BusinessMagazin

Blog

  • Unul pe fata, unul pe dos

    Razboiul noilor formate DVD de inalta definitie ar putea fi transat anul acesta de catre gigantul media Time Warner, care a venit cu o solutie impaciuitoare: pe piata este destul loc pentru amandoua.

     

    Undeva la jumatatea anilor ’80, in industria inregistrarilor video aparuse o disputa intre Sony si Toshiba, a carei miza era stabilirea unui format comercial unic de caseta video. Toshiba sustinea casetele VHS, in timp ce Sony propunea drept alternativa formatul Betamax, care promitea utilizatorilor o calitate mai buna a imaginii in comparatie cu durata mai mare a VHS. Victoria a apartinut Toshiba, playerele pentru casete video in format VHS atingand o cota de piata de 98% in 1998. Soarta formatului Betamax a fost sa fie utilizat de un segment mic din piata, cel al profesionistilor din studiourile video si din televiziuni.

     

    Acum, aproape 20 de ani mai tarziu, aceiasi Sony si Toshiba poarta o alta lupta, de asta data pentru a impune pe o piata de peste 18 miliarde de euro anual un format unic de DVD de inalta definitie. Primul, Blu-ray, este conceptul dezvoltat de Sony in parteneriat cu Samsung, Philips si Dell, in timp ce al doilea, HD DVD (High Definition DVD), este formatul sustinut de Toshiba, Matsushita Electric Industrial (proprietarul brandului Panasonic) si Microsoft. Miza e interesanta: anul trecut vanzarile la nivel mondial de DVD clasice s-au cifrat la 12,7 miliarde de euro, in timp ce cheltuielile cu inchirierea de DVD s-a ridicat la 5,7 miliarde de euro.

     

    Concurenta dintre cele doua grupuri a avut insa un impact negativ asupra vanzarilor de playere DVD de noua generatie: utilizatorii nu s-au putut decide ce format DVD sa adopte si au preferat sa amane achizitionarea unui echipament de redare-inregistrare pana la stabilirea castigatorului. Daca pana acum rezultatul lupta dintre cele doua concepte incompatibile a ramas nedecis, situatia pare sa se schimbe datorita solutiei-surpriza propuse de Warner Brothers, divizie a Time Warner.

     

    „Nici Blu-ray si nici HD DVD nu vor impartasi soarta Betamax in viitorul apropiat“, este de parere Barry M. Meyer, director executiv in cadrul Warner Brothers: „Piata ar fi trebuit sa realizeze pana acum ca aceste doua formate DVD vor coexista si nu ar fi trebuit sa puna clientii in dilema cu privire la tipul de player pe care sa-l achizitioneze“.

     

    Astfel ca Warner a prezentat luna aceasta, la Consumer Electronics Show (CES), un disc compatibil atat cu Blu-ray, cat si cu HD DVD, numit Total HD. Formatul Total HD va permite scrierea de date in ambele formate, insa pe parti diferite ale discului. Mai precis, pe o parte a discului vor fi inregistrate materiale HD DVD (30 GB), iar pe cealalta fata materiale  Blu-ray (50 GB). Time Warner va incepe productia la finalul acestui an, dar inca nu a comunicat pretul de vanzare al discului-minune. Conducerea Time Warner considera ca vanzarile de playere DVD si de discuri DVD vor creste pe masura ce studiourile de filmari vor incepe sa produca filme si vor stoca emisiuni de televiziune in ambele formate, pe un singur disc.

     

    „Consider insa ca este mai important sa fie luate in calcul preferintele utilizatorilor“, comenteaza Meyer. „Acestia au fost pusi in situatia de a alege o anumita tehnologie si de a se limita la continutul furnizat pentru ea. Dar studiourile de filmari pot lansa filmele in ambele formate, iar retailerii sa comercializeze pur si simplu ambele tehnologii“, explica directorul de la Warner Brothers.

     

    Tocmai din aceasta ratiune, unii analisti considera ca rivalitatea dintre gigantii Sony si Toshiba in ceea ce priveste formatele DVD nu este altceva decat o strategie de marketing. In fond, diferentele dintre Blu-ray si HD DVD nu sunt foarte mari. Din punctul de vedere al capacitatii de stocare, discurile Sony au o capacitate de pana la 50 GB, in timp ce discurile Toshiba permit stocarea a cel mult 45 GB. Ambele discuri depasesc insa cu mult capacitatea de stocare a DVD-urilor traditionale sau a CD-urilor: un disc de ultima generatie poate stoca de aproape 10 ori mai multe informatii decat un DVD obisnuit si de aproximativ 70 de ori mai mult decat un CD. Nici diferenta de pret dintre un disc Blu-ray si unul HD DVD nu este foarte mare. Insa Blu-ray si HD DVD sunt incompatibile, pentru ca fiecare format necesita o tehnologie de scriere si lasere de citire diferite.

     

    Formatele DVD Blu-ray si HD DVD ar urma sa devina obligatorii in peisajul divertismentului digital, pentru ca ele fac parte din ecuatia televiziunii de inalta definitie (HD). Cu toate acestea, problemele intampinate de clienti cu privire la lipsa continutului HD, pe de o parte, dar si in privinta rivalitatii dintre formatele DVD, pe de alta parte, au incetinit dezvoltarea pietei televiziunii HD.

     

    Dar de unde implicarea Warner? „Daca razboiul dintre Sony si Toshiba ar fi continuat in acelasi ritm, atat vanzarile de discuri DVD, cat si cele de playere DVD de ultima generatie ar fi inregistrat un declin, afectand astfel si profiturile studiourilor de film“, considera Richard Greenfield, analist la firma de brokeraj Pali Capital din New York.

