BusinessMagazin

Blog

  • Web-ul in 2006

    Fara a fi spectaculoase, evolutiile din web sunt semnificative. Personalizarea serviciilor combinata cu fluxurile RSS si aplicatiile de birou online transforma web-ul dintr-un depozit de documente intr-un urias instrument de colaborare.

     

    Este sezonul retrospectivelor si al clasamentelor de genul „cel/cea mai… in 2006“. Cum o retrospectiva a anului din perspectiva tehnologiilor IT este o intreprindere care recunosc ca ma depaseste, am incercat sa restrang tematica si sa ma multumesc cu o scurta „dare de seama“ despre starea web-ului la sfarsitul anului 2006. Nu mi-am atins nici acest obiectiv, dar povestea cautarii s-ar putea sa fie mai interesanta decat rezultatul in sine.

     

    Am inceput din „pagina de start“ si imediat am realizat ca deja am dat peste o noua specie a web-ului si, totodata, peste o directie semnificativa de evolutie: personalizarea. Daca pana de curand browserul meu pornea intr-o poarta generica de acces (fie un motor de cautare, fie un portal), acum am propria poarta de acces, pe care mi-o pot configura in functie de domeniile mele de interes si de obisnuintele vechi. Deschizatori de drum au fost cei de la Google, care au adus intai posibilitatea ca utilizatorii sa-si personalizeze pagina de intrare conectandu-se la diferite fluxuri de informatii (RSS sau Atom), dupa care au urmat diverse instrumente online „de exemplu cautari in Wikipedia, traduceri de texte prin BabelFish, ora pe glob si multe altele. Ur-maritorii n-au intarziat, asa ca astazi folosesc NetVibes, dar ma tenteaza o oferta mai noua numita Pageflakes. Ambele imi ofera posibilitatea sa folosesc o gama larga de instrumente, incepand de la agenda de contacte si de activitati si pana la monitorizarea conturilor de e-mail (chiar si cele POP3).

     

    Insa ceea ce ofera NetVibes si PageFlakes in plus este tocmai unul dintre ingredientele de baza ale noului web: caracterul social. Da, pagina de start este a mea, dar pot partaja cu altii anumite parti (zise „tabs“) si, la randul meu, am acces la pagini (de regula tematice) facute publice de alti utilizatori. De pilda, o pagina pe tema web 2.0 la care contribuie mai multi utilizatori mi-a oferit multe sugestii privind „starea web-ului“. Tot din pagina de start am avut acces la patru motoare de cautare simultan, iar din rezultatele unei cautari de genul „2006 best of web“ am ales cateva pagini mai interesante, pe care le-am memorat cu ajutorul unui alt serviciu web care mi-a devenit indispensabil: Del.icio.us.

     

    Si in cazul categoriei numite generic „social bookmarking“ intalnim aceeasi combinatie de personalizare si socializare. Prefer sa-mi salvez referintele la Del.icio.us sau la Furl (care-si permite sa salveze intreaga pagina web) decat in browser din mai multe motive, primul fiind ca astfel colectia imi este disponibila oriunde m-as afla. Al doilea este ca o clasificare prin tag-uri (etichete) multiple este mai flexibila decat una strict ierarhica. Dar magia vine din faptul ca obtin imediat o lista a utilizatorilor care au memorat aceeasi referinta sau referintele purtand tag-urile care ma intereseaza. Aceasta „folksonome“ (etichetare neriguroasa realizata de utilizatori) reuseste nu doar sa evidentieze semantic referintele (ajutandu-ma astfel sa descopar informatii de interes), ci si sa-mi furnizeze implicit un indicator al relevantei: daca o referinta a fost memorata de un numar mare de utilizatori, se poate presupune ca e de interes. Acesta este de fapt mecanismul pe care se bazeaza o sub-categorie de servicii orientata spre stiri etichetate si clasificate de catre utilizatori, cum sunt Digg sau Reddit.

     

    Dar Del.icio.us mai are un avantaj fata de „semnele de carte“ din browser: colectiile de referinte se imbogatesc si se actualizeaza mereu, prin contributia comunitatii. Fiecare colectie personala si fiecare tag emite un flux (tot RSS sau Atom) pe care-l pot „capta“ in pagina mea de intrare, exact ca in cazul unui blog sau serviciu de stiri. De altfel, la fel procedeaza aproape toate serviciile care mizeaza pe folksonomie si contributiile comunitatii: Flickr (vedeta web-ului si in 2006), YouTube, Amazon etc.

     

    Iata ca fara sa ma departez mult de pagina de intrare am adunat material pentru un studiu de 50 de pagini. As putea sa-l scriu singur, dar as putea apela la colaborare. Sa-l public intr-un blog si sa solicit cititorilor comentarii si sugestii. Sa construiesc un wiki (Google a cumparat recent JotSpot) sau – de ce nu? – sa-l scriu impreuna cu altii, folosind Google Documents & Spreadsheets, Zoho sau alte servicii colaborative de tip Office care se afirma in web.

     

    Iata deci ca doar un mic exercitiu de documentare a fost de ajuns pentru a pune in lumina ceea ce ieri era experimental, iar astazi este practica comuna.

  • Buletinul meteo pentru curtea casei

    Un supercomputer realizat de IBM are o atat de mare putere de procesare, incat poate elabora prognoze meteo inclusiv pentru zone foarte, foarte restranse.

