BusinessMagazin

Blog

  • FINANTE : In prezent, aproximativ 85% din cardurile existente sunt carduri de salarii; bancile vorbesc despre carduri de credit mai mult la viitor

    Dupa zece ani in care s-au multumit sa emita in principal doar banalele carduri de salarii pentru „a iesi la numar“, bancile schimba macazul catre segmentul de unde va veni adevaratul profit: cardurile de credit. Numai ca acolo nu vor mai fi singure.

    Ce fac romanii atunci cand nu mai au bani? Schimba o suta de dolari, spune un banc celebru. Bancul era de fapt realitatea de la inceputul anilor ‘90. De curand, romanii au invatat ca mai exista o cale de a rezolva cumva nevoia de bani pentru consum: au luat credite, fie de la banci fie de la proaspat infiintatele companii de credit. 

    Afacere castigatoare pentru ambele parti. „Win-win“, cum le place sa spuna americanilor. Dar americanii, ca si marea majoritate a vesticilor, mai stiu sa utilizeze ceva ce romanilor nu le este inca foarte accesibil: credit card-ul. Instrument pe care il folosesc foarte des si prin care banca ii finanteaza pe termen mai lung ori de cate ori au nevoie de ceva bani pentru cumparaturi care le depasesc bugetul.

    Romanii au invatat si ei ce este un card, insa se multumesc cu foarte putine de la el. Aparent, situatia este roza: exista peste cinci milioane de carduri emise de banci. Este vorba insa in principal de carduri de debit, folosite in special pentru a extrage de la bancomate banii din salarii.

    O combinatie intre aceste doua elemente – apetitul dovedit al romanilor pentru credite si cardul de debit din portofel – ar trebui sa fie, in mod logic, cardul de credit. Nu se intampla, insa, chiar asa. Doar putin peste 5% din totalul cardurilor emise de banci sunt cu adevarat carduri de credit.

    Intuind potentialul acestei piete, Finansbank a lansat un card pe care se pot cumpara bunuri in rate din Mall Bucuresti si EuroLine un card de credit care poate fi folosit intr-o retea de magazine partenere. Mai nou, Credisson – cea mai importanta companie de consumer finance – a anuntat ca va lansa si ea, la inceputul primaverii viitoare, un card de credit. Cum si, mai ales, care sunt motivele pentru care spera acestea sa reuseasca sa faca ceea ce bancile incearca de aproape zece ani? 

    „Bancile nu cunosc abordarea consumului, nu sunt suficient de pregatite sa poata sa analizeze un profil de consumator si un risc atasat“, crede Florin Andronescu, CEO Credisson International. 

    Primul card de credit a fost lansat inca de acum zece ani, de BRD. Alte banci i-au urmat exemplul. Dar, oricat de interesate ar putea fi bancile in a oferi produse complexe, nu pot merge cu mult „inaintea“ pietei. Iar piata romaneasca nu a fost, multa vreme, pregatita pentru asa ceva: inflatia a fost mare, moneda nationala instabila, riscul creditarii ridicat. „Despre o dezvoltare reala a pietei cardului de credit vorbim doar de vreun an“, crede Eduard Possler, Deputy Director, Card Directorate la Raiffeisen Bank. 

    In aceste conditii, bancile au mers la companii si au incheiat contracte pentru plata salariilor pe carduri, apoi au inceput sa ofere linii de credit pe aceste carduri. Asa au aparut cardurile cu „overdraft“, adica un credit oferit pe card pana la salariul urmator si garantat de angajator. Reversul medaliei este ca bancile nu isi cunosc in mod direct clientii finali. Unul dintre cele mai importante lucruri pentru o banca este sa aiba informatii despre comportamentul de consum si de plata al clientilor. 

    La jumatatea acestui an, dupa o lunga perioada de pregatire, a fost creat insa Biroul de Credit, o institutie care strange informatii de la banci despre clientii acestora. „Biroul de credit va reusi sa structureze datele. In acest fel, fiecare dintre banci isi va putea pozitiona politica de risc“, apreciaza Mihaela Iordan, product manager, UniCredit Romania. 

    Un alt element care ar putea contribui la dezvoltarea cardului de credit in viitor tine de „inchiderea“ pietei de carduri de salarii. In prezent, aproximativ 85% din cardurile existente sunt carduri de salarii.  Dupa estimarile specialistilor din banci, anul viitor aceasta piata va fi complet acoperita. „Bancile nu vor mai putea decat sa isi redistribuie clientii intre ele sau sa vina cu produse noi. Produsul cel mai natural care ar putea completa aceasta piata este cardul de credit“, crede Eduard Possler. Cand vorbesc despre carduri de credit, bancile se refera mai mult la viitor. Daca biroul de credit va functiona cum trebuie, daca oamenii vor intelege ce si cum, daca dobanzile vor scadea etc., cardurile de credit vor avea un viitor stralucit. Pana la acel moment, numarul acestora ramane mic. Si, tot pana atunci, alti potentiali competitori incearca sa ia fata bancilor.

    „Profitam de experienta pe care o avem in creditarea consumului, pentru ca avem un istoric ce ne ajuta sa dezvoltam instrumente de administrare a riscului“, spune Florin Andronescu de la Credisson. In plus, unde se manifesta cel mai puternic dorinta de a beneficia de niste bani suplimentari daca nu in magazin? In aceste conditii, posibilitatea de a solicita aceste carduri direct in magazin poate fi un atu important. Si cum Credisson are ca partener reteaua de magazine Flanco, potentialul de crestere nu este greu de vazut.