     

    Studiourile de film au alimentat intr-o oarecare masura neintelegerile de pana acum dintre Sony si Toshiba, pentru ca majoritatea au optat doar pentru una din cele doua tehnologii DVD. Spre exemplu, 20th Century Fox a lansat „Ice Age: The Meltdown“ in format Blu-ray, iar Universal a ales formatul HD DVD pentru filmul „The Break-up“. Deocamdata, Metro Goldwyn Mayer, care apartine Comcast Corporation si Sony, 20th Century Fox, divizie a gigantului media News Corp. a lui Rupert Murdoch, si Walt Disney Pictures lanseaza noile filme exclusiv in formatul DVD Blu-ray. Pe de alta parte, Universal Studios al General Electric inclina spre formatul HD DVD. Insa exista si studiouri, printre care se numara Warner Brothers si Paramount Pictures, divizie din cadrul Viacom, care au adoptat ambele formate DVD.

     

    Disputa dintre marile corporatii cu privire la formatele DVD nu afecteaza numai piata continutului video, ci si piata jocurilor si a consolelor de jocuri video de ultima generatie. Consola PlayStation 3 (PS3) a Sony are incorporat un player Blu-ray, iar Xbox 360 a Microsoft vine cu player HD DVD. Avand in vedere ca Microsoft a lansat consola de ultima generatie cu aproximativ un an inaintea rivalului Sony, piata pare a fi deja impartita.

     

    Solutia Time Warner la rivalitatea dintre Sony si Toshiba pare a fi viabila. Total HD nu presupune nici costuri cu mult mai mari de productie si nici un pret excesiv, cum ar fi in cazul unui player DVD compatibil cu ambele formate. Astfel de echipamente hibrid au aparut deja: LG Electronics a anuntat, tot in cadrul CES, lansarea unui astfel de player, numit Super Multi Blu Player, care va ajunge in magazinele americane in februarie, la un pret de aproximativ 920 de euro (1.200 de dolari).

     

    O serie de analisti sunt insa de parere ca utilizatorii vor prefera, din ratiuni de pret, un disc compatibil cu ambele formate DVD, in loc sa achizitioneze un player destul de scump pe care pot fi citite discuri Blu-ray si HD DVD.

     

    Ramane totusi neclar care va fi reactia studiourilor de filmari care sustin unul sau altul dintre cele doua formate DVD: exista posibilitatea ca studiourile sa nu fie de acord sa lanseze filme compatibile cu ambele formate. Cum era si normal, cei de la Sony mizeaza pe succesul Blu-ray, refuzand sa creada ca acesta va avea aceeasi soarta ca  Betamax, si sunt sustinuti in credinta sa de faptul ca numarul studiourilor de film care au adoptat tehnologia mentionata este mult mai mare decat in cazul HD DVD. Nu ca Sony ar atribui asta faptului ca formatul Blu-ray a fost introdus pe piata cu cateva luni inaintea formatului promovat de Toshiba.

  • Mai devreme sau mai tarziu?

    Cand, acum cativa ani, o matusa de la tara mi-a spus cu candoare „te-am vazut pe Internet“, m-am mirat. Astazi sunt convins ca, mai devreme sau mai tarziu, Internetul va ajunge in fiecare casa. Exista o sansa pentru „mai devreme“.

     

    Nu demult, un post de televiziune specializat in istorie a prezentat (din pacate la orele mici ale noptii) un foarte interesant documentar despre caderea dot-com-urilor. Spre deosebire de alte materiale cu acelasi subiect – axate pe aspecte economice adesea aride – acesta s-a orientat spre doua cazuri particulare. Primul l-a reprezentat o firma din Anglia care vindea prin Internet hrana pentru animale de casa. Pornita cu mult entuziasm, compania a obtinut relativ usor cateva milioane de dolari cu care s-a lansat. Caderea bursei i-a adus insa repede la faliment.

     

    Mult mai pitoresc a fost al doilea caz, al carui protagonista a fost sotia unui fermier englez. Ideea ei a fost sa vanda sutiene „de mare capacitate“ (probabil inspirata de propria experienta). Nici vorba de investitori. Cu greu a obtinut de la o banca locala un credit care, completand micile economii personale, i-au permis sa porneasca micul ei magazin virtual. Sub privirile ingaduitoare si chiar amuzate ale sotului – in cizme de cauciuc si rezemat mai tot timpul in furca – acareturile au inceput sa se transforme in anexe ale noii afaceri, iar comenzile sa vina din toate colturile lumii. Afacerea a supravietuit marii caderi.

     

    Astazi este usor sa tragem concluziile. Sub aspect economic, este remarcabila intuitia micii antreprenoare in privinta unui fenomen care a fost evidentiat mult mai tarziu si a capatat numele de „coada cea lunga“ (the long tail). Comertul electronic dispune de capacitatea de a agrega clientela unor marfuri care nu sunt eficiente economic pentru detailistul obisnuit. Probabil ca cei care poarta 47 la pantofi simt pe propria piele fenomenul. Insa ceea ce este mai interesant in aceasta poveste (de succes, la urma urmei) este aspectul social: oamenii acestia erau niste mici fermieri – care cresteau animale si locuiau intr-un sat -, traind insa sincron cu lumea moderna. Daca facem comparatia cu situatia de la noi, distanta pare uriasa. In realitate, educatia si accesul la informatie face diferenta, iar Internetul este un factor important in aceasta ecuatie.

     

    Am putea crede ca obiectivul accesului fiecarei familii din Romania la Internet este utopic si ca ar necesita investitii enorme. De fapt, proiectul legislativ „Un laptop pentru fiecare elev si fiecare profesor“ – recent respins de Camera Deputatilor, dupa ce a avut aceeasi soarta in Senat – ne poate duce foarte aproape de acest obiectiv in timp record si cu investitii minime. Cu toate ca scopul proiectului este in primul rand educational, impactul social ar fi enorm, asa cum proiecte pilot desfasurate in tari precum Cambodgia, Costa Rica sau chiar Statele Unite au demonstrat pe deplin. Reactiile aberante ale multor parlamentari si lectura atenta a documentatiei aferente proiectului ma indeamna sa cred ca, in ciuda faptului ca initiativa d-lui Ghise este laudabila, promovarea a fost defectuoasa si pe alocuri gresita.

