BusinessMagazin

Blog

  • Cina pentru trei

    Nu e clar cum s-a nascut planul lui Kerkorian pentru alianta tripartita Renault-Nissan-GM, dar presa a vorbit despre o intalnire pe care acesta ar fi avut-o in luna mai cu Carlos Ghosn, CEO Renault-Nissan, urmata de o alta, luna trecuta, in Nashville, orasul in care de altfel se afla si sediul central al Nissan pentru America de Nord. Acolo, cei doi au luat cina si au discutat proiectul unei aliante care ar urma sa controleze aproape un sfert din piata auto mondiala. Iata principalele evenimente care au precedat planul lui Kerkorian:

     

    29 NOIEMBRIE 2005: GM anunta un plan de restructuare care include inchiderea a 12 fabrici in America de Nord si reducerea a 30.000 de locuri de munca.

     

    29 DECEMBRIE 2005: Actiunile General Motors ating 18,33 dolari, cel mai mic pret din ultimele doua decenii.

     

    26 IANUARIE: GM anunta pierderi de 8,6 mld. dolari in 2005 si scaderea cotei de piata in SUA.

     

    6 FEBRUARIE 2006: Consilierul lui Kirk Kerkorian, Jerome York (foto), se alatura boardului GM, ca reprezentant al miliardarului american, care detine 9,9% din actiunile GM.

     

    7 FEBRUARIE 2006: General Motors isi injumatateste dividendele, reducandu-le pentru prima data in ultimii 13 ani, o masura ceruta de Kerkorian.

     

    16 MARTIE 2006: Compania isi revizuieste rezultatele finaciare pentru anul 2005: pierderile inregistrate ajung la 10,6 miliarde de dolari, cu 2 miliarde de dolari mai mult decat se anuntase anterior.

     

    31 MARTIE 2006: Un tribunal federal aproba intelegerea dintre GM si sindicatul United Auto Workers (foto), care ii permite corporatiei americane sa economiseasca anual 1 miliard de dolari in costuri prin ajustarea planurilor de asigurari de sanatate pentru pensionari.

     

    3 APRILIE 2006: GM consimte sa vanda 51% din institutia sa financiara, General Motors Acceptance Corp. (GMAC), catre un consortiu condus de fondul cu capital de risc Cerberus Capital Management in schimbul a peste 14 mld. dolari.

     

    26 IUNIE 2006: General Motors anunta ca peste 35.000 de munictori – aproape o treime din forta de munca – au acceptat pachetele compensatorii. Masura face parte din planul lui Wagoner de reducere a costurilor.

     

    30 IUNIE 2006: Tracinda Corp., compania de investitii a lui Kirk Kerkorian, anunta GM ca Nissan Motor Corp. si Renault SA sunt receptive fata de un parteneriat tripartit si cere celui mai mare producator auto al lumii sa formeze un comitet care sa analizeze aceasta posibilitate.

     

    7 IULIE 2006: Boardul General Motors Corp. aproba formal inceperea discutiilor preliminare pentru o alianta tripartita cu Nissan Motor Co. Ltd. si Renault SA.

  • GM in cifre

    Majoritatea observatorilor se intreaba daca Carlos Ghosn de la Nissan ar putea face pentru GM mai mult decat actualul management. Spre deosebire de Nissan, GM are intelegeri impovaratoare cu sindicatele.

     

    GM, de exemplu, poate inchide fabrici, dar nu poate concedia muncitori – ei merg la o „banca de forta de munca“, isi iau salariile si beneficiile chiar daca nu fac nimic. Wall Street-ul estimeaza ca acest program costa GM circa 600 mil. $ anual.

     

    25 MIL. $ Pierderile pe care Kerkorian le-a inregistrat cu cele 56 mil. actiuni GM; din mai anul trecut, acesta a investit circa 1,68 mld. $, dar actiunile GM raman sub cotatia medie de 30,1 $ la care a cumparat.

     

    3,5% Cota de piata pe care GM a pierdut-o anul trecut in America de Nord din 2003, cand Richard Wagoner a preluat compania

     

    20% Reducerea planuita a capacitatilor de productie ale GM pana in 2008, care ar implica si reducerea cu o treime a fortei de munca, potrivit planului lui Wagoner

     

    17 MLD. $ Valoarea GM in momentul anuntului unei posibile aliante, potrivit cotatiilor din ziua respectiva, mai mica atat decat cea a Renault (31 mld. $), cat si cea a Nissan (49 mld. $), desi GM vinde mai multe masini decat alianta Renault-Nissan

     

    14,2% Cota de piata a GM, care e amenintata de Toyota, cu 13,8%; in cazul unei aliante, Renault-Nissan-GM ar avea o cota de piata cumulata de 23,7%, potrivit CSM Worldwide; in Europa, alianta ar avea o cota de 23% si in SUA de 32,5%

     

    20% Pachetul pe care Renault si Nissan l-ar detine la GM in cazul in care se va aplica planul lui Kerkorian (cate 10% fiecare); in prezent, Renault detine 44,4% la Nissan, iar compania japoneza are 15% din actiunile Renault.

  • Platiti la supermarket cu demagogie si populism

    Romanii considera ca astazi traiesc mai prost decat in octombrie 2005 si devin din ce in ce mai pesimisti in legatura cu viitorul lor. Este una dintre concluziile ultimei cercetari facute de Institutul de Sondare a Opiniei Publice Gallup Romania.

     

    Ponderea celor care cred ca vor trai mai prost peste un an a crescut cu 7% din octombrie pana acum, ajungand la 25%. Dintre cei intervievati, 54% cred ca lucrurile merg intr-o directie gresita, doar 37% afirmand ca directia este buna. Romanii cred ca cele mai mari probleme ale tarii sunt lipsa locurilor de munca si nivelul preturilor.

     

    La polul opus, angajarile facute in ultimul an in comert, IT, banci, chiar la stat, au dus numarul salariatilor din economie la cel mai ridicat nivel din noiembrie 1999 incoace, adica 4,59 milioane de persoane. In 2002, numarul de salariati cu forme legale, care pot fi prinsi in statistica, a fost de 4,3 milioane. In 1999, numarul de salariati era de 4,67 milioane, dar in 2001 s-au deschis granitele. Estimarile indica faptul ca in acest moment circa 2 milioane de romani lucreaza in strainatate. Romania a recuperat incet, incet pe piata fortei de munca, dar a si dat oameni la altii.

