz, vicepresedinte al Fundatiei Germane pentru Cercetare. „Ai putin timp la dispozitie pentru cercetare si esti la discretia directorului tau.“

     

    In opinia inginerului Thoma, citat la inceputul acestui articol, radacinile problemei sunt mai adanci. Germania, spune el, are de-a face cu un blocaj in propria societate. „Germanii se complac atat de mult“, a spus el, stand la masa din sufrageria casei din Eschborn, Germania. „Nu vor sa schimbe nimic. Totul se discuta la nesfarsit fara sa se ajunga la o solutie.“

     

    Doctorul Nina Lenhoff, 31 de ani, din Münster, s-a mutat la Londra ca sa se specializeze in psihiatrie, pentru ca s-a gandit ca ar fi frumos sa traiasca in alta tara. „Insa odata ce am ajuns acolo, am fost uimita“, spune ea. Salariul ei s-a dublat fata de cat castiga in Germania si, cand a nascut un copil in urma cu 18 luni, a putut sa lucreze cu jumatate de norma – asa ceva i-ar fi fost imposibil in tara natala.

     

    Acelasi scenariu e valabil si pentru Friedrich Boettner, in varsta de 35 de ani, care a studiat ortopedia in Münster si a prins gustul New Yorkului cand s-a specializat timp de un an in artroplastie la Spitalul pentru Chirurgie Speciala. Pe cand era acasa, in 2001, Boettner a descoperit ca in Germania specialitatea lui inca nu era apreciata. Il nelinistea si formalismul sistemului medical, cu radacini intr-o societate unde oamenii li se adreseaza superiorilor lor cu titlurile formale, ca „Domnule profesor doctor“. Astfel incat, cand Spitalul pentru Chirurgie Speciala i-a oferit lui Boettner propriul cabinet anul trecut – cu un salariu de inceput de trei ori mai mare decat ar fi castigat acasa -, nu i-a fost greu sa ia decizia. Acum, asezat confortabil in Upper East Side din Manhattan cu sotia si cele doua fiice, spune ca nici nu se gandeste sa mearga acasa. „Daca ma intrebati despre doctori, avocati sau ingineri care au acum in jur de 30 de ani si care au reusit in Germania, nu stiu pe nimeni.“

     

    Traducere si adaptare de Mihai MitricA

  • Firmele de curierat livreaza cresteri

    Acum doi ani un colet expediat de la Madrid, de exemplu, strabatea drumul pana la Bucuresti in trei zile. Sumele investite de firmele de curierat in masini si avioane au redus timpul de livrare la cel mult 24 de ore.

     

    De la 100 de milioane de euro in 2005, piata de curierat a ajuns la 130 de milioane de euro in 2006, iar in 2007 cresterea estimata de Asociatia Operatorilor de Curierat din Romania (AOCR) este intre 30% si 40%. O astfel de evolutie corespunde unei perioade in care numarul companiilor a crescut (daca in 2005 erau in jur de 20 de firme care faceau curierat rapid, acum numarul lor este de zece ori mai mare), iar volumul expedierilor s-a majorat intr-un an cu circa 20%, potrivit AOCR. Asa incat concurenta pentru aceasta piata se anunta interesanta, in conditiile in care companiile locale au de luptat cu jucatori internationali precum TNT, DHL, UPS (prezenta prin Trans Courier Service) si FedEx.

     

    Companiile autohtone, precum Cargus, Fan Curier, Alo Curier, Concorde sau Pegasus, sustin ca, desi competitia creste odata cu dimensiunile pietei, nu au motive de ingrijorare, atata vreme cat afacerile lor vor creste dupa aderare, ca efect al eliminarii taxelor vamale pentru circuitul intracomunitar de marfuri, al cresterii economice de ansamblu si al anticipatei cresteri a investitiilor straine. In aceste conditii, curierii si-au planificat pentru 2007 investitii deloc neglijabile, cu scopul de a-si con-solida pozitia pe piata.

     

    Fan Courier, companie care a inregistrat anul trecut o cifra de afaceri de 22,5 milioane de euro, in crestere cu 50% fata de 2005, va investi anul acesta aproape sase milioane de euro in masini, terenuri si IT. Obiectivul pentru 2007 este marirea capacitatii de depozitare si de transport. „Numai achizitionarea terenului pe care vom construi un depozit pentru decartarea expeditiilor ne costa doua milioane de euro“, spune Felix Patrascanu, director executiv al Fan Courier.

     

    Compania a cumparat anul trecut, in medie, aproximativ 20-30 de masini pe luna, astfel incat parcul auto a ajuns la aproximativ 1.000 de vehicule. Valoarea totala a investitiilor din 2006 a fost de patru milioane de euro, bani cheltuiti, pe langa masini, pentru infrastructura IT si traininguri cu angajatii.

     

    Tot ca efect al aderarii, companiile romanesti de curierat mizeaza pe faptul ca in 2007 vor castiga noi contracte pe seama colaborarii cu firmele internationale. Pe principiul ca unde-s doi, puterea creste, directorul de la Fan Courier vorbeste de un parteneriat cu FedEx. „Noi venim cu reteaua si logistica noastra, iar FedEx cu brand-ul lui. Astfel, impreuna putem stabili o politica de preturi prin care sa putem ajunge sa contam pe piata de curierat extern“, explica Felix Patrascanu. Cat priveste posibilitatea de a ramane pe piata fara a fi inghitit de o firma straina, Patrascanu adauga ca, desi primeste cam in fiecare luna cereri de cumparare a pachetului majoritar de la firme mari si fonduri de investitii, nu intentioneaza sa vanda. Fan Courier estimeaza pentru 2007 o crestere de 40% a cifrei de afaceri, la 32 de milioane de euro.

