BusinessMagazin

Blog

  • Persoanele infectate cu virusul Herpes simplex de tip 1 au un risc dublu de a suferi de Alzheimer

    Infecţia cu virusul Herpex simplex de tip 1, care cauzează leziuni în zona gurii, mai ales pe buze, este foarte comună, circa 90% dintre adulţi fiind purtători. Odată ajuns în corp, virusul rămâne în organism pe înteaga durată a vieţii şi se poate reactiva din când în când, cauzând leziuni şi băşicuţe cu lichid mai ales la colţul gurii.

    Dintre purtătorii virusului, doar circa un sfert vor experimenta, de-a lungul vieţii, leziuni dese provocate de reactivarea virusului.

    Potrivit cercetătorilor, virusul ar putea creşte riscul de a suferi de Alzheimer din cauză că bătrânii au un sistem imunitar slăbit, care crează oportunităţi pentru ca virusul să ajungă la creier.

    Odată ajuns în creier, virusul poate declanşa procesul care în cele din urmă duce la apariţia bolii Alzheimer: formarea de plăci care duc la întreruperea conexiunilor neuronale şi, în cele din urmă, la moartea celulelor nervoase. Acest proces provoacă pierderi de memorie şi o micşorare a capacităţii intelectuale, simptome caracteristice bolii Alzheimer.

    Cercetări anterioare au arătat că oamenii care nu se îmbolnăvesc de Alzheimer produc mai puţin dintr-o substanţă care formează plăcile senile sau organismul lor este mai bine pregătit pentru a curăţa această substanţă de pe suprafaţa celulelor.

    “Studiul nostru arată în mod clar că există o legătură între infecţia cu Herpes simplex de tip 1 şi riscul de Alzheimer, ceea ce înseamnă, pentru noi, apariţia de noi oportunităţi pentru dezvoltarea unui tratament care să stopeze boala. Ce este foarte interesant legat de această ipoteză este că în prezent acest virus poate fi combătut cu medicamente antivirale”, a spus Hugo Lövheim, de la Universitatea Umea din Suedia, care susţine că este posibil ca în câţiva ani s-ar putea începe tratarea pacienţilor pentru a preveni instalarea maladiei Alzheimer.

    Studiul a fost realizat pe 3.432 de participanţi a căror stare de sănătate a fost urmărită timp de 11 ani şi trei luni, în medie. Savanţii au descoperit că reactivarea virusului dublează riscul de Alzheimer.

  • Clubul Petrolul, sancţionat cu 6 jocuri fără spectatori la cele două peluze ale stadionului propriu

    “În baza art. 82.1, coroborat cu art. 83.2.c şi art. 54.2.4.6 se sancţionează clubul FC Petrolul cu măsura programării a 6 jocuri fără spectatori în ambele peluze ale stadionului propriu şi o penalitate sportivă de 30.000 lei“, se menţionează în soluţia comisiei publicată pe site-ul LPF.

    În urma incidentelor produse de fani la meciul de pe teren propriu cu Universitatea Cluj, gruparea FC Steaua a primit o penalitate sportivă în valoare de 10.000 de lei.

    De asemenea, clubul Gaz Metan Mediaş a fost sancţionat cu o penalitate de 5.000 de lei pentru absenţa reprezentantului suporterilor de la şedinţa tehnică.

    Membrii comisiei au sancţionat clubul Astra Giurgiu cu 3.000 de lei pentru neexecutarea hotărârii CNSL în litigiul cu fundaşul Andrei Mureşan şi a dat acesteia termen de graţie de 5 zile pentru plata restanţelor către fostul său jucător.

    Eliminaţi în partidele din cadrul etapei a XI-a a Ligii I, următorii jucători au fost sancţionaţi astfel: Onduku Gomo (CSMS Iaşi), Alexandru Stan (Concordia Chiajna) Răzvan Tincu (FC Botoşani), Machado Ricardo Tavares (FC Braşov), Ioan Mera (FC Rapid), Nicolae Stelian Cucu (Oţelul Galaţi) cu suspendare pentru 1 joc şi o penalitate de 740 lei fiecare.

    De asemenea, pentru comportament jignitor la adresa oficialilor de joc la partida cu FC Viitorul, managerul sportiv al clubului Oţelul Galaţi, Ovidiu Burcă, a fost suspendat pentru 3 meciuri şi a primit o penalitate sportivă de 5.000 lei.

  • La începutul lui 2013 vorbeam despre freelancerii cu salariu de CEO. Acum tot mai mulţi tineri aleg să fie freelanceri pe o piaţă de peste 15 milioane de dolari anual

    Cea mai mare companie din România nu este înregistrată la Registrul Comerţului. Are peste 50.000 de angajaţi şi o cifră de afaceri de aproximativ 15 milioane de dolari. Este vorba despre freelancerii care lucrează pe internet, din propria sufragerie sau din vreo cafenea, pentru companii din toate colţurile lumii. Pentru unii dintre ei, proiectele obţinute prin intermediul marilor platforme mondiale de freelancing precum Elance, freelancer sau oDesk se traduc într-un salariu comparabil cu al unui executiv de multinaţională, de câteva zeci de mii de dolari anual.

    Vezi aici secţiunea aniversară BM 10 ani

    Cover Story 2013


    Tudor Maier şi-a construit o carieră la care mulţi angajaţi de multinaţională nici măcar nu visează. Nu depinde de nimeni în meseria lui, nu ştie ce înseamnă să ai un şef, îşi organizează timpul după bunul-plac fără să se spetească muncind şi, cel mai important dintre toate, câştigă suficient cât să ducă un trai mai mult decât decent, fără grija zilei de mâine. Tânărul în vârstă de 32 de ani este freelancer, liber-profesionist pe internet, dacă vreţi, şi încă unul dintre cel mai bine plătiţi din România, cu un salariu care se poate compara chiar cu unul de executiv – câteva zeci bune de mii de dolari pe an. “Niciun job din România, oricât de bine plătit ar fi, nu m-ar putea determina acum să renunţ la statutul de freelancer şi să devin angajat”, spune Maier.

    Ce-i drept, aşa este obişnuit, pentru că a fost dintotdeauna antreprenor. După ce a absolvit Facultatea de Ştiinţe Economice din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai de la Cluj, a avut timp de câţiva ani o firmă de publicitate în Alba Iulia şi mai apoi a publicat un ziar de anunţuri şi mică publicitate. Câştigurile ca antreprenor n-au fost însă strălucite, iar presiunea facturilor scadente a fost mereu o problemă, dar în 2008 a aflat pentru prima dată despre platformele unde freelancerii îşi pot găsi de lucru şi a decis să încerce şi el. “Începutul a fost foarte slab, cu doar două proiecte în primul an”, dezvăluie Tudor Maier, situaţie care arată acum cu totul altfel.

    Tânărul este designer grafic şi lucrează, în cea mai mare parte a timpului, coperţi pentru cărţi, design de cărţi în format electronic, dar şi paginare şi design pentru reviste, cataloage, broşuri, afişe şi alte materiale de marketing printre care inclusiv ambalaje pentru diverse produse. Pentru munca lui cere cel puţin 20 de dolari pe oră şi lucrează în jur de 30 de ore pe săptămână, dar există şi proiecte pentru care este plătit în ansamblu, indiferent de numărul orelor lucrate. “Cel mai bun contract pe care l-am avut vreodată a fost cu o editură pentru care am lucrat designul a 20 de cărţi pentru 7.000 de dolari”, spune Maier despre unul dintre cele 200 de proiecte realizate în ultimii patru ani.

    Ca el, zeci de milioane de oameni din toate colţurile lumii, între care şi câteva zeci de mii de români, îşi încearcă în permanenţă norocul pe cont propriu, pe platforme de freelancing precum Freelancer.com, Elance.com, oDesk.com sau vWorker.com. Speră, ca oricine de altfel, să găsească cheia banilor mulţi în schimbul muncii lor şi, deşi unii chiar reuşesc, trebuie spus de la bun început că freelancingul ca meserie nu-i chiar pentru oricine. Modul de funcţionare al platformelor de acest gen este destul de simplu – companii din toată lumea caută forţă de muncă bine pregătită şi mai ieftină decât ar găsi în ţara de unde provin pentru diverse proiecte specifice, iar freelancerii cei mulţi concurează unii cu ceilalţi folosind arme precum preţul, termenul de predare şi experienţa anterioară pentru a câştiga proiectele. De la sine înţeles că, pentru cineva de-abia pornit pe calea freelancingului, nici companiile nu se vor înghesui cu proiecte şi nici banii nu vor curge prea uşor, dar pentru cei care nu se lasă uşor descurajaţi, recompensele se pot dovedi mai mult decât suficiente pentru o viaţă relaxată. Daniel Simion (35 de ani), de exemplu, câştigă în medie 2.000 de dolari pe lună, aproape cât salariul pe care l-a avut în postura de angajat, dar cu un număr considerabil mai mic de ore lucrate. Activitatea lui ca freelancer se învârte în jurul editării de imagine şi sunet, procesării digitale a imaginii sau adăugării de efecte speciale sau animaţii. Mai exact tot ce are legătură cu etapa de post-producţie video. “Pe scurt, clientul îmi spune cu ce ar vrea să-l ajut, îmi trimite materialul brut (filmare, imagini, logo-uri, texte, explicaţii, exemple etc.), iar eu le asamblez pe toate ca pe nişte puzzle-uri sau fac modificările cerute”, explică Simion.