    De ce nu au optat, in aceste conditii, si bancile pentru oferirea creditelor de consum pe carduri de credit? Pentru ca, spun reprezentantii bancilor, cardul de credit este altceva decat creditul de consum. „Cardul de credit este solicitat pentru a avea o rezerva de bani pentru situatii neprevazute, fiind in general un credit de consum pentru nevoi personale nenominalizate“, explica Geo Bavro, director adjunct, directia marketing BRD-GSG. Odata obtinut, cardul de credit ofera posesorului o libertate de decizie mult mai mare decat ar putea avea in cazul unui credit clasic. 

    „Aparitia relativ recenta a cardurilor de credit non bancare este o etapa in dezvoltarea calitativa a pietei. Nu cred ca aceste carduri sunt o concurenta pentru cardurile emise de institutiile financiare, avand in vedere faptul ca acestea sunt in principal produse de nisa“, apreciaza Catalin Cretu, Area Manager pentru Romania & Bulgaria, Visa CEMEA. 

    Pentru a putea fi folosite si in afara tarii, acestea ar trebui emise sub o licenta internationala, ca Visa sau Mastercard.   

    „In ultimul timp, pe pietele mature, o serie de companii si-au transformat cardurile proprii de fidelizare a clientelei in carduri bancare. Cea mai importanta migrare de acest gen a fost realizata anul trecut in Anglia, cand Marks & Spencer a hotarat sa treaca cu cele 2,6 milioane de carduri proprii sub sigla Mastercard“, spune Denisa Mateescu, Operations Manager Romania, Mastercard Europe.

    Nici jucatorilor de pe piata romaneasca nu le este strain gandul de a-si dezvolta, in acest fel, produsele. Spre exemplu, EuroLine se gandeste inca de pe acum la aderarea, in decursul anului viitor, la o marca internationala. Si Credisson va emite, la solicitarea clientilor, carduri sub o licenta internationala, in colaborare cu o banca agreata. 

    In aceste conditii, unde incepe si unde se termina concurenta cardurilor de credit bancare cu cele non-bancare? Si ce va tenta mai mult clientul roman – un credit mai usor de obtinut, pe un card non-bancar, dar cu o utilizare mai restransa, sau un produs mai complex, asa cum este cardul de credit oferit de banci? Raspunsul depinde, in mare masura, si de usurinta cu care se vor putea obtine aceste produse, si de gradul de maturitate al pietei. O piata formata, inca, din oameni care isi folosesc cardul doar in ziua de salariu, pentru a-si extrage banii de la bancomat. 

  • PRIVATIZARE: Ce castiga Romania din privatizarea Distrigaz

    De zece ani in Romania se vand societati comerciale. Mai mari, mai mici, mai profitabile sau mai putin profitabile. Dar privatizarea in energie, si mai ales a celor doua distributii de gaze de saptamana trecuta schimba registrul. De data aceasta, statul roman a vandut doua afaceri strategice gigant, cu milioane de consumatori captivi.

    Sa depasim granitele Romaniei si sa privim lucrurile dintr-o perspectiva mai ampla, in timp si in spatiu. Faptele, sintetizate de Energy Information Agency, sunt urmatoarele. Gazul natural este sursa de energie care inregistreaza cea mai mare crestere din punct de vedere al consumului. Consumul de gaze din Estul Europei si din spatiul fostei Uniuni Sovietice va inregistra cea mai mare crestere pe plan mondial, pana in 2025, ajungand aproape egal cu cel al continentului nord-american. Gazul va trece, pana in 2025, pe locul al doilea, in locul carbunelui, in topul generatorilor de energie.

    Dinamica de dezvoltare a pietei gazelor naturale pe care o anunta agentia americana este confirmata in mare masura de prognozele autoritatilor romane, care estimeaza o crestere a consumului de gaze naturale cu peste 40 de procente pana in 2015. 

    Din toate aceste estimari rezulta imaginea unei piete care se va dezvolta puternic. De aici si interesul marilor companii din domeniu pentru cele doua distributii din Romania, mult superior celui pe care l-au suscitat privatizarea companiei petroliere Petrom sau vanzarea distributiilor de electricitate. Pentru Distrigaz Sud au depus oferte finale patru nume mari – Gaz de France, Enel din Italia, E.ON Ruhrgas din Germania si Gazprom din Federatia Rusa. Pentru Distrigaz Nord numai Gaz de France, Enel si E.ON Ruhrgas. Nume importante, chiar daca s-au repetat. „Competitia a fost dificila“, a recunoscut Jean-Francois Cirelli, presedintele Gaz de France, care a castigat cursa pentru Distrigaz Sud.  Dar imaginea idilica de pana acum trebuie temperata. 

    „Industria romaneasca de gaze se confrunta cu provocari semnificative. Este nevoie de investitii importante, iar dependenta de importuri va creste“, a declarat Buckhard Bergmann, presedintele consiliului director al E.ON  Ruhrgas, grup care va hotari de anul acesta destinul Distrigaz Nord.

    Majorarea consumului din Romania, de la 16 miliarde de metri cubi in 2003 la aproape 23 de miliarde de metri cubi in 2015, se va baza din ce in ce mai putin pe productia interna. Autoritatile estimeaza ca productia de gaze a Romaniei va inregistra o scadere considerabila, de la aproape 12 miliarde de metri cubi anul trecut la 5,5 miliarde de metri cubi in 2015. Importurile ar urma sa creasca de la 4 miliarde de metri cubi anul trecut la peste 17 miliarde de metri cubi in 2015, cand vor reprezenta in jur de 75% din consum.  In aceste conditii asigurarea unor altenative la importurile rusesti de gaze, singurele posibile in acest moment, este de extrema importanta.