     

    Saptamana trecuta, compania americana Accenture, specializata in servicii de consultanta in management, solutii tehnologice si outsourcing, a anuntat ca va deschide un centru in Bucuresti, unde trebuie sa angajeze 1.000 de oameni. Petrom, cea mai mare companie din Romania, face un centru nou-nout in care sa lucreze 1.200 de oameni. Alti 50.000 de romani vor lucra in call-centere in urmatorii 5-10 ani. Daca 1.000 de oameni nu va spun nimic, ganditi-va ca asta inseamna ca intr-un an, la un salariu mediu net de 400 de euro, in contul statului intra 3 milioane de euro din impozitul pe venit si din contributiile la asigurari sociale. Cu 3 milioane de euro se pot face fara probleme doua scoli sau o treime dintr-un spital. Alaturi de Accenture si Petrom sunt multe alte companii care intra pe piata si sunt intr-o lupta feroce de head-hunting. Ganditi-va ca sunt romani care au ajuns sa refuze salarii de 5.000 de euro net pe luna, fara bonusuri. Deci, pe de o parte, romanii spun ca lipsa locurilor de munca este cea mai mare problema; pe de alta parte, numarul de angajati urca, iar numarul companiilor care vor sa intre pe piata si au nevoie de oameni este in crestere.

     

    Preturile nu mai cresc ca in urma cu un deceniu, nici macar ca acum un an, iar inflatia se masoara cu o singura cifra. Lupta la sange de pe piata supermarketurilor a dus la temperarea cresterii preturilor la produsele alimentare. Doar utilitatile mai urca in nestire. Scaderea dobanzilor la credite a dat posibilitatea poporului sa-si vada visul cu ochii, sa-si schimbe televizorul si masina de spalat.

     

    Cota unica a lasat bani in buzunarele oamenilor. Chiar si 500.000 de lei in plus la salariu pe luna inseamna o rata la televizor si aragaz.  De la 2 milioane de lei pe luna in plus vorbim de o rata la masina. Salariile au urcat mai mult decat plusul din cota unica, pentru ca in piata au intrat si alti jucatori care au ridicat preturile ca sa atraga oameni de la concurenta. Numai saptamana trecuta, Cosmote a spus ca a recrutat cativa manageri de la Orange si Vodafone. Iar salariul oferit acestora, ca sa plece dintr-un loc sigur, stabil, cu nume, intr-o companie care incearca sa-si faca loc, sigur nu a crescut cu numai 10%. Acesta este doar un exemplu. Perceptia oamenilor despre ceea ce se intampla in economie nu este sustinuta de datele reale. Economia se misca „pe bune“. Atunci de ce romanii sunt pesimisti? De ce cred ca la anul vor trai mai prost?

     

    Economia merge bine, dar tara merge prost? Da! Economia este condusa acum, in cea mai mare parte, de privati, de investitori, oameni de afaceri. Iar tara e condusa de politicieni. Problema nu-i in economie, ci acolo sus, unde se ciocnesc „planetele“: presedinte si premier, cu taberele de rigoare.

     

    Premierul Tariceanu nu stie sa vanda ceea ce se intampla real in economie, ceea ce se construieste, ceea ce poate fi sustinut cu date reale, nu cu vorbe, iar presedintele Basescu este un populist, care se plange de premier ca si cum aceasta guvernare nu-i apartine. Pai cum sa nu spuna romanul in sondaje ca tara merge intr-o directie gresita, cand presedintele spune, peste tot pe unde apuca, ca este dezamagit de premier, pe cand cresterea economica este in primul trimestru de 6,9%, iar numarul de salariati angajati legal este la cel mai ridicat nivel din ultimii sase ani?

     

    Afirmatiile presedintelui nu sunt sustinute de date reale! Sunt „din burta“, cum se spune. Dar ce ramane in mintea romanilor? Ca se traieste mai prost!

     

    Daca as putea, as introduce o noua moneda: demagogia si populismul. Sa plateasca presedintele Basescu in aceasta moneda poporul, ca-i o tiparnita de bani, iar poporul sa se duca la supermarket, sa-si umple cosul si sa vada daca in „viata reala“ accepta cineva acesti bani. Fiti realisti!

  • Rapsodii de vara

    A trecut intai o boare pe deasupra viilor si-a furat de prin ponoare puful papadiilor. Mai apoi, o cotofana a facut senzatie. Cica in ruptul capului presedintele Basescu nu-l va mai accepta pe Calin Popescu-Tariceanu in postura de premier intr-o noua configuratie parlamentara.

     

    Disciplinat din fire, Emil Boc a confirmat si el, piezis, informatia: conform presedintelui PD, intre ex-premierul Nastase si actualul prim-ministru Tariceanu ar fi greu de stabilit o ierarhie valorica. Cu alte cuvinte, atat ruptura dintre palate, cat si cea intre partidele Aliantei n-ar mai putea fi carpita din cauza nepotrivirii de caracter. Abia dupa ce corabiile au fost incendiate, iar cenusa lor risipita in cele patru colturi ale mass-media a intervenit si ceea ce in limbajul popular se numeste „mintea romanului de pe urma“. S-o ascultam.

