BusinessMagazin

Blog

  • Capra si varza

    Chestiunea imigratiei ilegale in SUA a capatat brusc importanta in perspectiva alegerilor partiale din noiembrie, cu o administratie republicana care incearca sa atraga atat voturi ale republicanilor (conservatorii si mediul de afaceri, ambele categorii ostile imigratiei ilegale), cat si ale democratilor (adeptii masurilor de integrare a clandestinilor). Presedintele George W. Bush a prezentat in discursul din 15 mai o serie de masuri menite sa impace viziunile cat mai multor segmente de electorat.

     

    SECURIZAREA FRONTIEREI: Fara precedent este proiectul construirii unui zid de securitate de 600 km, echipat cu tehnica electronica de supraveghere, completat de-a lungul intregii granite de 3.200 km cu Mexicul de posturi de paza noi si echipamente de supraveghere si detectie. Efectivele de paza la granita vor creste de la 6.000 la 8.000 de oameni, iar 6.000 de militari din Garda Nationala vor fi dislocati la granita pentru a suplimenta paza. Masurile anuntate de Bush (Senatul a votat deja planul de constructie a zidului de securitate) vor costa 1,9 miliarde de dolari.

     

    SUPRAVEGHEREA IMIGRANTILOR: Lucratorii straini legali vor primi noi documente de identitate, cu identificare biometrica, spre a le permite angajatorilor sa verifice daca au angajat sau nu clandestini. Va fi instituit un program de angajare temporara a „imigrantilor cinstiti“ in slujbe neacceptate de americani si pentru nu mai mult de 200.000 de straini anual, iar strainii care le vor primi vor fi obligati sa se reintoarca in tarile de origine dupa un anumit interval de timp.

     

    MASURI DE INTEGRARE: Imigrantii ilegali doritori de cetatenie americana vor fi obligati sa plateasca amenzi pentru incalcarea legii, sa invete engleza si „sa stea la coada“ in urma imigrantilor legali pentru primirea cetateniei, pe care nu o vor putea primi decat dupa minim cinci ani de sedere in SUA. Toti imigrantii vor fi incurajati sa invete limba engleza si „sa imbratiseze identitatea comuna americanilor“.

  • Cazuti din cosmos

    Sunt vecin cu aviara. Ce vorbesc eu aici, aviara m-a inconjurat. E si la stanga, si la dreapta, in spate nu sunt gaini, dar cred ca in scurt timp se rezolva, cu o mutatie, ceva, iar in fata se va muta curand, e numai o chestiune de timp, cu sprijinul primarului care este si care nu face nimic.

     

    Mijlocul saptamanii trecute. Seara, dupa o zi torida, dupa un numar indefinit de telefoane, cateva drumuri printr-un oras toropit si cateva pagini scrise, imi taram fatalitatea mioritica spre casa, fragezit gata de un telefon care m-a anuntat suav ca s-a terminat, este si la noi. Credeti sau nu, prima oara m-am dus la banca sa-mi platesc rata, doar nu era sa-i las pe bietii oameni in paguba. Apoi la o aprovizonare, ceva, conservele state in soare nu ocupa un loc special pe lista preferintelor mele. Nadusit si sfios, pasesc spre necunoscutul din capul strazii. Spaima imi trece si ma napadeste un sentiment de siguranta, era o desfasurare de forte cum am mai vazut la manifestatiile cu peste 10.000 de sindicalisti. Si inca din toate categoriile: jandarmi cat usa, in costumele lor negre numai bune intr-o zi cu peste 30 de grade, gardieni publici, mai firavi si mai mobili, dar cam lipsiti de tinta, pentru ca plimbarea era cam browniana; nu in ultimul rand cativa politisti blajini, asta poate si pentru ca pareau sa fi chiulit de la orele de pregatire fizica din ultimul cincinal.

     

    Si mai era EA. Eu cred ca era arma secreta in lupta cu nemilosul virus care a scos marginea Bucurestiului din lancezeala prafuita care o caracterizeaza, altfel nu stiu ce ar fi putut cauta acolo. Era supla, bruneta, cu cascheta, camasa albastra de uniforma, asortata la ochi, ii venea mai bine decat un costum Dior. Virus sa fi fost si tot te opreai; cred ca asa aveau de gand sa procedeze, adica sa astepte sa se adune in jurul EI toti masculii virusi de pe raza de suspiciune si sa dezinfecteze apoi locul.

     

    N-am asteptat aceasta si m-am grabit spre casa, dar am luat in bombeuri ceva mai multi bolovani decat de obicei, poate si pentru ca nu priveam in directia de mers. EA nu m-a privit. M-au scrutat in schimb toti ceilalti si am inteles cam cum se simte un vorbitor incepator in fata unei sali pline. Ba cred ca am si rosit un pic sub parleala de soare. Spre norocul meu n-aveam fata de importator de pui de curcogaini din Ungaria sau Cehia (nu va uitati la desenul de pe pagina, sa zicem ca desenatorul nu era in cea mai buna zi a lui), iar in sacose erau vizibile multe legume. Asa ca m-au lasat sa trec.