    Venirea celor doua mari companii internationale ar putea impulsiona, in aceste conditii, un mai vechi proiect al autoritatilor romane de interconectare a retelei de gaze cu cea ungara, prin conducta Szeged – Arad.  O alta varianta, mai noua, este finalizarea proiectului Nabucco, conducta de gaze naturale care va lega regiunea Marii Caspice de Europa Centrala, traversand Romania, proiect de care si Franta este interesata. 

    Odata aduse gazele, ele trebuie transportate si vandute, si aici apare urmatoarea problema: starea destul de precara a infrastructurii romanesti si investitiile necesare pentru reabilitarea si extinderea acesteia. Estimarile guvernamentale avansau un necesar de investitii pentru retelele de distributie de 910 milioane de dolari in perioada 2003 – 2005 si de 1,2 miliarde de dolari pentru 2006 – 2010. La conferintele de presa care au marcat semnarea contractelor de privatizare, atat cei de la Gaz de France cat si cei de la Ruhrgas au fost destul de zgarciti cu informatiile legate de investitii. 

    „Vom discuta cu statul dezvoltarea ulterioara a retelei, vom elabora un plan de afaceri si, in functie de nevoile societatii, vom investi“, a spus seful Gaz de France, Jean-François Cirelli. 

    Ultimele doua provocari pentru noua lume a gazelor din Romania sunt pretul si relatia furnizorilor cu clientii. In materie de preturi lucrurile sunt clare, pentru ca exista reglementari si majorarea preturilor a fost discutata in cadrul negocierilor de privatizare dintre cei doi investitori cu autoritatile romane. „Tarifele nu vor inregistra cresteri substantiale“, spune Dan Ioan Popescu, ministrul economiei si comertului. Tarifele gazelor naturale vor creste dupa privatizare cu circa 2%, ca urmare a majorarii preturilor de distributie cu 10%, nivel convenit de autoritatea din domeniu cu investitorii. Tarifele gazelor naturale vor creste treptat pana in 2007, cand vor ajunge la circa 180 dolari/1.000 metri cubi, in special pentru alinierea preturilor din Romania la cele europene. 

    Mai optimist, chiar, se dovedeste Dorin Mucea, seful Oficiului Participatiilor Statului si Privatizarii in Industrie: „Pe piata din Estul Europei preturile au crescut imediat dupa cumpararea distributiilor, dar au scazut ulterior“.

    Relatia cu clientii romani ar putea fi o experienta noua pentru Gaz de France si Ruhrgas. Romania a inregistrat volume record ale blocajului financiar, o caracteristica a pietei locale la care Ungaria sau Polonia nu au ajuns niciodata, desi s-au confruntat cu acest fenomen.  Sectorul de gaze a fost unul din polii blocajului financiar, cu datorii si creante incrucisate intre Romgaz, Distrigaz Nord, Distrigaz Sud, Petrom sau Termoelectrica in valoare de mii de miliarde de lei. Chiar inainte de privatizare cele doua distributii au suferit o operatie de cosmetizare, prin stergerea datoriilor, penalitatilor si a majorarilor de intarziere.

    Operatia a avut un precedent in cazul Petrom. In cazul Distrigaz Sud, creante de 2.915 miliarde de lei, adica peste 90% din totalul creantelor au fost platite de stat companiei, urmand a fi recuperate de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului. Dar nu este foarte sigur ca situatia nu se va repeta: companiile romanesti vor renunta probabil greu la meteahna de a pune utilitatile pe ultimul loc al prioritatilor de piata.

    „Cei doi investitori, ca oricare nou-venit, ar trebui sa restructureze procedurile in companie si in paralel sa aprofundeze cunoasterea pietei in Romania“, spune Peter Braun, vicepresedinte la producatorul de aluminiu ALRO Slatina. Tot pe caracteristicile pietei din Romania insista si Mariana Andrii, directoarea companiei producatoare de anvelope Danubiana din cadrul Tofan Grup. „Investitorii vor trebui sa se adapteze la realitatile pietei romanesti, pentru ca economia nu este functionala intru totul. Un sistem de contracte mai flexibile sau acceptarea unor situatii temporare, in cazul unor intarzieri la plata ar fi oportune“, spune Mariana Andrii. 

    La final, poate ca Distrigazurile nu mai par afaceri cu atat de mare potential de succes, ci mai degraba societati comerciale tipic romanesti. Gresit. Daca francezii si germanii vor reusi sa rezolve dilema dependetei de importurile din Rusia, sa gaseasca banii pentru a investi masiv in modernizare si sa educe consumatorii pentru a plati la timp, pe tevile celor doua Distrigazuri va curge profit mult timp de acum incolo.

  • PRIVATIZARE: Ce castiga Romania din privatizarea Distrigaz

    De zece ani in Romania se vand societati comerciale. Mai mari, mai mici, mai profitabile sau mai putin profitabile. Dar privatizarea in energie, si mai ales a celor doua distributii de gaze de saptamana trecuta schimba registrul. De data aceasta, statul roman a vandut doua afaceri strategice gigant, cu milioane de consumatori captivi.