     

    La viitoarele alegeri – fie ele anticipate sau la termen – electoratul va vrea sa stie, mortis, ce voteaza de fapt atunci cand voteaza. Va vrea, bunaoara, sa stie daca, atunci cand voteaza PD, voteaza automat si PNL si UDMR si PC (cum a facut-o in 2004) sau daca nu cumva, puschea pe limba, voteaza chiar PSD. Simplu spus, electoratul va dori sa afle, inainte de alegeri, care ar fi potentialii parteneri de guvernare ai partidului caruia ii  vor acorda votul – o dorinta, sa recunoastem, cat se poate de fireasca intr-un sistem electoral cu reprezentare proportionala, in care aliantele sunt aproape inevitabile. Si e putin probabil ca  eufemisme de genul „noi plecam de la convingerea ca vom guverna singuri“ sau „asta vom stabili dupa alegeri, in functie de rezultatele de la urne“ vor satisface pe toata lumea. Cei multi vor vrea sa stie. Dupa cum indica mai toate sondajele de opinie, prezenta la viitoarele alegeri va atinge un nou record negativ, mai bine de jumatate din populatia cu drept de vot fiind fie indiferenta, fie scarbita de-a dreptul de politica ultimilor 16 ani. In aceste conditii, batalia electorala se va da, aparent paradoxal, in primul rand, pentru mobilizarea asa-numitelor „nuclee dure“ ale fiecarui partid.

     

    Din nefericire pentru activistii de partid, nucleul dur prezinta, dincolo de avantajele incontestabile, si un mare „defect“: e pretentios. Nucleul dur al PSD, bunaoara, nu va accepta in ruptul capului ideea ca ar putea vota o alianta PSD-PD sau, mai rau, PSD-PNL. Educat „de mic“ de catre proprii sai lideri sa vada in partidele Aliantei „dusmanul de dreapta“, pesedistul sadea va considera orice alianta, fie ea doar potentiala, cu liberalii o impardonabila tradare. Si chiar daca o galusca de genul PD ar aluneca oarecum mai usor pe gatlejul pesedist multumita identificarii cu popularul Basescu, reciproca nu este catusi de putin valabila. Nucleul dur al PD ramane, fundamental, antipesedist datorita aceluiasi Basescu. Lasand deschisa, inaintea alegerilor, portita unei viitoare colaborari cu PSD, PD ar pierde din nucleul dur tot ceea ce ar castiga de la electoratul PSD-PRM.

     

    Cat despre PNL, un anunt de o asemenea factura ar echivala pur si simplu cu sinuciderea electorala. In aceste conditii, galceava dintre PD si PNL sau dintre Basescu si Tariceanu se coboara la nivelul dramelor din lumea vietatilor lui Toparceanu: o furtuna intr-un pahar cu apa; o dramoleta cu final cunoscut.

     

    „Un lastun, in frac, apare/Sus pe-un varf de trestie/Ca sa tie-o cuvantare/In aceasta chestie. Dar broscoii din rastoaca/Il insulta-n pauze/Si din papura-l provoaca/ Cu prelungi aplauze. Un tantar nervos si foarte/Slab de constitutie/In zadar vrea sa ia parte/ Si el la discutie. (…) Cand deodata un erete,/Politai din nastere,/Peste balta si boschete/Vine-n recunoastere. Cu porunca de la centru/ Contra vinovatului/Ca sa-l aresteze pentru/ Siguranta statului.“ Va las dumneavoastra placerea de a gasi, in panoplia contemporana, personajele cele mai potrivite pentru rolurile lastunului, broastelor, tantarului sau eretelui.

     

    Sa mai constatam ca, in noile conditii, pana si versatul (versatilul?) Valeriu Stoica incepe sa dea semne de oboseala – iesirea sa publica de saptamana trecuta impotriva lui Tariceanu potrivindu-se, din punct de vedere al timing-ului, ca nuca-n perete cu noile evolutii de pe scena politica. Pentru intaia oara in meciul Tariceanu-Stoica, cel din urma a fost lasat in ofsaid de catre cel dintai. Scrisoarea celor 40 de parlamentari liberali, fluturata ca stindard al pacii catre democrati mi-a intarit banuiala de saptamana trecuta: incet-incet, liberalii invata mersul pe bicicleta – unde ghidonul trebuie invartit in directia in care risti sa te prabusesti, nu invers, cum ti-ar dicta reflexele primare.

     

    Poti divorta de o nevasta isterica si mofturoasa, fara a-ti atrage oprobiul public. Dar nu-i poti da papucii unei sotii dispuse sa-ti treaca cu vederea toate defectele fara a fi aratat cu degetul. Iar agatandu-se dragastos de gatul pedistilor, liberalii tocmai s-au prezentat in fata electoratului Aliantei in postura de soata drept credincioasa, gata de orice sacrificiu pentru a-si salva casnicia. Cum sa nu te-apuce atunci asa, ca o duiosie, urmarind atata agitatie si consum de energie pentru un rezultat altminteri lesne de anticipat? Ca si cum unu si cu unu s-ar sfadi o vreme pana sa ajunga la concluzia ca fac doi.

     

    Gaze, flori intarziate! „Dar cand stiu c-o sa va-nghete/Iarna mizerabila,/Ma cuprinde o tristete/ Iremediabila.“

  • Ikea si preturile din Romania

    Calitate, simplitate, eficienta si pret competitiv. Acestea ar fi doar cateva dintre atributele care fac din Ikea unul dintre cele mai tari brand-uri mondiale in materie de retail. Iar filosofia lantului suedez de mobila nu reprezinta doar un imens succes de business, ci si un adevarat stil de viata.

     

    Daca ar fi sa ne luam dupa aparente, reteta suedezilor e cat se poate de simpla: sa vinzi produse de calitate la un pret competitiv. In realitate, calitate ridicata inseamna si costuri ridicate.

     

    Insa numai cine reuseste sa pastreze nivelul calitatii, avand in permanenta preocuparea reducerii costurilor isi atrage succesul de piata. Usor de spus, foarte de greu de aplicat.

     

    Saptamana trecuta, am avut o discutie cu directorul unui fond de investitii, preocupat de sectorul serviciilor. Omul de afaceri spunea ca modelul Ikea este o lectie pe care orice manager roman o poate invata gratuit citind presa de business. Si tot el era de parere ca piata romaneasca de servicii are nevoie de modelul Ikea. Pe scurt, o sa incerc sa rezum rationamentul sau.

     

    Multi manageri romani din servicii/ retail sunt convinsi ca o politica de preturi ridicate este castigatoare. Asa e cel mai simplu: te pozitionezi drept un serviciu/ brand premium si pui adaosuri comerciale mari pentru a le da clientilor siguranta ca au acces la ceva inaccesibil marii mase de consumatori. In nenumarate situatii, aceasta siguranta nu este decat o iluzie: calitatea nu este direct proportionala cu pretul ridicat.

