BusinessMagazin

Blog

  • Cine se teme de Vista?

    Bill Gates neaga si azi ca ar fi spus, in 1981, ca „nu e nevoie de mai mult de 640 Kb de memorie pentru un computer“, desi citatul ii e des atribuit. Cert e ca Windows Vista cere configuratii ce depasesc mult previziunea de atunci. Sunt pregatite PC-urile pentru Vista?

     

    Dupa luni de speculatii si lungi diatribe printre comunitatile de internauti, Microsoft a anuntat oficial cerintele hardware pentru noul sistem de operare Windows Vista: procesor la 800 – 1.000 MHz (practic se gasesc pe piata in toate sistemele cumparate in ultimii trei ani); intre 512 MB si 1 GB de memorie, 15 GB liberi pe hard-disk si o placa video capabila sa ruleze actualul Windows XP; recomandata este o placa video capabila sa ruleze interfata Windows Aero. Pentru a ocoli specificatiile tehnice legate de Aero, ajunge sa spunem ca placa trebuie sa fie cel putin de generatia 6 de procesoare grafice de la producatorul american Nvidia si de generatia 9 de procesoare grafice ale companiei canadiene ATI.

     

    Ce ofera noul sistem de operare? Masuri sporite de securitate, facilitati de cautare si organizare a documentelor, o interfata grafica imbunatatita, posibilitatea de a comunica si de a lucra mai usor cu dispozitivele wireless, o experienta multimedia imbunatatita (TV, fotografie, muzica, filme). Vista ofera parintilor posibilitatea de a controla activitatile pe care copiii le pot face pe calculator – timp, jocuri, accesarea anumitor site-uri. „Windows Aero ofera posibilitatea previzualizarii ferestrelor de pe desktop, transparenta acestora, scalarea rapida a fotografiilor si gestiunea eficienta a desktopului“, precizeaza Tudor Galos, product marketing manager la Microsoft Romania. Pentru partea de business, sistemul integreaza, printre altele, capabilitati de transmitere a faxurilor si de scanare a documentelor. Pentru reducerea costurilor, Microsoft ofera posibilitatea instalarii centralizate a sistemului de operare pe statii desktop dintr-un singur punct, precum si facilitati de testare a compatibilitatii aplicatiilor de business, facilitati de management simplificat, automatizarea unor activitati sau diagnosticare.

     

    Totodata, Microsoft a lansat un program menit sa-i ajute pe cei interesati sa vada in ce masura este computerul lor gata pentru Vista – Microsoft Vista Upgrade Advisor, si care poate fi descarcat la www.microsoft. com/ windowsvista/getready/upgradeadvisor/default.mspx. Desi producator de software, Microsoft este pentru hardware un „market mover“: noua din zece computere din intreaga lume folosesc un sistem de operare Windows, iar decizia de a trece la un sistem de operare mai bun si mai nou sta la baza deciziei de upgrade pentru mai mult de jumatate din detinatorii de computere. „Indiscutabil, aplicatiile sofware influenteaza vanzarile de componente. Pe primul loc sunt sistemele de operare, urmate de jocuri si programele de benchmark“, spune Razvan Uluc, retail manager la Best Computers.

     

    Lansarea unui nou sistem de operare, cum este Vista, si cerintele de sistem ale programului, peste cele dintr-o configuratie medie actuala, ar putea determina, in opinia lui Razvan Uluc, cam jumatate din posesorii de PC sa isi schimbe configuratia calculatorului sau sistemul in intregime. Cerintele de care vorbeste acesta sunt cantitatea de memorie si placa video.

     

    Un studiu al companiei de cercetare a pietei Gartner apreciaza ca jumatate din computerele folosite in cadrul companiilor nu sunt suficient de bine echipate pentru a rula Vista la potentialul maxim. Un upgrade de memorie pana la nivelul impus de noul sistem de operare costa intre 100 si 200 de dolari pentru un PC, iar o placa grafica performanta mai inseamna alte 200 – 300 de dolari. „Credem ca majoritatea marilor corporatii nu vor putea justifica costurile de upgrade la noul sistem de operare pentru toate calculatoarele in acelasi timp“, spune Mike Silver, analist la Gartner.

     

    El sustine ca firmele vor prefera sa astepte ca PC-urile sa ajunga la finalul ciclului normal de functionare pentru a le inlocui cu altele mai performante si compatibile cu Vista. „Credem ca multi clienti nu se vor multumi cu caracteristicile de baza din Windows Vista si vor dori sa ruleze si interfata grafica Windows Aero, si de fapt aici se focuseaza afirmatia Gartner.

     

    In estimarea lor, peste 50% din PC-urile de astazi vor putea rula Windows Aero, si de aceea am creat programul Windows Vista Premium Ready, pentru ca aceste computere sa fie usor identificabile“, precizeaza Tudor Galos. Este vorba de cele doua programe pe care Microsoft le deruleaza cu producatorii de PC-uri – Vista Capable PC si Vista Premium Ready, care identifica si categoriseste computerele oferite acum pe piata.

     

    Joe Wilcox, analist la Jupiter Research, subliniaza nevoia consumatorilor de a face diferenta intre ceea ce inseamna un PC „capabil“ sa ruleze Vista si unul „gata“ sa o faca. „Un sistem ar putea sa ruleze Vista, dar s-ar putea dovedi incapabil sa ofere toate facilitatile si capabilitatile pe care acesta le integreaza“, spune Wilcox.

     

    Un actual computer high-end, cu un pret pe masura si cu capabilitati grafice deosebite ar putea rula cea mai completa versiune de Vista, dar un PC ieftin, chiar marcat cu eticheta „Windows Vista Capable“ nu va oferi decat functiunile de baza ale sistemului de operare.

     

    Gabriel Jitaru, director executiv la Complet Electro Serv, producatorul brandului Davio pentru piata romaneasca, crede ca trecerea la Vista va fi mai facila pentru utilizatorii casnici si mai lenta in cazul companiilor. „Criteriul pret este esential pentru consumatorul roman, iar prezenta Windows preinstalat pe sistemele pe care le-am vandut nu a fost privita ca o facilitate“, spune Jitaru, in opinia caruia migrarea spre Vista se va produce in aceeasi masura cu sporirea nivelului de trai si cu reducerea ratei pirateriei.