    Absolvent al Facultăţii de Film din cadrul Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică, n-a fost însă dintotdeauna freelancer. A început să lucreze încă din vremea liceului, ca impresar artistic cu jumătate de normă, organizând printre altele spectacole pentru o trupă care promova cultura braziliană în România. Apoi a lucrat timp de şapte ani ca fotograf şi operator foto pentru un studio de cartier, iar din 2004 a intrat în lumea filmului. “Am primit un job part-time la AMV Film, companie condusă de Mihai Vasilache, unul dintre cei mai experimentaţi editori de imagine din România”, povesteşte tânărul.

    Cu ideea de freelancer a luat contact pentru prima oară un an mai târziu, ca activitate suplimentară jobului de zi cu zi. Lucra atunci la Videolink, o firmă de închiriere de echipamente de film care colabora cu casa de producţie BlackMaria Production şi a început să monteze videoclipuri în sistem de freelancing. Apoi s-a mutat la Carter Films, o firmă care produce în principal spoturi publicitare şi filme. “Perioada asta a fost una dintre cele mai solicitante din viaţa mea”, îşi aminteşte Simion despre ultimii doi ani în care a mai lucrat ca angajat pentru alţii. Câştiga pe atunci ceva mai mult decât în prezent, însă programul erau interminabil, spre deosebire de acum, când lucrează în medie 5-6 ore pe zi. “De fapt timpul efectiv de lucru este chiar mai redus, pentru că media include şi timpul de randare a imaginilor, adică perioada când las calculatoarele să proceseze produsul final, iar eu iau o pauză”, precizează Daniel Simion. Cel mai bine plătit proiect al său a constat în colorarea digitală a unor ilustraţii alb-negru din manuale şcolare ale Africii de Sud. A câştigat peste 3.500 de dolari la acel proiect şi a colorat cam trei săptămâni, aproximativ nouă ore pe zi. “Căluţi, floricele, frunzuliţe de mai multe feluri, chiar şi broscuţe. Mi-am îndeplinit norma pentru cât n-am colorat când eram mic”, spune râzând freelancerul. Poveştile celor doi sunt doar câteva dintre exemplele de români care au câştiguri frumoase ca freelanceri.

    Tot în jurul a 2.000 de dolari pe lună încasează şi Anton Daniel, un tânăr în vârstă de 22 de ani, absolvent al Liceului de Marină din Galaţi care nu a reuşit însă să intre la Facultatea de Arte din Bucureşti, unde locurile sunt limitate la doar 30. Căuta, prin 2009, o modalitate de a-şi rotunji veniturile, moment când a luat pentru prima dată contact cu platformele mari de freelancing din lume. Acum este membru numai pe Freelancer.com şi Elance.com şi lucrează doar ca freelancer, “nu când apuc sau am chef, ci zilnic în jur de 5-6 ore, uneori şi în weekend”, spune Daniel despre proiectele de grafică pe care le lucrează – design pentru jocuri destinate telefonului mobil sau tabletei, pagini de internet sau diverse interfeţe de aplicaţii şi machete 3D. Are însă zile în care munceşte chiar şi numai două ore, dar şi zile la polul opus, în care stă în faţa calculatorului de dimineaţa până seara. La fel variază însă şi veniturile care depind, cum altfel, de câte proiecte are şi câte ore de muncă alocă freelancerul. “Dacă nu pot lucra foarte mult, veniturile coboară chiar şi la 500 de dolari, dar dacă aloc timp zilnic cât un program de lucru normal, suma ajunge chiar şi la peste 4.000 de dolari”, explică Anton Daniel.

    Freelancerii din toată lumea au câştigat în total anul trecut un miliard de dolari, sumă care va creşte cu cel puţin 40-50% în următorii câţiva ani, estima recent Kjetil Olsen (36 de ani), vicepreşedintele pentru Europa al platformei de freelancing Elance, într-un interviu pentru Business Magazin. “Domeniul e în stadiul în care era comerţul online acum 10-12 ani”, spune Olsen. Mai bine de jumătate din această piaţă este însă împărţită momentan între numai câteva platforme; aproape 220 de milioane de dolari au câştigat anul trecut doar cei 2,1 milioane de freelanceri înregistraţi pe Elance, spun statisticile. Un calcul matematic simplu arată că fiecare a încasat puţin peste 100 de dolari în 2012, însă realitatea este că probabil doar câteva procente din milioanele de membri, printre care şi Tudor Maier, Daniel Simion sau Anton Daniel, au lucrat efectiv şi au câştigat suma cu pricina.

    Pe Freelancer.com, câştigurile din ultimii aproape 9 ani ai celor şapte milioane de freelanceri, câţi numără azi platforma, au depăşit un miliard de dolari. La Elance.com, încasările din 2007 încoace sunt de aproape 700 de milioane de dolari. Iar pe oDesk, de pildă, cei 2,5 milioane de membri au câştigat 360 de milioane de dolari numai anul trecut. Există, aşadar, freelanceri în lume care câştigă nu câteva zeci de mii de dolari, ci mai degrabă câteva sute de mii de dolari pe an, cu toate că exemplele sunt destul de rare. “Ştiu un cuplu de tineri care câştigă atât de bine încât nu sunt stabiliţi într-o ţară anume. Călătoresc de câţiva ani încoace continuu, câte o lună aici, una acolo, pentru că prin natura meseriei pot lucra de oriunde”, povesteşte Kjetil Olsen. Din piaţa totală de freelancing, Europa are o cotă de aproximativ 15% din punct de vedere al companiilor care caută forţă de muncă pe platformele specializate, iar aproape 25% din sumele plătite la nivel mondial pentru proiecte ajung în buzunarele freelancerilor europeni.

    Piaţa din România este însă foarte greu de cuantificat. În teorie, oricine poate lucra ca liber-profesionist pe internet, iar puţine dintre marile platforme de freelancing consideră România o piaţă suficient de importantă încât să calculeze şi să mai şi divulge cifrele aferente. Estimările arată un număr de ordinul zecilor de mii de freelanceri pe plan local, cel mai probabil în jurul a 50.000 de oameni care lucrează proiecte obţinute pe platformele de profil, fără un angajament pe termen lung şi, foarte probabil, ca activitate în timpul liber pentru majoritatea dintre ei, cu scopul de a-şi rotunji veniturile.

    “Freelancerii români sunt totuşi foarte populari în lume pe mai toate platformele”, face Kjetil Olsen o observaţie bună cu precădere despre IT-iştii din ţară consideraţi de mulţi ani o resursă preţioasă pentru companii care au externalizat aici servicii. Norvegianul are, de altfel, propria experienţă cu liber-profesioniştii de la noi – când a preluat poziţia actuală la Elance, executivul şi-a căutat asistentă personală, pe care a găsit-o în România. Pe nume Smaranda, asistenta lui vorbea patru limbi străine şi avea un loc de muncă stabil aici, dar căuta surse suplimentare de venit. Iar în ultimii doi ani, Olsen a lucrat adesea cu români, din câte spune, inclusiv Tudor Maier, freelancerul de la începutul articolului, fiind unul dintre contractorii pe care i-a angajat pentru anumite proiecte.

    Doar pe Elance sunt înregistraţi puţin peste 16.400 de freelanceri, România fiind astfel plasată pe locul 12 în clasamentul ţărilor prezente în cadrul platformei după numărul de membri. Peste 6.700 dintre ei lucrează în domeniul IT, de altfel cel mai bine plătit, dat fiind că în jur de trei sferturi din încasările anuale vin din astfel de proiecte, 9.025 sunt în domeniul creaţiei şi atrag aproape 20% din încasările totale în România, iar restul sunt oameni de marketing, editori, avocaţi sau contabili. Cu toate acestea, numai 1.129 dintre membrii Elance din România au avut venituri în 2012, de aproape 5 milioane de dolari, în creştere cu 31% comparativ cu anul precedent, conform datelor prezentate de companie. Prin extrapolare, piaţa totală ar putea fi cifrată în jurul a 15 milioane de dolari anul trecut. “În 2013, veniturile freelancerilor români ar putea creşte cu până la 70%, în timp ce numărul proiectelor câştigate de ei va fi mai mare cu 45%”, apreciază vicepreşedintele pentru Europa al platformei.