     

    In primul rand, nota de fundamentare tehnica nu face decat sa justifice (corect, de altfel) alegerea laptop-ului „de 100 de dolari“ conceput de colectivul profesorului Negroponte de la MIT si promovat de fundatia OLPC (One Laptop Per Child). Mi se pare evident ca aceasta nota ar trebui sa fie completata si de un raport privind efectele prevazute in plan educational si social. In al doilea rand, o actiune de lobby sustinut ar fi putut netezi asperitatile de ordin politic care razbat din multe reactii parlamentare. In fine, cred ca o actiune de o asemenea anvergura trebuie sa fie precedata de un proiect pilot, mai ales in situatia in care si tarile ferm angajate in proiect (China, Nigeria, Brazilia etc.) se afla abia in fazele initiale.

     

    Un alt aspect trecut prea usor cu vederea il reprezinta costurile. La o prima vedere, bugetul de circa 700 de milioane de dolari (din care doar 200 revin infrastructurii, gratie conectivitatii wireless implicite) poate parea imens, avand in vedere ca bugetul de investitii pentru invatamant este putin peste un miliard de euro. O socoteala simpla ne spune insa ca un elev are cam 10 manuale pe an, iar costurile tipografice pentru fiecare carte pot fi estimate la un dolar. Avand in vedere ca laptop-ul functioneaza si ca e-book reader (poate cel mai bun din lume), ar rezulta ca doar prin distributia manualelor si materialelor aditionale sub forma electronica, un aparat s-ar amortiza in cativa ani.

     

    Insa accesul copiilor si profesorilor la o unealta educationala minunata si, prin intermediul ei, la fabuloase resurse informationale si educationale… Nepretuit.

  • Cum sa joci pe degete un ecran

    Sau, mai exact zis, cum faci sa poti folosi mai multe degete simultan pe ecranele telefoanelor touchscreen. iPhone a gasit si la asta raspuns.

    Una dintre curiozitatile serii in care Steve Jobs prezenta ultima jucarie a Apple a fost faptul ca telefonul era comandat de catre CEO folosind mai multe degete simultan. Ce e drept, a fost o curiozitate si pentru ca audienta era una foarte tehnica. Dar si o persoana pentru care apropierea de „inalta tehnologie“ consta doar intr-un notebook cu ecran tactil isi poate aduce aminte ce neplacut este sa atingi accidental cu un al doilea deget ecranul, inducand calculatorul in eroare si apasand butoane nedorite. Dar cei ce studiaza posibilitatea folosirii ecranelor multitactile au avut in calcul mai mult decat evitarea accidentelor. Astfel ar putea fi elaborate seturi de comenzi mai complexe, dar care sa vina natural din partea utilizatorilor, gesturi cunoscute care sa dea comenzi exacte unui dispozitiv.

     

    Steve Jobs, de exemplu, reusea sa mareasca o imagine de pe iPhone apasand cu doua degete distantate ecranul si apoi apropiindu-le fara a le ridica de pe ecran. Pastrand miscarea, dar departand degetele, fotografia revenea la marimea initiala.

     

    Dar tehnologia ar putea fi folosita mult mai spectaculos in cazul ecranelor de largi dimensiuni, care ar putea fi manevrate folosind 10 sau 20 degete simultan, evident ale mai multor persoane. Jeff Han, un profesor la New York University, vede aceste tipuri de ecrane folosite ca tabla in scolile viitorului sau drept panouri interactive plasate in marile centre comerciale. Demonstratia sa de pe YouTube demonstreaza cat de intuitiva este aceasta tehnologie.

     

    Alti cercetatori lucreaza chiar la realizarea unor ecrane care sa reactioneze la atingerile utilizatorilor si mai direct. O suprafata care atunci cand detecteaza ca a fost atinsa vibreaza la diverse frecvente in functie de locul degetului pe ecran. O astfel de tehnologie, folosita pentru ecranul unui telefon Apple, ar putea da impresia prin vibratii celui care apasa pe butoanele imaginare (afisate pe ecran) ale unui iPhone ca apasa realmente un buton. Pentru unii o inventie desueta, pentru altii un prilej de incantare fata de astfel de evolutii ale ecranelor senzitive. „Timp de aproape 20 de ani am fost prizonier in tirania ecranului, a mouse-ului si a tastaturii“, spune Dan Norman, autorul cartii „The Design of Future Things“. Si adauga: „Acum evadam. Ne indreptam spre utilizarea ecranelor senzitive la scara larga“.

  • In cautarea cardului pierdut

    Din cauza infractiunilor cibernetice, cumpararea de produse online pare pentru multi periculoasa. Iata un site care vine cu incurajari pentru acestia, dar si cu informatii pentru cei ce au fost deja pagubiti.

     

    Oricine intra pe site-ul StolenIDsearch.com poate sa verifice daca seria propriului card bancar a fost folosita de altcineva. Realizatorii site-ului au cautat pe Internet serii de carduri in locuri publice, dar care de regula nu apar in rezultatele motoarelor de cautare obisnuite; au gasit in jur de 2 milioane de carduri compromise. Adica numarul cardului apare nestingherit pe vreun site si poate fi folosit fara mari dificultati de catre oportunisti. Exista chiar site-uri specializate in afisari de numere de carduri de credit, incurajand astfel cumparaturile pe banii altora. Acum, cei care vor sa fie mai siguri ca vor evita astfel de neplaceri pot tasta seria cardului pe StolenIDsearch.com, iar motorul de cautare spune daca a fost gasit vreun rezultat.