     

    Cea mai veche companie romaneasca de curierat intern – Cargus -, principalul competitor al celor de la Fan Courier, mizeaza pe o crestere de 45% a cifrei de afaceri, pana la 29 de milioane de euro. Valoarea investitiilor programate pentru 2007 ajunge la doua milioane de euro, de doua ori mai mica decat cea a celor de la Fan Courier. La o cifra de afaceri de 20 de milioane de euro pe 2006 (cu 4,7 milioane de euro mai mult decat in 2005), profitabilitatea a fost putin peste 10% – 2,1 milioane de euro. Compania a derulat un program de investitii de 2,5 milioane de euro in flota auto, in softuri si in promovare.

     

    Concorde Courier, aflata intre firmele romanesti pe palierul imediat inferior fata de Fan Courier si Cargus, a incheiat anul 2006 cu venituri aproape triple fata de 2005, „undeva la 1,8 milioane de euro“, potrivit directorului George Negoescu. Profiturile nu au fost insa mari, spune Negoescu, „pentru ca am avut o crestere rapida si am fost nevoiti sa investim atat in personal, cat si in logistica“.

     

    Un alt important curier local, Pegasus, a cheltuit anul trecut in jur de un milion de euro pentru dezvoltarea retelei nationale de transport si livrare. Tot in 2006, compania a trecut printr-un proces de rebranding, sustine Adriana Bantu, directorul firmei. Pegasus a avut in 2006  afaceri de 4,2 milioane de  euro si estimeaza o dublare in acest an.

     

    Marele jucator de pe aceasta piata ramas in proprietatea statului, Compania Nationala Posta Romana (CNPR), accelereaza la randul sau investitiile. Anul trecut compania a cheltuit aproximativ 30 de milioane de euro pentru echipamente si informatizarea retelei, iar pentru acest an sunt programate investitii de doua ori mai mari, in trei centre locale de tranzit – la Cluj, Bucuresti si Bacau. Investitia se va ridica la circa 60 de milioane de euro, din care 50 de milioane vor fi imprumutate de la Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare. Si innoirea parcului auto, de circa 1.100 de masini, intra in planul de investitii pe 2007 al CNPR. Vor fi cumparate peste 200 de masini de peste 3,5 tone, printr-un leasing operational cu buyback. „Procedura de licitatie va fi initiata cel mai probabil luna aceasta, prin intermediul Bursei Romane de Marfuri“,  comenteaza Mihai Toader, directorul general al Postei Romane. In plus, numarul oficiilor postale informatizate va creste de la 1.100 in prezent la circa 3.000, dintr-un total de 7.100. Una peste alta, investitiile ar ajunge la 20% din cifra de afaceri pe 2007, estimata la 300 mil. euro.

     

    Investitiile in extinderea capacitatii de transport reprezinta cuvantul de ordine si la multinationalele de pe piata de curierat. La TNT Romania, sustin oficialii companiei, investitiile in dezvoltarea retelei aeriene si rutiere au reprezentat in ultimii patru ani  echivalentul a 7-10% din cifra de afaceri. La o cifra de afaceri raportata de circa 22,4 milioane de euro in 2005, profitul net al companiei a fost de aproape 4 milioane de euro, conform informatiilor de la Ministerul Finantelor, nivel egal cu bugetul anual alocat pentru investitii. „Tarile devenite cele mai noi membre ale UE sunt considerate piete in ascensiune, al caror potential inca urmeaza sa fie valorificat“, declara pentru BUSINESS Magazin Bogdan Zafiu, director de marketing si vanzari la TNT Romania. Cheltuielile companiei se regasesc  in cresterea capacitatilor operationale, in primul rand ca efect al introducerii unui nou avion – un Boeing cu capacitate utila de 16,5 tone, cel mai mare avion al unei companii de curierat din Romania. Compania livreaza saptamanal 3,5 milioane de colete, documente si marfa.

     

    La randul sau, Trans Courier Service, agent autorizat al companiei americane UPS, care a avut anul trecut o cifra de afaceri de 5,9 milioane de euro, intentioneaza sa cumpere anul acesta masini de curierat de capacitate mai mare, echipamente si tehnica de calcul, un sistem nou pentru activitatea de scanare a trimiterilor si primirilor, plus inca unul pentru colectarea de date la preluarea si livrarea coletelor. Cifra de afaceri estimata pentru acest an ar trebui sa creasca fata de 2006 cu aproximativ 30%.

     

    „Noi avem in vedere deschiderea de aproximativ 20 de puncte noi de lucru in tara pe parcursul lui 2007. Prima inaugurare este luna aceasta la Brasov, unde deschidem un centru de sortare“, spune Bogdan Obretin, director comercial al DHL International Romania. Anul trecut DHL a facut in Romania investitii de doua milioane de euro in extinderea flotei auto, a retelei de distributie, plus lansarea de noi servicii. In 2007, compania  vizeaza consolidarea pozitiei pe toate segmentele de piata pe care activeaza (curierat expres international si national, la care se adauga segmentul reprezentat de transporturile internationale rutiere).

     

    Care este, intr-un astfel de context, viitorul firmelor mici de curierat? Reprezentantii marilor companii considera ca piata se va stratifica si mai accentuat de acum inainte, cei mari urmand sa-si consolideze pozitia, iar cei mici fie se vor specializa pe nise, fie vor incepe sa aiba probleme, pentru ca nu vor mai putea avea servicii de calitate – criteriul ce va prevala, pentru clienti, in fata pretului, adica a singurului atu pe care cei mici l-au folosit pana acum in lupta cu concurenta. „2007 este anul in care vom declara razboi preturilor practicate de firmele mai mici din domeniu. Nu poti avea calitate si rapiditate la preturi de nimic“, spune Felix Patrascanu de la Fan Courier.

  • Firmele de curierat livreaza cresteri

    Acum doi ani un colet expediat de la Madrid, de exemplu, strabatea drumul pana la Bucuresti in trei zile. Sumele investite de firmele de curierat in masini si avioane au redus timpul de livrare la cel mult 24 de ore.

