BusinessMagazin

Blog

  • Identificarea vinovaţilor înseamnă o treabă făcută pe jumătate

    Concret, săptămâna trecută Alexander Stubb a acuzat, într-o declaraţie acordată CNBC, compania Apple că a distrus economia ţării. „iPhone-ul a omorât Nokia, iar iPad-ul a distrus industria de hârtie“, spune Stubbs. Nokia şi hârtia sunt importante pentru economia finlandeză, producătorul de telefoane mobile fiind cea mai importantă companie din Finlanda până în 2007, atunci când Apple a lansat prima generaţie de iPhone. În anii ce au urmat, Nokia a intrat în declin, a fost cumpărată de Microsoft, restructurată, iar businessul a fost reorientat spre servicii şi reţele.

    Stubbs i-a acuzat pe cei de la Apple, cu toate că piaţa de smartphone-uri este dominată de Samsung şi de Android. Are totuşi dreptate într-o oarecare măsură, pentru că iPhone este produsul care a lansat o piaţă. Premierul greşeşte când acuză competiţia, când de fapt greşeala este în propria curte. Ştabii de la Nokia ar fi trebuit să intuiască schimbarea şi să încerce să se schimbe, să se adapteze; Nokia a trăit aceeaşi schimbare care se produce şi în industria media, de exemplu, schimbare care se lasă cu numărul cuvenit de victime.

    Demersul premierului finlandez, despre care cred că este bine intenţionat şi că, oricum, declaraţia a fost scoasă din context, ca să folosesc şi un clişeu, seamănă în bună măsură cu activitatea politicianistă dâmboviţeană, mult grăbită în a identifica vinovaţi, superlentă şi ineficientă, deloc doritoare în a găsi soluţii. Şi, pentru a vă convinge, spicuiesc alandala din catalogul vinovăţiilor locale, aşa cum apar în arhiva agenţiei Mediafax: „Bănicioiu: Vinovaţii pentru cele 400.000 de doze de vaccin antigripal neconform vor plăti“; „Ponta: La STS trebuie asumată răspunderea de către conducere, este greu de găsit un operator vinovat“; „Boc: Guvernul este vinovat pentru taxele pe care le impune românilor, nu FMI“ (anul este 2013); „Mencinicopschi: Nu mă simt vinovat, privatizarea a fost făcută de ADS; voi ataca decizia instanţei“; „Viceprimarul Capitalei, despre copilul omorât de câini: Vinovat este cel care are spaţiul privat“; „Boagiu: Nimeni nu se face vinovat de modul în care au fost deszăpezite drumurile şi calea ferată (februarie 2012)“; „Giurgea (PDL) îşi cere scuze după ce a afirmat că Verestoy ar fi vinovat de despăduriri din Harghita“ (octombrie 2010); „Directorul Administraţiei Bazinale Mureş: Verestoy, vinovatul numărul 1 de despăduririle din Harghita“ (septembrie 2010); „Iliescu: Băsescu e vinovat pentru anarhia şi lipsa de comunicare dintre instituţii“; „Sulfina Barbu: Adomniţei, vinovat de violenţa în şcoli, pentru că nu are strategie în domeniu“. Mă opresc aici, veţi fi prins ideea: mult zgomot degeaba pentru nimic.

    Fără să mai caute vinovaţi, colegii de la Ziarul Financiar au lansat proiectul „România 5%“, menit să creeze o platformă de relansare economică a României care să asigure o creştere anuală de 5%, timp de cel puţin un deceniu. Cum în vara aceastui an şi Business Magazin a avut o copertă pe care scria, simplu, 5%, reiterez căteva din ideile de atunci: un program naţional de combatere a sărăciei, sprijin pentru antreprenoriat şi pentru fermieri, recalificare pentru şomeri, taxe omeneşti, toate chestiunile simple care formează premisele unei dezvoltări durabile. Cu bugete multianuale, cu planuri şi gândire pe termen lung, cu mai puţine studii de fezabilitate şi cu mai multe rezultate concrete, fără clientelism politic, construind, în schimb, o elită economică şi culturală. Soluţiile crizelor pe care le traversăm nu sunt ascunse în cine ştie ce formule complicate, ar fi de ajuns ca oamenii să-şi facă bine treaba, să le pese.