    Din punct de vedere al câştigurilor freelancerilor, România se află pe locul şapte în clasamentul ţărilor cu cele mai mari venituri, cu 16,4 milioane de dolari din 2007 încoace. Pe primul loc se află în mod evident SUA, cu aproape 688.000 de freelanceri şi încasări de peste 166 de milioane de dolari în ultimii cinci ani, urmată de India şi Pakistan, cu 165, respectiv 40 de milioane de dolari în perioada 2007-2012, ţări de altfel în general foarte populare pentru outsourcing de servicii, având în vedere mâna de lucru foarte ieftină. Pe listă apar însă şi zone precum Marea Britanie, Rusia, China, Australia sau Bangladesh, aceasta din urmă fiind “o ţară care are foarte mult de câştigat de pe urma platformelor de freelancing, având în vedere problemele din piaţa muncii şi, în ansamblu, cererea subdimensionată pentru forţa de muncă”, susţine Kjetil Olsen.
    Dincolo de alegerea cu bună ştiinţă a carierei de freelancer, există însă şi oameni forţaţi de împrejurări să se orienteze spre o astfel de formă de muncă.

    Mulţi şi-au pierdut joburile când a venit criza economică şi n-au mai reuşit să îşi găsească o slujbă, alţii sunt şomeri deja de mai multă vreme şi speră să îşi asigure traiul din proiecte punctuale şi, nu în ultimul rând, mai sunt şi cei care în lipsa unor perspective pozitive pe piaţa muncii din ţara lor încep să lucreze în sistem de freelancing în paralel cu serviciul şi ajung apoi să îşi mute activitatea cu totul pe astfel de platforme. Dintre români, de pildă, 10% spun că au început să lucreze aşa după ce poziţiile din companiile în care lucrau au fost restructurate, potrivit unui sondaj realizat de Elance, iar 2% au accesat platforme specializate pentru că au reuşit să găsească serviciu doar cu jumătate de normă, iar veniturile nu erau suficiente. Alţi 12% folosesc freelancingul ca mijloc de trai până îşi găsesc din nou serviciu. Cei mai mulţi însă, în proporţie de 54% mai precis, au vrut iniţial doar să-şi mai rotunjească veniturile şi au ajuns în final chiar să renunţe la locul de muncă. Şi, nu în ultimul rând, 22% au pornit chiar în acest mod în carieră.

    Este şi cazul Roxanei Nasoi, în vârstă de 23 de ani, care a început încă de acum patru ani, la terminarea liceului, să lucreze în sistem de freelancing. Primul proiect a fost pentru un client din India pentru care scria articole pe diverse subiecte şi primea câte un dolar pentru fiecare 500 de cuvinte. A ajuns repede la 5 dolari pe articol, apoi 10 şi acum negociază altfel sumele încasate pe proiecte, ajungând la venituri de aproximativ 1.500 de dolari pe lună. De anul trecut este şi ceea ce iniţial se numea reprezentant regional, funcţie transformată ulterior în “mobilizator”, pentru platforma Elance, ca parte a strategiei companiei de a se extinde pe plan local. “Este a doua iniţiativă de acest gen a companiei, după Bangladesh”, spune Nasoi. Ea gestionează, alături de alţi patru asemenea ei – Vali Ciacâru, primul care a primit titlul de reprezentant al companiei în România, sora lui, Irina Ciacâru, şi Ana Maria Nilca -, relaţia cu freelancerii şi realizează periodic traininguri cu aceştia.

    Sunt împărţiţi pe regiuni din ţară, cu toate că în Bucureşti sunt cei mai mulţi dintre freelanceri, ceea ce explică faptul că trei dintre mobilizatori răspund de această zonă. Vali Ciacâru (29 de ani) este la Iaşi, iar compania are în plan să angajeze alţi câţiva, la Cluj, Timişoara şi Braşov. După câteva joburi care nu i-au adus prea multe realizări, a intrat şi el în 2009 pentru prima oară pe o platformă de freelancing. “Sunt înregistrat pe patru platforme, fiecare cu plusuri şi minusuri. Mobilizator pentru Elance am devenit în toamna lui 2011”, spune Ciacâru, obiectivul principal din această funcţie fiind să explice freelancingul celor neiniţiaţi şi să extindă comunitatea de români care lucrează în acest mod. “Venitul meu îmi permite să duc un trai liniştit. Este cu multe procente peste venitul mediu din România”, spune el, evitând să dea cifre exacte. Munceşte între 4 şi 16 ore pe zi, în funcţie de câte proiecte are în lucru, însă ar fi suficient să lucreze chiar şi una-două ore pe zi pentru a-şi acoperi cheltuielile minime necesare traiului de zi cu zi. Uneori, nici măcar atât, dacă e să luăm în calcul un proiect realizat în totalitate într-o noapte: formatarea unui document de câteva sute de pagini, pentru care a încasat 600 de dolari. “Evident, exemplele de acest fel sunt rare”, precizează freelancerul.

    Perspectivele câştigurilor frumoase îi îmbie pe mulţi, deşi, aşa cum am mai zis, nu toţi izbutesc, mai ales că mulţi renunţă la sistemul de lucru şi se întorc la un loc de muncă tradiţional, chiar dacă nu foarte bine plătit, când văd cât de dificil e să câştigi proiecte la început. “E adevărat, nu toată lumea are succes pe o platformă de freelancing, dar asta se întâmplă şi pe piaţa muncii”, combate Kjetil Olsen. Dar pentru Irina Dumitrescu, un web designer bucureştean în vârstă de 27 de ani, un an de încercări a fost de-ajuns. “M-am înscris pe şapte platforme de freelancing şi aplicam în permanenţă la proiectele pentru care aveam competenţe”, povesteşte freelancerul. Printre ele, inclusiv CrowdSpring.com sau 99Designs.com, platforme unde designerii trimit chiar modele în funcţie de specificaţiile clientului care, la final, alege un singur freelancer, deşi în stadiile incipiente trimit propuneri chiar şi 100 de oameni. După un an, când a tras linie, făcuse un singur site mai amplu pentru o firmă mică din India pentru numai 300 de dolari, “o sumă infimă raportat la cât a fost de muncă şi la cât costă în general un site, dar pe care am acceptat-o în speranţa că un proiect realizat cu succes va atrage şi alţi clienţi”, şi câteva proiecte mai mărunte. A câştigat în total 682 de dolari tot anul şi a renunţat, iar ca ea sunt destui, cea mai bună dovadă fiind conturile inactive de pe platformele de freelancing.

    Totuşi, în domeniul IT este cel mai uşor, aici fiind cea mai mare cerere pentru freelanceri. În România, de pildă, mai mult de jumătate din proiectele lucrate au legătură cu acest segment, iar câştigurile sunt între cele mai mari, în medie de 20 de dolari pe oră, cifră altfel mai mare dacă n-ar fi trasă în jos de tinerii începători, care acceptă proiecte pentru sume foarte mici, folosind în primă fază preţul drept armă principală în atragerea clienţilor. Dacă ţări precum India sau Pakistan sunt privite de freelancerii români drept surse neînsemnate de bani, întrucât companiile de acolo plătesc prost, “la fel de prost cât îşi plătesc propria forţă de muncă, doar că aici găsesc oameni mai bine pregătiţi”, crede Roxana Nasoi, SUA ori Canada sunt tocmai la polul opus. Nu numai că sunt familiarizaţi cu domeniul, dar se uită nu doar la preţ, care oricum este prin comparaţie mai mic aici, ci şi la calitatea produsului final, ceea ce ţările asiatice se pare că nu prea preţuiesc. Rabat par să facă inclusiv companiile româneşti care caută forţă de muncă pe platformele online de freelancing. “Pentru un proiect din care încasez 2.000 de dolari de la un străin, în România aş lua numai un sfert din sumă”, mai spune Nasoi.

    Să nu uităm însă, industria de freelancing este una oportunistă. Aşa se explică încercarea permanentă a companiilor de a obţine aceleaşi servicii la un preţ cât mai mic, precum şi speranţa freelancerilor că pot câştiga mai mult. Nu degeaba aproape trei sferturi dintre liber-profesioniştii români care lucrează pe internet aşteaptă în acest an o creştere de cel puţin 50% a veniturilor, ba chiar 17% mizează pe dublarea încasărilor, potrivit sondajului Elance. Mai mult, pentru a-şi lărgi orizonturile unii au în plan chiar să angajeze alţi freelanceri pentru proiectele pe care le câştigă, dar nu au vreme să le finalizeze. “Pentru mine acesta ar fi următorul pas, să-mi fac propria firmă pe platforma de freelancing”, dezvăluie Roxana Nasoi, cu argumentul că aşa vin şi mai uşor clienţii, iar la mijloc sunt sume mult mai mari decât ar putea câştiga pe cont propriu. Inside Media Communication, de pildă, este o firmă de IT cu şapte angajaţi care îşi găseşte proiectele pe platforme de freelancing. Cu un tarif de minimum 30 de dolari pe oră, compania a câştigat peste 367.000 de dolari anul trecut pe Elance, adică în medie 7.800 de dolari de la fiecare client, în timp ce din decembrie 2008, de când a pornit, câştigurile totale au depăşit un milion de dolari.