     

    De la 100 de milioane de euro in 2005, piata de curierat a ajuns la 130 de milioane de euro in 2006, iar in 2007 cresterea estimata de Asociatia Operatorilor de Curierat din Romania (AOCR) este intre 30% si 40%. O astfel de evolutie corespunde unei perioade in care numarul companiilor a crescut (daca in 2005 erau in jur de 20 de firme care faceau curierat rapid, acum numarul lor este de zece ori mai mare), iar volumul expedierilor s-a majorat intr-un an cu circa 20%, potrivit AOCR. Asa incat concurenta pentru aceasta piata se anunta interesanta, in conditiile in care companiile locale au de luptat cu jucatori internationali precum TNT, DHL, UPS (prezenta prin Trans Courier Service) si FedEx.

     

    Companiile autohtone, precum Cargus, Fan Curier, Alo Curier, Concorde sau Pegasus, sustin ca, desi competitia creste odata cu dimensiunile pietei, nu au motive de ingrijorare, atata vreme cat afacerile lor vor creste dupa aderare, ca efect al eliminarii taxelor vamale pentru circuitul intracomunitar de marfuri, al cresterii economice de ansamblu si al anticipatei cresteri a investitiilor straine. In aceste conditii, curierii si-au planificat pentru 2007 investitii deloc neglijabile, cu scopul de a-si con-solida pozitia pe piata.

     

    Fan Courier, companie care a inregistrat anul trecut o cifra de afaceri de 22,5 milioane de euro, in crestere cu 50% fata de 2005, va investi anul acesta aproape sase milioane de euro in masini, terenuri si IT. Obiectivul pentru 2007 este marirea capacitatii de depozitare si de transport. „Numai achizitionarea terenului pe care vom construi un depozit pentru decartarea expeditiilor ne costa doua milioane de euro“, spune Felix Patrascanu, director executiv al Fan Courier.

     

    Compania a cumparat anul trecut, in medie, aproximativ 20-30 de masini pe luna, astfel incat parcul auto a ajuns la aproximativ 1.000 de vehicule. Valoarea totala a investitiilor din 2006 a fost de patru milioane de euro, bani cheltuiti, pe langa masini, pentru infrastructura IT si traininguri cu angajatii.

     

    Tot ca efect al aderarii, companiile romanesti de curierat mizeaza pe faptul ca in 2007 vor castiga noi contracte pe seama colaborarii cu firmele internationale. Pe principiul ca unde-s doi, puterea creste, directorul de la Fan Courier vorbeste de un parteneriat cu FedEx. „Noi venim cu reteaua si logistica noastra, iar FedEx cu brand-ul lui. Astfel, impreuna putem stabili o politica de preturi prin care sa putem ajunge sa contam pe piata de curierat extern“, explica Felix Patrascanu. Cat priveste posibilitatea de a ramane pe piata fara a fi inghitit de o firma straina, Patrascanu adauga ca, desi primeste cam in fiecare luna cereri de cumparare a pachetului majoritar de la firme mari si fonduri de investitii, nu intentioneaza sa vanda. Fan Courier estimeaza pentru 2007 o crestere de 40% a cifrei de afaceri, la 32 de milioane de euro.

     

    Cea mai veche companie romaneasca de curierat intern – Cargus -, principalul competitor al celor de la Fan Courier, mizeaza pe o crestere de 45% a cifrei de afaceri, pana la 29 de milioane de euro. Valoarea investitiilor programate pentru 2007 ajunge la doua milioane de euro, de doua ori mai mica decat cea a celor de la Fan Courier. La o cifra de afaceri de 20 de milioane de euro pe 2006 (cu 4,7 milioane de euro mai mult decat in 2005), profitabilitatea a fost putin peste 10% – 2,1 milioane de euro. Compania a derulat un program de investitii de 2,5 milioane de euro in flota auto, in softuri si in promovare.

     

    Concorde Courier, aflata intre firmele romanesti pe palierul imediat inferior fata de Fan Courier si Cargus, a incheiat anul 2006 cu venituri aproape triple fata de 2005, „undeva la 1,8 milioane de euro“, potrivit directorului George Negoescu. Profiturile nu au fost insa mari, spune Negoescu, „pentru ca am avut o crestere rapida si am fost nevoiti sa investim atat in personal, cat si in logistica“.

     

    Un alt important curier local, Pegasus, a cheltuit anul trecut in jur de un milion de euro pentru dezvoltarea retelei nationale de transport si livrare. Tot in 2006, compania a trecut printr-un proces de rebranding, sustine Adriana Bantu, directorul firmei. Pegasus a avut in 2006  afaceri de 4,2 milioane de  euro si estimeaza o dublare in acest an.

     

    Marele jucator de pe aceasta piata ramas in proprietatea statului, Compania Nationala Posta Romana (CNPR), accelereaza la randul sau investitiile. Anul trecut compania a cheltuit aproximativ 30 de milioane de euro pentru echipamente si informatizarea retelei, iar pentru acest an sunt programate investitii de doua ori mai mari, in trei centre locale de tranzit – la Cluj, Bucuresti si Bacau. Investitia se va ridica la circa 60 de milioane de euro, din care 50 de milioane vor fi imprumutate de la Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare. Si innoirea parcului auto, de circa 1.100 de masini, intra in planul de investitii pe 2007 al CNPR. Vor fi cumparate peste 200 de masini de peste 3,5 tone, printr-un leasing operational cu buyback. „Procedura de licitatie va fi initiata cel mai probabil luna aceasta, prin intermediul Bursei Romane de Marfuri“,  comenteaza Mihai Toader, directorul general al Postei Romane. In plus, numarul oficiilor postale informatizate va creste de la 1.100 in prezent la circa 3.000, dintr-un total de 7.100. Una peste alta, investitiile ar ajunge la 20% din cifra de afaceri pe 2007, estimata la 300 mil. euro.