    Identificarea vinovaţilor înseamnă o treabă făcută pe jumătate.

    Fără tablou, dar cu coperta de atunci, simplă ca o operă de artă.

  • BM Storytellers – poveştile ultimilor zece ani spuse de Cătălin Dumitru, Florin Manea şi Andrei Cionca

    2010 a fost o cursă cu obstacole pentru orice om de afaceri sau companie din întreaga lume. România a avut un loc aparte în cursă, deoarece a fost una dintre ţările care nu au acceptat ideea crizei şi nici nu au putut bănui magnitudinea cu care aceasta avea să lovească economia. În 2010 însă, piaţa începea să-i cearnă natural pe cei care vor fi reuşit să treacă sau nu peste problemele generate de criză. În 2010, piaţa era deja blocată, finanţările nu mai funcţionau, iar multe companii se aflau în pragul insolvenţei, chiar dacă refuzau încă să creadă că acceptarea problemelor este primul pas pentru începerea găsirii de soluţii.

    Cine a reuşit să treacă de momentul 2008 şi de anii de criză va putea face afaceri oricând şi oriunde în lume, a fost concluzia invitaţilor BM Storytellers de la ediţia cu numărul şapte, în care aceştia au povestit despre anul 2010 şi despre momentele complicate de care s-au lovit odată cu criza şi cu efectele ei. Cătălin Dumitru, vicepreşedinte al grupului KMG Rompetrol, Andrei Cionca, partener fondator al CITR Grup, şi Florin Manea, director tehnic al TotalSoft, trăiau în 2010 sentimente contradictorii şi luau decizii grele, bazate predominant pe intuiţie, care implicau pierderi, conflicte şi oameni.

    Toţi cei trei invitaţi ai ediţiei Storytellers 2010 recunosc că a fost un an al greşelilor. Situaţiile erau nemaiîntâlnite, iar soluţiile nu existau nici în manualele de management, nici în bagajul de experienţe acumulat până la acel moment. Cătălin Dumitru conducea în 2010 divizia Rompetrol din Franţa, un business de 2,5 miliarde de dolari, şi admite că nu era pregătit pentru cel mai important dialog pe care un manager trebuie să îl gestioneze în ţara cu cel mai puternic sistem social din Europa: acela cu sindicatele. „Dacă ar fi să o iau de la capăt, aş face-o altfel“, a povestit Cătălin Dumitru în cadrul Storytellers, recunoscând că dialogul cu sindicatele era o zonă pe care nu o cunoştea foarte bine şi pentru care nu perfecţionase tehnici şi abilităţi de negociere: „Dialogul în forţă cu sindicatele a fost o greşeală, pentru că în Franţa relaţia cu sindicatele este ca o religie. Totul se discută ca în cadrul unui parteneriat, cu oameni competenţi şi de-o parte, şi de cealaltă.

    În Franţa sindicatele sunt o forţă politică şi pot paraliza o economie, după cum s-a văzut de curând, când greva Air France a produs pagube de 20 de milioane de euro pe zi“. Cătălin Dumitru spune că a învăţat din greşeli şi a putut să gestioneze ulterior relaţia cu sindicatele. Andrei Cionca spune că relaţia sa cu greşelile a coincis tot cu începerea problemelor economice ale României şi că a învăţat de curând să se uite în jur, pentru a învăţa nu numai din greşelile proprii, ci şi din cele ale altora: „Citesc mult poveştile altor antreprenori şi am ascultat cu mult interes poveştile de la Storytellers. Am văzut că şi alţi oameni fac greşeli, aşa cum şi noi am mai făcut, mai ales în cazurile care nu aveau precedent pe piaţă. Am făcut şi greşeli, dar acestea m-au format ca om şi ca manager“. 2010 a fost pentru Andrei Cionca un an în care nu doar a învăţat din greşeli, dar şi un an în care a făcut schimbări radicale, acţionând anticiclic: a mutat sediul central al companiei de la Cluj la Bucureşti, a decis să nu concedieze niciun angajat şi a cerut sprijinul pieţei de a construi pe baze sănătoase activitatea de insolvenţă.