  • Windows vs. Windows

    Istoria Windows incepe in 1990, intr-o perioada in care cerintele de sistem fac sa zambeasca orice posesor de PC din zilele noastre.

     

    WINDOWS 3.0: mai 1990; procesor – 286 sau mai rapid, memorie – 640 Kb, hard disk, placa grafica EGA, mouse optional

     

    WINDOWS 95: august 1995; procesor – 486, memorie – 8 MB, 55 MB liberi pe HDD, placa video VGA, pret mediu desktop – 1.926 USD

     

    WINDOWS NT 4.0: august 1996; procesor Pentium, memorie – 32 MB, 110 MB liberi pe HDD, placa video VGA, pret mediu desktop – 1.988 USD

     

    WINDOWS 98: iunie 1998; procesor Pentium; memorie – 24 MB, 350 MB liberi pe HDD, placa video SVGA, pret mediu desktop – 1.619 USD

     

    WINDOWS 2000: februarie 2000; procesor Pentium 133 MHz, memorie – 64 MB, 650 MB liberi pe HDD, placa video SVGA, pret mediu desktop – 1.306 USD

     

    MILLENNIUM: septembrie 2000; Pentium 150 MHz, memorie – 32 MB, 320 MB liberi pe HDD, placa video SVGA, pret mediu desktop – 1.306 USD

     

    WINDOWS XP: octombrie 2001; Pentium 300 MHz, memorie – 64 MB, 1,5 GB liberi pe HDD, placa video Super VGA, pret mediu desktop – 1.163 USD

  • Mai mult decat origami

    Acum cativa ani, o profetie IT spunea ca ziarele pe hartie vor disparea in scurt timp. Asta si pentru ca oamenii le vor citi online, oriunde, cu un echipament digital, mai mic si mai usor de manevrat decat un laptop. Ziarele n-au disparut, in schimb acest gadget a devenit realitate.

     

    Stradanile marilor producatori de a redimensiona computerul pentru a-l aduce la o marime care sa permita manevrarea mult mai facila (ideea cea mai des vehiculata ar fi aceea ca PC-ul nu trebuie sa fie mai mare decat o carte obisnuita) s-au finalizat recent cu un rezultat concret: minicomputerele ultraportabile, denumite Ultra Mobile PC-uri sau UMPC, despre care unele voci spun ca vor detrona ca raspandire si popularitate telefonul mobil intr-un viitor nu foarte indepartat.

     

    Care ar fi definitia acestui termen? Un gadget care prin dimensiune se pozitioneaza intre laptop si asistentul personal PDA, dar care nu se afla in nici una din aceste tabere. Si totusi a preluat functiile ambelor echipamente: are sistem de operare, poate fi folosit pentru a accesa Internetul, dar si aplicatii de business, jocuri, filme, muzica si asa mai departe.

     

    La originea acestui concept se afla Microsoft cu al sau „Project Origami“, care a fost un secret bine pazit timp de un an inaintea lansarii. Mini-pc-ul a fost prezentat la targul CeBIT in luna martie, insa implicatiile lansarii sale incep abia acum sa se faca simtite la adevaratele dimensiuni.

     

    Analistii sunt de parere ca, daca acest gadget va prinde, ar putea sa revolutioneze obiceiurile de consum ale utilizatorilor de PC-uri. De ce? Pentru ca va oferi o multime de functii intr-un aparat mai usor de folosit, fapt care ar putea duce la incetinirea si mai mult a ritmului de crestere a pietei de PC-uri. Scepticii sunt insa de parere ca noul concept nu poate sa se impuna foarte repede, pentru ca presupune destule schimbari in comportamentul utilizatorilor, iar producatorii stiu foarte bine ca acest lucru dureaza. Minicomputerul ultraportabil, dotat cu un ecran cu diagonala de aproximativ 17 centimetri sensibil la atingere, nu cantareste mai mult de un kilogram, in timp ce dimensiunile sale sunt, intr-adevar, aproximativ aceleasi cu ale unei carti obisnuite (23 x 14 x 3 cm). Proiectul Origami  a fost gandit de Microsoft in parteneriat cu cel mai mare producator de cipuri din lume, Intel, materializandu-se sub forma a trei modele de UMPC produse de taiwanezii de la Asus, chinezii de la Founder, respectiv de coreenii de la Samsung si care sunt deja disponibile pe piata la preturi cuprinse intre 700 si 1.000 USD.

     

    Iar estimarile executivilor Intel, conform carora in urmatorii cinci ani numarul de minicomputere ultraportabile vandute la nivel mondial va fi de ordinul zecilor de milioane, au pus pe jar intreaga piata. „Majoritatea UMPC-urilor vor fi in posesia celor 230 mil. utilizatori  al caror job presupune deplasari frecvente sau lucrul in picioare, cu pixul“, este de parere Pankaj Kedia, directorul diviziei UMPC Ecosystem Enabling de la Intel.

     

    Jucatorii din piata mizeaza in principal pe faptul ca UMPC-urile, spre deosebire de notebook-urile de mici dimensiuni sau de PDA-uri, nu necesita tastatura sau mouse pentru a primi comenzi, ecranul tactil cu care sunt dotate minicomputerele ultraportabile fiind suficient. Modelul Samsung de exemplu, sub nume de cod Q1, are un design cu margini rotunjite, fapt care-l face foarte usor de tinut in maini, utilizatorii putand sa scrie texte prin intermediul unei tastaturi virtuale amplasate astfel incat sa se poata scrie folosind numai degetele mari. Tastatura nu seamana deloc cu cele traditionale, butoanele fiind asezate sub forma de „evantaie“ care pleaca din colturile de jos ale ecranului. Exista insa si posibilitatea de a conecta prin USB sau Bluetooth o tastatura obisnuita.

     

    Principala diferenta intre UMPC-uri si alte echipamente portabile – PDA-uri (asistenti personali digitali), playere de muzica digitala, console de jocuri video sau sisteme GPS (Global Positioning System – pozitionare prin satelit) – ar fi aceea ca minicomputerele, dotate cu sistem de operare Windows, pot ingloba mai multe functii (practic, toate functiile celorlalte gadgeturi). 