     

    Investitiile in extinderea capacitatii de transport reprezinta cuvantul de ordine si la multinationalele de pe piata de curierat. La TNT Romania, sustin oficialii companiei, investitiile in dezvoltarea retelei aeriene si rutiere au reprezentat in ultimii patru ani  echivalentul a 7-10% din cifra de afaceri. La o cifra de afaceri raportata de circa 22,4 milioane de euro in 2005, profitul net al companiei a fost de aproape 4 milioane de euro, conform informatiilor de la Ministerul Finantelor, nivel egal cu bugetul anual alocat pentru investitii. „Tarile devenite cele mai noi membre ale UE sunt considerate piete in ascensiune, al caror potential inca urmeaza sa fie valorificat“, declara pentru BUSINESS Magazin Bogdan Zafiu, director de marketing si vanzari la TNT Romania. Cheltuielile companiei se regasesc  in cresterea capacitatilor operationale, in primul rand ca efect al introducerii unui nou avion – un Boeing cu capacitate utila de 16,5 tone, cel mai mare avion al unei companii de curierat din Romania. Compania livreaza saptamanal 3,5 milioane de colete, documente si marfa.

     

    La randul sau, Trans Courier Service, agent autorizat al companiei americane UPS, care a avut anul trecut o cifra de afaceri de 5,9 milioane de euro, intentioneaza sa cumpere anul acesta masini de curierat de capacitate mai mare, echipamente si tehnica de calcul, un sistem nou pentru activitatea de scanare a trimiterilor si primirilor, plus inca unul pentru colectarea de date la preluarea si livrarea coletelor. Cifra de afaceri estimata pentru acest an ar trebui sa creasca fata de 2006 cu aproximativ 30%.

     

    „Noi avem in vedere deschiderea de aproximativ 20 de puncte noi de lucru in tara pe parcursul lui 2007. Prima inaugurare este luna aceasta la Brasov, unde deschidem un centru de sortare“, spune Bogdan Obretin, director comercial al DHL International Romania. Anul trecut DHL a facut in Romania investitii de doua milioane de euro in extinderea flotei auto, a retelei de distributie, plus lansarea de noi servicii. In 2007, compania  vizeaza consolidarea pozitiei pe toate segmentele de piata pe care activeaza (curierat expres international si national, la care se adauga segmentul reprezentat de transporturile internationale rutiere).

     

    Care este, intr-un astfel de context, viitorul firmelor mici de curierat? Reprezentantii marilor companii considera ca piata se va stratifica si mai accentuat de acum inainte, cei mari urmand sa-si consolideze pozitia, iar cei mici fie se vor specializa pe nise, fie vor incepe sa aiba probleme, pentru ca nu vor mai putea avea servicii de calitate – criteriul ce va prevala, pentru clienti, in fata pretului, adica a singurului atu pe care cei mici l-au folosit pana acum in lupta cu concurenta. „2007 este anul in care vom declara razboi preturilor practicate de firmele mai mici din domeniu. Nu poti avea calitate si rapiditate la preturi de nimic“, spune Felix Patrascanu de la Fan Courier.

  • Nu atingeti masinile expuse

    Plimbari printre modele de masini faimoase, vizite in laboratoarele unde se creeaza automobilele viitorului si intalniri cu oamenii care se afla in spatele bolizilor de Formula 1 – asta inseamna muzeele de masini, cea mai noua atractie turistica.

     

    Gonesti cu 200 de km/h pe Autobahn (autostrada din Germania fara limita maxima de viteza) si esti intrecut de un Porsche Turbo. In jur nu vezi decat BMW, Mercedes sau Volkswagen in culori sobre, fumurii. Incetinesti pentru prima data dupa sute de kilometri: incep restrictiile de viteza la intrarea in München. Urmeaza o cladire futurista, care seamana mai mult cu o fabrica a viitorului, apoi zaresti masini si o sigla alb-albastra si iti amintesti de stirea cu muzeul BMW care urmeaza sa se deschida in aceasta vara.

     

    Desi pare o scena din „Need for Speed“, intamplarea este cat se poate de reala si face parte din experienta de vacanta a arhitectului roman Alexandru Anton. El spune ca nu a existat nicio vacanta pe care s-o petreaca in Germania fara o vizita la un mare producator auto. Anton isi aminteste ca, la vederea sediului BMW, si-a programat pe loc vacanta de vara in aceste locuri.

     

    Fetisismul specific al fanaticilor dupa automobile – specia celor care dau propriilor masini nume precum „Turbo“ sau „Bestia“ – au fost speculate de marii producatori care au investit sute de milioane de euro in constructia unor orasele auto. De cele mai multe ori, acestea se afla langa fabricile marcilor respective si cuprind hoteluri, restaurante si, nu in ultimul rand, muzee, unde in loc de opere de arta sunt expuse masini.

     

    Nemtii sunt cei ce deocamdata conduc, si inca detasat, in topul muzeelor, fapt explicabil prin traditia industriei germane auto si prin contributia importanta a acesteia la PIB. In orasul Wolfsburg, Volkswagen a construit Autostadt, in Ingolstadt are Audi un Auto Forum, la Stuttgart a deschis Porsche un muzeu propriu, iar la Leipzig, BMW a apelat la serviciile arhitectei Zaha Hadid pentru proiectarea unei fabrici impozante. Anul acesta producatorul bavarez pregateste si redeschiderea muzeului din München, proiectat de firma de arhitectura Coop Himmelblau.

     

    Muzeele auto s-au transformat repede in destinatii turistice independente. Autostadt atrage anual peste 12 milioane de vizitatori, muzeul Mercedes este cel mai popular obiectiv turistic din Stuttgart, iar BMW asteapta 850.000 de vizitatori anul acesta.