    Dar 2010 nu a fost dominat de greşeli, ci mai degrabă de creşterea capacităţii de analiză a oamenilor de afaceri şi de conştientizarea realităţii. Înainte de criza economică, piaţa era dominată de o euforie care nu mai lăsa loc pentru duşuri reci care să îi aducă pe oameni în realitatea pe care o trăia România. Unul dintre efectele pozitive ale crizei în România a fost cernerea afacerilor după criterii, până la urmă, corecte din punct de vedere economic.

  • Florin Manea, Totalsoft, la BM Storytellers. Deşi 2010 a fost un an de cotitură, am continuat să creştem, am luat decizii îndrăzneţe, strategice

    Iată discursul lui Florin Manea, Director tehnic Totalsoft, la BM Storytellers, evenimentul care marchează zece ani de existenţă a revistei Business Magazin:

    Povestea mea cu TotalSoft începe în 1998. Întâmplarea a făcut să fac aceeaşi facultate ca Liviu (Liviu Dan Drăgan, CEO TotalSoft – n.r.), amândoi am avut o pasiune pentru informatică şi el a ţinut să mă aibă alături. O perioadă am fost indecis, dar în cele din urmă am făcut alegerea şi cred că a fost foarte bună. Sunt director tehnic al TotalSoft din 1998. Iau toate deciziile tehnice, atât cele de strategie şi perspectivă, cât şi cele ce trebuiesc rezolvate. Uneori mai scriu şi câte o aplicaţie, cot la cot cu colegii mei. Rolul meu în companie, în afară de cel din zona tehnologică, este să vin cu idei noi, dar şi să putem fi siguri că mâine vom putea furniza la aceeaşi calitate şi la acelaşi nivel de performanţă produsele.

    Aş vrea să încadrez anul 2010 între două evenimente, semnificative pentru povestea TotalSoft.

    Primul moment a avut loc undeva în 2000, când ajunsesem la concluzia că ar trebui să încercăm, pe lângă zona de dezvoltare de software la cerere, intrarea într-o zonă de produs. Am avut câteva încercări de a colabora cu diverşi parteneri locali pentru a integra o soluţie de tip ERP, iar rezultatele nu au fost satisfăcătoare.

    Credeam mult în potenţialul pieţei şi am intrat în legătură cu un fond de investiţii, care să preia o parte din acţiunile companiei, iar cu banii respectivi să dezvoltăm o soluţie ERP. Au trimis o echipă care s-a interesat de viteză, de proceduri, de oameni, de tehnologii, de resurse, dar o întrebare tot revenea: «De ce vreţi voi să faceţi ERP? Există multe în lume». Ne era clar că acele multe soluţii nu reuşiseră să acopere piaţa, clienţii nu păreau mulţumiţi. În cele din urmă ne-au spus că ei cred că vom reuşi, au renunţat să mai pună întrebări şi au spus că ne dau banii. Au investit iniţial o sumă relativ mică, iar când au vândut au avut un profit uriaş (este vorba de tranzacţia prin care Global Finance a preluat 88% din acţiunile TotalSoft în 2005 – n.r.).

    Al doilea moment s-a petrecut recent, la începutul lunii octombrie 2014, când 1.300 de invitaţi au sărbătorit 20 de ani de la înfiinţarea TotalSoft, iar una dintre cele mai mari săli de la Palatul Parlamentului s-a dovedit a fi neîncăpătoare.

    Am vrut să plasez cumva la extreme aceste două evenimente pentru că anul 2010 a fost un an bun, dar nu la fel de bun ca anii anteriori. Eram obişnuiţi cu o rată de creştere de 50% pe an, inclusiv în 2008 şi 2009, şi încă de la începutul anului 2010 am primit semne din piaţă că lucrurile se schimbă. Aveam semnale de la departamentele de IT că bugetele sunt reduse sau îngheţate, proiectele pe care discutasem intrau într-un con de umbră, toată lumea era speriată şi prefera să nu facă investiţii, pentru că nu ştiau ce se va întâmpla. Îmi aduc aminte că într-o seară m-a sunat Liviu, care, pentru prima oară în viaţa lui, nu ştia pe ce cifre să facă bugetul.

    Era un an ciudat şi impredictibil, iar Liviu nu voia să demobilizeze oamenii de vânzări făcând bugetul cu cifre prea mici şi nici să-i sperie făcându-l cu cifre prea mari. Până la urmă a luat o decizie bună şi, deşi 2010 a fost un an de cotitură, am continuat să creştem, am luat decizii îndrăzneţe, strategice, care s-au dovedit foarte bune. Am început însă să ne uităm mai atent, la fel ca toată lumea în acea perioadă, la costuri.

    Decizia cea mai îndrăzneaţă a fost să nu fim conservatori. Am investit în zona de inovaţie, am încercat să venim cu produse noi, cu componente noi, adaptate crizei. Iniţial am implementat aceste produse în compania noastră, în compartimentul financiar, în zona de business, şi am fost unui dintre pionierii conceptului de software as a service (SaaS) în România. Ulterior a apărut ideea Charisma Analyzer, care pune la dispoziţia managerilor rapoarte sintetice printr-o soluţie profesionistă bazată pe Tableau Software. A fost o decizie bună, deoarece am încercat să ne dezvoltăm pe baza existentă de clienţi şi pe funcţionalităţi.

    Am extins şi alte zone, pe verticală. O companie de talia TotalSoft poate să se extindă anual pe două sau trei verticale de business. Continuăm să ne extindem, ultima verticală pe care am intrat fiind în zona de agricultură. Este destul de nostim când treci pe la departamentul de testare şi auzi colegii foarte prinşi în discuţii despre paşaportul individual al vacilor, reproducţie încrucişată sau stocul de lapte cu informaţii privind ora de recoltare sau concentraţia de grăsime, dar este un domeniu dinamic şi un business complicat. Vreau să subliniez că, în perioada de criză în care partenerii noştri voiau să economisescă bani, am adus produse noi, inovatoare, care să le arate că au investit bine banii.

    Tot atunci am deschis şi un departament de cercetare şi dezvoltare, care a crescut de la 3 angajaţi la 13 şi ne ocupăm de diverse zone de inovaţie, de tehnologii noi. Cea mai bună decizie a fost să nu conservăm lichidităţile pe care le aveam şi să investim.

    În 2010 TotalSoft a trecut pe primul loc în topul furnizorilor de soluţii ERP şi de atunci continuăm să ocupăm acest loc în faţa unei concurenţe onorabile, formată din SAP, Oracle, Microsoft şi competitori locali. Dar piaţa locală este oarecum limitată, iar noi am avut experienţe foarte bune prin implementări de succes la subsidiare ale unor firme în special din zona de finaţare, de leasing, de servicii şi treptat am devenit soluţia agreată de grup.

  • Cătălin Dumitru, la BM Storytellers: “În Franţa, relaţia cu sindicatele este ca o religie, iar acestea sunt o forţă politică”

    Iată discursul lui Cătălin Dumitru, Vicepreşedinte KMG Rompetrol Group, la BM Storytellers, evenimentul care marchează zece ani de existenţă a revistei Business Magazin:

    Perioada 2008-2010 a fost una atipică, cu decizii bune, dar şi cu greutăţi. La acea vreme, una dintre dificultăţile întâmpinate a fost dialogul tensionat cu sindicatele. În Franţa, relaţia cu sindicatele este ca o religie, iar acestea sunt o forţă politică. Aceasta a fost o zonă pe care nu o cunoşteam foarte bine şi nu îmi perfecţionasem tehnici şi abilităţi de negociere. Colaborarea s-a ameliorat treptat, acum lucrurile sunt în regulă, dar dacă ar fi să o iau de la capăt, aş face-o altfel.

    Privind puţin înapoi, 2008 a fost un an care a însemnat un moment de cotitură în dezvoltarea companiei. A avut loc o reorganizare a personalului, urmată de un proces de restructurare a businessului, ajungând uşor la 2010 când lucrurile s-au schimbat mult în bine. În 2009 rezultatele au fost puţin mai bune, dar să ţinem cont că Franţa a fost cel mai puţin afectată de criză, fără multe sacrificii, cu un cadru social extrem de bine structurat, iar sistemul bancar francez a fost mai puţin zguduit decât în alte părţi. Domeniul oil & gas s-a numărat însă printre cele puţine grav afectate. Franţa are un consum de carburanţi de 10-12 ori mai mare decât cel al României, care consumă cam 6 milioane de tone de produse albe. Tendinţa care s-a manifestat acut începând cu 2009 a fost de închidere a multor rafinării şi de restructurare a companiilor petroliere, în contextul unor greve care au paralizat la acea vreme ţara.

    Pentru Dyneff a fost însă o perioadă de oportunităţi. Avantajul nostru a fost că aveam în spate un acţionar puternic, KazMunayGas – compania naţională de petrol şi gaze a Kazahstanului -, cu o divizie de trading foarte bine structurată, care ne-a permis aprovizionări masive în zone maritime, cum ar fi sudul Franţei. Timp de trei-patru săptămâni am aprovizionat această zonă şi am reuşit într-o lună să obţinem aceeaşi marjă de profit ca în primele şase luni ale anului, a fost un record.

    În spatele acestei realizări au stat multe elemente. Aveam propriul nostru port maritim cu capacităţi de stocare, aveam susţinerea sindicatelor, iar astfel am putut să evităm grevele şi să aprovizionăm masiv sudul Franţei cu câteva sute de mii de tone prin propria noastră poartă de intrare. Am reuşit să convingem lucrătorii, obişnuiţi cu 35 de ore de lucru pe săptămână, să lucreze peste program pentru a putea face faţă tuturor solicitărilor.

    Până la urmă a fost bine, dar experienţele lui 2008-2010 vor rămâne de referinţă pentru mine. Vă dau un exemplu: unul dintre sindicatele puternice din Franţa este cel al pescarilor. În anul 2009, ca urmare a creşterii preţurilor pentru carburanţii de bază şi combustibilul special diesel utilizat de către nave, au declanşat o grevă pe toată coasta Mediteranei pentru a protesta împotriva guvernului care a refuzat să ofere sprijin, susţinând că activitatea lor este la un pas de faliment.

    Prin urmare, greva a blocat toate depozitele petroliere de coastă, care erau porţile de intrare şi de ieşire a produselor.  În Port-La-Nouvelle, care este la jumătatea distanţei între Marsilia şi Barcelona, avem propria noastră facilitate logistică (operată în parteneriat cu Total), cu o capacitate de aproximativ 150.000 de tone, care a fost blocată de un cordon de camioane. Neavând experienţa unor astfel de situaţii conflictuale, m-am dus foarte sigur de mine încercând să îi conving să plece deoarece acesta este un business privat. Greva a continuat, iar noi, fiind un jucător important în regiune, am fost convocaţi de prefectură, unde ni s-a spus că un număr de benzinării au fost rechiziţionate, combustibilul existent putând fi folosit doar la îndrumarea prefecturii, iar pe de altă parte ni s-a impus ca din alte surse să aprovizionăm în mod obligatoriu tot ceea ce înseamnă spitale, şcoli, armată, pompieri, în general domeniul public şi de urgenţă. Depozitele noastre erau blocate, nu puteam aproviziona staţiile şi normal că am cerut intervenţii pentru deblocarea drumurilor, ni s-a spus foarte clar că suntem într-o ţară democrată, că acesta e jocul democraţiei pe care trebuie să îl jucăm până la capăt şi să acceptăm situaţia aşa cum este.

    Din 2010, piaţa occidentală a cunoscut o reorganizare drastică a sectorului de petrol şi gaze – nu upstream, ci pe segmentele de rafinare şi marketing. Niciunul dintre jucătorii mari nu şi-a păstrat o poziţie stabilă. Consumul a rămas acelaşi, însă au avut loc schimbări odată cu intrarea unor noi companii pe piaţă, la fel ca în România în acest moment.“

  • CALENDAR. Evenimente în perioada 20-26 octombrie

    20.10
    INS publică datele privind capacitatea de cazare turistică la 31 iulie

    20.10
    Consiliul pentru Afaceri Externe al UE (Luxembourg)

    20.10
    BCE publică datele privind balanţa de plăţi a zonei euro în august

    20-23.10
    Sesiune plenară a Parlamentului European (Strasbourg)

    21.10
    Eurostat difuzează cifrele de deficit şi datorie publică ale UE28 pentru 20-2013 revizuite după ESA2010

    22.10
    INS publică datele privind cheltuielile pentru protecţia mediului în 2013

    23.10
    DG-ECFIN comunică indicele de încredere a consumatorilor europeni în octombrie

    23-24.10
    Consiliul European (Bruxelles)

    24.10-8.11
    Festivalul Naţional de Teatru (teatre din Bucureşti)
     

  • GRAFICUL SĂPTĂMÂNII. Cine ţine pe plus industria românească

    Creşterile s-au datorat industriei prelucrătoare (9%) şi industriei extractive (8%), conform Institutului Naţional de Statistică (INS). Producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat au scăzut cu 3%. Pe marile grupe industriale s-au înregistrat creşteri pentru industria bunurilor de capital (13,4%), industria bunurilor de folosinţă îndelungată (8,5%), industria bunurilor de uz curent (4,9%) şi industria bunurilor intermediare (4,8%). Industria energetică a scăzut cu 0,9%.

    În luna august, producţia industrială a scăzut faţă de luna precedentă atât ca serie brută cât şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate cu 20,2%, respectiv cu 2,7%. Faţă de luna corespunzătoare din anul precedent, producţia industrială a rămas la acelaşi nivel ca serie brută şi a crescut cu 4,7% ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate.

  • Cum e să trăieşti cu un buldozer în casă (GALERIE FOTO)

    Cei care le calcă pragul soţilor Arnold şi Marie Ford in Laguna Beach, California sunt întâmpinaţi de un buldozer – de fapt o lucrare de artă conceptuală în greutate de circa 2.500 de kilograme semnată de artistul Chris Burden. O altă operă a aceluiaşi artist, ce arată ca o maşină Lotus Europa din 1973, se află parcată în sufragerie lângă canapele.

    Înainte de a-şi primi cele două piese, colecţionarii a trebuit să-şi supună casa unei expertize pentru a se asigura că podeaua poate susţine greutatea lor. Nici grădina casei nu arată ca una obişnuită: proprietarii au construit aici o balustradă din aluminiu vopsită în vermillion ce luminează noaptea cu leduri şi trece pe sub coroana unui pin bătrân.

  • Cel mai silenţios război mondial: ieftinirea petrolului

    Producţia de petrol a SUA se situează la 8,7 mil. barili/zi, recordul ultimelor decenii, în timp ce ţări OPEC ca Arabia Saudită sau Kuweit au părut în sfârşit să accepte preţuri mai mici, în încercarea de a limita creşterea în continuare a ofertei din partea SUA şi deci pierderea de cotă de piaţă de către ele. Agenţia Internaţională a Energiei apreciază că preţul petrolului ar trebui să scadă sub 80 dolari/baril pentru ca Arabia Saudită să poată câştiga războiul preţurilor cu furnizorii americani care exploatează zăcăminte de şist.

    Aceeaşi agenţie a redus cu 200.000 barili/zi estimarea privind cererea de petrol în acest an şi cu 300.000 pentru 2015 şi a apreciat că OPEC nu va mai putea fi capabilă să oprească ieftinirea globală aşa cum o făcea de obicei până acum. Miliardarul prinţ saudit Alwaleed bin Talal a protestat însă faţă de decizia ministrului saudit al petrolului de a accepta o cădere globală a preţurilor, avertizând că 90% din bugetul ţării provine din vânzarea de petrol, iar dacă încasările continuă să scadă, aceasta ar putea fi o catastrofă economică.

    Ţara care pierde însă cel mai mult din ieftinirea petrolului este Rusia. Rubla rusească a scăzut în ultima săptămână la niveluri minime record faţă de euro (51,97) şi dolar (41,04), din cauza ieftinirii petrolului, în ciuda faptului că banca centrală a Rusiei a intervenit şi a vândut cca 7 mld. dolari de la începutul lui octombrie spre a susţine cursul. Dependenţa ţării de exportul de energie face ca fiecare ieftinire cu un dolar a petrolului să taie 2,5-3 mld. dolari din valoarea exporturilor de-a lungul unui an, estimează Reuters, ceea ce ar însemna că ieftinirea cu 25 de dolari a petrolului din ultimele trei luni ar putea costa Rusia 65-75 mld. dolari.

    De la începutul anului, în contextul sancţiunilor economice contra Rusiei, rubla a pierdut deja aproape 20% în valoare faţă de dolar, din care 6,5% numai în ultima lună. Reuters comentează că vulnerabilitatea rublei reflectă dependenţa Rusiei de capitalul străin, în condiţiile în care exodul de capital din ţară continuă: prognozele citate de Reuters pentru ieşirile de capital din 2015 oscilează între 35 mld. dolari (banca centrală rusească) şi 150 mld. dolari (Morgan Stanley).

  • Ultimul mieunat al modei: nicio vedetă fără pisici (GALERIE FOTO)

    Pe lângă apariţia lor pe articole vestimentare din divese colecţii, cum ar fi colecţia primavară/vară 2014 Miu Miu, cea de toamnă/iarnă 2014 semnată Vivienne Westwood ori cea de toamnă/iarnă 2014 de la Ashley Williams, pisicile sau rudele lor mai mari şi-au făcut loc în campanii publicitare ale companiilor din industria luxului, cum ar fi Gucci, Lanvin sau Bulgari, în ale cărei reclame actriţa Julianne Moore apărea acoperită doar câte un produs al firmei şi nişte puişori de leu.

    Nici creatorii de modă sau alţi truditori în domeniu nu au scăpat farmecelor pisiceşti. Printre cele mai cunoscute feline aparţinând acestora se numără Choupette, pisica lui Karl Lagerfeld, scrie Financial Times. Ea are propria sa gardă de corp, o colecţie de genţi de transport Louis Vuitton şi chiar şi o colecţie de accesorii care-i poartă numele.

    Mai mult, Choupette are chiar şi o carte dedicată ei cu fotografii realizate de stăpân, ceea ce i-a făcut şi pe alţi editori de carte să lanseze propriile lor albume cu pisici, cum ar fi “Parisian Cats” (editura Flammarion) ori “Hollywood Cats” (Antique Collectors Club). La rândul lor, o serie de manechine şi jurnaliste de modă nu ratează nicio ocazie să se mândrească cu pisicile lor, postând fotografii cu ele pe reţele de socializare online.

    Iar pentru cei care nu se mai satură de imagini şi materiale care au legătură cu pisicile şi iubitorii lor, de curând s-a lansat o revistă de modă care li se adresează, intitulată Puss Puss (“Pisu Pisu”).

  • Mâna fiscului european va deveni şi mai lungă

    Decizia statului Luxemburg, care va permite ca legislaţia europeană să devină compatibilă cu standardele OECD de transparenţă fiscală internaţională, face ca Austria să rămână singurul stat UE care mai permite unui cetăţean comunitar să deschidă un cont bancar în altă ţară membră fără ca autorităţile din ţara de origine a clientului să fie informate.

    Ministrul austriac de finanţe Hans Joerg Schelling a spus însă că ţara sa are nevoie de mai mult timp pentru pregătirea tehnică a sistemului, dar că va renunţa şi ea la regulile actuale privind conturile bancare în 2018. “Reglementările în materie de secret bancar sunt moarte, iar schimbul automat de informaţii va fi aplicat în forma sa cea mai largă”, a declarat Algirdas Semeta, comisarul european pentru fiscalitate, citat de Financial Times.

    Semeta a precizat că UE ar putea semna până la finele anului şi acorduri bilaterale cu paradisuri fiscale ca Monaco, Elveţia sau Liechtenstein. Legislaţia care va obliga toate ţările UE la schimbul automat de informaţii privind conturile bancare deschise de străini a fost iniţial blocată timp de peste şase ani de ţările europene cu reputaţie de paradisuri fiscale, însă a fost finalizată după ce Luxemburg şi Austria au acceptat să nu i se mai opună.

    Potrivit New York Times, acordul politic privind transparenţa financiară urmează să fie semnat până la sfârşitul anului în curs şi va obliga toate autorităţile fiscale din ţările UE să divulge celorlalte o serie mai mare de informaţii privind conturile şi finanţele personale ale clienţilor băncilor. În prezent, schimbul de informaţii este limitat la dobânzile pentru conturile de economii, însă de la anul va acoperi şi veniturile din salarii, comisioane, produse de asigurări, pensii şi proprietăţi.

    Din 2017, categoriile vizate se vor extinde la dividende, câştiguri de capital şi alte venituri. Fraudele fiscale şi evitarea prin mijloace legale a plăţii taxelor de către cetăţenii şi companiile europene costă UE anual cca 1.000 mld. euro, conform estimărilor Comisiei Europene.