     

    Americanii de la IBM au lansat un nou serviciu de prognoza meteo numit Deep Thunder (tunet adanc) care poate prezice cat va ploua, cu ce viteza va sufla vantul si ce temperaturi vor fi inregistrate, pe o raza de pana la un kilometru. In timp, cercetatorii de la IBM spun ca serviciul va fi capabil sa ofere prognoza meteo chiar si pentru o anumita strada. La nivelul unui oras de dimensiunea Bucurestiului, pot aparea diferente semnificative in starea vremii, oscilatii care nu sunt acum cuprinse de semnul de precipitatii pus pe un oras, de exemplu, la o prezentare a timpului probabil la televizor.

     

    De ce ar avea totusi cineva nevoie de prognoze atat de exacte? IBM spune ca exista cateva sectoare care depind foarte mult de conditiile meteo, cum ar fi agricultura, organizarea de evenimente in aer liber, transporturile sau distributia energiei electrice. Ei au calculat ca afaceri in valoare un trilion de dolari din economia Statelor Unite sunt sensibile la conditiile meteo. Oferind prognoze mult mai detaliate decat cele obisnuite, IBM spera sa castige bani din exploatarea serviciului, ajutand aceste afaceri sa fie in garda permanent si sa economiseasca bani. De exemplu, serviciile de interventie in caz de calamitati naturale din cadrul municipalitatilor si-ar putea dispersa mai eficient utilajele de deszapezire daca ar sti exact unde anume vor fi cele mai mari ninsori. Institutiile clasice care analizeaza vremea probabila nu sunt in masura deocamdata sa ofere un asemenea nivel al detaliilor. Deep Thunder creste rezolutia cu care poate analiza un anumit teritoriu, din punctul de vedere al probabilitatii precipitatiilor, folosind un mini-supercomputer pentru a include informatii suplimentare despre acea zona (cum ar fi harta topografica, in relief a zonei) care ar putea influenta starea vremii. Calculatorul ce face toata aceasta munca analizeaza zona la fiecare 30 de minute. In prezent sunt in desfasurare teste in cateva orase din SUA, iar intentia cercetatorilor este de a crea machete in patru dimensiuni pentru fiecare zona.

     

    Pe de alta parte insa, o rezolutie de un kilometru nu inseamna automat si o acuratete direct proportionala a previziunilor, este de parere Clive Wilson, directorul in cadrul autoritatii de prognoza meteo din Marea Britanie. Laboratorul condus de Wilson poate analiza conditiile meteo probabile cu o rezolutie de pana la patru kilometri.

  • Stii si castigi?

    Important nu e sa castigi, ci sa participi. Daca sunteti de acord cu aceasta butada, nu veti fi dezamagiti de concursul de pe blufr.com

     

    Pana acum cativa ani, concursurile de testare a culturii generale erau in voga la toate posturile TV, sub diverse forme. Astazi probabil ca foarte putini isi aduc aminte de gazda unor concursuri precum „Vrei sa fii miliardar?“,  „Lantul slabiciunilor“ sau „Roata norocului“. Cam acesta este si conceptul din spatele acestui site. Nostalgicii unor astfel de concursuri vor gasi cu siguranta captivant acest joc de bluff in termeni specifici partidelor de poker. Adica jucatorului ii apar in fata diverse enunturi despre care trebuie sa spuna daca sunt sau nu adevarate. Site-ul prezinta afirmatii despre subiecte din geografie, stiinta, istorie, care tin de cultura generala. Cel ce alege varianta corecta primeste puncte care il ridica in ierarhia celor mai buni jucatori. Sau, daca greseste, pierde puncte.

     

    De fapt, site-ul este un abil instrument de marketing. Este un serviciu derivat al site-ului answers.com, site unde utilizatorii pot pune intrebari carora le sunt furnizate raspunsuri din partea celorlalti. Din mai multe raspunsuri, cel ce a pus intrebarea este invitat sa aleaga raspunsul cel mai bun, iar cel care l-a oferit este recompensat. Iar site-ul blufr.com este facut cu enunturi ale raspunsurilor oferite pe Answers.com. Si atunci cand un jucator se afla in dilema si nu stie daca are in fata un enunt adevarat sau fals, cea mai buna varianta este sa caute acel raspuns pe Answers.com. Rezulta trafic dublu pentru proprietarii site-urilor si promovare simultana.

     

    Instrument de marketing sau nu, cei ce vor sa-si testeze cunostintele nu vor gasi niciun neajuns pe site, cu exceptia faptului ca nu e nimic de castigat aici pentru cautatorii de recompense financiare sau de orice alta natura. Utilizatorilor care nu stapanesc suficient de bine limba engleza le va veni sigur mai greu sa se descurce. Totusi, cea mai noua aplicatie de pe site, numita „bluf-o-grams“, permite introducerea propriilor intrebari-capcana, care pot fi in orice limba, intrebari ce apoi pot fi adresate printr-un link unei persoane anume. Si, evident, reciproca e valabila. Iar afirmatia de mai devreme cum ca nu se castiga nimic pe acest site a fost si ea oarecum un „bluf“. Pentru ca recent a fost lansat un concurs pentru cele mai bune „bluf-o-grams“ al carui premiu consta in platirea unui designer web care sa cosmetizeze blogul castigatorului.

  • Craciun cu foie gras si somon

    Imaginati-va o masa de Craciun. Friptura de porc, carnati, slaninuta, un pic de ceapa pentru aroma, cabanos, lebar? Nu si daca va doriti sa fiti la moda.