     

    Cei mai tematori dintre vizitatorii site-ului ar putea banui chiar ca tot motorul de cautare nu este altceva decat o noua gaselnita a hackerilor pentru a face rost de alte numere de carduri. Din fericire, nu este cazul. Site-ul este agreat de trei sisteme internationale de cer-tificare online, TrustedID, VeriSign si TrustE si a fost mentionat in mai multe publicatii cunoscute, printre care Time, New York Times si Wall Street Journal. Si mai mult, pentru ca seria cardului sa poata fi folosita intr-unul dintre numeroasele magazine online, sunt necesare si alte date de identificare, cum ar fi numele posesorului sau data expirarii cardului.

     

    Deocamdata, utilizatorii care afla ca datele asociate cardului sunt cunoscute de posibili infractori cibernetici pot sa faca o cerere catre banca, pentru a opri orice tranzactie, dar nu pot vedea pe ce site anume sunt afisate datele personale. O astfel de functie, spun administratorii site-ului, va fi introdusa ulterior.

     

    O facilitate interesanta este aceea prin care utilizatorii StolenIDsearch.com pot cere monitorizarea permanenta a numarului de card si in momentul in care seria devine publica pe un site infractional, posesorul primeste un e-mail de atentionare. Un utilizator poate cere monitorizarea a maxim trei carduri bancare, iar pentru un numar mai mare este necesara plata. Fara aceste alerte, serviciul este aproape fara niciun folos: daca o suma mare a disparut din cont, cu siguranta proprietarul cardului va afla imediat cum va scoate cardul intr-un supermarket ca sa-si achite cumparaturile. Suma medie sustrasa de pe un card furat este in Statele Unite de 9.973 de dolari.

  • Cavalerii de Gourmet

    Chaine des Rotisseurs are aerul unei organizatii secrete, in care numai cei privilegiati sunt acceptati. In realitate, pentru a trece de testul de initiere este nevoie doar de o aplecare ceva mai speciala pentru gastronomia fina.

     

    La inceput a fost invazia pizzeriilor si a restaurantelor cu specific italian. Gusturile au evoluat si au aparut restaurantele exotice, unde consumatorii romani au descoperit sushi, puiul marinat la gratar cu sos de alune sau carnea de vita in sos picant de cocos. Pentru cei care nu se multumeau doar cu mesele de lux la restaurant si visau sa aduca mancaruri gourmet si in meniul de acasa s-au inventat magazinele cu delicatese, unde se gaseste orice, de la foie gras la vinuri fine.

     

    Ultima moda pe piata mancarurilor de lux este sa fii membru intr-o asociatie gourmet, unde, pe langa faptul ca ai parte de toate acestea, mai si schimbi o parere-doua cu alti pasionati de haute cuisine. Luna trecuta s-a lansat si in Romania Chaine des Rotisseurs, o organizatie internationala pentru care mesele gourmet sunt la mare pret.

     

    Confreria are la baza traditiile si practicile breslei franceze a rotisorilor de gaste – gasca fiind foarte apreciata in Evul Mediu. Istoria confreriei include povesti cu regi, personaje carismatice si, bineinteles, mancaruri fine. In 1610, in timpul regelui Ludovic al XIII-lea, breasla a primit recunoasterea regelui si propriul blazon. Timp de patru secole, Fratia Rotisorilor a dezvoltat arta culinara, dar sistemul breslelor a fost desfiintat dupa Revolutia Franceza, in 1793. Rotisorii au fost practic dati uitarii pana in 1950, cand Auguste Becart, Jean Valby si Printul Curnonsky, impreuna cu Louis Giraudon si Marcel Dorin, au reinviat societatea si au creat confreria Chaine des Rotisseurs.

     

    Membrii confreriei au o poveste cel putin la fel de spectaculoasa precum preparatele cu care se delecteaza. De exemplu, Curnonsky este pseudonimul lui Maurice Edmond Sailland, un scriitor francez proclamat Printul Gastronomilor, titlu pe care l-a primit printr-un referendum organizat de cotidianul francez Paris Soir printre 3.000 de bucatari-sefi in 1927. Iar de atunci, acest titlu nu a mai fost acordat nimanui. Printul era atat de renumit printre gastronomii francezi, incat 80 de restaurante din zona Parisului aveau in permanenta o masa rezervata pentru el. Legenda spune ca in ultimii ani ai vietii devenise atat de corpolent, incat nu se mai putea deplasa si era nevoie de sase prieteni care sa-l transporte la restaurantele preferate.

     

    In prezent, confreria are membri profesionisti (bucatari, proprietari de hoteluri sau restaurante) si neprofesionisti, adica simpli pasionati de gastronomie din peste 127 de tari. Printre cei mai cunoscuti membri ai organizatiei se numara fostul presedinte american Bill Clinton, printul Albert de Monaco sau regina Rania a Iordaniei. Sediul international se afla in capitala restaurantelor de lux, la Paris.

     

    Octavian Fagarasu, om de afaceri si medic stomatolog, este membru al Chaine des Rotisseurs din Italia de aproape cinci ani si a avut ideea aducerii Confreriei in Romania. „Imi place foarte mult sa gatesc, dar si sa savurez mancarea, iar cu cativa ani in urma am participat la o intalnire a confreriei din Italia si mi-am dat seama ca imi doresc sa devin membru“, isi aminteste Fagarasu, care spune ca a avut nevoie de doua recomandari pentru a fi acceptat in organizatie. De atunci a participat la nenumarate mese si evenimente organizate de confrerie, dar cel mai bine isi aminteste ca a fost impresionat de primul sau weekend petrecut in calitate de membru cu drepturi depline. 

     

    „Intalnirea a durat patru zile si a avut loc in statiunea balneara Meran, la hotelul Palace. Mesele au constat in general in cinci feluri de mancare, o combinatie intre bucataria tiroleza si cea internationala.“

     

    Initierea membrilor se face dupa un ritual care aminteste de ungerea cavalerilor medievali. Imaginati-va o scena dintr-un film cu regele Arthur in decorurile moderne ale celor mai luxoase restaurante ale lumii. Intr-o sala plina cu membri care poarta blazonul organizatiei, initiatii trebuie sa rosteasca urmatoarele cuvinte: „Jur ca am sa respect bucataria, bucatarul, mancarea si bauturile asa cum trebuie“. Seful organizatiei este responsabil de intregul ritual, o desfasurare de forte asemanatoare cu incoronarea unui rege.