     

    Pe strada era circ, cred ca iesisera si bolnavii netransportabili; oricum, descopeream figuri necunoscute, iar cateva case despre care credeam ca sunt nelocuite se dovedeau destul de pline. I-am inteles, o data in viata ai sansa sa apari la stiri, chiar la posturi cu audienta redusa. Prin praf si gropi se foiau incoace si incolo tot soiul de masini, unele cred ca erau oficiale, pentru ca domnii de pe locurile din spate avau pozitia aceea inconfundabila „fata-in-dosul-mainii-inclestate-pe-manerul-de-sus“.

     

    M-am bucurat ca mi-am limitat capabilitatile zootehnice la catel si la porcusorul de Guineea. Dimineata am descoperit ca filtrele erau instalate, dar la ceva distanta. Am oftat usurat: „Am scapat“. Am scapat? Nu cred. Mai mult decat orice balbaiala a justitiei, peste orice incapacitate de absorbtie a fondurilor europene, mai departe decat orice data de integrare si mult mai patrata, oricat de rotunda s-ar da, Romania e Romania. Iar ceea ce se intampla nu masoara capabilitatile vreunui ministru sau ale vreunui Guvern, nici indemanarea Serviciului Roman de Informatii de a afla nestiutul, nici abilitatile prezidentiale de a se ridica de pe patul de suferinta pentru a-si mustrului coechipierii. Este capacitatea romanilor, a autoritatilor de a raspunde la ceea ce ziarele numesc criza.

     

    In opinia mea ultima mare criza pe care Romania a traversat-o este cutremurul din 1977; este vorba de o calamitate ce loveste mari aglomerari urbane, o situatie ce rezerva mult mai multe probleme si are mult mai mult implicatii decat orice inundatie ce loveste un sat. Nu neg incarcatura umana, sociala sau economica a crizelor de acest tip care au lovit Romania in ultimele trei decenii, dar ganditi-va un pic si imi veti da dreptate. Doamne fereste ca H5 sa sufere mutatia aceea de care se teme toata lumea in colcaiala de caldura, praf si mizerie de la marginea Bucurestiului. Doamne fereste de un cutremur mare sau de orice altceva ce ar putea lovi o Capitala care numai se vrea europeana.

     

    Nu credeam ca m-as putea gandi vreodata la infiintarea vreunei autoritati, totdeauna mi s-au parut prea multe, prea guralive si vesnic depasite de situatie. Dar cred ca o institutie specializata, asa cum este vestita Federal Emergency Management Agency a americanilor sau cum sunt ministerele pentru situatii de urgenta ale rusilor, mi se pare ceva absolut necesara: cu oameni pregatiti sa faca fata la orice, cu scenarii pentru tot, cu capabilitati limitate numai de lege si nu de ambitii sau orgolii politicianiste.

     

    Curios, am descoperit ca avem un fel de organism pentru situatii de urgenta, pe care l-am identificat pe net, dar nu si in viata reala; se ocupa de incendii, accidente nucleare, inundatii, accidente chimice, explozii necontrolate ale munitiei ramase din timpul conflictelor militare (asta e chiar buna! cum?), de poluari marine si, tineti-va bine, de caderi de obiecte din atmosfera si din cosmos…

    Nu zau?

  • Ne sutor ultra crepidam!

    Stimate Domnule Director Timofte, permiteti sa raportez: mi s-a defectat toaleta; catelului meu, Vasile, i-a iesit un fel de buba de provenienta necunoscuta pe urechea stanga; baiatul cel mic intampina dificultati la memorarea tablei inmultirii cu sapte, iar fata sufera de acnee juvenila.

     

    Personal, habar n-am cum s-ar cuveni sa rescriu un articol pentru revista Polity in asa fel incat sa corespunda standardelor americane. Va rog, asadar, respectuos sa dispuneti de masurile necesare pentru ca serviciul Dumneavoastra sa se implice activ in rezolvarea situatiilor mai sus mentionate.

     

    Lasand gluma (amara) la o parte, ceva asemanator i-a cerut presedintele Basescu sefului SRI, pe 19 mai, dupa intoarcerea de la Viena – Serviciul Roman de Informatii sa se implice activ in rezolvarea disfunctionalitatilor din sistemul medical romanesc (din cauza carora presedintele suferind a fost plimbat de la un spital la altul in Ziua H, Ziua cu Hernia); mai mult, colac peste gaina (pardon, pupaza), acelasi serviciu sa identifice responsabilii pentru aparitia gripei aviare pe teritoriul patriei.

     

    Cu tot respectul si increderea in serviciile noastre speciale, marturisesc, spasit, ca m-a pufnit rasul. Increderea debordanta a presedintelui nostru in serviciile speciale nu mai reprezinta de multisor un secret pentru nimeni.

     

    De aici, insa, si pana la a-i cere SRI-ului implicarea in rezolvarea unei situatii care ii depasesc, in mod evident, daca nu atributiile, atunci macar competentele, este un pas mic pentru Basescu, dar mare pentru bunul-simt al omului de pe strada – un pas care acopera distanta calculata de clasici dintre sublim si ridicol.

     

    Desigur, Traian Basescu isi poate oricand argumenta cererea prin faptul ca sanatatea prezidentiala ar constitui un subiect apartinand sigurantei nationale, la fel ca si gripa aviara – dar orice om de bun-simt ar vedea in acest gen de argumentatie o prestidigitatie scolastica de genul calcularii numarului de ingeri care incap in varful unui ac. Urmand aceeasi logica si la nivelul de educatie al copiilor nostri, si eventuala steatoza hepatica a presedintelui sau starea cercetarii romanesti sunt chestiuni care tin de siguranta nationala. Si totusi, nimanui nu i-a trecut, pana acum, prin cap sa ceara implicarea SRI-ului in rezolvarea acestor chestiuni arzatoare.

