BusinessMagazin

Blog

  • Este leul greu necesar?

    Stiti raspunsul la intrebarea „ce diferenta este intre un dolar si un leu“? Pana la 1 iulie 2005, raspunsul corect la aceasta ghicitoare este „un dolar“.

    Faptul ca recent peste 50 de economii emergente si-au re-denominat moneda, taind intre doua si sase zerouri, este un argument pro-denominare. Faptul ca Rusia a trecut, fara sincope, de la rubla „leninista“ la rubla grea, taind trei zerouri la 1 ianuarie 1998, si Turcia va taia sase zerouri, transformand lira turceasca intr-o lira grea la 1 ianuarie 2005 ar trebui sa ofere certitudini autoritatilor monetare romanesti ca denominarea reduce complexitatea tranzactiilor financiare, ofera o noua identitate economico-financiara si este un proces necesar. Rezista aceste argumente rationale si probabil masurabile intrebarii mioritice „Ei, si la ce le-a folosit?“. Altfel spus, este costul denominarii inferior potentialelor beneficii? 

    In absenta unei analize cost-beneficiu per se, fara de care e greu de raspuns pertinent intrebarii de mai sus, succesul denominarii sta in managementul logisticii de implementare a procesului si in modul in care costurile procesului vor fi alocate intre stat, agentii economici si contribuabil. Un prim pas ar fi ca autoritatile monetare sa argumenteze cazul pro-denominare, cuantificand monetar beneficiile trecerii la leul greu; ulterior, ar trebui sa se estimeze, la fel, costurile. 

    Legat de costurile denominarii, ENI, marele grup petrolier italian, a estimat la 80 de milioane de euro costul conversiei de la lira italiana la euro dupa 6 luni de la adoptarea monedei unice.

    Oare statul si agentii economici romani au introdus costul denominarii in bugetele 2005? Daca da, cum vor finanta ei acest cost? Din cresterea de venit datorata denominarii? Din reducerea marginilor operationale? Isi vor finanta agentii economici cheltuielile incrementale de training, informare, modificare a bancomatelor, asigurare si securitate a transporturilor de bani din propriile margini operationale? Ca platitori de taxe, ar fi legitim sa va intrebati cum se vor finanta aceste cheltuieli si cum se vor distribui aceste costuri intre actionari (via reducerea marginilor operationale si dividendului), stat (via reducerea veniturilor impozabile) si contribuabil (prin pret).

    Dincolo de analiza cost-beneficiu a denominarii si regretand faptul ca miliardarii romani in lei vor deveni peste noapte doar modesti milionari in lei grei, denominarea va ridica probleme care este de asteptat sa ramana permanent in atentia autoritatilor monetare romanesti.

    Prima problema – inflatia. Ea poate aparea datorita tentatiei de rotunjire a preturilor in lei grei si datorita lichiditatilor in lei tezaurizate „la ciorap“, care vor trebui sa fie introduse in circulatie. Tentatia, in general, este ca rotunjirea sa fie prin adaos.

    Lichiditatile de la „ciorap“ vor cumpara case, active, antichitati etc. Aceste lichiditati vor intra simultan in economia formala si in cea informala, nefiscalizata. Cata inflatie va fi generata, daca se va limita numai la trimestrele 2 si 3 ale anului 2005 si la ce cost va fi sterilizata inflatia de autoritatile romanesti ramane de vazut.     

    A doua problema este existenta unei cantitati suficiente de lichiditati de valori mici, de „small change“. Daca azi vanzatorul care uita sa dea restul va pagubeste de cativa eurocenti, dupa 1 iulie 2005, el va fi de zece mii de ori mai stimulat sa pastreze restul. Toate tranzactiile curente pe sume nominale modeste pot fi afectate de eventuala lipsa in cantitati suficiente de monede mici, adica de modul in care va fi solutionata problema „small change“. Daca cererea si oferta de „small change“  in economia reala nu se va echilibra, fiecare vizita la magazin va produce cetateanului un exces de adrenalina si implicit frustrare. Solutia ar fi sa folosim toti carduri bancare si plati electronice. 

    Problema „small change“ s-ar putea solutiona daca autoritatile monetare ar rezolva problema lui Bachet. Bachet, un iezuit care a trait intre 1581 si 1638 in Franta si Italia, a incercat sa afle numarul minim de greutati de plumb care i-ar permite sa cantareasca orice cantitate de produse reale, finite si numarabile, pe care le vinde in piata. Mutatis mutandis, un emitent de bancnote si monezi isi propune sa gaseasca numarul minim de bancnote si monezi care sa permita cumpararea unui activ oarecare. Este de presupus ca autoritatile romanesti stiu deja ce combinatie de 1 (un) leu greu, 2 (doi) lei grei, 4 (patru) lei grei, 5 (cinci) lei grei etc. le permite sa cumpere, respectiv sa dea restul la cumpararea unui activ oarecare. 