     

    Ce poate face, mai concret, un UMPC? Noul tip de computere ultraportabile a fost „indopat“ cu foarte multe functii: permite navigarea pe Internet, utilizarea casutei de mail sau redactarea de documente, intrucat recunoaste, asemenea Tablet PC-ului, scrisul de mana cu stylus-ul pe ecran. Practic, orice software care ruleaza pe Windows XP poate fi instalat si pe acest gadget (in unele cazuri este nevoie de adaptarea lor la dimensiunile mai mici ale ecranului). Insa cele mai multe aplicatii revin divertismentului, UMPC-ul fiind deopotriva un player de continut audio si video, cat si o consola de jocuri.  UMPC-ul a fost gandit de fapt ca o platforma pe care fabricantii de tehnologie de comunicatii si de software sa-si poata incarca propriile produse, atat timp cat se conformeaza specificatiilor tehnice ale Microsoft si Intel.

     

    Interes a starnit si incorporarea in acest minicomputer a functiilor de navigare GPS, dar si a unei camere foto, dupa modelul actualelor telefoane mobile, insa aceste functii vor fi disponibile de la anul, spun producatorii. Iar pe langa toate acestea, unele modele UMPC vor fi capabile sa receptioneze televiziune digitala, tendinta in care telefonia mobila este puternic ancorata. Minicomputerele create de Microsoft dispun si de conectivitate fara fir, ceea ce inseamna ca se pot lega la alte echipamente portabile prin Bluetooth sau se pot conecta la Internet WiFi (prin unde radio). Iar odata cu lansarea oficiala a Windows Vista, sistemul de operare va putea fi instalat nu doar pe PC-uri, ci si pe UMPC-uri.

     

    La atatea avantaje, se pune si intrebarea: ce lipseste noilor minicomputere? Poate functiile de telefonie mobila (deocamdata), insa tehnologia VoIP, care permite efectuarea apelurilor telefonice prin Internet atat catre retele fixe, cat si catre cele mobile, poate suplini lipsa serviciilor GSM.

     

    Un alt posibil deficit, sustin analistii, este viata scurta a bateriei. Fiind un echipament mobil, ar trebui sa permita o durata de functionare de 10-12 ore pentru a nu pune probleme utilizatorului, insa aparatul nu poate fi folosit mai mult de trei ore la rand. „Nu este insa semn de ingrijorare, intrucat in aproximativ patru ani bateria minicomputerelor va avea o durata de functionare mai mare“, promite Pankaj Kedia, directorul diviziei UMPC Ecosystem Enabling a Intel.

     

    Insa nu toti analistii sunt entuziasti. Compania de cercetare a pietei Gartner crede ca UMPC-urile sunt deocamdata „generatia zero“ care de obicei este un test pe piata, care abia din 2009 s-ar putea dovedi un succes. Bill Gates a gandit insa destul de bine modelul de business. Un miniPC care dispune de foarte multe functii si care concureaza majoritatea echipamentelor portabile de pe piata este expresia clara a unei tendinte. Iar specialistii se asteapta ca pretul de vanzare al UMPC-ului sa scada, in timp, pana la circa 500 de dolari, concurand cu pretul unui PC cu performante medii spre mari.

     

    Practic, „UMPC-ul trebuie privit de utilizatori ca pe un echipament de divertisment sau playerul lor de muzica sau echipamentul prin care au acces la Internet, oriunde ar fi. Oricum l-ar percepe, acest miniPC ilustreaza cel mai bine conceptul de convergenta“, a conchis Pankaj Kedia de la Intel.

     

    In cazul UMPC-ului, „convergenta“ nu mai este doar un cuvant oarecare. In fond, aparatul poate fi simultan si computer, si player de continut multimedia, si navigator GPS, si televizor digital, si consola de jocuri. Asa ca de ce n-ar fi posibil ca, in 2-3 ani, ziua sa inceapa cu o cafea si cu lectura ziarului proaspat downloadat pe ecranul unui gadget ultraportabil?

  • Ordinea si ordonanta

    Pentru a combate pirateria in domeniul drepturilor de autor, guvernul a emis o ordonanta care va misca munti de hartii, va pune lumea pe drumuri, va costa o gramada de bani si nu va rezolva nimic. Pentru ca este depasita de vremuri inca inainte de a se naste.

     

    In introducerea unei carti care a devenit in scurt timp celebra („Free Culture“), Lawrence Lessig – profesor de drept la Stanford – relateaza un caz din istoria legislatiei americane care ilustreaza perfect necesitatea adaptarii legilor la realitatea tehnologica a vremurilor. Conform legilor in vigoare la inceputul secolului XX in Statele Unite, proprietatea asupra pamantului nu se limita doar la suprafata, ci se extindea nelimitat in adancul pamantului si in vazduh. Ramanea deschisa problema proprietatii asupra corpurilor ceresti si, eventual, asupra Raiului, dar pentru chestiuni practice prevederile erau – ca sa zic asa – „acoperitoare“. Numai ca apoi s-a dezvoltat aviatia, lucrurile s-au complicat, iar legiuitorii au aruncat la gunoi fara ezitare sute de ani de traditie legislativa.

     

    Intr-un interviu acordat sitului OpenDemocracy.org, Richard Stallman – inventatorul si promotorul conceptului „free software“ – aduce un exemplu la fel de sugestiv, plasat de data aceasta in domeniul ipoteticului. Daca astazi s-ar concepe o lege care sa interzica – sa zicem – copierea sandvisurilor, ar fi irelevanta. Dar cand „replicatoarele de hrana“ aidoma celor din Star Trek vor fi inventate, o asemenea lege ar deveni importanta si, de buna seama, n-ar trebui sa ne impiedice sa salvam omenirea de foamete. „Este tocmai ceea ce se intampla astazi cu copyright-ul“, adauga Stallman.

     

    S-ar putea spune ca exemplele sunt prea indepartate si ca sunt prea evidente. E vorba doar de „bun-simt“. Din fericire (sau, mai degraba, dimpotriva…) avem un exemplu aici, acum si care sfideaza bunul-simt. Este vorba de OG 25/2006, subiectul unor infierbantate discutii prin diversele spatii de intalnire ale informaticienilor romani (de pilda forumurile TIC-Lobby la Agora sau Legi-Internet la Yahoo!). Diverse asociatii profesionale si patronale (ANIS fiind cea mai vehementa) isi dau si ele concursul, astfel incat se poate spune ca intreaga „societate civila IT“ critica la unison ordonanta emisa de guvernul Romaniei.