    O altă formă de antreprenoriat impulsionată de asemenea platforme este chiar apariţia platformelor româneşti de freelancing. Bistriţeanul Radu Goia (30 de ani), spre exemplu, şi el freelancer specializat pe design, a pornit StudioPlaza.ro în primăvara lui 2012, în urma unei investiţii cuantificate mai degrabă în timp decât în sumele de bani nu mai mari de câteva mii de euro.

    “Deocamdată sunt doar 1.000 de freelanceri înscrişi, dar problema vine din faptul că firmele sunt încă reticente să publice proiecte”, spune antreprenorul. În fiecare lună sunt publicate cam 10-15 proiecte pe platforma lui, cu o valoare medie de 250 de dolari, iar fiecare primeşte propuneri de la cel puţin de două ori mai mulţi freelanceri. Aproape 8% din sumele plătite de companii freelancerilor ajung în conturile lui Goia, sub formă de comision, iar câştigurile StudioPlaza.ro sunt completate de sumele plătite pentru conturile premium, de 20 de dolari pentru o perioadă de patru luni, dar momentan nu sunt decât 12 plătitori activi. “Freelancingul e un sistem mai degrabă pentru străini sau pentru freelancerii români care lucrează pentru companii internaţionale”, ridică Radu Goia principala problemă cu care se confruntă platformele româneşti asemenea StudioPlaza.ro sau Rolancer.com, pornită în vara anului trecut de Luiza Ezechil, make-up artist în sistem de freelancing, împreună cu Alexandru Stoica.

    Ca o concluzie, loc este, cel puţin teoretic, pentru oricine în acest domeniu. Piaţa mondială este totuşi destul de la început şi România cu atât mai mult, iar perspectivele sunt destul de promiţătoare. “Până în 2020, una din două companii din lume vor lucra, fie şi oricât de puţin, cu freelanceri, iar în medie 10% din munca lor va fi probabil realizată în acest fel”, citează Kjetil Olsen o serie de estimări din industrie. Destul cât să facă din freelancing unul din cele mai vânate joburi din toată lumea.

  • Corlăţean: România a făcut un pas important pentru eliminarea vizelor de către Canada. Nu dau termen

    Întrebat ce primeşte România la schimb cu decizia de a reprezenta interesele cetăţenilor canadieni în Siria (decizie aprobată marţi în Guvern – n.r.), Titus Corlăţean a spus că Bucureştiul nu a cerut nimic la schimb, fiind datoria statului român să-şi ajute partenerii.

    “România în toţi aceşti ani foarte complicaţi din Siria a decis să păstreze deschisă Ambasada noastră de la Damasc şi am comunicat acest lucru partenerilor europeni, pentru că marea majoritate a statelor membre UE şi-au închis de multă vreme ambasada, pentru raţiuni de securitate, de protecţie a personalului diplomatic, consular de acolo. Noi am analizat cu foarte mare atenţie şi cu structurile de securitate naţională am decis să păstrăm deschisă Ambasada în toată această perioadă dificilă şi – vă asigur – cu riscuri reale, inclusiv la adresa integrităţii membrilor Ambasadei, pentru un motiv foarte clar: avem în continuare o comunitate românească importantă, în principal femei din căsătorii mixte cu foşti studenţi sirieni din România, copii rezidenţi din familii mixte. Noi am decis la solicitarea unor parteneri internaţionali, şi europeni şi din afara Europei, Canada este ultimul exemplu menţionat, să acordăm sprijin şi asistenţă consulară cetăţenilor aparţinând acestor state. Ultima solicitare a venit din partea Canadei, am dat curs, bineînţeles, fără niciun fel de ezitare. Nu este vorba de niciun fel de negociere, nu am cerut nimic la schimb, este o datorie până la urmă a noastră, a statului român, în relaţiile cu partenerii noştri europeni şi euroatlantici, poate şi alţii dacă vor solicita, să-i ajutăm”, a declarat ministrul de Externe.

    Corlăţean a precizat că sunt mai multe state care beneficiază de sprijinul acordat de România cetăţenilor lor în Siria. “Voi menţiona public doar Republica Moldova, vă asigur că sunt mult mai multe state”, a spus el.

    În ceea ce priveşte vizele, Titus Corlăţean a susţinut că a fost făcut “un pas foarte important înainte” prin includerea României pe Lista Ţărilor de Origine Desemnate şi că există “o relaţie tot mai strânsă cu autorităţile canadiene” pe această temă. “Prin măsurile pe care le-am luat, inclusiv prin trimiterea unui ataşat de interne care a fost util la Ambasada noastră din Canada, iată, s-a luat decizia înscrierii României pe lista acelor ţări de origine – o listă a ţărilor cu democraţie consolidată – care sunt considerate a avea un potenţial redus de migraţie ilegală. Este practic ultimul pas înainte de decizia finală. Vom lucra mai departe, nu dau un termen, dar România a făcut un pas foarte important către eliminarea vizelor de către Canada”, a spus ministrul.

    Întrebat dacă vizele ar putea fi ridicate în 2016, Titus Corlăţean a reafirmat că nu dă un termen. “Dar dialogul s-a intensificat în ultimele luni. A început în decembrie 2013, (a fost) mai aplicat în ultimele luni şi în octombrie deja am făcut practic ultimul pas înainte de decizia finală”, a subliniat şeful diplomaţiei.

    Publicaţia Canadian Press a anunţat, pe 10 octombrie, că România, Andorra, Liechtenstein, Monaco şi San Marino au fost adăugate de Ottawa pe Lista Ţărilor de Origine Desemnate, unde sunt incluse statele care nu furnizează, în general, refugiaţi şi respectă drepturile omului.

    Anul trecut, ministrul de Externe, Titus Corlăţean, a declarat pentru MEDIAFAX că a făcut şi efectuează demersuri pentru eliminarea vizelor impuse cetăţenilor români de către Canada, iar dacă aceasta nu se va întâmpla, atunci nu crede că Parlamentul va ratifica acordul de liber-schimb dintre UE şi această ţară.

    Românii şi bulgarii sunt singurii cetăţeni UE care au nevoie de viză pentru a călători în Canada.

  • INTERVIU – Cristian Mungiu: Românii consumă filme de artă de pe torenţi. Ar trebui educaţi să meargă la cinema

    Regizorul Cristian Mungiu a precizat că festivalul pe care l-a iniţiat în 2010 “a crescut destul de mult în special ca notorietate, identitatea festivalului s-a consolidat”, devenind un eveniment aşteptat al toamnei bucureştene. “A fost legitimat prin prezenţa unor oaspeţi de cea mai respectabilă notorietate, în frunte cu câştigătorul Palme d’Or de anul trecut, Abdellatif Kechiche”, a mai spus Mungiu.

    În acest context, Mungiu a spus că, faţă de prima ediţie, Les Films de Cannes à Bucarest (24 – 30 octombrie) aduce publicului retrospective, mai multe filme de acelaşi autor, evenimentul insistând “tot mai mult pe aducerea tinerilor şi a elevilor în săli”.

    Potrivit regizorului, ediţia din acest an va avea o componentă “cumva socială”. “Există un film ale cărui încasări vor fi direcţionate către proiectul fundaţiei Ovidiu Ro «Fiecare copil în grădiniţă» şi un alt film ale cărui încasări vor fi donate programelor de adopţie a câinilor de la distanţă”, a mai spus Mungiu.

    Întrebat cum ar putea fi publicul educat pentru a aprecia mai mult filmele de artă, Mungiu a precizat că trebuie creat un “sistem civilizat şi extins de săli de cinema care să programeze asemenea filme şi prin reducerea substanţială a pirateriei”. “Problema este că publicul preferă să vadă filmele astea (ca şi pe celelalte), dacă se poate, gratis – chiar şi pe computer, decât în sală, cu bilet plătit -, iar educaţia ar trebui să vină şi în sensul ăsta, în care în primul rând consumatorii de filme de autor să înţeleagă că, dacă nu susţin crearea unor noi asemenea filme cumpărând bilet, va fi tot mai greu ca ele să fie produse în continuare. Invidiez şi stimez popularitatea teatrului în România, dar nu mă pot împiedica să nu remarc că el nu întâmpină nici o concurenţă din partea unui produs american de acelaşi profil, iar interesul pentru spectacolul de teatru nu este erodat sub nici o formă de piraterie”, a mai spus Mungiu.

    El a mai afirmat că “ideal ar fi să existe o educaţie sistematică în şcoli, de la vârste tinere”. “Anul trecut, în cadrul festivalului, am încercat să punem laolaltă, la aceeaşi masă, reprezentanţi ai MCC, ai CNC-ul român şi ai celui francez, încât să reuşim şi în România crearea unei platforme VoD (video on demand, n.r.) destinată exclusiv şcolilor, elevilor, aşa cum este în Franţa. E o idee la care ţin şi sper să fie posibil să o realizăm în anii următor”, a mai spus regizorul.