    Sa depasim granitele Romaniei si sa privim lucrurile dintr-o perspectiva mai ampla, in timp si in spatiu. Faptele, sintetizate de Energy Information Agency, sunt urmatoarele. Gazul natural este sursa de energie care inregistreaza cea mai mare crestere din punct de vedere al consumului. Consumul de gaze din Estul Europei si din spatiul fostei Uniuni Sovietice va inregistra cea mai mare crestere pe plan mondial, pana in 2025, ajungand aproape egal cu cel al continentului nord-american. Gazul va trece, pana in 2025, pe locul al doilea, in locul carbunelui, in topul generatorilor de energie.

    Dinamica de dezvoltare a pietei gazelor naturale pe care o anunta agentia americana este confirmata in mare masura de prognozele autoritatilor romane, care estimeaza o crestere a consumului de gaze naturale cu peste 40 de procente pana in 2015. 

    Din toate aceste estimari rezulta imaginea unei piete care se va dezvolta puternic. De aici si interesul marilor companii din domeniu pentru cele doua distributii din Romania, mult superior celui pe care l-au suscitat privatizarea companiei petroliere Petrom sau vanzarea distributiilor de electricitate. Pentru Distrigaz Sud au depus oferte finale patru nume mari – Gaz de France, Enel din Italia, E.ON Ruhrgas din Germania si Gazprom din Federatia Rusa. Pentru Distrigaz Nord numai Gaz de France, Enel si E.ON Ruhrgas. Nume importante, chiar daca s-au repetat. „Competitia a fost dificila“, a recunoscut Jean-Francois Cirelli, presedintele Gaz de France, care a castigat cursa pentru Distrigaz Sud.  Dar imaginea idilica de pana acum trebuie temperata. 

    „Industria romaneasca de gaze se confrunta cu provocari semnificative. Este nevoie de investitii importante, iar dependenta de importuri va creste“, a declarat Buckhard Bergmann, presedintele consiliului director al E.ON  Ruhrgas, grup care va hotari de anul acesta destinul Distrigaz Nord.

    Majorarea consumului din Romania, de la 16 miliarde de metri cubi in 2003 la aproape 23 de miliarde de metri cubi in 2015, se va baza din ce in ce mai putin pe productia interna. Autoritatile estimeaza ca productia de gaze a Romaniei va inregistra o scadere considerabila, de la aproape 12 miliarde de metri cubi anul trecut la 5,5 miliarde de metri cubi in 2015. Importurile ar urma sa creasca de la 4 miliarde de metri cubi anul trecut la peste 17 miliarde de metri cubi in 2015, cand vor reprezenta in jur de 75% din consum.  In aceste conditii asigurarea unor altenative la importurile rusesti de gaze, singurele posibile in acest moment, este de extrema importanta.

    Venirea celor doua mari companii internationale ar putea impulsiona, in aceste conditii, un mai vechi proiect al autoritatilor romane de interconectare a retelei de gaze cu cea ungara, prin conducta Szeged – Arad.  O alta varianta, mai noua, este finalizarea proiectului Nabucco, conducta de gaze naturale care va lega regiunea Marii Caspice de Europa Centrala, traversand Romania, proiect de care si Franta este interesata. 

    Odata aduse gazele, ele trebuie transportate si vandute, si aici apare urmatoarea problema: starea destul de precara a infrastructurii romanesti si investitiile necesare pentru reabilitarea si extinderea acesteia. Estimarile guvernamentale avansau un necesar de investitii pentru retelele de distributie de 910 milioane de dolari in perioada 2003 – 2005 si de 1,2 miliarde de dolari pentru 2006 – 2010. La conferintele de presa care au marcat semnarea contractelor de privatizare, atat cei de la Gaz de France cat si cei de la Ruhrgas au fost destul de zgarciti cu informatiile legate de investitii. 

    „Vom discuta cu statul dezvoltarea ulterioara a retelei, vom elabora un plan de afaceri si, in functie de nevoile societatii, vom investi“, a spus seful Gaz de France, Jean-François Cirelli. 

    Ultimele doua provocari pentru noua lume a gazelor din Romania sunt pretul si relatia furnizorilor cu clientii. In materie de preturi lucrurile sunt clare, pentru ca exista reglementari si majorarea preturilor a fost discutata in cadrul negocierilor de privatizare dintre cei doi investitori cu autoritatile romane. „Tarifele nu vor inregistra cresteri substantiale“, spune Dan Ioan Popescu, ministrul economiei si comertului. Tarifele gazelor naturale vor creste dupa privatizare cu circa 2%, ca urmare a majorarii preturilor de distributie cu 10%, nivel convenit de autoritatea din domeniu cu investitorii. Tarifele gazelor naturale vor creste treptat pana in 2007, cand vor ajunge la circa 180 dolari/1.000 metri cubi, in special pentru alinierea preturilor din Romania la cele europene. 

    Mai optimist, chiar, se dovedeste Dorin Mucea, seful Oficiului Participatiilor Statului si Privatizarii in Industrie: „Pe piata din Estul Europei preturile au crescut imediat dupa cumpararea distributiilor, dar au scazut ulterior“.

    Relatia cu clientii romani ar putea fi o experienta noua pentru Gaz de France si Ruhrgas. Romania a inregistrat volume record ale blocajului financiar, o caracteristica a pietei locale la care Ungaria sau Polonia nu au ajuns niciodata, desi s-au confruntat cu acest fenomen.  Sectorul de gaze a fost unul din polii blocajului financiar, cu datorii si creante incrucisate intre Romgaz, Distrigaz Nord, Distrigaz Sud, Petrom sau Termoelectrica in valoare de mii de miliarde de lei. Chiar inainte de privatizare cele doua distributii au suferit o operatie de cosmetizare, prin stergerea datoriilor, penalitatilor si a majorarilor de intarziere.