     

    Despre ce e vorba de fapt? Ordonanta isi propune „intarirea capacitatii administrative a Oficiului Roman pentru Drepturile de Autor“ (ORDA), ceea ce ar trebui sa ne incante pe toti cei care ne castigam painea de pe urma „operelor de creatie“ pe care le producem, fie ca este vorba de filme, muzica, software sau ce-o mai fi. Limitand sfera discutiei doar la software, ORDA este imputernicita sa intretina cateva registre nationale in care sunt obligati sa se inscrie toti producatorii, distribuitorii si comerciantii de programe pentru calculator. Acestora le mai revine o obligatie: sa inregistreze la ORDA toate programele pe care le produc, distribuie, comercializeaza, inchiriaza etc.

     

    Un halucinant mecanism birocratic este pus in functiune printr-un act normativ care solicita (cu multa precizie, de altfel) un numar foarte mare de documente pentru fiecare operatiune, fiind in schimb cetos tocmai in punctele esentiale.

     

    De exemplu, nu se precizeaza nicaieri ce anume este un „program pentru calculator“, desi chestiunea nu este deloc banala. Daca ne ghidam dupa Directiva Europeana 91/250/CEE, orice ansamblu de instructiuni menite a permite executarea unor functii de catre un sistem de calcul poate fi considerat un „program“. In acest caz, pentru aplicatia la care lucrez ar trebui sa inregistrez vreo 2.000 de „programe“. La limita de jos, aproape orice sit web implica macar cateva rutine ajutatoare, care pot fi considerate „programe“ conform definitiei de mai sus. Trebuie inscrise? Nu se mentioneaza clar daca este vorba de programe destinate vanzarii, iar raspunsul ORDA este mereu laconic: „Inregistrati tot“.

     

    Nu mai vorbesc despre notiunea de versiune (extrem de fluida) sau despre cazul programelor open source, care acorda prin licenta publica dreptul de distributie (de unde „inscris doveditor al acordului titularului drepturilor“?) si multe altele. Ma voi multumi doar sa-mi pun intrebarea fundamentala: in fond, cui foloseste? Producatorii si comerciantii sunt in Registrul Comertului si pot fi identificati dupa codurile CAEN. Programelor inscrise li se va asigura o protectie suplimentara? In acest caz s-ar incalca tocmai legea drepturilor de autor.

     

    Magazinele de muzica online (s-a infiintat unul si in Romania) vand miliarde de melodii prin internet si in curand CD-urile vor disparea, in vreme ce ORDA se trudeste sa puna holograme pe cutii, iar inspectorii Garzii Financiare amendeaza pe oricine scrie soft. Chiar si pentru export.

  • Cine se aseamana pe net se-aduna

    V-a urmarit vreodata senzatia ca l-ati mai vazut undeva, sa spunem, pe Traian Basescu, dar nu stiti de unde sa-l luati? Ei bine, poate ca nu ar strica sa stiti ca, cel putin in ceea ce priveste unele caracteristici ale fizionomiei presedintelui, raspunsul l-ati putea gasi la www.myheritage.com.

     

    O posibila cheie a misterului se gaseste pe www.myheritage.com, in sectiunea de „face recognition“. Jucaria online care da astfel de rezultate este o versiune beta in flash care aduce destul de mult cu programele futuriste pe care le folosea ochelaristul Birkoff in serialul TV „Nikita“.

     

    Rezultatul pentru Traian Basescu – luand in calcul imaginea sa din portretul de pe site-ul oficial – este ca are 66% din caracteristicile fizionomice ale lui Erno Rubik („parintele“ cubului colorat), 61% din cele ale actorului Anthony Hopkins, 59% din Hugh Hefner, regele imperiului Playboy sau, dupa principiul „cine se aseamana se aduna“, 58% din presedintele J. F. Kennedy.

     

    Cei dornici sa afle cu care dintre cele 3.200 de celebritati aflate in baza de date a site-ului se aseamana ca fizionomie trebuie sa se inscrie (se poate si cu o adresa de mail inexistenta) si sa aiba pe aproape – in format electronic – o fotografie de marime medie, preferabil portret, pentru optimizarea rezultatelor. Fotografia respectiva se uploadeaza pe site, iar la capatul unui click si a unei asteptari de cateva secunde vine si rezultatul; nu fara surprize, pentru ca versiunea beta nu tine cont de criterii gen sex, varsta sau culoarea pielii. Chiar si doua fotografii ale aceleiasi persoane pot da rezultate diferite, dupa cum avertizeaza si cei de la myheritage.com, si de aceea este recomandabil sa incercati mai multe variante de portret pentru a vedea care celebritate apare mai des. Spre exemplu, in cazul lui Basescu, Anthony Hopkins a aparut in doua variante diferite.  Dezvoltarea sectiunii de „face recognition“ le-a epuizat resursele deocamdata administratorilor site-ului, astfel ca nu au mai apucat sa mai puna la punct si celelalte categorii pentru utilizatorii inregistrati: albume foto, pagini personale si chiar arbori genealogici. Acestea urmeaza sa fie disponibile in curand, se promite pe site.

     

    Asa ca n-ar fi exclus ca in viitor sa reveniti pe acest site pentru a va gasi, sa spunem, strabunicul plecat sa-si caute norocul dincolo de ocean in vremea goanei dupa aur.    

  • Foarte micul Paris

    Dati-i Bucurestiului ce-i al Bucurestiului si bucurestenilor ce-i al bucurestenilor, pare sa fie mesajul comun al mai multor asa- numite proiecte civice, desfasurate in ultima perioada pe strazile Capitalei.

     

    Indiferent ca a fost vorba despre inchiderea circulatiei pe o strada in numele artei, de transformarea Gradinii Botanice intr-un spatiu cultural sau de redecorarea statiilor de metrou cu imagini ale orasului, toate aceste proiecte au cel putin un merit: acela de a fi incercat sa schimbe perceptia generala despre vechea cetate a lui Bucur. „Este la moda sa spui ca Bucurestiul este un loc murdar, dar eu cred ca este murdar, pentru ca locuitorii nu il considera al lor“, spune Cristian Neagoe, PR Manager la librariile Carturesti, de numele carora se leaga organizarea – in colaborare cu Ordinul Arhitectilor si Centrul de Planificare Urbana si Metropolitana – evenimentului „Art Delivery“.