     

    „A face un scop in sine din a fixa tarife mari este o prostie. Nu trebuie sa iti fie rusine ca ai preturi mai mici decat concurenta, dimpotriva. Trebuie sa iti fie rusine daca ai produse si servicii proaste“, explica directorul fondului de investitii despre care v-am povestit. „Este necesara o preocupare permanenta pentru preturi competitive.“

     

    Intr-adevar, in Romania exista mandria de a te pozitiona ca retailer care vinde scump. De fapt, pretul ridicat este privit ca principal factor diferentiator: si de comerciant, si de client. Cel putin pana acum, aceasta strategie a functionat. Din dorinta de a se diferentia de marea masa de consumatori, o categorie importanta de clienti „elitisti“ cumpara doar pe criteriul pretului, manati probabil de ideea ca daca un lucru e scump, inseamna ca neaparat e si bun. Comerciantii sau furnizorii de servicii isi freaca mainile de bucurie vazand de-a lungul anilor cat de multi sunt clientii care intra in aceasta capcana (logica?) a preturilor mari.

     

    Sunt sigur ca exemplul care urmeaza va este mult prea cunoscut: turismul de pe litoralul romanesc. Pentru servicii de o calitate relativa, suficient de multi hotelieri cer tarife exorbitante, care rivalizeaza cu cele practicate in Grecia sau Spania. Cum se explica asta? Litoralul nostru oglindeste in varianta condensata polarizarea societatii romanesti: clientul are de ales intre lux (bineinteles, pretins) si mizerie. Iar luxul aparent costa mult.

     

    In noiembrie anul trecut, BUSINESS Magazin a publicat un cover story cu titlul „Romania la suprapret“. Materialul a raspuns la intrebarea „de ce este mai scumpa Romania – pe anumite segmente – decat multe dintre pietele cu putere de cumparare mai mare?“. Exista, desigur, destule argumente logice care sa explice motivele pentru care pretul ridicat a devenit litera de lege in Romania. In articolul amintit anterior, Sorin Ionita, directorul de cercetare al Societatii Academice Romane, caracteriza piata romaneasca drept una „neasezata, mica, nedisciplinata“. De aici decurg o serie de consecinte. „Orizontul de timp al antreprenorului e scurt, iar rata profitului care trebuie sa-l motiveze trebuie sa fie mare“, mai spunea atunci acelasi Sorin Ionita.

     

    Lipsa de previzibilitate a volumului de vanzari pentru companiile care au activitati in distributia de haine, turism sau servicii de alimentatie publica poate fi principala cauza a nivelului ridicat de tarifare. Numai ca in acest punct ne trezim prinsi intr-un cerc vicios. Daca toti comerciantii ar scadea preturile, este destul de probabil ca volumele ar creste. Implicit, previzibilitatea afacerilor ar fi mai mare, iar lucrurile ar intra in normalitate. Care este insa comerciantul care va reduce primul preturile? Preocuparea permanenta pentru competitivitate este extrem de vizibila in tehnologie si industria electronicelor. Un produs de ultima generatie este, desigur, scump, iar prin nivelul ridicat al pretului el este accesibil doar unei „minoritati“. Pe de alta parte, uzura morala atrage dupa sine o scadere drastica de pret, ceea ce mareste volumele si permite reluarea ciclului economic.

     

    Paradoxul „lucruri scumpe pentru cumparatori saraci“ este vizibil la noi si pe piata imobiliara. Un titlu recent din ZF vorbeste de la sine: „Pretul apartamentelor din Bucuresti s-a dublat in doi ani“. BNR a tras un semnal de alarma referitor la „bubble-ul“ creat pe piata imobiliara, in special in zona de nord a Bucurestiului. BNR chiar vrea sa intervina in piata prin inasprirea conditiilor de creditare pentru a stopa cresterea preturilor.

     

    Este descurajant faptul ca si retelele de retail straine care se bazeaza pe o viteza mare de rotire a produselor, vezi Zara, cand vin in Romania se comporta asemeni hotelierilor de pe litoral. Daca acestia pun preturi de receptie exorbitante, retailerii de haine cu staif afiseaza preturi aproape de trei ori mai mari decat in Occident. Din acelasi motiv: lipsa de previzibilitate a incasarilor.

     

    Probabil ca sunt necesare cateva falimente/ esecuri rasunatoare ca lucrurile sa se schimbe. Mai concret: vazand ca politica pretului ridicat si a volumului mic te duce in sapa de lemn, supravietuitorii ar putea aborda strategia opusa – discounturi si volume mari.

  • Radarele varstei

    Clasic, varsta se masoara in ani, luni, zile, una dintre cele mai artificiale si neperformante conventii de stabilire a etatii. Exista insa unitati de masurare a varstei (nu ma intereseaza ca o fi biologica sau „spirituala“) de mult mai mare precizie si sensibilitate.

     

    Ceva se rupe in tine, de exemplu, cand afli varsta fotbalistilor. Unii sunt indecent de tineri si deja cunoscuti in lumea toata, foarte bogati etc. Socul cu fotbalistii nu vine neaparat din faptul ca sunt foarte tineri si de succes si ca ii frustreaza pe toti cu precocitatea lor. Ci, mai ales, din amintirea ca pe la 11-12 ani erai aproape sigur ca pe la 25 o sa devii „cineva“. Si la 30 de ani vezi ca esti departe de programarea initiala. Exista o intreaga religie a tineretii care te umple de frustrari. Sa nu mai vorbim despre vedetele feminine si showbiz-ul feminin in care varsta vine ca un adevarat cataclism biologic si social. Ma apuca angoasele cand aud ca Zidane e batran sau cand el insusi spune despre sine ca e mult prea in varsta, ca trebuie sa se retraga. Sportul este unul dintre centrifugele periculoase in religia varstei – scuipa cu mare cruzime in afara orice depaseste 30 de ani. Atat de iubitul fotbal iti induce o stare a varstei cu totul speciala. Mai intai, in copilarie, iti privesti idolii cu respect, iar apoi, la maturitate, te trezesti ca idolii sunt niste simpli pustani cu tibii puternice; atunci incepi sa invoci traditie, puterea simbolului echipei, frumusetea jocului, numai ca sa nu-ti recunosti infantilismul pasiunii. Gimnastica mi se pare, si din acest motiv, insuportabila. Un copil de 20 de ani deja este „batran“ in respectivul sport. In schimb, adultii isi simt natia intarita de cateva medalii amarate atarnate de trupurile costelive la sfarsitul competitiei.