    Operatia a avut un precedent in cazul Petrom. In cazul Distrigaz Sud, creante de 2.915 miliarde de lei, adica peste 90% din totalul creantelor au fost platite de stat companiei, urmand a fi recuperate de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului. Dar nu este foarte sigur ca situatia nu se va repeta: companiile romanesti vor renunta probabil greu la meteahna de a pune utilitatile pe ultimul loc al prioritatilor de piata.

    „Cei doi investitori, ca oricare nou-venit, ar trebui sa restructureze procedurile in companie si in paralel sa aprofundeze cunoasterea pietei in Romania“, spune Peter Braun, vicepresedinte la producatorul de aluminiu ALRO Slatina. Tot pe caracteristicile pietei din Romania insista si Mariana Andrii, directoarea companiei producatoare de anvelope Danubiana din cadrul Tofan Grup. „Investitorii vor trebui sa se adapteze la realitatile pietei romanesti, pentru ca economia nu este functionala intru totul. Un sistem de contracte mai flexibile sau acceptarea unor situatii temporare, in cazul unor intarzieri la plata ar fi oportune“, spune Mariana Andrii. 

    La final, poate ca Distrigazurile nu mai par afaceri cu atat de mare potential de succes, ci mai degraba societati comerciale tipic romanesti. Gresit. Daca francezii si germanii vor reusi sa rezolve dilema dependetei de importurile din Rusia, sa gaseasca banii pentru a investi masiv in modernizare si sa educe consumatorii pentru a plati la timp, pe tevile celor doua Distrigazuri va curge profit mult timp de acum incolo.

  • Joc economic sau politic?

    Privatizarea distributiilor romanesti de gaze a fost un joc in care s-au combinat si economicul si politicul.

    PRESIUNI: In cazul Distrigaz Sud romanii s-au confruntat cu presiunile Gazprom, care a oferit o suma mica, dar a avansat posibilitatea incheierii unui contract de furnizare a gazelor pe termen lung, lucru extrem de dorit de Bucuresti.  

    LOBBY: In acelasi timp importante delegatii franceze si germane au asaltat capitala pentru a face lobby pentru una sau alta din parti. In final, romanii au mizat pe puterea economica a celor doi investitori si pe bunele relatii pe care acestia le au cu grupul rusesc, aceasta fara a mai pune la socoteala apropierea necesara de cele doua mari natii europene.  

    CONTRACTE: Privatizarea Distrigaz Sud s-a semnat sub supravegherea premierului Jean Pierre Raffarin, la „pachet“ cu mai multe contracte care insumeaza peste un miliard de euro si care au iscat deja unele discutii pe malurile Dambovitei.

  • Joc economic sau politic?

    Privatizarea distributiilor romanesti de gaze a fost un joc in care s-au combinat si economicul si politicul.

    PRESIUNI: In cazul Distrigaz Sud romanii s-au confruntat cu presiunile Gazprom, care a oferit o suma mica, dar a avansat posibilitatea incheierii unui contract de furnizare a gazelor pe termen lung, lucru extrem de dorit de Bucuresti.  

    LOBBY: In acelasi timp importante delegatii franceze si germane au asaltat capitala pentru a face lobby pentru una sau alta din parti. In final, romanii au mizat pe puterea economica a celor doi investitori si pe bunele relatii pe care acestia le au cu grupul rusesc, aceasta fara a mai pune la socoteala apropierea necesara de cele doua mari natii europene.  

    CONTRACTE: Privatizarea Distrigaz Sud s-a semnat sub supravegherea premierului Jean Pierre Raffarin, la „pachet“ cu mai multe contracte care insumeaza peste un miliard de euro si care au iscat deja unele discutii pe malurile Dambovitei.

  • Educatia fina cu cheltuiala se tine

    Strategie si planificare minutioasa versus improvizatie si adaptare la realitate. La modul cel mai simplist, aceasta este diferenta intre perceptia vesticilor si mentalitatea romaneasca in ceea ce priveste educatia copiilor.

     

    La noi insa, aceasta mentalitate, sau, mai bine spus, acest interes, dus pana la extrem, pentru viitorul copilului n-a patruns inca decat la o scara foarte mica“, spune Mihaela Munteanu, fosta educatoare la gradinita particulara Voinicel din Bucuresti.

     

    Totusi, o data cu spargerea barierelor economice, o asemanare intre perceptia parintelui roman si a celui occidental legata de startul educatiei copilului incepe sa se simta. „Daca pana mai ieri, majoritatea romanilor considerau ca bazele unei educatii de calitate se reduc la inscrierea copilului la o scoala din cartierul in care locuiesc in clasa unui invatator bine vazut, iar gradinita era considerata o perioada intermediara si care poate fi neglijata, astazi si parintii de la noi au descoperit, sau sunt pe cale sa o faca, importanta educatiei in general si cea a educatiei prescolare in particular“, mai spune educatoarea.

     

    Clasica gradinita autohtona, unde prescolarii erau adusi de obicei pentru a fi supravegheati, se transforma incet-incet intr-un loc de formare a unor copii apti sa se integreze in Europa: fara inhibitii, socializati, buni cunoscatori ai unei limbi straine, cu un bagaj de cunostinte din toate domeniile, de la calculatoare la muzica sau dans. In acest context, inscrierea copiilor la gradinita a inceput sa le dea mari batai de cap romanilor.