    Va fi leul greu denominat in bancnote de valori compatibile cu cele din Euroland? Durata de viata a viitoarei denominari este probabil de patru-opt ani, depinzand de data la care Romania va adopta euro. Daca s-ar sti ca beneficiile trecerii la leul greu pe parcursul intregii perioade in care va fi in circulatie depasesc costurile – din care o mare parte trebuie finantate ab initio -, daca alocarea acestor costuri s-ar face echilibrat si trasparent, daca presiunea inflationista in trimestrele 2 si 3 din 2005 ar ramane controlabila (modesta) si daca problema „small change“ s-ar rezolva, cetateanul s-ar putea bucura in liniste ca dupa 1 iulie 2005 diferenta dintre un dolar si un leu greu nu va mai fi de un dolar.  

  • Mai putin lux, mai multa utilitate

    Anul acesta vanzarile de autoturisme de lux au consemnat o scadere, in timp ce piata inregistreaza, pe ansamblu, o crestere record. Semn ca preferintele in materie de masini ale romanilor incep sa se modifice.

    Sunt oameni in Romania care au scos din buzunar 320.000 de euro pentru a-si achizitiona o masina de lux. Si nu una oarecare, ci un Rolls-Royce, esenta luxului in materie de automobile. Atunci cand au decis sa intre pe piata Europei de Est, cei de la BMW, proprietarii marcii Rolls-Royce, au ales Romania pentru a deschide prima reprezentanta din zona. La fel a procedat si prestigioasa si celebra marca de automobile italiana Maserati.

    Motivatiile producatorilor de automobile de lux de a deschide reprezentante pentru Europa de Est tocmai in Romania au legatura cu realitatea de zi cu zi de pe soselele si mai ales de pe bulevardele noastre. Daca iesi la o plimbare seara, prin Bucuresti, ramai impresionat de numarul mare de limuzine de lux intalnite. Audi, Mercedes, BMW, Maserati, uneori cate un Rolls sau un Bentley pot fi intalnite mai degraba pe strazile Bucurestiului decat ale altor capitale europene.

    Chestie de gust in materie de preferinte automobilistice ale oamenilor cu bani sau de snobism, depinde din ce unghi privesti. Oricum, un argument suficient pentru a justifica alegerea producatorilor de a aduce asemenea limuzine, oficial, in Romania.

    Dar, dincolo de ceea ce se vede cu ochiul liber pe bulevarde si sosele, realitatea incepe sa dea de gandit importatorilor. Statisticile Asociatiei Producatorilor si Importatorilor de Automobile (APIA) arata ca, pentru prima data in ultimii ani, automobilele de lux se cumpara mai putin. De la inceputul acestui an, trimestru dupa trimestru, statisticile arata o scadere a vanzarilor in acest segment. Paradoxal, daca ne gandim ca patru exemplare de Maserati Quattroporte au fost comandate din Romania inca inainte de lansarea masinii. Sau, si mai bizar, daca luam in calcul ca un Rolls-Royce de peste 300.000 de euro a fost vandut de importator inainte ca prestigiosul automobil sa fie prezentat oficial.

    De la sine inteles ca toata lumea cauta explicatii. Oficialii APIA au considerat, in vara, ca de vina e sezonalitatea unor astfel de achizitii. Oamenii cu bani nu se gandesc la achizitionarea unui automobil de lux primavara sau vara, ci mai degraba se intreaba unde isi vor petrece vacanta. Acesta a fost una dintre posibilele explicatii cu care importatorii au justificat scaderea cererii de masini foarte scumpe.

    Dar statisticile APIA pe cel de-al treilea trimestru au evidentiat aceeasi tendinta de scadere a vanzarilor de limuzine de lux. Si asta in contextul in care piata auto se afla in crestere accentuata de patru ani incoace. Potrivit estimarilor APIA, in anul acesta se vor vinde chiar cu 30% mai multe autoturisme decat anul trecut. Cu circa 180.000 de autovehicule noi vandute, asa cum previzioneaza importatorii si producatorii, 2004 ar consemna doborarea recordului anterior de vanzari, detinut de anul 1998. Cresterea cea mai mare o consemneaza autoturismele din clasa mini si monovolumele dar, in afara de automobilele de lux, toate segmentele au o cerere tot mai mare.