     

    Un radar mult mai discret il constituie varsta celor de langa noi, nu neaparat a idolilor. Mai mult, distributia varstelor in diverse module ale existentei noastre poate arata ordinea politica si sociala. De exemplu, inainte de 1989, vanzatoarele de la alimentara erau mult mai in varsta decat sunt acum. Pe atunci sa lucrezi la alimentara era „ceva“, era un statut social de invidiat. Acum e un job pentru tineri (mai ales tinere), adica indicativul pozitiei sociale (inca) precare.

     

    Mai poate aparea un soc major atunci cand descoperim ca politistii de la circulatie au devenit peste noapte mult mai tineri. Am avut un scurt dialog cu doi dintre ei (mult mai civilizati si mai binecrescuti decat generatiile predecesoare) si mi-am dat seama ca discutam foarte serios cu niste pustani de 20 de ani. De la discutia cu ei mi-a venit si ideea acestei formulari – „radarele varstei“ (evident, ma prinsesera cu viteza peste limita si nu, nu am obiceiul sa ma cert cu politistii, vorbeam despre tot felul, asa…). Pentru ca nu e comod sa constati ca autoritatea este reprezentata de oameni mult mai tineri, parca dintr-o data.

     

    Romania, tara in tranzitie, isi venereaza demagogic tinerii. Numai ca nimeni nu-i educa „tinereste“. Nu mai vreau sa aud de geniile informatice care la 20 de ani nu stiu ce mari lucruri fac. Sunt importanti, evident, dar nu in ordinea tineretii din vietile noatre. Eu vad altceva, ca prea multi tineri devin batranciosi in spatiul public, le e frica de opinia deschisa, de mitralierea sistemului, sunt cei mai supusi in companiile mari, le e frica pentru joburile lor si tot asa. Pe masura ce vestimentatia devine tinereasca, la moda, cool, pe masura ce apar spatii speciale pentru „manifestarea tineretii“, se produce un efect straniu: dispare spiritul tineresc din media, din discursul public etc. Hainele, concertele, muzica devin tot atatea tarcuri de consumare a energiei tineresti. In rest, la job trebuie sa fim cu totii batrani. Exagerez putin, glumesc mai mult. Cel mai comic moment de departajare a varstelor se petrece pe ringul de dans. Deja intre cei de 20 si cei de 25 de ani exista diferente clare de percepere a ritmului. La 30 de ani deja felul in care misti capul ii poate provoca rasul unuia cu zece ani mai tanar. Fiecare danseaza, de fapt, pe hiturile adolescentei lui. Daca ai apucat sa cresti cu Boney M. sau cu Milli Vanilli, greu te mai poti desprinde de acele realitati si sa-ti adaptezi miscarile la Fat Boy Slim. Exista cazuri de mame care au invatat sa danseze pe „Like A Virgin“ a Madonnei la tinerete si de fiice care au invatat pasii pe „American Dream“, al Madonnei la maturitate. Nimic mai diferit. Intotdeauna va fi in centrul atentiei cel care a invatat recent sa danseze. Cu muzica e si mai drastica separarea intre varste. Pasionatii raman intepeniti in play-list-ul „hard“ al tineretilor. Nu mai conteaza ca e Pink Floyd sau Pearl Jam. Dar, uneori, cea mai buna metoda de a-ti ascunde varsta este tocmai aceea de a-ti pune in masina un CD cu ultimele hituri. E cea mai impersonala metoda de ascultat muzica si cea mai sigura de a-ti camufla varsta. Exista bineinteles si pericolul de a crede ca, desi proaspat iesit la pensie, poti reduce din ani punand ceva Jay Z sau Snoop Doggy-Dog.

     

    Pana la urma, suntem tot timpul inconjurati nu atat de obiecte, persoane, cat de adevarate capsule ale timpului. Sau radare ale varstei care iti indica nu atat faptul ca mergi prin viata cu viteza prea mare, cat mai degraba faptul ca mergi uneori prea incet, ca te simti tanar, desi nu mai esti, si ca politistii devin uneori indecent de tineri fata de soferii pe care-i amendeaza.

  • Tara tuturor

    Muhammad Waqar, Avi Wolfman-Arent, Yiran Xia, Victoria Sandoval, Jacqueline Orellana-Flores, Elizabeth Packer, Ramona Singh, Anuja Shah, Mayra Ramos, Emily-Kate Hannapel, Natasha Perez, Samir Paul, Ekta Taneja, Linden Vongsathorn, Michael Tsai, Nardos Teklebrahan, Matiwos Wondwosen.

     

    M-am dus saptamana trecuta la o serbare scolara si mi s-a infatisat o sesiune a Natiunilor Unite. Serbarea era a fiicei mele Natalie, iar scoala era liceul Montgomery Blair din Silver Spring, Maryland. Erau vreo 700 de copii care-si primeau diplomele, si cum stateam eu acolo ascultand, vreme de doua ore, cum se pronunta nume dupa nume, am fost deopotriva fascinat si miscat de uluitoarea diversitate – de rasa, religie, etnie – a absolventilor. Stiam ca exista diversitate in scoala fiicei mele, dar n-aveam habar cata.

     

    Numele de mai sus, pe care tocmai le-am transcris din catalogul ei de absolvire, caracterizeaza intreaga promotie – care include exact cinci nume „Smith“. La liceul meu din Minnesota, pe vremuri, aveam impresia ca invata exact cinci copii pe care sa nu-i fi chemat „Smith“. Fiica mea imi spusese ca numele colegilor ei de clasa erau atat de greu de pronuntat incat cei care s-au ocupat de ceremonie le-au cerut copiilor sa-si transcrie fonetic numele fiecare pe cate un cartonas, astfel incat prezentatorul sa nu le poceasca in fata familiei si a prietenilor.