     

    In plus mesele sunt si o ocazie potrivita pentru networking. „Nu se duce nimeni acolo sa faca afaceri, dar nimeni nu se supara daca se intampla sa se incheie vreun parteneriat“, spune Fagarasu. Si pentru ca omul de afaceri isi imparte viata intre Romania si Italia, s-a gandit sa aduca si in Romania atmosfera confreriei: „Am avut foarte mult sprijin si din partea sefului confreriei din Italia, mai ales ca au mai fost cereri venite de la romani pentru infiintarea unei Bailliage Nationale (confreria locala, n.red.), dar acestea inca nu s-au concretizat“.

     

    Pasionatii de gastronomie care doresc sa faca parte din confrerie trebuie sa plateasca la inceput o taxa de 250 de euro si o cotizatie anuala de membru de 200 de euro. „Imediat ce se vor in-scrie primii 35 de membri, Parisul ne va comunica data potrivita pentru primul eveniment. Inca oscilam in a ne decide daca sarbatoarea va dura doua zile jumatate sau trei zile jumatate“. Evenimentele organizate de confreriile din toata lumea sunt adevarate spectacole in care actorii sunt marii maestri bucatari ai globului. De exemplu, confreria din Israel a organizat „Diner du Cinema“  in restaurantul Barcarola din Kfar Saba, un orasel aflat la nord de Tel Aviv. Tema a fost mancarea din filme, iar meniul a inclus printre altele „Timpano di Ziti”, pastele infatisate in filmul „Big Night” cu Stanley Tucci, sau pui in sos de ciocolata, ca in filmul „Chocolat” cu Juliette Binoche. Continutul fiecarui fel a fost explicat de un specialist in timp ce pe marele ecran rulau scene din filmele respective.

     

    Iar cinele de gala sunt momente de referinta. La cina din decembrie 2006 din Italia au participat 100 de gastronomi, printre care John Nocita, directorul The Italian Institute for Advanced Culinary and Pastry Arts, sau Walter Zanoni, bucatarul-sef premiat de revista CondeNast. Decorul evenimentului a fost Calabria, in sudul Italiei, cu palmieri, arhitectura in stil baroc si mare calma. Meniul a fost ales special pentru a ilustra tema toscana. Mancarurile au avut ca ingredient predilect trufele albe din Alba, dar au incorporat si elemente locale traditionale – fructe de mare, branzeturi si ierburi.

  • Cineva care sa ne conduca

    Desi cartile de popularizare, discursurile inflamante de la tribune si pastorirea maselor in emisiuni televizate prin gesticulatie ampla, drapata insa in vorbe smerite, imi trezesc multiple reticente, am considerat ca n-ar strica sa-mi pun prejudecatile in paranteza, macar pret de o recenzie.

     

    John C. Maxwell este un superman crestin al popularitatii, fost pastor – in trei congregatii -, specialist recunoscut pe probleme de leadership si de comunicare; este fondator al grupului INJOY (organizatie ce-si propune sa ajute oamenii sa-si sporeasca potentialul personal), vorbeste anual in fata a circa 250.000 de persoane si, potrivit prezentarii de pe pagina de garda a editiei romanesti a volumului sau „Cum sa devii popular“, „influenteaza viata a mai bine de un milion de oameni, prin seminarii, carti si casete“.

     

    Subiectul volumului de fata („Be a People Person“, in original) este un concentrat al vechilor preocupari ale autorului, centrate pe problematica unei conduceri (leadership) eficiente, indiferent de domeniu. Prin urmare, acel „popular“ din titlu nu se refera la seductia pe care o exercita starurile sportive sau din showbiz asupra maselor, ci la capacitatea unor „alesi“ de a genera empatie populara in scopul de a lua in responsabilitate destinele unor comunitati si a le dirija eficient. Implicarea atat de devotata a fostului pastor provine din convingerea ca extraordinara complexitate a timpurilor impiedica aparitia conducatorilor. Noi, oamenii, „am devenit prea analitici pentru actiuni decisive“ si petrecem prea mult timp studiind problemele pe care le avem si nu indeajuns timp pentru a le rezolva, spune Maxwell. Un exemplu in acest sens ar fi presedintele Jimmy Carter. Un om despre care Tip O’Neill, ex-purtator de cuvant al Camerei Deputatilor, spunea ca „a fost cel mai inteligent presedinte american“. Carter isi petrecea majoritatea timpului studiind mormane de lucrari privind chestiunile tehnice cu care se confrunta tara sa – dar nu a fost o clipa un conducator puternic.

     

    A fi un lider adevarat, in opinia lui Maxwell, inseamna sa imbini o sumedenie de virtuti personale si sa izbutesti sa intretii relatii interumane de succes. Folosind pilde simple, autorul ne dezvaluie caile prin care ne putem descoperi si dezvolta calitatile de conducator, dar si felul in care ne putem struni rabdarea si spori intelegerea pentru oamenii cu personalitati dificile din jurul nostru. Desi pare ca vrea sa descopere roata in secolul XXI, Maxwell da la iveala multe adevaruri pe care nu le-am vazut, pentru ca ne erau prea aproape de ochi.

  • Noutati

    Morituri te salutant


    Philipp Vandenberg (n. 1941) a studiat istoria artei, dar profeseaza jurnalismul. „Cleopatra“, „Faraonul uitat“, „Blestemul lui Imhotep“, „Ramses cel Mare“, abil articulate narativ si excelent documentate, ii asigura notorietatea de specialist in egiptologie romantata. „Conjuratia sixtina“ (1988) si „Cea de-a cincea evanghelie“ (1993) ii consolideaza reputatia si vadesc ca, atunci cand e vorba de istorie veche, Vandenberg se pricepe la orice amanunte, referitoare la orice epoca. „Gladiatorul“ este un astfel de roman istoric pentru toate gusturile: thriller palpitant, dar si tablou de epoca, minutios realizat. Tanarul Vitellius ajunge la Roma, in cautare de lucru si nimereste pe mainile insatiabilei imparatese Messalina, care ii face rost de o slujba. Nu aceea de reparator de cazane, pe care tanarul o cunostea, ci cariera sangeroasa de gladiator.