    De asemenea, Cristian Mungiu a precizat că “un oraş este pus pe hartă de evenimentele lui culturale”. “Însă până vom ajunge ca la Sarajevo, unde oraşul trăieşte doar pentru festivalul de film din august, când pe fiecare stâlp e un afiş al municipalităţii cu înscrisul «proudly supporting the Sarajevo Film Festival…», mai avem mult. Poate Bucureştiul e un oraş prea mare pentru aşa ceva şi de asta Primăria Generală nu este interesată de eveniment, însă eu continuu să cred, până la urmă, că un oraş e pus pe hartă de evenimentele lui culturale, incluzând aici şi festivalurile de filme, şi nu de pasaje rutiere sau de diametrala nord-sud la care semafoarele nu sunt coordonate”.

    Întrebat cum va evolua festivalul în anii următori, Mungiu a spus că, anul acesta, a fost inclus în programul evenimentului cinematografic secţiunea informală Les Films pour Cannes à Bucarest, unde vor fi prezentate filme studenţeşti şi scurtmetraje “ale unor tineri care poate că vor ajunge cândva la Cannes în cariera lor şi care, în orice caz, merită astăzi atenţie şi o tribună”.

    Prezentăm interviul acordat agenţiei de presă MEDIAFAX de regizorul Cristian Mungiu:

    Reporter: Festivalurile de film reprezintă un segment extins în industria cinematografică din România. Există un gen de film care nu este tratat în această piaţă festivalieră?

    Cristian Mungiu: Cred că “industrie” este, în general, un cuvânt foarte mare în raport cu cinematografia română de astăzi, însă este adevărat că sunt mult mai multe festivaluri acum decât erau cu 10 sau 20 de ani în urmă. Asta se întâmplă, din păcate, şi din pricină că cinematografia într-o ţară mică nu mai poate fi o industrie. În condiţiile piratajului galopant şi generalizat de astăzi şi ale concurenţei imposibile cu filmele americane de tip mainstream – produse adresate unei pieţe globale, cu resurse şi mecanisme de promovare corespunzătoare -, filme din genul celor prezentate, de regulă, în festivaluri nu mai au cum să ajungă la public altfel decât în asemenea manifestări, ecranele multiplexurilor fiind rezervate filmelor mainstream.

    Cred că festivalurile acoperă cam toate genurile de filme, poate punând ceva mai mult accent pe aşa-zisele “filme de autor” (cu imprecizia aferentă înţelegerii acestui gen incert), ceea ce mă face să cred că ar fi loc pe piaţă şi pentru un festival care să promoveze în special filmele “cele mai de public” dintre cele de festival – şi chiar avem în plan să creăm în curând un asemenea eveniment.

    Reporter: Les Films de Cannes à Bucarest este la cea de-a cincea ediţie. Cum s-a schimbat acest festival în cei cinci ani?

    Cristian Mungiu: A crescut destul de mult în special ca notorietate, identitatea festivalului s-a consolidat, a devenit un eveniment aşteptat al toamnei bucureştene. A fost legitimat prin prezenţa unor oaspeţi de cea mai respectabilă notorietate, în frunte cu câştigătorul Palme d’Or de anul trecut, Abdellatif Kechiche. Sunt la fiecare nouă ediţie mai multe filme, mai mulţi invitaţi, mai multe săli. Dar, în acelaşi timp, nu vreau ca festivalul să crească prea iute şi prea mult – de la început mi-am dorit să fie mai degrabă un fel de showcase în care, dacă vrei, încă să poţi vedea majoritatea filmelor din program, dacă nu pe toate. Programarea e făcută în acest sens.

    Nu cred foarte tare în festivalurile care se măresc de dragul măririi. Trebuie să ţii pasul cu publicul, iar noi încercăm să mărim numărul de filme şi proiecţii în fiecare an, în raport cu interesul pe care l-a manifestat publicul în anul precedent. Nu vrem să aducem filme care să ruleze cu sala pe trei sferturi goală, mai bine investim încă o vreme în proiecte educative, până când generăm acest gust al publicului în mod natural. Faţă de prima ediţie, organizăm retrospective, aducem mai multe filme de acelaşi autor, încercăm să punem lucrurile cumva într-o perspectivă, insistăm tot mai mult pe aducerea tinerilor şi a elevilor în săli, insistăm ca fiecare film să fie precedat de o mică introducere critică.

    În mod deosebit, ediţia din acest an va avea o componentă cumva socială, dacă vreţi: există un film ale cărui încasări vor fi direcţionate către proiectul fundaţiei Ovidiu Ro, “Fiecare copil în grădiniţă”, şi un alt film ale cărui încasări vor fi donate programelor de adopţie a câinilor de la distanţă.

    Reporter: Spuneaţi că publicul din România trebuie să poată creşte odată cu festivalul. Cum a “crescut” publicul de la prima ediţie, din 2010, până anul acesta? A crescut cu mult numărul spectatorilor?

    Cristian Mungiu: Cred că la prima ediţie au fost vreo patru mii şi ceva de oameni, iar anul trecut vreo 11.000 – însă nu doar creşterea cantitativă e importantă. Pentru noi, e poate mai important să crească gustul şi înţelegerea publicului pentru filmele tranşante, mai dificile, mai personale – chiar dacă poate acelea nu sunt cele mai premiate sau cele mai notorii.

    Reporter: Este relevant pentru dumneavoastră numărul spectatorilor?

    Cristian Mungiu: Contează, bineînţeles. Eu sunt unul dintre aceia care consideră că numărul spectatorilor contează şi în cazul oricărui film, cu atât mai mult în cazul unui festival. Numărul spectatorilor ar trebui să fie un indicator al creşterii pe care poţi să ţi-o permiţi cu evenimentul. E neetic, într-un domeniu cu resurse limitate ca cel al cinema-ului românesc, să aloci resurse disproporţionate cu rezultatele evenimentului.

    Reporter: Din punctul dumneavoastră de vedere, Les Films de Cannes à Bucarest atrage doar publicul pasionat de filmul de artă şi mai puţin comercial sau a ajuns şi la un public mai larg? Vin şi “spectatorii de mall” la acest eveniment cinematografic? Sau în gaşca, pentru că este “la modă”?

    Cristian Mungiu: Eu cred că multe filme de festival sunt, de fapt, cel puţin la fel de antrenante şi interesante pentru spectator ca filmele de multiplex – doar că nu beneficiază de acelaşi buzz. Nu ştiu foarte precis care e profilul spectatorului Les Films de Cannes à Bucarest, dar, ţinând cont de creşterea pe care o avem, e de presupus că unii spectatori de film de mall vin să vadă filme şi în festival. Acum, dacă vin din curiozitate sau că e la modă, e mai puţin important – ce sper eu e că vor înţelege că cinematograful e minunat şi pentru că e divers şi că vor căpăta gust pentru a experimenta şi genuri de film cu care sunt poate mai puţin obişnuiţi în prima instanţă.

    Reporter: Publicul român nu este un consumator de filme de artă, ci mai degrabă unul al blockbusterurilor. Cum ar putea fi educat publicul să aprecieze acest gen?

    Cristian Mungiu: Cum spuneţi – prin educaţie, prin crearea unui sistem civilizat şi extins de săli de cinema care să programeze asemenea filme şi prin reducerea substanţială a pirateriei. Însă publicul român este mai consumator de asemenea filme decât credeţi, după cum puteţi constata cercetând statisticile cu privire la filmele descărcate de pe site-urile de torenţi. Problema este că publicul preferă să vadă filmele astea (ca şi pe celelalte), dacă se poate, gratis – chiar şi pe computer, decât în sală, cu bilet plătit -, iar educaţia ar trebui să vină şi în sensul ăsta, în care în primul rând consumatorii de filme de autor să înţeleagă că, dacă nu susţin crearea unor noi asemenea filme cumpărând bilet, va fi tot mai greu ca ele să fie produse în continuare. Invidiez şi stimez popularitatea teatrului în România, dar nu mă pot împiedica să nu remarc că el nu întâmpină nici o concurenţă din partea unui produs american de acelaşi profil, iar interesul pentru spectacolul de teatru nu este erodat sub nici o formă de piraterie.

    Reporter: Cine ar trebui să se ocupe de educarea publicului? Ar trebui să existe programe realizate de instituţiile statului, de realizatorii de film?

    Cristian Mungiu: Într-o măsură, toţi cei care organizează festivaluri de film contribuie un pic la această educaţie – iar festivalurile se fac toate cu bani de la CNC (Centrul Naţional al Cinematografiei, n.r.) şi/ sau alte instituţii pentru cultură ale statului, ca MCC (Ministerul Culturii, n.r) sau ICR (Institutul Cultural Român, n.r.). Deci, implicit, statul are o contribuţie. Dar e adevărat că ideal ar fi să existe o educaţie sistematică în şcoli, de la vârste tinere. Anul trecut, în cadrul festivalului, am încercat să punem laolaltă, la aceeaşi masă, reprezentanţi ai MCC, ai CNC-ul român şi ai celui francez, încât să reuşim şi în România crearea unei platforme VoD (video on demand, n.r.) destinată exclusiv şcolilor, elevilor, aşa cum este în Franţa. E o idee la care ţin şi sper să fie posibil să o realizăm în anii următori. Dar, într-o ţară cu atât de puţine resurse pentru cultură şi educaţie şi cu atât de multă stimă pentru materiile principale din şcoală, nu e uşor. Noi sprijinim însă toate iniţiativele educative pro-cinema din liceele bucureştene şi sunt multe proiecţii, anul acesta, la care intrarea copiilor şi liceenilor este gratuită.