     

    Sunt multe lucruri pentru care ar trebui sa fim ingrijorati de America de azi: un razboi in Irak care merge tot mai prost in loc sa mearga tot mai bine, o administratie a carei iresponsabilitate fiscala va trebui sa o achitam multa vreme, un sistem educational care nu produce suficienti tineri americani buni la matematici si la stiinte, orase in care mult prea multi barbati negri esueaza. Trebuie sa muncim mai mult si sa fim mai destepti pentru a ne pastra standardul de viata.

     

    Dar daca e un motiv pentru care inca mai putem fi optimisti in privinta Americii, acela tine de uluitoarea diversitate a liceului Montgomery Blair, promotia 2006. America ramane cel mai minunat magnet de oameni al lumii. Nu suntem numai tara care imbratiseaza aceasta diversitate, dar inca mai e ceva legat de societatea noastra libera si piata noastra libera care continua sa atraga oameni asa cum nici o alta tara nu o face. Cea mai mare comoara pe care o avem e capacitatea noastra de a lua inca smantana nu numai de pe clasa intelectualilor de prima mana din toata lumea, dar si de pe cea a oamenilor cu pregatire inferioara si aspiratii mari – si acesta e motivul pentru care nu sunt gata sa las America sa cedeze Chinei secolul al XXI-lea. Chinezii nostri inca ii bat pe chinezii lor. Acest influx de imigranti destepti si ambitiosi e petrolul nostru – un put care nu seaca niciodata. E o sursa nesfarsita de energie si creativitate umana regenerabile. Congresul ar trebui sa ne dea, in sfarsit, o legislatie care sa mentina influxul neingradit de imigranti.

     

    Izbitor in privinta serbarii pe care-am descris-o e ca s-a petrecut intr-o scoala publica obisnuita, de cartier. Si – desi are unele programe-magnet – liceul e in cea mai mare parte oglinda cartierului: o treime negri, o treime hispanici, o treime Arca lui Noe. In vreme ce discutam cu parintii dupa ceremonie, asteptandu-ne copiii sa apara, m-am trezit la un moment dat inconjurat de familii – si nici una nu vorbea engleza.

     

    Singura voce familiara pe care am distins-o in zarva aceea a fost una care m-a facut sa rad – o mama de culoare, tinand strans diploma copilului si spunand: „Diploma asta e a mea! Eu am s-o pastrez!“. Zicea ca a muncit mult cu copilul ei ca sa ajunga sa traiasca aceasta zi. E greu sa urmaresti o astfel de ceremonie fara sa te gandesti la inamicii nostri din Irak si Afganistan – talibanii, islamo-totalitaristii ca bin Laden si Zarqawi ori la regimurile retrograde care ii sprijina.

     

    Logica lor e aceea de a purifica lumea de „ceilalti“, de diversitate, de „infideli“. Cu suficienta brutalitate, s-ar putea sa castige in Irak. Dar sper ca nu, totusi.

     

    Insa nu vor castiga niciodata viitorul – pentru ca de indata ce puturile lor vor seca, societatile lor vor fi la fel de pustii, sterpe si neproductive ca si deserturile lor. Puturile noastre, dimpotriva, inca vor functiona.

     

    Au tot dreptul sa fie acolo, la adapost, in cartea liceului Blair, Yueyang Li, Kenia Lopez-Reyes, Lucy Fromyer, Raya Steinberg, Zahra Gordon, Sreva Ghosh, Juan-Jesus Louis, Yendil Furcal, Yenusa Eke, Sofonias Frezghi, Yohanes Dejen, Edra Comegys-Brisbane, Yoel Castillio-Ortiz, Elijah Zuares, Placido Zelaya, Mimi Zou.

    Si Jessica Smith.

     

    Thomas Friedman este comentator la The New York Times si detinator a trei premii Pulitzer; urmatorul sau articol va aparea in numarul din 26 iulie al BUSINESS Magazin.

     

    Traducerea si adaptarea de Mihai Mitrica

  • O sa tot curga bani

    Despre 2005 se poate spune ca a fost „anul auto“ al industriei de publicitate. Cum poate fi altfel catalogat un an in care business-ul unor multinationale a crescut pana la 60%, iar unele agentii mici au vorbit de dublarea – chiar triplarea – cifrei de afaceri? Asa reiese din bilantul agentiilor, depus de curand la Ministerul de Finante.

     

    Cu cat nationalei de fotbal ii merge mai rau, cu atat brandului Bergenbier ii merge mai bine“, spunea aproape razand, acum cateva luni, presedintele Interbrew, Mihai Ghyka, in timp ce tinea un speech la Gala Effie Romania – festival ce premiaza eficienta in publicitate. Ce vroia Ghyka sa spuna de fapt este ca Bergenbier – care, conform Interbrew, a investit peste 10 mil. euro in opt ani pentru asocierea cu echipa nationala – a fost declarat la Effie drept brandul a carui comunicare in 2005 s-a tradus cel mai bine in eficienta (vanzari, notorietate). Asta in ciuda faptului ca asocierea marcii cu nationala de fotbal nu s-a mai sprijinit pe ceva palpabil in ultimii ani, din pricina esecurilor acesteia de a se califica la competitiile internationale. Dar paradoxul Bergenbier – acela ca are succes, desi brandul cu care se asociaza, adica echipa nationala, schioapata – pare sa fie numai unul din industria de publicitate autohtona.