     

    Pana acum cativa ani, mesele romanesti de Craciun aratau aproape la fel, fie ca slaninuta era asezata pe o farfurie cumparata din Obor sau pe un platou din cel mai fin portelan Rosenthal. Iar Mos Craciun, fie ca ar fi intrat pe geamul unui apartament din Rahova sau prin ferestrele caselor din Dorobanti, era intampinat invariabil cu carnati. In ultimii doi ani insa gusturile s-au rafinat, au devenit mai eclectice, iar masa de Craciun a inceput sa semene mai degraba cu meniurile restaurantelor de lux din Franta. Cel putin in ceea ce priveste preferintele amatorilor de gastronomie de lux. Cererea pentru icre de Manciuria, foie gras, hering in suc de portocale sau specialitati de ciocolata a dat nastere unei piete care, desi este considerata inca de nisa, pare din ce in ce mai animata in ultima perioada.

     

    Printre cele mai recente aparitii pe piata „boutique-urilor de gastronomie“  galica se numara Le Manoir, care anul acesta a deschis primul sau magazin, dar si Chocolat sau French Bakery (care a inceput afacerea in septembrie 2005). Magazinele cu produse fine s-au alaturat celor care au deja cativa ani la activ pe piata, precum Delicateria Traiteur, Croissant de Paris sau Leonidas.

     

    In total, brandurile care vand gastronomie de lux cu greu trec de zece si se adreseaza unei piete destul de restranse, cam 5% din populatie, dupa cum estimeaza Adrien Damour, general manager la Delicateria Traiteur. „Spre deosebire de alte piete care cresc rapid, piata gastronomiei de lux este in crestere lenta“, spune managerul.

     

    „La inceput, lumea ne privea ca pe niste extraterestri; a fost greu ca romanii sa faca trecerea de la ciocolata chinezeasca la bomboane de lux. Oamenii intrau in magazin si spuneau ca suntem nebuni sa vindem ciocolata la asemenea preturi“, isi aminteste M’Bei Jolyon, proprietarul magazinului Leonidas, specializat in ciocolata belgiana de lux.

     

    Jolyon a deschis boutique-ul cu cinci ani in urma. „Am inceput chiar inaintea Pastelui si am ajuns sa ne intrebam daca a fost o idee buna. De Craciun am primit o comanda de 100 de kilograme de ciocolata de la o banca, ceea ce insemna foarte mult pentru noi in acel moment. Acea comanda a fost primul semn ca se poate si totusi au fost necesari aproape doi ani pentru a consolida afacerea“, isi aminteste proprietarul francizei Leonidas in Romania.

     

    Jolyon spune ca investitia totala in realizarea stocurilor si amenajarea magazinului s-a ridicat la 40.000 de euro. „Am inceput sa avem clienti tot mai diversi, de la un indragostit care vine sa ii cumpere iubitei 3-4 praline pana la un director de banca care cumpara 1-2 kilograme la fiecare doua saptamani“, povesteste managerul. Pretul mediu al unui kilogram de praline este de 118 lei. Pe langa calitatea ingredientelor, Leonidas mizeaza foarte mult pe prospetimea ciocolatei si spune ca se aprovizioneaza la fiecare doua saptamani. „Ciocolata care se afla acum la vanzare nu are mai mult de 3-4 zile, iar gustul este cu adevarat deosebit“, spune Jolyon. Managerul spune ca de Craciun vanzarile cresc cu 100%, iar de obicei clientii vin in ultimele doua saptamani dinaintea sarbatorii. „Au fost cazuri cand am epuizat tot stocul de ciocolata.“

     

    „Anul trecut de Craciun am vandut o tona de ciocolata, in conditiile in care de Paste vindem in jur de 600-700 de kilograme“, spune managerul, care estimeaza ca intr-o luna obisnuita se vand in medie 200 de kilograme de praline.

     

    Adrien Damour de la Delicateria Traiteur este de acord ca sarbatorile sunt o perioada foarte aglomerata. „In luna decembrie, vanzarile cresc cu 60-80% fata de luna noiembrie“, spune Damour. Se pare ca aceia care intra in cele doua magazine Delicateria Traiteur prefera pentru sarbatori prajiturile, sampania, bomboanele, obligatoriu din cele mai fine. Foie gras este o alta delicatesa cu priza la amatorii de lux gastronomic, iar managerul estimeaza ca in decembrie se vand 600-800 de kilograme din produsul preferat al francezilor, care acum innobileaza si mesele de sarbatori ale consumatorilor romani.

     

    Delicateria Traiteur este primul maga-zin din Romania specializat in delicatese specific frantuzesti. Proprietarul francez al marcii s-a axat in special pe preparate galice: terina (de somon, de salau, de mistret, caprioara si fazan), jambon, foie gras, prajituri si torturi cu ciocolata si fructe.

     

    Cel mai scump produs din magazin este foie gras cu trufe, 490 de lei kilogramul. „Preturile sunt cu 20% mai mici decat cele practicate in magazine din afara, pentru ca majoritatea produselor sunt realizate in fabrica proprie“, spune Damour, care estimeaza ca cifra de afaceri de anul acesta va fi cu 30% mai mare decat anul trecut. „Investitiile in cele doua magazine sunt de 400.000-500.000 de euro plus investitiile in productie“, spune managerul.

     

    Faptul ca romanii au devenit mari amatori de gastronomie de lux este demonstrat si de clientii care intra in magazin. „Clientela este, acum, reprezentata in proportie de 30% de straini si 70% de romani“, spune Damour.