     

    Volkswagen a fost printre primele grupuri auto care au introdus acest concept. Astfel, inca din 2000, producatorul a transformat cartierul general al marcii de la Wolfsburg intr-un muzeu-parc de distractie-showroom. Marcile Audi, Lamborghini, Bentley, Seat, Skoda si Volkswagen se ofera privirii vizitatorilor in doua showroom-uri pe verticala, in doua turnuri de sticla – „Autostadt car towers“, cum sunt cunoscute – situate langa fabrica Volkswagen si incluse intr-un parc tematic intins pe 25 de hectare, cu restaurante si un cinematograf 3D in forma unei masini supradimensionate, unde se pot viziona filme despre automobile. Pretul unui bilet de intrare in Autostadt incepe de la 28 de euro si include un tur cu ghid al locului si un voucher de 10 euro la unul dintre cele trei restaurante.

     

    Alexandru Anton isi aminteste de experienta pe care a avut-o la muzeul Volkswagen: „Prima data mi-au atras atentia cele doua cladiri unde se afla toate modelele Volkswagen. Masinile sosesc direct din fabrica printr-un tunel din sticla la baza turnului si sunt ridicate cu ajutorul unei platforme la unul dintre cele 20 de etaje“. Anton spune ca a petrecut o zi intreaga in parcul de distractii. „La pranz am mancat la restaurantul TachoMeter, aflat la baza unuia dintre turnurile de sticla, de unde imi amintesc ca am privit masinile care urca sau coboara.“ Apoi a facut un tur cu vaporasul prin canalele ce duc direct la fiecare punct de interes. Parcul are un hotel care poarta blazonul Ritz-Carlton, decorat de Andrée Putman, o cunoscuta arhitecta si designer de interior. Hotelul are si o colectie de 600 de tablouri pictate de artisti contemporani.

     

    Florian Fugasin, PR Executive al Porsche Romania, importatorul grupului Volkswagen, a vizitat „oraselul“ Volkswagen in 2005 si 2006. „Este aici un intreg traseu pe parcursul caruia te poti familiariza cu filozofia grupului Volkswagen. Arhitectura cladirilor e impresionanta. Senzatia este de calatorie in viitor, cu multi ani in viitor!“

     

    Producatorii auto par ca au urmarit aceeasi reteta in privinta muzeelor: toate cladirile care le adapostesc sunt opera unor mari arhitecti si urmaresc sa atraga atentia prin designul futuristic. In aceleasi coordonate s-a incadrat si noul muzeu Mercedes Benz din Stuttgart, de pe malul raului Neckar – un cilindru de aluminiu, otel si sticla in valoare de 150 mil. euro, realizat de firma de design olandeza UNStudio. Cladirea cu noua etaje a muzeului, deschisa pentru public anul trecut in luna mai, a fost comparata cu un tort de nunta asezat pe un podium de granit.

     

    Mercedes-Benz este ca un fel de capsula a timpului, unde sunt expuse 160 dintre modelele producatorului german de-a lungul celor 120 de ani de istorie a marcii. Cele noua etaje de galerii se invart in jurul unui atrium inalt de 41 de metri, echipat cu proiectii video si prototipuri experimentale.

     

    Vizita incepe cu o plimbare cu un lift aerodinamic in forma de glont. Speedsterele Silver Arrows din 1930, modelul Grand Mercedes 770 pe care l-au detinut Imparatul Wilhelm II si imparatul Hirohito al Japoniei, faimosul papamobil sau concepte ale viitorului sunt expuse exact ca niste opere de arta. Muzeul are si un fel de Hall of Fame, unde sunt expuse modele de Mercedes care au apartinut unor vedete. De exemplu, Mercedes-ul MB 2.3 AMG al lui Ringo Starr, fostul basist de la Beatles, sau modelul CL 500 care i-a apartinut lui Lady Di si care a starnit un scandal imens in 1992, cand a devenit prima masina fabricata in afara Marii Britanii intrata in proprietatea unui membru al casei regale britanice.

     

    Tot la Stuttgart se afla muzeul Porsche, care are de infatisat peste 75 de ani de istorie, inclusiv masinile campioane la Formula 1 de la mijlocul anilor ‘80. Numai ca, avand doar 20 de masini expuse si un interior destul de nespectaculos, muzeul pare mai degraba o simpla sala de showroom decat un templu al masinilor sport. Se pare ca acest lucru se va schimba spre finalul anului viitor, cand muzeul se va muta intr-o noua cladire, o constructie de sticla si beton unde vor fi expuse mai multe modele.

     

    Si BMW se pregateste pentru inaugurarea unui muzeu auto, la intrarea in München. Reprezentantii BMW estimeaza ca muzeul va fi deschis in vara acestui an.

     

    Exista astfel de muzee si in alte tari europene – de exemplu in Italia, unde Galeria din Maranello este un loc de pelerinaj pentru orice impatimit al motoarelor Ferrari. Cladirea din sticla si otel este situata in apropierea fabricii Ferrari. Fiecare dintre monoposturile expuse a castigat un mare premiu de Formula 1, amintind de marii campioni care le-au condus: Niki Lauda, John Surtees sau Jody Scheckter.

     

    Rolul oraselelor auto nu se rezuma la prezentarea istoriei marcilor, ci vizeaza si atragerea potentialilor clienti in showroom-urile companiilor. Conform producatorilor, pana la 40% dintre cumparatorii europeni si-au procurat macar o data masinile din astfel de locuri.

  • Nu atingeti masinile expuse

    Plimbari printre modele de masini faimoase, vizite in laboratoarele unde se creeaza automobilele viitorului si intalniri cu oamenii care se afla in spatele bolizilor de Formula 1 – asta inseamna muzeele de masini, cea mai noua atractie turistica.