     

    „In conditiile in care, de la zi la zi, cerintele privind cunostintele acumulate sunt tot mai mari, si orice parinte isi doreste o cat mai buna pregatire pentru copil, adica sa invete la una din scolile de prestigiu, lucrurile tind sa se complice foarte mult pentru ca lupta pe aceste locuri este din ce in ce mai mare“, spune Munteanu. Cine lasa pe ultima zi inscrierea copilului la gradinita, fie ea de stat sau particulara, s-ar putea sa afle ca trebuie sa mai astepte cel putin un an pentru a-si vedea copilul pe mainile unui educator. Nici macar o luna sau doua inainte de data finala a inscrierii s-ar putea sa nu fie suficiente pentru atingerea acestui scop. In vara anului 2004, in premiera in Romania, apareau in presa stiri care anuntau ca „majoritatea gradinitelor din Bucuresti nu mai au de cateva saptamani, nici un loc liber in anul scolar care va incepe la toamna“.

     

    Pentru inscrierea in scoala primara situatia nu este foarte diferita, ba chiar bataia pe locuri e si mai apriga. La Scoala Centrala din Bucuresti, un loc cu un parfum vechi de un veac si jumatate, mama un copil de cinci ani  a descoperit ca este imposibil sa-l mai inscrie intr-una din cele doua clase I, unde toate locurile fusesera ocupate cu un an inainte. Orice interventie sau influenta a fost complet inutila. De altfel fostul „Pensionat Domnesc de fete“ e una dintre primele optiuni ale parintilor bucuresteni, deoarece reputatia invatatorilor, dotarea scolii sau patronajul unei ambasade au facut din Scoala Centrala unul dintre cele mai puternice „branduri“ pe piata locala.

     

    Elisa Leonida-Zamfirescu, prima femeie inginer din Europa, Sarmiza Bilicescu (prima femeie doctor in drept din lume si prima femeie avocat din Europa) sau Maria Cutairda-Catunescu, prima romanca doctor in medicina, sunt doar cateva dintre personalitatile care s-au format in Scoala Centrala si care au pus umarul la formarea renumelui acestei scoli. Dar parintii nu sunt atrasi atat de mult de istoria scolii cat de prezentul acesteia: cabinetele pentru limba franceza si cele pentru informatica plus internatul de care dispune, asociate cu programa speciala predata de unii dintre cei mai buni profesori ai capitalei. Dar si in provincie, scoli care se pot lauda cu aceeasi reputatie s-au vazut obligate sa spuna „nu“ multor parinti care nu ca s-au trezit prea tarziu, ci doar nu s-au grabit ca altii sa-si inscrie copilul la scoala dorita.

     

    Svetlana Bodnaras, directoarea Scolii Centrale, pune acest aspect pe seama libertatii de alegere pe care o au acum parintii. „Orice scoala poate inscrie copiii din alte zone, prin urmare primul venit e primul inscris“, spune Bodnaras. Iar criterii de selectie nu exista. Cel putin deocamdata. Astfel, „vremurile de odinioara, cand parintii isi lasau copiii cu cheia la gat prin cartier, au apus, tot mai multi cautand astazi pentru cei mici o scoala de prestigiu, in zona centrala, de unde ii pot recupera mai usor cand se intorc de la serviciu“, mai spune directoarea Scolii Centrale. 

     

    Pe de alta parte, Delia Dumitru, profesor de limba engleza la Colegiul National „I.L. Caragiale“, explica aceasta agitatie provocata de inscrierile la gradinita sau scoala printr-o crestere a interesului parintilor asociata cu imbunatatirea nivelului de trai al romanilor. „Orice parinte vrea sa-si vada copilul ministru, doctor sau avocat, si au devenit constienti ca pretendentii la astfel de pozitii trebuie pregatiti din timp“, spune Dumitru. Iar cum astazi tot mai multi romani isi permit sa le asigure o educatie ca la carte copiilor, concurenta pentru scolile sau gradinitele de prestigiu a crescut.

     

    „Atunci cand vrei ce-i mai bun pentru copilul tau, trebuie sa bagi adanc mana in buzunar“, mai spune profesoara Colegiului Caragiale. Recuzitele sau uniforma care dadeau multora batai de cap reprezinta astazi doar maruntisul. Parintii care vor o educatie prescolara de calitate apeleaza de cele mai multe ori la serviciile unei gradinite particulare, unde preturile variaza intre 50 si 350 de euro lunar. Insa daca aici preturile sunt batute in cuie, iar cheltuielile adiacente sunt minime, in gimnaziu acestea din urma au un trend ascendent, imprevizibil pentru multi, pana la finalul liceului. Chiar daca are sapte ani, elevul trebuie sa aiba un telefon mobil, iar cu cat e mai performant cu atat mai bine. Si nu neaparat pentru ca intre parinte si copil sa se poata stabili oricand o legatura, ci mai degraba din cauza ca penarele sau ghiozdanele nu mai sunt de mult motive de lauda, iar pustiul care abia invata sa citeasca trebuie sa detina un accesoriu care sa-l scoata in evidenta sau care sa-i asigure integrarea in grupul de colegi.

     

    Cu trecerea anilor, nu foarte multi insa, hainele de firma devin si ele o cheltuiala obligatorie pentru parintii care nu vor sa aiba un copil complexat de faptul ca majoritatea colegilor sai se imbraca cu ultimele creatii ale caselor de moda pentru copii. Mai tarziu, pe la 14 ani, vremea rolelor sau a bicicletei apune si ea: cei care au ajuns la un liceu de elita, zone aglomerate in general de copiii de bani gata, au nevoie, daca nu de un scuter, de cel putin bani de taxi pentru drumul de acasa la cursuri. Iar parintii care doresc rezultate de la copiii lor trebuie sa le indeplineasca toate aceste pofte.