     

    Magazinele de delicatese au transformat chiar si mancarurile clasice in produse exclusiviste. „Luna aceasta am realizat niste cozonaci speciali, cu stafide, nuca si migdale feliate deasupra, dupa o reteta din Franta“, spune George Ilie, director economic la French Bakery, care estimeaza ca in aceasta perioada vanzarile cresc cu 10%. Primul French Bakery s-a deschis in septembrie 2005, iar pana in prezent reteaua a ajuns la 5 magazine, al caror numar se va dubla in 2007.

     

    Croissant de Paris mizeaza, la randul sau, pe cozonaci pentru a-i atrage pe amatorii de gastronomie de lux in perioada Craciunului. Localul e creatia unui regizor francez pasionat de patiserie, Alain Bastien Thiery, care a adus din Franta retete originale, inclusiv pentru celebrele „quiche“-uri (tarte cu somon, cu praz sau carne si legume), „profiterolle au chocolat“ sau „sorbet aux fruits de saison“. „In decembrie vanzarile cresc cu 30% fata de o luna obisnuita“, estimeaza managerul, care nu concepe o reteta de cozonac fara unt si apa plata.        

     

    Una dintre cele mai proaspete aparitii de pe piata este Le Manoir, importatorul exclusiv al mai multor marci de gastronomie de lux din Franta si Italia, precum Comtesse du Barry sau Marabotto din Piemonte. „Cel mai  bine se vand, luna aceasta, cadourile pentru Craciun“, spune Cristian Preotu, unul dintre proprietari. De exemplu, cosul „Surprise Gourmande“ care include un vin rosu sec Bordeaux, vin alb Chateau La Grave St. Croix du Mont, o cutie de bomboane muscalines, o terina gascogne si o terina de iepure Comtesse du Barry. Cei de la Le Manoir au gandit produsele astfel incat sa alcatuiasca un meniu complet, iar pretul cosurilor cu delicatese variaza intre 61 si 990 de lei, in functie de continut.

     

    Preotu estimeaza ca vanzarile vor creste anul acesta cu aproximativ 20% fata de perioada similara a anului trecut si spune ca sarbatorile aduc aproape jumatate din vanzarile anuale.

     

    Iar cei ce considera ca o masa de Craciun in Romania nu ar avea totusi niciun farmec fara carnati si sarmalute n-au decat sa incerce sa asorteze foie gras cu un preparat traditional ori pralinele belgiene cu o bucata de cozonac „made in Romania“.

  • Iisus, omul

    Pentru crestini, identitatea lui Iisus este una globala: Iisus istoric, Cel ce a trait, printre semenii Sai, un crampei din istoria omenirii, de cand S-a nascut pana cand a murit rastignit la portile Ierusalimului, si Hristos marturisit ca inviat.

     

    Pentru ceilalti, apartinand altor religii sau atei, Iisus ramane un profet in larga serie de personaje-cheie in geneza religiilor lumii. Si pentru unii, si pentru altii, existenta Sa istorica prezinta un interes deosebit. Lucrarea de fata, semnata de istoricul si teologul catalan Armand Puig, decanul Facultatii de Teologie din Barcelona, si admirabil transpusa in romaneste de Jana Balacciu Matei, se adreseaza tuturor, caci, in opinia autorului, continuitatea intre istorie si credinta este posibila si necesara.

     

    Cu instrumentele istoricului, interpretand toate izvoarele Antichitatii referitoare la Iisus, autorul reconstruieste personalitatea Sa fascinanta. Evident, prin trasarea de linii mari, nu descriindu-i viata zi de zi, asa cum, de altfel, nu se poate face pentru nici un personaj istoric. Ca in orice biografie, descrierea incepe cu mediul caruia personajul i-a apartinut, pornind de la cel amplu, istoric (Palestina secolului I d.Hr., aflata sub stapanire romana) si pana la cel familial (parinti, frati). Si continua largind din nou, treptat, dimensiunile acestuia, pe masura descrierii activitatii publice a lui Iisus.

     

    Personajul, ca atare, este conturat prin cuvintele si faptele Sale, prin relatiile cu cei ce I-au fost prieteni apropiati (in primul rand, ucenicii) sau adversari. Relatii soldate, in ultima instanta, cu condamnarea Sa la moarte prin crucificare. O condamnare dorita de conducatorii religiosi ai conationalilor sai si decretata de reprezentantul stapanirii romane, guvernatorul Pilat din Pont. De ce si cum au evoluat lucrurile in acest mod? Pentru cine si cum a ajuns IIisus sa constituie un pericol atat de mare incat moartea Lui sa devina necesara? De ce omul Iisus, profund vital, care se raporta la cei din jur cu afectiune si simpatie, a ajuns sa fie considerat demn de cea mai umilitoare moarte? De ce multimea care-I asculta cu incredere si speranta mesajul, care cu cateva zile inainte de finalul vietii I-a oferit o intrare triumfala in Ierusalim a ajuns sa Ii ceara cu indarjire moartea? Profesorul Armand Puig incearca sa dea un raspuns acestor intrebari si altora legate de existenta istorica a lui Iisus, aducand in fata cititorului sec. XXI o intreaga lume, cu orizontul ei de cunoastere si de speranta.

     

    Cartea catalanului, bazata pe informatie istorica riguroasa si exhaustiva, scrisa insa ca o naratiune palpitanta, se citeste ca un adevarat roman politist. Este o modalitate inteligenta de a apropia omul de astazi, indiferent de religie sau credinta, de unul dintre personajele fundamentale ale istoriei. Fara de care, practic, nu se mai poate scrie sau intelege istoria omenirii.