     

    Philipp Vandenberg, „Gladiatorul“,

    Editura Allfa, Bucuresti

     

     

    Soldatul si dama de pica


    Romanul lui Jeanette Winterson a primit in 1987 premiul John Llewelyn Rhys. Surprinzator, original din toate punctele de vedere, greu de clasificat, romanul „Pasiunea“ a aparut multora drept o versiune noua a romanului „Orlando“ al Virginiei Woolf. In primul rand pentru ca pune in scena un personaj androgin si in al doilea pentru ca ne face sa strabatem o larga perioada istorica si geografia unui continent, mutandu-ne alert de la Boulogne la Moscova, in epoca napoleoniana, trecand prin Venetia si convocand intreaga literatura universala, de la Biblie la legendele irlandeze, de la Ariosto la Puskin (un capitol se numeste chiar „Dama de pica“). Schimbarea de decor din fiecare sectiune a cartii este insotita de o schimbare a naratorului: Henri, un soldat al lui Napoleon, evoca tentativele de cucerire a Angliei, apoi Vilanelle povesteste viata ei venetiana si, in sfarsit, cele doua personaje se intalnesc la Moscova, pasandu-si povestirea de la unul la celalalt pana la sfarsitul romanului.

     

    Jeanette Winterson, „Pasiunea“,

    Editura Humanitas, Bucuresti

  • Povestea unui broker

    Ce este cautarea fericirii? Un regizor italian, Muccino, si un star afroamerican de blockbustere, impreuna cu fiul acestuia, se intalnesc in jurul unei povesti americane cu morala universala, unde orice asemanare cu faptele reale nu e deloc intamplatoare.

     

    Un film emotionant, „The Pursuit of Happyness“/„In cautarea fericirii“ este o poveste despre succesul atins in ciuda oricaror obstacole, despre perseverenta dusa la extrem si o reusita atinsa cu imensa satisfactie a celui care n-a precupetit niciun efort. Si daca mai adaugam ca protagonistul povestirii a pornit de la zero pentru a deveni un broker faimos si ca, peste ani, si-a vandut o parte din companie pentru o suma cu mult mai multe zerouri decat cea de la care a pornit…

     

    Chris Gardener (Will Smith) este un vanzator de aparate de radiografie. Cu mari probleme financiare, pentru ca toate spitalele considera respectivul aparat un lux inutil, Chris are mari probleme in a-si intretine familia: pe fiul Christopher (Jade Christopher Syre Smith, fiul real al actorului) si pe sotia lui, Linda (Thandie Newton). Cand Chris obtine un stagiu de intern la o importanta companie de brokeraj, isi da seama ca nu trebuie sa scape aceasta ocazie. Dar sotia il paraseste, este evacuat din apartamentul sau, fiscul il urmareste; cu toate acestea, pastrandu-si cumpatul, omul reuseste sa se imparta intre slujba si viata de familie, chiar daca asta inseamna sa petreaca noptile intr-un adapost pentru oamenii strazii, iar ziua sa mearga la serviciu, imbracat in costumul obligatoriu, in districtul financiar al orasului San Francisco.

     

    Ceea ce este fenomenal la „In cautarea fericirii“ este modul in care un actor mai obisnuit cu mamuti SF, ca „Ziua Independentei“ sau „Eu, robotul“, a reusit sa interpreteze atat de complet un rol complex. Will Smith este minunat in rolul lui Chris, tatal care in ciuda tuturor problemelor continua sa-si invaluie fiul intr-o atentie plina de dragoste. O astfel de prestatie i-a adus actorului o nominalizare la Globul de Aur (pierdut in fata lui Forest Whitaker, „The Last King of Scotland“) si-i va aduce, cat se poate de probabil, o nominalizare si la Oscarul pentru cel mai bun actor. Pe care e posibil sa-l piarda tot in fata aceluiasi Whitaker. Filmul italianului Gabriele Muccino (umbla vorba ca Will Smith, care este si producatorul peliculei „The Pursuit of Happyness“, l-ar fi ales pe italian dupa ce a vazut „L’Ultimo bacio“ si „Ricordati di me“ ale acestuia) degaja o sensibilitate universala, eliberata de locurile comune ale imaginarului american, in ciuda povestii cu pregnant parfum de „Far and Away“ („Departe, departe“, cu Tom Cruise si Nicole Kidman), respectiv de „self made man/rags-to-rich story“, foarte specifica pentru cinematograful de peste Ocean.

     

    Scenariul lui Steve Conrad (care a scris si „The Weather Man“) evolueaza rotund catre un final de natura sa-l multumeasca pe spectator. Chris Gardener isi gaseste mult dorita fericire, exact in termenii sai – pentru ca, nu-i asa, daca n-ar fi, nu s-ar mai povesti.

     

    Iar de data aceasta, zicala din poveste e de luat in sensul propriu, pentru ca evenimentele din film sunt inspirate in mare masura din viata unui broker cu acelasi nume, Chris Gardener, un adevarat Rocky al investitiilor financiare. Dupa o perioada extrem de grea, in care a trait alaturi de fiul sau in bai publice si adaposturi pentru oamenii strazii, acest Gardener si-a inceput nesperat cariera la compania de brokeraj Dean Witter Reynolds (preluata in 1997 de Morgan Stanley), din San Francisco. Dupa ce a devenit unul dintre mai buni brokeri de acolo, si-a deschis propria companie, Gardener Rich, in 1987. Dupa aproape douazeci de ani, a vandut o parte din actiuni, intr-o tranzactie de zeci de milioane de dolari. Si chiar il puteti vedea pe adevaratul Chris Gardener in ultima scena a filmului.