    Explicatia faptului e mai degraba aceea ca romanii si-au reorientat gusturile in materie de automobile. In loc sa dea banii pe o limuzina, prefera sa-si cumpere un autoturism de teren.

    O masina de teren a devenit cea mai buna alternativa la un automobil de lux. Constructorii si-au rafinat productia, au aparut asa numitele SUV-uri de lux, o combinatie intre limuzina si autoturismele de teren. Acestea nu mai sunt atat de patratoase ca „greii“ 4X4. Nu au suspensie rigida si nu trebuie sa te urci in ele cu scara, asa cum iti cer masinile de teren adevarate.

     In schimb, ofera un bun compromis intre confortul unei limuzine aflata intr-o croaziera rapida pe autostrada si abilitatile unui „tout-terrain“ atunci cand da de gropile din aceeasi autostrada romaneasca. 

    Asa ca SUV-ul de lux e cea mai buna alternativa la limuzina. Arata la fel de bine, e la fel de scump si e mai impresionant cand iti iese, brusc, in fata. Si, oricati bani ai avea, nu iti vine sa-i cheltui, mereu, pe service.

  • Are Romania nevoie de o noua politica sociala?

    Principala trasatura a politicii sociale din Romania consta in existenta mai multor sisteme cu caracter social, fiecare gestionat de entitati autonome, ale caror politici cu greu se poate spune ca sunt coordonate de o autoritate responsabila.

    Unul dintre subiectele cele mai delicate pentru politicieni intr-un an electoral este reformarea politicii sociale. Motivul este foarte simplu: politicienii inteleg prin politica sociala numai promisiuni de marire a ajutoarelor acordate celor mai sarmani dintre romani. Desi politica sociala reprezinta un element important pentru stabilitatea statului, se scapa din vedere faptul ca resursele statului sunt limitate in timp  ce nevoile umane sunt din ce in ce mai mari. Este bine cunoscut de economisti ca bunurile si serviciile acordate gratuit tind sa dispara de pe piata, adancind dezechilibrele pietei. Nu este, deci, deloc intamplator ca medicamentele compensate se epuizeaza din ce in ce mai repede si ca ajutoarele acordate familiilor nevoiase sunt din ce in ce mai multe si insuficiente.  Pentru a putea reforma acest sistem trebuie mai intai sa intelegem structura acestuia, elementele componente si caracteristicile acestora. Principala trasatura a politicii sociale din Romania consta in existenta mai multor sisteme cu caracter social, fiecare gestionat de entitati autonome, ale caror politici cu greu se poate spune ca sunt coordonate. 

    La o prima analiza, se constata cu usurinta ca absolut toate aceste sisteme au disfunctionalitati majore. Astfel, asigurarile sociale de stat inregistreaza un deficit cronic, pensiile au nivel diferit pentru persoane care au obtinut venituri similare si, poate cel mai important, pensiile sunt insuficiente si nu asigura un trai decent pentru marea majoritate a pensionarilor. Asigurarile sociale de sanatate se confrunta, de asemenea, cu o criza cronica, desi, teoretic, veniturile depasesc cheltuielile fondului: spitalele au datorii uriase fata de furnizori, accesul la serviciile medicale necesita plati informale, medicamentele compensate ajung cu greu la cei care au nevoie de ele. Asigurarile pentru somaj (indemnizatie de somaj) s-au indepartat din ce in ce mai mult de scopul lor, acela de a asigura un venit in cazul pierderii locului de munca, fiind destinate cu prioritate platilor compensatorii pentru salariatii concediati din marile societati de stat sau pentru un sistem de stimulare a ocuparii fortei de munca care are o singura realizare notabila: exodul fortei de munca in Europa.

    Cauzele acestor disfunctionalitati sunt multiple, dar una trebuie subliniata: mimetismul birocratiei romanesti. Aceasta boala cronica a administratiei romanesti (forma fara fond) continua sa faca ravagii. Sub pretextul alinierii la normele europene, birocratia s-a dezvoltat pe baza modelelor cele mai sofisticate existente in Uniunea Europeana. Culmea este ca multe dintre structurile introduse cu entuziasm in Romania, fara cea mai elementara analiza de oportunitate, sunt doar recomandari – neobligatorii pentru statele membre. 