  • Noutati

    Terapia prin reverie

    Iata ce scria Mircea Cartarescu intr-un text intitulat „Bucurestiul meu“: „Citind Dostoievski, ma gandeam ca, de vreme ce Dostoievski n-a fost inger, ci om ca si mine, voi putea scrie si eu ceva, poate, mai minunat ca «Netocika Nezvanova» (nu stiam pe atunci ca nu poate exista ceva mai minunat)“. Acest minunat si atat de putin cunoscut roman dostoievskian a fost editat penultima oara in anii ‘50 ai veacului trecut, la editura „Cartea rusa“. Iata-l acum aparand la editura Fundatiei Pro. Desi romanul se deschide asupra „primei clipe de trezire din somnul copilariei“ a Netocikai, atat ea, cat si toti aceia care-i stau in preajma nu vor inceta o clipa sa viseze. Visatori incurabili, rataciti in „naluciri fantastice“, Efimov, mama eroinei, Alexandra Mihailovna, si iubitul ei isi construiesc lumi paralele sub vraja carora sa poata supravietui unui cotidian mizerabil.

     

    F.M. Dostoievski, Netocika Nezvanova,

    Editura Fundatiei Pro, Bucuresti, 2006

     

     

    Pe taramurile vikingilor

    Distins cu Marele Premiu al Academiei Franceze in anul 2004, romanul lui Bernard du Boucheron se dezvolta la limita dintre adevarul istoric si imaginatie. In epoca premergatoare Evului Mediu, un popor mic, provenind din Europa, se stabileste „la nord de lume“, intr-o singuratate inghetata, unde se incapataneaza sa supravietuiasca. Dupa mai multe secole, la sfarsitul veacului al XIV-lea, un echipaj pleaca in cautarea ei pe vasul Sarpele Nordului. Montanus, seful expeditiei, si toti cei care-l insotesc descopera ca oamenii pe care-i cautau au devenit de o violenta inspaimantatoare. Considerat de academicianul Pierre-Jean Remy drept o „parabola deliranta“, acest roman reprezinta pentru cronicarul literar al ziarului Le Monde „o reflectie despre dezastrele determinate de ingerintele straine si socul cultural“.  Bernard du Boucheron s-a nascut in 1928, iar „Sarpele scurt“ este primul sau roman.

     

    Bernard du Boucheron, Sarpele scurt,

    Editura Paralela 45, 2006

  • Let them eat Coppola

    Cu o nominalizare sigura la Oscar pentru costume, „Marie Antoinette“ al Sofiei Coppola are mari sanse sa initieze o noua categorie la premiile Academiei Americane de Film: cea pentru produse de patiserie. Ar castiga sigur!

     

    Initiativa laudabila din partea jumatatii regizorale feminine a familiei Coppola, „Marie Antoinette“ se vrea o incercare de a restabili adevarul despre viata reginei decapitate pentru tradare in 1793. Filmul se bazeaza (nu foarte atent) pe una dintre cele mai celebre si recente biografii ale reginei, „Marie Antoinette: A Journey“, a Antoniei Frasier, cunoscuta pentru abordarea intelegatoare privind personalitatea insuficient dezbatuta a reginei.

     

    Problema cu ultima drama feminina a Sofiei Coppola este ca arata ca o docudrama din care comentariile inteligente ale expertilor au fost inlaturate cu grija. Coppola ne copleseste cu dansuri, decoruri luxuriante, ospete fabuloase si toalete nemaivazute, dar in spatele lor adevarata poveste a Mariei Antoaneta capata insusiri fantomatice, stravezii.

     

    Aproape ca te simti spectatorul unui studiu de caz, al unui experiment rece si inutil, care nu-ti dezvaluie o persoana in carne si oase, cu o viata atat de nefericita, ci un idol al modei cu o adevarata obsesie pentru patiserie si jocuri de noroc. Oricata mila ti-ar provoca povestea adolescentei de 14 ani luate de langa familie pentru a fi casatorita impotriva vointei ei cu un pusti timid si obez, tot ai ceva probleme in a-ti explica personalitatea si trairile intime ale reginei. Iar de vina e scenariul scris chiar de Sofia Coppola, un scenariu atat de straveziu, incat nu mai poate fi salvat, oricat l-ar amesteca ea cu amanunte scandaloase (de exemplu relatia reginei cu nobilul suedez Axel Fersen, interpretat de Jamie Dornan, fostul model Calvin Klein).

     

    Avand-o pe Frasier drept consilier, Sofia Coppola reuseste in schimb o prezentare corecta din punct de vedere istoric a curtii de la Versailles. Regizoarea a obtinut chiar, lucru nemaivazut, sa filmeze in celebra Galerie a Oglinzilor din palatul regal, desi aceasta era inchisa pentru restaurare. Coppola prezinta foarte bine obsesia pentru eticheta a aristocratiei franceze de atunci, reusind momente de un absurd comic si dureros, cum ar fi scena in care o mare de curteni inconjoara patul nuptial al Delfinului si al Delfinei, urandu-le spor la… procreat mostenitori. Lucru care se va intampla abia dupa sapte ani.