    Reporter: Pe cine aţi dorit să aduceţi la festival, dar nu aţi reuşit?

    Cristian Mungiu: Am luat legătura cu câştigătorul Palme d’Or-ului, Nuri Bilge Ceylan, faţă de care am o mare admiraţie, însă avea programată în aceeaşi perioadă o retrospectivă la MoMA în New York, poate una dintre cele mai respectabile aprecieri pe care le poate primi un cineast. A fost amabil, ne-a transmis că altădată vine cu plăcere, aşa că, deocamdată, ne rămâne să vedem de unii singuri formidabilul lui film. Eu l-am văzut de două ori deja, pe ecran mic, şi abia aştept să-l văd şi în proiecţie în cinematograf.

    Reporter: Îmi puteţi indica un festival de film la care aţi participat şi v-aţi îndrăgostit de atmosfera de acolo? În afară de cel de la Cannes, desigur.

    Cristian Mungiu: Sunt multe. La Karlovy Vary, în anii 2000, am rămas mască atunci când am văzut că studenţii veneau cu cortul special pentru festival şi campau pe peluza din faţa sălii de bilete ca să fie primii la coadă, la ora 8.00, căci după 11.00 cu greu mai găseai bilete la vreun film. La Salonic, au un sistem care afişează în timp real, la intrarea în fiecare sală, câte locuri mai sunt la vânzare, iar când am fost, acum doi ani, pentru retrospectiva filmelor mele acolo, am avut surpriza să constat că toate erau sold out, în ciuda aşa-zisei crize din Grecia. Acolo l-am întâlnit pe Aki Kaurismäki, care m-a invitat la festivalul iniţiat de el la Sodankylä, în Finlanda, cu cuvintele: “Come and you won’t regret, people will fist-fight for a ticket for one of your films/ Vino şi nu vei regreta, oamenii se vor bate pentru un bilet la un film de-al tău”, şi vorbim de un festival organizat special într-un sătuc finlandez, dincolo de cercul polar, unde vii doar dacă vrei să vezi filme, altceva nu se întâmplă. Şi era plin la festival, tinerii dormeau pe saltele în sala de sport a liceului. La Lyon e un alt concept care-mi place mult: se dau doar filme vechi, de cinematecă, iar cineaştii de astăzi vin şi introduc publicului nu filmele lor, ci pe cele ale înaintaşilor.

    Reporter: Cât de greu este de realizat din punct de vedere financiar un festival care aduce cele mai bune şi mai noi filme de la Cannes?

    Cristian Mungiu: Uşor nu este, însă anul acesta nu e cazul să ne plângem – majoritatea partenerilor privaţi importanţi au rămas alături de noi, ni s-au alăturat şi alţii şi, pentru prima dată, suntem sprijiniţi de toate instituţiile statului cărora le-am cerut sprijinul, CNC, MCC, Primăria sector 1 şi ICR. Însă, până vom ajunge ca la Sarajevo, unde oraşul trăieşte doar pentru festivalul de film din august, când pe fiecare stâlp e un afiş al municipalităţii cu înscrisul “proudly supporting the Sarajevo Film Festival…”, mai avem mult. Poate Bucureştiul e un oraş prea mare pentru aşa ceva şi de asta Primăria Generală nu este interesată de eveniment, însă eu continuu să cred, până la urmă, că un oraş e pus pe hartă de evenimentele lui culturale, incluzând aici şi festivalurile de filme, şi nu de pasaje rutiere sau de diametrala nord-sud la care semafoarele nu sunt coordonate.

    Problema noastră e că primim întotdeauna foarte târziu confirmările referitoare la finanţări; dacă am şti pe ce ne bazăm încă din mai, când are loc Festivalul de la Cannes, am putea face un eveniment şi mai complex.

    Reporter: Cum vedeţi că va evolua festivalul în viitor? Vă gândiţi să îl diversificaţi?

    Cristian Mungiu: Deja, de anul acesta, includem în festival şi secţiunea informală Les Films pour Cannes à Bucarest – prezentând filme studenţeşti şi scurtmetraje ale unor tineri care poate că vor ajunge cândva la Cannes în cariera lor şi care, în orice caz, merită astăzi atenţie şi o tribună. Apoi, sunt mai multe proiecţii pentru şcolari şi tineri cu intrare liberă, în linia acelei educaţii de care pomeneam. Avem deja cel puţin o confirmare a unui mare cineast că ne va vizita la anul – vom continua să facem retrospective sau integrale ale unor mari autori prea puţin cunoscuţi în România, cum am făcut anul trecut cu Maurice Pialat şi cum facem anul acesta cu Bertrand Tavernier. Îmi doresc de câţiva ani deja să putem organiza Ziua de Aur – în care spectatorii să poată vedea unul după altul Ursul, Palmierul şi Leul de Aur şi să compare ei înşişi. Încercăm să înmulţim şi să diversificăm conferinţele, inclusiv despre acele componente ale industriei despre care în România se ştiu foarte puţine lucruri, cum ar fi agenţii – de vânzări sau de talents. Anul acesta o să fie deja un open-talk referitor la distribuţie şi sales agents. O altă direcţie pe care o dezvoltăm e prezentarea de filme care nu au o legătură directă cu Cannes-ul – cred că identitatea festivalului este deja destul de puternică încât să putem trece la etapa asta.

    Reporter: Ce filme ar trebui să vadă publicul român neapărat la ediţia din acest an a festivalului?

    Cristian Mungiu: Prezentarea filmelor e pe www.filmedefestival.ro şi fiecare e poftit să vadă filmele pe care le aştepta cel mai mult, însă, când stau în cumpănă, de exemplu, între două filme programate la aceeaşi oră, eu le recomand spectatorilor să aleagă mai degrabă filme care au proiecţie exclusivă în cadrul festivalului, pentru că pe acelea nu vor mai avea ocazia să le vadă altădată pe ecran în Bucureşti. Însă, ideea de bază a festivalului este să redea, pe cât posibil, un pic din atmosfera Cannes-ului mare, ceea ce presupune că spectatorii au acces la toate filmele importante în acelaşi interval de timp, iar spectatorul se poate pune în locul juriului de la Cannes şi îşi poate face la sfârşit propriul lui palmares.

    Reporter: Ce recomandări puteţi face în privinţa invitaţilor? Cine nu ar trebui “ratat” la acest eveniment?

    Cristian Mungiu: Ne bucurăm de prezenţa lui Radu Jude în calitate de unic selecţionat al nostru la Cannes cu film în 2014. Apoi, întrucât există în România obsesia Oscarului, anul acesta, deşi e un festival având Cannes-ul în titulatura, avem doi invitaţi de onoare a căror faimă mondială (post-premieră la Cannes) e dată de câştigarea premiului Oscar. Aşa că, cine are curiozitatea să întâlnească pe cineva care a ridicat statueta în mâini, să vină să-i asculte pe Michel Hazanavicius şi pe Bérénice Bejo.

    Foarte importante pentru mine sunt masterclass-ul de la UNATC şi proiecţiile cu Q&A ale lui Bertrand Tavernier, care se întoarce în România pentru premiera filmului său “Capitaine Conan”, turnat aici acum aproape douăzeci de ani şi care nu a avut până acum o proiecţie de gală bucureşteană în prezenţa echipei. E o ocazie rară de a-l vedea pe Radu Duda în calitate de actor de film, înainte să fi devenit principele Radu de România. Speciale sunt şi proiecţiile “Maidan”, un film tulburător despre ce se întâmplă în Ucraina, film recent câştigător al marelui premiu la Astra, în prezenţa regizorului Sergei Losznita, sau filmul despre caricaturişti ca luptători pentru democraţie produs de Radu Mihăileanu, care va introduce proiecţia.

    Invitat special la proiecţie va fi şi caricaturistul Mihai Stănescu, spectatorii putând admira, pe toată perioada festivalului, o expoziţie de desene şi caricaturi ale lui şi ale lui Mardale, la Cinema Studio. E de amintit şi proiecţia de vineri noapte, de la Elvira Popescu, cu “Welcome to New York”, în prezenţa actriţei Jacqueline Bisset, care joacă rolul soţiei lui Dominique Strauss-Kahn. Şi, nu în ultimul rând, e proiecţia cu “White God” – un film pentru oameni şi câini – la care, pe lângă regizorul Kornél Mundruczó, l-am invitat şi pe primarul general Sorin Oprescu, care are ingrata sarcină de a rezolva problema maidanezilor din postura complexă de primar iubitor de animale, dar care are nevoie şi de voturile cetăţenilor. Ca să vă faceţi o idee – filmul este inspirat de o iniţiativă a unui partid din Ungaria, care prevedea o taxă dublă pentru posesorii de maidanezi, faţă de posesorii de câini de rasă, în vreme ce stăpânii de câini de rase maghiare erau scutiţi de taxe.