    Finantarea acestor sisteme de protectie sociala se face din fondurile colectate prin plata contributiilor sociale de catre salariati si angajatori, raportate fara exceptie la fondul de salarii (cu exceptia venitului minim garantat si ajutoarelor sociale, finantate de la bugetul de stat). Asa cum se stie deja, nivelul contributiilor sociale este cauza principala a supraimpozitarii muncii, ceea ce a determinat „fuga“ masei impozabile in economia subterana. De fapt, contributiile sociale nu au crescut din senin, ci din cauza  ca sistemul de protectie sociala acorda mult prea multe „avantaje“ fata de cat poate suporta contribuabilul roman. 

    Problema politicienilor este ca orice reducere a contributiilor sociale nu poate fi realizata fara o regandire a sistemului de protectie sociala. Iar aceasta regandire nu inseamna o contemplare pasiva, ci o actiune ferma pentru reducerea costurilor de operare si, poate cel mai important, o alocare cu prioritate a cheltuielilor in functie de cererea sociala. Aceasta alocare cu prioritate poate insemna, de exemplu, repartizarea prioritara a fondurilor pentru functionarea sistemul de sanatate pentru eliminarea/atenuarea crizei in care se afla, concomitent cu reducerea listei de medicamente compensate. De asemenea, poate insemna eliminarea sistemului de microcredite finantate din fondul de somaj si orientarea resurselor pentru subventionarea neconditionata a locurilor de munca pentru tinerii absolventi. 

  • BOLI INCURABILE

    Desi, teoretic, veniturile depasesc cheltuielile, asigurarile de sanatate se confrunta cu o criza cronica: 

    • spitalele au datorii uriase fata de furnizori
    • accesul la serviciile medicale necesita plati informale
    • medicamentele compensate ajung cu greu la cei care au nevoie de ele

  • Casa Alba si secolul XXI

    Cu idealisti si cu negativisti, America merge mai departe. Doar ca putintel speriata.

    Mai sunt doar cateva zile pana vom afla cine va conduce Statele Unite ale Americii in urmatorii patru ani. In cele mai recente sondaje de opinie, republicanul George W. Bush, presedintele in functie, aspirant la inca un mandat, il devanseaza cu cateva procente pe democratul John Kerry. Inaintea ultimei confruntari televizate dintre cei doi era invers: Kerry avea un mic avans. Si de-a lungul verii se produsesera rocade, conducerea fiind preluata cand de unul, cand de celalalt. Oscilatiile arata cat de stransa e cursa. La fel ca in urma cu patru ani, cand Bush jr. a obtinut mai putine voturi decat challenger-ul sau de atunci, Al Gore, dar a beneficiat de sustinerea mai multor „electori“ desemnati de catre statele membre ale federatiei, in conformitate cu sistemul combinat (direct/indirect) al alegerilor americane.

    Situatia de acum e – insa – foarte diferita. Au intervenit atacurile teroriste de pe 11 septembrie 2001 si mobilizarea antiterorista a Statelor Unite, interventiile militare din Afganistan si Irak, cu complicatiile ulterioare stiute. Conducand energic aceasta ofensiva internationala, presedintele a castigat increderea si sustinerea multor americani, dar a si riscat. I se reproseaza astazi tensionarea relatiilor internationale, instabilitatea prelungita din Irak si faptul ca nu s-au gasit armele de distrugere in masa pentru a caror eliminare a fost rasturnat de la putere regimul lui Saddam Hussein. Pe deasupra, Usama Bin Laden, liderul Al-Qaida si „creierul“ atacurilor din 11 septembrie, n-a fost prins nici dupa – iata! – peste trei ani. Preluand acuzatiile, Kerry nu le-a fructificat decisiv din cauza ca a lasat la vedere vulnerabilitati greu de acceptat. 

    In primul rand, faptul ca, senator in Congresul Statelor Unite, votase in favoarea interventiei in Irak! Iar obiectia mai generala e ca nu prea are profil de presedinte, e cam „moale“, ii lipseste vocatia conducerii (a leadership-ului). Un candidat democrat mai bun, mai impetuos, mai ferm ar fi putut face o campanie mult mai convingatoare.

    Ce inteleg mai greu strainii e sentimentul american al invulnerabilitatii, esential pentru mentalitatea populatiei pana pe 11 septembrie 2001 (Statele Unite nu fusesera niciodata atacate pe teritoriul lor), drept pentru care loviturile teroriste au fost percepute ca o gravissima agresiune, echivalenta cu o declaratie de razboi. Asa se considera astazi americanii: o natiune aflata in plin razboi antiterorist. Dusmanul e mai greu de localizat, dar ramane dusman. 