     

    Fara sa se uite la bani, romanii reincep sa constientizeze faptul ca educatia copiilor este un scop in sine si, totodata, unul dintre cele mai profitabile moduri de a cheltui banii.

  • Educatia fina cu cheltuiala se tine

    Strategie si planificare minutioasa versus improvizatie si adaptare la realitate. La modul cel mai simplist, aceasta este diferenta intre perceptia vesticilor si mentalitatea romaneasca in ceea ce priveste educatia copiilor.

     

    La noi insa, aceasta mentalitate, sau, mai bine spus, acest interes, dus pana la extrem, pentru viitorul copilului n-a patruns inca decat la o scara foarte mica“, spune Mihaela Munteanu, fosta educatoare la gradinita particulara Voinicel din Bucuresti.

     

    Totusi, o data cu spargerea barierelor economice, o asemanare intre perceptia parintelui roman si a celui occidental legata de startul educatiei copilului incepe sa se simta. „Daca pana mai ieri, majoritatea romanilor considerau ca bazele unei educatii de calitate se reduc la inscrierea copilului la o scoala din cartierul in care locuiesc in clasa unui invatator bine vazut, iar gradinita era considerata o perioada intermediara si care poate fi neglijata, astazi si parintii de la noi au descoperit, sau sunt pe cale sa o faca, importanta educatiei in general si cea a educatiei prescolare in particular“, mai spune educatoarea.

     

    Clasica gradinita autohtona, unde prescolarii erau adusi de obicei pentru a fi supravegheati, se transforma incet-incet intr-un loc de formare a unor copii apti sa se integreze in Europa: fara inhibitii, socializati, buni cunoscatori ai unei limbi straine, cu un bagaj de cunostinte din toate domeniile, de la calculatoare la muzica sau dans. In acest context, inscrierea copiilor la gradinita a inceput sa le dea mari batai de cap romanilor.

     

    „In conditiile in care, de la zi la zi, cerintele privind cunostintele acumulate sunt tot mai mari, si orice parinte isi doreste o cat mai buna pregatire pentru copil, adica sa invete la una din scolile de prestigiu, lucrurile tind sa se complice foarte mult pentru ca lupta pe aceste locuri este din ce in ce mai mare“, spune Munteanu. Cine lasa pe ultima zi inscrierea copilului la gradinita, fie ea de stat sau particulara, s-ar putea sa afle ca trebuie sa mai astepte cel putin un an pentru a-si vedea copilul pe mainile unui educator. Nici macar o luna sau doua inainte de data finala a inscrierii s-ar putea sa nu fie suficiente pentru atingerea acestui scop. In vara anului 2004, in premiera in Romania, apareau in presa stiri care anuntau ca „majoritatea gradinitelor din Bucuresti nu mai au de cateva saptamani, nici un loc liber in anul scolar care va incepe la toamna“.

     

    Pentru inscrierea in scoala primara situatia nu este foarte diferita, ba chiar bataia pe locuri e si mai apriga. La Scoala Centrala din Bucuresti, un loc cu un parfum vechi de un veac si jumatate, mama un copil de cinci ani  a descoperit ca este imposibil sa-l mai inscrie intr-una din cele doua clase I, unde toate locurile fusesera ocupate cu un an inainte. Orice interventie sau influenta a fost complet inutila. De altfel fostul „Pensionat Domnesc de fete“ e una dintre primele optiuni ale parintilor bucuresteni, deoarece reputatia invatatorilor, dotarea scolii sau patronajul unei ambasade au facut din Scoala Centrala unul dintre cele mai puternice „branduri“ pe piata locala.

     

    Elisa Leonida-Zamfirescu, prima femeie inginer din Europa, Sarmiza Bilicescu (prima femeie doctor in drept din lume si prima femeie avocat din Europa) sau Maria Cutairda-Catunescu, prima romanca doctor in medicina, sunt doar cateva dintre personalitatile care s-au format in Scoala Centrala si care au pus umarul la formarea renumelui acestei scoli. Dar parintii nu sunt atrasi atat de mult de istoria scolii cat de prezentul acesteia: cabinetele pentru limba franceza si cele pentru informatica plus internatul de care dispune, asociate cu programa speciala predata de unii dintre cei mai buni profesori ai capitalei. Dar si in provincie, scoli care se pot lauda cu aceeasi reputatie s-au vazut obligate sa spuna „nu“ multor parinti care nu ca s-au trezit prea tarziu, ci doar nu s-au grabit ca altii sa-si inscrie copilul la scoala dorita.

     

    Svetlana Bodnaras, directoarea Scolii Centrale, pune acest aspect pe seama libertatii de alegere pe care o au acum parintii. „Orice scoala poate inscrie copiii din alte zone, prin urmare primul venit e primul inscris“, spune Bodnaras. Iar criterii de selectie nu exista. Cel putin deocamdata. Astfel, „vremurile de odinioara, cand parintii isi lasau copiii cu cheia la gat prin cartier, au apus, tot mai multi cautand astazi pentru cei mici o scoala de prestigiu, in zona centrala, de unde ii pot recupera mai usor cand se intorc de la serviciu“, mai spune directoarea Scolii Centrale. 