    Reporter: Care este diferenţa între a “regiza” un festival şi a regiza un film?

    Cristian Mungiu: Mie, pentru ce facem noi, mi se pare mai potrivit cuvântul francez de “réalisateur” – până la urmă, realizatorul e cel care inventează ceva acolo unde mai înainte nu exista acel ceva, şi asta încerc să fac din ambele posturi, de regizor şi organizator de festival. Însă, fără îndoială, să faci un film presupune mult mai multe lucuri, în vreme ce festivalul e mai mult un exerciţiu de organizare în care, ideal, trebuie să ai şi un pic de viziune, un sens, un concept.

    Les Films de Cannes à Bucarest a fost iniţiat în 2010, de Cristian Mungiu, cu sprijinul delegatului general al Festivalului de la Cannes Thierry Frémaux, care a deschis prima ediţie şi a revenit constant la Bucureşti în anii următori. În fiecare an, festivalul aduce filmele câştigătoare ale celor mai importante trofee la Cannes, în premieră în România.

    La ediţiile trecute, Les Films de Cannes à Bucarest i-a avut ca invitaţi, printre alţii, pe Abdellatif Kechiche, regizorul premiat cu Palme d’Or pentru “La vie d’Adele”, actriţa Sandrine Bonnaire, regizorii Gaspar Noé, Elia Suleiman, Amat Escalante, Matteo Garrone, Kornél Mundruczó şi Sergei Loznitsa.

    Regizorul şi scenaristul Cristian Mungiu a câştigat trofeul Palme d’Or de la Cannes în 2007, cu filmul “4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile”, o dramă despre avorturile ilegale din perioada comunistă a ţării noastre. Cineastul român a revenit pe Croazetă în 2009, cu antologia de scurtmetraje “Amintiri din Epoca de Aur”, care a rulat în secţiunea Un Certain Regard. Anul trecut, filmul “După dealuri”, de Cristian Mungiu, a înregistrat o dublă victorie la Cannes: premiul pentru scenariu, obţinut de Mungiu, şi premiul pentru interpretare feminină, acordat ex-aequo actriţelor Cristina Flutur şi Cosmina Stratan.

    Cristian Mungiu a fost distins, în 2008, cu Ordinul Artelor şi Literelor în grad de Cavaler de către Guvernul francez.

  • Ce scrie presa internaţională despre înfrângerea Serenei Williams de către Simona Halep

    “Numărul 1 mondial Serena Williams a suferit una dintre cele mai grele înfrângeri din lunga şi ilustra sa carieră, fiind umilită, miercuri, cu scorul 6-0, 6-2 de românca Simona Halep la Turneul Campioanelor. De 18 ori triumfătoare la turneele de Grand Slam, Williams a câştigat doar nouă puncte în setul inaugural. Câştigătoarea ultimelor două Turnee ale Campioanelor, care avea 16 victorii la rând în această competiţie, a servit şapte duble greşeli şi s-a chinuit să-şi găsească ritmul, în timp ce numărul 4 mondial a obţinut prima sa victorie împotriva americancei de 33 de ani”, a notat iol.co.za.

    Straits Times a scris că Simona Halep a realizat o mare supriză la Turneul Campioanelor de la Singapore, românca jucând sclipitor. “Mare surpriză la Finalele WTA, după ce Williams a fost demolată cu 0-6, 2-6 de Halep. Turneul Campioanelor a fost martorul unei mari surprize miercuri, după ce numărul 1 Serena Williams a suferit o înfrângere rară, scor 0-6, 2-6, în faţa unei sclipitoare Simona Halep. În timp ce înaintea turneului erau îngrijorări asupra stării de sănătate a lui Williams, nimeni nu ar fi putut anticipa cât de rău va juca americanca împotriva adversarei din România, care nu o învinsese în precedentele trei întâlniri”, a precizat Straits Times.

    Tennisworlditalia.com a menţionat că Serena Williams a primit o lecţie de tenis din partea româncei, care a jucat perfect. “Românca a fost perfectă în faza defensivă şi a fost ajutată de numeroasele erori neforţate ale Serenei, peste 30, plus şapte duble greşeli. În puţin mai mult de o oră de joc, Simona Halep şi-a asigurat practic calificarea în semifinale prin cea mai importantă victorie din cariera ei. Această victorie arată cu adevărat creşterea din ultimii ani a jucătoarei din Constanţa”, a subliniat sursa citată.

    Gazzetta dello Sport a scris “O nouă surpriză la Singapore, Halep o bate pe Serena”, în timp ce livetennis.it a notat că “SuperHalep o domină pe Serena Williams. Calificarea este la un pas”.

    Eurosport.fr este de părere că Serena Williams a fost devorată de Simona Halep. “Serena Williams, devorată de Halep. Senzaţionala Simona Halep a terminat repede cu Serena Williams, aceasta fiind prima înfrângere a americancei la Turneul Campioanelor din 2008. Ultima înfrângere a Serenei Williams în care a câştigat doar două ghemuri a avut loc când ea avea 16 ani, fiind învinsă de Joanette Kruger din Africa de Sud, 6-1, 6-1, la Oklahoma City”, a adăugat eurosport.fr, în timp ce cotidianul francez L’Equipe a scris că Halep a distrus-o pe Serena Williams.

    Simona Halep, locul 4 WTA, a învins-o, miercuri, cu scorul de 6-0, 6-2, în 65 de minute, pe americanca Serena Williams, în etapa a doua a Grupei Roşii a Turneului Campioanelor, de la Singapore, aceasta fiind primul succes al româncei în faţa celei mai bune jucătoare de tenis din lume.

    Simona Halep ocupă locul 1 în Grupa Roşie, cu două victorii în tot atâtea meciuri, şi este aproape de calificarea în semifinale. Ea va juca, vineri, ultima partidă din grupă, cu sportiva sârbă Ana Ivanovici, locul 7 WTA.

    BNP Paribas WTA Finals, a 44-a ediţie a Turneului Campioanelor, reuneşte cele mai bune opt jucătoare şi cele mai bune opt perechi de dublu în anul în curs, care se întrec pentru premii de 6,5 milioane de dolari. În semifinale se califică ocupantele primelor două locuri din fiecare grupă de patru jucătoare.

     

  • O tânără chelneriţă a făcut milioane de dolari filmând tutoriale de machiaj

    Michelle Phan este una dintre cele mai cunoscute figuri de pe Youtube, alături de Pewdiepie şi Bethany Mota. Ea publică zilnic clipuri în care prezintă probleme legate de makeup, modă sau frumuseţe, ajungând la peste un miliard de vizualizări.

    Născută în Boston, Massachusetts, Phan şi-a petrecut copilăria în California şi Florida. Părinţii au vrut ca ea să devină doctor, dar tânără a preferat şcoala de arte. După absolvire, în timp ce lucra la un restaurant, Michelle Phan a început să posteze tutoriale de machiaj pe Youtube.

    În scurt timp, tânăra a ajuns la peste cinci milioane de abonaţi, atrăgând atenţia presei din Statele Unite. Ea a apărut în numeroase reviste, precum Seventeen, The Sun Sentinel, NYLON sau Forbes.

    Prin plasarea de produse, ea a reuşit să câştige sume impresionante, având o avere estimată la peste 4 milioane de dolari. Ea a semnat deasemenea un contract de promovare a anumitor produse Lancome.

     

  • NEPI vrea să strângă 80 milioane euro prin majorare de capital, pentru investiţii în România şi Serbia

    “Majorarea de capital depinde de preţul acceptabil pentru NEPI şi o parte din fonduri vor fi folosite pentru finanţarea achiziţiilor efectuate. (…) Încasările aferente se vor folosi pentru a finanţa achiziţiile anunţate recent de către companie, respectiv Aurora Shopping Mall şi Alba Iulia Strip Mall în România, şi Kragujevac Plaza Shopping Mall în Serbia. Suma rămasă din încasările aferente majorării de capital va fi folosită parţial pentru finanţarea proiectelor viitoare de dezvoltare, extindere şi achiziţii, dacă se agreează termeni acceptabili”, se arată într-un anunţ al NEPI transmis Bursei de Valori Bucureşti.

    Operaţiunea se încadrează în strategia NEPI de a se concentra pe oportunităţi care conduc la maximizarea pe termen lung a câştigurilor recurente pe acţiune atribuibile acţionarilor.

    Majorarea de capital desfăşurată pe Bursa din Johannesburg va fi implementată printr-o ofertă de acţiuni de tip accelerated book build, care se deschide miercuri, compania având dreptul de a închide oferta oricând.

    NEPI a cumpărat de la omul de afaceri Dan Ostahie proiectele comerciale Aurora Shopping Mall Buzău şi Alba Iulia Strip Mall, într-o tranzacţie de 10 milioane de euro şi a anunţat că vrea să investească 6 milioane de euro pentru reconfigurarea şi renovarea mall-ului din Buzău.