     

    In cele doua zile ale acestuia, bucurestenii au fost chemati sa mobileze strada Arthur Verona si sa o transforme dupa propriul gust, ca si cand aceasta le-ar apartine. „Am plecat de la ideea ca sunt oameni care se plimba doar din placerea de a privi cladiri, de a observa detalii. Am dorit sa vedem cum e sa recucerim o strada din centru. Eu locuiesc in Pantelimon, iar acolo oamenii mi se par mult mai constienti ca strada este a lor si ca trebuie sa aiba o legatura cu ea, fie si pentru ca ies la un gratar sau la o bere in fata blocului“, explica Neagoe. Mai mult, strada s-a transformat intr-un atelier de arta si cultura urbana, cu picturi, graffiti, muzica sau proiectii de filme. La subsolul casei memoriale Ion Mincu a avut loc vernisajul unei expozitii de schite ale arhitectului, iar la un alt subsol, cel al librariei Carturesti, s-a inaugurat expozitia „How to do things“, versiunea bucuresteana a unei serii de expozitii centrate pe ideea de utopie sociala.

     

    Totodata, zece artisti au realizat cel mai mare proiect de graffiti din Bucuresti, cu o suprafata de 170 mp. Pe strada Arthur Verona s-au adunat si biciclisti, skateri, rolleri sau posesori de trotinete care au strans 2.000 de semnaturi, pentru a arata ca exista si bucuresteni interesati de mijloacele de transport alternative. In plus, au fost vizitate monumente de arhitectura precum Scoala Centrala, Sediul Ordinului Arhitectilor din Romania sau Arhivele Ministerului Sanatatii, in curtea carora se afla o capela prea putin cunoscuta. „Ne-am dorit un fel de vanatoare de comori pe strada“, adauga Neagoe. Tragand linie si adunand, la cele doua zile de spectacol al strazii au luat parte aproximativ 5.000 de oameni.

     

    „Cand am gandit conceptul, am considerat ca adevaratul spectacol vor fi oamenii in sine si reinvierea unei strazi, pentru ca avem nevoie de locuri in care sa respiram.“  In premiera, pentru promovarea unui astfel de proiect a fost folosit un blog creat special pentru eveniment. De altfel, pentru a adauga si o nota de modernism urban,  strada a fost si un „hotspot“ (punct de acces la internet wireless).

     

    Un alt proiect cultural, care de aceasta data a avut ca scop promovarea Gradinii Botanice drept un spatiu al Capitalei, a fost „Gradina Culturala“. Initiatorul a fost ONG-ul Team Work, care, pe 13 mai, a transformat locul intr-un spatiu neconventional, in care s-au intalnit arta si stiinta. Toate activitatile au avut loc in Gradina Italiana, iar vizitatorii au avut parte de teatru alternativ, de stiinta si de arta fotografica. Expozitia de fotografii „Primavara“ a inclus 45 de fotografii dintre care 27 s-au vandut chiar in ziua inaugurarii. „Ideea a fost una neconventionala: am legat sfoara de castani si am prins fotografiile cu carlige“, explica Ioana Patrascanu, unul dintre organizatorii evenimentului. Clubul Exploratorul in colaborare cu Cite de Sciences et l’Industrie de Paris a organizat prezentari stiintifice despre riscurile seismice, dar Ioana Patrascoiu spune ca, desi au fost apreciate, „faptul ca au fost in limba franceza a fost un minus“.

     

    Cei care s-au aflat pe 13 mai in Gradina Botanica au fost spectatorii piesei de teatru „Spalatorul de creiere“ de Matei Vis-niec, care a fost interpretata de studentii de la Studio24. „Fiind o piesa abstracta, nu a avut un decor fix. A fost compusa din mai multe scene, iar pentru fiecare scena actorii se mutau in alt loc. Decorul, atat cat a fost, si l-au adus cu ei: un scaun pliant, un capac de toaleta, hartie igienica. Toti purtau veste si  pantaloni negri“, povesteste Patrascoiu. Imediat dupa sosirea la locul reprezentatiei, actorii au inceput sa se machieze in public, fapt care a atras imediat atentia asupra lor. Reprezentatiile au durat o ora si jumatate, iar dupa caderea (simbolica) a cortinei, cand spectatorii se pregateau sa plece, trupa a luat pe toata lumea prin surprindere, revenind cu un numar de dans. „Am avut un public de peste 1.500 de oameni. Unii au venit special pentru teatru, altii venisera sa vada expozitia de fotografie. Cred ca cel mai mare impact l-a avut aceasta din urma. Am primit feedback pozitiv de la diversi vizitatori, care se bucurau sa vada ca se face ceva in Gradina Botanica“, spune organizatorul proiectului.

     

    Un alt punct de atractie din Bucuresti a fost si o expozitie de fotografie cu vechi constructii din oras, care a fost deschisa pe 9 mai in cinci statii de metrou de mare tranzit (Gara de Nord, Eroilor, Unirii, Universitate si Victoriei). Practic, proiectul „Case care plang“ face un inventar foto-documentar a ceea ce a mai ramas din orasul supranumit de calatorii straini „micul Paris“.

     

    „Ideea a venit in mod spontan, privind pur si simplu mai atent realitatea inconjuratoare, plina din pacate de «obiective» care se incadreaza in proiectul nostru“, povesteste Loredana Stasisin, unul dintre organizatorii evenimentului.

     

    Constructiile pe care studentii la Arhitectura le-au prins in cele 25 de fotografii sunt deosebite din punct de vedere arhitectural, dar se afla intr-un stadiu avansat de degradare – de exemplu, cofetaria Cismigiu, hotelul Dunarea, cinematograful Dacia, o casa construita la inceputul secolului XX in stil neoromanesc pe str. Alecu Russo sau o alta de la sfarsitul secolului XIX, de pe str. Popa Nan. Toate fotografiile au fost postate pe www.casecarepling.ro „care se doreste a fi o baza de date online unde vor fi prezentate casele pe care le analizam.