     

    Coppola isi face o datorie de onoare din a schimba impresiile eronate despre Maria Antoaneta, una dintre tinte fiind celebra replica „qu’ils mangent des brioches“ – „(daca n-au paine) sa manance cozonac!“. Regina a fost acuzata ca a aruncat aceasta replica taranilor infometati din Paris, care nu mai aveau paine, dar acum este clar: replica apartine gurilor rele care nu voiau decat sa o denigreze pe regina poreclita „l’Autrichienne“ („austriaca“), porecla corecta, dar in acelasi timp rautacioasa din cauza parsivei combinatii dintre „autruche“ (strut) si „chienne“ (catea), combinatie care a dat multe idei caricaturistilor vremii.

     

    Desi nu i-ar fi fost deloc greu sa-si faca spectatorul sa fie alaturi de nefericita regina, Sofia Coppola nu reuseste sa ne-o aduca aproape pe Maria Antoaneta. Spre deosebire de filmul lui Stephen Frears, „The Queen“, caruia familia regala britanica ar trebui sa-i multumeasca pentru cat de mult o umanizeaza, Coppola o arata pe Maria Antoaneta ca pe o adolescenta rasfatata si stinghera, prizoniera intre interesele mamei ei, imparateasa Maria Tereza (Marianne Faithfull), interesele curtii franceze si propria imaturitate. Nu te poti abtine sa n-o asemuiesti pe regina cu o fata de liceu a zilelor noastre, mult mai preocupata de catei, telefoane mobile si ultima moda decat de viata adevarata.

     

    Pentru a sublinia aceasta viziune modernista si decadenta perioadei, Coppola a luat o decizie riscanta si curajoasa in ceea ce priveste coloana sonora a filmului. De la punk la muzica new wave gasesti orice in „Marie Antoinette“, de la genericul roz care ruleaza pe „Never Mind the Bollocks Here’s the Sex Pistols“, pana la cea mai puternica scena a filmului, un montaj ametitor de produse de patiserie si jetoane de jocuri de noroc pe ritmata, obraznica, razvratita „I Want Candy“ a celor de la Bow Wow. Aceasta poate fi considerata melodia reprezentativa atat pentru film, cat si pentru plictisita Maria Antoaneta, corect interpretata de Kirsten Dunst. Din pacate, daca acest fond sonor si imaginile de promovare ale filmului te fac sa speri la un „Moulin Rouge“ cu regina in locul curtezanei, „Marie Antoinette“ arata uimitor de sters (o fi vina conditiilor tehnice din cinematografele de la noi?), chiar daca Sofia Coppola se concentreaza minutios pe coloratele detalii ale curtii de la Versailles.

     

    MARIE ANTOINETTE R: SOFIA COPPOLA. CU: KIRSTEN DUNST, JASON SCHWARTZMAN, JAMIE DORNAN, JUDY DAVIS,

    ASIA ARGENTO, RIP TORN. DIN 22 DECEMBRIE

  • Desculti in UE

    Companiile de pe piata ciorapilor din Romania par sa se pregateasca de un cutremur. Dupa integrare, mai mult de jumatate dintre ele ar putea disparea din peisaj. Care sunt strategiile celor care se incapataneaza sa reziste?

     

    Cincizeci de magazine intr-un singur an. Aceasta este cartea pe care a mizat Mondex, o companie sibiana producatoare de ciorapi, refuzand sa predea armele pe o piata atacata nu numai de produse de contrabanda, ci si de presiunea produselor de import. In 2005 „am inteles ca avem nevoie de spatii in care sa ne putem expune toata gama de produse“, spune Calin Vircolacu, unul din cei doi frati actionari ai firmei, privatizata in 1995 prin metoda MEBO. De ce?  Pentru ca, desi prezenti in peste 3.500 de magazine, inclusiv in retelele de supermarketuri, gama de pe rafturi nu putea fi niciodata completa.

     

    Investitiile de 50.000 de euro pe magazin si-au aratat roadele chiar dincolo de asteptari. Previziunile pentru o cifra de afaceri de 8,5 milioane de euro, creionate la inceputul acestui an, sunt deja depasite cu un milion de euro, spune Vircolacu. In ansamblu, cresterea totala este de circa 30%, adica doua milioane de euro in plus fata de vanzarile din anul anterior. Fratii Vircolacu se pot ocupa in liniste de finisarea strategiei pentru anul urmator, cand spera sa aiba deschise 100 de magazine proprii, dupa care intentioneaza sa ofere si francize.

     

    Pana acum cativa ani, Mondex exporta aproape jumatate din productie, insa procentul a scazut pana la 1% in prezent. Astfel incat au schimbat zona de interes, hotarandu-se sa se concentreze pe piata interna, pe care „la inceput nu am tratat-o asa cum se cuvenea“, admite Vircolacu.

     

    Investitiile au vizat fabrica si reteaua de distributie. Prima masura luata a fost schimbarea utilajelor de baza. De la 1.300 de masini, cate erau in fabrica la momentul privatizarii, Mondex foloseste acum 350, toate computerizate, ceea ce inseamna in primul rand economie de timp: daca inainte pentru schimbarea unui model erau necesare opt ore de lucru la o masina, acum pentru aceeasi operatiune sunt suficiente 30 de secunde, spune Calin Vircolacu. Acest tip de tehnologie a dus si la scaderea numarului de angajati. In 1989, fabrica avea 1.800 de angajati, iar acum lucreaza cu mai putin de 700.