     

    Gonesti cu 200 de km/h pe Autobahn (autostrada din Germania fara limita maxima de viteza) si esti intrecut de un Porsche Turbo. In jur nu vezi decat BMW, Mercedes sau Volkswagen in culori sobre, fumurii. Incetinesti pentru prima data dupa sute de kilometri: incep restrictiile de viteza la intrarea in München. Urmeaza o cladire futurista, care seamana mai mult cu o fabrica a viitorului, apoi zaresti masini si o sigla alb-albastra si iti amintesti de stirea cu muzeul BMW care urmeaza sa se deschida in aceasta vara.

     

    Desi pare o scena din „Need for Speed“, intamplarea este cat se poate de reala si face parte din experienta de vacanta a arhitectului roman Alexandru Anton. El spune ca nu a existat nicio vacanta pe care s-o petreaca in Germania fara o vizita la un mare producator auto. Anton isi aminteste ca, la vederea sediului BMW, si-a programat pe loc vacanta de vara in aceste locuri.

     

    Fetisismul specific al fanaticilor dupa automobile – specia celor care dau propriilor masini nume precum „Turbo“ sau „Bestia“ – au fost speculate de marii producatori care au investit sute de milioane de euro in constructia unor orasele auto. De cele mai multe ori, acestea se afla langa fabricile marcilor respective si cuprind hoteluri, restaurante si, nu in ultimul rand, muzee, unde in loc de opere de arta sunt expuse masini.

     

    Nemtii sunt cei ce deocamdata conduc, si inca detasat, in topul muzeelor, fapt explicabil prin traditia industriei germane auto si prin contributia importanta a acesteia la PIB. In orasul Wolfsburg, Volkswagen a construit Autostadt, in Ingolstadt are Audi un Auto Forum, la Stuttgart a deschis Porsche un muzeu propriu, iar la Leipzig, BMW a apelat la serviciile arhitectei Zaha Hadid pentru proiectarea unei fabrici impozante. Anul acesta producatorul bavarez pregateste si redeschiderea muzeului din München, proiectat de firma de arhitectura Coop Himmelblau.

     

    Muzeele auto s-au transformat repede in destinatii turistice independente. Autostadt atrage anual peste 12 milioane de vizitatori, muzeul Mercedes este cel mai popular obiectiv turistic din Stuttgart, iar BMW asteapta 850.000 de vizitatori anul acesta.

     

    Volkswagen a fost printre primele grupuri auto care au introdus acest concept. Astfel, inca din 2000, producatorul a transformat cartierul general al marcii de la Wolfsburg intr-un muzeu-parc de distractie-showroom. Marcile Audi, Lamborghini, Bentley, Seat, Skoda si Volkswagen se ofera privirii vizitatorilor in doua showroom-uri pe verticala, in doua turnuri de sticla – „Autostadt car towers“, cum sunt cunoscute – situate langa fabrica Volkswagen si incluse intr-un parc tematic intins pe 25 de hectare, cu restaurante si un cinematograf 3D in forma unei masini supradimensionate, unde se pot viziona filme despre automobile. Pretul unui bilet de intrare in Autostadt incepe de la 28 de euro si include un tur cu ghid al locului si un voucher de 10 euro la unul dintre cele trei restaurante.

     

    Alexandru Anton isi aminteste de experienta pe care a avut-o la muzeul Volkswagen: „Prima data mi-au atras atentia cele doua cladiri unde se afla toate modelele Volkswagen. Masinile sosesc direct din fabrica printr-un tunel din sticla la baza turnului si sunt ridicate cu ajutorul unei platforme la unul dintre cele 20 de etaje“. Anton spune ca a petrecut o zi intreaga in parcul de distractii. „La pranz am mancat la restaurantul TachoMeter, aflat la baza unuia dintre turnurile de sticla, de unde imi amintesc ca am privit masinile care urca sau coboara.“ Apoi a facut un tur cu vaporasul prin canalele ce duc direct la fiecare punct de interes. Parcul are un hotel care poarta blazonul Ritz-Carlton, decorat de Andrée Putman, o cunoscuta arhitecta si designer de interior. Hotelul are si o colectie de 600 de tablouri pictate de artisti contemporani.

     

    Florian Fugasin, PR Executive al Porsche Romania, importatorul grupului Volkswagen, a vizitat „oraselul“ Volkswagen in 2005 si 2006. „Este aici un intreg traseu pe parcursul caruia te poti familiariza cu filozofia grupului Volkswagen. Arhitectura cladirilor e impresionanta. Senzatia este de calatorie in viitor, cu multi ani in viitor!“

     

    Producatorii auto par ca au urmarit aceeasi reteta in privinta muzeelor: toate cladirile care le adapostesc sunt opera unor mari arhitecti si urmaresc sa atraga atentia prin designul futuristic. In aceleasi coordonate s-a incadrat si noul muzeu Mercedes Benz din Stuttgart, de pe malul raului Neckar – un cilindru de aluminiu, otel si sticla in valoare de 150 mil. euro, realizat de firma de design olandeza UNStudio. Cladirea cu noua etaje a muzeului, deschisa pentru public anul trecut in luna mai, a fost comparata cu un tort de nunta asezat pe un podium de granit.

     

    Mercedes-Benz este ca un fel de capsula a timpului, unde sunt expuse 160 dintre modelele producatorului german de-a lungul celor 120 de ani de istorie a marcii. Cele noua etaje de galerii se invart in jurul unui atrium inalt de 41 de metri, echipat cu proiectii video si prototipuri experimentale.