     

    Studiul acestora implica material fotografic, documentatie, istoric si povestiri de la proprietari sau locuitori din apropiere“, explica organizatorul evenimentului. Pentru moment, pe site se afla 36 de constructii, dar realizatorii promit ca numarul acestora va creste in scurt timp. Proiectul a fost sustinut si prin proiectarea unui film realizat de doi studenti arhitecti Madalin Dumitru si Florin Ursu.

     

    „Este vorba despre un scurt metraj in care sunt prezentate cinci dintre casele studiate de noi, doua dintre acestea fiind Teatrul de Vara de la Capitol si Vila Minovici“, explica Stasisin.Iar proiectele nu se incheie aici. Cei de la Team Work sustin ca vor continua promovarea Gradinii Botanice, iar primul pas este chiar sarbatorirea zilei copilului.

     

    In plus, Cristian Neagoe de la Carturesti spune ca evenimentul „Art Delivery“ se va repeta la vara, cand strada Arthur Verona va fi transformata intr-o plaja imensa, unde oamenii sa vina in costume de baie si sa se bata cu apa. „Ma gandesc chiar sa aduc un pianist care sa cante in bikini“, glumeste Neagoe. O sugestie de repertoriu: „Fetite dulci, ca-n Bucuresti…“

  • Banii si fericirea

    Thomas J. Stanley este profesor de marketing in Atlanta. Primele sale studii dateaza din 1973, dar cartile care l-au facut sa fie considerat printre primii zece autori americani de business i-au aparut mai tarziu, la jumatatea anilor ‘90 si au fost focalizate pe conditia si problematica oamenilor cu bani. Cu foarte multi bani.

     

    Marele sau bestseller, „The Millionaire Next Door“ (1996), incerca sa arate cine sunt adevaratii oameni instariti din America si izbutea sa distruga un mit: acela ca bogatii apartin cu totii unei elite bine educate si extrem de norocoase, ca isi mostenesc adesea banii si ii cheltuie facand cumparaturi extravagante si ducand o viata de lux. Desigur, spunea Stanley, exista si din acestia, dar cei mai multi muncesc din greu si traiesc sub nivelul de viata pe care si l-ar putea permite. Luata ca o afirmatie rostita in timpul unei conferinte publice, concluzia ar putea parea comandata de un milionar, dornic sa-si construiasca o imagine publica croita pe calapodul basmelor eroice. Atat doar ca ne aflam in fata unui studiu intocmit dupa zece ani de cercetari si dupa chestionarea hartuitoare a sute de respondenti. Succesul acestei carti, precum si acela al volumului care i-a succedat firesc (cel la care facem astazi referire, „The Millionaire Mind“), l-a indemnat pe Stanley sa-si continue studiul pe tema sa obsesiva, incoronandu-si opera cu „Millionaire Women Next Door“.

     

    In „Gandirea Milionarului“, amplul volum recent tradus la editura Aquila, dr. Stanley are in vedere un segment diferit al populatiei milionare decat in prima sa carte. Pe scurt, subiectii sai ar arata cam asa: „Milionarii acestia locuiesc in case minunate (evaluate in medie la circa 1,4 milioane de dolari bucata), situate in cartiere elegante. Echilibrul este tactica lor in viata.

     

    Sunt independenti pe plan financiar si totusi se bucura de viata – nu sunt genul oamenilor care intruchipeaza numai munca, fara pic de distractie. Majoritatea lor ajung milionari in decurs de o generatie. Ei nu depind de credite“. Cum au realizat acest lucru? Cum au echilibrat nevoia lor de a deveni bogati cu pornirea de a se bucura de viata?

     

    Iata doar doua dintre sutele de intrebari la care autorul se straduieste sa raspunda, cu onestitate, in paginile acestui volum. Chiar daca solutiile oferite sunt pertinente si pana la urma se reuseste intocmirea unui portret-robot al milionarului (care intruneste atribute precum curajul, tenacitatea, iubirea profesiei alese, intelepciunea in alegerea partenerului de viata, favorizarea principiului muncii individuale etc. etc.), nu trebuie sa va imaginati ca, aplicand ca atare aceste elemente, puteti deveni si dumneavoastra unul dintre „ei“. 

     

    E bine, eventual, sa luati aminte, poate sa si saditi in spiritul progeniturilor dvs. cateva dintre elementele descrise si, in orice caz, sa va lasati imaginatia sa zburde, vazand care sunt activitatile preferate de milionari in timpul liber, cum isi cumpara si isi vand casele, cum si-au intalnit sotul/sotia sau ce rol au jucat norocul si notele de la scoala in viata lor.     

     

    Dr. Doc. Thomas J. Stanley, Gandirea milionarului american, Editura Aquila ‘93, Oradea, 2006

  • NOUTATI

    Pedeapsa fara crima

     

    Fiu al unor emigranti rusi, Bernard Malamud a primit, pentru volumul „Carpaciul“, National Book Award si premiul Pulitzer pentru fictiune. Cartea reia un faimos incident  antisemit din Kievul anilor dinaintea Marii revolutii, in care evreul Mendel Beilis a fost acuzat si condamnat pentru uciderea unui copil crestin ortodox. In roman, personajul principal capata trasaturile lui Yakov Bok, un mester evreu liber cugetator, care isi paraseste satul de obarsie, dupa ce fusese inselat de nevasta. Ajunge in Kiev, unde soarta sa cunoaste o brusca intorsatura, dupa ce resusciteaza un individ (de fapt beat crita), apartinand unei notorii organizatii locale antievreiesti, care ii ofera o slujba si o locuinta. In momentul in care autoritatile ii descopera originea, ii pun in carca moartea unui adolescent de 11 ani, acuzandu-l de o crima rituala.