     

    Ca trebuie sa se orienteze spre piata interna a inteles si un alt jucator important pe piata, Ciserom Sebes, care anul acesta a avut aici o scadere a vanzarilor de 10%. „Dupa integrare, fara marca proprie si fara standarde de calitate implementate, putini dintre noi vor rezista“, este convins Vasile Dreghiciu, directorul general al Ciserom. Ca sa-si consolideze cota de 20% pe care apreciaza ca o detine din piata marcilor locale, firma si-a deschis un magazin propriu in Sebes si lucreaza cu 30 de angrosisti. Ciserom vinde si prin retelele Carrefour, Metro si real. Avantajul firmei din Sebes il constituie insa ponderea solida a exporturilor: dintr-o productie anuala de circa 14,4 milioane perechi de ciorapi, firma livreaza 35% clientilor din Franta, Italia, Germania si Portugalia.

     

    Cifra de afaceri a societatii pe primele 11 luni din 2006 a fost aceeasi ca anul trecut, in conditiile in care productia a fost insa cu 1,5 milioane de perechi de ciorapi mai mica, spune Vasile Dreghiciu. La o cifra de afaceri raportata de circa 7,4 mil. euro in 2005, profitul net al fabricii a fost de aproape 130.000 de euro, conform informatiilor de la Ministerul Finantelor. Pentru anul in curs, conducerea societatii spera la o cifra de afaceri de peste 8 milioane de euro.

     

    Producatorii locali sunt convinsi ca usa pietei internationale va fi incuiata dupa aderare pentru produsele din Romania, considerate „no name“, si vad colacul de salvare in intarirea marcilor autohtone. Recastigarea pietei interne, care in prezent este acoperita in proportie de 50% de importuri, poate contrabalansa regresul pietei externe. Iar pe de alta parte, pentru a face export de marca proprie, mai intai trebuie cucerita piata interna: asa au inceput si Jolidon sau Triumph, de exemplu, marci recunoscute la nivel international.

     

    Totusi, companiile in general nu sunt prea interesate sa produca sub marci proprii pentru export, iar piata interna e scazuta, crede Maria Buzdugan, presedintele Asociatiei Producatorilor de Ciorapi din Romania. Iar statisticile ii intaresc afirmatiile: in Romania, consumul mediu de ciorapi este de trei ori mai mic decât in tarile dezvoltate ale Europei – cinci-sase perechi de ciorapi pe an, fata de 18 perechi in tari ca Italia, Anglia sau Franta. In plus, desi jumatate din piata este acoperita de importuri, jucatorii de pe piata locala se declara mai degraba deranjati de fenomenul de dumping decat de importuri – pentru ca pretul de import este in acte mai mic decât cel de productie, spun reprezentantii companiilor. In vama s-au inregistrat cazuri de importuri din China cand un kilogram de dresuri costa mai putin decat un kilogram de fir din care se fabrica produsul. „Iar românii aleg un produs sau altul in functie de pret“,  precizeaza Maria Buzdugan.

     

    Hipermarketurile au intuit preferinta românilor pentru haine ieftine, intrând puternic pe piata cu preturi practic fara concurenta. Iar „unui hipermarket nu poti sa-i impui de unde sa ia marfa“, spune presedintele Asociatiei Producatorilor de Ciorapi din Romania.  Prin urmare, viitorul nu se anunta deloc stralucit. Odata cu 2007, producatorii se asteapta ca afacerile sa intre in declin. Viata fabricilor de profil, si asa destul de grea din cauza scumpirii utilitatilor, a aprecierii leului si a  invaziei produselor chinezesti, turcesti si siriene, mai are de trecut un prag – aderarea la Uniunea Europeana.  Sunt sanse mari ca povestea sa se repete, spun companiile din domeniu, dupa acelasi model ca in urma cu un deceniu si jumatate: restructurari masive. 

     

    Diferenta este ca inainte de ’89 nu erau decat sapte mari producatori: Adesgo Bucuresti, Mondex Sibiu, Ciserom Sebes, Apollo, Elca Campina, CIFA Timisoara si Ciorapi Agnita, fiecare cu peste 1.000 de angajati, in timp ce acum sunt de patru ori mai multi. Iar peisajul s-a schimbat: s-au lansat companii noi – ca Decatex, Magnum SX, Ro-Galu, Melissa Star Expo sau Overal, in timp ce altele nu au facut fata si au fost nevoite sa-si inchida portile. Apollo este cel mai rasunator faliment in domeniu. Fabrica de sosete bucuresteana a fost inchisa in 2004, din cauza ca italianul care a cumparat-o cu 300.000 de dolari, contravaloarea unei case in Italia, nu a respectat termenii contractului de privatizare.

     

    Adesgo, cel mai mare producator roman de ciorapi-pantalon (dresuri), ciorapi si sosete, nu a dorit sa ofere detalii legate de strategiile pe care le are in vedere pentru perioada urmatoare. Dupa datele raportate la Ministerul Finantelor, Adesgo a avut anul trecut o cifra de afaceri de 10,3 milioane de euro, in crestere fata de 8,3 milioane de euro in 2004, chiar daca profitul a scazut usor, de la 945.000 de euro la 930.000 de euro. In schimb, numarul de salariati n-a scazut, ba inca a crescut cu cateva zeci, ajungand la aproape 500.