     

    Oricat de profesionisti ar fi sereistii nostri, nimeni nu le poate cere sa se priceapa la orice – de la psihologia infantila la managementul relatiilor familiale sau la arcanele fizicii cuantice. Cu toate acestea, Radu Timofte nici n-a clipit din ochi si nici nu si-a declinat competenta. Ca un civil ce se afla, a pocnit, respectuos, din calcaie si a spus „se rezolva“.

     

    Cum s-a rezolvat cel putin jumatate din cererea prezidentiala, stim deja – ca-n bancurile de la Radio Erevan: nu era Volga, ci era bicicleta, si nu i s-a dat, ca i s-a luat. Zecile de mii de pui morti importati din Ungaria sau Slovacia nu erau de curca, ci de gaina, si nu au murit, ci asteptau, bine merci, sa fie vanduti. Mai mult, daca printre profesionistii SRI s-ar fi nimerit si un specialist cu acces la internet, ar fi stiut ca, odata contactat virusul gripei aviare, o pasare mai traieste, maxim, doua saptamani.

     

    Prin urmare, pasarile nu puteau fi contaminate in ianuarie, dandu-si obstescul sfarsit abia prin aprilie-mai – dupa cum mentiona raportul SRI. Cusatura cu ata alba a fost vizibila de la o posta. Dupa cum au remarcat deja unii comentatori, intre solicitarea prezidentiala si prezentarea raportului s-au scurs doar cateva ore. Prin urmare, fie SRI-ul avea deja aceste informatii, dar nu le-a prezentat factorilor indrituiti. Fie n-a stiut, dar le-a incropit, punand cap la cap, in doar cateva ore, un raport care sa satisfaca setea prezidentiala de „informatii confidentiale“. (Varianta ca avem un serviciu atat de performant incat intr-o dupa-amiaza poate incropi un raport cu implicatii atat de grave cade de la sine.)

     

    De-o fi una, de-o fi alta, atat presedintele, cat si Radu Timofte s-au facut de… rasul curcilor. In mod normal, dupa o asemenea gafa, la ora la care cititi aceste randuri s-ar cuveni ca directorul SRI sa fie doar o biata amintire, o nota de subsol in manualele de istorie. Cum, insa, normalitatea la Portile Orientului ramane o chestiune relativa, personal, m-as multumi si cu mai putin – anume, cu mintea lui Basescu cea de pe urma. Conform acesteia, nu tot ce zboara se mananca (pardon, n-am gasit alta zicala mai potrivita) si nici SRI-ul nu se pricepe chiar la orice: „merge“ pana la apendicita, dar intampina dificultati cand vine vorba de neurochirurgie. Nimeni nu este perfect. Ghinionul, bata-l vina, face ca unii cred ca se pricep la toate celea, iar altii se grabesc sa ii creada.

     

    Domnule presedinte, permiteti-mi sa va spun o poveste. A fost odata ca niciodata – ca de n-ar fi nu s-ar povesti – un pictor, Apelles ii zicea, care pe buna credinta, i-a cerut unui cizmar (vorba vine, pentru ca pe vremea aceea nu existau cizme) sfatul despre cum trebuie pictata o sanda. Omul, profesionist, i-a spus, iar pictorul, increzator, i-a ascultat sfatul. Atat i-a trebuit cizmarului! Imbatat de succes si considerandu-se deja un specialist, a inceput sa-i spuna pictorului cum sa-si pozitioneze modelul, cum se deseneaza mainile, ba chiar si cum se amesteca culorile.

     

    Apelles, respectuos, a indurat cat a indurat. Dar, la un moment dat, exasperat, i-a strigat de la obraz: Ne sutor ultra crepidam! Adicatelea, „Cizmarule, nu mai sus de sanda!“. Domnule presedinte, credeti-ma, nici SRI-ul nu are cizme pescaresti – din alea pana la piept.

  • Ad’Or: un altfel de bilant

    Prospetime reincalzita. Istetime cu iz politic. Premii acordate unor reclame abia sau deloc difuzate, ceea ce este impotriva regulamentului de concurs. Acesta este un alt bilant, cel nevazut, al concursului autohton de creatie publicitara Ad’Or.

     

    Exista un anumit rol pe care presa ar trebui sa il aiba, spun manualele de jurnalism: rolul de „agenda-setting“. De stabilire a agendei, in traducere libera. Adica, prin ceea ce reda publicului, presa ar trebui sa puna pe tapet ce este cel mai important / relevant.

     

    De curand a fost Ad’Or, festival care – spune Uniunea Agentiilor de Publicitate din Romania (UAPR) – isi propune sa premieze prospetimea ideilor in creatia publicitara. Ca dupa orice editie, agentiile se grabesc sa dea presei comunicate autolaudative, iar presa – sa publice cine si ce a castigat. O situatie tipica in care presa lasa garda jos, cedand rolul de agenda-setting unor terte parti.

     

    Ce este insa relevant in cazul Ad’Or – deci de pus in agenda – nu este faptul ca agentia X a castigat premiul cutare sau ca agentia Y a fost nominalizata aici si dincolo. Important este daca Ad’Or reuseste sa-si atinga obiectivul: recunoasterea celor mai proaspete si creative idei, in contextul respectarii unor principii de etica elementara.