    Incat presedintele Bush nu e pentru ei „vinovat“ ca n-a preferat pacea: e conducatorul tarii atacate, obligat sa reactioneze in consecinta.

    In rest, America si-a vazut si in ultimii ani de drumul ei, continuandu-si aventura sociala, politica, economica si culturala. E o societate de o extraordinara complexitate, de o colosala vitalitate – nu exista destule epitete augmentative pentru a o descrie. Aprecieri se fac chiar acolo pe toata gama: de la exaltarea unicei „mari puteri“ a lumii de azi si pana la cele mai severe critici „din interior“. Cu idealisti si cu negativisti, America merge mai departe. Doar ca putintel speriata. Ceea ce se vede pe strada, cu ochiul liber: oriunde se afla o potentiala tinta terorista (cladiri oficiale s.a.m.d.) sunt politisti, baraje, masuri speciale de securitate.

    Controlul in aeroporturi e foarte sever. Toti calatorii sunt obligati sa se descalte, iar pantofii trec prin aparatele de control. Din cauza terorismului, in patria celei mai mari libertati se aplica rigori defensive deranjante. Oamenii se supun fara sa cracneasca tocmai pentru ca stiu ca tara lor e in razboi. Un razboi pe care nu-l va rezolva finalul actualei curse prezidentiale. Indiferent cine va fi pe 2 noiembrie castigatorul Casei Albe, el nu va putea retrage curand politistii de pe strazi. De vina e secolul XXI, inceput atat de crancen, cu avioane zdrobindu-se de zgarie-nori care se surpa apoi ca niste turnuri de nisip…

  • Atentie, cresc preturi!

    Ce legatura exista intre China, Primaria Bucurestilor si producatorii de ciment? O crestere de minim 15% a pretului constructiilor incepand cu aceasta toamna.

    Compania imobiliara Immoconsult ar fi putut economisi cam 2,5 milioane de euro daca s-ar fi grabit cu doar cateva luni sa inceapa constructia a doua cladiri de birouri in Bucuresti. Din pacate pentru ea, lucrarile vor incepe in perioada urmatoare. „Daca am fi inceput constructia acum cateva luni, cladirile ar fi fost mai ieftine cu circa 15%“, spune Laura Popa, directorul de vanzari al Immoconsult. Asa, insa, compania a reusit sa „prinda“ noile majorari de preturi ale constructiilor, colectia toamna – iarna. 

    La primul impuls, Laura Popa ar trebui sa fie suparata pe firmele de constructii. Cauzele cresterii pretului nu tin insa aproape deloc de acestea. De vina sunt, in ordine aleatorie, explozia economiei chineze in ultimii doi ani, scumpirea cimentului si mai proaspata „taxa de camion“ a lui Traian Basescu, primarul Bucurestiului.

    In plina expansiune de infrastructura, chinezii au creat o cerere fara precedent de fier, otel sau petrol pe piata mondiala. Urmare a acestei cereri, preturile diverselor sortimente de materiale de constructii din metal au crescut incepand de anul trecut cu 50 – 100%. „Chinezii au cumparat tot ce era de fier. Ne-au afectat aceste tranzactii, iar pretul tonei de fier a crescut cu 50%. Cresterea a mers in lant, de la minereuri de fier pana la produse laminate“, povesteste Cristian Tudor, directorul economic al Comnord, furnizor de otel beton fasonat. 

    La cresterea pretului fierului si otelului pe piata mondiala s-a adaugat, tot in ultimul an, si o majorare neaosa.

    „Anul trecut, pretul cimentului a crescut cu 40%, iar anul acesta s-a mai adaugat o majorare de circa 13%“, spune Liviu Daschievici, directorul general al Asociatiei Romane a Antreprenorilor de Constructii (ARACO). 

    Potrivit oficialului ARACO, pe piata romaneasca s-a ajuns la un pret al cimentului mult peste media mondiala. Adica la 80 euro/tona fata de un pret mediu de 40 – 45 de euro in Europa de Vest si chiar din tarile vecine Romaniei.

    Si cum asta nu era suficient, la mijlocul acestei luni betonul s-a scumpit si el cu inca 10%. Iar constructorii asteapta pentru urmatoarele luni noi majorari de preturi la fierul beton.

    Toate aceste cresteri de preturi, considera Daschievici, vor conduce la majorari ale pretului de constructie pe metru patrat cu circa 15 – 20%, indiferent daca este vorba de case, cladiri de birouri, complexe comerciale sau spatii industriale.