     

    THE PURSUIT OF HAPPYNESS/IN CAUTAREA FERICIRII. R: GABRIELE MUCCINO. CU: WILL SMITH, THANDIE NEWTON, JADE CHRISTOPHER RYNE SMITH, BRYAN HOWE, JAMES KAREN. DIN 9 FEBRUARIE

  • HOTELURI: Piata incepe sa se familiarizeze cu cresterile moderate

    Rezultatele hotelierilor pentru anul trecut nu ne mai aduc cresteri spectaculoase sau rasturnari de clasamente. Piata incepe sa se maturizeze, cresterile sunt cuminti, veniturile din evenimente tind sa atinga jumatate din total, iar investitiile se fac majoritar din profitul propriu.

     

    Cu trei-patru ani in urma, cand investitiile in domeniul hotelier abia incepeau cu adevarat, rezultatele anuale erau tot timpul triumfale: procente numai de doua cifre si numai peste 20%. Cresterile se observau nu numai la hotelurile nou intrate pe piata, ci si la cele mai vechi, dar care investeau si automat reconstruiau baza de clienti.

     

    Rezultatele pentru 2006 sunt putin altfel: cresterile la grad de ocupare si cifrele de afaceri au o medie de 10%, uneori chiar si mai putin. S-ar putea spune ca e o crestere modesta, dar parerea cea mai impartasita este ca piata romaneasca deocamdata atat poate atrage si nu mai are decat putin loc sa urce. „E normal ca in primii ani de functionare marjele de crestere sa fie foarte mari. La cativa ani insa, daca hotelul s-a asezat bine in piata, cresterile din doua cifre sunt foarte rare si excelente cand exista“, spune Simona Constantinescu, oficial al Ana Hotels.

     

    Deocamdata mai exista: JW Marriott a raportat o crestere a veniturilor cu 13%, Crowne Plaza cu 10%, Hotel Caro cu 10%, Hotel Opera cu 11%, iar hotelurile Confort cu 10%. Exista si extreme: Athénée Palace Hilton a avut o crestere de doar 3%, explicatia constand intr-o scadere a numarului de clienti fata de 2005, dar si in investitiile in derulare, care au tinut inchisa o parte a hotelului. Venituri mai mari au raportat hotelurile mai noi, precum Howard Johnson, care a anuntat venituri cu 20% mai mari.

     

    Si gradele de ocupare s-au mentinut la un nivel asemanator cu 2005, intre 65 si 70%. „70% si usor peste este un grad satisfacator de ocupare pentru piata romaneasca“, spune Simona Constantinescu.

     

    Malin Malineanu, reprezentantul in Romania al Best Western (care are afiliate opt hoteluri in toata tara), considera ca un grad de ocupare de 65-70% nu este suficient: „Un grad de ocupare bun este peste 80%, dar cred ca va mai dura pana cand piata romaneasca va atinge aceste standarde“.

     

    La hotelul Crowne Plaza, de exemplu, gradul de ocupare a fost egal in 2005 si in 2006: 69,44%.  Cu toate acestea insa, profitul operational a crescut cu 10%, de la 4,2 milioane de euro in 2005 la 4,7 milioane de euro in 2006. 

     

    Asadar, desi hotelurile atrag acelasi numar de clienti, aceasta nu inseamna ca nu pot castiga mai mult – si nu numai din tarife (care nu pot creste decat in proportii mici), ci din alte activitati. „A fost greu pana hotelurile au ajuns sa nu mai fie doar camere puse una langa alta si sa genereze profituri si din altceva, dar pana la urma au reusit“, spune Paul Marasoiu, director al companiei de consultanta hoteliera Peacock Hotels Global Management.

     

    Paul Marasoiu a criticat ani la rand modul in care hotelierii, mai ales cei din provincie, nu aveau un plan clar de business, iar de aici suferea atat piata (neexistand piata de evenimente), cat si profiturile investitorilor. In Bucuresti, desi multe din hotelurile mari s-au construit sau erau deja construite in ideea de complex hotelier (camere, sali pentru organizarea de evenimente, restaurante, baruri, cofetarii), veniturile din cazare au surclasat tot timpul celelalte venituri.

     

    Se intampla si acum, mai ales in cazul hotelurilor mari (cu peste 200 de camere), precum JW Marriott sau Intercontinental, dar cum majoritatea hotelurilor, atat din Bucuresti, cat si din tara, sunt de capacitate medie (in jur de 150), ele sunt cele care fac tendinta.

     

    Iar tendinta vizibila in rezultatele hotelurilor pentru anul trecut este ca veniturile hotelurilor sa fie formate aproape fifty-fifty intre cazare si food & beverage. In cazul hotelurilor din lantul Ana Hotels (Crowne Plaza, Bradul si Sportul din Poiana Brasov, Europa si Astoria din Eforie Nord), raportul dintre veniturile din cazare si cele din food &  beverage pentru anul trecut este de 44% la 46% din total venituri. 

     

    Cele cinci hoteluri au inregistrat o cifra totala de afaceri de 16,9 milioane de euro (in crestere cu 11% fata de 2005 – cand au atras o cifra de afaceri de 15,3 milioane de euro), cel mai mare procent din totalul veniturilor (dar si al cresterii food & beverage) datorandu-se Crowne Plaza (care a inregistrat si cel mai mare profit operational, de 4,7 milioane de euro din totalul de 6 milioane de euro al grupului). „Hotelul Crowne Plaza a crescut foarte mult pe partea de evenimente, a fost renovata bucataria, a crescut capacitatea, practic acolo tot timpul se organizeaza ceva si asta se vede in rezultatele financiare“, spune Simona Constantinescu.