     

    Vizita incepe cu o plimbare cu un lift aerodinamic in forma de glont. Speedsterele Silver Arrows din 1930, modelul Grand Mercedes 770 pe care l-au detinut Imparatul Wilhelm II si imparatul Hirohito al Japoniei, faimosul papamobil sau concepte ale viitorului sunt expuse exact ca niste opere de arta. Muzeul are si un fel de Hall of Fame, unde sunt expuse modele de Mercedes care au apartinut unor vedete. De exemplu, Mercedes-ul MB 2.3 AMG al lui Ringo Starr, fostul basist de la Beatles, sau modelul CL 500 care i-a apartinut lui Lady Di si care a starnit un scandal imens in 1992, cand a devenit prima masina fabricata in afara Marii Britanii intrata in proprietatea unui membru al casei regale britanice.

     

    Tot la Stuttgart se afla muzeul Porsche, care are de infatisat peste 75 de ani de istorie, inclusiv masinile campioane la Formula 1 de la mijlocul anilor ‘80. Numai ca, avand doar 20 de masini expuse si un interior destul de nespectaculos, muzeul pare mai degraba o simpla sala de showroom decat un templu al masinilor sport. Se pare ca acest lucru se va schimba spre finalul anului viitor, cand muzeul se va muta intr-o noua cladire, o constructie de sticla si beton unde vor fi expuse mai multe modele.

     

    Si BMW se pregateste pentru inaugurarea unui muzeu auto, la intrarea in München. Reprezentantii BMW estimeaza ca muzeul va fi deschis in vara acestui an.

     

    Exista astfel de muzee si in alte tari europene – de exemplu in Italia, unde Galeria din Maranello este un loc de pelerinaj pentru orice impatimit al motoarelor Ferrari. Cladirea din sticla si otel este situata in apropierea fabricii Ferrari. Fiecare dintre monoposturile expuse a castigat un mare premiu de Formula 1, amintind de marii campioni care le-au condus: Niki Lauda, John Surtees sau Jody Scheckter.

     

    Rolul oraselelor auto nu se rezuma la prezentarea istoriei marcilor, ci vizeaza si atragerea potentialilor clienti in showroom-urile companiilor. Conform producatorilor, pana la 40% dintre cumparatorii europeni si-au procurat macar o data masinile din astfel de locuri.

  • Revolutia indie

    Chiar daca trupele bune din Romania se numara pe degetele de la o mana, trei formatii indie arata ca merita pe deplin sa cunoasca succesul.

     

    In aceasta saptamana aveam de gand sa insir vreo mie de cuvinte despre inca un album lansat de o trupa de chitaristi de prin alte parti ale planetei, cand, cu putin inainte de termenul de predare al articolului, am primit o invitatie la „Noaptea rockului indie“ la clubul bucurestean B52. Nu ma asteptam sa fiu impresionat. Desi in prezent exista o gramada de producatori interesanti, trupele bune din Romania se numara pe degetele de la o mana. Cred ca ma asteptam sa vad niste elevi de liceu cantand preluari dupa Oasis. M-am inselat insa amarnic.

     

    Primul lucru pe care l-am remarcat intrand in club a fost asemanarea foarte mare cu o seara indie din Marea Britanie. Baieti indie palizi cu cravata? Avem. Un DJ care pune The Libertines si The Zutons? Avem. Plus un public care si-a exprimat zgomotos bucuria cand DJ-ul a pus The Arctic Monkeys. Seara parea deci reconfortant de asemanatoare cu o seara indie din orice alt loc.

     

    Urmau sa concerteze trei trupe. In mod straniu, formatiile au cantat in ordinea inversa a popularitatii. Primii pe scena au fost The Mood, care-si adusesera cu ei un grup destul de numeros de fani studenti, care au reusit sa faca prestatia mai distractiva cantand chestii neinteligibile intre cantece si impreuna cu trupa la anumite piese. Cu toate ca pareau o trupa care abia invata mestesugul scenei, au avantajul unui solist cu aspect placut, care a reusit sa para carismatic, chiar daca restul formatiei nu prea se simtea in largul lor. „Mai lasa-l cinci concerte si o sa fie uimitor!“, i-am strigat prietenului care ma insotea. Versurile lor (ca ale tuturor trupelor din concert) erau in intregime in engleza, iar el a reusit sa le cante intr-un stil nu prea departe de Johnny Rotten. Mai mult, trupa chiar are piese bune. Eu unul m-am tot aplecat spre cineva de langa mine intreband: „Crezi ca-i o preluare?“. Mi-a ramas in minte mai ales „Ecstasy“, piesa cantata din nou la primul bis (doua bisuri??), pe durata careia vocalistul a avut curajul sa scoata o intreaga serie de sunete orgasmice.

     

    Au urmat The Amsterdams (din Bucuresti, dupa cum a tinut sa ne aminteasca solistul). Undeva intre Morrissey si Jarvis Cocker, solistul trupei pare incredibil de in elementul lui pe scena, facand cateva gesturi parodico-teatrale si simtindu-se bine in general. La jumatatea primei piese devenise clar cat de unita este trupa, cu un sound plin si incredibil de profesionist, fiind insa evident si faptul ca se inspirau la greu din prestatiile trupei americane Interpol. Partea vocala, aranjamentul muzical si chiar piesa a sunat de parca trupa si-ar fi dorit sa sune cat mai asemanator cu Interpol. Ceea ce nu e rau. Totusi, dupa  cateva piese a devenit clar ca-i subestimasem. Melancolia ce aminteste de «Joy Division» a celor de la Interpol? O pot reproduce. Popul de chitara al celor de la The Zutons? Si pe asta. Punk-funk-ul rapid al celor de la The Rapture? Da, perfect.

     

    Am auzit ca The Amsterdams beneficiaza deja de difuzare la unele posturi de radio. O sa mai auziti multe despre ei anul acesta. Sunt exact ceea ce-i trebuie Romaniei acum: o trupa care stie sa se faca placuta, stie cum sa se poarte pe scena, cunoaste toate referintele muzicale care o pot ajuta si, mai ales, suna fantastic chiar acum,  si nu „peste cateva concerte“. Merita sa aiba un succes enorm.