     

    Sau haideti sa le spunem principii convenite de practica publicitara pentru a nu suna prea pompos sau cliseistic. Iata doua astfel de principii: realizarea unei reclame exclusiv pentru a servi clientului si difuzarea ei pentru o perioada suficienta de timp, astfel incat sa atinga obiectivele acestuia.

     

    O analiza atenta a bilantului Ad’Or din acest an (si in general) arata ca parte din distinctiile acordate, premii sau nominalizari, fie incalca cele doua principii de mai sus – ceea ce in esenta inseamna lipsa de respect fata de client -, fie reflecta preocuparea unor agentii de a obtine premiu, inclusiv cu pretul de a-si aroga niste merite pe care nu le au. Iata cateva situatii: un spot care a iesit castigator la categoria „Cel mai bun spot TV“ – a doua mare distinctie in concurs – a fost difuzat doar trei zile pe un canal de nisa, de muzica, spun monitorizarile existente (este vorba de spotul Batman, realizat de Leo Burnett & Target – agentia anului la aceasta editie – pentru brandul Teletech). O reclama fara „expunere rezonabila“ – cum cere regulamentul cu o sintagma lasata si anul acesta suficient de vaga.

     

    Cel mai edificator exemplu este insa spotul „De-a v-ati ascunselea“, castigator la aceeasi categorie, realizat de Mercury Promotions pentru Autoritatea Nationala pentru Protectia Copilului si Adoptie. Un spot care, atentie, in 2005-2006 nu a fost niciodata difuzat, nicaieri, conform Alfa Cont. Dar e un spot care pare sa faca parte din seria de campanii guvernamentale realizate de Mercury (anul trecut, Mercury a lucrat indeaproape pentru Agentia pentru Strategii Guvernamentale, aflata sub conducerea lui Valeriu Turcan, demis intre timp).

     

    Dar ce impresie v-a facut campania „Oameni si insecte“ a agentiei Gav Scholz & Friends pentru clientul AAPP4 (brand Gradina de Sud), nominalizata la cea mai importanta categorie din concurs, Campania anului? E greu sa aveti o impresie, pentru ca nici in acest caz Alfa Cont nu gaseste aceasta campanie in datele de monitorizare.

     

    O concluzie? Industria nu a scapat nici anul acesta de asa-numitele „ghost“-uri (reclame facute pentru festival, nu pentru servirea nevoilor clientilor), iar discursurile impotriva acestora se dovedesc pur declarative.

     

    De notat ca nu este rolul juriului de a verifica eligibilitatea lucrarilor, ci a organizatorilor (UAPR). E ca si cum jurnalistii, de exemplu, ar fi premiati pentru articole, interviuri sau stiri nepublicate(bile), deci care nu au fost scrise pentru a fi citite de public. Articole in care cifrele de afaceri sunt deformate, in care sunt inventate cote de piata, in care intervievatilor li se atribuie citate pe care nu le-ar spune niciodata, dar care toate ar contribui la realizarea unor declaratii savuroase si a unui articol de senzatie. Articole „de festival“. Ce spuneti? Exista chiar si un exemplu celebru in care un premiu Pulitzer – cea mai importanta distinctie in jurnalism – a fost retras unei jurnaliste americance, tocmai pentru ca s-a descoperit ca inventase un personaj dintr-un articol.

     

    Dar ar merita premiu un jurnalist pentru un interviu pe care intervievatul l-a scris singur, iar ziaristul nu a facut decat sa puna diacritice si sa-l pagineze? Un exemplu ilustrativ ar fi premiul de categorie obtinut de ADDV Euro RSCG pentru campania cu cei trei mari sportivi romani, client BRD. Iata ce declara in februarie Sorin Popa, directorul adjunct al BRD, intr-un interviu acordat BUSINESS Magazin: „Ideea campaniei, strategia si punerea ei in practica au apartinut in totalitate bancii“, deci nu agentiei. De altfel, desi extrem de eficienta, campania nu a luat nici premiu Effie. O explicatie ar putea fi aceea ca nu agentia e cea care a creat conceptul.

     

    Cum caracterizeaza David Ogilvy – un guru al publicitatii mondiale – vanatoarea de premii de festival, indiferent de pret? „Publicitatea e trasa in jos de oameni care habar n-au cum se vinde un lucru… care au ca tel in viata sa faca pe interesantii si ii ametesc cu vorba pe clienti, carora le iau banii ca sa-si puna ei in valoare originalitatea si geniul personal.“

  • Voodoo people

    Peste tot religii, fanatisme, manii, obsesii, superstitii, religii noi. Adica toate chestiunile alea pe care nici un scriitor SF cu simt de raspundere, de la Jules Verne la Isaac Asimov, nu le-ar fi anticipat pentru 2006. Suntem amuzant condusi de zeci de credinte oarbe care poate ne fac mai umani, dar si mai de prost gust. Nu vedeti legatura. Stiu.