     

    Iata un alt paradox, de data aceasta unul care sta pe buzele mai multor oameni din industrie: desi business-ul de publicitate creste cu cateva zeci de procente anual – 2005 putand fi catalogat drept „anul auto“ al industriei de publicitate pana acum -, managerii vad in acest lucru mai degraba o chestiune de volum decat de venituri. Cineva spunea nu demult ca, desi clientul „consuma (investeste – n.r.) mai mult“, acest lucru nu se reflecta neaparat in venituri (billings): comisioanele agentiei sunt cam aceleasi, iar efortul si investitiile in resurse pentru a face fata acestui volum cresc. Si Radu Florescu, seful operatiunilor Saatchi & Saatchi (care in 2004 au totalizat o cifra de afaceri de circa 22 de milioane de euro, acestea fiind ultimele informatii disponibile), admitea recent un lucru similar: ca va fi o provocare pentru el sa creasca cu 15% profitul net al companiei in 2006. „Uitandu-ma in piata de publicitate la cum se castiga – din ce in ce mai putin pentru un efort din ce in ce mai mare -, cred ca acest obiectiv financiar va fi o provocare“, spunea Florescu pentru BUSINESS Magazin acum cateva saptamani.

     

    O afirmatie care ar putea smulge un zambet celor din afara industriei in momentul in care ar trece in revista cifrele de afaceri ale principalelor agentii de publicitate pe anul trecut (declarate recent la Ministerul de Finante, in toamna urmand sa devina publice). De ce? In 2005, nu putine au fost cele care si-au crescut business-ul cu cateva zeci de procente, iar uneori au fost si situatii in care acesta s-a dublat sau chiar s-a triplat (in cazul agentiilor mici). Anuarul de business „Cei mai mari jucatori din economie“, lansat de Ziarul Financiar luna trecuta, enumera doua principale cauze ale acestei evolutii: dezvoltarea naturala a pietei, pe de o parte (respectiv cresterea bugetelor existente si aparitia de noi categorii si jucatori in peisajul publicitar) si cresterea tarifelor la publicitate aplicate de media – fenomen cunoscut sub numele de inflatie -, pe de alta parte (cresterea a fost substantiala in special in segmentul TV, tarifele crescand anul trecut cu circa 35-40% in cazul statiilor mari, dupa unele estimari). Acelasi anuar facea o listare orientativa a celor mai mai importanti jucatori ai industriei, cu McCann Erickson (Interpublic), Ogilvy (WPP) si Leo Burnett (Publicis) in fruntea clasamentului grupurilor de comunicare din Romania.

     

    Desi la vremea intocmirii anuarului adus in discutie Graffiti BBDO (Omnicom) – cunoscut in piata ca facand parte din „careul de asi“ – nu a furnizat informatii financiare, invocand restrictii din partea retelei, saptamana trecuta conducerea grupului a hotarat sa-si comunice cifra de afaceri inclusa in bilantul depus recent la Ministerul de Finante. Transformata la cursul mediu BNR al euro pe 2005, aceasta se invarte in jurul valorii de 41 de milioane de euro, aproximativ 63% din business fiind generat de Media Direction, divizia de servicii media a grupului. Aceasta valoare claseaza grupul Graffiti pe locul al treilea in ierarhia mentionata anterior, iar Leo Burnett trece astfel pe locul al patrulea, la aproximativ 5,6 milioane de euro distanta de grupul fondat de omul de afaceri Cristian Burci (ex-Prima TV, Kiss Fm, Star FM).

     

    Alt mare grup de comunicare care a refuzat sa furnizeze informatii din 2005 pentru anuarul ZF (dar si pentru prezentul articol), dar care se numara printre cele mai mari din tara – prin prisma bugetelor pe care le ruleaza  – ar fi Saatchi & Saatchi (Publicis), companie ale carei principale divizii, Saatchi & Saatchi (publicitate, PR, etc) si Zenith Media (servicii de media), au inregistrat o cifra de afaceri cumulata de 18,5 mil. euro in 2004.

     

    Tragand linie, mai toate grupurile mari de comunicare au avut o crestere (nesperata, poate) a cifrelor lor de afaceri anul trecut: Grey Worldwide, McCann si BBDO fiind in capul listei (cca. 60% fiecare). Iata cateva exemple de motoare de crestere a business-ului acestora. Unu: atragerea unor clienti cu bugete de reclama consistente – cazul Petrom si Romtelecom, care anul trecut au devenit clienti ai Mediacom Romania, divizia de media a grupului Grey (cazul Petrom), respectiv ai grupului Grey (Romtelecom).

     

    Un al doilea motor ar putea fi cresterea bugetelor clientilor existenti ca urmare a unor evenimente speciale – este cazul rebrandingului Connex in Vodafone (B.V. McCann Erickson) si al repozitionarii marcii de bere Bergenbier (Universal McCann, divizia de media a grupului). Iar in cazul BBDO (mai precis Media Direction), edificatoare ar fi, poate, bugetele rulate pentru Dacia Logan si Prigat, ambele branduri atingand anul trecut un apogeu de comunicare – implicit de investitii in reclama – comparativ cu anii precedenti.

     

    A existat totusi si o exceptie: Ogilvy, grup al carui business cumulat a crescut cu aproximativ 5% fata de 2004. De notat totusi ca 2005 a fost un an de regrupari in interiorul grupului, compania aducand anul trecut o noua garnitura de manageri si restructurand anumite operatiuni (inglobarea in cadrul Ogilvy a unor entitati anterior independente).

     

    Anul trecut business-ul a crescut si in plutonul agentiilor independente / mici. In capul listei ar putea fi pus The Group (15,4 milioane de euro), companie infiintata chiar anul trecut de Zoltan Szigeti si Mihaela Nicola (ex-WPP) alaturi de alti doi veterani ai industrei, Ovidiu Florea (ex-WPP) si Dan Balotescu (ex-Interpublic). Iar din cele peste zece agentii mici (cu rulaj de cateva milioane de euro in 2004) carora BUSINESS Magazin le-a solicitat informatii pentru acest articol sunt trei care aproape/cel putin si-au dublat cifra de afaceri (TBWA/Merlin, Gavrila & Asociatii, Friends Advertising) si una care si-a triplat-o (GMP Advertising). In cazul TBWA/Merlin, cresterea de la 3,7 mil. euro la 6,2 mil. euro poate fi pusa in principal pe seama aliantei TBWA Bucuresti (cum se numea pana la inceputul lui 2005) cu Merlin Advertising, agentie fondata de un grup de oameni desprinsi din fosta D’Arcy si finantata de omul de afaceri Aurel Kober pana la retragerea acestuia din business. Alianta TBWA cu Merlin a implicat si unirea portofoliului de clienti, deci a cumularii business-ului celor doua agentii. Liviu Lambrino, managing director al agentiei, pune insa cresterea cifrei de afaceri a agentiei pe seama „maximizarii serviciilor“ agentiei si „in secundar pe new business (categorie in care anul trecut a intrat si clientul Petrom pe partea de creatie – n.r.)“. Vorbind in general de cresterea business-ului de publicitate in 2005, Lambrino spune ca motorul principal l-a constituit consumul casnic bazat intr-o mare masura pe accesul mai facil al populatiei la creditele de consum.