     

    Pe de alta parte, Delia Dumitru, profesor de limba engleza la Colegiul National „I.L. Caragiale“, explica aceasta agitatie provocata de inscrierile la gradinita sau scoala printr-o crestere a interesului parintilor asociata cu imbunatatirea nivelului de trai al romanilor. „Orice parinte vrea sa-si vada copilul ministru, doctor sau avocat, si au devenit constienti ca pretendentii la astfel de pozitii trebuie pregatiti din timp“, spune Dumitru. Iar cum astazi tot mai multi romani isi permit sa le asigure o educatie ca la carte copiilor, concurenta pentru scolile sau gradinitele de prestigiu a crescut.

     

    „Atunci cand vrei ce-i mai bun pentru copilul tau, trebuie sa bagi adanc mana in buzunar“, mai spune profesoara Colegiului Caragiale. Recuzitele sau uniforma care dadeau multora batai de cap reprezinta astazi doar maruntisul. Parintii care vor o educatie prescolara de calitate apeleaza de cele mai multe ori la serviciile unei gradinite particulare, unde preturile variaza intre 50 si 350 de euro lunar. Insa daca aici preturile sunt batute in cuie, iar cheltuielile adiacente sunt minime, in gimnaziu acestea din urma au un trend ascendent, imprevizibil pentru multi, pana la finalul liceului. Chiar daca are sapte ani, elevul trebuie sa aiba un telefon mobil, iar cu cat e mai performant cu atat mai bine. Si nu neaparat pentru ca intre parinte si copil sa se poata stabili oricand o legatura, ci mai degraba din cauza ca penarele sau ghiozdanele nu mai sunt de mult motive de lauda, iar pustiul care abia invata sa citeasca trebuie sa detina un accesoriu care sa-l scoata in evidenta sau care sa-i asigure integrarea in grupul de colegi.

     

    Cu trecerea anilor, nu foarte multi insa, hainele de firma devin si ele o cheltuiala obligatorie pentru parintii care nu vor sa aiba un copil complexat de faptul ca majoritatea colegilor sai se imbraca cu ultimele creatii ale caselor de moda pentru copii. Mai tarziu, pe la 14 ani, vremea rolelor sau a bicicletei apune si ea: cei care au ajuns la un liceu de elita, zone aglomerate in general de copiii de bani gata, au nevoie, daca nu de un scuter, de cel putin bani de taxi pentru drumul de acasa la cursuri. Iar parintii care doresc rezultate de la copiii lor trebuie sa le indeplineasca toate aceste pofte.

     

    Fara sa se uite la bani, romanii reincep sa constientizeze faptul ca educatia copiilor este un scop in sine si, totodata, unul dintre cele mai profitabile moduri de a cheltui banii.

  • Pretul educatiei

    Educatia de calitate are costuri pe care le pot suporta doar parintii din asa-numita clasa de mijloc.

     

    GRADINITA: Joaca de-a scoala are tarife piperate. Pentru o gradinita particulara un parinte trebuie sa plateasca intre 50 si 350 de euro lunar.

     

    SCOALA: In cazul claselor primare si gimnaziale singura taxa existenta este cea pentru internat. La Scoala Centrala, de pilda, cei care apeleaza la acest serviciu trebuie sa achite 45.000 lei pentru semi-internat pe zi si 600.000 lei pentru internat pe luna. 

     

    LICEU: Taxele pentru un liceu particular variaza intre 250 si 1.350 de dolari pentru un an de studiu.

  • Pretul educatiei

    Educatia de calitate are costuri pe care le pot suporta doar parintii din asa-numita clasa de mijloc.

     

    GRADINITA: Joaca de-a scoala are tarife piperate. Pentru o gradinita particulara un parinte trebuie sa plateasca intre 50 si 350 de euro lunar.

     

    SCOALA: In cazul claselor primare si gimnaziale singura taxa existenta este cea pentru internat. La Scoala Centrala, de pilda, cei care apeleaza la acest serviciu trebuie sa achite 45.000 lei pentru semi-internat pe zi si 600.000 lei pentru internat pe luna. 

     

    LICEU: Taxele pentru un liceu particular variaza intre 250 si 1.350 de dolari pentru un an de studiu.

  • Arma geopolitica

    Gazul natural chiar este o astfel de arma, in mainile rusilor, care incearca sa creeze, spun analistii, o organizatie similara OPEC.

    NOUL OPEC
    Din GECF (Gas Exporting Countries Forum, infiintat in 2001) fac parte Algeria, Brunei, Egipt, Indonezia, Iran, Libia, Malaezia, Nigeria, Norvegia (observator) Oman, Rusia. Trinidad Tobago, Emiratele Arabe Unite, Venezuela si Quatar.

    STRATEGIE
    Oficialii statelor implicate au incercat, sa elimine temerile analistilor, negand intentia formarii unui cartel. Au pomenit in schimb, in preambulul primelor intalniri, de „dialog“ si de „cooperare“ intre producatori si consumatori.


    PUNCTUL PE I
    L-a pus, in vara acestui an, directorul adjunct executiv al Gazprom Alexander Riazanov, care a „clarificat“ politica asociatiei: aceasta ar trebui sa se coordoneze pentru a vinde gazele „la cele mai mari preturi posibile“.

    DE REZOLVAT

    Dupa sampania aferenta semnarilor contractelor de privatizare, germanii si francezii vor trebui sa dea piept si cu realitatile. Iata doar cateva dintre „grijile“ ce vor aparea. 

    • depedenta de gazul rusesc
    • necesarul de investitii pentru modernizari: peste 2 mld. $
    • numarul mare de salariati
    • „obiceiurile de consum si plata“ romanesti