    Constructorii spun ca din costul unei cladiri, 70% reprezinta materialele de constructii, 20% manopera si 10% utilajele (inchirierea lor, amortizarea etc.).

    De ce creste acum pretul constructiilor, cand de fapt costul cu materiile prime s-a majorat de mult timp?

    Deoarece constructorii aveau in derulare contracte ferme incheiate cu beneficiarii, la un tarif dinainte stabilit. Astfel, n-au mai putut modifica „din mers“ pretul lucrarii. Din aceasta toamna, insa, toate noile contracte vor fi adaptate la noile preturi. Sunt constructori care estimeaza o crestere mult mai mare decat 20%, pentru ca o parte din companii vor lua in calcul si eventualele majorari de preturi care vor avea loc in  cursul anului viitor.

    Constructorii vor sa-si ia astfel masuri de precautie, pentru ca, odata incheiate contractele, pretul nu mai poate fi modificat.

    „Din aceasta toamna, ne vom alinia la noile preturi ale materialelor. Constructiile se vor scumpi cu minim 20% comparativ cu aceasta perioada“, estimeaza  Nicolae Constantinescu, presedinte al CCCF Bucuresti. 

    Si Christian Musceleanu, directorul comercial al Bouygues Romania, considera ca scumpirile din ultima perioada ale betonului si fierului vor duce la majorarea pretului constructiilor. Musceleanu a evitat sa avanseze un procent de crestere. „Se vor scumpi toate cladirile. Cel mai tare vor fi afectate proiectele rezidentiale, unde este nevoie de foarte mult beton“, a adaugat el.

    O situatie speciala va fi in Bucuresti, unde pretul constructiilor va creste si mai mult comparativ cu restul tarii din cauza taxelor pentru circulatia masinilor de transport de mare tonaj.

    Pentru un mijloc de transport greu care trece prin Bucuresti, taxele impuse de Primarie ajung la 200 de milioane de lei pe luna sau 15 milioane de lei pe zi. 

    Din acest motiv, in cazul agregatelor – pietris si nisip, pretul transportului a crescut de trei ori. „In medie, taxele aplicate reprezinta de 2-4 ori costul transportului, ceea ce va insemna o scumpire a constructiilor din Bucuresti cu circa 10 – 20% numai din cauza taxei, fara a mai lua in considerare celelalte majorari“, spune directorul general al ARACO.

    De aceeasi parere este si Laura Popa de la Immoconsult, care spune ca numai aceasta taxa, care se aplica de cateva saptamani, va creste cu peste 10% pretul constructiilor din Bucuresti. „O cladire mare are nevoie de foarte multe transporturi.“ 

    O solutie ar fi ca transporturile sa fie facute noaptea, cand nu se percepe aceasta taxa, dar si atunci cheltuielile sunt foarte mari, pentru ca lucratorii trebuie sa primeasca sporuri de noapte.

    „Constructorii nu vor lucra noaptea, pentru ca este mult mai periculos pentru angajati decat ziua“, spune Musceleanu de la Bouygues.

    In urmatoarele luni, firmele de constructii vor fi prinse la mijloc intre companiile de materiale de constructii, care ridica preturile, si beneficiarii cladirilor, al caror interes este sa aiba costuri cat mai mici.

    Exista astfel doua alternative neplacute pentru constructori. Prima ar fi sa ajusteze preturile cu cresterea noilor tarife de la materiale si sa piarda astfel din clienti. A doua: sa ramana la vechile preturi, fapt care va duce la scaderea profiturilor. 

    „De fapt, anul trecut, din cauza majorarii pretului la materiile prime, din cele 24.000 de firme de constructii din tara 40% nu au avut profit sau au inregistrat pierderi. Nimeni nu va mai risca anul acesta si se va trece la cresteri generalizate“, a spus Daschievici. Opinia lui Daschievici este sustinuta si de Sorin Greu, directorul general al firmei de constructii Bog’art, una dintre cele mai dinamice din ultimii ani.

    Pentru urmatorii 3-4 ani, perspectivele sunt la fel de sumbre. De fapt, sunt doua vesti: una buna si alta proasta. Vestea buna este ca se va construi foarte mult, de fapt se asteapta o adevarata explozie pe piata constructiilor. Cea proasta: preturile vor continua sa creasca pe masura.