     

    Bernard Malamud, Carpaciul, Editura Leda,

    Grupul editorial Corint, Bucuresti, 2006

     

    Povestiri chinezesti

     

    László Darvasi scrie de parca si-ar fi muiat pana in cernelurile stravechilor caligrafi chinezi. Finetea detaliului, gingasia cuvintelor atent alese si lipsite de zorzoane par inspirate de vechile povestiri sapientiale extrem orientale. Daca numele nu i-ar dezvalui obarsia, ai crede ca s-a nascut in cine stie ce provincie din preajma Fluviului Galben si ca, in copilarie, a domesticit dragoni: „Academia Cin angaja un pictor care pretindea ca e in stare sa vopseasca picaturile de ploaie. Nu mintea. Gesturile artistului erau atat de rapide si de precise, incat era capabil sa coloreze, cu varful minuscul al pensulei, picaturile de ploaie care-i picurau in fata ochilor in minuni verzi, galbene, negre“. Nu trebuie crezut ca autorul s-a cantonat in exercitii de scriitura exotica. El este si autorul unui roman istoric – „Legenda risipitorilor de lacrimi“ -, care descrie un secol de ocupatie otomana a Ungariei.

     

    László Darvasi, Vanatorii de caini din Loyang,

    Editura Nemira, Bucuresti, 2006

  • Jarls Buckley? Girls Bankley? Cine?

    Aha – aia. O intrebare pe care mi-a pus-o multa lume in ultima vreme. Trebuie sa-i silabisesc numele trupei de vreo trei ori pana sa priceapa. „Jarls Buckley? Girls Bankley…?“ Trupa este, desigur, Gnarls Barkley, iar piesa se intituleaza – deloc suprinzator – „Crazy“. Ajunsa pe prima pozitie in topurile britanice, formatia a devenit un subiect de discutie pentru multa lume si pe buna dreptate.

     

    De parca nu era de ajuns ca melodia „Crazy“ este hitul pop care prinde cel mai tare anul acesta, cu armoniile sale discrete gospel pe un fond de disco beat staccato, condimentat din belsug cu soul, la cele 2’ 58“ ale sale reprezinta exact ceea ce ar trebui sa fie muzica pop si va va face, cu siguranta, sa stati cu degetul pe butonul de „repeat“. La fel de important este insa si faptul ca piesa a intrat in Cartea Recordurilor, fiind primul number one generat de vanzari exclusiv online, ceea ce a determinat presa sa acorde o atentie sporita trupei, toate publicatiile, de la Rolling Stone la Financial Times, ajungand sa scrie despre ei.

     

    Initial, Gnarls Barkley pareau sa fi rasarit din pamant, din iarba verde, mai nimeni nestiind cine sunt, desi duetul din spatele titulaturii este, in realitate, format din doi muzicieni destul de cunoscuti. Formatia e compusa din producatorul Danger Mouse si din Cee-Lo, pentru a carui voce mai toti cei din industria muzicala ar face moarte de om. Primul dintre ei a mai avut parte de un moment de glorie prin intermediul Internetului, reusind sa realizeze unul dintre albumele despre care s-a discutat cel mai mult in 2004, sub forma unui LP ilegal disponibil doar prin descarcare de pe Internet. Albumul cu pricina se intitula „The Grey Album“. Performanta sa a fost o lovitura de geniu, succesul acestuia dand imediat nastere la mii si mii de imitatori. Ceea ce a facut DJ Danger Mouse a fost sa ia partea vocala de pe „The Black Album“, lansat de Jay-Z in 2003, si sa o transpuna pe un fond instrumental hip-hop, compus din bucati scurte de piese de pe discul Beatles din 1968, „The White Album“. Exploata perfect moda „bootleg-urilor“, obtinute din mixarea partii vocale a unei piese cu muzica unei alte piese, propulsand insa ideea spre un alt nivel si reusind sa creeze primul album concept al erei digitale.

     

    LP-ul „The Grey Album“ a avut o editie limitata de numai 3.000 de exemplare. Atunci cand EMI, casa de discuri a celor de la The Beatles, a prins de veste, a luat prompt masuri impotriva lui Danger Mouse, de vreme ce bucatile de piese Beatles erau folosite ilegal. Ceea ce a urmat avea sa fie ulterior cunoscut sub numele de „Martea Cenusie“ („The Grey Tuesday“): in ziua de 24 februarie 2004, 170 de site-uri web au pus albumul la dispozitie online pentru a protesta impotriva masurilor luate de casa de discuri, iar acesta a ajuns extrem de cunoscut si laudat de critica.

     

    LP-ul Gnarls Barkley de pe care provine piesa „Crazy“, „St. Elsewhere“, se va vinde, dupa toate probabilitatile, foarte bine numai pe baza single-ului. Si de data aceasta, albumul a fost inregistrat fara sprijinul vreunei case de inregistrari. Danger Mouse et Co. par sa-si fi facut un scop din a demonstra cat de multe poti realiza in lumea muzicii daca nu urmezi canalele traditionale ale acestei industrii, cum ar fi cautatorii de talente, casele de inregistrari, contractele de inregistrari si asa mai departe.

     

    Albumul in sine, plin de umor, soul psihedelic, hip-hop hippy si note jucause (cum ar fi o piesa dedicata Feng Shui), suna exact a ceva care ar fi putut fi inregistrat de o formatie de personaje din desene animate, de catre un soi de alter ego superou exagerat. Cam asta este ceea ce sunt Gnarls Barkley.

     

    Nici macar numele nu prea are logica, desi unii au sugerat ca vine de la numele renumitului jucator de baschet Charles Barkley. Trupa insa sustine ca numele nu are nici o logica. Atunci nu v-ar surprinde poate sa aflati ca Danger Mouse a produs ultimul album Gorillaz (un proiect secundar al lui Damon Albarn), formatie ai carei membri exista numai sub forma de personaje de desene animate. Asteptati-va sa-i auziti pe Gnarls Barkley mai peste tot in lunile urmatoare. Stati cu ochii pe televizor sa prindeti o anumita reclama…           

     

    In romaneste de Loredana Fratila-Cristescu

  • Gemisa a luat de brat Gerovital

    Piata cosmeticelor si a produselor antiimbatranire a primit botezul investitorilor financiari. Fondul de investitii Gemisa Investments a creat impreuna cu Gerovital Cosmetics compania Gero Aslan, in care va investi aproximativ 10 milioane de euro. Obiectivul declarat: intinerirea marcii Gerovital.

