Blog

  • Anchetă la mai multe bănci privind posibila manipulare a unor valute

     “Autoritatea de Supraveghere a Pieţei Financiare îşi coordonează acţiunile cu autorităţi din alte ţări, întrucât ar putea fi implicate mai multe bănci la nivel global. Instituţia nu va furniza detalii suplimentare referitor la anchetă sau numele băncilor implicate”, se arată într-un comunicat al autorităţii de reglementare, potrivit Bloomberg.

    Anunţul privind ancheta vine după ce Bloomberg a scris în luna iunie că dealerii unor bănci şi-au transmis între ei informaţii şi au utilizat ordine ale clienţilor pentru a influenţa indici valutari de referinţă, cu scopul de a obţine profituri.

    Un purtător de cuvânt al autorităţii pentru piaţa financiară a refuzat să prezinte detaliile investigaţiei, iar reprezentanţi ai UBS şi Credit Suisse nu au putut fi contactaţi.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • BCR va intermedia o emisiune de obligaţiuni Transelectrica în valoare de 200 milioane lei

     Acţionarii au aprobat în AGA din 30 septembrie un plafon de 900 milioane lei (203,1 milioane de euro) pentru emisiuni de obligaţiuni în perioada 2013-2017 atât în lei, cât şi în valută.

    Tot atunci au fost decise şi caracteristicile emisiunii inaugurale din cadrul plafonului.

    Astfel, valoarea primei emisiuni va fi de 200 milioane lei, obligaţiunile vor avea scadenţa pe 5 ani, dobândă fixă, titlurile nu vor fi garantate, iar emisiunea va fi listată pe piaţa reglementată administrată de Bursa de Valori Bucureşti.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Tranzacţii cu proiecte de birouri, retail şi terenuri de circa 250 milioane euro, la nouă luni

     Sectorul de birouri a atras în primele nouă luni ale anului 100 milioane de euro, cel de retail 85 milioane de euro, iar restul de aproximativ 65 de milioane de euro au reprezentat preluări de terenuri şi structuri de clădiri începute şi nefinalizate, arată datele transmise la solicitarea MEDIAFAX de compania de consultanţă imobiliară DTZ Echinox.

    Din volumul total al investiţiilor, aproximativ jumătate şi cele mai importante tranzacţii ca valoare sunt cele realizate de New Europe Property Investments (clădirea de birouri Lakeview din Barbu Văcărescu, o participaţie de 70% în proiectul MegaMall care se va dezvolta în estul Bucureştiului, parcurile de retail în Drobeta Turnu Severin şi Deva).

    “Deşi valoarea totală a investiţiilor s-a situat la un nivel similar cu aceeaşi perioadă din anul 2012, se observă o mai mare dinamică în piaţă şi un interes crescut din partea investitorilor care doresc să beneficieze de existenţa unor oportunităţi oferite de piaţa actuală.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Euro continuă să scadă la cursul BNR de vineri şi se apropie tot mai mult de pragul de 4,43 lei

    Rata de schimb s-a plasat joi la 4,4403 lei/euro, astfel că referinţa de vineri este cu 0,97 bani mai redusă. Leul s-a apreciat şi în raport cu dolarul american, cotaţia coborând cu 0,64 bani, de la 3,2624 lei/dolar la 3,2560 lei/dolar. Cursul de referinţă leu/franc elveţian a coborât de asemenea, la 3,6142 lei/franc, de la 3,6199 lei/franc în ziua precedentă.

    Ratele de schimb leu/dolar şi leu/franc elveţian sunt calculate de BNR în funcţie de paritatea leu/euro şi cotaţiile de schimb euro/dolar şi euro/franc elveţian. La deschiderea şedinţei interbancare, euro a fost tranzacţionat la 4,4300 – 4,4320 lei, în scădere uşoară faţă de nivelul de la finalul sesiunii precedente, când schimburile s-au perfectat la 4,4330 – 4,4345 lei/euro.

    Primele transferuri au coborât cotaţiile până la un minim de 4,4250 lei. La jumătatea zilei, operaţiunile se realizau aproape de 4,43 lei. “Aprecierea recentă a leului a avut loc pe fondul unui climat extern liniştit, condiţii care ar trebui să persiste şi astăzi, întrucât liniştea pare să persiste şi datorită amânării publicării datelor cheie legate de piaţa forţei de muncă din SUA”, se arată într-un raport ING Bank transmis vineri dimineaţă.

    Dobânzile practicate vineri dimineaţă de băncile comerciale pentru plasamentele în lei pe termen de o zi au crescut uşor, de la 2,24 – 2,74% la 2,35 – 2,85% pe an. În acelaşi timp, randamentele pentru depozitele la o săptămână au urcat de la 2,42 – 2,92% la 2,64 – 3,14% pe an.

  • Citeşte în noul număr Business Magazin de luni, 7 octombrie


    COVER STORY: Planurile noului şef al Romtelecom şi Cosmote: ce va însemna fuziunea pentru clienţi

    Capacitatea de organizare nemţească, puterea de muncă a românilor şi atuul unor poziţii fruntaşe pe piaţă: Nikolai Beckers, CEO al Romtelecom şi Cosmote România, vorbeşte despre elementele fuziunii Cosmote-Romtelecom şi despre ce va aduce aceasta pentru clienţi.


    BUSINESS: Arhitecţii care desenează barurile din Centrul Vechi


    CONSULTANŢĂ: Viaţa primului angajat al Microsoft în România


    ANTREPRENORI: Jurământul medicilor care nu vor renunţa la afacerea lor


    SPECIAL: Statele Unite ale Americii se apropie tot mai mult de faliment


    Începând din 17 septembrie 2012, revista Business Magazin se distribuie în exclusivitate în reţelele Inmedio şi Relay.