     

    Gabriel Garcia Marquez a facut o intreaga teorie pe marginea unui cuvant inventat de venezueleni: „pava“. Ei bine, pava desemneaza prostul-gust si ghinionul in acelasi timp. Cu alte cuvinte, exista pe lumea asta obiecte, situatii, oameni care iti aduc un ghinion mortal. Florile de plastic, spune Marquez, aduc mare nenoroc. Si nu intamplator sunt si de un mare prost-gust. Celebrul scriitor genereaza o intreaga religie pava – are tot timpul grija sa se fereasca de fenomenele si lucrurile care i-ar putea purta ghinion. Acesta este un exemplu de religie personala. Avem fiecare dintre noi numere favorite, semne care ne anunta clar ce se va intampla, anumite conventii pe care le ghicim imediat cum am intrat intr-un grup etc. Iar asta e de cand lumea, fiecare trebuie sa aiba un set de aparare anti-pava. Intr-un singur loc greseste Marquez: spune ca o astfel de gandire magica le este specifica latino-americanilor.

     

    Evident, neadevarat. Eu vad o gandire magica universalizata. Suntem bantuiti de reflexe ciudate, de credinte ferme in cele mai neasteptate lucruri, de halucinatii comune. Ne place sa definim individul modern ca pe o suma de realizari tehnice si de traume istorice. Dar nu ne trebuie prea multe minute de reflectie ca sa-l vedem si ca pe un neanderthalian ratacit intr-un mall.

     

    De cate ori ati auzit intrebarea „ce zodie esti?“, o chestionare directa si precisa a intimitatii celuilalt? Pentru ca fiecare raspuns are deja un set de caracteristici gata primite, pentru cunoscatorii codului astrologic. Spui „scorpion“ si celalalt deja te priveste complice. Adica, aha, nu prea esti sociabil, esti gelos, curios, si cine mai stie ce. Cand deschizi o revista te opresti din reflex la paginile de horoscop si afli imediat cam care iti va fi viata pe urmatoarea saptamana. Romania a fost un adevarat cobai al acestor mini-religii de buzunar. Pentru ca a iesit din lumea anti-credinte, cea totalitara, si a invatat in timp record sa se amuze cu ghicitul in stele.

     

    O alta mini-religie importanta este ipohondria, o cultura care „vinde“, intretinuta si de reclamele la produse farmaceutice, si de pagini nenumarate in revistele de femei. Mi s-a parut intotdeauna de un maxim prost-gust sa deschid o revista glossy, cu fotografiile frumoase ale unor celebritati si sa plonjez peste niste pagini de „sanatate“ in care sunt descrise experiente inspaimantatoare ale unor suferinzi de boli incurabile sau sfaturi ale medicului care te baga in sperieti. De fapt, se vand cinic la pachet doua angoase: angoasa frumusetii si angoasa sanatatii, desi cele doua nu au ce cauta impreuna. Cititorul speriat e un client mult mai fidel decat cititorul relaxat. Defectele fizice minore au fost incluse si ele in agoasa ipohondrica. Cam asta se intampla, de exemplu, cand asociezi celulita cu un monstru care-ti zace sub piele (imagine fioroasa propusa de o firma de cosmetice intr-o reclama). Avem aici un caz de pava evident, cum ar spune Marquez. Prostul-gust se serveste impreuna cu o senzatie de nesiguranta acuta. De aceea port un profund dispret celor care vand ipohondrie si frumusete in acelasi ambalaj.

     

    Credinta oarba in oferta si reduceri de pret e, de asemenea, fascinanta. Promite sa devina o religie serioasa. Comportamentul in hypermarketuri este, de altfel, o scena care seamana mult cu cele pictate pe peretii pesterilor acum zece mii de ani. Grupuri-grupuri de indivizi ies la vanatoare cu un cos de sarma si, cu ochi ageri, vaneaza preturi prin vegetatia luxurianta alcatuita din oferte si promotii. Chiar am in cap un experiment. Si-i provoc pe artistii contemporani sa-l incerce. Daca am instala in Carrefour, de exemplu, un stand – facut dupa toate tiparele pe care le presupune o promotie in toata regula – si am pune acolo salamuri, carnuri cu 50% mai scumpe decat cele de la un stand normal, sunt sigur ca s-ar vinde necontrolat in primele zile. Pentru ca nu conteaza pretul, ci semnalul pe care il recepteaza „vanatorul“. Sa oferi ceva scump ca pe ceva foarte ieftin, acesta e crezul profund al comerciantului si cumparatorului, in acelasi timp. Ce farmec are sa cumperi ceva care nu e „la oferta“? E cel mai clar semn ca esti un „vanator“ jalnic. E un alt caz de pava. Cand vad „oferta“, vad „bad luck“! Orasul este prin excelenta o jungla magica. Suntem, de fapt, niste fiinte extrem de vulnerabile si superstitioase. Am iesit intr-o seara pe balcon, intr-un mediu extrem de betonat, complet incompatibil cu fiorii mistici, si am auzit o bufnita. Mi-a inghetat transpiratia pe sira spinarii. Mergeam intr-o noapte pe jos prin Cotroceni si, la un moment dat, s-a ridicat un capac de canalizare si au iesit doi oameni, doi aurolaci. O senzatie fioroasa si asta, sa simti ca sub piciorele tale mai e o lume (cititi Haruki Murakami, el ii numeste „intunegri“).

     

    Avem in jurul nostru o intreaga retea de credinte si mister. Unele sunt facute sa vanda, iar acestea sunt ghinioniste prin prostul lor gust, cum am invatat de la Marquez. Altele sunt sentimente reale ale nesigurantei sau marci sigure ale vulnerabilitatii mistice. Zeci-sute de mini-religii ne fac de multe ori sa parem un „voodoo people“ condamnat sa se invarta ore in sir prin mijlocul Bucurestiului dupa un loc de parcare. Numai ca prefer religiile personale celor care provoaca artificial reactii primitive.