    Fondul are în dezvoltare în România investiţii de peste 460 de milioane de euro, în proiecte noi sau în extensii de proiecte existente, suprafaţa totală închiriabilă la finalizare fiind estimată la peste 250.000 metri pătraţi. Printre cele mai importante proiecte pe care NEPI le dezvoltă în România se numără Mega Mall din Pantelimon, cu o suprafaţă închiriabilă de 70.700 metri pătraţi, a cărei deschidere este programată în al doilea trimestru al anului 2015 şi Timişoara Shopping City, în proces de obţinere a autorizaţiilor necesare şi de închiriere, cu o suprafaţă închiriabilă de 80.000 metri pătraţi.

    NEPI, unul dintre cei mai activi investitori de pe piaţa locală, deţine în Românie proiecte de retail şi de birouri, printre cele mai importante Ploieşti Shopping City, City Park Constanţa,Vulcan Value Center Bucureşti sau Lakeview.

    Fondul este listat la Bursa de Valori Bucureşti, iar acţiunile au fost tranzacţionate miercuri la un preţ de 38,99 lei/titlu, astfel capitalizarea NEPI este de 9,36 miliarde de lei (2,1 miliarde de euro).

  • Simona Halep a învins-o pe Serena Williams, la Turneul Campioanelor

    DESFĂŞURAREA LIVE-TEXT:

    UPDATE Halep câştigă partida!

    UPDATE Williams obţine al doilea său game, Halep va servi pentru victorie!

    UPDATE 5-1pentru Halep, care e la un singur game de câştigarea meciului!

    UPDATE 4-1pentru Halep şi în setul 2! Românca se distanţează şi este foarte aproape de o victorie imensă

    UPDATE 3-1 pentru Halep în setul 2, un nou game în care românca serveşte bine şi salvează cu un as o minge de break

    UPDATE Primul game obţinut de Williams, după mai mult de o jumătate de oră!

    UPDATE 2-0 pentru Simona Halep în setul 2! Românca a salvat două mingi de break în acest game

    UPDATE Simona Halep începe şi setul 2 cu dreptul! Un nou break pentru româncă

    UPDATE 6-0 pentru Simona Halep! Românca încheie un set entuziasmant cu un as

    UPDATE Un nou break pentru Simona Halep! Williams este depăşită la toate capitolele până acum

    UPDATE Game alb, Halep! Simona serveşte foarte bine, numărul 1 mondial nu pare să aibă încă replică

    UPDATE Halep obţine un nou break! Williams nu se regăseşte, pare surprinsă de agresivitatea româncei, iar al doilea game pe propriul serviciu se încheie la fel ca primul, cu o dublă greşeală

    UPDATE Halep îşi câştigă serviciul fără probleme şi duce scorul la 2-0

    UPDATE Break, Halep! Williams îşi pierde serviciul după o dublă greşeală la scorul de 30-40

    UPDATE Începe partida! As al Serenei Williams la primul serviciu

    UPDATE Serena Williams câştigă tragerea la sorţi şi alege să servească

    UPDATE Simona Halep păşeşte prima pe teren, urmată la scurt timp de Serena Williams

    Sesiunea de miercuri a început la ora 08.30, cu partida de dublu dintre Alla Kudriavţeva/Anastasia Rodionova (Rusia/Australia) – Ekaterina Makarova/Elena Vesnina (Rusia), încheiată cu scorul 4-6, 6-2, 10-6.

    Simona Halep şi Serena Williams s-au mai întâlnit de trei ori până în prezent, de fiecare dată impunându-se Williams. Ele au jucat prima dată una împotriva celeilalte în 2011, în turul doi al turneului de la Wimbledon, când Serena Williams a câştigat în trei seturi, scor 3-6, 6-2, 6-1. Următoarele două partide au avut loc în 2013 şi s-au încheiat cu scorul de 6-3, 6-0, în semifinalele turneului de la Roma, şi cu scorul de 6-0, 6-4, în sferturile de finală ale turneului de la Cincinnati.

    La Singapore, Serena Williams şi Simona Halep au debutat cu câte o victorie. Halep a învins-o, luni, cu scorul de 6-2, 6-3, pe canadianca Eugenie Bouchard, locul 5 WTA, iar Serena Williams pe sportiva sârbă Ana Ivanovici, locul 7 WTA, scor 6-4, 6-4.

    Partida dintre învinsele din prima etapă, Ana Ivanovici – Eugenie Bouchard, va avea loc de la ora 14.30.

    BNP Paribas WTA Finals, a 44-a ediţie a Turneului Campioanelor, reuneşte cele mai bune opt jucătoare şi cele mai bune opt perechi de dublu în anul în curs, care se întrec pentru premii de 6,5 milioane de dolari.

    Halep este a treia româncă în istorie participantă la o ediţie a finalei sezonului, după Virginia Ruzici şi Irina Spîrlea.

  • Interviul lui Sikorski pentru Politico, pe masa Consiliului polonez de Securitate Naţională

    “M-a înşelat memoria. După ce am căutat, (am constatat) că nu a avut loc nicio întâlnire între (fostul) premier Tusk şi preşedintele Putin”, a declarat preşedintele Parlamentului polonez marţi seara, adăugând că se referea de fapt la comentariile pe care Putin le-a făcut la Summitul NATO de la Bucureşti, în 2008, ci nu la Moscova, aşa cum a declarat în interviul pentru Politico.

    El a părut de asemenea să retracteze afirmaţia potrivit căreia Putin a oferit Poloniei părţi din Ucraina, afirmând că ar fi putut să fie o “glumă sinistră”, care a devenit şi mai sinistră pe fundalul conflictului din această ţară.

    Sikorski a fost criticat dur pentru că nu a dezvăluit asemenea informaţii explozive mai devreme, iar cel mai important partid de opoziţie din Polonia i-a cerut să demisioneze din funcţia de preşedinte al Seimului, Camera inferioară a Parlamentului polonez.

    Interviul pe care l-a acordat Politico urmează să fie discutat miercuri, în cadrul unei reuniuni a Consiliului de Securitate Naţională, a anunţat Joanna Trzaska-Wieczorek, o purtătoare de cuvânt a preşedinţiei.

    Întrebat de ce el ori fostul premier din perioada respectivă, Donald Tusk, nu au făcut publice anterior aceste “ambiţii imperialiste ale lui Putin”, fostul ministru de Externe la acea vreme a răspuns că aceste remarci “suprarealiste” “au părut semnificative abia mai târziu, după Summitul NATO, după Războiul din Georgia şi anexarea Crimeei”.

    El a adăugat că acest detaliu al conversaţiei este “deschis unor interpretări”, care capătă înţeles “în lumina evenimentelor recente”, referindu-se la actuala criză din Ucraina.

    Premierul polonez Ewa Kopacz şi-a exprimat marţi după-amiaza furia, după ce fostul ministru a părut să încheie brusc o conferinţă de presă, din cauza presiunilor la care era supus să ofere mai multe detalii despre dezvăluiri. Ea s-a declarat “surprinsă” că Sikorski a păstrat pentru el afirmaţiile lui Putin atât de mult timp.

    “Nu voi tolera asemenea standarde de comportament”, a declarat ea şi le-a cerut scuze jurnaliştilor “din partea preşedintelui” Seimului.

    Sikorski şi-a menţinut, ulterior, afirmaţia potrivit căreia conversaţia a avut loc, precizând că “nu a fost martor la aceasta” şi refuzând să spună cine i-a spus despre ea. “Putin le-a spus tuturor liderilor occidentali, la Bucureşti, în 2008, că Ucraina este un conglomerat de mai multe naţiuni, inclusiv poloneză, şi i-a ameninţat statalitatea”, le-a spus Sikorski jurnaliştilor într-o a doua conferinţă de presă, marţi seara.

    El a mai declarat că Polonia nu deţine o înregistrare a conversaţiei.

    – Saakaşvili afirmă că Putin i-a spus că este “nefericit din cauza Republicii Moldova şi că trebuie făcut ceva”

    Fostul preşedinte al Georgiei Mihail Saakaşvili a declarat pentru postul TVN24 că “preşedintele rus Vladimir Putin a oferit să împartă Ucraina, în urmă cu mai mulţi ani, polonezilor şi altor lideri naţionali”.

    “Vladimir Putin a spus că Ucraina nu este o ţară, ci este un teritoriu. La următoarea întâlnire, mi-a spus că Crimeea este pământ rusesc. Apoi mi-a spus că este foarte nefericit din cauza (Republicii) Moldova şi că trebuie făcut ceva. Mi-a mai spus că NATO nu va putea să apere statele baltice”, a continuat Saakaşvili.

    De asemenea, Saakaşvili l-a susţinut pe fostul ministru polonez de Externe – care s-a aflat la un pas de a deveni şeful diplomaţiei Uniunii Europene -, afirmând că Donald Tusk i-a spus despre conversaţia cu Putin. “Tusk mi-a spus că a crezut că este o glumă”, a declarat el.

    Tusk, care urmează să devină preşedintele Consiliului European în decembrie, nu a făcut niciun comentariu cu privire la afirmaţiile fostului său şef al diplomaţiei.