     

    Ultima intrata pe scena a fost o trupa cu un nume care va duce sigur la greseli de ortografie, Vaduvabob. Il vazusem pe  solistul formatiei ceva mai devreme: era dat cu ruj negru, cu rimel, purta o manusa lunga si neagra, un lant de metal in jurul gatului si un soi de sarong in jurul mijlocului. Aspectul lui nu prevestea ceva bun in materie de muzica – ma asteptam mai degraba sa aud doom metal decat indie – dar a meritat sa stau sa-i ascult pur si simplu pentru curajul de a se aranja frumos. Cei trei membri au urcat pe scena imbracati in negru. „Placebo ai Romaniei“, a murmurat prietenul meu. Nu se insela: la fel ca Placebo, reusesc sa ia sound-ul intunecat al rockului si sa-l imblanzeasca destul pentru difuzarea la radio. Revolutia indie-ului din Romania incepe.

     

    Traducere de Loredana Fratila-Cristescu

  • Revolutia indie

    Chiar daca trupele bune din Romania se numara pe degetele de la o mana, trei formatii indie arata ca merita pe deplin sa cunoasca succesul.

     

    In aceasta saptamana aveam de gand sa insir vreo mie de cuvinte despre inca un album lansat de o trupa de chitaristi de prin alte parti ale planetei, cand, cu putin inainte de termenul de predare al articolului, am primit o invitatie la „Noaptea rockului indie“ la clubul bucurestean B52. Nu ma asteptam sa fiu impresionat. Desi in prezent exista o gramada de producatori interesanti, trupele bune din Romania se numara pe degetele de la o mana. Cred ca ma asteptam sa vad niste elevi de liceu cantand preluari dupa Oasis. M-am inselat insa amarnic.

     

    Primul lucru pe care l-am remarcat intrand in club a fost asemanarea foarte mare cu o seara indie din Marea Britanie. Baieti indie palizi cu cravata? Avem. Un DJ care pune The Libertines si The Zutons? Avem. Plus un public care si-a exprimat zgomotos bucuria cand DJ-ul a pus The Arctic Monkeys. Seara parea deci reconfortant de asemanatoare cu o seara indie din orice alt loc.

     

    Urmau sa concerteze trei trupe. In mod straniu, formatiile au cantat in ordinea inversa a popularitatii. Primii pe scena au fost The Mood, care-si adusesera cu ei un grup destul de numeros de fani studenti, care au reusit sa faca prestatia mai distractiva cantand chestii neinteligibile intre cantece si impreuna cu trupa la anumite piese. Cu toate ca pareau o trupa care abia invata mestesugul scenei, au avantajul unui solist cu aspect placut, care a reusit sa para carismatic, chiar daca restul formatiei nu prea se simtea in largul lor. „Mai lasa-l cinci concerte si o sa fie uimitor!“, i-am strigat prietenului care ma insotea. Versurile lor (ca ale tuturor trupelor din concert) erau in intregime in engleza, iar el a reusit sa le cante intr-un stil nu prea departe de Johnny Rotten. Mai mult, trupa chiar are piese bune. Eu unul m-am tot aplecat spre cineva de langa mine intreband: „Crezi ca-i o preluare?“. Mi-a ramas in minte mai ales „Ecstasy“, piesa cantata din nou la primul bis (doua bisuri??), pe durata careia vocalistul a avut curajul sa scoata o intreaga serie de sunete orgasmice.

     

    Au urmat The Amsterdams (din Bucuresti, dupa cum a tinut sa ne aminteasca solistul). Undeva intre Morrissey si Jarvis Cocker, solistul trupei pare incredibil de in elementul lui pe scena, facand cateva gesturi parodico-teatrale si simtindu-se bine in general. La jumatatea primei piese devenise clar cat de unita este trupa, cu un sound plin si incredibil de profesionist, fiind insa evident si faptul ca se inspirau la greu din prestatiile trupei americane Interpol. Partea vocala, aranjamentul muzical si chiar piesa a sunat de parca trupa si-ar fi dorit sa sune cat mai asemanator cu Interpol. Ceea ce nu e rau. Totusi, dupa  cateva piese a devenit clar ca-i subestimasem. Melancolia ce aminteste de «Joy Division» a celor de la Interpol? O pot reproduce. Popul de chitara al celor de la The Zutons? Si pe asta. Punk-funk-ul rapid al celor de la The Rapture? Da, perfect.

     

    Am auzit ca The Amsterdams beneficiaza deja de difuzare la unele posturi de radio. O sa mai auziti multe despre ei anul acesta. Sunt exact ceea ce-i trebuie Romaniei acum: o trupa care stie sa se faca placuta, stie cum sa se poarte pe scena, cunoaste toate referintele muzicale care o pot ajuta si, mai ales, suna fantastic chiar acum,  si nu „peste cateva concerte“. Merita sa aiba un succes enorm.

     

    Ultima intrata pe scena a fost o trupa cu un nume care va duce sigur la greseli de ortografie, Vaduvabob. Il vazusem pe  solistul formatiei ceva mai devreme: era dat cu ruj negru, cu rimel, purta o manusa lunga si neagra, un lant de metal in jurul gatului si un soi de sarong in jurul mijlocului. Aspectul lui nu prevestea ceva bun in materie de muzica – ma asteptam mai degraba sa aud doom metal decat indie – dar a meritat sa stau sa-i ascult pur si simplu pentru curajul de a se aranja frumos. Cei trei membri au urcat pe scena imbracati in negru. „Placebo ai Romaniei“, a murmurat prietenul meu. Nu se insela: la fel ca Placebo, reusesc sa ia sound-ul intunecat al rockului si sa-l imblanzeasca destul pentru difuzarea la radio. Revolutia indie-ului din Romania incepe.

     

    Traducere de Loredana Fratila-Cristescu