  • Outsourcing la tine in sat

    Zilele trecute mergeam din centrul Budapestei spre aeroport cand soferul meu, Jozsef Bako, mi-a spus ca, daca am vreun prieten care are de gand sa vina in Ungaria, sa-l contacteze pe adresa lui web: www.fclimo.hu. Zicea ca oamenii pot vedea online toate tipurile de masini pe care le inchiriaza si isi pot alege ce vor.

     

    „Cat din afacere vine din online?“, l-am intrebat. „Cam 20-25 la suta“, mi-a raspuns fostul inginer comunist, convertit in proprietar de limuzine. Fostul secretar de stat american James Baker III obisnuia sa spuna ca iti dai seama ca ti-ai pierdut functia cand „limuzina ta e galbena si soferul tau vorbeste Farsi“. Eu as zice ca iti dai seama ca economia globala invarte tot felul de modele noi de business cand soferul tau ungur are propriul site in engleza, maghiara si germana – cu tot cu muzica de background. Compania ungureasca on-line de limuzine a lui Jozsef e unul dintre noile modele de business de care am dat in ultima vreme si care globalizeaza in mod evident economia intr-un fel care e greu de perceput cu ochiul liber.

     

    L-am intervievat recent pe Ramalinga Raju, presedintele companiei indiene Satyam Computer Services. Satyam e una dintre firmele de top din India care fac outsourcing din America – si Raju mi-a explicat cum Satyam tocmai incepuse sa externalizeze o parte din activitatea sa pentru americani spre satele indiene. Furnizorul de outsourcing a devenit, la randul sau, client de outsourcing.

     

    Raju spunea: „Ne-am zis: daca outsourcing-ul de business poate fi facut din orase din India pentru a sprijini orase din lumea dezvoltata, de ce n-ar putea fi facut de satele din India pentru a sprijini orasele din India. Operatii ca procesarea datelor angajatilor pot fi facute de oriunde, asa ca nu e nici un motiv sa nu fie facute dintr-un sat“. Satyam a inceput cu doua sate, in urma cu un an, si are de gand sa se extinda pana la 150. Acum sunt destule conexiuni de mare viteza care ajung pana si in satele mari din India pentru a imparti aceasta munca si satenii sunt foarte dornici s-o faca. „Nivelul de uzura e scazut si cel de angajament e foarte ridicat“, spune Raju. „Este un mod de a insufla viata economica in sate“. Le da satenilor educati o sansa sa ramana acasa, spune el; nu mai trebuie sa migreze catre orase.

     

    Putin mai tarziu i-am intervievat pe Katie Jacobs Stanton, senior product manager la Google, si pe Krishna Bharat, fondatorul laboratorului Google din India. Ambii imi povesteau ca tocmai se lansase portalul Google Finance, dar interesant era ca acesta fusese conceput in intregime de echipa Google din India si ca, abia dupa aceea, ingineri Google din toata lumea au fost adusi in echipa – in loc ca proiectul sa fie condus din cartierul general al Google din Silicon Valley. Se numeste „around sourcing“ in loc de „outsourcing“, pentru ca acum nu mai exista particula „out“. S-a terminat cu ea.

     

    „Nu ne gandim la doua feluri de ingineri – unii care se gandesc la niste lucruri si altii care le implementeaza“, spunea Stanton. „Tocmai am zis echipei din India sa gandeasca ceva la scara mare si ei au venit cu Google Finance.“ Bharat a adaugat: „Am intrat in generatia biroului virtual. Dezvoltarea produsului se intampla azi in tot campus-ul global“.

     

    Ultima poveste. Sunt in cenusiul Newark din statul New Jersey si stau de vorba cu un afacerist local. L-am intalnit pe Andy Astor, director executiv la EnterpriseDB, care furnizeaza componente speciale pentru baza de date open-source numita PostgreSQL. Echipa lui de baza pentru dezvoltare, imi spune, e compusa din 60 de ingineri pakistanezi din Islamabad, care interactioneaza cu cartierul general din New Jersey prin video-conferinte pe Internet.

     

    „Echipa din New Jersey – arhitecti de software, manageri de produs si executivi vin la lucru cu cateva ore mai devreme, in timp ce echipa din Islamabad vine la serviciu mai tarziu si ne suprapunem zilnic cel putin cinci sau sase ore“, spune Astor.

     

    „Prin urmare avem o multime de intalniri fata-n fata in fiecare zi, care inseamna enorm in calitatea comunicarii. La videoconferinte ne comportam ca si cum ne-am afla in aceeasi camera.“ Ce imi spun toate aceste povesti este ca suntem martorii unei emergente a modelelor de colaborare in business care erau pur si simplu inimaginabile in urma cu zece ani. Azi avem atat de multe instrumente, atat de multe idei, atat de multi oameni capabili sa puna aceste idei si instrumente laolalta – si sa descopere lucruri noi – si atatea mijloace de comunicare mult mai bune pentru a raspandi aceste idei noi pe cuprinsul globului…

     

    Daca mai multe tari ar putea ajunge la un numitor comun (destule mijloace de telefonie si conexiuni de mare viteza, astfel incat cetatenii lor sa poata interactiona; imbunatatirea treptata a educatiei si o guvernare economica decenta si fara coruptie; domnia legii) si am putea gasi mai multe surse de energie curata, atunci avem toate motivele sa fim optimisti ca vom fi martorii unei cresteri globale si mai rapide in acest secol, cu mult mai multi oameni saltati deasupra nivelului saraciei.