    In ansamblu insa, productia de ciorapi urmeaza tabloul economic al industriei usoare, caracterizat in ultima vreme de declin. In primele opt luni din 2006, volumul productiei interne de ciorapi a fost de 75,4 milioane de perechi, in scadere cu 4% fata de aceeasi perioada a anului trecut, cand productia atinsese 79,7 milioane de perechi. Pentru scaderea productiei pe primele opt luni ale anului, presedintele Asociatiei Producatorilor de Ciorapi din Romania da vina pe caracterul sezonier – mai ales in privinta articolelor pentru femei – care scade vanzarile pe perioada de vara. Un cuvant greu de spus pentru regresul industriei de profil l-a avut si evolutia preturilor la utilitati. La toate acestea se adauga pierderea atuului fortei de munca ieftine si bine calificate. „Daca oamenii nu pleaca sa lucreze in strainatate, se orienteaza catre alte sectoare, mai bine platite“, comenteaza Ioan Spaiuc, directorul general de la Ciorapi CIFA Timisoara.

     

    „Campioana“ disponibilizarilor dupa 1989, cu 2.800 de trimisi in somaj, Ciorapi Timisoara incearca acum si ea sa recucereasca piata interna. In 15 ani de capitalism,  Ciorapi CIFA a mers mai mult in pierdere. Singurul an din ultimii cinci cand balanta contabila a aratat plus la profit a fost 2002: 150.000 de lei.  Anul trecut cifra de afaceri raportata a fost de 3,5 mil. lei (cam un milion de euro), iar pentru anul in curs este previzionata o cifra de afaceri de 3 mil. lei, in scadere fata de anul anterior. Din totalul productiei, fabrica timisoreana trimite trei sferturi la export.

     

    Aflata intr-o situatie critica, CIFA Timisoara nu s-a inchis insa, ci a cautat  o strategie pentru a-si controla mai bine costurile. Dupa Revolutie, fabrica avea circa 2.900 de angajati, in doua unitati de productie, la Timisoara si Sannicolaul Mare. „De ultima ne-am despartit in 2000, prin divizare. Acum avem 100 de oameni si o productie lunara de circa 135.000 perechi de ciorapi“, spune directorul general al fabricii. Iar in urmatoarele luni, conducerea mai face cateva mutari. Fabrica va fi relocata si terenul vandut, pentru ca volumul actual al productiei nu mai e acoperit de comenzi. In plus, compania va incerca sa-si amelioreze standardele de calitate si sa devina mai flexibila pe partea de productie, pentru preluarea de comenzi de serie mica cu livrari rapide.

     

    Una peste alta, lipsa unor marci romanesti capabile sa se impuna in strainatate si reducerea avantajelor de pana acum oferite de productia ieftina in lohn vor sili majoritatea producatorilor sa incerce sa (re)cucereasca piata interna dupa integrarea in UE. O piata insa deja limitata de cererea scazuta si de concurenta importurilor. Selectia va fi dura, prin urmare, si va fi interesant de urmarit cine va reusi sa-i faca fata.

  • Radiografie de piata

    Piata ciorapilor din Romania este estimata la aproximativ 35 de milioane de euro, incluzand aici atat ciorapii si sosetele, cat si ciorapii-pantalon (dresurile) pentru femei.

     

    MARCI. Cele mai cunoscute marci de ciorapi fabricate in Romania sunt Diamond (de la Adesgo), Mondex, Ciserom, Elca, Star (Decatex), CIFA, Magnum SX, Natural (Ro-Galu),  Melissa (Melissa Star Expo) si Overal.

     

    VOLUM: Ciorapii pentru femei reprezinta cam 30% din totalul productiei, in conditiile in care volumul total al pietei este de circa 50 de milioane de perechi de ciorapi. Ceva mai putin de jumatate din consum (20  mil. perechi) este acoperit de importuri.

     

    CONSUM: Pentru dresuri, segmentul-tinta este format din sapte milioane de femei, care cumpara in medie cinci-sase perechi pe an. Spre comparatie, un consum mediu pe locuitor in tari ca Italia, Anglia sau Franta ajunge la 18 perechi de dresuri anual.

  • Preferinte pe picior

    Ciorapii Diamond si Mondex sunt cei mai cumparati in Romania, potrivit unui  studiu Synovate despre notorietatea spontana a marcilor de dresuri. Cercetarea a fost realizata, in iunie anul acesta, pe un esantion reprezentativ urban de 759 de femei. Cele doua marci au inregistrat diferente semnificative pe regiuni.

     

    MARCA: Diamond este marca de dresuri cu cel mai mare impact, fiind prima marca mentionata de aproape un sfert dintre respondente. In timp ce Mondex Sibiu a fost recunoscuta in Transilvania si Crisana, Diamond a strans mai multe mentiuni in Muntenia si Bucuresti.

     

    CULOARE:  Majoritatea respondentelor cumpara, de obicei, dresuri de culoarea pielii. Dresurile albe sunt la moda in Transilvania, cele negre fiind preferate in Crisana, iar cele gri in Moldova si Bucuresti.

    FIBRA:  Dresurile din nylon si bumbac au mare cautare in Crisana si Dobrogea, printre femeile cu varste cuprinse intre 45-64 ani, cu venituri mici. Lycra si matasea sunt fibrele preferate ale respondentelor de 25-34 ani, cu studii superioare.

     

    CARACTERISTICI: Rezistenta, materialul si pretul sunt caracteristicile de baza luate in considerare la alegerea marcii de ciorapi. Pentru studente, in special, sunt importante modelul si aspectul lucios. 

     

    ACHIZITIE: Magazinele de imbracaminte si cele generale sunt locurile din care se achizitioneaza cel mai frecvent ciorapi. Studentele si persoanele cu studii superioare cumpara dresuri cel mai des de la supermarket.