     

    Conform hotelierilor, sectorul de food & beverage este o sursa buna de venituri mai ales in perioadele de instabilitate valutara sau atunci cand piata de cazare ajunge la un oarecare nivel de saturatie. „Piata hoteliera romaneasca nu este saturata, dar este vorba de etape: daca in 2006 au fost suficiente 5.000 de camere de hotel in Bucuresti, in 2008 cu siguranta nu vor mai fi, deci practic este vorba de a intui cat are nevoie piata la un anume moment dat si a-i oferi acel lucru“, spune Liviu Roata Moale, directorul Confort Hotels, grup hotelier care detine trei hoteluri in Bucuresti (cu o cifra de afaceri de 7 milioane de euro in 2006 si care pregateste lansarea in toamna acestui an a unui hotel de 1.200 de camere). Unul dintre motivele invocate de unii hotelieri pentru cresterile mici (dar si pentru cresterea aparuta in sectorul de food &  beverage) a fost si fluctuatia cursului: la camere, contractele de cazare se incheie cu un an in urma, la un pret negociat in euro, de obicei, iar fluctuatiile ulterioare nu au cum sa nu afecteze. In sectorul de food & beverage insa, situatia e alta: aproape toate costurile sunt in lei, dar si majoritatea preturilor sunt in lei (in restaurante, baruri); si aici exista preturi in euro, pentru evenimentele integrate (conferinte sau nunti), dar preturile sunt mult mai usor de flexibilizat decat in cazul contractelor pentru cazare.

     

    Bineinteles ca hotelierii se pregatesc si cu o componenta reglabila in tarifele de cazare, dar de obicei aceasta aduce plusuri in veniturile provenite din cele aproximativ 15% din camere care se vand „cu bucata“. Si oricum nici la acestea pretul nu poate creste prea mult, deoarece ar face nota discordanta cu preturile din piata. Variatia sau, mai bine zis, cresterea „permisa“ este de maxim 10% din pret (anul trecut leul s-a apreciat cu aproximativ 9%).

     

    Pierderile mai apar insa si din faptul ca, la tarifele in euro si bugetele gandite in dolari, majoritatea cheltuielilor sunt in lei. Dincolo de salarii (care sunt din ce in ce mai des negociate direct in euro) si furnizori, utilitatile au tras din ce in ce mai greu in cheltuieli. „Atat din cauza scumpirilor utilitatilor (gazul s-a scumpit anul trecut cu aproape 30%, iar curentul electric cu 10% – n.red.), cat si din cauza aprecierii leului, cheltuielile cu utilitatile au crescut cu 23% in cazul hotelului Athénée Palace Hilton“, spune Simona Constantinescu.

     

    Pentru hotelurile care combina business cu leisure, tarifele mentinute in euro au atras clienti romani, preturile fiind usor coborate. „Noi practicam preturi in euro pentru toate cele trei hoteluri IBIS din Romania cu scopul de a atrage clientela straina, majoritara. Deprecierea euro a facut insa ca pentru clientela romana preturile in euro practicate de noi sa devina mai atractive si mai accesibile, urmarea fireasca fiind cresterea numarului de clienti romani“, spune Calin Ile, director general al hotelului Ibis Constanta. Cifra de afaceri in 2006 a fost in 2006 de aproximativ 2,8 milioane de euro fata de 1,5 milioane de euro in 2005 (datele din 2005 sunt mai mici, fiind primul an de operare al hotelului). Gradul de ocupare a Ibis a fost de 60,39% in 2006 fata de 53,63% in 2005, iar profitul operational a fost de circa jumatate din cifra de afaceri, dupa cum spune Calin Ile.

     

    Daca hotelul din Constanta a avut un grad de ocupare bun datorita faptului ca are atat turisti de business, cat si de leisure, fiind in oras, cum s-au descurcat cei care nu beneficiaza de leisure? Virgil Munteanu, directorul general al complexului de cinci stele Delta Resort, situat pe lacul Samova, in Delta Dunarii, s-a confruntat anul trecut cu fuga clientilor de Delta, din cauza temerii de gripa aviara. Cu toate acestea, lucrurile nu au stat rau: „Am depasit veniturile estimate pentru acest an, de 1 milion de lire sterline“. Acum, baza hoteliera este inchisa: se construiesc un spa, doua terenuri de tenis, teren de joaca pentru copii, un loc special pentru barbecue si o pista special amenajata pentru elicoptere. „Investitiile sunt de aproape 2 milioane de lire sterline si se fac exclusiv din veniturile atrase de Delta Resort“, spune Virgil Munteanu.

     

    Mai la sud putin de Delta, hotelierii de pe litoral au avut presimtiri bune cu un an in urma, cand spuneau ca 2006 nu va fi un an bun. 2006 nu a fost un an bun, iar gradul de ocupare de 60% in varf de sezon pentru multi hotelieri, care oricum tin deschis cateva luni pe an, a fost de-a dreptul descurajant. Cei mai indrazneti, anume hotelierii care au adaugat hotelului un centru spa si au tinut deschis tot timpul anului, se pot lauda ca gradul de ocupare a crescut cu aproape 10% intr-un an, ajungand la aproape 40%. Chiar daca asta abia acopera costurile.

  • Macar putin profit

    Lupta pentru fiecare milion de euro intrat in cont va fi si mai dura din acest an, cand vor intra pe piata hoteliera peste 3.000 de camere.

     

    Hotel

    Cifra afaceri (mil. euro)

    Profit (mil. euro)

    Grad mediu ocupare

    JW Marriott

    38,0

    18,0

    73%

    Athénée Palace Hilton

    18,8

    9,1*

    72%

    Crowne Plaza

    10,0

    4,7*

    69%

    Howard Johnson

    13,0

    1,5

    60%

    Intercontinental

    13,0

    2,6*

    60%

    Confort **

    7,0

    –

    67%

    Caro

    4,6

    1,2

    65%

    Golden Tulip Times

    1,8

    –

    67%

     

    * profit operational

    ** sumele sunt pentru toate cele trei hoteluri ale grupului (Traian, Otopeni si Rin Otopeni)