     

    Despre Gerovital, specialistii in branding si marketing obisnuiesc sa spuna ca este una dintre marcile emblematice ale romanilor, alaturi de Gheorghe Hagi, Nadia Comaneci sau Ilie Nastase. In pofida acestei credinte adanc inradacinate, brandul in sine a fost prea putin exploatat comercial. Piata romaneasca a cosmeticelor si a produselor antiimbatranire este dominata de companiile multinationale, precum Beiersdorf sau L’ Oreal. Vorbind in cifre, intr-o piata evaluata la aproape 200 mil. euro in 2005, ponderea totala a cosmeticelor romanesti e de doar aproximativ 10 procente.

     

    Practic, ne aflam in fata unui paradox: exista un brand, insa performantele sale comerciale lasa de dorit. Mai mult, la acesta ora, pe piata romaneasca exista patru companii sau institutii care au legatura cu brand-ul Gerovital. Sicomed, companie preluata de cehii de la Zentiva, produce medicamente sub aceasta marca, iar Institutul Ana Aslan face tratamente de intretinere si antiimbatranire. De altfel, medicamentele Gerovital H3 sunt cele care au facut ocolul pamantului, fiind renumite pentru ca i-au tratat, printre altii, pe Tito, Charles de Gaulle, Marlene Dietrich sau Charlie Chaplin. Cat despre cosmetice, lucrurile se complica si mai mult: doua companii (Farmec din Cluj-Napoca si Gerovital Cosmetics Bucuresti) produc Gerovital, disputandu-si in instanta dreptul de exclusivitate asupra acestei marci.

     

    Vreme indelungata, potentialul de business al Gerovital a fost sesizat de mai toata lumea, dar a fost prea putin exploatat si valorificat. Ce i-a lipsit? Raspunsul e simplu: marketing, promovare, inovatie si distributie. Pe de alta parte, potentialul latent al unui astfel de brand este exact ceea ce cauta un fond de investitii. In luna mai 2006, fondul de investitii Gemisa, impreuna cu Gerovital Cosmetics si un grup de investitori persoane fizice, a fondat compania Gero Aslan, care se va ocupa de marketingul, promovarea, vanzarea si distributia produselor Gerovital. In cadrul noii organizatii, Gemisa Investments detine 70% dintre actiuni.

     

    Proiectul este coordonat de Madeleine Florescu, care are o experienta de 13 ani in industria cosmeticelor de lux in Statele Unite ale Americii. A plecat din Romania, imediat dupa Revolutie – pe vremea cand era eleva in clasa a IX-a a Liceului „Gheorghe Lazar“ din Bucuresti. S-a stabilit la New York unde a lucrat pentru nume grele din domeniu precum Dior sau Clinique, intorcandu-se in tara anul trecut. Ultima pozitie pe care a avut-o in SUA a fost cea de director national de vanzari pentru compania japoneza Kanebo.

     

    Productia va ramane in curtea celor de la Gerovital Cosmetics, insa compania va trebui sa-si modifice portofoliul in functie de cererea de pe piata. Principalul asset al Gero Aslan este chiar brandul Gerovital. Numai ca, asa cum s-a spus deja, intre Gerovital Cosmetics si Farmec Cluj-Napoca se deruleaza un proces privind dreptul de folosinta a brandului. (Ambele companii sunt detinute de persoane fizice din Romania.) Intrarea Gerovital in portofoliul Gemisa Investments are sens. Fondul, avand in acest moment o valoare de sase milioane de euro, mai are plasamente in servicii si retail medical sau in domenii conexe. Este vorba despre reteaua Optiblu (ochelari de soare si vedere), Cristal Diagnostic (medicina muncii si clinica medicala) si Press Pro International (editura de presa medicala si organizator de evenimente). „Vrem sa investim in Gero Aslan circa 10 milioane de euro in urmatorii trei-cinci ani“, sustine Dragos Rosca, CEO la Gemisa Investments. Investitiile vor fi facute atat din resursele fondului, cat si din profiturile viitoare ale companiei nou create si vor fi canalizate preponderent in marketingul produsului.

     

    „Acum, obiectivul nostru consta in a intelege care este perceptia exacta asupra brandului pe care il detinem si care este zona din piata in care ne avem locul“, explica Madeleine Florescu. In ceea ce priveste partea de distributie a produselor Gerovital, aceasta se va face atat in supermarketuri si hypermarketuri, cat si in farmacii, de unde se spera ca vor veni marjele de profit cele mai mari.

     

    Cum Gemisa este un fond de investitii, algoritmul de business adoptat de companie este cel al cresterii unei afaceri pana la un anumit nivel, dupa care urmeaza vanzarea acesteia catre un alt fond sau catre un investitor strategic. Un fond interesat de acest sector a fost GED Capital Development, insa deocamdata nu a facut nici o investitie in acest sens. In privinta potentialilor investitori strategici (multinationalele din cosmetica), acestia nu exclud posibilitatea de a se apleca cu mai multa atentie asupra brandului Gerovital.

     

    „Peste 90% din femeile romance cunosc acest Gerovital“, sustine Angela Cretu, director general al Avon Romania. Acesta este, desigur, punctul forte al marcii in viziunea directorului companiei. Insa, exista si un minus – deloc de neglijat: „marca este cunoscuta, insa produsul nu are consistenta. Gerovital nu mai beneficiaza de inovatie de peste 30 de ani“, adauga Angela Cretu. „Daca se va investi suficient de mult in acest produs, el va deveni cu siguranta tinta mai multor companii multinationale din domeniul cosmeticelor.“ O eventuala preluare a brandului de catre o multinationala ar putea extinde pe plan global distributia acestui produs.

     

    Din cate spune Madeleine Florescu, pentru anul in curs piata cosmeticelor din Romania este evaluata la 250 de milioane de euro, iar ritmul de crestere este imbucurator. „Din aceasta piata, produsele antiimbatranire reprezinta 40%, insa noi vizam mai mult decat acest segment“, explica Florescu.

     

    Investitia Gemisa Investments in dezvoltarea produsului si marcii Gerovital pare sa aduca exact ceea ce lipsea acestui brand. Singurul (mare) semn de intrebare care ar putea plana asupra succesului acesteia este litigiul dintre Gerovital Cosmetics si Farmec. Insa nu exista investitii 100% sigure. In plus, Gemisa are un apetit mai ridicat pentru risc in comparatie cu alte fonduri de investitii. Spusa pe scurt, povestea Gerovital suna cam asa: are o istorie stralucita, are viitor, insa prezentul este, deocamdata, ambiguu.