     

    Felix Tataru, proprietar al GMP – agentie a carei cifra de afaceri a crescut cu cca. 200% fata de 2004, fiind de 6,3 milioane de euro in 2005 -, este mai concret: aportul Cosmote la aceasta a fost de 2,3 milioane (cca. 36% din cifra de afaceri). Cosmote a fost client al GMP anul trecut, agentia insa renuntand la acesta la inceputul lui 2006. Surse de crestere au mai fost insa si noii clienti intrati pe piata anul trecut – printre care Gabriel Resources -, dar si nou infiintatul departament de PR, spune Felix Tataru.

     

    Pana cand astfel de cresteri? Inca 3-4 ani cu siguranta vom mai asista la o crestere de peste 20% a business-ului, este pronosticul lui Stefan Iordache, managing partner la Leo Burnett. „Inca sunt foarte multi clienti care nu au inceput sa comunice, la fel si categorii care nu au fost lansate“, este argumentul lui Iordache. „Urmeaza ani buni de crestere“, este de parere si Manuela Necula, care conduce grupul Ogilvy, companie al carei business a fost generat in proportie de 60% de clienti locali. „Iar anul care urmeaza va fi mai spectaculos decat 2005“, anticipeaza Necula, facand referire la evolutia generala a business-ului de publicitate. La randul sau, Liviu Lambrino de la TBWA/Merlin este optimist si estimeaza ca vom ajunge la o stabilizare a industriei in viitorul nu prea apropiat: „Nu mai devreme de 2010“.

     

    Asadar, managerii din publicitate nu par sa aiba mari batai de cap in intocmirea previziunilor si planurilor de afaceri in urmatorii 3-5 ani: consumul creste constant, bugetele existente cresc, clienti apar in permanenta. Nelinistile lor vin, eventual, din partea inflatiei tarifelor la publicitate, a resurselor competente necesare sa faca fata volumului de munca si, nu in ultimul rand, din zona comisioanelor. Pentru ca, in cele din urma, business-ul de publicitate trebuie sa se traduca nu prin cifra de afaceri, ci prin venituri si profitabilitate.

  • TVK Lumea, vandut

    Dupa ce a dat peste 30 mil. euro anul trecut sa cumpere Prima TV, Kiss FM si Star FM, SBS Broadcasting cumpara acum un post de nisa: TV K Lumea.

     

    Compania SBS Broadcasting, care mai detine in Romania postul de televiziune Prima TV si statiile de radio Kiss FM si Magic FM, a cumparat postul de televiziune cu profil muzical TV K Lumea, relata Mediafax la sfarsitul saptamanii trecute.

     

    Oficialii Prima TV au confirmat achizitia, dar nu au oferit detalii despre preluare. Ei au spus ca saptamana aceasta informatia va deveni publica. Departamentul de comunicare al TV K Lumea nu a facut nici un fel de declaratii oficiale pe marginea acestui subiect. Televiziunea TV K Lumea este operata, conform CNA, de societatea Atelierele Culturale SRL. Aceasta este controlata, conform aceleiasi surse, de companiile Atomic New Media SRL (48%), Euro – Sens Suport SRL (18%) si Rouman Invest Properties SRL (17%). In actionariat este prezenta si o persoana fizica, Lucia Florica Ardelean (17% din actiuni). Iar unicul actionar al Atomic New Media SRL este Todd Walter Stump, cel care a preluat recent actiunile lui Paul Opris – decedat acum cateva luni – de la mostenitorii acestuia. Opris a fost unul dintre fondatorii postului Tele 7 abc si s-a numarat printre apropiatii fostului premier Adrian Nastase.

     

    Pentru ca tranzactia dintre SBS si TV K Lumea sa fie finalizata, aceasta are nevoie de avizul Consiliului National al Audiovizualului (CNA). SBS Brodcasting este o companie europeana de radio si televiziune cu operatiuni in Europa Centrala si de Vest. Printre tarile in care SBS opereaza in mod curent se numara: Belgia, Danemarca, Grecia, Ungaria, Olanda, Norvegia, Romania si Suedia.

  • Bilant la TVR

    La un an de mandat, presedintele televiziunii publice, Tudor Giurgiu, isi reformuleaza obiectivele. Printre cele mai importante se numara un canal de stiri – in cel mult cinci ani, potrivit planului anuntat – si un departament de new media prin care TVR vizeaza atragerea segmentului de public tanar, de 12-18 ani in special. Giurgiu a mai spus ca in primele cinci luni ale acestui an TVR a atras 7,8 milioane de euro net din publicitate, ceea ce reprezinta o crestere cu 50% fata de aceeasi perioada a anului trecut. El a declinat insa sa comenteze in ce masura acest salt se datoreaza cresterii tarifelor de publicitate.

     

    Surse BUSINESS Magazin estimeaza ca tarifele TVR au crescut cu 25-30%, aceasta inflatie fiind principala cauza a cresterii veniturilor din publicitate ale televiziunii publice. Alti factori care ar fi putut contribui la cresterea acestor venituri ar mai fi transmiterea meciurilor din Cupa UEFA, dar si faptul ca European Drinks a devenit un investitor mai activ pe canalele televiziunii publice. Radu Budes, managing director la Splendid Media (regia de vanzari de publicitate a TVR) nu a divulgat veniturile atrase de pe urma meciurilor UEFA, dar a admis ca European Drinks si-a dublat bugetul pentru comunicarea pe televiziunea publica. In 2005, TVR a avut venituri din publicitate de peste 13,3 milioane de euro, conform raportului de activitate al institutiei.