  • LOCURI DE MUNCĂ: Peste 11.600 de posturi vacante. În ce domenii sunt cele mai multe oferte

     Potrivit datelor centralizate de ANOFM, la nivel naţional sunt înregistrate 11.669 de locuri de muncă.

    Cele mai multe posturi vacante sunt anunţate în Capitală (1.590) şi în judeţele Cluj (1.085), Iaşi (623), Satu Mare (542), Dolj (540), Argeş (423), Braşov (414), Constanţa (398), Hunedoara (365) şi Vaslui (363).

    Judeţele cu cele mai puţine locuri de muncă disponibile sunt: Bacău (şase), Mehedinţi (nouă), Caraş-Severin (27), Suceava (41), Ialomiţa (50), Botoşani, Buzău (câte 66), Dâmboviţa şi Tulcea (câte 68).

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Vitis Metamorfosis investeşte 5 milioane de euro în Podgoria Dealu Mare

    Investiţia a presupus achiziţia a 100 de hectare de teren, dintre care 67,5  hectare plantate cu viţă-de-vie, în centrele viticole Urlaţi, Finteşti şi Năeni, din Podgoria Dealu Mare, replantarea unei suprafeţe de 52,5 hectare, precum şi achiziţia, renovarea şi retehnologizarea cramei de la Vadu Săpat. Aceasta a fost realizată începând cu anul 2008 şi va fi finalizată până la sfârşitul anului în curs. Fondurile alocate proiectului reprezintă atât contribuţia acţionarilor, cât şi finanţare europeană atrasă. 

    Planurile pentru următorii doi ani prevăd plantarea întregii suprafeţe de teren aflată în proprietatea companiei şi amenajarea cramei în vederea desfăşurării unor activităţi turistice specifice industriei. În acelaşi timp, Vitis Metamorfosis se va concentra şi pe activitatea de export.
    În prezent, Vitis Metamorfosis are un portofoliu de opt vinuri: Cantus Primus Cabernet Sauvignon, produsul etalon al cramei, şi gamele Vitis Metamorfosis şi Fluturi & Farfalle. După recolta acestui an, portofoliul va fi imbogăţit cu noi produse, datorită soiurilor de struguri ce au intrat pe rod şi prin producerea unor vinuri Bio.
    Începând cu luna august, vinurile produse de Vitis Metamorfosis sunt distribuite în România printr-un parteneriat exclusiv cu Heinrig Distribution, filiala locală a companiei germane Heinemann. Vitis Metamorfosis este singurul producător autohton de vinuri din portofoliul Heinrig.

    Anul acesta, compania românească Vitivinicola I.R., aflată în portofoliul Marchesi Antinori, , îşi va consolida poziţia în Vitis Metamorfosis. Aceasta va prelua până la sfârşitul anului participaţia deţinută de Halewood România. În urma finalizării procesului de preluare, din acţionariatul Vitis Metamorfosis vor face parte compania Vitivinicola I.R. (77% din acţiuni) şi Familia Rista (23% din acţiuni).

  • Panică în Rusia, după un anunţ eronat despre un accident chimic soldat cu zeci de morţi

     Filiala regională a Ministerului pentru Situaţii de Urgenţă a anunţat vineri dimineaţa pe site că o scurgere de clor într-un rezervor de apă s-a soldat cu 55 de morţi şi 163 de răniţi. Informaţia, care nu menţiona nicăieri că este vorba despre un exerciţiu, a fost preluată imediat de mai multe publicaţii.

    Potrivit comunicatului oficial, un nor toxic se îndrepta către partea centrală a Tiumenului, un oraş cu peste 60.000 de locuitori, capitala unei regiuni cu peste 3,5 milioane de locuitori, în Siberia de Vest.

    “Comunicatul a fost formulat eronat. Încercăm să clarificăm această situaţie. Am primit numeroase apeluri telefonice”, a declarat pentru AFP un reprezentant al liniei roşii de la Tiumen a Ministerului pentru Situaţii de Urgenţă.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Comisia Roşia Montană: Bisericile ortodoxă, romano-catolică şi greco-catolică, împotriva proiectului

     Reprezentantul Bisericii Ortodoxe Române, preotul Ionuţ Gabriel Corduneanu, vicar administrativ patriarhal, a menţionat că Patriarhia Română reafirmă poziţia Sfântului Sinod al BOR, adoptată în şedinţa din 11 noiembrie 2003, prin care s-a pronunţat în defavoarea realizării proiectului Roşia Montană, “pentru ca această parte a ţării să poată conserva patrimoniul cultural şi integritatea mediului înconjurător”.

    “Pornind de la temeiul biblic potrivit căruia pământul este creaţia lui Dumnezeu, dăruită omului spre conservare şi cultivare şi de la faptul că tipul de exploatare a minereului propus astăzi va afecta atât ecologic, cât şi uman zona Roşia Montană, BOR reafirmă îngrijorarea faţă de efectele nocive ireversibile asupra mediului şi patrimoniului cultural pe care le-ar putea avea metoda de exploatare cu cianuri a bazinului auro-argintifer de la Roşia Montană”, a mai arătat Corduneanu.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Recomandări pentru weekend-ul 4 – 6 octombrie: Filme, teatru şi concerte în Bucureşti

     CINEMA

    Vineri:

        Jobs – Grand Cinema Digiplex

        Love Building – Hollywood Multiplex, Cinema City Cotroceni, Cinema City Sun Plaza, Movieplex
        Don Jon – Hollywood Multiplex, Cinema City Cotroceni, Cinema City Cotroceni VIP, Cinema City Sun Plaza, Glendale Studio, Grand Cinema Digiplex, Movieplex, The Light

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro