BusinessMagazin

Blog

  • Si a fost web 2.0

    Daca in ultimii ani revista Time a ales drept „persoanele anului“ figuri publice cunoscute, ca Bill Gates, Bono sau primarul Rudolph Giuliani, fericitul ales in 2006 a fost anonimul Utilizator, cel ce a incarnat noua democratie digitala si a schimbat fata Internetului. „Tu. Da, tu, cel care controlezi era informatiei. Bine ai venit in lumea ta“, i se adreseaza Time in expunerea de motive.

     

    Filozoful scotian Thomas Carlyle spunea ca „istoria lumii este doar biografia oamenilor de seama“. Insa anul 2006 pare a contrazice aceasta regula, sustine revista Time, intrucat istoria anului trecut este marcata in cea mai mare parte de oameni obisnuiti – cei ce sunt coautori la enciclopedia Wikipedia, site-ul de continut video YouTube si reteaua sociala MySpace.

     

    In aceasta ecuatie, rolul cel mai important il joaca Internetul. Dar nu Internetul de acum 15 ani pe care Tim Barners-Lee l-a conceput pentru a le permite cercetatorilor sa faca schimb de informatii si nici web-ul din anii ’90, ci un alt fel de Internet, care aduna la un loc contributia a milioane de utilizatori din toata lumea.

     

    Botezat web 2.0, modelul online actual, bazat pe interactiunea in spatiul virtual a utilizatorilor care isi creeaza propriul continut,  nu este altceva decat o evolutie a epocii web 1.0, cea a inceputurilor Internetului. Altfel spus, Internetul web 2.0 aduce comunicare in timp real (prin broadband), bloguri (jurnale personale online), podcast-uri (jurnale radio sau video online care pot fi descarcate de utilizatori pe un player portabil), retele sociale si alte tipuri de site-uri la care pot contribui uneori chiar mii de utilizatori.

     

    Iar diferentele sunt extrem de vizibile, un simplu exemplu fiind Enciclopedia Britannica online comparata cu Wikipedia. Daca prima e statica, batuta in cuie, o simpla editie virtuala a cartii de hartie, Wikipedia le permite utilizatorilor sa completeze la infinit fiecare articol cu informatii care apoi sunt verificate de o armata de specialisti. Acelasi lucru se intampla si in cazul stirilor publicate online, care acum apar online exact cum au fost inregistrate la fata locului, din Bagdad, Boston sau poate Beijing, de catre martori oculari, uneori fara nicio legatura cu profesia de jurnalist. Generatia web 2.0 este reprezentata de comunitatea online de utilizatori care intra pe retele sociale precum MySpace sau Facebook ori au un profil in lumea virtuala Second Life, fac pe criticii literari sau muzicali pe Amazon sau au propriile blog-uri si podcast-uri. Aceeasi generatie care in epoca web 1.0 nu avea absolut nicio contributie pe Internet, in afara de lectura informatiilor publicate acolo de companii ori de cumparaturile facute online. Schimbarea se resimte si de cealalta parte a baricadei. Mai multi producatori auto ii invita pe utilizatori sa creeze pe Internet masini dupa design propriu, iar publicatii consacrate, care au si versiuni pe Internet, gazduiesc pe site si blog-uri in care jurnalistii publica pareri proprii.

     

    „O schimbare radicala a Internetului nu inseamna neaparat doar atragerea unui numar cat mai mare de utilizatori care acceseaza paginile de web, ci si modul in care acestia isi pun amprenta pe Internet si isi aduc contributia la continutul online“, spunea la finele anului trecut Terry Semel, directorul executiv al portalului Yahoo!. Afirmatia lui Semel nu face decat sa confirme faptul ca marile companii online au imbratisat la randu-le conceptul de web 2.0. Interesul companiilor tine de faptul ca modelele de business web 2.0 s-au dovedit a fi cele castigatoare in urma crah-ului dotcom de la inceputul anilor 2000, care ameninta cu disparitia intreaga industrie dezvoltata pe Internet.

     

    Investitiile atrase de companiile americane web 2.0 sunt estimate la peste 600 de milioane de dolari (aproximativ 457 de milioane de euro) la nivelul anului trecut, in conditiile in care in primele trei trimestre ale anului, fondurile de investitii au alocat aproximativ 455 de milioane de dolari (aproximativ 345 de milioane de euro) pentru 79 de astfel de noi companii (start-up-uri).

     

    Una dintre aceste companii este zillow.com, un site de oferte imobiliare, unde utilizatorii au acces la tururi virtuale ale caselor scoase la vanzare inclusiv pe Internet. Dupa ce se decid asupra unei case care ii intereseaza, acestia pot lua legatura cu agentia imobiliara sau pot obtine mai multe informatii pe wikimapia.org, site care le ofera o imagine a casei si a celor mai apropiate magazine sau banci, de la o altitudine de peste 4.500 de metri. Prosper.com le permite utilizatorilor sa faca imprumuturi de la alti utilizatori, singurele coordonate cunoscute fiind rata dobanzii si termenul de rambursare. Iar acestea sunt doar doua exemple. Termenul de web 2.0 s-a conturat abia in 2004, cu toate ca transformarea Internetului era deja vizibila cu ceva vreme inainte, iar numarul companiilor de pe web-ul denumit azi 2.0 nu era deloc de neglijat. Tim O’Reilly, presedinte si director executiv al companiei americane de publishing online O’Reilly Media, a folosit acest termen pentru a defini ultima generatie de servicii online, precum retelele sociale sau asa-numitele „wikis“ care le permit utilizatorilor sa creeze si sa modifice continutul online. Astazi insa web 2.0 a devenit „termenul zilei“ printre marile corporatii online, care incearca sa-si adapteze serviciile si oferta de continut la aceasta tendinta.

     

    Google, spre exemplu, a platit 1,65 miliarde de dolari pe compania web 2.0 YouTube, fondata acum mai bine de un an de trei fosti angajati PayPal, cu toate ca firma online nu avea un model de business bine definit. Insa potentialul extrem de popularului site, care ofera clipuri video postate de utilizatori, este urias, iar cei de la Google au mizat pe aceasta afacere. La fel s-a intamplat si in cazul trustului media News Corp. Rupert Murdoch, presedintele companiei, a decis sa achizitioneze cu 580 de milioane de dolari reteaua sociala MySpace, cu peste 100 de milioane de utilizatori la nivel mondial, dintre care 90% sunt numai utilizatori din SUA.

     

    Pe masura ce conceptul web 2.0 a luat amploare, specialistii din piata au inceput sa se intrebe daca piata online nu se va confrunta in scurt timp cu un crah similar celui dotcom. Totusi, e prematur, sustin unii specialisti, si destul de greu de determinat daca Internetul este amenintat de o noua criza – situatie in care ar fi necesara o noua schimbare a modelului de business -, pentru ca valoarea majoritatii acestor afaceri online este dificil de estimat. Spre deosebire de anii ’90, numarul companiilor listate la bursa este mult mai mic, iar aceasta face greu de determinat daca urmeaza o perioada de declin.

     

    Un punct de reper insa pare a fi Google. „Scaderea brusca a actiunilor Google va fi primul semn ca web 2.0 este amenintat de un crah“, crede blogger-ul Dave Winer. „Avand in vedere ca foarte multe start-up-uri online se bazeaza pe tehnologii Google, o cadere a acestuia le va afecta si lor business-ul“, a mai spus acesta.

     

    Intr-o astfel de eventualitate, care ar fi viitorul Internetului? Raspunsul, desi inca incert, ar fi ceea ce a fost denumit deja web 3.0. „Peste 20 de ani vom privi inapoi si vom spune ca aceasta a fost doar o perioada incipienta“, este de parere Tim Berners-Lee, omul care a inventat protocolul www de navigare pe Internet. Diferenta dintre web 2.0 si web 3.0 nu este conturata inca prea precis. Acesta din urma a fost deocamdata denumit „web-ul semantic“ si propune site-uri, link-uri si baze de date superioare, capabile sa manevreze automat mai multe categorii de informatii decat cele de pe web 2.0. Un astfel de web semantic va extrage semnificatia informatiei prin tehnici de inteligenta artificiala, conducand la transformarea World Wide Web in World Wide Database. Ar fi vorba, deci, de o ordonare a actualului web 2.0, care a crescut dezordonat si stufos, gratie unor posibilitati de cautare si structurare a informatiei mult mai avansate decat cele oferite acum de motoarele de cautare. De unde si ideea ca web 3.0 n-ar fi, in fond, o revolutie de talia web 2.0, ci doar un web 2.0 mai usor de folosit si in cele din urma mai ieftin.

     

    O previziune mai indrazneata cu privire la noul web se refera la faptul ca acesta va putea oferi sfaturi utilizatorilor. Spre exemplu, daca faceti o cautare dupa o destinatie de vacanta pe una din plajele lumii, unde sa puteti merge cu cei trei copii si unde sa gasiti fructe de mare foarte bune, iar cheltuielile pe timp de sase zile sa nu depaseasca 2.500 de euro, web 2.0 furnizeaza un numar mare de site-uri ale agentiilor de turism si ghiduri de vacanta. La aceeasi cautare pe web 3.0, ar trebui sa primiti drept rezultat mai multe destinatii care se incadreaza in criteriile de cautare, impreuna cu recomandari pentru restaurante si companii ce ofera servicii pentru copii – oferte care se incadreaza in bugetul personal alocat. Astfel de informatii sunt culese din mai multe surse diferite – or, un astfel de efort de compilare si interpretare trebuie in mod normal sa-l faca utilizatorul insusi.

     

    Totul este, prin urmare, doar in stadiul de proiectie teoretica. Dar cu toate acestea, speculatiile merg mai departe. Daca web 2.0 ar avea aceeasi soarta ca si web 1.0, de ce nu ar parcurge aceeasi traiectorie si viitorul web 3.0, caruia ar trebui sa-i urmeze un web 4.0? Dupa pofta comentatorilor de a imagina scenarii pentru viitorul Internetului, nu-i exclus ca anul acesta sa avem deja si un portret-robot al ipoteticului web 4.0.

  • Incepe anul Vista

    Din nou artificii, confeti, fanfara si sampanie: se lanseaza la apa Windows Vista. Dar oceanele in care se va scalda pachebotul de la Microsoft nu mai sunt la fel de pustii ca cele de din urma cu cativa ani.

     

    Noul sistem de operare de la Microsoft a intarziat cativa ani in comparatie cu rata normala de improspatare a oricarei aplicatii software. Pentru orice alt program, cinci ani fara o versiune majora noua inseamna moarte sigura, insa Windows si-a putut permite luxul unei dezvoltari indelungate gratie unei imense cote de piata si dependentei utilizatorilor de baza de aplicatii dezvoltate pentru acest sistem de operare.

     

    Acum noul Windows Vista isi face, in fine, intrarea pe piata. Previziunile in privinta vanzarilor sunt in general optimiste, dar ceea ce analistii observa este ca intregul peisaj IT s-a schimbat semnificativ fata de cel din 2001, anul lansarii lui Windows XP. O prima diferenta o reprezinta competitia. Chiar daca suprematia Windows nu este pusa in pericol, Apple a lansat in acest interval trei versiuni noi ale sistemului de operare MacOS X – Jaguar, Panther si Tiger – iar noul Leopard este anuntat pentru aceasta primavara. In principiu, toate noutatile anuntate pentru Vista sunt, intr-o forma sau alta, deja disponibile in MacOS X. Pe de alta parte, Linux a inregistrat in ultimii ani o rata de crestere importanta in zona serverelor, astfel incat o buna parte din mediile informatice ale intreprinderilor au devenit mixte iar Microsoft nu mai poate ignora nevoia utilizatorilor de a avea un nivel mai bun de compatibilitate cu sisteme de tip Unix.

     

    Insa competitia directa reprezinta doar o fata a problemei. Trecerea computerelor Apple pe procesoare Intel reprezinta o schimbare de peisaj importanta, deoarece producatorilor de soft le este mult mai usor acum sa-si porteze aplicatiile Windows pe Mac, ceea ce va subtia avansul Windows in privinta bazei de aplicatii disponibile (fara a mai socoti diversitatea aplicatiilor Unix care ruleaza nativ sub MacOS X). Aceasta evolutie este importanta in principal datorita atractiei pe care o reprezinta computerele produse de Apple, mai cu seama in domeniul portabilelor. In plus, sistemul Boot Camp permite acum Mac-urilor pe procesoare Intel sa ruleze fie MacOS X, fie Windows (ceea ce implica „riscul“ ca utilizatorii de Windows sa fie expusi interfetei extrem de atractive a Mac-urilor).

     

    Dar lucrurile merg mai departe in acest domeniu. Sistemul „Parallels Desktop for Mac“ se bazeaza pe virtualizare si permite unui Mac sa ruleze simultan MacOS X si Windows (chiar si Vista). Sistemul „Fusion“ de la VMWare – aflat in faza beta – vizeaza acelasi obiectiv, dar adauga combinatiei si sisteme de operare de tip Unix, in frunte cu Linux. Spre deosebire de solutiile similare pentru Mac-uri bazate pe PowerPC, noile variante nu mai emuleza soft un procesor x86, ci folosesc direct procesorul Intel, astfel incat aplicatiile ruleaza la viteze normale, indiferent de sistemul de operare. Este posibil ca in curand sa apara si sisteme asemanatoare open source bazate pe Xen, iar concluzia este ca virtualizarea tinda sa scada avantajul competitiv pe care baza de aplicatii disponibile o confera unui sistem de operare.

     

    Poate ar mai trebui sa adaugam pe lista amenintarilor la care trebuie sa faca fata Vista si sistemele open source (Linux, FreeBSD, Solaris etc.) utilizand interfete grafice precum GNOME sau KDE, apropiate ca functionalitate si uzabilitate cu cele furnizate de Windows sau MacOS X. Desi analistii sunt sceptici in aceasta privinta, exista progrese semnificative si pentru tot mai multi utilizatori varianta unui PC cu Linux preinstalat  devine fezabila. De asemenea, o problema pentru Vista o va constitui suportul hardware destul de ridicat de care are nevoie pentru a rula in conditii optime. In plus, utilizatorii s-au obisnuit sa aiba o retinere fata de versiunea initiala a unui soft si unii vor astepta traditionalul „Service Pack 2“ inainte de a adopta noua oferta.

     

    Insa amenintarea cea mai importanta vine din partea unui competitor difuz, dar tot mai agresiv: Reteaua. Proliferarea serviciilor tot mai diverse si mai performante disponibile in Internet – de la cele de birotica pana la cele de stocare – tinde sa scada importanta sistemului de operare desktop, indiferent cat de performant, prietenos sau raspandit ar fi. Cata vreme imi petrec majoritatea timpului de lucru intr-un browser, incepe sa ma intereseze tot mai putin care este suportul software pe care acesta ruleaza.

     

    In final, merita sa mentionam si argumentele celor care prevad succesul mult-asteptatului Vista: suportul producatorilor de hardware (care-si vor inviora vanzarile) si infernala masinarie de marketing de la Redmond.

  • Esti acolo, raspunde!

    In viitor telefoanele ar putea sti sa realizeze „managementul prezentei“. De fapt nu e nimic nou, e doar alaturarea aplicatiei de messenger la telefonul mobil.

     

    Acele indicii de status, care apar in programele de instant messenger si care le spun celorlalti daca posesorul este ocupat, ce fel de muzica asculta si ce face, in general, pot fi deja folosite prin aplicatia Jaiku pe telefonul mobil. Cand este cautat un nume in agenda telefonului, in dreptul fiecaruia apar indicatii despre locul unde se afla sau ce face proprietarul telefonului.

     

    Jyri Engestrom, finlandezul antreprenor care a inventat Jaiku, spune ca serviciul realizeaza ceea ce el numeste „prezenta bogata“ (rich presence) a utilizatorului. Software-ul Jaiku poate fi descarcat pe un numar limitat de modele de telefoane, respectiv Nokia care se bazeaza pe platforma software S60. Odata instalat insa, Jaiku spune proprietarului tot ce poate despre unde sunt prietenii, ce fac, cine e cu ei, cand au folosit pentru ultima oara telefonul si pentru cat timp. Serviciul isi avertizeaza utilizatorii si de fiecare data cand un prieten adauga un articol pe blog sau poze pe albumul online. „Am directionat toate informatiile digitale despre cei cunoscuti intr-un singur canal de comunicare si l-am combinat cu locul fizic unde se afla. Poti astfel sa stai mai aproape de persoanele la care tii cel mai mult“, spune finlandezul Engestrom. Sau cat mai departe de cei la care tii cel mai putin, am putea adauga.

     

    Pana la urma, denumirea de management al prezentei nu a fost data intamplator. La fel ca si la messenger, fiecare informatie pe care o afiseaza displayurile telefoanelor poate fi la fel de usor manipulata de proprietar pentru a nu fi deranjat. Cei care vor sa foloseasca aplicatia, care se poate descarca de pe site-ul www.jaiku.com, trebuie sa stie ca functioneaza doar daca si ceilalti cunoscuti o au instalata si ca traficul suplimentar pe care il face Jaiku pentru a ramane permanent online pe telefon este in jur de 10 MB. Ceea ce, la pretul traficului pe Internet prin operatorii de telefonie mobila, s-ar putea transforma intr-o contributie serioasa la factura totala. Exista si alte variante, nu insa la fel de complete ca Jaiku. Germanii au Plazes, o aplicatie care permite utilizatorilor sa isi inregistreze traseul pe care il urmeaza si locurile preferate, iar francezii au Mobiluck, o companie a carei comunitate de membri poate seta telefoanele in asa fel incat sa vibreze in momentul cand un alt membru al comunitatii este in preajma.

  • Sunete din cutia Pandorei

    Cutia Pandorei se deschide comunitatilor sociale. Pe site-ul serviciului de muzica online, oricine isi poate crea acum un profil pentru a intra in legatura cu persoane pasionate de acelasi gen muzical.

     

    Probabil o parte infima din site-urile care iau nastere zilnic au la baza o idee originala si o parte si mai mica a lor sunt intr-adevar utile. Partea buna este ca numarul site-urilor care apar este foarte mare, iar proportia amintita ajunge sa insemne ceva. Unul dintre aceste site-uri bazate pe o idee originala este Pandora.com, care a reusit sa fie un succes in lumea site-urilor de muzica intrunind doua caracteristici mai rar intalnite impreuna: este gratuit si legal.

     

    De multe ori, muzica ascultata pe Internet trebuie sa fie fie platita, fie preluarea este gratuita, dar site-ul nu are acordul caselor de discuri pentru a difuza muzica respectiva. Solutia gasita de Pandora a fost originala. A facut o baza de date cu toate melodiile care sunt suficient de vechi pentru a nu mai fi purtatoare ale drepturilor de autor sau in cazul carora s-a primit acordul autorilor pentru a fi ascultate gratuit. Iar atunci cand o melodie cautata nu se afla in aceasta lista, vizitatorilor le sunt propuse alte melodii cu o linie melodica foarte asemanatoare. Acum aproape sapte ani, un grup de muzicieni si ingineri software pasionati de muzica au venit cu o idee considerata ciudata la vremea aceea, de a analiza muzica, bit cu bit, si de a organiza toate melodiile ultimilor 60 de ani pe diverse categorii, in functie de cateva sute de criterii. Dupa o munca titanica, in care mai mult de 300.000 de melodii au trecut prin filtrul celor de la „Music Genome Project“, fiecare cantec in parte fiind analizat intr-un timp mediu de 20 de minute, Pandora s-a impus printre internauti ca o metoda simpla prin care pot asculta melodiile artistilor preferati.

     

    Recent, administratorii site-ului au adaugat cateva noi optiuni, in consens cu tendinta generala catre crearea de comunitati online si grupuri de utilizatori. A fost un pas asteptat, pentru ca numarul utilizatorilor a crescut de la nici doua milioane, in mai 2006, la 4,5 milioane de utilizatori inregistrati in prezent – o baza de utilizatori care reprezinta o comunitate mai mare decat multe alte retele sociale online. Practic, ce s-a adaugat recent au fost cateva functii care permit afisarea genurilor muzicale preferate ale unui anumit utilizator, datele publice ale acestuia si un spatiu in care utilizatorii pot comunica intre ei. La buna auditie.

  • Reset dupa sarbatori

    Spa-urile urbane promit revigorare instantanee dupa mesele copioase de sarbatori, iar piata de frumusete creste odata cu fiecare client mai suplu.

     

    Carnati si sarmale la cina de familie din ajunul Craciunului, foie gras si piept de rata, a doua zi la petrecerea de la un restaurant select. De Revelion, o masa cat o noapte intreaga, iar pe partie mici gustari, sa dea energie pentru o noua coborare in forta. Toate udate din plin cu sampanie, vin rosu sau alb. Cam asa a aratat ritualul de „infrumusetare“ in cele doua saptamani de vacanta de sarbatori. Dupa un an plin de evenimente, cu agenda incarcata de sedinte, intalniri si negocieri, vacanta de Craciun si Anul Nou a venit ca o pauza in care telefonul a sunat numai pentru a fi mesagerul felicitarilor. Insa mesele lungi si dese nu pregatesc nicidecum organismul pentru un nou an la fel sau inca si mai complicat decat prece-dentul. „Oamenii sunt uneori mai morocanosi, mai lipsiti de chef, dupa mesele copioase din perioada sarbatorilor“, spune Razvan Dumitrica, chimioterapeut la spa-ul bucurestean Cella Center. Iar spa-urile urbane au devenit varianta aleasa de tot mai multi manageri sau oameni de afaceri pentru a-si recapata fortele.

     

    Spa-urile inseamna pe plan mondial afaceri de sute de milioane de euro care atrag doritorii de relaxare in stil mare. In Bucuresti insa spa-urile sunt foarte putine, iar „piata inca nu este total pregatita pentru centrele de punere in forma“, considera Oana Perian, presedinte al Cella Center, infiintata in urma cu 12 ani.

     

    Totusi, impachetarile cu alge sau ciocolata, gomaj cu lavanda si sare Camargue, aromaterapie, hidroterapie, cromoterapie si vitaminoterapie par a atrage anumite categorii de clienti. „In baza de date a Eden Spa s-au strans peste 1.000 de clienti – abonati, clienti fideli, inclusiv clienti corporatisti (ceea ce poate insemna cateva zeci de persoane pentru fiecare companie), persoane invitate la spa-party-uri“, spune Mihaela Ungureanu, director executiv al Eden Spa.

     

    „Oamenii vin chiar si la 7 dimineata, in pauza de pranz sau dupa 8 seara. Au fost cazuri in care cate un client a plecat si la miezul noptii. Pe unii ii aduc prietenii ori sotiile, altii acceseaza site-ul sau aud de la colegi“, afirma presedintele de la Cella Center, care spune ca investitia totala de-a lungul anilor in centru a ajuns la 500.000 de euro. Cella Center a avut anul trecut o cifra de afaceri de 150.000 de euro, iar anul acesta estimeaza ca va atinge pragul de 200.000 de euro.

     

    Proprietarii de spa-uri afirma ca un client programeaza in medie o sedinta de relaxare de circa trei ori pe saptamana si este dispus sa cheltuiasca in acelasi interval intre 200 si 1.000 de euro in medie pentru astfel de servicii. „Potentialul pietei de spa din Romania este enorm, avand in vedere spre ceea ce se indreapta lucrurile in strainatate in acest domeniu. „De exemplu, in Bulgaria, deja nu se mai construiesc hoteluri de patru sau cinci stele fara un centru spa. Este deja notoriu faptul ca aici turistii aleg un hotel de lux inclusiv dupa acest criteriu: daca au sau nu centre spa“, spune Liliana Paraipan, managing partner al Mondoforum Business Consultancy, prima firma romaneasca de consultanta pentru afacerile cu spa.

     

    Daca in perioada noiembrie-decembrie cele mai cerute programe sunt cele de slabire si de pregatire a corpului pentru sarbatori, dupa mesele copioase de Craciun si Revelion clientii spa-urilor prefera procedurile de detoxifiere. Iar clinicile de infrumusetare si-au adaptat oferta la piata in plina dezvoltare.

     

    Detoxifierile externe din centrele spa se fac prin aplicarea de diferite masti: cu alge, care detoxifica in profunzime, cu argile vulcanice care au actiune la nivelul pielii sau masti pe baza de guarana, cafea si ceai verde.

     

    Eden Spa, de pilda, are cure de 12 sedinte de doua sau trei ori pe an care sa fie integrate in ritualul de ingrijire. O privire pe lista cu programe de detoxifiere da impresia cui o citeste ca face o calatorie in jurul lumii. Green Tea Ceremony, un program detoxifiant de ingrijire corporala care incepe cu exfoliere cu ierburi japoneze, urmata de o impachetare in alge si ceai verde, face aluzie la ceremonia nipona a ceaiului. Maroccan Coccoon cu Rassoul, un tratament pe baza de argila vulcanica al carei rol este sa remineralizeze pielea, duce cu gandul la exotismul marocan. Lavande de la Provence Body Ritual, o terapie care presupune exfoliere, impachetare si masaj cu miere de albine si lavanda, induce ideea unei vizite in Provence. Pretul terapiilor variaza intre 50 si 585 de euro pentru un tratament complet. Cei care sunt dispusi sa acorde mai mult timp ritualului de detoxifiere au la dispozitie Eden Spa Detox Day, trei ore si jumatate de biostimulare, cu drenaj limfatic, tratament facial si consultatie de nutritie.

     

    In general, barbatii sunt mai degraba interesati de masaje, detoxifieri, ritualuri de energizare, de aceea aproximativ 20-25% din clientii care aleg pachetele de detoxifiere sunt barbati, sustin reprezentantii Eden Spa.

     

    Elena Voinea, director de comunicare la furnizorul de energie electrica Electrica SA, spune ca foloseste pachetul Algae Super Detox Body Wrap urmat de Well Being Massage de aproape trei luni. „Cred ca este foarte potrivit pentru cei care duc o viata sedentara, care petrec foarte mult timp la birou si mananca intre mese, care consuma putine lichide, pe scurt care nu au un stil de viata prea sanatos.“

     

    Si Ciprian Ghioc, director general al furnizorului de servicii IT Asesoft Smart, spune ca prefera detoxifierea pentru a-si recapata forma. „Un program axat pe detoxifiere poate fi acel ceva de care aveai nevoie pentru a reintra in forma, dupa ce o perioada ai cam exagerat cu statul peste program, cu deadline-urile mult prea scurte si te-ai suprasolicitat fara sa te gandesti la cum te vei simti mai tarziu“, spune Ghioc. Si Cella Center a diversificat oferta de programe de detoxifiere, introducand recent impachetarile cu fese termice, pentru completarea efectelor altor proceduri, ca de pilda Ionozonbath, peeling cu sare marina sau Spa Detox. Pretul programelor de detoxifiere variaza intre 100 si 170 de lei, iar o sedinta dureaza maxim 75 de minute. Reprezentantii Cella Center spun ca cea mai ceruta combinatie este reflexoterapia cu Spa Detox. Programul Spa Detox presupune un peeling cu sare de la Marea Moarta, dupa care corpul este invelit cu alge, care patrund in straturile adanci ale pielii, pentru detoxifiere. Iar reflexoterapia, careia i se atribuie rolul de echilibrare a organismului, completeaza procedura detoxifierii cu alge. Razvan Dumitrica insista pe efectul relaxant al unor astfel de proceduri: „Punctul culminant in timpul ritualului Spa Detox este drenajul facial realizat cu degetele, in care chiar si cel mai stresat client adoarme dupa maxim cateva minute“.

  • MUZICA: Cel mai bun album in 2006

    Oamenii care dau tonul in domeniul lor sunt niste indivizi enervanti, care ne spun mereu ce sa facem, cu ce sa ne imbracam, ce sa ascultam. Totusi, m-am hotarat sa intreb cinci astfel de oameni ce se numara printre preferatii mei din lumea muzicii care ar fi albumul anului 2006, dupa parerea lor.

     

    Eu unul v-am spus deja care este, dupa mine, albumul anului in articolul anterior: primul album solo al lui Jarvis Cocker, intitulat simplu „Jarvis“. Sa nu mai vorbim despre mine. Sa vedem ce spun invitatii nostri, care au ales, fiecare, cate doua albume. Fiti atenti, caci s-ar putea sa invatati ceva.

     

    TRG – DJ si producator muzical. Poate vi-l aduceti aminte pe TRG dintr-un articol mai vechi: e un DJ esential al scenei drum & bass si a facut valva cu productiile sale dubstep lansate in Marea Britanie.

     

    Burial – „Burial“. Un debut socant de la un producator absolut anonim. Desi lansat la un label dubstep, Burial aduce sound-ul dark garage al sfarsitului de mileniu si il reinterpreteaza intr-o cheie lo-fi de profunda muzicalitate. Piese preferate: „U Hurt Me“, „Forgive“.

     

    SKC – „Killing Me Softly“. Un album de autor al unuia dintre cei mai talentati producatori din Budapesta. Varietatea de surse muzicale invocate in textura albumului il face sa treaca de la home-listening la dancefloor in cateva minute. Piese preferate: „Heartbreak“, „Tearjerker“.

     

    Electric Brother – DJ, producator si muzician pe bune. Electric Brother e cel cu care trebuie sa discuti atunci cand vine vorba de tot ce tine de jazz si nu-jazz. Pe langa productiile bogat stratificate downtempo, acesta a avut si niste spectacole live extrem de incitante in acest an, in unele dintre ele avand alaturi o orchestra pentru acompaniament. „E foarte dificil sa aleg doua albume aparute in 2006, pentru ca toata muzica interesanta pentru mine functioneaza acum pe ideea de single. Foarte greu se mai fac acum albume, pentru ca sunt greu de vandut. Totusi, cativa norocosi isi permit sa faca albume si le si vand“, zice Electric Brother.

     

    Bonobo – „Days To Come“. Al treilea disc al lui Bonobo si cel mai bun pana acum. Un amestec incredibil de ritmuri si de atmosfere. Cinci stele direct! Fara comentarii!

     

    Gecko Turner – „Chandalismo Ilustrado“. Nu are rost sa va pomenesc numele muzicienilor care apar pe acest disc, dar pot spune ca ei in mod normal canta cu Chick Corea, Caetano Veloso, Paco de Lucia, Milton Nascimento. Percutionisti cubanezi de prima mana, MC direct de la Londra si „regina UK soul-ului“ la voce, un chitarist de jazz si basist deep-afro, alaturi de un baterist nord-american si, evident, de Gecko himself. Un sound nemaipomenit in zilele noastre, un disc pentru toata familia.

     

    Rock DJ – DJ si pasionat de muzica. In ciuda numelui, Rock DJ nu pune prea multa muzica rock, dar il iertam: e o mina de informatii despre tot ce tine de folk pana la electro.

     

    Isobel Campbell & Mark Lanegan – „Ballad of the Broken Seas“. Ea este din Glasgow, el dintr-un sat de langa Seattle. Ea a fost membra Belle & Sebastian, el – Screaming Trees. Ea este una dintre cele mai luminoase figuri din muzica pop, iar el este omul care i-a vandut lui Kurt Cobain pusca cu care acesta s-a sinucis. Impreuna au creat „Ballad of the Broken Seas“, albumul meu al anului 2006, in egala masura suav si infricosator, bantuit de fantomele unor Leadbelly, Hank Williams, Johnny Cash.

     

    LCD Soundsystem – „45:33“. Nu e  album, ci o piesa; a fost comandata de Nike, are 45 de minute si este conceputa pentru a fi ascultata in timpul joggingului. Hmm. Pana acum nimic bun. Chiar daca teoretic nu are nicio sansa, in practica devine al doilea album al anului 2006 pentru mine. S-ar fi putut numi „Istoria ilustrata a muzicii americane de dans sau de la disco la techno potrivit domnului James Murphy“. Nu incercati sa va imaginati cati bani a incasat autorul, ascultati piesa.

     

    The Model – DJ, producator si gigolo. Cu un contract semnat cu legendara casa de inregistrari International DJ Gigolos, the Model pare ca va da lovitura cu productiile sale propulsate de techno si electro.

     

    Traxx pres. The Dirty Criminals – „Collision Between Us and the Damned“. O revenire in forta a lui Traxx din Chicago, cu un album old school de chicago si acid, garantat sa produca paranoia generalizata pe ringul de dans. Un om pentru care conceptul hype si sell out nu exista!

     

    Andy Vaz – „Repetitive Moments Last Forever“ (Vazbit). Domnul legenda Andy Vaz si label-ul sau Background au facut istorie in minimal techno cu primele releasuri de la Terrence Dixon. Acum Background revine, dupa multi ani, cu un nou release al lui Dixon si un album Vaz. Minimalism repetitiv si proaspat din nou la fiecare masura, care va ramane! Undeva intre minimalism, disco, cut & paste si early chicago house! Referinta!

     

    Brazda Lui Novak – Producator si ex-pert in electronica. Victor Popescu, alias Domnul Brazda, e o mare legenda a scenei de electronica, creator al unei muzici electronice de o frumusete imposibil de descris.

     

    Gary Numan – „Jagged“, in primul rand pentru ca imi place foarte tare si in plus, demonstreaza ca omul asta cu cat inainteaza in varsta devine din ce in ce mai bun. Il asteptam cu mare interes dupa „Pure“.

     

    Plaid & Bob Jaroc – „Greedy Baby“. Nu stiu cine sau cat a avut aportul acolo, insa albumul asta este foarte bun de la un cap la altul. Au umplut golul lasat de lipsa unui album Autechre in 2006.

     

    Cezar Panait – basistul trupei „Omul cu sobolani“. Inca un muzician adevarat? Ce s-a intamplat? Ni s-au terminat DJ-ii?

     

    Arctic Monkeys – „Whatever People Say I Am, That’s What I’m Not“. Clar albumul anului 2006 pentru mine pentru ca l-am ascultat si il ascult obsesiv chiar si acum, o data la doua zile. Versuri betonate, prospetime, energie, mult chef de cantat. Si de parca toate astea nu erau de ajuns, maimutele astea mai vin si din Anglia. All Hail England!

     

    Muse – „Black Holes And Revelations“. Un album la fel de epic ca „Stapanul Inelelor“ 1, 2 si 3 la un loc, plus ceva Harry Potter. Gandalf este basistul, Aragorn bate regeste toba, iar Voldemort tortureaza chitara si scuipa vraji. Mie asa mi se pare, desi am auzit fani Harry Potter cu alte pareri.

  • Un agent de vanzari ideal

    Inainte sa ne initieze in misterele artei de a vinde, Benson Smith si Tony Rutigliano isi fac curat la locul de munca. Mai precis, distrug, gospodareste, tot ce inseamna mituri legate de vanzari.

     

    In primul rand – pe cel mai persistent: adica acela care afirma ca un bun vanzator poate vinde orice. Urmeaza, in ordine, mitul educational, cel al experientei, mitul abordarii corecte a vanzarii de produse, mitul specializarii, cel al relatiilor, cel al banilor si, in fine, cel al dorintei. Pentru ca mult mai interesant ni se pare ceea ce pun in loc (deci ceea ce construiesc), nu vom zabovi decat asupra unei singure demolari. Ea incepe cu o intrebare de concurs televizat: „Stiti ce au in comun Bill Gates, Harry Truman si Dave Thomas (fondatorul lantului de magazine de hamburgeri Wendy’s)?“. In afara solutiei evidente, potrivit careia fiecare dintre cei trei a fost un om de mare succes financiar (inclusiv presedintele Truman a evoluat cu pricepere in spatiul afacerilor), mai exista una, mai greu de banuit: nici unul nu a avut studii universitare.

     

    Trecand, de aici, la rezultatul unui sondaj care afirma ca „majoritatea persoanelor de varf din domeniul vanzarilor nu aveau titluri postuniversitare (de tip MBA, sa zicem) si ca majoritatea angajatilor cu un randament bun nu obtinusera note mari in facultate, autorii conchid ca o educatie buna nu duce automat la eficienta si succes in planul muncii. E vorba, desigur, de munca in aria vanzarilor, pentru ca alte domenii solicita, fara echivoc, o instructie indelungata. Contrar, deci, unei prejudecati foarte raspandite, nu exista un profil al unui bun vanzator, tot asa cum nu exista o reteta care sa asigure succesul in vanzari. Agentii de vanzari trebuie sa faca apel la resursele personale. Cheia succesului ar trebui sa se afle in autodescoperirea punctelor forte, in aflarea talentelor fiecaruia si aplicarea lor eficienta. E vorba, evident, despre acele talente in legatura cu motivatia angajatilor, abilitatea lor de a influenta persoanele din jur, modul in care ei stabilesc relatiile sociale, felul in care isi indeplinesc sarcinile de serviciu, capacitatea lor de a analiza si de a se gandi la problemele clientilor. Gratie grilelor de evaluare puse la dispozitie de cei doi autori (dar si instrumentului Strengthfinder, accesibil pe Internet si elaborat de Gallup, organizatia-partener care a intervievat 250.000 de agenti de vanzari si 25.000 de directori de vanzari), oricine isi poate identifica potentialul pentru orice talent implicat in procesul vanzarilor. Cea de-a doua etapa consta in gasirea rolului adaptat talentelor fiecaruia, precum si in descoperirea domeniului, a companiei si sefului care sa te puna in valoare.

  • Noutati

    O geanta cat o lume

    Kelly Link este laureata a premiilor World Fantasy, Locus, Hugo si Nebula. S-a lansat cu volumul „Stranger Things Happen“ (2001) si a continuat cu „Magic for Beginners“ (2005). Acesta din urma, recent tiparit de editura Tritonic, este o colectie de povestiri care aduna, ca prin magie, zombies, vrajitoare, supereroi sau magazine bantuite. Cel dintai text, „Geanta fermecata“, este povestea Genevievei si a bunicii ei Zofia, cea mai mare mincinoasa din lume. Este povestea povestilor pe care aceasta bunica le spune, dar nu inainte de a sfatui auditoriul sa nu creada nimic. Este povestea unei genti fermecate, proprietate a bunicii, ajunsa dupa moartea acesteia la nepoata. O geanta in care, pe rand, dispar ba sotul bunicii, ba iubitul nepoatei, ba o intreaga populatie, a celor de sub deal. Unii dintre ei se intorc, numai ca o zi de stat in geanta face cat douazeci de ani de-ai nostri.


    Kelly Link, Magia pentru incepatori,

    Editura Tritonic, Bucuresti, 2006

     

     

    Detectivul otoman

    Istoric de profesie si calator inversunat, Jason Goodwin a realizat o foarte temeinica istorie a Imperiului otoman, „Lords of the Horizons“ (1999), dupa care s-a reorientat, cu mult succes de public, spre eseuri cu teme vilegiaturistice si, in cele din urma, spre fictiunea pura. „Copacul ienicerilor“, primul sau bestseller romanesc, este istoria unei investigatii detectivistice care se desfasoara intr-un mediu neobisnuit: e vorba despre Istanbulul pestrit al secolului al XIX-lea, in mediile apropiate Inaltei Porti, unde o serie de crime zguduie tihna locului. Insarcinat sa dea de urma ucigasilor, eunucul Yashim Togalu are la dispozitie zece zile ca sa adune probele unui complot ce ii incrimineaza pe membrii trupelor de elita ale sultanului, faimosii ieniceri. Corpul ieniceresc, oficial desfiintat, continua sa exercite o malefica influenta in mediile puterii, iar Yashim se straduie sa o stavileasca.

     

    Jason Goodwin, Copacul ienicerilor,

    Editura RAO, Bucuresti, 2006

  • Imperfectiunea fara cusur

    Desi anul acesta nu a dus deloc lipsa de road-movie-uri de familie, se pare ca resursele genului pot fi extrem de ofertante, cu o noua abordare.

     

    Este cazul unui film independent, „Little Miss Sunshine“ („Fiecare se crede normal“ – o traducere foarte in spiritul filmului), despre care nimeni n-ar fi banuit ca va avea un uimitor succes. Ingredientele? Un scenarist debutant (Michael Arndt), un cuplu de regizori (Jonathan Dayton, Valerie Faris) aflati la al doilea film, sase actori cunoscuti si cinci ani de incercari nereusite din cauza banilor. Dar iata ca a meritat. Filmul care arunca in aer imaginea familiei americane si a cultului invingatorului cu orice pret, invaluindu-i intr-o privire calda pe „loserii“ (oamenii obisnuiti) de orice fel este nominalizat la doua Globuri de Aur si unul dintre candidatii aproape siguri la premiile Oscar. In „Fiecare se crede normal“, nimeni nu se crede normal. Personajele au suficienta onestitate pentru a recunoaste ca sunt departe de perfectiune, dar reusesc asa bine sa promoveze imaginea perfectibila a fiintei umane, incat ar putea usor inlocui cativa ani de vizite regulate la psiholog.

     

    Familia Hoover e departe de a fi perfecta. Tatal, Richard (Greg Kinnear), incearca cu disperare sa-si publice programul motivational in noua pasi, repetand cu incapatanare siesi si restului familiei „invataturile“ incluse in acesta. Fiul, Dwayne (Paul Dano), a jurat sa nu mai scoata o vorba (omagiu adus lui Nietzsche) pana cand nu va fi admis la Academia Aeronautica. Bunicul (Alan Arkin) redefineste termenul de „batran pervers“ care tocmai si-a descoperit o noua pasiune (heroina) si recomanda nepotului sau cat mai mult sex cu cat mai multe femei, ca filozofie de viata. Cumnatul, Frank (Steve Carell), este homosexual si tocmai a incercat sa se sinucida dupa ce iubitul sau (care ii era si student) l-a parasit. Iar fetita, Olive (Abigail Breslin), este o pustoaica de sapte ani, mioapa si supraponderala, obsedata de concursurile de frumusete pentru copii, a caror regina incoronata spera sa fie cat mai curand. Cat despre mama, Sheryl (Toni Collette), singura ei problema este faptul ca nu prea reuseste sa-si tina familia unita, din cauza certurilor. Cand Olive este admisa ca participanta la celebrul concurs de frumusete pentru copii „Little Miss Sunshine“, toata familia alege s-o sustina, asa ca se imbarca in batrana dubita Volkswagen si traverseaza tara pentru a-si implini, fiecare in felul sau, visurile.

     

    Coregizat de sotii Jonathan Dayton si Valerie Faris, mai obisnuiti cu videoclipurile de televiziune, „Little Miss Sunshine“ este o fantana de realitate, lucru pe care rareori il vezi pe marele ecran. In LMS, dupa cum deja e codificat titlul, nu se simte vesnica presiune a dimensiunilor perfecte, nici cea  a danturii fara cusur, a vietii de familie de basm, gen „Beverly Hills“ sau cea de care se face haz in „American Beauty“.

     

    Cu toate ca a castigat o multime de premii ale criticilor, „Little Miss Sunshine“ a trecut suspect de putin bagat in seama la nominalizarile la Globurile de Aur. Cu doar doua nominalizari, una pentru cel mai bun film de comedie, cealalta pentru actrita in rol principal (Toni Collette), LMS ar fi putut foarte usor sa fie nominalizat si pentru actor in rol secundar. Steve Carell este magnific in rolul fratelui suicidar si depresiv Frank.

     

    Si cand te gandesti ca initial producatorii au vrut sa-i ofere rolul lui Bill Murray, iti vine sa sari de bucurie ca acesta era prins cu alte proiecte: sigur ar fi interpretat rolul exact ca in „Broken Flowers“ sau „Lost in Translation“. Dupa un rol induiosator in „Virgin la 40 de ani“, Carell reuseste in LMS un tur de forta, imbinand de minune cinismul omului care nu mai asteapta nimic de la viata si entuziasmul celui care isi da seama cat de bine se poate simti intr-o familie care-i seamana mai mult decat se putea astepta.

     

    Si nici n-ai cum sa nu te simti bine intr-o astfel de familie: Hoover-ii reunesc atat de multe defecte, incat dau nastere unor situatii pline de umor (nu neaparat) negru, dar extrem de credibile. Ei ne indeamna sa ne acceptam defectele fara a ne obseda imaginea (pe cat de falsa, pe atat de nesanatoasa) role-model-ului american, imaginea aceea de gaunoasa perfectiune cu care ni se scot ochii de obicei in filmele de peste Ocean.

     

    Un exemplu absolut al acestei firesc de imperfecte familii este Abigail Breslin, care ii da viata pustoaicei Olive, un copil foarte departe de standardele Barbie, dar plin de viata si dragalasenie. Sa speram ca Breslin, cu defectele ei fizice, sa nu indeparteze producatorii de filme mainstream, care ar avea mult de castigat daca ar distribui-o, pentru ca e (deja) o superactrita.     

     

    LITTLE MISS SUNSHINE/FIECARE SE CREDE NORMAL R: JONATHAN DAYTON, VALERIE FARIS CU: ABIGAIL BRESLIN, TONI COLLETTE, STEVE CARELL, GREG KINNEAR, ALAN ARKIN, PAUL DANO DIN 5 IANUARIE

  • Operatorii low-cost se bucura primii

    In ultimii ani, orice declaratie a unui operator aerian se termina cu inevitabilul: „va fi cu siguranta mai bine din 2007, odata cu intrarea in vigoare a acordului open-sky“. Pentru moment insa, faptul ca liberalizarea transporturilor aeriene in Europa se extinde si asupra Romaniei pare sa impulsioneze doar piata low-cost si deocamdata cu destule hopuri.

     

    Avandu-se in vedere aderarea Romaniei la Uniunea Europeana – la 1 ianuarie 2007 -, va aducem la cunostinta ca incepand cu aceasta data, nu mai trebuie sa transmiteti spre aprobare la autoritatea de aviatie civila din Romania programele de operare a zborurilor regulate (…)“, suna inceputul unui mesaj trimis de Directia de Aviatie Civila din cadrul Ministerului Transporturilor pe 28 noiembrie 2006 catre toate cele 22 de companii aeriene care au activitati in Romania.

     

    Stirea marcheaza cea mai importanta schimbare de care aveau nevoie companiile aeriene de pe piata. De acum se cheama ca „zburatorii“ au scapat de chinul solicitarii de autorizatii – „cel mai neplacut moment al anului“, dupa cum il descrie directorul KLM, Alexandru Dobrescu. „Practic, companiile va trebui doar sa ne anunte ce curse regulate au, mai mult pentru statisticile noastre, iar initierea zborurilor se va putea face dupa un control autorizat al aeronavelor si dupa stabilirea culoarului de zbor, respectiv a disponibilitatii aeroportului, din punct de vedere logistic“, explica directorul Directiei de Aviatie Civila, Bogdan Donciu.

     

    Pentru Europa, tratatul care creeaza o piata comuna in domeniul transporturilor a fost semnat in 1992 si a insemnat liberalizarea traficului aerian european, permitand tuturor companiilor aviatice din statele membre UE sa transporte pasageri si marfa in spatiul comunitar si sa beneficieze, in fiecare dintre statele membre, de drepturi egale cu cele ale companiilor locale.

     

    Aplicarea in Romania a acordului open-sky permite ca o companie aeriana straina sa initieze curse aeriene nu numai spre tara de origine, ca pana acum, ci spre orice des-tinatie vrea, sa isi faca baze aeriene intr-un oras romanesc (principalul avantaj fiind posibilitatea de innoptare a avioanelor la baza) si sa opereze curse interne, iar pentru companiile aeriene romanesti inseamna ca pot sa isi faca baze aeriene in alte tari si sa opereze acolo curse interne sau externe.

     

    Dar vor aparea astfel de schimbari? Directorul general al KLM Romania, Alexandru Dobrescu, este de parere ca vor fi miscari in piata, dar nu imediat si, mai ales, nu in cazul companiilor de linie: „In prima jumatate a anului, cinci-sase luni in medie, nu se va intampla mai nimic notabil. Poate mai incolo“. Practic, directorul KLM Romania este de parere ca unul dintre cele mai importante avantaje ale open-sky – deschiderea de baze aeriene ale companiilor straine in Romania – nu se va intampla prea curand: „Piata romaneasca nu este destul de dezvoltata pentru asta. Ar insemna sa am un trafic spectaculos care sa justifice tinerea in Romania a catorva aeronave“.

     

    Alexandru Dobrescu exemplifica prin faptul ca grupul aerian olandez si-a facut de-a lungul anilor mai multe baze aeriene in strainatate, dar in zone, respectiv tari unde asa ceva se justifica din punctul de vedere al numarului de pasageri. „Exista KLM Asia, KLM Marea Britanie (unde se zboara pe curse interne) sau KLM Canada, dar acestea sunt piete adevarate din punctul de vedere al profitului“, spune Alexandru Dobrescu.

     

    Unii operatori sustin insa ca e o chestiune de perspectiva, care priveste deciziile pe termen mediu sau pe termen lung: „Da, ne putem gandi ca peste cativa ani piata locala va creste si poate va deveni un hub zonal, moment in care s-ar justifica o baza a companiei noastre aici“, spune Corina Enciu, country manager al British Airways pentru Romania si Republica Moldova. Varianta este luata in considerare si de Lufthansa Romania, dar in acelasi orizont de timp.

     

    Singurii care s-au grabit sa profite de deschiderea cerurilor sunt operatorii low-cost. MyAir a anuntat deja ca se gandeste sa opereze curse interne si ca va deplasa in acest scop avioane in Romania, iar Sky Europe si Wizz Air vor fiecare sa faca din aeroportul Baneasa una din bazele lor aeriene, pe langa intentia de a intra pe curse interne spre destinatii din Europa. Compania italiana MyAir este singura care a anuntat pana acum deschiderea de curse interne in Romania, din martie 2007, desi nu a facut deocamdata publice orasele pe care doreste sa le acopere. La sfarsitul anului trecut, reprezentantii companiei dadeau ca sigura doar o noua cursa externa, Bucuresti-Milano (Malpensa), care ar urma sa fie lansata luna aceasta, cu patru zboruri pe saptamana.

     

    Slovacii de la Sky Europe, care au operat tot anul trecut destinatia Bratislava (cu posibilitate de transfer la Viena), vor profita de open-sky pentru a deschide din ianuarie 2007 curse catre Roma si Viena (patru, respectiv sapte curse saptamanale). In planul initial era si deschiderea a trei curse saptamanale din Bucuresti catre Budapesta, insa operatorul a renuntat la inaugurarea acestei rute in ianuarie, intarziind-o cu trei luni. Karim Maklouf, directorul comercial al operatorului slovac, a luat decizia ca urmare a gradului scazut de ocupare pe care l-ar fi avut cursele catre Budapesta, de sub 50%. „O ruta se justifica de la un grad de ocupare de la 65% in sus“, spune Maklouf, care a mai renuntat anul trecut la doua curse din Bucuresti spre Bratislava, din acelasi motiv.

     

    La randul sau, Wizz Air, care a zburat din Targu-Mures (mai precis, din Transilvania, dupa cum scrie pe site-ul companiei) catre Budapesta din iulie anul trecut, planuia intrarea din 15 ianuarie cu trei zboruri pe saptamana catre Barcelona, Budapesta, Dortmund si Roma. Daca zborurile spre Budapesta si Dortmund vor avea loc conform orarului initial, cele spre Barcelona si Roma au fost reduse: in loc de trei, se vor opera cate doua pana la intrarea pe orarul de vara, din iunie. „A fost un sezon slab in toata Europa si, desi speram totusi sa bifam orarul stabilit, a trebuit sa facem diverse ajustari. Vom pastra insa orarul de zbor pentru la vara“, spune Natasa Kazmer, purtator de cuvant al Wizz Air.

     

    In urmatorii doi ani sunt asteptate intrarile pe piata romaneasca ale companiilor importante low-cost din piata europeana, ca Ryanair sau Easy Jet, care au prospectat deja piata, ca si ale companiilor mai mici, ca Air Berlin sau German Wings. „Intrarea unor operatori mari de low-cost (ca Ryanair) ar putea sa faca intr-adevar diferenta. Aceasta este practic singura schimbare pe care o va produce pe termen scurt intrarea efectiva in acordul open-sky“, spune Szabolcs Nemes, consultant Roland Berger.

     

    Szabolcs Nemes afirma ca, dupa aderarea la Uniunea Europeana a tarilor est-europene in 2004, intrarea agresiva a operatorilor mari low-cost a creat importante schimbari in piata: „La un an si jumatate dupa aderare si, implicit, intrarea in open-sky, cota de piata a operatorilor aerieni nationali a scazut semnificativ: polonezii de la LOT au ajuns la o cota de piata de 43% din 57%, cat aveau la sfarsitul anului 2003, Malev (Liniile Aeriene Maghiare) au ajuns de la 56% la 31%, iar CSA din Cehia de la 54% la 45%“.

     

    Daca in 2002 cota de piata a operatorilor low-cost din piata aeriana europeana era de circa 7%, iar in 2006 depasise 16%, in 2010 va ajunge la circa 30% – si aceasta luand in calcul numai pietele mature din punctul de vedere al operatorilor low-cost, in frunte cu Marea Britanie, care este patria acestui model de business, asadar nu si noile piete din estul Europei. In Romania, cota operatorilor low-cost din piata aeriana a ajuns deja la aproximativ 10%, din care mai mult de jumatate apartine companiei autohtone Blue Air. Piata romaneasca a aviatiei civile ramane dominata de TAROM, urmata de companii precum Air France-KLM, Lufthansa si British Airways.