     

    Thomas Friedman este comentator la The New York Times si detinator a trei premii Pulitzer; urmatorul sau articol va aparea in numarul din 14 iunie al BUSINESS Magazin.

     

    Traducere de Mihai Mitrica

    * Acest articol a fost publicat in The New York Times si este reprodus de BUSINESS Magazin printr-un parteneriat intre cele doua publicatii

    * Articolul poate fi preluat partial/integral numai cu acordul scris al The New York Times

    * Copyright 2006 New York Times News Service

  • Investitii suspendate

    Pentru a-si face publicitate pe strazi, pe acoperisuri, in intersectii, la metrou sau pe soselele tarii, advertiserii au cheltuit anul trecut cei mai multi bani din istoria panotajului romanesc: circa 27 de milioane de euro, potrivit unui studiu al Poster Publicity. Mult? Putin? Si-si.

     

    Desi marcat de scandaluri in jurul haosului legislativ si peisagistic, panotajul stradal a avut anul trecut cel mai ridicat nivel de incasari din publicitate: 27 de milioane de euro net – cu circa 29% mai mult fata de anul precedent. Estimarea ii apartine Poster Publicity Romania, o companie independenta specializata in servicii outdoor (cercetare, evaluare campanii, servicii de planificare si achizitionare de spatiu publicitar). Dintr-un studiu pus la dispozitia BUSINESS Magazin reiese ca cei mai mari investitori in publicitatea stradala in 2005 au fost companiile de tutun, retailerii, bauturile racoritoare si industria alimentara. Comentand despre cele 27 de milioane de euro atrase de acest canal – outdoor-ul -, Bogdan Ghita, directorul general al Poster Publicity (companie a carei denumire oficiala in Romania va fi in curand Kinetic Romania, ca urmare a unei miscari de business internationale), spune ca valoarea respectiva este mare. Dar prin prisma investitiilor din anul precedent. Vazuta din alte perspective insa – potentialul acestui canal si numarul de locuitori ai Romaniei sau bugetele care se vehiculeaza in alte tari din regiune -, suma este mica. „Outdoor-ul din Ungaria, de pilda, a atras 64 de milioane de euro acum doi ani“, exemplifica el.

     

    Pentru 2007, previziunea lui Ghita este ca ponderea cotei atrase de outdoor din totalul bugetelor de publicitate – 8-10%, „normala, de altfel“, spune el – nu va mai creste. Aceasta pondere va creste insa valoric, cu 10%, anticipeaza el. „In special din cauza cresterii tarifelor la publicitatea stradala, ca o consecinta a investitiilor pe care marii operatori le vor face in calitatea suporturilor“, explica managerul de la Poster Publicity (Kinetic Romania), companie prezenta in Romania din 2001, detinuta de Poster Publicity Holdings si cu o cifra de afaceri de 1,1 milioane de euro anul trecut. Aducand in discutie calitatea suporturilor publicitare din outdoor, Ghita pune degetul pe rana. Respectarea anumitor standarde de calitate impuse de viitoarele reglementari – si pe care Primaria Capitalei le aduce in discutie in mod repetitiv in ultima perioada, in vederea intrarii in UE – va rade de pe piata majoritatea companiilor mici de outdoor, aflate pe o piata dominata de la distanta de „blocul celor trei“: Outdoor Akzent (care detine Euromedia si Beta Cons), News Outdoor si Affichage Holding (care detine grupul Churchill).

     

    „Daca ma intrebati care este al patrulea jucator pe piata de outdoor, mi-ar fi greu sa va dau un nume. Distanta dintre locul al treilea (Affichage – n.r.) si locul al patrulea este atat de mare, incat pe locul patru as pune categoria «others» (altii – n.r.)“, spune Ghita, care isi argumenteaza afirmatia prin cota prea mare pe care aceasta categorie – si care subsumeaza 15-20 de companii mici – o atrage din totalul veniturilor in industria de outdoor: peste 22%. „Le va fi din ce in ce mai greu (jucatorilor mici – n.r.) sa reziste pe piata. Va veni vremea cand se va regulariza si acest sector al industriei, iar micii actori ai pietei nu vor avea de unde scoate bani pentru investitiile necesare.“ Sa ne asteptam la achizitii, asadar, „insa de la anul“, este parerea lui Ghita. In ce priveste eventualitatea intrarii unui alt nume international pe piata, el nu crede ca acest lucru se va intampla anul acesta.