  • Feroasele, mai scumpe cu 50%

    China face jocurile 

    China a cumparat masiv in ultimii doi ani otel, cauzand cresteri substantiale de preturi pentru toate categoriile de laminate, foarte importante pentru constructii. Pretul tablei, de exemplu, a crescut cu peste 50% anul acesta. Tot cu acelasi procent s-au majorat si preturile la fier si otel beton. Constructorii asteapta noi scumpiri ale feroaselor.

    De doua ori mai scump

    Cimentul din Romania este de aproape doua ori mai scump decat cel din tarile vecine. Motivul: majorarile repetate de pret ale celor trei mari companii producatoare de ciment, care au ajuns si pe masa Consiliului Concurentei.

    Deocamdata ieftin

    Preturile de constructie sunt inca mai mici in Romania fata de Europa de Vest, datorita mainii de lucru ieftine. Vestea proasta este ca, in urmatorii ani, vor tinde sa se alinieze la cele din UE. Adica vor creste cu cateva zeci de procente.  

    Sursa: Bog’art

  • MOBILA: Austriecii de la Egger negociaza cu statul un contract de 150 de milioane de euro

    PAL-ul de Sebes s-a scumpit cu 40%. Amenintati de spectrul pierderilor, producatorii de mobila incearca sa atraga un nou investitor in productia de PAL. In pole-position sunt austriecii de la Egger, care negociaza cu statul roman o investitie estimata la 150 de milioane de euro.

    Ati jucat vreodata Monopoly? E un joc in care, pentru a castiga, trebuie sa cumperi cat mai multe terenuri, pe care construiesti, mai apoi, case si hoteluri. Banii ii faci percepand chirii tuturor celor care au ghinionul sa nimereasca pe proprietatile tale. Dar sanse reale de a da lovitura ai numai daca iti creezi monopoluri, adica daca achizitionezi absolut toate terenurile dintr-o regiune, pentru ca numai asa poti incasa chirii duble sau chiar triple de la cei pe care zarul ii aduce in ograda ta. 

    Pe piata mobilei din Romania n-au existat practici suspectate de a fi neconcurentiale pana cand n-au aparut austriecii de la Kronospan, carora, dupa ce au scumpit PAL-ul, li s-a lipit eticheta de „baieti rai“ ai industriei.

    Grupul Kronospan, unul dintre cei mai mari producatori mondiali de panouri de lemn, beneficiaza acum de o pozitie de cvasimonopol. La scurt timp dupa ce a preluat cea mai mare fabrica de PAL din Romania, Sepal SA (Sebes, judetul Alba), Kronospan a marit cu circa 40% pretul la unul dintre materialele cele mai folosite in productia de mobila – PAL-ul (placi aglomerate din lemn).

    Majorarea preturilor la PAL va duce la scumpirea mobilei cu pana la 20%, dar si la pierderi sau chiar faliment pentru unele fabrici de profil. „Decizia afecteaza piata interna, dar si exporturile, pentru ca firmele romanesti nu pot modifica preturile cerute clientilor externi cu care au incheiat contracte pe termen de un an“, spune Aurel Rizea, directorul executiv al  Asociatiei Producatorilor de Mobila din Romania (APMR).

    „Din totalul productiei realizate in Romania, 20% este mobila din PAL melaminat, iar 25% este din PAL simplu. Daca ponderea in costuri a PAL-ului brut este mai mica, aproximativ 4-8%, PAL-ul melaminat contribuie cu 40-45% la costul produsului finit. Ca urmare, preturile mobilierului cresc cu circa 18-20%“, estimeaza oficialul APMR.

    Teoretic, daca nu le place pretul Kronospan, producatorii de mobila n-au decat sa cumpere PAL mai ieftin din alta parte. In Romania mai exista si alte fabrici de PAL – dar impreuna, acestea abia daca pot livra un sfert din productia Sepal SA. In plus, fabrica din Sebes este singura din tara care produce PAL melaminat.  Importul nu e, nici el, o optiune tocmai fericita. In regiune se gasesc doar fabrici controlate tot de divizii ale Kronospan, iar costurile de transport adauga procente bune la cel al PAL-ului de import.

    „Mobexpert cumpara in continuare de la Sebes pentru ca nu exista alternativa, dar este un mod de a trata cu «pumnul in gura». Nu vrei sa cumperi de la noi, ia de la altii, dar cele mai apropiate fabrici sunt la peste 

    500 km, iar costurile de transport fac preturile si mai mari“, spune Dan Viorel Sucu, presedintele celui mai important grup din industria romaneasca a mobilei – Mobexpert. Alti producatori au rupt colaborarea cu Kronospan. „Elvila a refuzat sa plateasca majorarile de pret solicitate, orientandu-se spre alti furnizori, din strainatate. Astfel ca, in prezent, noi nu suntem in relatii directe de colaborare cu Kronospan“, spune Viorel Catarama, presedintele Elvila, un alt mare producator autohton de mobila.