     

    Alte tendinte inspre care Ghita arata pentru anul care urmeaza sunt urmatoarele: locatiile vor fi aceleasi, insa multe din vechile panouri vor fi inlocuite cu altele noi. Autoritatile vor lucra – nevoite fiind, in perspectiva UE – la reglementarea industriei. Mai putin se vor vedea insa eforturile de autoreglementare in vederea profesionalizarii industriei. „Am iesit din BRAT, pentru ca masurarea audientei acestui canal nu se va face niciodata intr-un efort unit al industriei (este vorba de Biroul Roman de Auditare a Tirajelor, organism care acum cativa ani adusese in discutie realizarea unui studiu de audienta in outdoor. Proiectul a murit din fasa, din lipsa disponibilitatii companiilor de outdoor si a agentiilor de publicitate de a face acest lucru – n.r.).“ Este, in acest sens, Romania un caz singular? Conform unor informatii din 2003 ale Poster Publicity Worldwide, citate de Bogdan Ghita, alte exemple de tari din regiune in care nu exista implementate sisteme de masurare a audientei publicitatii stradale ar fi Austria, Polonia, Ungaria sau Grecia. Nu acelasi lucru se poate spune insa despre gradul de autoreglementare si profesionalizare a publicitatii stradale din aceste piete.

  • Cine vrea pe panouri?

    Tutunul, retailul si industria alimentara sunt categoriile care au investit cel mai mult in panotajul stradal, anul trecut.

     

    Industrie

    Procent

    Tutun

    19%

    Retail

    14%

    Bauturi racoritoare si alimente

    12%

    Telecomunicatii si computere

    9%

    Auto

    7%

    Electrocasnice

    7%

    Servicii

    3%

    Ingrijire casnica

    3%

    Mass-media

    2%

    Turism si divertisment

    2%

    Sanatate

    2%

    Banci si servicii financiare

    2%

    Altele

    18%

     

    Sursa: Poster Publicity Romania

  • Mutari de colo-colo

    Raiffeisen, Campofrio, Zapp si Nestlé sunt doar cativa dintre cei care si-au revizuit conturile de creatie in ultima perioada.

     

    Parteneriatele cu bataie lunga in publicitate nu mai sunt o certitudine. O arata agitatia din industrie de la inceputul anului incoace: relatii care pareau bine batute in cuie fie au fost inchise (cazul lui Joe de la Nestlé care, parasind Scala JWT, a intrat in portofoliul Leo Burnett & Target), fie puse in stand by prin orientarea clientului catre o alta agentie. Este cazul Zapp, care a ales sa lucreze cu FCB Bucuresti. Zapp insa nu a renuntat la contractul cu Gavrila & Asociatii, spune agentia. Cam in aceeasi perioada Zapp si-a revizuit si contul de media: adica a schimbat compania de publicitate desemnata sa-i gestioneze bugetele de reclama, plecand de la Mindshare (Ogilvy Group) si alegand Opti Media, parte din Publicis.

     

    Recent, si Raiffeisen Bank si-a revizuit contul de creatie, in urma unui pitch care a avut in short-list 5-6 agentii, spun oficiali ai bancii. Astfel, Raiffeisen – care lucra anterior numai cu Saatchi & Saatchi – a desemnat doua agentii-partenere: Saatchi & Saatchi (persoane fizice) si GMP Advertising (IMM-uri si corporatii). Printre agentiile participante la pitch, Raiffeisen mai spune ca s-au numarat Lowe & Partners, Ogilvy & Mather si Gav Scholz & Friends.

     

    Si in domeniul alimentar s-au petrecut schimbari: de pilda, producatorul de mezeluri Campofrio a desemnat-o pe Publicis sa dezvolte creatia ATL (above-the-line) si POSM (promovare la locul de vanzare) pentru categoria „sunca“. Anterior, creatia pentru produsele din sunca a fost asigurata de ADDV Euro RSCG. Pentru revizuirea acestui cont, Campofrio a avut de ales intre ofertele a doua agentii, Publicis si ADDV, spune compania. Iar pentru categoria Salamuri, Campofrio spune ca va lucra cu Grey.

     

    In domeniul mass-media, cele mai recente miscari de conturi au fost Adevarul si Evenimentul Zilei. Adevarul, anul trecut client al debutantei agentii Brightness, a devenit de curand client Starlink (parte din grupul Leo Burnett). Iar Evenimentul Zilei (Ringier) si-a schimbat agentia, pentru a treia oara in ultimul an: Scala JWT (pentru Evenimentul Zilei au mai lucrat anul trecut Next Advertising si Headvertising).

  • IN THE SPOTLIGHT

    Ideea: Sefilor, beti Sprite, ca treaba e nasoala

    Client: Coca-Cola

    Brand: Sprite

    Agentie: McCann / Creative Services (Interpublic)

    Canale: TV, presa scrisa, radio, materiale la punctul de vanzare

     

    Jongland cu atributele specifice marcii si inovand pe baza platformei brandului Sprite („Spune pe bune“, lansata in 2005), McCann / Creative Services a dezvoltat recent o campanie promotionala pentru Sprite al carei mesaj este: „La promotii castiga cine nu trebuie“. Un exemplu oferit de agentie este urmatoarea situatie: Tanti Tantza de la 3 a castigat o racheta de tenis, iar nepotii sunt plecati din tara. „Dupa ce anul trecut ati aflat ca aveti sanse mai mici de 0.002% de castig la o promotie, anul asta aflati de la Sprite un adevar si mai dureros: sansele astea nici nu sunt ale voastre, ci sunt ale lor (ale altora, n.r.). Pentru ca la promotii castiga cine nu trebuie. Solutia e sa beti Sprite pana la epuizare“, spune agentia. Targetul promotiei (1 mai – 25 iunie) sunt „in special sefii din mediul urban, cu varsta cuprinsa intre 12-24 de ani“. De aici si indemnul campaniei: Sefilor, beti Sprite, ca treaba e nasoala!