    In astfel de conditii, producatorii de mobila incearca sa formuleze o solutie comuna. Ei cred ca intrarea unui alt producator de calibru pe piata ar insemna eliminarea monopolului detinut de Kronospan si, implicit, o piata concurentiala.

    „Eu consider ca grupul Kronospan detine o pozitie monopolista si ca abuzeaza de aceasta pozitie, iar Consiliul Concurentei ar trebui sa intervina pentru a-i impiedica. Pe termen lung insa, statul roman ar trebui sa incurajeze orice concurent al Kronospan sa investeasca in Romania in constructia unor alte capacitati de productie a PAL- ului“, spune Sucu.

    Compania Elvila ar fi chiar dispusa sa intre in actionariatul unei fabrici de PAL, daca se va lua o decizie favorabila in acest sens, afirma si Catarama.

    Cine va fi insa dispus sa investeasca de la 150 de milioane de euro in sus, cat se estimeaza ca ar costa o investitie greenfield intr-o capacitate de productie de PAL? Un nume este vehiculat pe piata: grupul Egger, adica cel mai puternic concurent din Europa Centrala al Kronospan, devenit „baiatul bun“ din povestea PAL-ului romanesc. Romania ar fi o piata interesanta pentru Egger, mai ales ca grupul austriac pleaca cu o imagine buna.

    Potrivit unor surse apropiate discutiilor, austriecii negociaza deja la Agentia Romana pentru Investitii Straine (ARIS) o eventuala investitie in Romania. Suma se ridica la circa 150 de milioane de euro si este necesara pentru a construi o fabrica cu o capacitate similara celei din Sebes, preluata de Kronospan de la grupul italian Frati in acest an – aproximativ 500.000 mc anual.

    Reprezentantii ARIS si Kronospan nu au comentat informatiile, in timp ce oficialii  Egger nu au raspuns solicitarii BUSINESS Magazin pana la inchiderea editiei.

  • Rivali pe piata est-europeana

    • Kronospan

    Grupul Kronospan a fost fondat in 1880 in Salzburg, Austria, si a devenit unul dintre cei mai mari producatori pe plan mondial de panouri pe baza de lemn (PAL, MDF etc.). Grupul avea, inainte de achizitia de la Sebes, o cota de piata de 14% in UE si de 46% in Europa Centrala si de Est.

    • Egger

    Istoria grupului Egger incepe tot in Austria, dar in 1960. Firma detine 14 fabrici, dintre care 4 in Austria, 6 in Germania si cate 2 in Marea Britanie si Franta, avand 4.800 de angajati in intreaga Europa. Cifra de afaceri a Egger s-a ridicat, in anul financiar 2003-2004, la 1,6 miliarde de euro.

  • Kronospan in romania

    Kronospan a profitat de situatia financiara slaba a companiei italiene Frati, care si-a sacrificat afacerile in Romania pentru a obtine lichiditatile necesare rambursarii a doua emisiuni de obligatiuni. 

    14 mai 2004 Frati si Kronospan ajung la o intelegere privind vanzarea celor doua fabrici din Sebes; una dintre acestea produce MDF (fibre de densitate medie). Cea de-a doua fabrica, deschisa in 2002, acopera circa 80% din productia autohtona de PAL simplu (brut), fiind si singura capacitate de productie din Romania de PAL melaminat (innobilat).

    9 iunie Kronospan notifica Consiliul Concurentei privind concentrarea economica realizata prin aceasta tranzactie.

    21 iulie Consiliul Concurentei autori-zeaza tranzactia in valoare de 250 de milioane de euro dintre Frati si Kronospan.

    27 iulie Kronospan lanseaza primele instiintari catre clienti referitoare la scumpirea PAL-ului cu procente cuprinse intre 30 si 50%.

    10 august APMR sesizeaza Consiliul Concurentei.

    25 august Consiliul Concurentei anunta ca a inceput o investigatie in acest caz si solicita Kronospan sa revina asupra deciziei de majorare. Investigatia continua si in prezent. 

    28 august Kronospan anunta ca reduce pretul cu 11% la PAL simplu si cu 6% la PAL melaminat.